Revendicare mobiliară. Sentința nr. 1409/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1409/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 1198/304/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 29/2013

Ședința publică de la 17 Ianuarie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE D. G.

Judecător L. M.

Judecător L. L. B.

Grefier E. D. C.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul-pârât B. C. împotriva sentinței civile nr. 1409/05.10.2012 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. I., având ca obiect revendicare mobiliară.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-pârât personal și asistat de avocat C. M. și intimatul-reclamant personal și asistat de avocat Mihălăoiu B. care depune împuternicire avocațială la dosarul cauzei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termen; au fost comunicate motivele de recurs, nu s-a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru pentru recurs.

Recurentul – pârât B. C. prin avocat C. M. depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 355 lei –chitanța nr._-10-0038/10.01.2013 și timbru judiciar de 3 lei.

Avocat C. M. pentru recurentul-pârât învederează că acesta înțelege să renunțe la cererea de suspendare a executării silite formulată în cauză.

Interpelat de instanță, recurentul-pârât B. C., învederează personal că înțelege să renunțe la cererea de suspendare a executării silite formulată.

Instanta ia act, in baza art 246 C., de renuntarea recurentului parat la cererea de suspendare a executarii sentintei civile nr 1409/05.10.2012.

Recurentul-pârât B. C. prin avocat C. M. depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri: decizie de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit privind venitul din activități independente pentru anii 2000, 2001, 2002, 2004, 2005,2006; decizie de impunere anulată pentru veniturile realizate din România pentru persoanele fizice pentru anul 2005; declarație specială privind veniturile realizate pentru anul 2005; declarație specială privind veniturile din activități independente pentru anul 2005; declarație anuală de venit pentru asociațiile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice pentru anul 2004; declarație de impunere anuală pentru 2000, 2001, 2003, 2004; declarație pe venitul global din 2001, 2002, 2003, 2004, declarație specială privind veniturile din activități independente comerciale din anul 2003. Solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse, învederând de asemenea că a comunicat un exemplar al acestora către intimatul-reclamant.

Intimatul-reclamant prin avocat B. M., având cuvântul învederează că nu solicită acordarea unui termen de judecată pentru observarea înscrisurilor depuse în ședință publică și nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri.

Instanța după deliberare, încuviințează pentru recurentul-pârât proba cu înscrisurile depuse în ședință publică.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.

Recurentul-pârât prin avocat C. M., având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii în revendicare mobiliare formulată. Învederează că instanța de fond a admis o acțiune în revendicare împotriva proprietarului bunului. Solicită instanței de recurs să constate că ambele facturi, certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a vehiculului sunt emise pe numele acestuia. Referitor la procura acordată acestuia, învederează că între acesta și tatăl său a existat o înțelegere – urmând ca tatăl său să se înscrie pe listele Direcției Generale pentru Agricultură- pentru a beneficia de o reducere de 50% întrucât numai tatăl său putea să beneficieze, însă prețul vehiculului a fost achitat în integralitate de către acesta. Susține de asemenea că acesta a fost acela care a folosit în permanență utilajul agricol, posesia a fost de bună – credință. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată, taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat.

Intimatul-reclamant prin avocat B. M., având cuvântul solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond. În mod eronat a învederat recurentul că prin cartea de identitate a vehiculului poate face dovada dreptului de proprietate, având în vedere că aceasta este un înscris administrativ necesar pentru punerea în circulație, bunul fiind dobândit printr-un contract de vânzare – cumpărare, fiind cumpărat vehiculul printr-un program guvernamental, beneficiind de o subvenție. Intimatul doar a îndeplinit formalitățile administrative, deturnând rolul mandatului ce îi fusese acordat. Învederează că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea introdusă la 07.05.2012 la Judecătoria S. și înregistrată al nr._ reclamantul B. I. a chemat în judecată pe pârâtul B. C. solicitând să fie obligată să-i restituie tractorul U 650 M.

În fapt se arată că este proprietarul tractorului U650, având . UZTU_ și ._ dobândit de către acesta în baza unui program special al Ministerului Agriculturii, reglementat prin Ordinul 97/2001 .

Se mai arată că a pârâtul este fiul reclamantului, astfel că în virtutea acestei calități l-a împuternicit pe acesta să ridice tractorul în cauză și ulterior să-l folosească, însă pârâtul în ultimul timp a început să nege dreptul de proprietate al acestuia, înmatriculând tractorul pe numele său.

În drept își întemeiază cererea pe art. 563 și următoarele C. civ.

