Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1588/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1588/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 13177/215/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 1588
Ședința publică de la 03 Octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. P.
Judecător L. L. B.
Judecător D. G.
Grefier A. B.
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurentul reclamant G. V., împotriva sentinței civile nr. 1101/23.01.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Ș. M., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat G. G., pentru recurentul reclamant G. V. și avocat Ș. C., pentru intimata pârâtă Ș. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat G. G., pentru recurentul reclamant G. V., depune la dosarul cauzei dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 50,5 lei, precum și un set de înscrisuri și solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Avocat Ș. C., pentru intimata pârâtă Ș. M., arată că nu se opune.
Instanța, în temeiul art. 305 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de recurentul reclamant, prin apărător.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul re recurs.
Avocat G. G., pentru recurentul reclamant G. V., solicită instanței admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și reținerea cauzei spre rejudecare, arătând în acest sens că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, iar în rejudecare este necesar a se administra probe, respectiv a se compara titlurile de proprietate emise. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat Ș. C., pentru intimata pârâtă Ș. M., solicită instanței respingerea recursului ca neîntemeiat, neexistând motive pentru a se rejudeca cauza. Arată că singura greșeală a fost când s-a emis Dispoziția Primarului, punerea în posesie nefăcându-se la fața locului, cu măsurători corecte, suprapunerea nu există practic ci doar teoretic. Cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 03.05.2011, reclamantul, G. V., a solicitat în contradictoriu cu pârâta, Ș. M., obligarea pârâtei să îi lase în deplină proprietatea și liniștită posesie suprafața de teren de 70 m.p., situată în C., . fost nr. 8 și radierea din cartea funciară aparținând pârâtei, a dreptului de proprietate al reclamantului.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 4103/1999 a Judecătoriei C. irevocabilă prin Decizia nr. 951/23.08.2000 a Curții de Apel C., Statul Român și Primăria Municipiului C. au fost obligați să îi retrocedeze suprafața de teren de 217 m.p. situată în C., . fost nr. 8, teren preluat abuziv de la autorii reclamantului anterior anului 1989.
A mai arătat că prin procesul verbal încheiat la data de 16.01.2001 de către B. B. T. în dosarul nr. 5363/E/2000, s-a procedat la punerea în executare a sentinței sus menționate, sentință ce are la bază expertiza tehnică întocmită în cauză, iar prin încheierea din data de 06.02.2009 a Judecătoriei C., s-a constatat efectuată constatarea în dosarul nr. 5363/E/2000, dispunându-se închiderea dosarului.
A mai precizat că ulterior a efectuat demersurile necesare efectuării documentației cadastrale nr._/30.01.2001 și intabulării dreptului de proprietate în CF nr._/2001.
De asemenea, mai arată că prin dispoziția nr._/22.06.2005 a Primarului Mun. C. s-a dispus restituirea în natură către pârâta, Ș. M., a terenului în suprafață de 105,50 m.p. situat în C., . fost nr. 10, iar din această suprafață 70 m.p. se suprapun peste terenul său.
La data de 27 mai 2011, pârâta, Ș. M., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că este proprietara unui teren în suprafață de 105,50 m.p. învecinat cu terenul proprietatea numitului, G. V., teren primit prin dispoziția nr._ din data de 22.06.2005 a Primarului Municipiului C. care a dispus restituirea în natură a acestuia în C., . (fost 10), iar din această suprafață, 70 m.p. se suprapun cu terenul proprietatea lui G. V..
S-a mai precizat de către pârâtă că prin sentința civilă nr. 7316 din data de 28.09.2006 a Judecătoriei C., irevocabilă prin decizia nr. 1377 din data de 13.12.2007, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, G. V., prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a dispoziției nr._/22.06.2005 a Primarului Municipiului C. prin care i-a fost restituit terenul, motiv pentru care a invocat excepția puterii de lucru judecat.
De asemenea, mai arată pârâta că în anul 2008 a mai fost chemată în judecată de către reclamant pentru revendicare – dosar_ - cererea fiind respinsă în anul 2009, deoarece după chemarea în garanție a Primăriei C., reclamantul a refuzat să timbreze la valoare fixată de instanță, invocând astfel excepția insuficientei timbrări, deoarece în prezenta cauză, evaluarea provizorie a reclamantului este la o valoare neacceptabilă.
