Pretenţii. Sentința nr. 8028/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8028/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 164/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 164/2015
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. O.
Judecător V. F.
Grefier L. E. C.
Pe rol judecarea apelului formulat de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. împotriva sentinței civile nr. 8028 din 02.06.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. NICOLIȚA, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns av. V. M. pentru intimata pârâtă, conform împuternicirii avocațiale, lipsind apelantul reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că apelul este declarat în termen, motivat în termen, după care;
Instanța, în temeiul art. 238 alin.1 N.C.P.C. pune în discuție durata estimativă a cercetării procesului.
Av. V. pentru intimata pârâtă estimează durata cercetării procesului la un singur termen de judecată.
Instanța, în temeiul art. 238 alin.1 N.C.P.C., estimează durata cercetării procesului la un singur termen de judecată, respectiv acest termen de judecată.
Av. V. pentru intimata pârâtă arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și constatând dosarul în stare de judecată, instanța acordă cuvântul asupra apelului.
Av. V. pentru intimata pârâtă, având cuvântul, solicită respingerea apelului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate, întrucât a intervenit prescripția. Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 25.11.2013, sub numărul_, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâta C. Nicolița, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 1148,63 lei, reactualizată cu indicele de inflație până la data plății efective a debitului, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale.
În motivare, reclamantul a arătat că, în perioada 05.11._09, pârâta a fost internată la Secția Chirurgie I a Spitalului C. Județean de Urgență C., iar contravaloarea zilelor de spitalizare în cuantum de 1148,63 lei nu a fost achitată nici până în prezent, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 și 999 Cod civil, precum și condițiile prevăzute de art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Mai arată reclamantul că, având în vedere dispozițiile art.313 din Legea nr.95/2006, spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul ce i-a fost cauzat, de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâta C. Nicolița, a fost victima unui accident de circulație, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acesteia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate și are obligația de a le restitui către Casa de Asigurări de Sănătate D..
În cauza de față apreciază faptul ca printr-o interpretarea gramaticala a dispozițiilor art.313 alin.1 din actul normativ mai sus menționat, rezultă că cel obligat la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane, însă printr-o interpretare teleologica se ajunge la concluzia că în acele situații în care, din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a fost stabilită persoana a cărei fapta proprie sa fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul.
Cu alte cuvinte, fapta ilicita a beneficiarului de servicii medicale consta tocmai in lipsa sa de diligenta in stabilirea persoanei vinovate.
In cazul in care s-ar accepta ideea ca doar persoana vinovata de vătămarea sănătății altei persoane trebuie obligata la repararea prejudiciului ar presupune implicit imposibilitatea reparării efective, in condițiile in care, in lipsa oricăror demersuri judiciara ale celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs aceasta vătămare.
Având in vedere faptul ca pârâta a fost victima unui accident de circulație, iar spitalul a efectuat cheltuieli și a asigurat asistență medicală pârâtei, este evident că S. C. Județean de Urgență C., a suferit o diminuare a patrimoniului, fără ca pentru aceasta să existe o justă cauză. La baza diminuării patrimoniului a stat atitudinea pârâtei care nu a făcut demersurile legale pentru a identifica persoana culpabilă și nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care l-a accidentat.
Acest text de lege stabilește clar care sunt persoanele împotriva cărora furnizorii de servicii medicale se pot îndrepta în vederea recuperării cheltuielilor efectiv ocazionate de asistența medicală acordată - adică persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane - fără să prevadă și posibilitatea furnizorilor de servicii medicale de a se adresa în anumite condiții împotriva persoanelor vătămate, legea 95/2006, fiind o lege specială de la care nu se poate deroga, fiind cunoscută regula potrivit căreia pe cale de interpretare nu pot fi create excepții în drept.
Din dispozițiile legale menționate se poate concluziona faptul ca, parata avea obligația sa efectueze demersurile legale, pentru a stabili vinovăția autorului accidentului chiar si numai in scopul rezolvării obligațiilor ce rezulta din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior demarării acțiunii in instanța, astfel, se poate prezuma ca parata își recunoaște culpa, constând in omisiunea sau neglijenta de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada ca starea sănătății sale a fost afectata de o alta persoana care ar răspunde fata de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art. 313 din Legea nr.95/2006.