S-a depus la dosarul cauzei factura cu seria_/23.05.2002, chitanța seria_/06.06.2001, factura fiscală . nr._/06.06.2001 și procura autentificată sub nr. 570/16.04.2002 .

La termenul din 22.06.2012, pârâtul a depus factura . nr_/ 23.05.2002, certificatul de înmatriculare al tractorului, cartea de identitate, tichetul de asigurarea obligatorie din 03.04.2002 și procesul verbal de predare primire al tractorului .

În scop probatoriu instanța a încuviințat proba cu martorii G. F., G. I., C. G. și G. M I., declarații ce se află atașate la dosarul cauzei și proba cu interogatoriul pârâtului .

Prin sentința civilă nr. 1403/05.10.2012, pronunțată de Judecătoria S., în dosarul nr._ /2002, a fost admisă acțiunea în revendicare mobiliară formulată de reclamantul B. I., în contradictoriu cu pârâtul B. C..

A fost obligat pârâtul să restituie reclamantului tractorul U650 având . UZTU_ și ._.

A fost obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 500 lei reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut următoarele:

Așa cum reiese din factura fiscală . nr._/06.06.2001 reclamantul B. I. a achiziționat de la ., un tractor având . UZTU_ și ._, pentru prețul de_ lei ROL, achitând din acest preț un avans în sumă de_ lei, așa cum reiese din chitanța . nr._ din 06.06.2001 ( fila 4).

Ulterior, pentru achitarea diferenței de_ lei și pentru ridicarea tractorului, reclamantul a împuternicit pe pârât să "ridice în numele meu și pentru mine prin cumpărare " acest utilaj, așa cum se observă din procura autentificată sub nr. 570/16.04.2002 (fila 8), astfel că pârâtul a achitat acest rest de preț prin factura . nr_/ 23.05.2002, menționând la rubrica" cumpărător" din factură, numele său .

În consecință, s-a constatat că pârâtul a acționat pe seama reclamantului în limitele mandatului conferit de mandant în speță de reclamant și nu în nume propriu, aflându-ne în consecință în situația unui mandat fără reprezentare .

Față de această împrejurare, instanța a apreciat că este lipsit de relevanță faptul că pârâtul figurează la rubrica "cumpărător" ,atât timp cât titularul contractului de cumpărare al utilajului este reclamantul ( aspect ce reiese din coroborarea probelor amintite ), chiar dacă între părți la momentul inițial nu s-a confirmat tranzacția printru-un înscris, simplul acord de voințe al părților, intervenit la achitarea avansului, fiind suficient pentru validitatea convenției .

Mai mult, din audierea martorilor G. I. și C. G. ( filele 29 și 34), coroborate cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv Centralizatorul privind achiziționarea de tractoare și utilaje, emis de Direcția Generală pentru agricultură ( fila 6) reiese că reclamantul îndeplinea condițiile de eligibilitate impuse de ordinul MAAP nr. 97/2001 astfel că beneficia de o reducere de 55 % din prețul de achiziționare al utilajului .

Conform pct. 3 din acest act normativ, puteau beneficia de acest program de sprijinire a producătorilor agricoli, printre alte categorii și persoanele ce erau proprietari de terenuri agricole și crescători de animale și păsări .

Or, numai reclamantul a făcut dovada că era proprietar de animale și de terenuri în anul 2001, așa cum reiese din adeverința nr. 3339/14.09.2012, eliberată de primăria Gighera, precum și faptul că acesta este singurul titular al cererii de a beneficia de programul guvernamental de subvenționare, stare de fapt ce a fost de altfel confirmată și de declarațiile martorilor audiați .

Conform art. 563 Cod civil, proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană ce-l deține fără drept .

Reclamantul a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra utilajului, instanța urmează să admită cererea și să oblige pârâtul să restituie reclamantului tractorul U650 avînd . UZTU_ și ._.

Conform art. 274 C. proc. civ, instanța a obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 500 lei reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că a făcut dovada că încă din anul 2002 este proprietarul și posesorul tractorului în litigiu, tractor care a fost achiziționat și înmatriculat pe numele acestuia, în acest sens fiind ambele facturi: factura proformă . NR._/06.06.2001 și factura . NR._/23.05.2002, precum și certificatul de înmatriculare și cartea de identitate și a vehiculului sunt emise pe numele pârâtul.

Cartea de identitate este documentul care atestă pentru persoana menționată ca deținător dreptul de proprietate asupra vehiculului. Cartea de identitate este valabilă, iar rubrica deținător se menționează numele recurentului.

