Uzucapiune. Hotărâre din 03-06-2013, Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 6093/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1044/2013
Ședința publică de la 03 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător D. F. S.
Judecător S. L. M.
Grefier E. B.
Pe rol, judecarea cauzei Civile privind recursul declarat de recurentul pârât M. C. PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr._ din 07.11.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți P. D., P. A. R., și intimații pârâți B. M., B. V., P. N. și P. S., având ca obiect uzucapiune .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns ; intimații reclamanți P. D., P. A. R., asistați de avocat G. F., intimatul pârât B. M., intimata pârâtă B. V. lipsind recurentul pârât și intimații pârâți P. N. și P. S..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;
Avocat G. F., învederează că nu mai are cereri de probatorii de formulat.
Nemaifiind cereri de probatorii de formulat și constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat G. F., având cuvântul solicită respingerea excepțiilor invocate iar pe fond respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul pârât B. M., având cuvântul solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată..
Intimata pârâtă B. V., având cuvântul solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată..
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., cu nr._ la data de 14.03.2012, reclamanții P. D. și P. A. R. au solicitat, in contradictoriu cu pârâții B. M., B. V., P. N., P. S. și M. C. PRIN PRIMAR să se constate că au dobândit prin uzucapiune de lungă durată dreptul de proprietate asupra terenului in suprafață de 165 m. p. situat in mun. C., ., jud. D., având următoarele vecinătăți: la S-.-P. D., P. Constanta, la V-C. I., la E-V. I. și T. Ș., iar prin accesiune imobiliară artificială dreptul de proprietate asupra garajului edificat pe terenul anterior menționat, cu suprafața de 16 m. p., făcut din fundație de beton și tablă.
În motivare, au arătat că prin contractul de vânzare autentificat cu nr. 1052/04.07.2005 au cumpărat un imobil compus din teren, casă și garaj de la pârâții P. N. și P. S. care, la rândul lor, l-au cumpărat de la pârâții B. M. și V., prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2249/02.11.2000.
Au mai arătat că deși in cadastrul antevânzătorilor apare o suprafață de teren mai mare, 427 m. p. decât cea din acte de 262 m. p., imobilul mai sus-menționat, cu întreaga suprafață de teren este împrejmuit și nu se află în indiviziune cu altă familie, este grevat de sarcini numai cu privire la un drept de servitute de trecere pentru familia P. D. și Constanta pe care înțeleg să îl respecte și care nu face obiectul cererii de chemare in judecată.
Reclamanții au mai precizat că așa cum rezultă din toate contractele de vânzare-cumpărare subsecvente, apare toată suprafața de teren și deoarece primii proprietari așa l-au stăpânit din 1973 prin moștenire conform c.m. nr. S660 eliberat de notariatul de Stat de pe urma defunctului M. M. T. de către aceștia și de primii cumpărători, au considerat că este dovedită joncțiunea posesiilor.
În drept, au invocat prevederile art. 482, 1837, 1890 C. civ..
Cererii i-a fost anexată taxă judiciară de timbru 1500 lei și timbru judiciar 5 lei, chitanța nr. 10 nedatată privind onorariul de avocat, raport de expertiză tehnică extrajudiciară, schiță teren in litigiu, încheierea nr._/22.08.2005, emisă de OCPI D., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1052/04.07.2005 de BNP Cernobai E., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2249/02.11.2000, de BNP P. E., plan de amplasament și delimitare a imobilului ., mun. C., fotocopii acte de identitate reclamanți, plan de situație scara 1:500/1967, documentație topo-cadastrală nr. 154/octombrie 2000, întocmită pe numele M. N., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4153/23.06.1997 de BNP M. D., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 940/04.08.1997 de BNP M. D., certificat de moștenitor nr. S259/26.09.1964, emis de fostul Notariat de Stat Regiunea Oltenia, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/20.11.1967 de fostul Notariat de Stat Regiunea Oltenia C..
Pârâtul M. C. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, iar pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive a arătat că în cererea privind uzucapiunea adevăratul proprietar al imobilului sau moștenitorul acestuia are calitate procesuală pasivă.
Pe de altă parte, in momentul în care se solicită instanței să e constate un imobil individual determinat, pe o anumită suprafață, se impune ca cererea să prezinte vecinătățile, iar soluția să fie dată în contradictoriu cu proprietarii adiacenți.
M. C., ca unitate administrativ teritorială, nu deține și nici nu a deținut cu titlul de proprietar vreo suprafață de teren care să facă obiectul cauzei sau să fie limitrofă acesteia, neavând vocație concretă, punctuală, cu privire la imobilul a cărui constatare de solicită și drept consecință nu are legitimare procesuală pasivă.
A mai susținut pârâtul că cererea de chemare in judecată este echivocă, deoarece prin acțiune solicită constatarea dreptului de proprietate asupra unui teren in suprafață de 165 m.p. susținând că din cadastrul antevânzătorilor a reieșit o suprafață de 427 m. p. spre deosebire de 262 m. p. suprafață scriptică, ori la finele cererii de chemare in judecată se cere constatarea uzucapiunii pe o suprafață de 1460 m. p. ca efect al joncțiunii posesiilor.
Pe de altă parte, in motivarea acțiunii trebuiau să probeze că posesia a fost utilă, în sensul cerut de art. 1847 C. civ., să nu fie afectată de vicii precum discontinuitatea, precaritatea, clandestinitatea și să fie exercitată în mod continuu, neîntrerupt, pașnic și sub nume de proprietar și pentru sine.
A solicitat pârâtul ca instanța să solicite reclamanților dovada achitării impozitelor aferente suprafeței de teren posedate, făcând astfel proba caracterului public al posesiei.
S-a mai susținut că temeiul juridic invocat de reclamanți, art. 490-192 C. civ. este inaplicabil in speță, întrucât reclamanții nu au precizat în ce condiții au ridicat garajul, dacă s-a obținut autorizația de construire de se de nu au obținut această autorizație pentru imobilul construit, conform art. 1 și 21 din Legea nr. 50/1991.