La data de 17.06.2011, pârâta, Ș. M., a depus la dosar sentința civilă nr. 9748 din 31.05.2010 si sentința civilă nr. 7316 din 28.09.2006, ale Judecătoriei C., ambele cu mențiunea definitivă si irevocabilă.
La termenul din 29 iunie 2011 reclamantul a depus precizare la acțiune prin care a evaluat provizoriu bunul ce face obiectul acțiunii deduse judecății la suma de 10.000 lei., astfel că instanța a stabilit taxă timbru în cuantum de 2515 lei si 5 lei timbru judiciar si a pus în vedere reclamantului să achite diferența taxei de timbru.
La termenul din 14.09.2011, reclamantul, G. V., prin apărător a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 1805 lei si 5 lei timbru judiciar, completându-se taxa de timbru stabilită de instanță.
Prin sentința civilă nr._ din 14 septembrie 2011, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea, având ca obiect revendicare imobiliară, formulată de reclamantul G. V., împotriva pârâtei Ș. M..
Prin decizia nr. 398 din data de 04.05.2012 pronunțată de Tribunalul D. s-a admis recursul declarat de reclamantul, G. V., în contradictoriu cu pârâta Ș. M., împotriva sentinței civile nr._ din 14 septembrie 2011, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, s-a casat sentința civilă atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 13.05.2012 sub nr._ .
La data de 18 iunie 2012, pârâta a depus întâmpinare prin care învederat că acțiunea reclamantului este nefondată pentru următoarele motive:
Acțiunii în revendicare,îi sunt specifice anumite condiții ce pun în balanță preferabilitatea titlului cel mai reprezentativ și care rezultă dintr-o probă autentică și irefragabilă.
Analizând înscrisul constată că reclamantul nu are nici un titlu asupra celor 70 m.p., după cum nu are probe că terenul de 70 m.p. se include sau suprapune în terenul proprietatea sa de 217 m.p..
Într-o primă întâmpinare a arătat că proprietățile lor sunt independente și nu au în comun nicio suprafață de teren doar de starea de vecinătate. Această situație de fapt și drept a fost stabilită irevocabil prin sentința civilă pronunțată în dosarul nr. 4881/1999, reclamantului i s-a stabilit proprietatea asupra terenului în suprafață de 217 m.p., sentință pronunțată în contradictoriu cu Consiliul Local C. și RAADPFL C., iar prin procesul verbal de punere în posesie s-a finalizat executarea și reclamantul a fost pus în posesie și folosință exact asupra terenului de 217 m.p.
Procesul verbal de punere în executare nu a fost contestat la data de 16 ianuarie 2001, făcându-se mențiunea NU SUNT OBIECȚII, dar și mențiunea expresă cu exact suprafața de teren de 217 mp. Din acest punct de vedere, procesul verbal de punere în posesie este actul ce își produce efecte doar între reclamant și părțile cu care s-a judecat. Pârâta nu a fost parte în proces. D. consecință procesul verbal de executare nu-i este opozabil și nu poate constitui un titlu împotriva sa. Dar din acest înscris precum și hotărârea judecătorească rezultă că de fapt cei 70 mp solicitați nu se află la pârâtă ci la persoanele cu care s-a judecat și care erau posesoare nelegitime.
Pârâta a mai arătat că între ea și reclamant au existat mai multe litigii asupra terenului, generate de reclamant, toate acțiunile acestuia fiind respinse irevocabil.
Așa este situația cu sentința civilă nr. 7316/28.09.2006, cu decizia civ. nr. 1377/13 decembrie 2007 și decizia civ. nr. 201/25.04.2007 toate pronunțate în același dosar, prin care s-a respins cererea reclamantului de a se anula decizia de restituire către pârâtă a terenului de 105,50 mp. (inclusiv a celor 70 mp ), respingere cu motivarea finală că decizia primarului de restituire a fost legală și corectă, că în realitate expertiza efectuată în cauză de expertul P. M. a stabilit exact poziția și amplasamentul terenurilor, dar și că terenul reclamantului a fost deținut de persoane juridice care, la momentul punerii în posesie de executor, nu s-au făcut măsurătorile exacte. Mai reține decizia nr. 201 că reclamantul nu poate susține că expertiza P. M. nu a fost corect efectuata ventru că el nu a participat, întrucât a fost reprezentat, iar asupra obiecțiunilor formulate a renunțat în fața instanței de fond. De asemenea mai reține decizia nr. 201 că sentința prin care reclamantului i s-a recunoscut suprafața de 217 mp nu este opozabilă pârâtei întrucât nu a fost parte în acel proces.
