Validare poprire. Sentința nr. 10/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 11932/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 116/2013
Ședința publică de la 15 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. Steluța G.
Judecător G. C. F.
Grefier G. D.
Pe rol judecarea apelului formulat de debitorul S. C. JUDETEAN DE URGENTA NR 1 C., împotriva sentinței civile nr._/10.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu terțul poprit T. M. C., și creditoarea P. M. S., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că Judecătoria C. a înaintat la dosar, dovada de comunicare a sentinței apelate către apelantul debitor.
Instanța ia act că potrivit dovezii de comunicare a sentinței apelate privindu-l pe apelantul debitor, rezultă că apelul a fost declarat în termen legal, după care nemaifiind alte cereri, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 16.05.2012, P. M.-S., a solicitat în conformitate cu prevederile art. 460 C.p.c. alin. 1 C.p.c. validarea popririi și obligarea terțului poprit T. Mun. C., să-i plătească suma de 919, 68 lei, reprezentând 5% din debitul conform titlului executoriu și cheltuieli de executare, suma datorată de S. C. Județean de Urgență Nr 1 C., conform sentinței civile nr. 4284/23.06.2008 pronunțată de Trib. D., în dos. nr._ .
În motivare a arătat că, prin sentința civilă nr. 4284/23.06.2008 pronunțată de Trib. D., în dos. nr._, s-a dispus ca debitorul S. C. Județean de Urgență Nr 1 C., să-i plătească în calitate de creditor diferența dintre salariul de bază brut de 880 lei și salariul efectiv plătit pentru perioada 01.01._07, reactualizată de la data scadentă la data plății efective.
La data de 10.02.2012 s-a emis de către B. I. M. adresa de înființare poprire creanță nr. 1485/E/2008.
A precizat că, la data de 15.02.2012 terțul poprit T. Mun. C. le-a restituit adresa de poprire cu mențiunea că au intrat în vigoare prevederile OUG nr. 71/2009, potrivit căreia orice cerere de executare silită având ca obiect drepturi de natură salarială, este suspendată de drept.
A solicitat să se facă a aplicarea art. 11 alin. 2 și art. 20 alin. 2 din Constituția României, aplicând cu prioritate dispoz. art. 6 din Convenția CEDO.
Mai mult, OUG 71/2009 nu suspendă executarea, ci stabilește o modalitate de plată în trei tranșe.
În drept, creditorul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 460 Cod de procedură civilă.
La solicitarea instanței, la data de 18.09.2012 B. I. M. a înaintat la dosarul cauzei copia dosarului de executare nr. 1485/E/2008.
La data de 25.06.2012, intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii.
În motivarea acesteia, s-a arătat că terțul poprit T. Mun. C. a restituit adresa de poprire cu mențiunea că potrivi prevederilor art. 1(2) din OUG 71/2009 "în cursul termenului prev. la alin. 1 orice procedură de executare silite se suspendă de drept", urmând ca plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2011, se va realiza după o procedură de executare care se va realiza astfel:
a) în anul 2012 se plătesc 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătesc 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătesc 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătesc 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătesc 35% din valoarea titlului executoriu;
S-a precizat că, plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul pentru anul 2012 prin OUG 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, din sumele aprobate la titlul "Cheltuieli de personal" în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit disp. art. 242 C.p.c și a anexat odată cu întâmpinarea un set de înscrisuri în copii xerox.
La solicitarea instanței, la data de 03.10.2012 B. I. M. a înaintat la dosarul cauzei dovada de comunicare a înființării popririi emisă la data de 10.02.2012.
Prin sentința civilă nr._/10.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, a admis acțiunea formulată de creditorul P. M.-S., împotriva debitorului S. C. Județean de Urgență nr. 1 C. și în contradictoriu cu terțul poprit AFP C.-T. M. C..
A fost validată poprirea înființată la data de 10.02.2012 de B. I. M. în dosarul de executarea nr. 1485/E/2008 asupra conturilor debitorului S. C. Județean de Urgență nr. 1 C. și în mâinile terțului poprit AFP C.-T. M. C..
A fost obligat terțul poprit AFP C.-T. M. C. la plata către creditoare a sumelor datorate debitorului S. C. Județean de Urgență nr. 1 C., în limita creanței de 919, 68 lei reprezentând 5% din debit plus cheltuieli de executare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4284/23.06.2008 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a dispus ca debitorul S. C. Județean de Urgență să stabilească reclamantei începând cu data de 01.01.2007 un salariu de bază brut de 880 lei și să achite acesteia diferența dintre salariul astfel stabilit și salariul efectiv plătit în perioada 01.01._07, diferențe lunare ce vor fi actualizate în funcție de indicele de devalorizare a monedei naționale, de la data fiecărei scadențe lunare la momentul plății efective.
