Pretenţii. Decizia nr. 1152/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1152/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 12886/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1152/2013
Ședința publică de la 18 Iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - D. O. – judecător
Judecător - J. S.
Judecător - M. R. H.
Grefier - L. E. C.
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de reclamanta P. I. și pârâta DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ D., împotriva sentinței civile nr._ din 07.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta reclamantă asistată de av. S. M., lipsă fiind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se că s-a atașat dosarul solicitat Arhivei Secției Conflicte de Muncă și Asigurări de Sănătate din cadrul Tribunalului D., după care:
Av. S. M., pentru recurenta reclamantă, prezintă originalul registrului privind situațiile financiare pe anul 2011, în care se evidențiază contractele de asistență juridică, printre care și actul adițional nr. 1 la contractul de asistență juridică nr. 1152 din 15.12.2010, aflat în copie la fila 9 dosar fond, și depune, copii, conforme cu originalul din acest registrul pentru luna octombrie 2011.
Instanța, în temeiul art. 305 C.p.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse de recurenta reclamantă atât la termenul anterior, cât și la acest termen de judecată, ca fiind utile și pertinente cauzei.
Av. S. M., pentru recurenta reclamantă, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și constatând dosarul în stare de judecată, se acordă cuvântul asupra recursurilor.
Av. S. M., pentru recurenta reclamantă, având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat de reclamantă, conform motivelor de recurs, și respingerea recursului formulat de pârâtă. Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr._ la data de 23.05.2012, reclamanta P. I. a chemat-o în judecată pe pârâta Direcția de Sănătate Publică D., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 4340 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea dosarului nr._ ce s-a aflat pe rolul Curții de Apel C. și al Curții de Apel G. și a dosarului nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție; cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.
În motivare, reclamanta a arătat că prin dispoziția nr. 44/14.04.2009, pârâta a dispus încetarea contractului său de muncă, dispoziție pe care a contestat-o la Tribunalul D. care, în primul ciclu procesual, a admis toate contestațiile reclamantei și ale colegilor săi, prin sentința nr. 3088/15.10.2009.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a formulat recurs, iar prin decizia nr. 2857/23.04.2010, Curtea de Apel C. a admis recursul, a casat sentința și a dispus rejudecarea cauzei la Tribunalul D..
În rejudecare după casare, Tribunalul D. a pronunțat o soluție total opusă celei din primul ciclu procesual, respingându-i contestația prin sentința nr. 4678/26.11.2010, pronunțată în dosarul_ .
Împotriva sentinței Tribunalului D. a formulat recurs, dosarul ajungând din nou la Curtea de Apel C.. Având în vedere soluțiile contradictorii obținute până atunci, dar mai ales în considerarea părții cu care se judecă, D.S.P. D., a formulat cerere de strămutare a dosarului nr._ de pe rolul Curții de Apel C..
Cererea de strămutare a fost admisă de către Înalta Curte de Casație și Justiție, iar prin încheierea nr. 4191/18.05.2011, pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus strămutarea cauzei pe rolul Curții de Apel G. care prin decizia nr. 1651/R/02.11.2011 a admis recursul și a dispus reintegrarea sa in funcția avută anterior.
Având în vedere că acțiunea principală a fost admisă, pârâta căzând in pretenții, a solicitat reclamanta obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată care nu au fost solicitate reprezentând:1860 lei onorariu avocat pentru redactare recurs, asistentă și reprezentare în fața Curții de Apel C., dosarul nr._ ;1240 lei - onorariu avocat pentru redactare cerere strămutare și reprezentare in fața Înaltei Curte de Casație și Justiție, dosarul nr._ ;1240 lei onorariu avocat pentru asistentă și reprezentare în fața Curții de Apel G. în dosarul nr._ .
A mai menționat reclamanta că aceste cheltuieli nu au fost solicitate în cadrul soluționării dosarelor anterior menționate, având in vedere că o parte din onorarii au fost achitate după data pronunțării instanței.
De asemenea, prin decizia nr. 1651/R/02.11.2011 a Curții de Apel G. au fost acordate cu titlul de cheltuieli contravaloarea serviciilor juridice din primul ciclu procesual în sumă de 1904 lei, cheltuieli ce nu fac obiectul prezentei cereri. Această sumă aferentă dosarului_ se compune din 714 lei asistență juridică și reprezentare in fata Tribunalului D. (factura . 332/27.04.2009 și contract de asistentă juridică 713/27.04.2009) și 1190 lei, cheltuieli din recurs la Curtea de Apel C. conform facturii . 620/16.03.2010 și contract de asistentă juridică nr. 959/06.03.2010.
Pârâta a depus întâmpinare, in cuprinsul căreia a invocat excepția autorității de lucru judecat pentru pretenția privind o sumă de 1904 lei, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată pentru suma de 1240 lei onorariu de avocat in cadrul cererii de strămutare și cenzurarea pretențiilor pentru restul sumelor solicitate.
În motivarea excepției autorității de lucru judecat, pârâta a arătat că prin dispoziția nr. 44/2009, D.S.P. D. a dispus încetarea contractului de muncă al reclamantei. Împotriva acesteia, reclamanta a formulat contestație, iar prin Decizia nr. 1651/02.11.2011, Curtea de Apel G. a obligat instituția la reîncadrarea acesteia, la plata drepturilor salariale cuvenite de la concediere si pana la reintegrare, cat si la plata cheltuielilor de judecată in sumă de 1904 lei, pronunțată in dosarul nr._ .
Pe fond, a arătat că la 30.04.2009, reclamanta a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 44/14.04.2009 emisă de D.S.P. D., solicitând instanței anularea dispoziției, reintegrarea in funcție, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pana la data reintegrării.
Prin decizia nr. 1651/02.11.2011, pronunțată in dosar_, Curtea de Apel G. a admis recursul reclamantei și totodată a admis și cheltuielile de judecată în sumă de 1904 lei, sumă ce a fost plătită de instituție la data de 21.06.2012 cu OP nr. 153.
Este nejustificată cererea reclamantei de acordare a unor cheltuieli suplimentare față de cele solicitate pe calea recursului, culpa fiind a acesteia întrucât nu le-a solicitat in cadrul recursului.
În ceea ce privește suma de 1240 lei, onorariu de avocat in cadrul cererii de strămutare, a precizat pârâta că aceste cheltuieli au fost generate de pretențiile reclamantei și nu au fost cheltuieli generate in cadrul litigiului dintre părți.
