Pretenţii. Sentința nr. 76/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 76/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 919/230/2008*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 64/2013
Ședința publică de la 12 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G.
Judecător L. L. B.
Grefier F. C. C.
Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de apelanții pârâți M. I. și M. I., împotriva sentinței civile nr. 76/25.01.2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant Trucă D. A. și intimații pârâți S. C. și S. E., trimis spre rejudecare, ca urmare a desființării sentinței civile nr. 486 din 02.11.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 05.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi 12.05.2013, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași sub nr._, reclamantul Trucă D. A. i-a chemat în judecată pe pârâții M. I., M. I., S. C. și S. E., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata sumei de 10.000 lei reprezentând lipsa de folosință a terenului în suprafață de 12.505,273 m.p., precum și pentru viitor la plata unei sume lunare în cuantum de 12.505 lei reprezentând aceeași lipsă de folosință.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a devenit proprietarul terenului în suprafață de12.505,273 m.p., situată în loc. Filiași, . care pârâții dețin în proprietate mai multe construcții și deși le-a solicitat acestora să achite chiria pentru lipsa de folosință a terenului, aceștia au refuzat.
La data de 10.09.2008, pârâții S. E. și S. C. au formulat cerere de suspendare a judecății prezentei cauze, învederând că au formulat plângere împotriva încheierii de carte funciară, ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași sub nr._, situație în care au apreciat că de modul de soluționare a dosarului nr._ depinde soluționarea speței deduse judecății.
La data de 14.10.2008, pârâții S. E. și S. C. au formulat întâmpinare,solicitând respingerea acțiunii promovată de reclamant.
În cuprinsul întâmpinării formulate,pârâții au arătat că pentru a se atrage elementele răspunderii civile delictuale se impune a coexista elementele răspunderii civile delictuale, respectiv: fapta ilicită, prejudiciu și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, iar lipsa de folosință a terenului reclamantului nu este consecința unei fapte ilicite.
Pe de altă parte, pârâții au menționat că nu le este imputabilă lipsa de folosință a terenului reclamantului și, în consecință, nu pot fi obligați la contravaloarea acesteia.
La data de 04.11.2008, pârâții M., prin apărătorul ales au invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepție ce a fost unită cu fondul cauzei.
La data de 25.11.2008, reclamantul a depus la dosar o cerere în cuprinsul căreia a precizat temeiul de drept al acțiunii formulate ca fiind dispozițiile art. 483 cod civil și a învederat că renunță la judecată față de pârâții S. C. și S. E..
Pentru identificarea terenului în litigiu și determinarea contravalorii lipsei de folosință a acestuia, instanța a dispus efectuarea unei expertize specialitatea topografie, obiectivele acesteia fiind stabilite prin încheierea de ședință din data de 16 decembrie 2008 iar pentru efectuarea lucrării a fost desemnat domnul expert I. I..
La data de 03.03.2009, instanța luând act că pe rolul aceluiași complet a fost repartizat dosarul nr._/215/2008, în care s-a pus în discuție dreptul de proprietate al acelorași părți cu privire la terenul situat în loc. Filiași, . că de modul de soluționare al acestui dosar depinde soluționarea prezentei cauze și în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 C.pr.civ., a dispus suspendarea judecății cauzei, până la rămânerea irevocabilă a sentinței ce se va pronunța în cauza ce formează obiectul dosarului nr._/215/2008.
La data de 16.04.2009, reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, cerere ce a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 12 mai 2009, instanța apreciind că subzistă motivele care au determinat suspendarea judecății cauzei întrucât sentință pronunțată în cadrul dosarului nr._/215/2008 nu a rămas irevocabilă.
La data de 24.06.2010, reclamantul a formulat o nouă cerere de repunere pe rol a cauzei, cerere ce a fost încuviințată prin încheierea de ședință din data de 07 septembrie 2010.
Prin sentința civilă nr.76/25.01.2011, pronunțată de Judecătoria Filiași, în dosarul nr._, s-a luat act de renunțarea la judecată față de pârâții S. C. și S. E..
A fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată ulterior de către reclamantul Trucă D. A. în contradictoriu cu pârâții M. I. și M. I..
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 102.519 lei cu titlu de despăgubiri.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 4161,32 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul este proprietarul terenului în suprafață de_,273 m.p., așa cum acesta a fost identificat prin cele 2 rapoarte de expertiză întocmite în cauză de către domnii experți I. I. și C. A..