Referindu-se la dispozițiile art. 492 C. civ., doctrina și jurisprudența au stabilit că acțiunea în constatarea accesiunii imobiliare este o acțiune reală, prin care titularul dreptului de proprietate asupra terenului pe care este edificată o construcție tinde să dobândească și dreptul de proprietate asupra construcției edificate de către o altă persoană și/sau cu materialele altei persoane.
Prin urmare calitatea procesuală activă o are numai proprietarul terenului care pretinde dobândirea dreptului de proprietate asupra construcțiilor, iar calitatea procesuală pasivă o are proprietarul materialelor cu care s-a edificat o construcție, fie persoana care a edificat construcția pe terenul altuia. Or, municipiul C. nici nu a edificat construcția și nici nu este proprietarul materialelor incorporate in manoperă.
Pe de altă parte, dacă normele juridice invocate (art. 482-492 C. civ.) au fost adoptate in urmă cu 148 de ani, nu mai sunt concordante azi cu evoluția socială și rigorile normative actuale, instanța are obligația unei analize exigente, reale și asupra cadrului normativ actual, în special reglementările din domeniul construcțiilor.
De altfel, cu titlul de informare comparativă și nu de aplicabilitate în speță, Noul Cod Civil, in titlul II, capitolul II, „accesiunea“ secțiunea a 3-a „accesiunea imobiliară artificială“ reglementează atât realizarea lucrărilor cu materialele altuia, cât și situația lucrărilor executate asupra imobilelor altuia (art. 581, 582), lucrările cu caracter durabil asupra imobilului altuia (art. 583-585 c. civ.).
De asemenea, legiuitorul actual a precizat că accesiunea imobiliară artificială este condiționată „dacă prin lege sau act juridic nu se prevede altfel“ (art. 577 C. civ..).
Ceea ce caracterizează acțiunea in constatarea accesiunii imobiliare artificiale în cauză este buna credință a autorului lucrării, neputând invoca buna credință cel care construiește în lipsa sau cu nerespectarea autorizațiilor cerute de lege (art. 586 C. civ.).
Pârâții P. N. și P. S. au depus întâmpinare, în cuprinsul căreia au solicitat admiterea acțiunii.
În motivare, au arătat că starea de fapt descrisă de reclamanți este cea reală, în sensul că ei, pârâții, au cumpărat același imobil in litigiu de la fam. boiangiu, imobil care a fost îngrădit pe toate laturile și pe care l-au posedat continuu ca adevărați proprietari ai întregii suprafețe de 427 m. p. având un surplus faptic de 165 m. p., teren care deși apare în actul principal al primului proprietar în întregime, pe parcursul anilor a fost omis.
Au atașat întâmpinării fotocopie acte de identitate.
Ceilalți pârâți nu au formulat întâmpinare, dar s-au prezentat la judecată fiind de acord cu admiterea cererii.
La termenul din data de 18.04.2012, reclamanții au evaluat obiectul cererii la suma de_ lei și au mai achitat o diferență de taxă de timbru in cuantum de 1160 de lei (f. 49)
La același termen, instanța a fixat taxa judiciară totală la valoarea de_ lei și a pus în vedere reclamanților să mai achite o diferență de 45,64 lei.
De asemenea, a solicitat reclamanților să precizeze pretențiile față de fiecare pârât și în raport de cine invocă joncțiunea posesiilor.
La termenul de judecată din data de 23.05.2012, reclamanții au depus o precizare scrisă în cuprinsul căreia au arătat că numărul vectorial al străzii pe care locuiesc pârâții B. este 19, nu 119, suprafața de teren pentru care solicită constatarea uzucapiunii este 165 m. p., iar nu 1360 m. p. cum eronat au trecut in acțiune, iar fostul proprietar al terenului se mai numea și T.. Au achitat de asemenea taxă judiciară de timbru 60 de lei (f. 52,56).
La același termen de judecată instanța a dispus unirea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. C. cu fondul, pentru motivele arătate în încheiere (f. 59) și a încuviințat, în probațiune, proba cu înscrisurile depuse la dosar, pentru toate părțile, proba testimonială pentru reclamanți.
În temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța a dispus completarea probei cu înscrisuri, punând în vedere reclamanților să depună la dosar un istoric de nomenclatură stradală cu privire la terenul in litigiu, certificat de nomenclatură stradală și certificatul de moștenitor nr. 660/1973 al Notariatului de Stat D. la care au făcut referire în cerere, iar pârâților B. să depună la dosar o copie de pe certificatul de deces al numitei M. A. menționată în actele de vânzare-cumpărare depuse la dosar ca titular al dreptului de uzufruct și a prorogat luarea în discuție a utilității administrării acesteia după completarea probei cu înscrisuri și administrarea probei testimoniale.
Au fost audiați martorii G. L. și N. M., iar reclamanții au depus la dosar înscrisurile solicitate de instanță în completare.
La termenul de judecată din data de 20.06.2012, instanța a dispus întocmirea unui raport de expertiză specialitatea topografie, având ca obiective: să se individualizeze diferența de suprafață deținută în plus la aceeași adresă de reclamanți, față de mențiunile contractului de vânzare-cumpărare anterior – menționat, prin dimensiuni, vecinătăți, cu întocmirea unei schițe topo - cadastrale;să se menționeze dacă suprafața individualizată conform punctului 1 se suprapune peste cea menționată în certificatul de moștenitor S259/1964 (f. 36) și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/20.11.1967, cu individualizarea pe schiță a suprafeței ce face obiectul suprapunerii;să se poziționeze pe terenul individualizat conform punctului 2, construcția garaj în suprafață de 16 m. p., menționată în petitul cererii; să se traseze pe terenul individualizat conform punctului 2 servitutea de trecere în suprafață de 59 m. p. constituită în favoarea numiților P. D. și C.;
Raportul de expertiză a fost întocmit de expert C. A. și depus la dosar la termenul din data de 19.09.2012.