A solicitat pârâta ca in cazul in care instanța va considera justificată cererea reclamantei de suplimentare a cheltuielilor de judecată, acestea să fie cenzurate conform art. 274 alin. 3 C.proc.civ., ținând cont de posibilitatea unei imagini de ansamblu asupra complexității cauzei si muncii îndeplinite de avocat in desfășurarea procesului.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115 C.proc.civ. și a solicitat judecata in lipsă.
A atașat întâmpinării decizia nr. 1651/02.11.2011, pronunțată în dosar_, de Curtea de Apel G., extras de cont din 21.06.2012, OP nr. 153/21.06.2012, toate in fotocopie simplă.
La termenul de judecată din data de 19.09.2012, reclamanta a depus note scrise privind excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă, solicitând respingerea acesteia.
A arătat reclamanta că pârâta pierde din vedere că suma de 1904 lei nu face obiectul prezentului dosar, iar cheltuielile de judecată acordate de Curtea de Apel G. reprezintă contravaloarea serviciilor juridice din primul ciclu procesual, or prin cererea de chemare in judecată se solicită:1860 de lei, redactare recurs, asistentă și reprezentare în fața Curții de apel C., dosarul nr._ ;1240 lei, onorariu avocat reprezentând redactare și reprezentare cerere de strămutare în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție (dosar_ );1240 lei, onorariu avocat reprezentând asistență și reprezentare în fața Curții de Apel G. în dosarul nr._ .
A atașat notelor scrise fotocopie facturi nr. 332/07.04.2009 și 620/16.03.2010.
La termenul de judecată din data de 19.09.2012, instanța a pus in vedere reclamantei să completeze timbrul judiciar cu suma de 2,85 lei și să depună la dosar deciziile pronunțate în dosarele_ de curtea de apel C. sin in ds._ de Înalta Curte de Casație și Justiție.
La data de 31.10.2012, pârâta a depus la dosar note scrise, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat, a arătat pârâta că se poate observa cu ușurință că în privința capătului de cerere privind cheltuielile de judecată Curtea de Apel G. s-a pronunțat irevocabil prin decizia 1651/2011 in ds._, fiind întrunite toate elementele lucrului judecat, respectiv tripla identitate de părți, obiect (cat privește capătul accesoriu de cerere privind cheltuielile de judecata) și cauză.
Dacă părțile cauzei sunt aceleași, fată se susținerile voit eronate ale reclamantei, se impun câteva precizări referitoare la obiect. Astfel, se susține că pretinsele cheltuieli ar fi datorate pentru acoperirea onorariului avocațial plătit pentru reprezentare in recurs la Curtea de Apel C. și G., respectiv pentru cererea de strămutare pe motiv de bănuială legitimă formulată de reclamantă. De asemenea, se susține tendențios și neadevărat că aceste cheltuieli nu au fost avute in vedere de Curtea de Apel G. la pronunțarea hotărârii.
A considerat parata ca aceste susțineri sunt in cel mai fericit caz eronate fără insa a neglija ipoteza unui abuz de drept in condițiile in care aspectul cheltuielilor de judecata efectuate in recurs este pe deplin lămurit de hotărârea pronunțată de Curtea de Apel G. in sensul obligării intimatei la plata cheltuielilor efectuate in recurs, adică 1904 lei, creanța achitata reclamantei.
Se observa cu ușurința ca obiectul prezentei acțiuni este identic cu cel soluționat irevocabil de Curtea de Apel G. anume cheltuielile judiciare in cursul cauzei_ .
Cat privește cheltuielile de reprezentare in cererea de strămutare, cererea de acordare a acestora nu are niciun fundament, fiind evident nefondată. Conform art. 275-276 C.proc.civ. la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, singura in măsură să fundamenteze o cerere in acest sens. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute și justificate de către partea câștigătoare. În speță sunt în discuție cheltuieli făcute într-un alt cadru procesual, respectiv judecarea cererii de strămutare formulată tocmai de partea ce solicită astfel de cheltuieli, punându-se întrebarea unde este culpa procesuală a pârâtei în condițiile în care acel proces de strămutare a fost pornit tocmai de reclamantă pe motiv de îndoieli proprii cu privire la imparțialitatea instanței din C.. A apreciat pârâta că bănuiala reclamantei, chiar legitimă, ce a stat la baza cererii de strămutare a fost generată de atitudinea procesuală culpabilă a pârâtei, mai mult o astfel de cerere este absurdă prin modul in care a fost formulată fără a mai vorbi de temeinicie.
Pe fond, cat privește cuantumul cheltuielilor acordate de Curtea de Apel G., a apreciat pârâta că este mai mult decât rezonabil pentru faza recursului, într-un litigiu de muncă vizând contestarea unei decizii.
Referitor la onorariile suplimentare solicitate pe cale separată, fără a nu putea remarca ineditul în încasarea a două onorarii distincte in aceeași fază procesuală, a susținut pârâta că onorariile avocaților sunt negociabile, stabilindu-se prin contractul de asistență juridică încheiat cu partea pe care avocatul o asistă, însă un asemenea contract nu este opozabil și terților din proces pentru ca partea asistată să postă recupera in întregime onorariul negociat de la terții căzuți în pretenții. Ca atare, în raport de natura litigiului și după criteriile prevăzute de art. 274 alin. 3 C. proc. civ. instanța poate majora sau micșora onorariul avocatului negociat cu partea, ci suma pe care partea o poate include în cheltuielile de judecată solicitate cu titlul de onorariu de avocat. O astfel de soluție însușită și de instanța suprema este logica si pe deplin justificata, menita să limiteze eventualele abuzuri de drept si chiar sa protejeze indirect principiul liberului acces la justiție, soluție preluata de altfel si in noul cod de procedura civila.
În aceste condiții, instanța din G. este pe deplin îndreptățită să cenzureze astfel de onorarii excesive, acordând cheltuieli de judecata in limitele legii si bunei credințe, chiar puțin peste aceste limite, a apreciat parata. O noua cerere pe cale principala in acest sens este posibila, dar în condițiile omisiunii de a solicita aceste cheltuieli pe cale accesorie sau în situația omisiunii instanței de a se pronunța in acest sens. De asemenea, dacă partea era nemulțumită de cuantumul cheltuielilor acordate, avea la dispoziție și calea extraordinara de atac a revizuirii care putea fi formulata in temeiul art. 322 pct. 2 C.proc.civ. (minus petita), dacă nu cumva ideea cu majorarea onorariilor a fost ulterioara pronunțării in recurs. A mai considerat pârâta ca o asemenea acțiune trebuie respins „de plano“, in principal prin admiterea excepției invocate, iar in subsidiar ca nefondată.