Reclamantul a devenit proprietarul acestui teren prin procesul verbal de adjudecare . /2005 nr._ din 05.03.2008 întocmit de Administrația Finanțelor publice nr. 1 C..
Totodată instanța a constatat că anterior dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului de către reclamant, pârâții M. I. și M. I., au devenit proprietarii mai multor construcții edificate pe terenul amintit.
De altfel, cu privire la fondul dreptului de proprietate părțile s-au mai judecat în dosarul nr._ al Judecătoriei Filiași, stabilindu-se prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile această situație juridică, respectiv că reclamantul este proprietarul terenului iar pârâții proprietarii clădirilor ce sunt identificate, de asemenea, prin rapoartele de expertiză.
Cum între părți nu s-a realizat o convenție prin care să se înțeleagă asupra modului în care își pot exercita concomitent dreptul de proprietate asupra terenului și respectiv construcției, cererea reclamantului de a se stabili o despăgubire pentru terenul ocupat de către pârâți este întemeiată, deoarece ca proprietar al terenului, acesta potrivit dispozițiilor art.480 Cod civil, trebuie să se bucure de toate prerogativele dreptului de proprietate.
Or, deși nu sunt în culpă, fiind de bună-credință, pârâții au devenit proprietarii unor construcții care ocupă o parte din terenul reclamantului, situație ce echivalează cu încălcarea dreptului de proprietate al acestuia din urmă.
Sub acest aspect, instanța a constatat că cererea reclamantului de a fi obligați pârâții la despăgubiri, în temeiul dispozițiilor art. 998-999 Cod civil, este întemeiată deoarece, deși de bună-credință, culpa pentru răspundere civilă delictuală nu trebuie să fie una gravă, sub forma intenției directe sau indirecte, ci, dimpotrivă, cea mai mică culpă atrage această răspundere.
S-a constatat că pârâții au cumpărat clădirile în mod legal, dar nu și terenul, creând astfel situația dată.
Totodată, instanța a constatat că, în raport de situația de fapt nici reclamantul nu are pe deplin dreptate deoarece, așa cum rezultă din schițele rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, terenul afectat de construcții, este mai mic decât terenul asupra căruia este proprietar. Astfel, prin lucrările celor doi experți desemnați de instanță, se constată că terenul este împărțit în fapt în două părți, o suprafață mai mare de 8543 m, ce este într-adevăr afectată de construcții și asupra acesteia reclamantul nu mai poate exercita prerogativele dreptului de proprietate, iar cea de-a II-a suprafață, mai mică de 3920 m.p., nu este afectată de construcții și are intrare separată, astfel încât în mod obiectiv, reclamantul își poate exercita în continuare prerogativele dreptului de proprietate.
De aceea, instanța a apreciat ca nefiind temeinică solicitarea reclamantului de a fi despăgubit și pentru lipsa de folosință a acestei suprafețe, o asemenea cerere reprezentând o îmbogățite fără just temei.
Cum cele două suprafețe sunt clar delimitate pe schițele anexe la rapoartele de expertiză, mai ales a celui întocmit în cauză de domnul expert C. A., instanța a apreciat că în mod cert reclamantul nu își poate exercita dreptul de proprietate doar pentru prima suprafață de 8543 m.p., afectată de construcții.
Privitor la despăgubirea pe care pârâții o datorează, aceasta nu poate fi decât echivalentul lipsei de folosință a terenului respectiv, cuantificat de către expertul C. A. la suma de 8543 lei / lună.
Instanța a constatat că la stabilirea acestei valori, expertul a avut în vedere chiria practicată pe piața imobiliară din orașul Filiași, așa cum aceasta a rezultat inclusiv din ofertele de mică publicitate anexate raportului de expertiză.
În acest sens, s-a constatat că expertul nu a ales valoarea cea mai mare, ci o valoare medie, de vreme ce în anunțurile respective chiria pentru un m.p. în Filiași este mai mare de 1, 2 lei / mp. Niciuna dintre părți nu a avut obiecții cu privire la valoarea de 1 leu / m.p., ca valoare de închiriere a terenului, iar instanța consideră că în mod judicios și corect, expertul a reținut această valoare, pentru că prejudiciul pe care reclamantul îl suportă nu poate fi mai mare decât valoarea lipsei de folosință.
