Pretenţii. Decizia nr. 1777/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1777/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 17656/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr. 1777
Ședința publică de la 31 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE; A. P. - judecător
Judecător L. L. B.
Judecător D. G.
Grefier A. B.
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurentul reclamant L. L., împotriva sentinței civile nr. 5820/09.04.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. C. T., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat O. M., pentru recurentul reclamant L. L., lipsă la acest termen de judecată, și intimatul pârât P. C. T., personal și asistat de avocat Ț. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Avocat O. M., pentru recurentul reclamant L. L., solicită instanței admiterea recursului, schimbarea în totalitate a sentinței civile atacate, în sensul admiterii acțiunii principale formulate. Arată că au fost încălcate dispozițiile art. 129 alin. 4 și 5 C.pr.civ., iar din probele administrate în dosar rezultă că pârâtul a recunoscut că a primit 2000 lei, sumă care nu i s-a cuvenit, fiind în prezența îmbogățirii fără justă cauză. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Avocat Ț. G., pentru intimatul pârât P. C. T., solicită instanței respingerea recursului și menținerea sentinței civile ca legală și temeinică. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la data de 10.07.2012 reclamantul L. L. a chemat în judecată pârâtul P. C. T. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 1944 lei, sumă ce reprezintă diferența pe care pârâtul a încasat-o pe nedrept la avizul pe care i l-a dat, pentru racordarea sa la conducta de gaze .
În motivare a arătat că este proprietarul unui apartament din blocul situat în C., ., respectiv . acest . apartamente.
În anul 2004, pârâtul P. C. T. care locuiește la apartamentul 36 din acest . scară, a montat o conductă pentru alimentarea cu gaz, racordându-se la conducta de gaze a blocului. Această investiție pe care a făcut-o singur a fost apreciată la suma de 2000 lei de Distrigaz Sud București.
În anul 2009, întrucât dorea să se racordeze la această conductă, a avut mai multe discuții cu pârâtul în acest sens, respectiv să îi permită să se racordeze la conducta de gaze .
I-a solicitat să îi stabilească cota ce îi revine în raport de numărul de apartamente de pe scară, care sunt în număr de 36 .
Pârâtul i-a stabilit după mai multe insistențe și rugăminți care au durat luni de zile, prețul de 2000 lei, afirmând că l-a costat foarte mult lucrarea și aceasta este cota ce-i revine, raportat la cele 36 de apartamente.
Deși i-a solicitat, când s-a stabilit prețul, să-i arate documentele care să ateste suma pe care a plătit-o, pentru a calcula cât i-a revenit acestuia ca preț, pârâtul a refuzat, afirmând de fiecare dată, că l-a costat foarte mult lucrarea, aproximativ 6000 lei, pe care i-a plătit pentru conducta de gaz pe care a montat-o, pe cheltuiala sa.
Pentru a obține acest aviz al pârâtului a fost nevoit să achite suma de 2000 lei, dar a acceptat că a reprezentat 33 % din investiția făcută de pârât, numai pentru a obține avizul acestuia, așa cum s-a consemnat în declarația dată de notar, încheiată la data de 13.07.2009, existând încheierea de autentificare nr. 566.
A mai arătat că avea cunoștință că procentul din investiție nu este real, dar a acceptat să fie trecut cu acest procent întrucât pârâtul l-a condiționat că numai în felul acesta îi va da avizul pentru a se racorda la conducta de gaz.
Și-a dat seama că a fost înșelat de pârât mai târziu, când a aflat că acesta plătise numai suma de 2000 lei pentru investiție, pretinzându-i în mod nejustificat, o sumă mult mai mare decât cea reală, raportat la numărul mare de apartamente.
Pârâtul a obținut o îmbogățire fără justă cauză, întrucât și-a mărit patrimoniul în detrimentul său în mod nejustificat.
Se poate observa că pârâtul a încasat pe nedrept o sumă foarte mare, pe care nu trebuia să o plătească deoarece cota ce îi revenea raportat la cele 36 de apartamente era de 55,5 lei.
Astfel, pârâtul a încasat pe nedrept, suma de 1944 lei întrucât pentru fiecare apartament revenea suma de 55, 5 lei.
Se poate observa că pârâtul nejustificat și-a mărit patrimoniul în detrimentul său motiv pentru care solicită să îl oblige să îi restituie această sumă menționată mai sus, cu cheltuieli de judecată.
În drept acțiunea nu a fost motivată.