Prin sentința civilă nr._/07.1.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă în ceea ce privește suma de 1904 lei, acordată prin decizia nr. 1651/02.11.2011, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .
A fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamanta P. I., în contradictoriu cu pârâta Direcția de Sănătate Publică D..
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3100 lei, cheltuieli de judecată constând în onorariu apărător efectuate în dosarul nr._ în fața Curții de Apel C. și Curții de Apel G..
A fost respins ca neîntemeiat, petitul privind includerea în cheltuielile de judecată a sumei de 1240 de lei, aferentă dosarului nr._ având ca obiect strămutare, soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție.
A fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind cheltuielile de judecată efectuate în prezentul dosar.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că a fost învestită de reclamantă cu recuperarea de la pârâtă a sumei de 4340 lei, compusă din 1860 lei, onorariu de avocat pentru redactarea recursului, asistenta si reprezentarea reclamantei în dosarul nr._ al Curții de Apel C., 1240 de lei, redactarea cererii de strămutare si reprezentare in fata Înaltei Curți de Casație și Justiției în dosarul nr._ și 1240 de lei, pentru asistentă si reprezentare în dosarul_ al Curții de Apel G. (după strămutarea de la Curtea de Apel C.).
Prin decizia civilă nr. 1651/02.11.2011, pronunțată în recurs de Curtea de Apel G., in urma strămutării recursului de la Curtea de Apel C., în dosarul nr._, a fost obligată pârâta Direcția de Sănătate Publică D., printre altele, la plata către contestatoare a sumei de 1904 lei cheltuieli de judecată, fără a se menționa care este componenta acestei sume.
Potrivit ultimului paragraf al motivării deciziei, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată efectuate in recurs, fără insă a se explicita dacă este vorba de cheltuielile aferente procedurii in fața Curții de Apel G. sau și a Curții de Apel C.; de asemenea, din considerentele deciziei, rezultă că instanța de recurs a acordat în întregimea lor cheltuielile de judecată, in temeiul art. 274 C.proc.civ., fără a proceda la cenzurarea acestora așa cum susține pârâta.
Observând considerentele deciziei nr. 1651/02.11.2011, pronunțată în recurs de Curtea de Apel G. în urma strămutării recursului de la Curtea de Apel C., în ds._, instanța a reținut că prin sentința nr. 3088/15.10.2009, pronunțată în primă instanță de Tribunalul D., în dosarul nr._, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 714 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, însă această dispoziție nu a mai fost executată ca urmare a casării sentinței nr. 3088/15.10.2009 a Tribunalului D. prin decizia nr. 2857/23.04.2010, pronunțată în primul recurs de Curtea de Apel C..
Din coroborarea mențiunilor contractelor de asistentă juridică nr. 713/27.04.2009, 959/16.03.2010, depuse la filele 31, 33 din dosarul cauzei, a facturilor nr. 332/27.04.2009 (f. 32), 620/16.03.2010 (f. 30) raportat la mențiunile chitanțelor nr. 172/08.11.2011, 336/15.12.2010 și 76/17.05.2011, contractelor de asistentă juridică nr. 1152/15.12.2010, actul adițional nr. 1 la contractul de asistentă juridică nr. 1152/15.12.2010 și contractul de asistentă juridică nr. 1318/17.05.2011, precum și facturilor fiscale nr. 825/15.12.2010, 166/17.05.2011 și 382/07.11.2011 cu considerentele deciziei nr. 1651/02.11.2011, pronunțată în al doilea recurs de Curtea de Apel G., rezultă că singurele cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă la momentul pronunțării deciziei și care puteau fi acordate de Curtea de Apel G. sunt cele din facturile fiscale nr. 332/27.04.2009 (714 lei) emisă în baza contractului de asistentă juridică nr. 713/27.04.2009 (f. 32-33) și factura fiscală nr. 620/16.03.2010 (1190 lei), emisă în baza contractului de asistentă juridică nr. 959/16.03.2010, pentru asistenta juridică și reprezentarea în dosarele nr._ al Tribunalului D. (prima instanță) și Curții de Apel C. (primul recurs) și din însumarea cărora rezultă suma de 1904 lei.
Că este așa rezultă din faptul că la data pronunțării sentinței nr. 3088/15.10.2009 de către Tribunalul D. în prima instanță, în dosarul nr._, reclamanta achitase doar suma de 714 lei prin chitanța nr. 332/27.04.2009 emisă în baza contractului de asistentă juridică nr. 713/27.04.2009, care de altfel a și fost acordată acesteia prin sentința mai sus-amintită, casată ulterior de Curtea de Apel C. în primul recurs prin decizia nr. 2857/23.04.2010.
În timpul judecării primului recurs de către Curtea de Apel C. în dosarul nr._, reclamanta a mai achitat suma de 1190 de lei, conform facturii nr. 620/16.03.2010, însă prin sentința nr. 4678/26.11.2010, pronunțată în rejudecare în primă instanță de Tribunalul D. în dosarul cu nr._ (nr. dosar in rejudecare) nu au mai fost acordate cheltuieli de judecată, fără a se face vreo mențiune cu privire la motivul neacordării.
Ulterior, în al doilea recurs promovat de reclamantă împotriva sentinței 4678/26.11.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosar_, reclamanta a mai încheiat cu SCPA T., C. și P. contractul de asistentă juridică nr. 1152/15.12.2010, având ca obiect asistentă și reprezentare in dosar_ al Curții de Apel C., onorariul fiind stabilit la suma de 1500 lei fără TVA, respectiv 1860 de lei cu TVA, pentru care s-a emis factura fiscală nr. 825/15.12.2010 (f. 11), pe care reclamanta a achitat-o cu chitanța nr. 336/15.12.2010 (f. 5) aflată în original la dosarul cauzei de față.
De asemenea, după strămutarea cauzei la Curtea de Apel G. ca urmare a Încheierii nr. 4191/18.05.2011 (conform extrasului de pe portalul Înaltei Curți atașat la fila 13), reclamanta a încheiat cu aceeași casă de avocatură actul adițional nr. 1 la contractul de asistentă juridică nr. 1152/15.12.2010, atașat la fila 9 din dosar, având ca obiect asistentă și reprezentare la Curtea de Apel G. în dosar nr._, onorariul convenit fiind de 1000 de lei fără TVA, respectiv 1240 de lei TVA inclus.
În baza acestui act adițional a fost emisă factura fiscală nr. 382/07.11.2011 (f. 12) pentru suma de 1240 de lei, achitată de reclamantă cu chitanța nr. 172/08.11.2011, aflată în original la fila 4 din dosarul cauzei.