A menționat în continuare că, angajarea răspunderii civile delictuale a autorului faptei presupune întrunirea a patru condiții cumulative-existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs și vinovăția făptuitorului.
Fapta ilicită în cazul acesta constă în neformularea unei plângeri penale împotriva autorului accidentului pentru a atrage incidența prevederilor art. 313 din Legea 95/2006.
Prejudiciul cauzat constă în contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtei cu ocazia internării acesteia în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C.. Acest prejudiciu are un caracter cert și determinat, cuantumul rezultând din decontul de cheltuieli atașat prezentei, el nefiind reparat până în prezent și reprezintă paguba efectiv cauzată instituției sale care a acordat îngrijirile medicale și în al cărui patrimoniu s-a produs un efect negative ca urmare a nerecuperarii cheltuielilor ocazionate de tratamentul medical acordat pârâtei.
Raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect, rezultă din materialitatea acestora.
Este îndeplinită și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și prejudiciul produs, în momentul săvârșirii faptei, în cazul răspunderii civile delictuale răspunderea autorului faptei fiind antrenată chiar în cazul celei mai ușoare forme a culpei, culpa levissima.
Se menționează că suma pretinsă de către spital cu titlul de despăgubire constituie o creanță bugetară.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 și 999 Cod civil, art. 112 Cod procedură civilă și art. 313 din Legea nr. 95/2006.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus în copie decontul de cheltuieli (fila 7).
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art.30 din OUG 80/2013.
La data de 17.12.2013, pârâta C. Nicolița, a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată arătând că pe toată perioada internării a avut calitatea de asigurat și nu a fost victima nici unui accident provocat de către altă persoană împotriva căruia să depună o plângere.
Prin aceeași întâmpinare, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Pârâta a mai depus la dosar în copie adresa nr.9850/09.05.2014, emisă de către Casa de Asigurări de Sănătate D., adeverința nr._/2013, emisă de Primăria Sadova și adeverința nr._/18.12.2013, emisă de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială D..
Prin încheierea din data de 19.05.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2013 a fost admisă excepția de litispendență a cauzei antemenționate cu dosarul nr._ .
Prin încheierea din data de 02.06.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2013 s-a dispus conexarea acestei cauze la dosarul nr._ .
Prin sentința civilă nr.8028/02.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., în contradictoriu cu pârâta C. Nicolița, ca fiind prescrisă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998 și 999 Cod civil, solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtei ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acesteia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a face dovada că aceasta a fost victima unui accident de circulație.
Ca atare, este vorba în speță despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, căreia i se aplică în ceea ce privește prescripția extinctivă dispozițiile art.3 alin.1 și art.8 alin.1 din Decretul nr.167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, instanța nu poate reține susținerea reclamantului conform căreia suma pretinsă cu titlu de despăgubire este o creanță bugetară, conform dispozițiilor Codului fiscal, fiind un venit bugetar întrucât aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în sensul art.21 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Așadar, având în vedere că reclamantul a cunoscut paguba și pe cel care se face vinovat de ea chiar din momentul în care pârâta a fost externată, respectiv de la data de 09.11.2009, de la acest moment a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
Întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit în speță vreo cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu s-a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă, instanța constată că acest termen s-a împlinit la data de 09.11.2012, potrivit art.181, alin.1, pct.3 din Noul Cod de procedură civilă.
Cum acțiunea a fost depusă la oficiul poștal la data de 22.11.2013, așa cum a rezultat din plicurile aflate la dosarul nr._ la fila 8 și la dosarul nr._/215/2013 la fila 7, instanța a constatat că la acel moment era prescris dreptul reclamantului la acțiune, motiv pentru care a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamantul S. C. Județean de Urgență C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune la care instanța face referire, se arată că, potrivit art.262 alin. 1. lit.a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu privire la utilizarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se prevede că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare și dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaționale cu prevederi domeniul sănătății la care România este parte, stabilite în contractul - cadru.