De asemenea, între părțile s-a încheiat o tranzacție notarială nr. 2020, intitulată DECLARAȚIE, datată 1.06.2006, tranzacție încheiată la stăruința reclamantului, prin care se atestă printre altele că:
a)se atestă concluziile expertizei topo și vecinătățile stabilite, recunoscând vechiul amplasament; cei 70 mp neavând legătură cu proprietatea sa.
b)convin anularea procesului verbal de punere în posesie nr. 5363/2000.
Plecând de la aceste realități, constată că terenul său de 70 mp, este un teren independent de cel al reclamantului.
Compararea titlurilor specifică revendicării nu poate avea loc dată fiind această independență a terenurilor.
Față de aceste argumente și situații de fapt și drept, acțiunea este nefondată și urmează a se respinge.
Totodată, având în vedere că reclamantul a exercitat asupra sa multe acțiuni judiciare care i-au fost respinse, se demonstrează intenția calificată de hărțuire juridică, de rea-credință din partea reclamantului și de a îl împiedica în exercitarea dreptului de proprietate. Se gândește că se impune introducerea unei acțiuni în despăgubiri pentru că din cauza reclamantului pârâta nu poate exercita dreptul său de proprietate cauzându-i prejudicii atât de imagine cât mai ales economice.
Pârâta a mai învederat că acțiunea reclamantului urmează a fi respinsă și în raport de art. 1 din Primul Protocol CEDO, de art. 11 alin. 2 și 44 alin. 2 din Constituția României.
a) Art. 1 din Primul Protocol CEDO reglementează noțiunea de „ bun „ prin care stabilește că bunul recunoscut juridic este ocrotit de Convenție și nu mai poate face obiect de analiză revendicativă.
Terenul său este configurat prin hotărârile judecătorești arătate mai sus, hotărâri trebuie să se bucure de efectul lor opozabil, de forța juridică ce o creează și de stabilitatea caracterului cert asupra obiectului, de stabilitatea raporturilor juridice create putând fi nici minimalizată și nici contestată în afara condițiilor impuse de lege. Cum hotărârile de mai sus nr. 7316/28.09.2006, nr. 1377/13 dec. 2007 și nr. 201/2007 nu mai pot fi contestate sub niciun motiv legal, înseamnă că ele au intrat definitiv în puterea lucrului judecat, devenind probe irefragabile și imposibil de contestat cu probe contrarii.
Totodată, aceste hotărâri judecătorești au trecut în proprietatea sa terenul în suprafață de 105,50 inclusiv cei 70 mp, ce a căpătat caracter de bun ocrotit de Convenție și inclusiv de dreptul intern.
b) Art. 11 alin. 2 din Constituție stabilește că tratatele internaționale din momentul ratificării devin drept intern. D. urmare, Convenția CEDO a fost ratificată de statul român prin Lg. 30/1994, devenind drept intern, iar art. 44 alin. 2 din Constituție, apără și garantează dreptul de proprietate.
Din acest punct de vedere, observă că dreptul său asupra celor 70 mp. este ocrotit de hotărâri judecătorești, de legea internă dar și de art. 1 din Primul Protocol CEDO.
În continuarea motivării întâmpinării a arătat că acțiunea este neîntemeiată, învederând următoarele:
Conform art. 563 cod civil actual, acțiunea în revendicare poate fi admisă numai dacă posesorul ocupă fără drept un teren proprietatea altuia.
Ori, conform înscrisurilor și hotărârilor judecătorești, pârâta nu ocupă niciun teren proprietatea reclamantului și nici nu deține fară drept vreun teren al acestuia.
In atare situație, consideră că acțiunea reclamantului este nelegală aprioric pentru că nu demonstrează nici o posesie din partea pârâtei și nici o deținere fără drept.