Ca atare, cum chitanțele nr. 336/15.12.2010 (1860 de lei) aferentă dosarului nr._ al Curții de Apel C. (al doilea recurs) și chitanța nr. 382/07.11.2011 (1240 de lei) aferentă dosarului nr._ al Curții de Apel G. (după strămutarea recursului) se află în original la dosarul prezentei cauze, iar în motivarea deciziei nr. 1651/02.11.2011 a Curții de Apel G. nu se face nicio referire la depunerea la acel dosar a chitanței nr. 336/15.12.2010 (dat fiind că numai aceasta era emisă la pronunțarea deciziei) și nici pârâta nu a făcut dovada contrară, toate argumentele mai sus-expuse conduc la concluzia că suma de 1904 lei acordată reclamantei cu titlu de „cheltuieli de judecată efectuate în recurs" nu poate fi compusă decât din suma de 714 lei prin chitanța nr. 332/27.04.2009 emisă în baza contractului de asistentă juridică nr. 713/27.04.2009 (aferentă judecății in primă instanță) și din suma de 1190 de lei conform facturii fiscale nr. 620/16.03.2010 (1190 lei), emisă în baza contractului de asistentă juridică nr. 959/16.03.2010 (aferentă primului recurs în fața Curții de Apel C.).
Conform art. 1200 C. civ. de la 1864, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.civ. si art. 166 C.proc.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură sa demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. 2 C.civ.).
Daca în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părți, cauza), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifesta pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasa dezlegata anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Aceasta reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor intre considerentele hotărârii judecătorești.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. 2 C.civ., în relația dintre părți, aceasta prezumție are caracter absolut, înseamnă ca nu se poate introduce o noua acțiune în cadrul căreia sa pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorești anterior.
În speță nu există însă întrunite elementele autorității de lucru judecat, neexistând, contrar susținerii pârâtei identitate de obiect între litigiul soluționat irevocabil prin decizia Curții de Apel G. nr. 1651/02.11.2011, în ceea ce privește dezlegarea dată capătului accesoriu privind cheltuielile de judecată, și obiectul prezentei cauze.
În speță, instanța a fost învestită cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată nesolicitate în dosarul nr._ al Curții de Apel G., respectiv suma de 1860 de lei onorariu de avocat pentru redactarea celui de-al doilea recurs in fața Curții de Apel C., asistentei și reprezentării, 1240 de lei, onorariu de avocat aferent asistentei si reprezentării in dosarul nr._ în al doilea recurs, după strămutarea recursului în fața Curții de Apel G., precum și la plata sumei de 1240 de lei, onorariu aferent redactării cererii de strămutare și reprezentării în dosarul nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Or, prin decizia nr. 1651/02.11.2011, pronunțată de Curtea de Apel G. nu putea fi acordată niciuna din aceste sume, dat fiind pe de o parte că la data pronunțării deciziei suma de 1240 de lei onorariu de avocat aferent reprezentării și asistării în fața Curții de Apel G. în judecarea recursului după strămutare nu era achitată (fiind achitată cu chitanța nr. 172/08.11.2011- f. 4), iar chitanțele nr. 336/15.12.2006, ce atestă achitarea sumei de 1860 de lei cu titlul de onorariu de avocat în dosarul nr._ în al doilea recurs în fața Curții de Apel C. și chitanța nr. 76/17.05.2011, ce atestă achitarea sumei de 1240 de lei, aferentă redactării cererii de strămutare și reprezentării reclamantei în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție se află în original la dosarul prezentei cauze, așadar ele nefiind depuse la niciuna dintre instanțele învestite cu soluționarea fondului sau recursului, iar pârâta autor al excepției și căreia îi revenea sarcina probei conform art. 1169 C. civ. de la 1864 ( neabrogat de către legea de punere in aplicare a noului cod civil) și art. 129 alin. 1 C.proc.civ., nu a făcut o dovadă contrară.
Ca atare, și față de argumentele mai sus-expuse, instanța apreciază că în cauză nu există identitatea de obiect cerută în cazul excepției autorității de lucru judecat astfel încât excepția invocată de pârâtă în privința sumei de 1904 lei este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare.
Pe fond, instanța a reținut că prin sentința nr. 3088/15.10.2009, pronunțată de Tribunalul D. în dosar_, s-a admis contestația formulată de reclamantă împotriva Dispoziției de concediere nr. 44/14.04.2009 emisă de pârâtă, s-a constatat nulitatea absolută a Dispoziției, s-a dispus reintegrarea reclamantei in funcția deținută anterior emiterii dispoziției, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea până la data reintegrării, drepturile salariale cuvenite pe perioada 01.03._09 și la plata sumei de 714 lei cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 2857/23.04.2010, pronunțată de Curtea de Apel C. în recursul promovat de pârâtă împotriva sentinței nr. 3088/15.10.2009, s-a admis recursul, s-a casat sentința nr. 3088/15.10.2009 și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul D..
În rejudecare, dosarul a primit un nou număr, respectiv_ .
Prin sentința nr. 4678/26.11.2010, Tribunalul D. a respins în totalitate cererea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamanta, la Curtea de Apel C., iar în cursul judecării cererii de recurs, reclamanta recurentă a formulat cerere de strămutare a dosarului nr._ de la Curtea de Apel C., cererea fiind admisă prin Încheierea nr. 4191/18.05.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ .
În urma admiterii cererii de strămutare, recursul a fost soluționat de Curtea de Apel G., care prin decizia nr. 1651/02.11.2011 a admis recursul reclamantei formulat împotriva sentinței nr. 4678/26.11.2010 pronunțată de Tribunalul D., în ds._ .
A modificat, în parte, sentința recurată, iar în rejudecarea fondului a admis contestația reclamantei, a anulat decizia nr. 44/2009 emisă de pârâtă și a dispus reintegrarea reclamantei pe postul avut anterior concedierii.
A obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale cuvenite de la data concedierii și până la data reintegrării efective, indexate, majorate și reactualizate, precum și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, la plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 1 martie – 15 aprilie 2009.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței recurate și a obligat intimata la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1904 lei.
Așa cum s-a precizat anterior de către instanță, în ultimul paragraf al deciziei nr. 1651/02.11.2011 se precizează că acestea sunt aferente recursului, fără a se preciza dacă este vorba de primul sau al doilea recurs, în fața Curții de Apel C. sau al Curții de Apel G., însă pentru motivele anterior arătate (în motivarea respingerii excepției autorității de lucru judecat), suma de 1904 lei nu putea cuprinde decât suma de 714 lei, achitată în primul ciclu procesual în fața Tribunalului D. în dosarul nr._ și a sumei de 1190 de lei achitată în primul recurs.
