Accesiune. Hotărâre din 02-03-2015, Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 162/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 162/2015
Ședința publică de la 02 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. L. M.
Judecător L. A.
Judecător D. F. S.
Grefier E. B.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurentul reclamant S. I., împotriva sentinței civile nr._ din 15.09.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți: S. G. și M. C. PRIN PRIMAR, având ca obiect accesiune .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că se solicită judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Constatând dosarul în stare de judecată, instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 28.11.2012, sub nr._, reclamantul S. I. a chemat în judecată pe pârâții S. G. și M. C. prin Primar, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se constate că este proprietarul imobilului compus din 2 camere, 2 holuri, o bucătărie, o cămară, o baie și alte dependințe, imobil situat în C., ., D., unde își are domiciliul.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 30.04.1999 prin contractul de donație nr. 2058/30.04.1999, mama reclamantului S. F. i-a donat suprafața de 5000 mp din T 36 P 2, teren pe care l-a dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991, așa cum reiese din TDP nr.2156-_ eliberat de Comisia Județeană de Fond Funciar.
Reclamantul a menționat că suprafața de 5000 mp donată acestuia face parte din suprafața de 10.000 mp situată în T 36 P 2, care i-a revenit mamei sale conform actului de partaj voluntar, aut. sub nr.2035/28.04.1999 de BNP D. T., diferența de teren de 5000 mp fiind donat fratelui său S. G..
Conform planului urbanistic general al Municipiului C., prin hotărârea nr. 23/2000, terenul a fost inclus în intravilanul Municipiului C., așa cum rezultă din adeverința nr._/16.04.2002 eliberată de Primăria C..
Cu acest teren este înscris în evidențele Circumscripției Financiare C. unde achită impozitele și taxele legale.
Pe această suprafață de teren în anul 2006 a început edificarea unei case din cărămidă în suprafață de 190 mp compusă din 2 camere, 2 holuri, o bucătărie, o cămară, o baie și alte dependințe, casă pe care a finalizat-o în anii următori cu materialele sale și în regie proprie.
Reclamantul a precizat că această construcție nu este finisată în totalitate, ci numai o parte pe care o folosește, respectiv o cameră, bucătăria și baia.
În drept, a invocat disp. art. 111 C.P.CIV., art. 567, 577 C.CIV.
În sprijinul acțiunii s-au depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: contract de donație aut. sub nr.2058/30.04.1999, TDP nr.2156-_/1998, act de partaj voluntar aut. sub nr. 2035/28.04.1999, adeverința nr._/2002, chitanță plată impozit.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1814,52 lei.
La data de 10.06.2013, reclamantul a depus la dosar precizare la acțiune prin care a solicitat să se constate dreptul său de proprietate prin accesiunea asupra construcției tip duplex compartimentată astfel: 4 camere, 2 holuri, 1 bucătărie, 1 cămară, 1 baie și alte dependințe, construcție situată pe terenul proprietatea acestuia, dezmembrat în 2 entități situate în C., ., jud. D. și înregistrate distinct în cartea funciară, respectiv suprafața de 426 mp cu nr. cadastral_/1/1, CF_, iar suprafața de 793 mp, cu nr. cadastral_/1/2, CF_.
Atașat precizării a depus în copie extras de carte funciară pentru informare.
Instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri, proba testimonială cu doi martori și proba cu expertiză, specialitatea construcții civile.
În cadrul probei testimoniale au fost audiați martorii N. M. și D. R. M., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
Raportul de expertiză specialitatea construcții civile întocmit de către expert P. I. a fost depus la dosar la data de 12.11.2013, iar la data de 17.03.2014 s-a depus completare la raportul de expertiză tehnică.
La data de 24.03.2014, reclamantul a depus la dosar act de dezlipire aut. sub nr.417/28.02.2014, iar la termenul de judecată din data de 15.09.2014 referat de admitere alipire imobile, emis de către OCPI D..
Prin sentința civilă nr._/15.09.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea precizată, formulată de reclamantul S. I. în contradictoriu cu pârâții S. G. și M. C. Prin Primar, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
În fapt, prin contractul de donație autentificat sub nr.2058/30.04.1999, de BNP D. T. din C., numita S. F. i-a donat reclamantului S. I. suprafața de 5000 mp, teren extravilan arabil amplasat în tarlaua 36, . vecinătăți: la N-S. Ghe., la E-De 422/1, la S-Calendatu C. și la V-Dig 421.