La termenul de judecată din data de 31.10.2012, reclamanții au depus la dosar un extras din Cf nr._ a mun. C. pentru imobilul situat in ., jud. D., încheierea nr._/27.09.2012, emisă de OCPI D..
Prin sentința civilă nr._/07.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a mun. C., prin Primar.
A fost admisă cererea formulată de reclamanții P. D. și P. A. R., în contradictoriu cu pârâții P. N. și P. S., B. M. și B. N. și M. C. prin Primar, astfel cum a fost precizată.
S-a constatat că reclamanții au dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate pe suprafața de 165 m. p. teren situat în mun. C., . (fost nr. 27) jud. D., individualizat între punctele de contur 2-3-4-5-6-16-15-14-2, în schița anexă a raportului de expertiză întocmit de expert C. A., parte integrantă din prezenta, cu următoarele vecinătăți: la N-P. D. pe distanța de 8,67 m (pct. 2-3-4), la E-V. I., pe distanța de 18,43 m (pct. 4-5-6), la S-P. D. și P. A. R., pe distanța de 10,21 m (pct. 16-6), la V- servitute de trecere (Ssv =59 m. p.) P. D. și P. C. (pct. 16-15-14-2), pe distanța de 17,37 m, teren înscris în CF nr._ a Municipiului C. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._).
S-a constatat că reclamanții au dobândit, prin accesiune imobiliară artificială, dreptul de proprietate asupra garajului în suprafață de 15,56 m. p., individualizat între punctele de contur A-B-C-D, situat pe terenul cu suprafață totală de 427 m. p. situat în . (fost nr. 27) și înscris în CF nr._ a Municipiului C. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._).
S-a luat act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reținând că prin calitate procesuală pasivă se înțelege identitatea dintre cel chemat în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, în materia faptului juridic al uzucapiunii, aceasta din urmă având o natură juridică mixtă – mod originar de dobândire a dreptului de proprietate privată și sancțiune împotriva proprietarului nediligent, care a lăsat vreme îndelungată bunul sau în mâna altei persoane – acțiunea trebuie introdusă împotriva adevăratului proprietar.
În speță, având în vedere susținerile pârâtului autor al excepției, că terenul ce face obiectul litigiului nu este evidențiat în patrimoniul unității administrativ teritoriale, fiind înscris la rolul fiscal al reclamanților (conform certificatului de atestare fiscală nr._/20.06.2012, emis de DITL C. și atașat la fila 65), câtă vreme nu rezultă că o altă persoană a avut dreptul de proprietate asupra acestui imobil, el intră în categoria res nullius și revine, în temeiul art. 477, 646 și 680 C. civ. și art. 25 din legea nr. 213/1998 (sub imperiul căreia a început stăpânirea terenului de către reclamanți), domeniului privat al unității administrativ teritoriale, astfel încât, din acest punct de vedere se justifică prezența sa în proces.
Așa cum rezultă din motivarea de fapt a cererii și din lămuririle solicitate de instanță, pârâții persoane fizice au fost chemați în judecată numai sub aspectul invocării mecanismului joncțiunii posesiilor, dat fiind că în speță se cere constatarea intervenirii uzucapiunii ca mod de dobândire a dreptului de proprietate privată asupra unui plus de suprafață (165 m. p.) față de actele autentice, asupra căruia nici autorii nu au avut un drept de proprietate, ci au transmis numai posesia, iar din acest punct de vedere acțiunea promovată împotriva acestora are caracterul unei acțiuni în constatare declaratorii pozitive (demonstrarea unui raport juridic substanțial între aceștia).
Având calitate procesuală pe capătul de cerere privind uzucapiunea, potrivit dispozițiilor art. 488 C.civ., instanța apreciază că tot pârâtul autor al excepției are calitate procesuală pasivă și pe capătul de cerere având ca obiect constatarea proprietarii reclamanților asupra garajului edificat pe terenul în litigiu, acesta fiind un capăt de cerere accesoriu in raport cu primul, iar art. 482 C. civ. instituie, printre altele, și o prezumție relativă în sensul că proprietarul lucrului principal este și proprietarul lucrului accesoriu, până la răsturnarea prezumției in sensul existentei unui drept de superficie sau a stabilirii unui alt regim juridic al bunului, insă aceste aspecte nu țin de legitimare procesuală pasivă, ci de fondul cauzei.
Trebuie precizat în acest context că accesiunea are trei accepții interdependente: faptul material al incorporării unui bun accesoriu ., dreptul de accesiune rezultat din acest fapt juridic în sens restrâns în favoarea proprietarului bunului principal, în ipoteza în care cele două bunuri aparțin unor proprietari diferiți și sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege, accesiunea, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului accesoriu de către proprietarul bunului principal, fie direct, ca efect al faptului material al unirii sau incorporării, fie ca efect al exercitării dreptului de accesiune, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Pe lângă aceste trei sensuri, care sunt interdependente, accesiunea mai are încă două sensuri: unul desemnând prezumțiile de proprietate întemeiate pe relație dintre un bun accesoriu si un bun principal, in situațiile speciale prevăzute de lege, iar altul trimițând la o regulă de interpretare a unor acte juridice specifice.
Primele trei sensuri se regăsesc, mai mult sau mai puțin explicit, în art. 488 C. civ., care prevede că "Tot ce se unește și se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului, potrivit regulilor statornicite mai jos, iar într-un sens asemănător, art. 567 din N. C. civ. prevede că "Prin accesiune, proprietarul unui bun devine proprietarul a tot ce se alipește cu bunul ori se încorporează în acesta, dacă legea nu prevede altfel".