Totodată, instanța a constatat că reclamantul, în concluziile scrise depuse la data de 24.01.2011, este de acord cu această despăgubire, de 1 leu / m.p., însă solicită ca despăgubirea să fie stabilită pentru întreaga suprafață, cererea neîntemeiată, având în vedere considerentele anterioare,
De altfel, prin precizarea depusă la data de 18.01.2011, reclamantul și-a precizat temeiul de drept al acțiunii introductive invocând și dispozițiile art. 483 Cod civil.
Instanța a constatat că într-adevăr valoarea despăgubirii stabilite de expert este valoarea chiriei ( în sensul de fructe civile ), pe care reclamantul ar putea să o obțină de la pârâți prin închirierea terenului, dar în cauză nefiind vorba de o răspundere civilă contractuală, temeiul juridic al despăgubirii îl reprezintă încălcarea dreptului de proprietate reglementat de art. 480 Cod civil, împrejurare în care în cauză funcționează principiile răspunderii civile delictuale, prev. de art. 998- 999 Cod civil.
Faptul că cuantumul prejudiciului este echivalentul chiriei pe care reclamantul ar putea-o obține nu schimbă natura despăgubirilor .
Privitor la cuantumul prejudiciului, având în vedere suprafața de 8543 m.p., faptul că acesta nu poate fi mai mare decât chiria pe care reclamantul ar fi putut-o obține și, mai ales că prin concluziile scrise depuse la data de 24.02.2011, reclamantul solicită aceste despăgubiri pentru perioada 05.03.2008 – 10.03.2009, având în vedere și principiul disponibilității, instanța a constatat că pentru această perioadă cuantumul despăgubirii este în sumă de 102.519 lei ( respectiv 8543 lei x 12 luni).
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții M. I. și M. I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În esență arată că instanța de fond, admițând în parte acțiunea reclamantului, a avut în vedere dispozițiilor art.996-998 Cod Civil, deși reclamantul își modificase acțiunea, indicând ca temei art.483 Cod Civil. Fără a pune discuție calificarea juridică a cererii, instanța de fond a analizat acțiunea reclamantului prin prisma art.998-999 Cod civil pronunțată o hotărâre nelegală și contradictoriu.
În mod greșit a apreciat instanța că trebuie să plătească contravaloarea lipsei de folosință, câtă vreme proprietarul terenului nu a solicitat eliberarea terenului iar pentru data anterioară celei din 9 iulie 2009 când s-a pronunțat sentința nr.602 a Judecătoriei Filiași, au fost de bună credință .
Apelul nu a fost întemeiat în drept.
În apel a formulat întâmpinare intimatul Trucă D., solicitând respingerea apelului.
În mod corect a analizat instanța de fond acțiunea conform precizărilor reclamantului și este lipsită de fundament susținerea apelanților că nu poate fi cerută lipsa de folosință, fără a pretinde restituirea lucrului. Cuantumul prejudiciului a fost calculat prin expertiza tehnică, astfel apare ca inutilă vreo discuție în legătură cu aceste aspect.
Prin decizia civilă nr.496/02.11.2011, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanții-pârâți M. I., M. I., împotriva sentinței civile nr.76/25.01.2011 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. D. A. și intimații-pârâți S. C. și S. E..
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a constatat următoarele:
Astfel, critica privind neexercitarea rolului activ de către instanța de fond, în sensul omisiunii de a pune în discuția părților temeiul de drept indicat de reclamant, respectiv art.483 Cod Civil, este nefondată.
Potrivit art.129 alin.4 C.pr.civ., judecătorul este în drept să califice din punct de vedere juridic cererea cu soluționarea căreia a fost învestit, având în vedere starea de fapt expusă și temeiul de drept indicat, nefiind însă obligat să se rezume la cele indicare în cuprinsul acesteia, ci și având în vedere scopul urmărit la promovarea acțiunii.
În acest scop, judecătorul este în drept să ceară părților explicații orale sau scrise cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care o invocă în susținerea pretențiilor lor precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt și de drept chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare.