Conform adeverinței nr._/16.04.2002, emisă de către Primăria Municipiului C., terenul care a făcut obiectul contractului de donație menționat anterior a fost inclus în intravilanul Municipiului C., și, așa cum rezultă din certificatul de nomenclatură stradală nr.8120/24.03.2003, emis de către Primăria Municipiului C., acesta figurează în prezent în nomenclatorul străzilor Municipiului C. la adresa C., ., jud.D..
Pe terenul menționat anterior, reclamantul a început în perioada 2006-2007 edificarea unei construcții reprezentând casă de locuit, tip duplex, cu regim de înălțime parter și compusă din două construcții identice și separate funcțional, construcție care a fost finalizată în perioada 2010-2011, așa cum rezultă din depozițiile martorilor N. M. și D. R. M..
Așa cum rezultă din înscrisurilor depuse la dosar, imobilul teren care a făcut obiectul contractului de donație autentificat sub nr.2058/30.04.1999, de BNP D. T. din C. a fost supus ulterior mai multor operațiuni de dezlipire și alipire.
Din raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții civile, întocmit de către expert P. I., astfel cum acesta a fost completat rezultă că la adresa din C., ., jud.D. a fost identificată o construcție cu suprafața construită totală de 166,78 mp, compusă din două camere, 2 băi, 2 bucătării și 2 holuri, cu perete comun între cele două bucătării, o jumătate din construcția edificată fiind amplasată în suprafață de 83,39 mp, compusă din o cameră, o baie, o bucătărie și un hol fiind amplasată pe terenul în suprafață de 426 mp, identificat prin număr cadastral_/1/1 și CF_, iar cealaltă jumătate în suprafață de 83,39 mp, compusă din o cameră, o baie, o bucătărie și un hol fiind amplasată pe terenul în suprafață de 793 mp pe porțiunea cadastrală nr._/1/2/1A, în suprafață de 283 mp.
S-a menționat de asemenea că, în conformitate cu planul de amplasament și delimitare cu propunerile de alipire cu nr. cadastral_/1/1 în suprafață de 426 mp și_/1/2/1A în suprafață de 283 mp, imobilul construcție cu suprafața de 166,78 mp este amplasată pe terenul în suprafață totală de 709 mp.
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost precizată, reclamantul a solicitat să se constate dreptul acestuia de proprietate prin accesiune asupra construcției în suprafață de 166,78 mp, astfel cum aceasta a fost identificată prin raportul de expertiză completat ulterior și amplasată pe terenul în suprafață de 709 mp, acesta din urmă rezultat ca urmare a alipirii suprafețelor de teren de 426 mp, respectiv 283 mp.
Potrivit dispozițiilor art. 492 C.civ. (legea aplicabilă în cauză conform art. 6, alin. 2 din Noul cod civil și art. 5 și 58 din legea de punere în aplicare nr. 71/2011), orice construcție făcută în pământ sau asupra pământului, este prezumată a fi făcută de către proprietarul acelui pamânt cu cheltuiala sa și că este a lui, până ce se dovedește contrariul.
Rezultă astfel că dispozițiile art. 492 C.civ. instituie în favoarea proprietarului terenului o prezumție relativă de proprietate asupra construcțiilor edificate pe acel teren, prezumție ce poate să fie însă combătută, în sensul dovedirii prin orice mijloc de probă de către un terț a faptului ca el este proprietarul construcțiilor edificate, iar nu proprietarul terenului.
În cauză, pe baza probatoriului administrat, instanța reține că la data edificării construcției (2006-2011), proprietar al terenului intravilan, arabil în suprafață de 709 mp, rezultat ca urmare a unor operațiuni succesive de dezlipire și alipire a terenului în suprafață de 5000 mp, situat în C., ., jud.D., era reclamantul S. I., astfel că, de principiu, prezumția instituită de textul de lege anterior invocat, operează în favoarea acestuia.