Analizând înscrisurile se demonstrează că nu are în proprietatea sa 50 mp, ci numai 105,50, ceea ce înseamnă că nu a ocupat terenul proprietatea reclamantului.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept și-a întemeiat întâmpinarea pe dispoz. art. 115 și urm. Cod proc. civ., art. 1 din Primul Protocol CEDO, art. 11 alin. 2 și 44 alin. 2 din Constituția României, art. 480 cod civil vechi și art. 563 Cod civil actual.
În scop probatoriu, instanța a încuviințat la solicitarea părților proba cu înscrisuri, iar în plus pentru reclamant proba cu efectuarea expertizei tehnice specialitatea topografie având ca obiective: identificarea și individualizarea terenurilor părților în raport de actele lor de proprietate, respectiv: pentru reclamant să se țină cont de sentința civilă nr. 4103/1999 a Judecătoriei C. și raportul de expertiză care a stat la baza acestei sentințe, iar pentru pârâtă de Dispoziția nr._/22.06.2005 a Primarului mun. C. și hotărârea judecătorească nr. 7316/2006; întocmire schiță, să se stabilească dacă există suprapunere de teren și dacă pârâta ocupă vreo suprafață din terenul reclamantului.
La data de 24.10.2012 a fost depus raportul de expertiză specialitatea topografie, întocmit de expert D. C., împotriva căruia părțile au formulat obiecțiuni la care expertul a răspuns prin suplimentul la raportul de expertiză depus la data de 17.01.2013
Prin sentința civilă nr.1101/23.01.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamantul G. V., în contradictoriu cu pârâta Ș. M..
A fost obligat reclamantul către pârâtă la plata sumei de 6900 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat și reținut următoarele:
Prin ..1999 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 4881/1999, pârâtele DGFP D., Consiliul Local C. și RAADPFL C. au fost obligate să lase reclamantului G. V. în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul compus din teren în suprafață de 217 mp situat în C., ., jud. D. .
Potrivit încheierii nr._ /22.03.2007 a OCPI D. pronunțată în dosarul nr._/2007 s-a admis cererea înregistrată sub nr._/19.03.2007 privind imobilul situat în C., ., având număr cadastral_ înscris în CF_ a localității C. sub A1, proprietatea lui G. V..
Potrivit procesului verbal încheiat de executor judecătoresc B. T. în dosarul de executare 5363/E/2000, la data de 16.01.2001, creditorul G. V. prin procurator s-a declarat pus în deplină proprietate și posesie asupra terenului în suprafață de 217 mp, situat în C., ., jud. D..
Pârâta Ș. M. are în proprietate suprafața de 105,50 mp teren situat în C., ., având elementele de identificare cuprinse în procesul verbal privind starea de fapt a imobilului încheiat la data de 04.05.2005, ce constituie parte integrantă a acestei dispoziții, conform dispoziției nr._/22.06.2005 a Primarului Municipiului C..
Instanța reține că prin sentința civilă nr. 7316/28.09.2006 a Judecătoriei C. s-a respins acțiunea reclamantului prin care solicita să se constate nulitatea absolută parțială a dispoziției nr._/22.06.2005 .
Din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuată de expert D. F. C. a rezultat că potrivit dispoziției nr._/22.06.2005 a Primarului Municipiului C. și procesului verbal de punere în posesie nr._/04.05.2005, pârâta a fost pusă în posesie cu suprafața de 105,50 mp.
Poziționarea acestui teren este identificat conform schiței anexe întocmită pe verso la procesul verbal menționat și planul de încadrare în zonă. Conform acestei schițe terenul se găsește la distanța de 73,00 m către blocul K din gardul imobilului Băncii Naționale, având o lungime de 17,58 m și o lățime de 6 m. În urma acestei puneri în posesie Primăria C. repoziționează amplasamentul reclamantului G. V. în continuarea terenului pârâtei spre . distanță de 79 m din gardul imobilului Băncii Naționale. În acest raport de expertiză expertul reține că potrivit sentinței civile nr. 7316/28.09.2006 instanța a reținut dreptul legal al pârâtei la suprafața de 105,50 mp și poziționarea acesteia în configurația actuală ; adresa nr._/21.06.2005 a Primăriei C. prin care se constată că punerea anterioară în posesie a reclamantului a fost necorespunzătoare, fiind pus în posesie de executorul judecătoresc la data de 06.01.2001.