Prin urmare, observând desfășurarea procedurii judiciare în fața primei instanțe scopul urmărit de reclamant, temeiurile de drept reținute de către instanță în raport de starea de fapt și de drept reținută corect de instanță, tribunalul constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a principiului ocrotirii dreptului de proprietate în lumina dispozițiilor art.483 Cod Civil, ce consacră acest drept cu toate atributele ce decurg din exercitarea acestuia nu în sensul relevat de către apelanți al aplicării regulilor accesiunii imobiliare, o astfel de solicitare nefiind făcută de reclamant, ci în sensul îndreptățirii reclamantului la contravaloarea lipsei de folosință a terenului ocupat în temeiul unui titlu legal, de bună-credință.
De altfel, nu există un text expres în legislația internă care să reglementeze această situație, astfel că în mod corect instanța a făcut aplicarea dispozițiilor legale de principiu din codul civil, cu respectarea principiului contradictorialității și dreptului la apărare.
În mod greșit invocă apelanții regulile de la accesiunea imobiliară, așa cum am arătat, reclamantul neînțelegând să invoce dobândirea proprietății asupra construcțiilor aflate pe terenul proprietatea lor și în nici un caz proprietarul terenului nu ar putea cere proprietarilor construcțiilor să elibereze terenul, o astfel de posibilitatea nefiind reglementată în cazul bunei-credințe.
Lipsa unei astfel de opțiuni nu exclude însă obligația de a plăti o despăgubire pentru terenul asupra căruia a fost dobândit un drept de folosință, ca și derogare de la regula înscrisă în art.489 Cod Civil, conform căreia proprietatea terenului cuprinde proprietatea a tot ce se află pe suprafața lui, cât și de regula cuprinsă în art.482 Cod Civil după care proprietatea asupra unui lucru dă dreptul asupra a tot ce se unește ca accesoriu la acel lucru.
Prin sentința nr.602/01 iulie 2009 a Judecătoriei Filiași a fost confirmat cu efect retroactiv dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului de 12.426 m.p., astfel că în mod corect instanța cu respectarea principiului disponibilității a stabilit contravaloarea despăgubirilor pe perioada solicitată de reclamant anterioară pronunțării acestei hotărâri judecătorești, fiind neîntemeiată critica vizând recunoașterea calității de proprietar a reclamantului abia după pronunțarea acestei soluții.
Reclamantul a devenit proprietarul terenului prin procesul-verbal de adjudecare A/2005 nr._/05.03.2008 întocmit de Administrația Finanțelor nr.1 C. iar cuantumul lipsei de folosință a fost stabilit conform raportului de expertiză confirmat de către instanță după expunerea în considerente a criteriilor în baza cărora s-a ajuns la cuantumul fixat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții M. I. și M. I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului au arătat că admițând in parte acțiunea reclamantului, instanța de fond a avut în vedere tot dispozițiile art. 998-999 c.civ., deși reclamantul isi modificase acțiunea, indicând ca temei art. 483 c.civ..
F. a pune in discuție calificarea juridica a cererii, instanța de fond a analizat acțiunea reclamantului prin prisma dispozițiilor art. 998-999 c.civ. pronunțând o hotărâre nelegala si contradictorie.
Arată,de asemenea, că deși au criticat, in mod expres, in fata instanței de apel necesitatea, punerii in discuția pârtilor a calificării juridice a cererii, Tribunalul D. a trecut peste aceasta critica.
Consideră ca trebuia in pusa in discuție calificarea juridica a cererii reclamantului, altfel se incalca principiul contradictorialității si a dreptului la apărare. Precizează că, în cazul acțiunii întemeiata pe disp. art. 998, 999 se verifică respectarea condițiilor răspunderii civil delictuale, iar in cazul acțiunii întemeiate pe disp. art. 483 c.civ se are in vedere situația posesorului de buna credința, in condițiile in care reclamantul intimat nu solicita restituirea lucrului.
Învederează că, asa cum rezulta din procesul verbal de licitație din anul 1993, prin care au cumpărat respectivul imobil, obiectul vânzării 1-a constituit activul compus din grajd animale, clădire administrativa, casa bascula, doua magazii furaje, put săpat, adăpost pentru animale, teren aferent si împrejmuire, însă, întrucât la data licitației, 12.11.1993, vânzătoarea ., nu avea titlu de proprietate pentru teren, nu s-a putut perfecta actul autentic pentru teren, deși pârâții au plătit prețul inclusiv pentru acesta. Obținând ulterior titlul de proprietate pentru teren, ., nu si-a mai respectat promisiunea de vânzare a terenului, incat in procedura de faliment a acesteia, terenul a fost vândut către o terța persoana, . terenul intrând in proprietatea reclamantului.