Potrivit extrasului de cont și OP nr. 135/21.06.2012, atașate la filele 47-48, pârâta a achitat reclamantei suma de 1904 lei, cheltuieli de judecată la care a fost obligată prin decizia nr. 1651/02.11.2011 a Curții de Apel G..
În cauza de față, reclamanta a solicitat suma de 1860 de lei onorariu de avocat aferent redactării recursului, asistenței si reprezentării în fața curții de apel C., anterior strămutării și suma de 1240 de lei, cu același titlu, insă pentru procedura ulterioară strămutării în fața Curții de apel G..
De asemenea, a mai solicitat suma de 1240 de lei, onorariu de avocat aferent redactării cererii de strămutare a recursului ce a făcut obiectul dosarului nr._, de la Curtea de Apel C., precum și reprezentării în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr._, în care s-a soluționat cererea de strămutare.
Potrivit art. 274 alin. 1 C.proc.civ., partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, doctrina și jurisprudența statuând in mod constant că temeiul acordării cheltuielilor de judecată rezidă în culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, dedusă din expresia partea care cade în pretențiuni, adică a pierdut procesul.
Cu alte cuvinte, obligația de plată a cheltuielilor de judecată se fundamentează, în mod exclusiv, pe ideea de culpă procesuală care aparține acelei persoane care a ocazionat, în mod nelegal, declanșarea unei proceduri judiciare, iar faptul pierderii procesului se dovedește cu însuși cuprinsul hotărârii judecătorești prin care litigiul s-a finalizat.
Fapta părții in culpă procesuală declanșează din punct de vedere substanțial o răspundere civilă delictuală al cărei conținut constă in obligația de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze.
Așadar, natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire cuvenită părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauza din culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, dar și de sancțiune pentru atitudinea culpabilă care a dus la declanșarea procedurii judiciare.
Cu privire la modalitatea de solicitare a cheltuielilor de judecată, partea care a câștigat procesul are posibilitatea solicitării acestora în cadrul soluționării dosarului în care aceste cheltuieli s-au efectuat sau pe cale separată dacă acestea nu au fost solicitate (cazul speței de față) sau instanța a omis să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere și nu s-a formulat cerere de completare a hotărârii.
În toate cazurile însă, este necesar a fi întrunite, din punct de vedere substanțial, condițiile răspunderii civile delictuale, conform art. 998-999 C. civ. de la 1864, aplicabil spetei conform art. 6 alin. 2 din Noul cod civil și art. 3 din Legea de punere in aplicare a acestuia.
Potrivit art. 998 C.civ., orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar conform art. 999, Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
În speță, fapta ilicită a pârâtei constă în emiterea Deciziei nr. 44/14.04.2009 de concediere a reclamantei, act ce a fost constatat nelegal prin hotărâre judecătorească (decizia nr. 1651/2011 a Curții de Apel G.) și pentru anularea căreia reclamanta a fost nevoită să apeleze la justiție, in cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._, devenit in rejudecare_ .
Această faptă a fost cauzatoare de prejudicii pentru reclamantă, constând în pierderea temporară a locului de muncă și a drepturilor salariale, pentru recuperarea cărora a trebuit să introducă acțiune in justiție și să efectueze și cheltuieli de judecată constând in onorariu de avocat, atât suma de 1904 lei, acordată de Curtea de Apel G., cât și suma de 3100 de lei (1860 lei + 1240 de lei) plătită de reclamantă pentru faza celui de-al doilea recurs în fața Curții de Apel C. și G..
Acest prejudiciu nu a fost reparat decât în parte, în ceea ce privește cheltuielile de judecată, respectiv in privința sumei de 1904 lei, acordată de Curtea de Apel G., având în vedere că restul sumei nu a fost cerută și nici acordată de către instanța investită cu soluționarea fondului cauzei.
Între fapta ilicită a pârâtei și prejudiciul cauzat reclamantei există legătură de cauzalitate, întrucât dacă pârâta nu ar fi dispus concedierea reclamantei (măsură stabilită în mod irevocabil ca fiind nelegală), reclamanta nu ar fi fost nevoită să acționeze pârâta in instanță pentru anularea actului nelegal și restabilirea drepturilor sale.
Vinovăția pârâtei rezultă din considerentele deciziei nr. 1651/2011 a Curții de apel G., în cuprinsul căreia s-a stabilit caracterul nelegal al măsurii de concediere a reclamantei.
Așadar, în speță pierderea procesului de către pârâtă și culpa procesuală a acesteia reies din decizia nr. 1651/02.11.2011 a Curții de Apel G. în care pârâta a căzut în pretențiile reclamantei.
De asemenea, reclamanta a făcut dovada că în derularea procesului, în speță interesând judecarea celui de-al doilea recurs în fața Curții de Apel C. în ds._ și, după strămutare, la Curtea de Apel G., a beneficiat de asistentă avocațială, pe baza contractelor de asistentă juridică nr. 1152/15.12.2010 și actul adițional la acesta nr. 1/25.10.2011, servicii de asistență și reprezentare a căror contravaloare s-a ridicat la suma de 3100 de lei, achitată cu chitanțele nr. 336/15.12.2010 și nr. 172/08.11.2011, aflate în original la filele 4-5 din dosar.
Cum pârâta este cea care a căzut în pretențiile reclamantei, aceasta va fi obligată să achite reclamantei și suma de 3100 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă în dosarul nr._, atât in fața Curții de Apel C., cât și a Curții de Apel G..
Nu pot fi primite solicitările pârâtei de cenzurare a onorariului avocațial, pârâta neproducând nicio dovadă în sensul că sumele convenite de reclamantă cu apărătorii săi cu titlu de onorariu ar fi fost stabilite în mod abuziv și ar îmbrăca forma unui abuz de drept, față de împrejurarea că litigiul a fost unul complex, care s-a purtat pe parcursul a aproape 2 ani fără a exista elemente din care să rezulte că durata procesului ar fi imputabilă, cel puțin parțial, reclamantei.
De asemenea, nu pot fi primite susținerile pârâtei relative la caracterul rezonabil al cheltuielilor acordate de către Curtea de Apel G., căci reclamanta nu a cerut în cadrul procesului acolo purtat cheltuielile ce formulează obiectul prezentului dosar, iar din considerentele deciziei nr. 1651/2011 al Curții de Apel G. rezultă că acest capăt de cerere privitor la cheltuielile de judecată a fost admis în totalitate, fără a se respinge vreuna dintre solicitările reclamantei cu privire la cheltuielile dovedite a fi fost efectuate pe parcursul procedurii, caz în care este evident că reclamanta nu mai putea solicita din nou pe cale separată cheltuielile respinse în dosarul de fond întrucât ar fi existat autoritate de lucru judecat.