De asemenea, tractorul figurează înregistrat pe numele recurentului și la Primăria din localitatea de domiciliu, fiind cel care a achitat timp de aproximativ 10 ani toate taxele și impozitele aferente.

Instanța a interpretat în mod greșit acordul de voință dintre cele două părți litigante cu privire la achiziționarea tractorului.

Înțelegerea dintre părți a fost ca tatăl recurentului să se înscrie pe listele Direcției Generale pentru Agricultură, deoarece puteau achiziționa trac torul beneficiind de o reducere de 55% din preț.Prețul utilajului urma să fie plătit de către recurent, așa cum s-a și întâmplat.

Cel care obținea venituri era recurentul pârât ,venituri obținute din munci agricole pe care ler realizate cu celelalte utilaje pe care le deținea. O dovadă a faptului că aceasta a fost înțelegerea dintre cele două părți o reprezintă și atitudinea de pasivitate avut de reclamant timp de 10 ani, perioadă în care nu a făcut nici un demers pentru a-și înmatricula tractorul pe numele său și nici nu s-a opus la achiziționarea și ulterior înmatricularea acestuia pe numele recurentului.

În plus, din anul 2002 și până în prezent tractorul a fost pus în posesia recurentului permanent și netulburat, acesta fiind cel care l-a utilizat pentru efectuarea lucrărilor agricole, dar și cel care a efectuat toate reviziile necesare unei bune funcționări a acestuia, iar posesia de bună-credință valorează titlu de proprietate, dreptul material la acțiune al reclamantului este prescris, acesta formulând după mai bine de 10 ani acțiunea.

In ceea ce il priveste pe intimat, acesta nu a depus intampinare la dosar, dar s-a prezentat in fata instantei pentru a formula aparari.

La data de 23.11.2012, prin Serviciul Registratura, recurentul a depus cerere de suspendare a executarii sentintei civile recurate, insa la acest termen de judecata a renuntat la acest capat de cerere, instanta luand act de renuntare in practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, cu luarea în considerare și a prevederilor art. 304 ind. 1 C.pr.civ., tribunalul constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele motive:

Instanta de fond a facut o corecta interpretare a materialului probator administrat in cauza raportat la situatia de fapt dedusa judecatii.

Astfel, sustinerile recurentului parat B. C. in sensul ca el este proprietarului bunului mobil in litigiu, asa cum rezulta din cartea de identitate a tractorului si din certificatul de inmatriculare, acte in care acesta apare ca titular al bunului in cauza nu pot fi retinute ca intemeiate de catre instanta, atat timp cat acestea nu sunt decat acte administrative care in nici un caz nu valoreaza titlu de proprietate si care, in situatia in care nu corespund realitatii, pot fi anulate.

Faptul ca recurentul parat a achitat impozitele pentru acest tractor nu ii confera acestuia calitatea de proprietar.

In drept, instanta retine ca actiunea in revendicare este acea actiune reala prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar. Actiunea in revendicare este o actiune petitorie intrucat tinde sa stabileasca direct existenta dreptului de proprietate al reclamantului.In ceea ce privest econditiile de exercitare a actiunii in revendicare, aceasta poate fi intentata de catre titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat.

Acțiunea in revendicare este asadar acea acțiune in justiție prin care reclamantul care este proprietarul exclusiv al unui bun individual determinat cu privire la care a pierdut posesia, solicita obligarea paratului, care stapaneste bunul respectiv, sa ii recunoască dreptul de proprietate si sa ii restituie bunul .

Dreptul de proprietate este dreptul pe care il are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, conform prevederilor art 480 Cod civil, reprezentând un drept real, exclusiv și perpetuu. Atributele care intră în conținutul juridic al dreptului de proprietate constau în posesie, folosință și dispoziție. Caracterul absolut al dreptului de proprietate rezidă în existența acestuia în mod independent față de alte drepturi care să-i servească drept temei al constituirii. Caracterul exclusiv al dreptului de proprietate constă în faptul că acesta este singurul drept care îi conferă titularului său posibilitatea exercitării concomitente a tuturor atributelor sale.

Reclamantul este cel care trebuie sa faca dovada pozitiva, in sensul ca el este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat (actori incumbit probatio), precum si dovada posesiei de catre parat a bunului revendicat.

Tribunalul retine ca intimatul reclamant B. I. a facut dovada dreptului sau de proprietate asupra tractorului in cauza, asa cum rezulta din coroborarea facturii fiscale nr_/06.06.2001 in care la rubrica cumparator apare B. I. cu chitanta ., nr_/06.06.2001 si cu procura autentificata sub nr 570/16.04.2002.