În speță, este vorba despre mecanismul prezumțiilor instituite de art. 488, 492 C. civ. și, atâta vreme cât bunul principal (terenul) intră în categoria res nullius și revine, în temeiul art. 477, 646 și 680 C. civ. și art. 25 din legea nr. 213/1998, domeniului privat al unității administrativ teritoriale, în speță M. C., în favoarea sa operează și prezumția de proprietate prin accesiune asupra construcției garaj în litigiu, tocmai din acest considerent pârâtul în cauză justificând calitatea procesuală pasivă.
Pe fond, instanța a reținut că potrivit mențiunilor certificatului de moștenitor nr. S259/26.09.1964, emis de fostul Notariat de Stat Biroul Regional Oltenia (f. 36), în urma dezbaterii succesiunii numitei B. P., decedată la data de 04.07.1964, a rămas in masa succesorală a acesteia imobil construit situat in mun. C., ., în suprafață de 380 m. p. și o casă construită compusă din 3 camere și bucătărie, iar ca moștenitor M. M. T. T., in calitate de fiu.
S-a mai menționat că lângă acest imobil „în continuarea sa spre fundul curții se mai află o cameră, bucătărie și pivniță, imobil care însă nu face parte din masa succesorală, întrucât a fost vândut prin actul de vânzare aut. de Not. Reg. Oltenia sub nr. 972 din 22 oct. 1959.""
Potrivit mențiunilor adresei nr._/11.06.2012, emisă de Primăria Municipiului C., Biroul Relații cu Consiliul Local, Evidență Documente și Arhivă și adresei nr._/05.05.2012, emisă de Primăria Municipiului C. – Biroul Nomenclatură Urbană și Date, . este fosta . (în perioada 1965-1966), fostă nr. 19 (în perioada 1942 – 1964) și fostă Ungureni (începând cu anul 1916), iar din matricola nr. 2 (impozitul pe clădiri) la nr. matricol 1780, nr. de rol fiscal 2057 figura înscrisă numita B. P. începând cu anul 1942 cu imobil pe ., compus din casă de locuit și teren in suprafață de 798 m. p. până în 1952, ulterior suprafața terenului diminuându-se la 407,55 m. p. în 1952 și 407,55 m. p. în 1954.
Începând cu anul 1965, la aceeași adresă figurau recenzați numiții M. T. și A., cu rolul nr._, cu teren in suprafață de 570 m.p..
Potrivit mențiunilor certificatului de moștenitor nr. S660/10.07.1973, eliberat de fostul Notariat de Stat Județean D., C. (f. 67), în urma dezbaterii succesiunii defunctului M. M. T. T., decedat la data de 11.07.1972, au rămas în masa succesorală, printre altele, imobilul suprafață indiviză de 262 m. p. care face parte dintr-un teren mai mare, situat in C. ., vecin in totalitate la răsărit cu V. I. și G. V., la V cu M. T., la S cu . N cu biserica Toți Sfinții și o casă de locuit din cărămidă acoperită cu tablă, cu 2 camere, bucătărie, baie, cămară și sală situate pe terenul loc de casă arătat mai sus, imobil moștenit de defunct de la mama sa B. P., decedată în anul 1964.
Ca moștenitori ai defunctului au rămas M. A. (soție), moștenitor testamentar al uzufructului întregii averi și fiicele defunctului M. S. A. și A. E. P., fiecare cu o cotă de ½ din nuda proprietate asupra întregii averi.
Conform mențiunilor certificatului de deces . nr._, numita M. A. a decedat la data de 06.04.2000. (f. 69)
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4153/23.06.1997de BNP M. D., pârâtul B. M. a dobândit de la numita D. (fostă A.) E. P., cota de ½ din nuda proprietate privind terenul în suprafață de 262 m. p. și o casă de locuit din cărămidă, acoperită cu tablă, cu 2 camere, bucătărie, baie, cămară și sală, din ., jud. D., având ca vecinătăți la N-P. D. și Constanta, la S-.-V. I. și Cîrleanu V., la V-C. I., menționându-se că asupra imobilului există instituit un drept de uzufruct viager in favoarea numitei M. A., conform certificatului de moștenitor nr. S660/10.07.1973, eliberat de Notariatul de stat județean C.. (f. 34)
S-a mai menționat că vânzătoarea D. (fostă A.) E. P. a dobândit cota indiviză prin moștenire de la M. T. M., conform certificatului de moștenitor nr. S660/10.07.1973, eliberat de Notariatul de Stat al Județului C., care la rândul lui a dobândit imobilul prin moștenire de la mama sa B. P., decedat în 1964, conform certificatului de moștenitor nr. S259/1964 eliberat de Notariatul de Stat Oltenia, cât și prin cumpărare, conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4626/07.06.1963, de Notariatul de Stat Oltenia.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 940/04.08.1997de BNP M. D., pârâții B. M. și V. au cumpărat de la numita M. S.-A. cealaltă cotă indiviză de ½ din imobilul situat in C., ., format din teren in suprafață de 262 m. p. și casă de locuit din cărămidă, acoperită cu tablă, cu două camere, bucătărie, baie, cămară și sală, imobil împrejmuit cu gard din bordură de beton și lănteți de scândură, cu porți metalice, având ca vecini la N-P. D., la S-.-V. I. și Cîrleanu V., la V-C. I., menționându-se că asupra imobilului există instituit un drept de uzufruct viager în favoarea numitei M. A.. (f. 35)
S-a mai menționat că vânzătoarea a dobândit cota indiviză din imobilul anterior menționat prin moștenire de la tatăl său, M. M. T. T., conform certificatului de moștenitor nr. S660/10.07.1973, eliberat de fostul Notariat de Stat Județean D., C..
Ulterior, pârâții B. M. și V. au înstrăinat întregul imobil cumpărat de la numitele D. (fostă A.) E. P. și M. S.-A. către pârâții P. N. și S., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2249/02.11.2000, de BNP P. E. (f. 17).