Cu toate acestea, sub aspectul admisibilității căii juridice pentru care a optat reclamantul, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.111 C., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Referitor la posibilitatea instanței de a constata dreptul de proprietate al reclamantului asupra construcției nou edificate, s-a reținut că art. 111 NCPC, permite acest lucru numai în măsura în care partea nu poate cere realizarea dreptului său pe orice altă cale prevăzută de lege.
În acest sens, instanța reține că, deși lucrările edificate de reclamant au fost realizate fără autorizație de construire și cu neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de legea nr. 50/1991R, reclamantul solicită instanței să dea eficiență dispozițiilor art. 492 și următ. VCCiv. și să constate dreptul acestuia de proprietate.
Însă, potrivit art. 59 din Ordinul nr. 839/2009 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a legii nr. 50/1991R, (3) în situația în care construcția realizată fără autorizație de construire întrunește condițiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent, autoritatea administrației publice locale competente poate proceda la emiterea unei autorizații de construire în vederea intrării în legalitate, în coroborare cu luarea măsurilor legale care se impun, numai în baza concluziilor unui referat de expertiză tehnică pentru cerința esențială de calitate "rezistență mecanică și stabilitate" privind starea structurii de rezistență în stadiul fizic în care se află construcția, precum și pentru cerința esențială de calitate "securitatea la incendiu", numai după emiterea Acordului de mediu, în condițiile legii.
Prin urmare, reclamantul, care fără a solicita vreun aviz legal, din proprie inițiativă a edificat lucrări noi, are la îndemână calea realizării dreptului prin . procedurii prevăzute de legea specială, cale pe care însă a înțeles să nu o urmeze. De altfel, reclamantul nu a realizat nici un demers pentru reglementarea situației juridice a construcției, cu excepția promovării prezentei cereri în justiție.
Referitor la argumentele aduse de reclamant în susținerea cererii de chemare în judecată, instanța a reținut că este de netăgăduit că întreaga legislație națională, începând cu legea fundamentală (Constituția României), Codul Civil și alte legi speciale în materie, acordă o protecție juridică sporită proprietății private, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, însă această protecție privește strict dreptul de proprietate dobândit în condițiile legii, și nu cu eludarea acesteia.
De asemenea, legea specială în materia autorizării executării lucrărilor de construcție, nr. 50/1991R, prevede în cuprinsul art. 1 că (1)Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare. Autorizația de construire sau de desființare se emite la solicitarea deținătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren și/sau construcții - ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desființare, în condițiile prezentei legi.(2)Construcțiile civile, industriale, inclusiv cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, emisă în condițiile prezentei legi, și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor.
În cuprinsul art. 2, același act normativ prevede că (1)Autorizația de construire constituie actul de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea și funcționarea construcțiilor.(2)Autorizația de construire se emite în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii.
În speță, reclamantul nu se poate prevala de buna-credință pentru a beneficia de recunoașterea dreptului de proprietate în condițiile art. 492 și următ. VCCiv., câtă vreme nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii, iar reclamantul cunoștea interdicția legală privind construirea fără autorizațiile și avizele legale necesare.
Mai mult chiar, reclamantul avea la îndemână și procedura intrării în legalitate la care instanța a făcut referire anterior, pe care de asemenea, nu a parcurs-o.
Potrivit principiului de drept procesual instituit de dispozițiile art.723 C., Drepturile procedurale trebuie exercitate cu buna-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
În acest sens, instanța a reținut că reclamantul nu are deschisă calea acțiunii în constatarea dreptului de proprietate reglementată de art. 111 C., câtă vreme a eludat cu știință dispozițiile legii speciale nr. 50/1991R și ale Ordinului nr. 893/2009 privind adoptarea normelor metodologice de punere în aplicare.
Tot în acest context, trebuie subliniat că reclamantul nu a făcut dovada că s-ar fi adresat în cursul edificării construcției sau după terminarea acesteia cu vreo cerere pentru obținerea autorizației sau a avizelor necesare iar autoritățile administrației publice locale i-ar fi refuzat eliberarea documentelor în mod nejustificat.
Dimpotrivă, analizând argumentele aduse în susținerea cererii de chemare în judecată, instanța a constatat că acesta a ignorat în mod conștient dispozițiile legii nr. 50/1991R, optând pentru învestirea instanței de judecată cu soluționarea prezentei cereri.