Hotărârea anterior menționată a fost investită cu formulă executorie iar prin încheierea nr. 1061/02.10.2009 s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu.
Întrucât debitorul nu și-a executat de bunăvoie obligația, creditoarea s-a adresat executorului judecătoresc I. M., întocmindu-se dosarul de executare nr. 1485/E/2008, în cadrul căruia a fost emisă somația de executare la data de 22.12.2008, și s-a întocmit procesul verbal privind cheltuielile de executare din data de 15.01.2009, care au fost stabilite la suma de 739,29 lei și procesul verbal din data de 10.02.2012 privind suplimentarea cheltuielilor cu suma de 116,44 lei.
În cadrul dosarului de executare s-a întocmit raportul de expertiză contabilă prin care s-a stabilit că valoarea netă a drepturilor salariale restante și neachitate cu titlul de diferențe este de 1279 lei.
Ulterior, la data de 10.02.2012 s-a dispus de către B.E.J. I. M. înființarea popririi în mâinile terțului poprit T. M. C. asupra conturilor debitorului S. C. Județean De Urgență pentru suma totală de 919,68 lei reprezentând 5% din debit conform titlului executoriu - sentința civilă nr. 4284/23.06.2008 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, plus cheltuieli de executare stabilite conform procesului verbal din 15.01.2009, în suma de 739,29 lei și procesul verbal din data de 10.02.2012 privind suplimentarea cheltuielilor cu suma de 116,44 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 456 din C.pr.civ. „ În termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat: a) să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. 1”.
Conform art. 460 C.pr.civ., „dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi (…) Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente”.
Din aceste prevederi legale rezultă că, pentru validarea unei popriri, trebuie îndeplinite în mod obligatoriu două condiții: neîndeplinirea obligațiilor ce-i revin terțului poprit pentru efectuarea popririi, pe de o parte, si raportul juridic obligațional între terțul poprit si debitor, pe de alta parte.
Din adresa nr._/14.03.2012 rezultă că terțul poprit a refuzat să își îndeplinească obligațiile care îi reveneau, motivând că în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 executarea silită având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială este suspendată de drept, susținere ce este neîntemeiată.
Chiar și in situația în care s-ar încadra in prevederile OUG 71/2009, instanța retine ca art. 6 paragraful 1 din Convenția (Europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală se reține că acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea, reprezentând autoritatea publică, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătoreasca de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (de exemplu, cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României.
Dispozițiile derogatorii ale O.U.G. nr. 71/2009 și ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile de drept al muncii intră în sfera dreptului privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică.
Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Constituționalitatea O.U.G. nr. 71/2009 nu poate fi pusă în discuție de către prezenta instanță, verificarea constituționalității fiind de competența exclusivă a Curții Constituționale.
Însă, în privința concordanței dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009 cu cele ale Convenției Europene, primul judecător chemat să se pronunțe este cel intern. În această privință, prezenta instanță nu mai este ținută de aprecierile Curții Constituționale dacă ordonanțele respective respectă sau nu principiile europene în materia drepturilor omului.
De altfel, nu este singura dată când Curtea Constituțională a României are aprecieri contrare celor ale Curții Europene asupra compatibilității legislației interne cu dispozițiile Convenției. În Cauza D. P. contra României (nr. 2/26 aprilie 2007), se apreciază că instanța constituțională română „a ajuns la concluzia compatibilității legii naționale cu art. 8 din Convenție și cu principiile care se degajă din jurisprudența Curții (Europene) în materie. Această concluzie este desigur în contradicție cu aprecierile Curții”, această situație fiind „regretabilă”, fiind vorba despre „o eroare de aplicare sau de interpretare a jurisprudenței Curții de către judecătorul constituțional național.” (paragrafele 101 și 102 din Hotărâre).
Între aplicarea ordonanței indicate, ce prevede eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile – titluri executorii, creanțe ce reprezintă drepturi salariale restante, pe de-o parte și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, revizuită în 2003.
Art. 11 alin. 2 din Constituție arată că „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.” Art. 20 intitulat „Tratatele internaționale privind drepturile omului” prevede:„(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.”
În concluzie, ori de câte ori se invocă prevederile O.U.G. nr. 71/2009 sau ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor, pentru a se bloca sau amâna executarea silită, acest impediment nu va fi luat în considerare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel debitorul S. C. Județean de Urgență Nr. 1 C., criticând-o pentru neteminicie și nelegalitate.
Apelantul debitor S. C. Județean de Urgență nr. 1 C., a arătat că potrivit art.43 alin.1 din Legea bugetului de stat pe anual 2012 plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin OUG nr.71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011.
Referitor la constituționalitatea OUG nr.71/2009, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate prin deciziile nr.188/02.03.2010, 877/06.07.2010, 1107/23.09.2010.