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1052/04.07.2005 de BNP Cernobai E. (f. 14) reclamanții au cumpărat de la pârâții P. N. și S. imobil compus din suprafața de 262 m. p. din acte și 427 m. p. din măsurători, situat în C., . (actual nr. 31) conform CNS 1934/07.06.2012 (f. 66) și o casă de locuit cu 2 camere, dependințe, verandă și o anexă construită în suprafață de 12,95 m. p., întregul imobil având următoarele vecinătăți și dimensiuni: la E-V. I., 27,15 m și toma Ș. – 14,47 m., la V-C. I. – 29,13 m., la s-. m, la N-P. D. și C. – 10,58 m., înscris în CF nr._ și având nr. cadastral provizoriu 8561.
S-a mai menționat faptul că din suprafața de 262 m. p. din acte și 427 m. p. din măsurători, pe o suprafață de 59 m. p. imobilul este grevat de o servitute de trecere constituită în favoarea numiților P. D. și C., având următoarele vecinătăți și dimensiuni: la E-B. M. și V. – 31,05 m., la V-C. I. – 29,13 m., la S-. m., la N – P. D. și C. – 2 m..
Conform extrasului din CF nr._ a mun. Criaova (provenită din conversia pe hârtie a CF nr._) din data de 27.09.2012, imobilul din . (fost nr. 27) compus din teren cu nr. cadastral 8561 si suprafața de 262 m. p. din acte și 427 m. p. din măsurători pe care se află C1 – casă de locuit cu 2 camere, 2 bucătării, debara, hol, verandă cu suprafața de 99,36 m. p. și C2 – anexă cu .. p. este intabulat pe numele reclamanților și este afectat de un drept de servitute de trecere pe suprafața de 59 m. p. în favoarea numiților P. D. și P. C..
Identificarea terenului situat în . din mun. C. din raportul de expertiză întocmit de expert topo C. A. a confirmat elementele conținute în documentația cadastrală întocmită în vederea înscrierii imobilului în cartea funciară, în sensul că suprafața întregului imobil este de 427 m. p., fiind individualizat în Anexa nr. 1 a raportului de expertiză între punctele de contur 1-2-3-4-5-6-7-8-8-10-11-12-13-1 și are ca vecinătăți și dimensiuni la N- P. D., pe distanța de 10,67 m., între punctele 1-2-3-4, la E-V. I., pe distanța de 26,94 m., între punctele 4-5-6-7; T. Ș., pe distanța de 15,29 m., între punctele 7-8, la S-. de 16,4 m, între punctele 8-9-10-11, iar la V-C. I., pe distanța de 29.05 m., între punctele 11-12-13-1, tot terenul fiind delimitat cu garduri și ziduri de construcții.
Din această suprafață face parte integrantă suprafața de 262 m. p. cumpărată de reclamanți de la pârâții P. N. și S. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/04.07.2005, dispusă pe latura de sud-vest a întregului teren de 427 m. p. și delimitată de punctele de contur 1-2-14-15-16-6-7-8-9-10-12-13-1, în Anexa nr. 1 a raportului de expertiză topo, având ca vecinătăți și dimensiuni la N-P. D. pe distanța de 2 m, punctele 1-2; P. D. și P. A. R., pe distanța de 10.21 m, între punctele 16-6, la E-V. I., pe distanța de 8,51 m., între punctele 6-7, T. Ș., pe distanța de 15,29 m., între punctele 6-7; P. D. și P. A. R., pe distanța de 17,37 m., între punctele 2-14-15-16, la S-. de 16.4 m, între punctele 8-9-10-11, la V - C. I., pe distanta de 29,05 m, între punctele 11-12-13-1.
Diferența de suprafață de 165 m. p. deținută în plus de reclamanți, până la suprafața de 427 m. p. reieșită din măsurători a fost individualizată în Anexa nr. 1 a raportului de expertiză topo între punctele de contur 2-3-4-5-6-16-15-14-2, fiind dispusă în partea de nord-est a terenului, și are ca vecinătăți și dimensiuni: la N-P. D. pe distanța de 8,67 m (pct. 2-3-4), la E-V. I., pe distanța de 18,43 m (pct. 4-5-6), la S-P. D. și P. A. R., pe distanța de 10,21 m (pct. 16-6), la V- servitute de trecere (Ssv =59 m. p.) P. D. și P. C. (pct. 16-15-14-2), pe distanța de 17,37 m,
Pe acest din urmă teren se află edificat un garaj în suprafață construită de 15,56 m. p. (cu dimensiuni 5,50 m x 2,83 m), reprezentat grafic pe planul de situație anexa nr. 1 la raport de conturul literelor A-B-C-D, construit din tablă și lemn și având fundație de beton.
În speță, reclamanții au solicitat să se constate că au dobândit prin uzucapiune de lungă durată dreptul de proprietate asupra acestui plus de suprafață de 165 m. p., față de cea transmisă prin act autentic de 262 m. p., înțelegând să invoce joncțiunea posesiilor cu cea a autorilor, iar prin accesiune imobiliară artificială dreptul de proprietate asupra garajului edificat pe acest teren.
Instanța a reținut că potrivit art.1847 C. civ., ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, iar potrivit art. 1850 continuitatea și neîntreruperea posesiunii sunt dispensate de probă din partea celui ce invocă prescripția, în acest sens că, posesorul actual care probează că a posedat într-un moment dat mai înainte, este presupus că a posedat în tot timpul intermediar, fără însă ca aceasta să împiedice proba contrarie.
Ca atare, pentru a fundamenta uzucapiunea, ca mod de dobândire a drepturilor reale principale prin posesia bunurilor ce formează obiectul lor în toată durata prevăzută de lege și prin exercitarea pozitivă a dreptului de opțiune cu privire la uzucapiune, posesia trebuie mai întâi să existe, să îndeplinească anumite calități care definesc utilitatea sa (continuă, pașnică și publică) și să aibă o anumită durată, respectiv de 30 de ani pentru uzucapiunea de lungă durată conform art. 1890 C. civ. .