Sub acest aspect, în decizia nr. 1651/2011 a Curții de Apel G. nu este vorba de nicio cenzurare a unor onorarii excesive, nici de omisiunea de a cere aceste cheltuieli pe cale accesorie sau de omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra cererii reclamantei referitoare la cheltuielile de judecată.
Așa fiind, in virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, reclamanta este îndreptățită să recupereze de la pârâtă toate cheltuielile de judecatăîn măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale și rezonabile. Cu privire la limita în care pot fi acordate cheltuielile de judecată, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în jurisprudența sa că sumele reprezentând cheltuieli de judecată urmează să fie recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare și au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil. (S. c. României, G. c. României, C. c. României).
În ceea ce privește suma de 1240 de lei, achitată cu chitanța nr. 176/17.05.2011, emisă în baza facturii fiscale nr. 166/17.05.2011 și, care la rândul său, a fost emisă în baza contractului de asistentă juridică nr. 1318/17.05.2011, în baza căreia reclamanta a fost reprezentată în dosarul nr._ în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce a avut ca obiect cererea de strămutare formulată de reclamantă, instanța va respinge cererea reclamantei.
Strămutarea reprezintă un incident procedural ce poate interveni în condițiile prevăzute de art. 37-38 C.proc.civ. și care are ca efect, în cazul admiterii, prorogarea judecătorească de competență în favoarea instanței stabilite de către Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu soluționarea unui raport juridic litigios dintre părți în care să se poată stabili culpa unei sau alteia dintre părți, fiind vorba de soluționarea unor aspecte de procedură (competența), iar nu de fond, adică de stabilire a situației de fapt și aplicarea normelor de drept și tranșarea situației litigioase.
Faptul că reclamanta a introdus cererea pentru motive de bănuială asupra lipsei imparțialității Tribunalului D. și Curții de Apel C. (dedusă din soluțiile contradictorii primite și în considerarea calității pârâtei), nu justifică acordarea în cadrul cheltuielilor de judecată a onorariului plătit pentru cererea de strămutare formulată de reclamantă, căci acest prejudiciu este consecința faptei înseși a reclamantei, iar nu a pârâtei.
Altfel spus, nu există o legătură de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtei, așa cum a fost mai sus reținută de instanță și, implicit culpa sa procesuală in sensul art. 274 C.proc.civ. și prejudiciul suferit de reclamantă, aceste cheltuieli nefiind nici necesare și nici rezonabile, întrucât nu se poate prezuma că dacă cel de-al doilea recurs ar fi rămas la Curtea de Apel C. soluția ar fi fost alta decât a Curții de Apel G., astfel încât instanța apreciază că această sumă nu poate fi inclusă în cheltuieli de judecată, motiv pentru care pretențiile cu privire la această sumă vor fi respinse ca neîntemeiate.
Tot astfel va fi respins și capătul de cerere privind cheltuielile de judecată aferente prezentului proces, suma de 361 lei, respectiv taxa judiciară de timbru (358,2 lei) și timbrul judiciar (3 lei), întrucât în prezenta cauză nu se poate retine culpa procesuală a pârâtei.
Astfel, reclamanta a introdus prezenta cerere pentru a recupera diferența de onorariu de avocat plătită în legătură cu procesul ce a avut ca obiect contestarea deciziei de concediere a reclamantei emisă de pârâtă și restabilirii drepturilor sale, întrucât sumele ce compun această diferență de onorariu fie nu au fost solicitate in fata Curții de Apel G. (suma de 1860 de lei onorariu plătit în dosar_ al Curții de Apel C. și suma de 1240 de lei, onorariu aferent cererii de strămutare) fie nu au fost achitate de reclamantă în cursul procesului (suma de 1240 de lei achitată la data de 08.11.2011, după pronunțarea deciziei nr. 1651/02.11.2011 pentru asistenta juridică in același dosar, ulterior strămutării).
Limitele în care a fost admisă cererea de față au avut ca temei culpa procesuală în care s-a aflat pârâta în urma căderii în pretenții in dosarul_, însă pârâtei nu îi poate fi imputat faptul că reclamanta nu a solicitat in acel proces sumele care erau plătite în timpul procesului sau că nu a achitat întreg onorariul până la data finalizării procesului, astfel încât reclamanta a trebuit să introducă o cerere separată, supusă taxelor de timbru pentru recuperarea cheltuielilor de judecată anterior-menționate, astfel încât nu poate fi stabilită în prezenta cauză o culpă procesuală distinctă a pârâtei față de reclamantă.
Și de această dată, prejudiciul lato sensu suferit de reclamantă, respectiv plata taxei de timbru și timbrului judiciar in prezenta cauză este consecința propriei fapte, respectiv a opțiunii de a nu solicita și, respectiv, a omisiunii de a achita în cadrul procesului de fond, toate sumele reprezentând onorarii de avocați aferente acelui litigiu, iar nu consecința faptei pârâtei.
Așa fiind, instanța a respins cererea de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată aferente prezentului proces, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P. I. și pârâta Direcția de Sănătate Publică D., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Pârâta Direcția de Sănătate Publică D. arată că, în privința capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, Curtea de Apel G. s-a pronunțat irevocabil prin decizia 1651/2011 pronunțată în dosarul nr._ . Este, de asemenea, indubitabilă întrunirea tuturor condițiilor lucrului judecat, referindu-se în acest sens la tripla identitate de părți, obiect și cauză.
Dacă părțile și cauza sunt evident aceleași, față de susținerile voit eronate ale reclamantei se impun câteva precizări referitoare la obiect. Astfel, se susține că pretinsele cheltuieli ar fi datorate pentru acoperirea onorariului avocațial plătit pentru reprezentarea în recurs, respectiv pentru o cerere de strămutare pe motiv de bănuială legitimă formulată de reclamantă. De asemenea, se susține tendențios și neadevărat că aceste cheltuieli nu au fost avute în vedere de Curtea de Apel G. la pronunțarea hotărârii.
Recurenta arată că obiectul prezentei acțiuni este identic cu cel soluționat irevocabil de Curtea de Apel G., anume cheltuieli judiciare în recursul cauzei_ .