A depus: declarație autentificată sub nr. 566 din data de 13.07.2009, taxă judiciară de timbru în cuantum de 167 lei și timbru judiciar.
La data de 31.10.2012 pârâtul P. C. T. a depus întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat rezoluțiunea convenției încheiată cu reclamantul și repunerea părților în situația anterioară.
Așa cum a arătat mai sus locuiește în blocul H 1 situat în . nu blocul 58 apartamente situat în . așa cum menționează reclamantul în acțiunea introductivă, unde pârâtul nu a executat niciun fel de lucrare, motiv pentru care solicită să se constate că nu are calitatea procesuală pasivă în acțiunea promovată privind montarea de către acesta a unei conducte de gaz.
A precizat că în blocul H1 unde locuiește la apartamentul 36 a montat o conductă pentru alimentarea cu gaz, investiție pe care a efectuat-o după ce a obținut toate aprobările legale de la Distrigaz Sud- Sucursala C..
A menționat faptul că a efectuat această lucrare împreună cu proprietarul apartamentului 35 din același ..
În momentul în care a făcut demersurile necesare către societatea de distribuție a gazelor naturale, a primit printre alte documente și avizul cu numărul_-1 din 18.12.2003 prin care se stipula faptul că trebuie să realizeze o nouă instalație de utilizare pe casa scării, dimensionată astfel încât diametrul țevii să permită viitoarea racordare a celorlalte apartamente, care vor solicita cazan de încălzire centrală.
Prin același înscris furnizorii de gaze naturale menționau faptul că următorii solicitanți vor achita către acesta cota parte din valoarea investiției.
La momentul la care a fost contactat de către reclamant care și-a manifestat nu numai dorința de a se racorda la țeava de alimentare cu gaze naturale dar și dorința de a deveni coproprietar împreună cu el și cu T. A. i-a comunicat acestuia că valoarea întregi investiții se ridică la 6000 lei că dacă dorește va deveni coproprietar asupra investiției cu o cotă de 33,3 %, urmând ca ceilalți locatari din . să se racordeze la această conductă să le plătească lor celor trei coproprietari cotele lor parte care le-ar fi revenit.
Reclamantul a fost de acord cu această modalitate de a deveni coproprietar asupra conductei principale de gaze și a dorit ca această convenție încheiată cu el și cu T. A. să fie consemnată într-un înscris în fața notarului public.
În acest sens s-au deplasat împreună la BNP T. C. D. unde pârâtul a dat declarația potrivit căreia primise de la L. L. suma de 2000 lei reprezentând suma de 33,3% investiția făcută de acesta în conductă, precum și acordul său ca acesta să recupereze din investiție în limita procentului pe care acum îl deținea de la ceilalți colocatari.
Cu aceeași ocazie după ce a primit cei 2000 lei de la reclamant i-a înmânat jumătate, respectiv 1000 lei numitei T. A. care îi însoțea și care a făcut această mențiune pe exemplarul rămas la el al declarației dată în fața notarului.
A mai precizatcă majoritatea discuțiilor purtate de el împreună cu reclamantul au avut loc în fața vecinei T. A. care poate confirma faptul că niciodată nu l-a condiționat pe reclamant în sensul susținut de acesta, lăsând la latitudinea sa hotărârea de a se racorda sau nu după ce i-a prezentat valoarea investiției.
Este neadevărată susținerea reclamantului potrivit căreia ar fi existat o evaluare în sumă de 2000 lei din partea Distrigaz Sud cu privire la investiția pe care el a făcut-o, fiind de notorietate faptul că în acea perioadă, anul 2009, o asemenea investiție la un . se situează, în funcție de firma cu care lucrezi la o valoare între 6000 și 8000 de lei.
Mai mult, din discuțiile purtate cu reclamantul a reieșit clar dorința acestuia nu de a deveni coproprietar al investiției urmând ca la rândul său să își recupereze cota parte din investiție ca și el și T. A., acesta nedorind la vremea respectivă să își plătească numai cota sa parte, fapt pe care l-a afirmat clar în mai multe rânduri în discuțiile purtate față de T. A..
Întrucât proiectul acestei lucrări admite acordarea numai a unui număr de 18 apartamente din cele 36 de apartamente câte are blocul este necesar ca pentru racordarea celorlalte apartamente să se întocmească un alt proiect și să se tragă o nouă colană pentru distribuția gazelor.