În ceea ce privește joncțiunea posesiilor, în temeiul art. 1860 Cod civil, aceasta operează în cazul în care ele s-au exercitat de alte persoane decât titularul dreptului de proprietate, iar cel care invocă uzucapiunea deține bunul de la autorul său în baza unui raport juridic.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că aceste condiții sunt îndeplinite.
Astfel, din depozițiile martorilor G. L. și N. M., a rezultat că întreaga suprafață de teren are aceeași configurație cel puțin din anul 1973 și până în prezent, aceasta fiind stăpânită mai întâi de către autorii pârâților, M. T. și A., ulterior de fiicele acestora, iar prin succesiunea actelor de vânzare-cumpărare anterior-menționate, începând cu anul 2005, imobilul situat în . (actual) a ajuns în proprietatea (262 m.p. ) și, respectiv, posesia (165 m.p.) a reclamanților, fiind înscris începând cu anul 1942 la rolul fiscal al autoarei B. P. (cu suprafața de 798 m. p.), iar ulterior, cu suprafața de 427 m. p. la rolul fiscal al reclamanților, iar formalitățile de publicitate imobiliară au fost inițiate de pârâții B. M. și N. în anul 1997, în Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni, ulterior pârâții P. N. și P. S. au solicitat deschiderea CF nr._ a mun. C., iar din data de 22.08.2005, întregul imobil este intabulat pe numele reclamanților, conform încheierii nr._/22.08.2005, emisă de OCPI D. (f. 13) și înscris în CF nr._ a mun. C. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._).
Ca atare și contrar susținerilor pârâtului M. C., posesia există, a fost continuă, pașnică, publică și sub nume de proprietar, fiind efectuate și formalitățile în vederea satisfacerii sarcinilor fiscale, precum și cele de publicitate în sistemul Registrului de Transcripțiuni și Inscripțiuni și de Carte Funciară, pârâtul anterior-menționat neproducând nicio dovadă de natură a răsturna prezumția relativă a existenței posesiei și continuității acesteia conform art. 1850 și 1854 C. civ. de la 1864 în persoana reclamanților și nici a autorilor acestora.
Din coroborarea depozițiilor martorilor audiați în cauză cu mențiunile înscrisurilor existente la dosar, instanța a stabilit ca moment al începerii stăpânirii imobilului in lanțul transmisiunilor anul 1942, când potrivit foii matricole nr. 2 depusă de reclamanți la dosar figurează recenzată la adresa din . (actual nr. 31), autoarea B. P., în a cărei succesiune a rămas imobilul care prin actele juridice mai sus-menționate a ajuns în patrimoniul reclamanților.
Pentru a opera joncțiunea posesiilor trebuie ca între autor și cel care invocă beneficiul joncțiunii posesiilor să existe un raport juridic, iar autorul să nu fie însuși titularul dreptului de proprietate asupra bunului cu privire la care se invocă uzucapiunea prin joncțiunea posesiilor.
Potrivit art. 1859 C. civ. de la 1864, În toate cazurile când posesiunea aceluiași lucru trece pe rând în mai multe mâini, fiecare posesor începe, în persoana sa, o nouă posesiune, fără a distinge dacă strămutarea posesiunii s-a făcut în mod singular sau universal, lucrativ sau oneros, iar conform art. 1860 C. civ., Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său.
Întrucât, în ceea ce privește suprafața de 165 m. p., plusul reieșit din măsurători cu ocazia întocmirii actelor autentice de vânzare, nici autorii imediați ai reclamanților, pârâții P. N. și S., nici autorii acestora, pârâții, B. M. și V. și, coborând în trecut, autoarele D. (fostă A.) E. P. și M. S.-A., M. M. T. nu au transmis prin act autentic această suprafață de teren, deci nu au transmis proprietatea, ci numai posesia, în temeiul art. 1890 si 1847 C. Civil, instanța, constatând ca reclamanții prin unirea posesiei cu cea a autorilor P. N. și S., B. M. și V., D. (fostă A.) E. P. și M. S.-A. și M. M. T. au exercitat asupra imobilului teren o posesie utilă, publică, netulburată și sub nume de proprietar timp de peste 30 ani, va admite cererea si va constata ca aceștia au dobândit suprafața de 165 m. p. situată în ., din mun. C., identificat potrivit raportului de expertiză topo întocmit în cauză de expert C. A., prin efectul uzucapiunii și joncțiunii posesiilor.
În ceea ce privește capătul de cerere privind accesiunea imobiliară artificială asupra garajului în suprafață de 15,56 m. p., din coroborarea mențiunilor actelor juridice mai sus-menționate cu depoziția martorului G. L. rezultă că acesta a fost edificat în urmă cu cca 2-3 ani (așadar ulterior cumpărării imobilului în suprafață de 262 de m.p. de către reclamanți și . de 165 m. p.).
În raport de prevederile art. 488 C. civ. conform cărora Tot ce se unește și se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului, potrivit regulilor statornicite mai jos și art. 492 C. civ., potrivit cu care Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra, reclamanții beneficiază de prezumția relativă de proprietate instituită prin prevederile legale anterior menționate, ca urmare a constatării dreptului de proprietate prin uzucapiune, asupra terenului în suprafață de 165 m. p.
Tocmai de aceea sunt irelevante susținerile pârâtului M. C. în sensul că în speță nu ar fi incidente dispozițiile art. 482 – 492 C. civ. fără a distinge în raport de situația particulară din speță. Cât privește aspectele referitoare la lipsa autorizației de construire în condițiile Legii nr. 50/1991, așa cum a arătat și pârâtul în motivarea întâmpinării, lipsa acesteia poate atrage eventual, răspunderea contravențională a reclamanților, dar nu împiedică constatarea intervenirii accesiunii, câtă vreme legea nu impune o asemenea condiție.