Cât privește cuantumul cheltuielilor acordate de Curtea de Apel G., consideră ca acestea sunt mai mult decât rezonabile pentru faza recursului într-un litigiu de muncă vizând contestarea unei decizii. Referitor la onorariile suplimentare solicitate pe cale separata, fără a nu putea remarca ineditul în încasarea a două onorarii distincte în aceeași fază procesuală, arată că onorariile avocaților sunt negociabile, stabilindu-se prin contractul de asistență juridică încheiat cu partea pe care avocatul o asistă, însă un asemenea contract nu este opozabil și terților din proces pentru ca partea asistată să poată recupera în întregime onorariul negociat de la terții căzuți în pretenții.
Recurenta arată că instanța din G. era pe deplin îndreptățită să cenzureze astfel de onorarii excesive, acordând cheltuieli de judecată în limitele legii și bunei credințe, chiar puțin peste aceste limite. O nouă cerere pe cale principală în acest sens este posibilă dar în condițiile omisiunii de a solicita astfel de cheltuieli pe cale accesorie sau în situația omisiunii instanței de a se pronunța în acest sens.
În drept, invocă dispozițiile art. 299-308 Cod Procedura Civilă.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat
Recurenta P. I. solicită admiterea recursului, modificarea hotărârea în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în
judecată și de a obliga pârâta și la plata: sumei de 1240 lei reprezentând onorariu avocat în fața Curții de Casație și Justiție în dosar nr._ și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, respectiv suma de 361 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Recurenta arată că la data de 23.05.2012 a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. dosarul cu nr._, prin care a solicitat obligarea Direcției de Sănătate Publică D. la plata sumei de 4.340 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea dosarului nr._ care s-a aflat pe rolul Curții de Apel C. și al Curții de Apel G. și a dosarului nr._ ce s-a aflat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție și la plata cheltuielilor de judecată pentru prezenta cauză.
La data de 07.11.2012 instanța de judecată, prin sentința nr._ a admis în parte acțiunea reclamantei, a obligat pârâta D.S.P. D. la plata sumei de 3.100 lei cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr._ aflat pe rolul Curții de Apel C. și Curții de Apel G.. A respins totodată atât capătul de cerere care privea plata sumei de 1.240 lei aferentă dosarului nr._, având ca obiect strămutare, cât și cel care privea cheltuielile de judecată efectuate în prezenta cauză
În ceea ce privește cheltuielile din dosarul aflat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție instanța afirmă faptul că cererea de strămutare reprezintă un incident procedural care are ca efect, în cazul admiterii, prorogarea judecătorească de competență în favoarea altei instanțe, și nu soluționarea unui raport juridic litigios dintre părți în care să se poată stabili culpa uneia dintre părți.
Reclamanta a introdus cererea de strămutare întemeiată pe art. 37 alin. 2 Cod proc.civ. în concret, au fost avute în vedere multitudinea de soluții contradictorii date de Tribunalul D. și Curtea de Apel C. și, în plus, s-a luat în considerare și calitatea pârâtei.
Prin urmare, această cerere a fost introdusă tocmai ca reclamanta să aibă parte de un proces just, drept și nepărtinitor. Rezultând caracterul necesar și rezonabil al cheltuielilor de judecată. Având în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea nr. 4191/18.05.2011 a admis cererea de strămutare reiese clar că cererea a fost întemeiată prezumându-se totodată că dacă cel de-al doilea recurs ar fi fost judecat de Curtea de Apel C. soluția ar fi fost alta decât cea a Curții de Apel G..
Litigiul a parcurs mai multe faze procesuale în care s-au achitat onorarii distincte, iar onorariul avocațial raportat valoarea, dificultatea cauzei și volumul de muncă este unul rezonabil
Datorită acestui conflict de muncă reclamantei i-au fost cauzate pagube materiale, constând în cheltuielile pe care a fost nevoită să le facă pentru a se apăra, fiind incluse aici și cele suportate pentru cererea de strămutare.
Mai mult decât atât cheltuielile solicitate au fost compuse doar din onorariul de avocat noi nesolicitând cheltuielile efectuate pentru transport și cazare pentru recursul de la Curtea de Apel G..
În ceea ce privește capătul de cerere prin care solicită cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu, instanța de fond în mod netemeinic l-a respins considerând că „în prezenta cauză nu se poate reține culpa procesuală a pârâtei".
Astfel, neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr._ contravine raționamentului care stă la baza sentinței pronunțate de instanță, prin care a fost admisă acțiunea. Din moment ce pârâta a căzut în pretenții și nu a înțeles să recunoască, în temeiul art. 275 Cod proc.civ., la primul termen de judecată pretențiile reclamantei, nu s-ar putea reține exonerarea acesteia de la plata cheltuielilor de judecată, mai ales că aceasta și-a făcut o apărare elaborată, a depus înscrisuri și a ridicat excepții.
În altă ordine de idei soluția instanței nesocotește dispozițiile imperative ale art. 274 alin. 2 Cod proc. civ. conform cărora „judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură...pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut".
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii în totalitate.
Analizând recursurile declarate în cauză, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, tribunalul reține următoarele considerente de fapt și de drept:
1. În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta P. I.
Această parte critică sentința pe motiv că prima instanță nu i-a acordat suma de 1.240 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat) efectuate în dosarul nr._ al Î.C.C.J. și nici suma de 361 lei cheltuieli de judecată ocazionate de prezenta cauză, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
În ceea ce privește suma de 1.240 lei, se constată că aceasta reprezintă onorariul de avocat perceput și achitat potrivit chitanței nr. 76/17.05.2011 (fila 6 dosar fond) în temeiul contractului de asistență juridică nr. 1318/17.05.2011 încheiat cu S.C.P.A. T., C.&P., având ca obiect asistență și reprezentare juridică în dosarul nr._ constituit pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. În aceste dosar, reclamanta a solicitat strămutarea judecării cauzei nr._, aflată la acel moment pe rolul Curții de Apel C., iar prin încheierea nr. 4191/18.05.2011 s-a admis cererea și s-a strămutat judecarea cauzei la Curtea de Apel G..
Tribunalul mai reține că temeiul acordării cheltuielilor de judecată suportate de o parte litigantă îl reprezintă culpa procesuală, ca formă a vinovăției ce stă la baza antrenării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, iar dispozițiile legale procedurale care reglementează obligația de plată a cheltuielilor de judecată sunt reprezentate de art. 274-277 C.pr.civ.
Potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Textul legal enunțat are în vedere situația în care partea cade în pretenții când are loc soluționarea cererii sau cererilor pe fond, nu și în situația, cum este cea din speță, formulării unei cereri de strămutare care are ca finalitate o prorogare judecătorească de competență.