Astfel, din cuprinsul acestei procuri rezulta fara echivoc ca recurentul parat a fost imputernicit alaturi de numitul B. I. sa il reprezinte pe intimatul reclamant numai la ridicarea tractorului de la furnizorul competent . cuprinsul acestui mandat mentionandu-se expres ca acest tractor a fost dobandit de catre recurentul parat prin cumparare de la . conform facturii nr_/06.06.2001 .

Faptul ca ulterior, in anul 2002, recurentul parat a achitat restul de pret de_ lei din totalul de_ lei cat valora tractorul, iar la rubrica cumparator este mentionat numele acestuia nu il transforma pe recurent in proprietar al bunului mobil in litigiu, atat timp cat recurentul nu a reusit sa probeze in cauza o eventuala intelegere ulterioara a partilor cu privire la transferul dreptului de proprietate din patrimoniul intimatului reclamant in patrimoniul recurentului.

Faptul ca reclamantul intimat este proprietarul bunului mobil rezulta fara echivoc si din coroborarea inscrisurilor anterior mentionate cu raspunsurile la interogatoriu ale recurentului (intrebarile 1 si 2 ), recurentul recunoscand in cadrul acestui interogatoriu calitatea de proprietar a intimatului si faptul ca a fost imputernicit doar sa ridice acest tractor de la furnizor, recunoastere care sub aspect juridic are valoarea probatorie a unei marturisiri judiciare provocate.

De altfel, nici sustinerea recurentului in sensul ca el a fost cel ce a achitat pretul pentru tractor, dar a acceptat ca tatal sau sa fie mentionat in listele Directiei Generale pentru Agricultura si Industrie Alimentara D. intrucat acesta era cel ce intrunea conditiile pentru acordarea subventiilor si obtinerea unui pret mai bun nu a fost dovedita in cauza, din adeverinta aflata la fila 32 din dosarul de fond rezultand ca intimatul reclamant a fost cel ce intrunea conditiile legale pentru a beneficia de programul guvernamental de subventionare.

Mai mult decat atat, in situatia in care nu a intentionat niciodata sa recunoasca calitatea tatalui sau de proprietar al tractorului, asa cum sustine recurentul, nu se justifica acceptarea acestuia de a incheia procura prin care i se dadea dreptul de a ridica doar acest tractor, mandat in care se recunoaste de altfel expres calitatea de proprietar al tractorului intimatului.

Faptul ca timp de zece ani intimatul nu s-a opus la folosinta si inmatricularea tractorului de catre recurent nu ii confera acestuia din urma calitatea de proprietar, aceasta atitudine a intimatului fiind justificata si relatia tata-fiu existenta intre parti.

Mergand mai departe, instanta retine ca in nici un caz posesia tractorului de catre recurent valoreaza titlu de proprietate, atat timp cat aceasta posesie nicidecum nu a fost una de buna credinta, recurentul cunoscand situatia reala a buznului si faptul ca a fost cumparat de tatal sau, iar el imputernicit doar sa il ridice de la furnizor .

Nici sustinerea recurentului in sensul ca actiunea dedusa judecatii ar fi prescriptibila in termenul general de prescriptie nu poate fi retinuta de instanta, atat timp cat calitatea in care recurentul a detinut tractorul este aceea de detentor precar, iar intervertirea precaritatii nu s-a dovedit a fi intervenit in cauza, astfel ca recurentul nu are calitatea de posesor de buna credinta pentru a fi aplicabile prevederile art 1909 C civ.

In plus, actiunea in revendicare mobiliara este, in afara cazurilor prevazute la art 1909, al 2 C civ, prescriptibila in termen de 30 de ani .

Cum in cauza intimatul reclamant a dovedit dreptul sau de proprietate asupra tractorului si posesia nelegitima a intimatului, asa cum rezulta din declaratiile martorilor G. I. si C. G., in mod corect prima instanta a admis actiunea in revendicare a intimatului reclamant, motiv pentru care recursul dedus judecătii va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiat, recursul formulat de recurentul-pârât B. C. împotriva sentinței civile nr. 1409/05.10.2012 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. I..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Ianuarie 2013.

Președinte,

D. G.

Judecător,

L. M.

Judecător,

L. L. B.

Grefier,

E. D. C.

RED.jud. L.L.B.

Tehn.F.M./2 ex.

17.01.2013

Jud.fond.D. O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare mobiliară. Sentința nr. 1409/2013. Tribunalul DOLJ