De altfel, instanța a reținut că prin sentința civilă nr.7316/28.09.2006 s-a reținut irevocabil că terenurile părților în litigiu sunt limitrofe și nu se suprapun.
Această situație se confirmă, în plus, și cu declarația autentificată la nr. 2020/01 iunie 2006 de BNP D. T., declarație pe proprie răspundere sub sancțiunile prevăzute de art .292 CP pentru declarații neadevărate ,prin care reclamantul și pârâta au acceptat concluziile raportului de expertiză și vecinătățile stabilite, recunoscând vechiul amplasament al terenurilor moștenite de părți, au convenit anularea procesului verbal de punere în posesie a reclamantului în dosarul nr. 5363/E/2000 și au solicitat punerea în posesie de către Primăria C. conform vechiului amplasament și pe stabilimentele din raportul de expertiză după cum urmează: G. V. –terenul situat în C. . A (fost nr. 8 ) jud. D., în suprafață de 260 mp, cu următoarele dimensiuni și vecinătăți: la N – latură de 17 ml, între punctele 6-7, vecin domeniu public, spațiu verde, la E –latură de 15.30 ml, între punctele 2-6, vecin . ml, între punctele 2-3, vecin teren Ș. M., V-15.30 ml, între punctele 3-7, vecin blocul K și spațiu verde, domeniu public. ; pârâta Ș. M. –terenul situat în C., . (fost nr.10), jud. D., în suprafață de 105,50 mp, N-17 ml, între punctele 2-3, vecin G. V., E, 6,20 ml, între punctele 2-5, vecin . ml, între punctele 4-5, vecin domeniu public, spațiu verde, V-6.20 ML, între punctele 3-4, vecin blocul K.
Conform schiței anexă raportului de expertiză realizat în cauză de expert D. C., conform acestor documente menționate anterior, terenurile reclamantului și pârâtei sunt vecine și nu se suprapun.
Potrivit art. 480 C.Civ. proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.
Potrivit dispozițiilor art.1 paragraful 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale de drept internațional”.
Din aceste considerente, potrivit art. 480, 481 C.Civ. instanța a respins acțiunea precizată ca neîntemeiată, cu aplicarea art. 274 C..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul G. V., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului, recurentul arată că prezenta acțiune în revendicare pe baza comparării titlurilor este rezultatul soluțiilor și motivărilor anterioare.
În baza soluțiilor pronunțate Tribunalul D. și Curtea de Apel Crauiova au stabilit cu putere de lucru judecat că terenurile se suprapun, astfel că Judecătoria C. prin sentința recurată nu mai putea să rețină că acestea nu se suprapun.
În primul ciclu procesual același complet de judecată a reținut în cauză excepția autorității de lucru judecat întemeiată pe sentința nr.7316/28.09.2006 prin care s-a stabilit că terenurile părților sunt limitrofe și nu se suprapun.
În recurs, Tribunalul D. a casat această soluție cu argumentația că nu există autoritate de lucru judecat, întrucât în apel și recurs s-a schimbat motivarea, reținându-se că terenurile se suprapun.
În rejudecare, s-a reținut din nou argumentația din sentința nr.7316/2006 în care s-a arătat că terenurile nu se suprapun.
Recurentul menționează că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului cauzei și solicită admiterea recursului, casarea sentinței și reținerea Cauzei spre rejudecare, în sensul dispozițiilor art. 312 alin.6 C.pr.civ., reținerea spre rejudecare impunându-se, întrucât în speță a mai operat o casare cu trimitere.
Mai arată că declarația autentificată sub nr.2020/01.06.2006 la BNP D. T. nu produce efecte juridice deoarece în procesul având ca obiect anularea dispoziției primarului nr._/2005, Tribunalul D. și Curtea de Apel C. au concluzionat că terenurile se suprapun, îndrumându-l pe petentul G. V. către acțiunea în revendicare prin compararea titlurilor; în acest dosar încă de la instanța de fond s-a invocat declarația nr.2020/2006, acest lucru neîmpiedecând instanțele de apel și de recurs să concluzioneze cu putere de lucru judecat că terenurile se suprapun: declarația nu produce efecte juridice, deoarece a fost dată în baza unei procuri generale, eliberată în alt scop; nu se poate ca printr-o declarație să fie modificat amplasamentul terenului stabilit de către Judecătoria C. în dosarul nr.4881/1999, sentința nr.4103/1999 și nici anulat procesul-verbal de punere în posesie al recurentului; declarația nu putea fi opozabilă Mun.C. și nici părților din dosarul nr.4881/1999, acestea nefiind parte la înțelegere.