De asemenea, existența condiției bunei-credințe în invocarea accesiunii în ceea ce-i privește pe reclamanți nu are relevanță în speță, întrucât pe de o parte, art. 586 din N. C. civ. nu este aplicabil în cauză (efectele accesiunii fiind guvernate potrivit art. 58 din Legea de punere in aplicare a Noului cod civil de legea in vigoare la data începerii lucrării, în speță codul civil de la 1864), iar pe de altă parte, continuând în sistemul Codului civil vechi, în speță nu se pune problema despăgubirii autorului construcției, căci în situația de față reclamanții, ca proprietari ai terenului invocă dobândirea dreptului de proprietate asupra garajului prin mecanismul dublei prezumției relative de proprietate contrase din interpretarea sistematică a art. 488 și 492 din codul civil de la 1864), ambele imobile aparținând aceleiași persoane, iar nu unor persoane diferite.
Așa cum a precizat mai sus instanța, în motivarea respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. C., accesiunea imobiliară are mai multe accepțiuni, interdependente, dar care nu trebuie confundate între ele.
În speță, reclamanții au putut invoca accesiunea imobiliară asupra garajului numai în urma constatării în prezenta cauză și în contradictoriu cu pârâtul M. C., iar nu printr-o cerere directă în invocarea accesiunii, reclamanții susținând edificarea garajului de către ei, iar nu de către vreunul dintre pârâți. Apare cu suficientă evidență că nu este cazul a se face aplicația regulilor privind despăgubirea constructorului prevăzute la art. 493-494 C. civ., singurele ipoteze în care se are în vedere buna sau reaua-credință a constructorului.
Cât privește art. 483-487 C. civ. de la 1864, acestea reglementează dreptul asupra fructelor și productelor, ceea ce nu este cazul speței, astfel încât nici din acest punct de vedere nu interesează condiția relei sau bunei-credințe.
Așa fiind, instanța a constatat că, urmare a dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 165 m. p. situat in . din mun. C., astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză specialitatea topografie, reclamanții au dobândit, prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, reglementate de art. 492 C. civ. și dreptul de proprietate asupra garajului în suprafață de 15,56 m. p., astfel cum a fost individualizat prin schița anexă a raportului de expertiză întocmit de domnul expert C. A. și parte integrantă din prezenta.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. C., prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul arată că nu a fost îndeplinită prescripția achizitivă de 30 de ani cu privire la terenul în litigiu, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul M. C. este succesorul în drepturi al proprietarului imobilului cu privire la care pretinde că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, prin joncțiunea posesiilor, respectiv acest pârât nu este succesorul Statului Român pentru a sta în judecată în calitate de pârât; invocă că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.1847 din vechiul C.civil în sensul că posesia reclamantei nu a fost utilă, fiind atinsă de viciile acesteia în perioada de prescriere de 30 de ani.
Prescripția achizitivă reprezintă o sancțiune aplicată proprietarului nediligent care are ca efect dobândirea dreptului real prin efectul posedării lucrului în timpul determinat de lege, astfel încât starea de fapt se transformă în stare de drept. Astfel, dreptul de proprietate ce se invocă pe calea prescripției achizitive urmează a fi opus celui care poate invoca un drept de proprietate asupra imobilului.
Posesia ca atribut al dreptului de proprietate există în momentul în care sunt întrunite cele două elemente, corpus și animus.
Recurentul susține că motivarea instanței că posesia reclamantei asupra terenului în litigiu stabilită prin expertiza tehnică sunt probe suficiente pentru îndeplinirea posesiei utile de 30 de ani, este neîntemeiată. Atâta timp cât în lipsa dosarului fiscal al imobilului în litigiu care trebuia să dovedească data posesiei, reclamanta și autorii acesteia stăpânind cu precaritate terenul în litigiu.
Prescripția achizitivă începe să curgă de la data când s-a născut dreptul de proprietate al Municipiului C. asupra terenurilor care au aparținut statului român, respectiv data intrării în vigoare a Legii fondului funciar.
De asemenea, s-a susținut că acțiunea dedusă judecății este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile accesiunii, în sensul art. 492 C.civ., coroborat cu art. 111 teza I Cpr.civ., în ceea ce privește imobilul-casă în litigiu; de asemenea, pârâtul a mai susținut că nu are calitate procesuală pasivă, pentru că nu este persoana obligată în raportul juridic de drept substanțial dedus judecății și nici persoana față de care intimații-reclamanți să poată stabili existența unui drept potrivnic, neavând astfel vocație concretă la imobilul-casă în litigiu, atât timp cât premisa Legii nr. 50/1991 Rep. permite .>
În drept, invocă dispozițiilor art. 304 pct.9 c.pr.civ. și art.3041 C.pr.civ.
Examinând sentința recurată, conform art. 3041 C.proc.civ., prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, tribunalul constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Tribunalul constată neîntemeiat motivul de recurs referitor la neîndeplinirea condițiilor prescripției achizitive de lungă durată.
Potrivit art. 1890 C.civ. de la 1864: "Toate acțiunile reale se vor prescrie in 30 de ani fara ca cel care invoca aceasta prescripție sa fie obligat a produce vreun titlu si fară să i se poată opune reaua credința".
Astfel, pentru ca dreptul de proprietate asupra unui bun să poată fi dobândit prin efectul uzucapiunii, este necesar sa fie îndeplinite doua condiții cumulative: să se fi exercitat o posesie utilă asupra respectivului bun și imobilul să fi fost posedat cel puțin 30 de ani
Prin urmare, uzucapiunea se întemeiază pe existența unei posesii care, pentru a putea conduce la dobândirea proprietății, trebuie să fi fost exercitata în mod util, potrivit art. 1847 C.civ., adică fără să fi fost afectată de vreun viciu- discontinuitatea, violența, clandestinitatea si echivocul - și fără ca respectiva posesie sa fi încetat prin întrerupere sau precaritate.