Pe de alta parte, apreciază ca, reclamantul in calitatea sa de proprietar nu are dreptul sa dobândească fructele din moment ce le-a cedat folosința terenului.
Apreciază,de asemenea, ca este greșita susținerea Tribunalului ca proprietarul terenului nu ar putea cere proprietarului construcțiilor sa elibereze terenul, o astfel de posibilitate nefiind reglementata in cazul bunei credințe.
Mai arată, că reclamantul ar putea solicita contravaloarea fructelor, numai in temeiul unei convenții încheiate cu pârâții, altfel acțiunea întemeiata pe disp. art. 483 c.civ., nu poate fi primita in situația in care reclamantul lasă intenționat posesia terenului proprietarilor construcțiilor.
Consideră ca, numai pentru suprafața de teren pe care sunt amplasate efectiv construcțiile, reclamantul putea solicita lipsa de folosința, intrucat numai pentru aceste suprafețe pe care sunt așezate construcțiile exista certitudinea lipsei de folosința.
În drept, invocă dispozițiile art.304 pct.7 și pct.9 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 4591/03.04.2012, pronunțată de Curtea de Apel C., a fost admis recursul, casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul D..
S-a reținut că, în apel, apelanții au invocat faptul că instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, în baza dispozițiilor art. 998-999, cod civil, în condițiile în care reclamantul își precizase cererea ca fiind întemeiată pe dispozițiile art.483 cod civ. fără a pune în discuție calificarea juridică a cererii.
Instanța de apel, deși reține că în lumina prevederilor art. 129 alin.4 cod proc. Civ. judecătorul este în drept să ceară părților lămuriri cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care o invocă, precum și să pună în discuția părților orice împrejurări de fapt și de drept chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, nu răspunde concret la motivul invocat de către apelanții și nu motivează de ce acest motiv nu sete fondat, în condițiile în care, la pag. 48 din dosarul instanței de fond, se găsește precizarea făcută de reclamant, prin care arată că temeiul acțiunii îl reprezintă art. 483 cod civ, iar instanța de fond a admis acțiunea în baza art. 998-999 cod civ. decizia fiind astfel una nelegală.
Mai mult decât atât, instanța de apel reține în continuare că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a principiului ocrotirii dreptului de proprietate în lumina dispozițiilor art. 483 cod civil, pentru ca ulterior să arate că în mod greșit apelanții invocă regulile de la accesiunea imobiliară, reclamantul neânțelegând să invoce dobândirea proprietății asupra construcțiilor aflate pe terenul proprietatea sa.
Ori, art. 483 cod civ. reglementează tocmai dobândirea fructelor naturale sau industriale ale pământului, precum și a fructelor civile în temeiul dreptului de accesiune imobiliară.
Considerentele instanței de apel sunt astfel contradictorii, instanța reținând că la fond s-a făcut o corectă aplicare a principiului reglementat de art. 483 cod civ,.arătând apoi că în mod greșit apelanții invocă regulile accesiunii imobiliare.
Criticile apelanților au vizat și faptul că în raport de dispozițiile art. 483 cod civ. reclamantul nu poate solicita decât lipsa de folosință a terenului de sub construcții, nu a întregii suprafețe de teren aflată în proprietatea sa, scop în care au solicitat completarea probatoriului în sensul ca printr-o expertiză să se stabilească această suprafață ocupată efectiv de construcții.
Instanța de apel a respins această cerere apreciind că nu este utilă cauzei.
În condițiile în care cererea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 483 cod civ. obligația restituirii fructelor subzistă doar pentru terenul ocupat efectiv de construcții, astfel că determinarea acestuia este absolut necesară, expertiza în acest sens fiind utilă cauzei în condițiile în care instanța de fond a avut în vedere o suprafață mai mare decât cea ocupată efectiv de construcții.
Decizia astfel pronunțată apare ca fiind una nelegală, existând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cod proc’. Civ.
Reținând că instanța de apel nu a rezolvat cauza sub toate aspectele, curtea în baza art. 304 pct. 9 și 7 cod proc. Civ. raportat la art. 312 cod proc. Civ. va admite recursul, va casa decizia instanței de apel și va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.