În cadrul operațiunii de comparare a titlurilor se impune administrarea de probe pentru a stabili care dintre ei este mai bine caracterizat.
Recurentul arată că înscrisurile sunt reprezentate de o fotografie ce relevă construcțiile părților de dinainte de expropriere și demolare în care se observă că imobilul pârâtei Ș. este în stânga, iar imobilul recurentului este în dreapta.
Solicită a se încuviința proba cu martori.
Recurentul arată că titlul său este mai bine caracterizat, întrucât este mai vechi, corespunde vechiul amplasament decât cel inițial, titlul este ulterior, dreptul de proprietate a fost înscris mai târziu în Cartea Funciară.
Terenul pârâtei se află pe un alt amplasament decât cel inițial, titlul este ulterior, dreptul de proprietate a fost înscris mai târziu în Cartea funciară.
Recurentul precizează că în suplimentul la raportul de expertiză terenul a fost în cele din urmă poziționat corect conform sentinței nr.4881/1999, expertizei P. din acest dosar și cadastrului, între cele doi alei.
Tot în acest supliment s-a concluzionat că suprapunerea est de 70 m.p. și se observă pct.42 și 43.
Intimatul nu a depus intampinare la dosar, dar s-a prezentat in fata instantei pentru a formula aparari.
Analizând recursul, prin prisma dispozitiilor art 304, pct 1 C., tribunalul constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele motive:
Criticile recurentului ce vizeaza faptul ca in mod gresit prima instanta a retinut in rejudecarea cauzei ca terenurile partilor nu se suprapun sunt intemeiate, dat fiind faptul ca prin decizia civila nr 201/25.04.2007 a Tribunalului D. pronuntata in dosarul nr_ , desi s-a respins apelul promovat impotriva sentintei civile nr 7316/2006 a Judecatoriei C. ( care se retinues ca terenurile partilor nu se suprapun), a shimbat totusi motivarea acestei sentinte retinand tocmai faptul ca terenurile partilor litigante se suprapun partial.
Decizia Tribunalului D. a fost mentinuta prin respingerea recursului de catre Curtea de Apel C., prin decizia nr 1377/13.12.2007, asa incat retinerea de catr aceste instante a faptului ca terenurile partilor se suprapun partial se impune cu putere de lucru judecat, asa incat nu mai poate fi contrazisa in prezentul litigiu.
Astfel, actul jurisdicțional, (ca orice act juridic, în general) produce pe lângă efecte obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității, și efecte de opozabilitate față de terți.
Ca element nou apărut în ordinea juridică și în cea socială, hotărârea nu poate fi ignorată de către terți, sub motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei. Față de aceștia însă, hotărârea se va opune cu valoarea unui fapt juridic și cu valoarea unui mijloc de probă, (respectiv, de prezumție).
În același timp, pentru că terții nu au participat la dezbaterea judiciară finalizată prin hotărârea judecătorească ce li se opune (și astfel, nu și-a putut face propriile apărări), ei au posibilitatea ca în cadrul procesului ulterior, prin administrare de probe, să răstoarne prezumția invocată de parte și care față de el are doar valoare relativă, (caracterul absolut al prezumției legale funcționând, în condițiile art. 1202 alin. 2 Cod civil, aplicabil in baza principiului tempus regit actum doar în relațiile dintre părți).
Pe cale de consecinta, criticile recurentului sub aspectul gresitei constatari de catre prima instanta a faptului ca terenurile nu se suprapun sunt fondate.
Intemeiate sunt si alegatiile recurentului in sensul ca in mod gresit prima instanta a dat relevanta juridica declaratiei autentificate sub nr 2020/01.06.2006 de BNP D. T., declaratie care ar consemna o eventuala intelegere . cat recurentul reclamant a fost reprezentat in fata notarului de un mandatar cu procura generala, numita G. L., asa cum se arata in cuprinsul declaratiei, mandatar ce nu poate realiza acte de dispozitie, in speta o tranzactie, decat in baza unei procuri speciale.