Însă, față de considerentele anterior expuse, s-a constatat că demersul reclamantului în justiție nu poate fi primit deoarece au fost nesocotite condițiile impuse de lege pentru dobândirea proprietății iar instanța nu poate valida o astfel de conduită în condițiile în care dreptul astfel dobândit nu se bucură de recunoașterea și protecția legii.
O interpretare contrară ar lipsi de conținut și de finalitate dispozițiile legii nr. 50/1991R, în situația în care, fără nicio justificare obiectivă, ci doar prin simpla manifestare unilaterală de voință, părților le-ar fi permisă și recunoscută opțiunea între respectarea procedurii autorizării prevăzute de legea nr. 50/1991R sau, în caz contrar, adresarea ulterior a unei cereri în justiție. Nu în ultimul rând, o astfel de interpretare permisivă a legislației în materie ar duce la încălcarea abuzivă a procedurii speciale prevăzute de legiuitorul național, în condițiile în care părților li s-ar recunoaște de plano o alternativă apreciată ca fiind mai puțin împovărătoare și mult mai avantajoasă ca și costuri financiare și ar neîndreptăți persoanele care cu bună-credință se supun dispozițiilor acesteia.
De altfel, dispozițiile art. 492 și următ. VCCiv., reprezintă doar dreptul comun în materia accesiunii imobiliare artificiale, însă ori de câte ori legea specială (nr. 50/1991R) impune condiții derogatorii acestea trebuie respectate, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
În concluzie, reținând că nu sunt aplicabile dispozițiile art.111 C. și nici incidente situațiile reglementate de art. 492 și urm. VCCiv, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul susținând, în esență că, prima instanță a analizat și interpretat în mod greșit materialul probator administrat în cauză, corelativ cu aplicarea neconformă a dispozițiilor legale incidente în materie, dat fiind că acțiunea promovată constituie singura cale de rezolvare a situației juridice a imobilului în litigiu.
Recursul este fondat.
Acțiunea promovată de reclamant are ca finalitate tranșarea situației juridice a ultimul etaj al imobilului-casă proprietatea sa, situat în M. C., ., județul D. și a cărui situație juridică este incertă în cadrul circuitului juridic civil static și dinamic.
Astfel, în niciun caz, nu se poate pune problema, raportat la datele concrete ale speței rezultate din probatoriul administrat în cauză, că reclamantul ar mai putea recurge în prezent, după mai bine de nouă ani de la începerea edificării respectivei construcții, la procedura autorizării acesteia, prevăzută de dispozițiile Legii nr. 50/1991 Rep. și Ordinului nr. 839/2009 privind normele de aplicare ale acestei legi.
Așadar, instanța de recurs constată că singura cale pentru rezolvarea situației juridice incerte a respectivului imobil-casă pe care reclamantul o avea la îndemână, având în vedere particularitățile speței, nu era alta decât aceea pe care de altfel a și urmat-o, și anume promovarea unei acțiuni în accesiune imobiliară artificială, întemeiată pe dispozițiile art. 492 C.civ., coroborate cu dispozițiile art. 111 teza I C.pr.civ.
Pentru aceste considerente legale, Tribunalul, în baza art. 312 alin. 1 și 2 C.pr.civ., raportat la art. 304 ind. 1 C.pr.civ., urmează să admită recursul dedus judecății, ca fondat, va modifica tot sentința civilă recurată, în sensul că va admite acțiunea precizată și va constata dreptul de proprietate al reclamantului asupra construcției în suprafață de 166,78 mp, compusă din două camere, două băi, două bucătării și holuri, situată în C., ., jud. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul reclamant S. I., împotriva sentinței civile nr._ din 15.09.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți: S. G. și M. C. PRIN PRIMAR
Modifică în tot sentința civilă recurată în sensul că admite acțiunea precizată.
Constată dreptul de proprietate al reclamantului asupra construcției în suprafață de 166,78 mp, compusă din două camere, două băi, două bucătării și holuri, situată în C., ., jud. D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Martie 2015.
Președinte, S. L. M. | Judecător, L. A. | Judecător, D. F. S. |
Grefier, E. B. |
Red.jud.D.F.S.
Tehn.F.M./2 ex.
Jud.fond.L.T.
| ← Evacuare. Decizia nr. 400/2015. Tribunalul DOLJ | Uzucapiune. Decizia nr. 163/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
