Anulare act. Sentința nr. 348/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 348/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 348/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 348/2015
Ședința publică de la 22 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. F.
Grefier F. C. C.
Pe rol judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul M. C. - decedat și continuată de moștenitorii B. V. și B. G. M., în contradictoriu cu pârâtul G. R.-COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care a învederat instanței următoarele:
- la termenul anterior s-a prorogat discutarea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului D.;
- reclamanta moștenitoare B. V. a depus note de ședință.
Constatând că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului D. - Secția I Civilă, a cărei discutare a fost prorogată pentru acest termen de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V a Civilă, sub nr._, reclamantul M. C. a formulat contestație împotriva Deciziei de validare parțială nr. 1344/19.06.2014, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând anularea în parte a acestei decizii și menținerea Dispoziției Primarului Municipiului C. pentru acordarea despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 655 mp situat în C., ., jud.D..
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 189/01.04.2011 pronunțată de Curtea de Apel C.. rămasă definitivă prin decizia civilă nr.l 12/13.01.2012 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, instanțele s-au pronunțat în sensul acordării de despăgubiri persoanei îndreptățite, respectiv reclamantului, conform dispozițiilor legale în vigoare și că, în pofida acestor hotărâri judecătorești care stabilesc cu putere de lucru judecat dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului în litigiu și implicit, vocația la acordarea despăgubirilor prevăzute de lege, precum și calitatea sa de persoană îndreptățită, intimata refuză executarea acestora și materializarea drepturilor reclamantului, menținându-se pe poziția inițială de a refuza acordarea de despăgubiri pentru teren.
S-a susținut că este de principiu că ceea ce este dispus printr-o hotărâre judecătorească și în puterea lucrului judecat nu poate fi anulat sau modificat ulterior și că, intrând în circuitul civil, o hotărâre judecate definitivă și irevocabilă, aceasta nu poate fi modificată, desființată ori anulată d situațiile expres prevăzute de codul de procedură civilă și exclusiv de către o i judecătorească și în nici un caz de către o autoritate administrativă.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.35 alin. 1 din Legea nr. 165/2013.
La data de 31.10.2014, pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată, arătând că cererea de chemare în judecată este nulă, deoarece nu cuprinde motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor potrivit prevederilor art.196 din Noul cod de procedură civilă.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând dovedirea dreptului de proprietate, notificatorul a depus la dosarul administrativ contractul de schimb autentificat sub nr.9717/28.12.1977, prin care Prâlea a declarat că dă în deplină proprietate soților M. C. și M. A. construcția din cărămidă acoperită cu tablă cu trei camere, sală, baie, pivniță, o formată din: bucătării, o magazie de scândură și o altă magazie din cărămidă situat C., ., iar terenul aferent în suprafață de 665 mp a trecut proprietatea statului conform art.30 din Legea nr.58/1974.
S-a subliniat că prin Normele metodologice ( H.G nr.250/2007), la art Legea nr. 10/2001 au fost stabilite soluțiile ce urmează a fi date în cazul unor acte normative emise sub imperiul Constituției din 1965 sau al anumitor situații juridice conexe, prin care s-au preluat imobile, iar, în ceea ce privește Legea nr.58/1974 privind sistematizarea teritorii localităților urbane și rurale, prezintă relevanță deosebită prevederile art.30 și respectiva lege, prin care s-a stabilit că terenurile din intravilan ( perimetrul construibil) pot fi dobândite numai prin moștenire legală, iar în caz de înstrăinare a construi terenul aferent acestora trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri.