Având în vedere această situație precum și nemulțumirea reclamantului
privind prețul plătit, precum și posibilitatea efectuării unei alte lucrări de aceiași
latură, a solicitat să se dispună rezoluțiunea convenției încheiată cu reclamantul și repunerea părților în situația anterioară, respectiv restituirea sumei de bani către reclamant și debranșarea acestuia de la coloana de gaze pe care a edificat-o.
În dovedirea susținerilor sale a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, proba testimonială, expertiză tehnică și interogatoriu reclamantului.
La data de 27.11.2012 reclamantul L. L. a depus întâmpinare la cererea reconvențională.
A invocat excepția prescripției conform art. 7 din Decretul 167/1958 raportat la art. 3 din același decret, întrucât nu se mai poate solicita rezoluțiunea convenției încheiate la 13.07.2009 deoarece au fost depășiți cei trei ani, convenția fiind încheiată la 13.07.2009 iar rezoluțiunea se cere la 06.11.2012 deci la un interval de peste 3 ani și 4 luni deci a fost depășit termenul clasic de trei ani conform textului arătat mai sus.
Pe fond, a solicitat respingerea cererii reconvenționale întrucât așa cum a arătat prin acțiunea principală pârâtul a fost de rea credință deoarece a urmărit să se îmbogățească fără justa cauză, mărindu-și patrimoniul în detrimentul său în mod nejustificat.
Pârâtul a încasat pe nedrept o sumă foarte mare pe care nu trebuia să o plătească deoarece cota ce îi revenea raportata la cele 36 apartamente era de 55,5 lei.
Așa cum a arătat prin acțiunea principală paratul a încasat pe nedrept suma de 1954 lei.
A solicitat respingerea cererii reconvenționale în principal pe excepție, iar în subsidiar pe fond.
A depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de 171 lei.
În scop probatoriu reclamantul a solicitat și instanța a încuviințat pentru acesta proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului, iar la solicitarea pârâtului a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamantului.
La termenul de judecată din data de 27.11.2012 s-a luat interogatoriu pârâtului, la propunerea reclamantului, răspunsurile fiind consemnate și atașate la dosar.
La termenul de judecată din data de 22.,01.2013 pârâtul a depus dosar actele întregului dosar în care s-a emis autorizație pentru racordarea la conducta de gaze și copia certificată pentru conformitate cu originalul a declarației autentificată sub nr. 566/13.07.2009.
La solicitarea pârâtului, în dovedirea cererii reconvenționale, instanța a încuviințat proba testimonială cu un martor iar în contraprobă, pentru reclamant, proba testimonială cu un martor.
În ședința publică din 02.04.2013 instanța a administrat proba testimonială cu martorul T. A., propus de către pârât, reclamantul, prin apărător, arătând că înțelege să renunțe la administrarea probei cu martorul încuviințat.
Prin sentința civilă nr.5820/09.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul L. L., în contradictoriu cu pârâtul P. C. T..
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtul P. C. T. .
Au fost respinse capetele de cerere ale părților cu privire la cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că în anul 2004 pârâtul a efectuat la imobilul situat în C., ..H1, . având ca obiect:"separare instalație de gaze naturale în vederea contorizării pe apartamente". Costul lucrării a fost de 6000 de lei (4500 din acte și 1500 de lei cheltuieli auxiliare, conform depoziției martorei T. A.) fiind achitat de pârât și de martora T. A., câte 3000 de lei fiecare.
Lucrarea a fost efectuată astfel încât să permită racordarea tuturor celor 18 apartamente de pe scara blocului respectiv.
Prin actul autentificat sub nr.566 din 13.07.2009 la BNP T. C. D., intitulat "Declarație" pârâtul și-a dat acceptul ca reclamantul să se racordeze la conducta principală de gaze a blocului primind în schimb de la acesta suma de 2000 de lei ce reprezenta 33,3% din investiție, totodată reclamantul având la rândul său dreptul să-și recupereze o parte din investiție de la următorii locatari care se vor racorda la conducta principală. Conform declarației martorei T. A., în ziua respectivă, din cei 2000 de lei menționați în convenția mai sus menționată,a primit de la reclamant suma de 1000 de lei, reprezentând cota sa din investiție, restul de 1000 de lei fiind achitați pârâtului.
Între părți s-a încheiat astfel convenție civilă prin care pârâtul se obliga să permită reclamantului să se racordeze la conducta principală de gaze a blocului primind în schimb de la acesta suma de 2000 de lei ce reprezenta 33,3% din investiție.