În ceea ce privește respectarea tratatelor la care România este parte, dispozițiile OUG nr.71/2009 sunt în concordanță cu prevederile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la condițiile în care statul poate impune restricții ale dreptului de proprietate în interes public. Măsura de eșalonare a plății este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere – executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză, iar tranșele de efectuare a plăților sunt precis determinate, termenul de plată este rezonabil, devalorizarea monetară fiind acoperită prin reactualizarea sumei cu indicele de inflație la data plății.
În continuare, apelantul a arătat că în vederea obținerii fondurilor necesare achitării debitelor, a înaintat eșalonarea pe trimestre conform prevederilor Legii nr. 230/2011 ordonatorului principal de credite – Direcției de Sănătate Publică D. și Ministerului Sănătății.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 282 și următ. Cod proc.civ.
Apelul este fondat.
Art.20 din Constituție prevede că legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte iar jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului are aplicare directă în dreptul intern în virtutea principiului subsidiarității și în conformitate cu Comisia Europeană a drepturilor omului.
Este de necontestat faptul că, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, practica Curții Europene a Drepturilor Omului era în sensul că o autoritate a statului nu ar trebui să se folosească de pretextul lipsei fondurilor pentru a nu onora o datorie întemeiată pe o hotărâre judecătorească. Fiecare stat are datoria de a deține un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive ce îi revin. Executarea unei hotărâri judecătorești trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul la instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă din cadrul statului contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părți.
Pe data de 04.09.2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat însă Decizia de inadmisibilitate în cauza nr._/2008 – D. D. și alții contra României.
Cauza se referă la eșalonarea, de către Statul Român, a plății anumitor sume de bani obținute de către aplicanți prin hotărâri judecătorești definitive.
Curtea constată că în perioada 2008-2011 statul român a adoptat mai multe acte normative prin care se suspendă de drept orice cerere de executare a titlurilor executorii pronunțate în favoarea funcționarilor publice prin hotărâri judecătorești și prin care se introducea un sistem de executare a datoriilor prin plata unor tranșe anuale.
Se au în vedere în raționamentul Curții, OUG nr.71/2009 care prevede plata datoriilor în 3 tranșe anuale, în intervalul 2010-2012, OUG nr.45/2010 care a prevăzut ca plata sumelor datorate să se facă tot în 3 tranșe anuale, însă în intervalul 2012-2014 și Legea nr.230/2011 care a eșalonat plata pe 5 ani, în intervalul 2012-2016, cu anuități progresive, ajungând de la 5 % în primul an până la 35 % în ultimul an.
În contextul unei situații de dezechilibru bugetar major al Statului Român, Curtea consideră că măsurile luate și mecanismul de eșalonare instituit, de natură a menține echilibrul bugetar între cheltuieli și veniturile publice, pot fi considerare ca urmărind un scop de utilitate publică, plata eșalonată a sumelor datorate neputând fi nerezonabilă.
În speță, intimata-creditoare a solicitat validarea popririi înființate în mâinile terțului poprit T. Mun. C. ca urmare a faptului că acesta a restituit adresa de poprire cu mențiunea că au intrat în vigoare prevederile OUG nr.71/2009 potrivit căreia orice cerere de executare silită având ca obiect drepturi de natură salarială, este suspendată de drept.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat în cauza mai sus menționată chiar acest act normativ, considerând că interesul general poate justifica o ingerință a Statului în ceea ce privește modul de executare a unei obligații stabilite prin hotărâre judecătorească.
Cum situația de fapt a cauzei D. D. și alții Contra României este similară speței deduse judecății, fiind vorba tot despre caracterul sistematic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar și executarea eșalonată a unui titlu executoriu ce are drepturi bănești și față de dispozițiile art.20 din Constituție, se impune a se ține cont de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie.
Pe cale de consecință, în baza art.296 C.proc.civ., Tribunalul va admite apelul și va schimba în totalitate sentința apelată în sensul că va respinge cererea de validare poprire formulată de creditoarea P. M. S. și va desființa poprirea înființată prin adresa de poprire de la data de 10.02.2012 de B. I. M. în cadrul dosarului de executare nr. 1485/E/2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de debitorul S. C. JUDETEAN DE URGENTA NR 1 C., cu sediul în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr._/10.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu terțul poprit T. M. C., cu sediul în C., .. 2, județul D. și creditoarea P. M. S., cu domiciliul procedural ales în C., ., ., ., județul D..
Schimbă sentința atacată și pe fond respinge cererea de validare poprire.
Desființează poprirea înființată la data de 10.02.2012 de B. I. M. în dosar nr. 1485/E/2008.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Martie 2013.
Președinte, R. Steluța G. | Judecător, G. C. F. | |
Grefier, G. D. |
Red.jud.R.S.G.
Tehn.F.M./5 ex.
Jud.fond.R.M.T.
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 13/2013. Tribunalul DOLJ | Partaj judiciar. Sentința nr. 26/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