Cât privește ipoteza în care, ulterior înstrăinării, construcția proprietatea dobânditorului a fost preluată și mai apoi demolată, acesta din urmă, ne dreptul/vocația de a obține titlu de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate, regimul juridic al acestor categorii de terenuri rămâne suspus incidenței Legii nr. 10/2001 în favoarea persoanei îndreptățite-proprietar al terenului te trecerii acestuia în proprietatea statului. In acest caz, în situația în care terenul este liber, acesta se va restitui în natură, cu obligația rambursării de către persoana îndreptățită a despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzută de art.1 alin.1 din O.U.G. nr.184/2002. În situația în care, potrivit legii, terenul nu poate fi restituit în natură, se vor acorda persoanei îndreptățite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege pentru diferența dintre despăgubirea primită, actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut la art. I alin.l al Titlului II din O.U.G nr. 184/2002 și valoarea de piață a terenului, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001 republicată, ale Legii nr.247/2005, Legii nr.165 2013, ar i 5-208 Noul Cod de procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 09.01.2015, instanța a pus în discuția părților excepția necompetențe teritoriale a Tribunalului București, invocată din oficiu, iar prin sentința civilă nr. 21/09.01.2015, pronunțată de Tribunalul București- Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul M. C., în contradictoriu cu pârâtul G. R. - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în favoare] Tribunalului D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin cererea de chemare în judecată cu care a învestit instanța, reclamantul a formulat contestație împotriva Deciziei de validare parțială nr. 1344/19.06.2014 emisă de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând anularea în parte a acesteia și menținerea Dispoziției Primarului Municipiului C. cu privire la acordarea despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 655 mp situat în C., ., jud. D. și că, decizia contestată a fost emisă de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor în aplicarea art. 25 din Legea nr. 165/2013.
Tribunalul București a reținut că potrivit art. 21 din același act normativ, emiterea deciziei de validare sau de invalidare coincide cu momentul finalizării procedurii administrative de control al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii, control care se desfășoară centralizat la nivelul întregii țări de către Secretariatul Comisiei Naționale Acesta este abilitat de lege să solicite documente în completare entităților învestite de lege care i-au transmis deciziile cu propunere de acordare de măsuri compensatorii.
In noțiunea de „entitate învestită de lege" în accepțiunea actului normativ special intră, potrivit art. 4 lit. a) și unitatea deținătoare a imobilului.
În același timp, art. 35 din Legea nr. 165/2013 reprezintă o normă atributivă de competență teritorială în soluționarea contestațiilor promovate conform art. 34 în i favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție de află sediul entității.
Din interpretarea coroborată a textelor mai sus evocate, interpretare ce se impune a fi făcută în spiritul legii, tribunalul apreciază că ceea ce prezintă relevanță în determinarea competenței teritoriale de soluționare a contestației este sediul unității deținătoare emitente a dispoziției prin care s-au acordat măsuri compensatorii (hotărâre verificată conform an. 21 de C.N.C.I.), iar nu sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
Pentru a conchide în acest fel, s-a invocat în primul rând principiul celerității care guvernează derularea procedurii judiciare (art. 6 C.pr.civ), care, în materia partajării competențelor teritoriale între diferite instanțe, implică și impune proximitatea în administrarea probatoriului și în consecință preîntâmpinarea avansării unor costuri suplimentare pentru parte.
In al doilea rând, o interpretare contrară ar echivala cu stabilirea unei competențe teritoriale exclusive în favoarea Tribunalului București în soluționarea tuturor contestațiilor promovate în exercitarea controlului legalității tuturor hotărârilor comisiilor județene de fond funciar și a celor de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, atât timp cât acest control se realizează, pe temeiul art. 21 alin. 5 din Legea nr. 165/2013, exclusiv de Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, organism unic, cu sediul în municipiul București.
Or, dacă aceasta ar fi fost intenția legiuitorului, aceasta ar fi fost clar exprimau prin indicarea Tribunalului București ca unică instanță învestită cu soluționarea contestațiilor promovate conform art. 35 rap. la art. 34 din Legea nr. 165/2013, cât timp această soluție legislativă nu ar fi fost singulară (fiind prevăzută expres în alte situații, spre exemplu art. 18 alin. 2 din Legea nr. 14/2003, art. 48 din Legea nr. 84/1998, etc .
In al treilea rând, o interpretare contrară a art. 35 ar duce la un blocaj procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsuri! reparatorii.
In considerarea celor ce preced, în temeiul art. 131 și art. 132 rap. la art. 129 al 2 pct. 3 C.pr.civ, tribunalul a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive Tribunalului București și a declinat judecarea contestației în favoarea Tribunalul D..
Prin încheierea din data de 09.03.2015, pronunțată de Tribunalul București- Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, a fost dispusă, din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr.21/09.01.2015, pronunțată de Tribunalul București- Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, privind pe reclamantul Marcghescu C., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în sensul că la primul paragraf se va trece "admite excepția necompetenței teritoriale", cum este corect, în loc de "admite excepția necompetenței materiale", cum din eroare s-a trecut.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului D. - Secția I Civilă sub nr._ .