Totodată alin. 2 prevede faptul că, cheltuielile prevăzute la alin. 1 se suportă de la bugetul de stat. Astfel "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată" la care face referire art. 313 din Legea nr. (2006 face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art.21 din Codul de Procedura Fiscală.
Obligațiile fiscale sunt definite de art.22 al Codului de procedura Fiscală: obligația de a plăti la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plata accesorii.
Apelantul arată că potrivit dispozițiilor art.131 Cod procedură fiscală, termenul general de prescripție privind o creanță bugetară este de 5 ani, iar potrivit alin.l termenul începe sa curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, întrucât debitul menționat în cererea de chemare în judecată este o creanță bugetară. Potrivit Codului fiscal creanța bugetară constă în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora.
Apelantul a menționat că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât apelantul, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.
Potrivit principiului simetriei, cheltuielile efective fiind suportate din bugetul de stat, în momentul recuperării se reîntorc tot la bugetul de stat, aceasta fiind singura sursă de finanțare a acestor cheltuieli, atât spitalul clinic județean de urgență cât și casele de asigurări de sănătate fiind doar pârghiile prin care sunt asigurate atât sursa finanțării asistenței medicale cât și acordarea efectivă a acestei asistențe, acțiunea fiind promovată în termenul legal.
De asemenea, s-a menționat faptul că debitul solicitat constituie venit public iar potrivit art.30 (2) din OUG 80/2013 în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, în categoria veniturile publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial bugetul de stat.
Având în vedere considerentele expuse anterior, a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare și pe cale de consecință obligarea pârâtei la plata sumei de 1148,63 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, cheltuieli ocazionate de acordarea serviciilor medicale în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 -298 Cod Procedură Civilă, art. 262, 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, art.21 și următoarele Cod Procedura Fiscală, art. 89 și următoarele C.Pr. fiscală.
Apelul este nefondat, pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Apelantul a invocat, în esență, in motivarea apelului, faptul ca acțiunea nu este prescrisă deoarece este vorba despre recuperarea unei creanțe fiscale.
Tribunalul apreciază aceasta susținere neîntemeiata deoarece, așa cum în mod corect a apreciat și prima instanță, raportul juridic stabilit între părți este unul de natură civilă și nu de drept fiscal, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 998, 999 din vechiul Cod civil, care reglementau răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, situație în care regulile prescripției extinctive aplicabile sunt cele prevăzute de Decretul nr. 167/1958, deoarece prescripția a început să curgă când încă era în vigoare acest act normativ, respectiv la data de 09.11 2009, data când s-a emis decontul privind spitalizarea pârâtului.
Dacă creanța reclamantului ar fi una fiscală, cum greșit pretinde acesta prin cererea de apel, atunci nu mai era necesară formularea unei acțiuni în instanță împotriva pârâtei pentru obținerea unei hotărâri judecătorești, cu valoare de titlu executoriu, ci se putea pune direct în executare silită conform regulilor stabilite de Codul de procedură fiscală, prin organele de executare prevăzute de acest act normativ.
Faptul că prejudiciul cauzat furnizorilor de servicii medicale la care se referă art. 313 din Legea nr. 95/1996 reprezintă venit la bugetul general consolidat al statului, nu imprimă obligației pârâtului o natură fiscală, deoarece nu există o reglementare legală expresă în acest sens.
De aceea, nu este incident termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 131 C.p.fiscală, ci acela de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, cum în mod corect a apreciat și prima instanță.
În consecință, apelul fiind nefondat, în temeiul art. 480 alin. 1 N.C.P.C., va fi respins și va fi menținută sentința apelată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cont RO19TREZ2915005XXX000154 la Trezoreria C., cod fiscal_, cu sediul în C., ., județul D. împotriva sentinței civile nr.8028 din 02.06.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. NICOLIȚA, CNP_, domiciliat în ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2015.
Președinte, D. O. | Judecător, V. F. | |
Grefier, L. E. C. |
Red.jud.V.F.
Tehn. VF și F.M..
4 ex/06 02 2015.
Jud.fond.L.T.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 163/2015. Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 173/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