Cererea de strămutare este deci un incident procedural, iar faptul că a fost admisă și s-a apreciat că judecarea cauzei nu poate avea loc în condiții de obiectivitate la instanța legal învestită, nu înseamnă că părții adverse i se poate reține vreo culpă procesuală de genul celei la care se referă dispozițiile art. 274 alin. 1 C.pr.civ. sau că aceasta a căzut în pretenții, întrucât strămutarea nu vizează fondul pretențiilor deduse judecății sau al raportului juridic litigios.
În acest sens s-a pronunțat și Î.C.C.J. - Secția I Civilă prin încheierea nr. 6325/17.10.2012 în dosarul nr._ .
În ceea ce privește cheltuielile de judecată din prezenta cauză, în mod corect prima instanță a reținut că este exclusă culpa procesuală a pârâtei, din moment ce reclamanta avea posibilitatea formulării unei cereri accesorii în cadrul litigiului de fond, cerere care de regulă este uzitată în practica judiciară. Pârâta nu a împiedicat cu nimic formularea unei astfel de solicitări în dosarul de fond, deci nu are nicio culpă că reclamanta nu a uzat de mijlocul procedural enunțat mai sus.
Cum în mod corect a reținut și prima instanță, efectuarea cheltuielilor de judecată în cauza de față este consecința propriei fapte a reclamantei, care a optat de a nu solicita toate cheltuielile de judecată în procesul de fond sau nu a achitat toate sumele reprezentând onorarii de avocat până la soluționarea irevocabilă a litigiului.
Culpa procesuală se apreciază distinct în cauza de față și nu poate avea legătură cu culpa procesuală din dosarul de fond, cum în mod greșit susține recurenta reclamantă.
De aceea, recursul va fi respins ca nefondat în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ.
2. În ceea ce privește recursul formulat de pârâta Direcția de Sănătate Publică D.
Excepția autorității de lucru judecat a fost soluționată în mod judicios de prima instanță, încât este nefondată critica pârâtei sub acest aspect.
Astfel, prin decizia civilă nr. 1651/02.11.2011, pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr. 8096/2010, intimata Direcția de Sănătate Publică D. a fost obligată către contestatoarea P. I. la plata sumei de 1.904 lei cheltuieli de judecată.
Deși nu se motivează deloc ce reprezintă aceste cheltuieli, totuși, văzând cuantumul reținut de instanța respectivă, se constată că este vorba de onorariile de avocat achitate în primul ciclu procesual conform chitanței de plată nr. 147/27.04.2009 (fila 123 dosar fond nr._ al Tribunalului D.) în sumă de 714 lei, dar și potrivit chitanței de plată nr. 255/16.03.2010 (fila 28 dosar recurs nr._ al Curții de Apel C.) în cuantum de 1.190 lei, în total 1.904 lei.
Este evident deci că în litigiul de fond pârâta a fost obligată la alte sume de bani cu titlul de cheltuieli de judecată decât cele solicitate în cauza de față, pe cale separată, astfel încât nu există identitate de obiect între cele două cereri, fiind respinsă, în mod corect, excepția autorității de lucru judecat.
Pe de altă parte, tribunalul, răspunzând unei alte critici a pârâtei, constată că, în prezenta cale de atac, recurenta-reclamantă a făcut dovada cu registrul aflat în copie certificată la filele 27-29 că actul adițional nr. 1 la contractul de asistență juridică nr. 1152/15.12.2010, a fost încheiat la data de 25.10.2011, deci anterior pronunțării deciziei Curții de Apel G., ceea ce presupune că suma de 1.240 lei reprezentând onorariul de avocat cu TVA inclus este o cheltuială de judecată efectuată în dosarul de fond în faza recursului ce a fost soluționat de Curtea de Apel G., fiind astfel datorată de către pârâtă, chiar dacă acest onorariu a fost achitat ulterior finalizării irevocabile a litigiului de fond, prin chitanța nr. 172/08.11.2011.
Actul adițional menționat a fost înscris în registrul de contracte pe luna octombrie 2011, astfel că data încheierii sale este reală și nu poate fi considerat întocmit ulterior, pro causa.
Reclamanta a achitat un onorariu suplimentar pentru faza recursului, deoarece judecarea procesului a fost strămutată la o altă instanță, respectiv Curtea de Apel G., aflată la o distanță considerabilă față de municipiul C., fapt care justifică cheltuielile cu deplasarea reclamantei și apărătorului său, care, astfel cum rezultă din încheierea de amânare a pronunțării din 27.10.2011, au fost prezenți la acel termen de judecată în fața instanței din G. .
Celălalt onorariu în sumă de 1.860 lei a fost achitat pentru redactarea cererii de recurs, asistare și reprezentare în fața Curții de Apel C. conform contractului nr. 1152/15.12.2010, astfel că este permisă și justificată încasarea a două onorarii în aceeași fază procesuală.
De asemenea, nu este vorba nici pe departe de o cenzurare a onorariilor de avocați de către Curtea de Apel G., astfel cum a înțeles în mod eronat pârâta, deoarece această instanță a acordat în totalitate onorariile de avocat a căror plată a fost probată cu cele două chitanțe depuse în dosarul nr._, iar pentru cele nedovedite până la soluționarea în mod irevocabil a litigiului de fond reclamanta a formulat cererea dedusă judecății în prezenta cauză.
Este nefondată și critica potrivit căreia reclamanta nu putea formula pe cale principală, separată, o astfel de cerere, jurisprudența națională pronunțându-se constant în sens afirmativ și reținând ca temei dispozițiile art. 998-999 din vechiul Cod civil (sau cele corespunzătoare din noul Cod civil), precum și dispozițiile art. 274 alin. 1 C.pr.civ.
În ceea ce privește aplicarea art. 274 alin. 3 C.pr.civ., se observă că pârâta nu a invocat prin întâmpinare această apărare, astfel că, în lipsa analizării de către prima instanță, este inadmisibil ca această apărare să fie supusă judecății direct în calea de atac, opunându-se principiul tantum devolutum quantum iudicatum, consacrat de dispozițiile art. 316 raportat la art. 292 alin. 1 teza I C.pr.civ.
În raport de aceste considerente, se va respinge ca nefondat și recursul pârâtei în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de reclamanta P. I. și pârâta DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ D., împotriva sentinței civile nr._ din 07.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2013.
Președinte, D. O. | Judecător, J. S. | Judecător, M. R. H. |
Grefier, L. E. C. |
Red.jud.D.O.
Tehn.F.M./2 ex.
10.07.2013
Jud.fond:F.C.M.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 202/2013.... | Validare poprire. Decizia nr. 93/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