Pârâtul are calitate procesuală pasivă fiind parte a acestui raport juridic intervenit între părți.
Conform art. 969, alin.1 din vechiul cod civil, aplicabil în speță:"Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante."
Reclamantul a încheiat convenția având capacitate deplină de exercițiu și nu a administrat nici o probă din care să rezulte că prețul lucrării ar fi fost altul decât cel menționat în convenție. Pe de altă parte, având în vedere consimțământul său expres de a achita suma de 2000 de lei pentru a se racorda la conducta de gaz, chiar și în situația în care ar prețul consimțit s-ar fi dovedit mai mare decât cel plătit de ceilalți doi colocatari nu poate fi vorba de o îmbogățire fără justă cauză, aceștia fiind termenii convenției intervenite între părți. Chiar și în situația în care starea de fapt invocată de reclamant prin acțiune, care nu este motivată în drept, ar fi interpretată ca și o leziune, conform art. art. 1165 din vechiul cod civil ,majorul nu poate, pentru leziune, să exercite acțiunea în resciziune.
Prin urmare, având în vedere motivele de mai sus, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamantul L. L..
Cu privire la cererea reconvențională:
Instanța a constatat că nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune, neîmplinindu-se termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, deoarece conform art.7 alin.1 din același act normativ, prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul de acțiune. Ori până la declanșarea litigiului care face obiectul cauzei de față, pârâtul nu avea nici un interes să solicite rezoluțiunea convenției. Interesul și implicit dreptul său de a solicita rezoluțiunea convenției s-a născut la data când a fost acționat în judecată pentru restituirea unei părți din suma primită ca preț, motivul pentru care solicită rezoluțiunea convenției fiind tocmai acela că nu este acord cu prețul pe care îl invocă reclamantul prin acțiunea principală. Prin urmare instanța va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cererii, instanța a constatat că nu există nici un motiv pentru care să fie rezoluționată convenția intervenită între părți. Conform art. 969, alin.1 din vechiul cod civil, aplicabil în speță:"Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante."
Pârâtul a primit prețul solicitat de la reclamant, acesta fiind în drept să se racordeze la conducta principală de gaze a blocului, conform convenției intervenite între părți.
Prin urmare instanța a respins cererea reconvențională.
Având în vedere că ambele cereri formulate de părți au fost respinse, nici una dintre părți necăzând în pretenții față de cealaltă, instanța a respins capetele de cerere privind cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul L. L., arătând că în mod greșit instanța a respins cererea, întrucât la dosar existau probe din care rezultă că pârâtul a încasat pe nedrept o sumă de bani care nu i s-a cuvenit de la reclamant, mărindu-și patrimoniul în detrimentul său, fiind în prezența îmbogățirii fără justă cauză. Recunoașterea pârâtului și numărul de apartamente pentru care s-a executat planul, se coroborează și cu aspectul că pârâtul P. a dat dovadă de rea credință întrucât a arătat că nu mai are factura pentru care a achitat integral prețul dar a recunoscut la interogatoriu că a plătit aproximativ 4200 lei.
Se mai arată că instanța de fond trebuia să țină seama de faptul că martora este de rea-credință, că declarația a fost semnată la notar de aceasta și de către reclamant, aspect care se poate observa din declarația depusă la dosar. Pârâtul, deși a arătat la interogatoriu suma pe care a achitat-o singur, care diferă de martora T., prin concluziile depuse a arătat că nu mai deține factura, pentru ca instanță să nu poate avea posibilitatea să observe prețul achitat în realitate de pârât.
Intimatul P. C. T., prin întâmpinarea formulată solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.
Analizând recursul, în raport de motivele invocate, tribunalul constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 1944 lei, reprezentând diferența pe care pârâtul a încasat-o pe nedrept la avizul pe care i l-a dat pentru racordarea la conducta de gaze, invocând obținerea de către pârât a unei îmbogățiri fără justă cauză.
În mod corect a reținut prima instanță că între părți s-a încheiat de fapt o convenție, prin actul autentificat sub nr.566 din 13.07.2009 la BNP T. C. D., intitulat "Declarație" intimatul-pârât dându-și acceptul ca recurentul-reclamant să se racordeze la conducta principală de gaze a blocului primind în schimb de la acesta suma de 2000 de lei ce reprezenta 33,3% din investiție.