Analizând apelul, în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect a reținut prima instanță că, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile s-a stabilit că intimatul-reclamant este proprietarul terenului în suprafață de_,273 mp, iar apelanții-pârâți sunt proprietarii mai multor construcții edificate pe terenul amintit.
Dreptul de proprietate este dreptul pe care il are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, conform prevederilor art 480 Cod civil, reprezentând un drept real, exclusiv și perpetuu. Atributele care intră în conținutul juridic al dreptului de proprietate constau în posesie, folosință și dispoziție. Caracterul absolut al dreptului de proprietate rezidă în existența acestuia în mod independent față de alte drepturi care să-i servească drept temei al constituirii. Caracterul exclusiv al dreptului de proprietate constă în faptul că acesta este singurul drept care îi conferă titularului său posibilitatea exercitării concomitente a tuturor atributelor sale.
Intimatul-reclamant, proprietar al terenului, nu se poate bucura de toate prerogativele dreptului de proprietate, având în vedere coexistența dreptului de proprietate al apelanților-pârâți asupra construcțiilor edificate pe acesta.
Motivul de apel privind admiterea acțiunii de către instanța de fond în temeiul dispozițiilor art. 998-999 C.civ., deși reclamantul își precizase temeiul juridic prin precizarea de la fila 48 din dosarul instanței de fond ca fiind art. 483 Ciciv., este întemeiat.
Art. 483 C.civ. reglementează dobândirea fructelor naturale sau industriale ale pământului, precum și a fructelor civile în temeiul dreptului de accesiune imobiliară.
Prin decizia civilă nr. 4591/03.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel, s-a admis recursul declarat de pârâții M. I. și M. I., fiind casată decizia civilă nr. 486/02.11.2011 și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul D..
S-a reținut în decizia de casare că, în condițiile în care cererea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 483 C.civ., obligația restituirii fructelor subzistă doar pentru terenul ocupat efectiv de construcții, astfel că determinarea acestuia este absolut necesară, expertiza în acest sens fiind utilă cauzei, în condițiile în care instanța de fond a avut în vedere o suprafață mai mare decât cea ocupată efectiv de construcții.
Potrivit art. 315 alin. 1 C.pr.civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Având în vedere dezlegarea dată de instanța de recurs asupra întinderii obligației de restituire, tribunalul constată că îndreptățirea intimatului-reclamant la despăgubiri se limitează la contravaloarea lipsei de folosință a terenului ocupat efectiv de construcții, respectiv a suprafeței de 1144,8 mp.
Conform raportului de expertiză întocmit în apel de expert B. D., contravaloarea lipsei de folosință a suprafeței ocupate efectiv de construcțiile apelanților-pârâți este de 13.738 lei (12 luni x 1144,8 lei/lună), calcul efectuat având în vedere un cuantum al lipsei de folosință de 1 leu/mp, reprezentând contravaloare chirie lunară indexată la data actuală.
Pentru aceste considerente, tribunalul va admite apelul și va schimba sentința civilă nr. 76/25.01.2011 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr._ în sensul admiterii în parte a acțiunii precizate și obligării apelanților pârâți la plata către intimatul reclamant a sumei de_ lei cu titlu de despăgubiri.
În baza art. 274 alin. 1 C.pr.civ., va obliga reclamantul intimat la plata către apelanții pârâți a sumei de 4111 lei cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul declarat de apelanții pârâți M. I. și M. I., domiciliați în loc. Filiași, ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 76/25.01.2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant Trucă D. A. domiciliat în loc. C., .. 112, ., ., jud. D. și intimații pârâți S. C. și S. E., domiciliați în loc. Filiași, ., jud. D..
Schimbă sentința civilă nr. 76/25.01.2011 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr._ în sensul că admite în parte acțiunea precizată și obligă pe apelanții pârâți la plata către intimatul reclamant a sumei de_ lei cu titlu de despăgubiri.
Obligă reclamantul intimat la plata către apelanții pârâți a sumei de 4111 lei cheltuieli de judecată în apel.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Februarie 2013.
Președinte, D. G. | Judecător, L. L. B. | |
Grefier, F. C. C. |
Red.jud.D.G.
Tehn.S.V./7 ex., 06.03.2013
Jud.fond.C.C.G.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2067/2013. Tribunalul DOLJ | Uzucapiune. Hotărâre din 10-12-2013, Tribunalul DOLJ → |
|---|