Termenul de 30 de ani prevăzut de dispozițiile art. 1890 Codul civil de la 1864 începe să curgă de la data la care persoana ce invocă dobândirea dreptului de proprietate a început să exercite o posesie utilă asupra imobilului aparținând unei alte persoane, iar nu de la data la care persoana împotriva căruia se invocă această posesie a dobândit vreun drept asupra bunului. În cauza, conform mijloacelor de proba administrate pe larg de instanța de fond, s-a stabilit ca moment al începerii stăpânirii imobilului în lanțul transmisiunilor anul 1942, când potrivit foii matricole nr. 2 depusă de reclamanți la dosar figurează recenzată la adresa din . (actual nr. 31), autoarea B. P., în a cărei succesiune a rămas imobilul care prin actele juridice mai sus-menționate a ajuns în patrimoniul reclamanților, posesia fiind exercitată sub nume de proprietar, continuu, netulburat si public, fără a fi incidente vreuna din cauzele de întrerupere reglementate de art. 1864 C.civ.
Astfel cum a fost definită in literatura juridică, posesia reprezintă stăpânirea de fapt a unui bun care, din punct de vedere al conduitei posesorului, apare ca o exteriorizare a atributelor unui drept real.
Existența posesiei este subsumata întrunirii cumulative a celor doua elemente ale sale: material, corpus, ce presupune contactul direct, efectiv cu bunul, respectiv psihologic, animus, ce se caracterizează prin voința celui care stapânește bunul de a se comporta ca un proprietar sau ca titular al unui alt drept real.
Acest element psihologic există, atât în situația în care această conduita își are izvorul în convingerea sincera a posesorului, că este titularul dreptului real, cât și atunci când știe sau trebuie să știe că nu are aceasta calitate, de aici rezultând distincția între posesia de buna-credința și cea de rea-credință.
Așa fiind,în mod just prima instanță a constatat că, urmare a dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 165 m. p. situat in . din mun. C., astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză specialitatea topografie, reclamanții au dobândit, prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, reglementate de art. 492 C. civ. și dreptul de proprietate asupra garajului în suprafață de 15,56 m. p., astfel cum a fost individualizat prin schița anexă a raportului de expertiză întocmit de expert-ing. C. A..
Achitarea taxelor și impozitelor pentru terenul stăpânit reprezintă doar unul și nu singurul dintre aspectele care pot demonstra că deținerea materiala a bunului are natura juridică a posesiei, iar nu a unei simple detenții precare. Reclamanta nu este ținută să dovedească intervertirea precarității în posesie, atât timp cât, din probele existente în cauză nu rezultă faptul că această stăpânire a îmbrăcat inițial forma unei simple detenții precare.
Nici critica, referitoare la lipsa calității procesuale pasive a recurentei nu poate fi reținută întrucât, deși nu este nici proprietar al terenului și nici constructor al imobilului în litigiu, recurentul-pârât are legitimitate procesuală pasivă, întrucât în calitate de autoritate a administrației publice locale poate contesta dreptul de proprietate al intimaților-reclamanți, având în vedere că această unitate administrativ-teritorială are în patrimoniul său, pe lângă alte drepturi și datorii patrimoniale, un drept de proprietate asupra bunurilor din domeniul public și privat.
Acțiunea promovată de reclamanți are ca finalitate tranșarea situației juridice a imobilelor teren și construcție cu destinația de garaj pe care aceștia le au în posesie, dar care au o situație juridică incertă în cadrul circuitului juridic civil static și dinamic.
Astfel, acțiunea în constatare interogatorie dedusă judecății este pe deplin justificată a fi promovată împotriva pârâtului, întrucât acesta este singurul subiect de drept ce ar putea să conteste dreptul acestora, calitatea procesuală pasivă a pârâtului decurgând inclusiv din perspectiva dispozițiilor art. 120 din Legea nr. 215/2001.
În consecință, pârâtul, ca entitate administrativ-teritorială, își justifică pe deplin calitatea sa de a sta în proces, situație în care criticile ce vizează excepția lipsei calității sale pasive se înfățișează ca neîntemeiate.
În ceea ce privește celelalte critici ce vizează inadmisibilitatea acțiunii dedusă judecății, instanța de recurs constată că sunt tot ca neîntemeiate.
Așadar, instanța de recurs constată că singura cale pentru rezolvarea situației juridice incerte a respectivului imobil-construcție cu destinația de garaj pe care reclamanții o aveau la îndemână, având în vedere particularitățile speței, nu era alta decât aceea pe care de altfel a și urmat-o, și anume promovarea unei acțiuni în accesiune imobiliară artificială, întemeiată pe dispozițiile art. 492 C.civ., coroborate cu dispozițiile art. 111 teza I C.pr.civ.
Totodată, Tribunalul apreciază că nu se mai impune expunerea unor explicații suplimentare cu privire la termenele și condițiile prevăzute de legea autorizării executării de lucrări de construcție, fiind cât se poate de evident că o astfel de procedură nu se poate concepe a mai fi posibil de urmat și realizat, având în vedere impedimentele legale ce ar face practic imposibilă emiterea în prezent a unui certificat de atestare a edificării imobilului-casă în litigiu.
Pentru aceste considerente legale, Tribunalul, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., urmează să respingă ca nefondat recursul dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul pârât M. C. PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr._ din 07.11.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți P. D., P. A. R., și intimații pârâți B. M., B. V., P. N. și P. S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Iunie 2013.
Președinte, L. A. | Judecător, D. F. S. | Judecător, S. L. M. |
Grefier, E. B. |
Red.jud.d.f.S.
Tehn.F.M./2 ex.
Jud.fond-F.C.M.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1270/2013. Tribunalul DOLJ | Acţiune în constatare. Decizia nr. 2015/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