Se constata astfel ca aceasta declaratie nu produce efecte juridice fata de recurentul reclamant, cu atat mai mult cu cat aceasta declaratie nu impiedica recurentul la promovarea unei actiuni in revendicare ca cea dedusa judecatii.
Astfel, actiunea in revendicare este acea actiune reala prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar. Actiunea in revendicare este o actiune petitorie intrucat tinde sa stabileasca direct existenta dreptului de proprietate al reclamantului.In ceea ce priveste conditiile de exercitare a actiunii in revendicare, aceasta poate fi intentata de catre titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat.
Acțiunea in revendicare este asadar acea acțiune in justiție prin care reclamantul care este proprietarul exclusiv al unui bun individual determinat cu privire la care a pierdut posesia, solicita obligarea paratului, care stapaneste bunul respectiv, sa ii recunoască dreptul de proprietate si sa ii restituie bunul .
Dreptul de proprietate este dreptul pe care il are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, conform prevederilor art 480 Cod civil, reprezentând un drept real, exclusiv și perpetuu. Atributele care intră în conținutul juridic al dreptului de proprietate constau în posesie, folosință și dispoziție. Caracterul absolut al dreptului de proprietate rezidă în existența acestuia în mod independent față de alte drepturi care să-i servească drept temei al constituirii. Caracterul exclusiv al dreptului de proprietate constă în faptul că acesta este singurul drept care îi conferă titularului său posibilitatea exercitării concomitente a tuturor atributelor sale.
Reclamantul este cel care trebuie sa faca dovada pozitiva, in sensul ca el este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat (actori incumbit probatio), precum si dovada posesiei de catre parat a bunului revendicat.
In speta de fata se constata ca ambele parti detin titluri de proprietate, reclamantul recurrent, sentinta civila nr 4103/05.04.1999 a Judecatoriei C., iar parata intimate Dispozitia nr_/22.06.2005 a Primarului Municipiului C., iar o parte din terenurile pentru care ambele parti exhiba titluri de proprietate se suprapun.
In atare situatie, este evident ca o astfel de actiune nu se poate solutiona decat prin compararea titlurilor de proprietate ale partilor litigante pentru a se concluziona care dintre acestea este mai bine caracterizat.
Or, o astfel de operatiune presupune o comparare de titluri inclusiv ale autorilor partilor, operatiune pe care prima instanta nu a realizat-o, asa incat, fata de prevederile art 312, pct 6 rap la art 312, pct 4 C. se impune casarea sentintei civile recurate si retinerea cauzei spre rejudecare de catre instanta de recurs.
In rejudecare, se va proceda la compararea titlurilor partilor prin suplimentarea probatoriului administrat in cauza cu actele de proprietate primare ale autorilor partilor, acte ce au stat la baza sentintei civile nr 4103/05.04.1999 a Judecatoriei C. si Dispozitiei nr_/22.06.2005 a Primarului Municipiului C., cu proba testimoniala, urmand a fi audiati martori care sa aiba cunostinta de posesia acestor terenuri de-alungul timpului, precum si, in cazul in care se va considera necesar dupa administrarea probei cu inscrisuri si a probei testimoniale, cu proba cu expertiza tehnica specialitatea topografie care sa individualizeze terenurile prin raportare si la aceste acte primare de proprietate .
In ceea ce priveste critica recurentului referitoare la cheltuielile de judecata la care a fost obligat, data fiind solutia aspura recursului, instanta se va pronunta in rejudcarea cauzei si pe acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul reclamant G. V., împotriva sentinței civile nr. 1101/23.01.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Ș. M..
Casează sentința civilă nr.1101/23.01.2013 a Judecătoriei C. și reține cauza spre soluționare.
Fixează termen la 28.11.2013.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Octombrie 2013.
Președinte, A. P. | Judecător, L. L. B. | Judecător, D. G. |
Grefier, A. B. |
Red.jud.L.L.B.
Tehn.F.M./3 ex.
04.10.2013
Jud.fond:A.G.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 31/2013. Tribunalul DOLJ | Fond funciar. Decizia nr. 1029/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