Recurentul-reclamant are la rândul său dreptul să-și recupereze o parte din investiție de la următorii locatari care se vor racorda la conducta principală. Conform declarației martorei T. A., în ziua respectivă, din cei 2000 de lei menționați în înscrisul mai sus menționat, a primit de la recurentul-reclamant suma de 1000 de lei, reprezentând cota sa din investiție, restul de 1000 de lei fiind achitați intimatului-pârât.
Cum înțelegerea dintre părți a fost ca recurentul-reclamant să achite suma de 2000 lei, devenind astfel coproprietar pe cota de 1/3 din conductă, nu se poate vorbi despre o îmbogățire fără justă cauză a intimatului-pârât, recurentul-reclamant neînțelegând de fapt să achite numai cota ce-i revenea apartamentului său, ci 33,3% din investiție, astfel că nu prezintă importanță numărul de apartamente existente în ..
Această investiție s-a ridicat la suma de 6000 lei, intimatul-pârât achitând suma de 3000 lei, aspecte care reies din declarația martorei T. A., dar și din interogatoriul luat intimatului pârât.
Nu se poate reține susținerea recurentului în sensul recunoașterii de către pârât a faptului că acesta ar fi plătit decât suma de 4200 lei, pârâtul arătând de fapt că i-a prezentat recurentului-reclamant acte pentru această sumă, nu că ar fi achitat numai această sumă. Și martora a arătat că lucrarea a costat aproximativ 4500 lei cu acte și 1500 lei cheltuieli auxiliare.
Susținerea recurentului în sensul relei-credințe a acestei martore nu poate fi reținută, neavând relevanță în acest sens faptul că martora a declarat că recurentul a semnat declarația dată de intimatul-pârât la notar, câtă vreme aceasta este depusă la dosar, iar prima instanță oricum nu a reținut că aceasta ar fi fost semnată și de către recurentul-reclamant.
Nu are relevanță nici că intimatul-pârât nu a prezentat factura care să ateste suma achitată pentru realizarea lucrării, câtă vreme reclamantul avea obligația de a dovedi acțiunea, conform art. 1169 din vechiul Cod civil, iar intimatul-pârât nu avea obligația să dovedească netemeinicia acesteia. Ori, recurentul-reclamant nu a înțeles să administreze probe, mulțumindu-se doar să invoce înscrisurile din dosarul preliminar pentru separarea instalației utilizare gaze naturale, care însă nu susțin cele afirmate de recurentul-reclamant. Acesta a renunțat și la proba testimonială, iar la interogatoriu nu s-a prezentat, deși a fost prezent la termenul la care proba a fost încuviințată (fila 12 dos. fond).
Dispozițiile art. 129 alin. 5 ind 1 Cpciv astfel cum au fost modificate prin Lg 202/2010 exclud ca motiv în căile de atac, omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe necesare soluționării cauzei.
Norma legală anterior menționată vine să întărească ceea ce prefigurează deja alin. 5 al art. 129 Cpciv, și anume faptul că, pe tărâm probator, rolul activ al instanței este unul subsidiar, „subordonat” rolului principal care revine părților.
Asta înseamnă că în calea de atac, partea nu-și poate invoca propria culpă în ceea ce privește propunerea și administrarea probelor în condițiile legii, în etapa procesuală anterioară în care s-a pronunțat hotărârea pe care a atacat-o.
Caracterul facultativ al exercitării rolului activ al judecătorului, sub aspectul ordonării din oficiu a administrării unor probe asigură o mai mare responsabilizare a părților care ar trebui să conducă inevitabil la o mai bună calitate a actului de justiție.
Pentru aceste considerente, tribunalul apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică, astfel că, în baza art. 312 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul.
În baza art. 274 C.pr.civ., va fi obligat recurentul-reclamant la plata către intimatul-pârât a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu apărător).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant L. L., împotriva sentinței civile nr. 5820/09.04.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. C. T., ca nefondat.
Obligă recurentul-reclamant la plata către intimatul pârât a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Octombrie 2013.
Președinte, A. P. | Judecător, L. L. B. | Judecător, D. G. |
Grefier, A. B. |
Red.jud.D.G.
Tehn.S.V./2 ex., 27.11.2013
Jud.fond-A.G.B.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 142/2013. Tribunalul DOLJ | Neglijenţa în serviciu. Art.249 C.p.. Sentința nr. 01/2013.... → |
|---|