La termenul de judecată de azi, instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului D., invocată de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, excepție pe care instanța, in temeiul art 248 C., o va analiza cu prioritate, urmând să o admită din considerentele ce succed:
Astfel, tribunalul constată că reclamantul a învestit Tribunalul București - Secția a V-a Civilă cu o cerere de chemare în judecată a pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.) prin care a solicitat anularea deciziei de validare parțială nr 1344/19 06 2014, emisă de C.N.C.I.
Temeiul de drept al cererii invocat de către reclamantă îl reprezintă dispozițiile art. 35 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării".
Deși legea nu definește sintagma "sediul entității", instanța apreciază că prin aceasta sintagma legea are in vedere sediul instituției/autorității care a emis decizia care este contestată în cauză, respectiv sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, situat în mun. București, Calea Floreasca, sector 1, concluzie la care se ajunge din interpretarea a textelor din cuprinsul Legii nr. 165/2013.
Astfel, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, prin "entitate învestită de lege" se înțelege și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care reprezintă astfel una dintre entitățile cu atribuții în aplicarea Legii nr. 165/2013, alături de entitățile învestite de lege cu aplicarea legilor fondului funciar sau a Legii nr. 10/2001.
Totdată, la punctul 5 al art. 3 enunțat, se arată că, prin "decizia entității învestite de lege", se înțelege decizia/dispoziția/ordinul/hotărârea emisă de către entitatea învestită de lege, prevăzută la pct. 4, deci, inclusiv decizia emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, cum este cea atacată în prezenta cauză.
Textul art. 35 alin. 1 este unul general prin faptul că face referire la art. 33 și art. 34, rezultând că entitatea învestită de lege poate fi și una abilitată să soluționeze notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001 sau cererile întemeiate pe legile fondului funciar.
În consecință, de la caz la caz, în funcție de emitentul actului administrativ contestat, sediul entității învestite de lege în raport de care se stabilește competența teritorială exclusivă poate fi al oricărei entități prevăzute de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, cum ar fi cele chemate să soluționeze notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001 (unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său ori autoritatea publică locală, care poate fi primarul, primarul general al mun. București sau președintele consiliului județean, potrivit art. 21 coroborat cu art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001), al celorlalte entități prevăzute de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în materia legilor fondului funciar, dar și sediul comisiei prevăzute de art. 34 din Legea nr. 165/2013 (Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, constituită potrivit Legii nr. 247/2005) sau cel al comisiei înființate potrivit Legii nr. 165/2013 (Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor), ambele funcționând în subordonarea Cancelariei Primului - Ministru și având sediul în municipiul București.
În concluzie, față de argumentele prezentate, entitatea la care se referă art. 35 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a emis decizia contestată în cauză, respectiv Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și nu Primăria mun. C., cum în mod eronat a apreciat Tribunalul București, întrucât prin cererea de chemare în judecată nu se atacă o decizie a acestei autorități.
Prin urmare, în temeiul art. 248 alin. 1, art. 136 alin. 1 raportat la art. 130 alin. 2 și art. 132 alin. 3 din noul Cod de procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului București - Secția a V a Civilă.
În temeiul art. 133 pct. 2 și art. 134 din noul Cod de procedură civilă, instanța va constata ivit conflictul negativ de competență și, din oficiu, va dispune suspendarea judecării cauzei, iar in temeiul art. 135 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, instanța va dispune înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță imediat superioară și comună atât Tribunalului D. cât și Tribunalului București, in vederea soluționării conflictul negativ de competență prin pronunțarea regulatorului de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului D. - Secția I Civilă, invocată de către pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantul M. C. CNP_, și continuata de moștenitorii B. V., C., .. 30, ., . G. M., C., ., ., . cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Președintele Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în mun. București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1 în favoarea Tribunalului București secția V civilă.
Constată ivit conflict negativ de competență.
Suspendă din oficiu judecata cauzei.
Înaintează dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța superioară comună instanțelor aflate în conflict, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Iunie 2015.
Președinte, V. F. | ||
Grefier, F. C. C. |
Red.jud.V.F.
Tehn.F.M ȘI VF
5 ex./ 26 06 2015
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 25-05-2015, Tribunalul... | Sechestru asigurător. Decizia nr. 346/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
