Contestaţie la executare. Decizia nr. 182/2015. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 182/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 182/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 182/2015
Ședința publică de la 11 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C. F.
Judecător M. E. N.
Judecător R. L. Z.
Grefier C. C. S.
Pe rol, judecarea recursului declarat de intimatul F. N. în contradictoriu cu contestatorii P. M.. BĂILEȘTI, INSTITUȚIA P. MUNICIPIULUI BĂILESTI, împotriva sentinței civile nr. 1329 din 17 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare, perimare .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că ,potrivit referatului întocmit de C. Arhivă, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care;
Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării recursului, având în vedere că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, din vina părților, că a fost repus pe rol din oficiu pentru ca instanța să se pronunțe asupra perimării recursului și rămâne în pronunțare pe această excepție.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
La 04.07.2012, P. Municipiului Băilești a formulat contestație la executare în dosarul nr. 199/E/ 2008 al Executorului Judecătoresc I. C. în contradictoriu cu intimatul F. N. și a solicitat anularea formelor de executare .
A solicitat de asemenea suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare .
A motivat că la 21.06.2012, a fost comunicată somația emisă de Birou executor Judecătoresc I. C. prin care i s-a pus în vedere să se conformeze titlului executoriu reprezentând Decizia nr. 2245/04.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel C. rămasă definitivă și irevocabilă în sensul de a plăti suplimentul postului în cuantum de 25% și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent din salariul de bază începând cu
cu 01.06.2005 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu.
A învederat că executarea silită nu are în vedere OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, act normativ ce prevede o procedură de executare specială în sensul că în anul 2012 se plătește doar 5%din valoarea unor astfel de titluri executorii iar în cursul termenului prevăzut la art. 1 alin 1 din OUG 71/2009 orice procedură de executare silită se suspendă de drept .
A depus la dosar somația din 13.06.2012 stată în dosarul de executare nr. 199/E/ 2008, Decizia nr. 2245/04.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel C. .
Părțile au fost legal citate iar intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației.
Prin sentința civilă nr. 2362/10.10.2012, pronunțată de Judecătoria Băilești, în baza art. 246 Cod procedură civilă s-a constatat renunțarea contestatoarei P. mun. Băilești la judecarea cererii pentru suspendarea executării în dosarul de executare silită nr. 199/EB/2008, privind pe intimatul F. N. și a fost admisă contestația la executare formulată de P. Municipiului Băilești în contradictoriu cu intimatul F. N. . Au fost anulate actele de executare emise în dosarul de executare nr. 199/EB/2008, al Executorului Judecătoresc I. C. .
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 2245/04.11.2008, pronunțată de Curtea de Apel C. rămasă definitivă și irevocabilă s-a dispus achitarea de către contestatoare a diferențelor salariale cuvenite intimatului în calitate de funcționar public, cu indexările și majorările survenite începînd cu 01.06.2005 pînă la încetarea raporturilor de muncă iar la cererea intimatului s-a început executarea silită în dosarul nr. 199/EB/2008 al Executorului Judecătoresc I. C., emitîndu-se somatia din 13.06.2012 .
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/17.06.2009 s-a prevăzut o procedură specială de executare a sumelor stabilite prin astfel de hotărîri .
Astfel art. 1 alin 1 din actul normativ arătat dispune în sensul că plata sumelor prevăzute prin hotărîri judecătorești avînd ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar devenite executorii pînă la 31.12.2011 se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu, în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu, în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului iar în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu . De asemenea, în alin 2 al aceluiasi articol se prevede că în cursul termenului prevăzut la alin 1 orice procedură de executare silită se suspendă de drept .
Avînd în vedere dispozitiile legale expuse, instanța a constatat că executarea silită începută în dosarul nr. 199/E/2008 al Executorului Judecătoresc I. C. se suspendă de drept conform art. 1 alin 2 din OUG 71/2012, contestatia urmînd să fie admisă iar în conformitate cu art. 404 alin 1 cod procedură civilă să se dispună anularea actelor de executare .De asemenea in temeiul art. 246 cod procedură civilă s-a constat că s-a renunțat la judecarea cererii pentru suspendarea executării silite formulată de contestatoare .
Intimatul F. N. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 2362 din 10 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Băilești, în dosarul nr._ .
Prin decizia nt 74/2013 din 23.01.2013, instanța de control, tribunalul D., casează sentința civilă atacată și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 ind.1 C.pr.civ., Tribunalul constată că sunt intemeiate criticile recurentului privind calitatea procesuala activa a Primariei M.. B., care atrag casarea hotararii instantei de fond.
Astfel, se constata ca actiunea dedusa judecatii si care a investit instanta de fond a fost formulata de Institutia P. M.. B., in calitate de contestator - debitor, avandu-se in vedere actele de executare intocmite fata de acest debitor in cadrul dosarului de executare nr. 199/2008 al B. I. C. si in temeiul titlului executoriu constand in decizia civila nr. 2245/2008 a Curtii de Apel C..
Se constata ca in cauza a fost conceptata si citata in calitate de contestatoare-debitoare Primaria M.. B., iar hotararea a fost pronuntata fata de aceasta, desi toate cererile depuse la dosar au fost formulate si semnate de Institutia P. M.. B., in calitate de contestator – debitor.
Tribunalul constata astfel ca hotararea pronuntata de instanta de fond este lovita de nulitate, nefiind respectat cadrul procesual stabilit prin actiunea dedusa judecatii in privinta partilor intre care sa se poarte judecata, sub acest aspect fiind intemeiate sustinerile recurentului in sensul ca este gresita solutia de admitere a actiunii formulate de Primaria M.. B., care nu are calitate de parte in rrocesul dedus judecatii, cu consecinta nulitatii hotararii prin care, admitandu-se contestatia Primariei M.. B., s-a dispus anularea unor acte de executare care il privesc pe recurentul creditor F. N..
Pentru considerentele expuse, constatand ca hotararea instantei de fond a fost pronuntata cu incalcarea cadrului procesual stabilit prin actiunea dedusa judecatii, fata de Primaria M.. B. care nu avea calitate procesuala in cauza, si fara a se cerceta fondul cauzei fata de contestatorul debitor Institutia P. M.. B., si avand in vedere necesitatea asigurarii dublului grad de jurisdictie pentru parti in procesul civil, s-a admis recursul promovat de recurentul F. N., s-a casat sentința civilă atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată la data de 08.03.2013, sub nr_ .
Prin contestatia și va anula actele de executare emise in dosarul nr 199/EB/2012 al B. I. C.
Prin sentința civilă nr. 1329/17.04.2013, pronunțată de Judecătoria Băieltși, în dosarul nr._, s-a luat act de renunțarea contestatorului la judecarea capătului de cerere privind suspendarea executării silite.
A fost admisă contestatia la executare formulată de contestatorul Primarul mun Băilești prin Instituția P. municipiului Băilești., cu sediul în mun Băilești, ., jud D. în contradictoriu cu intimatul F. N., cu domiciliul în mun Băilești, ., jud D..
Au fost anulate actele de executare emise in dosarul nr. 199/EB/2012 al B. I. C.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat următoarele:
Cu privire la cererea de renunțare la judecată a contestatorului la judecarea capătului de cerere privind suspendarea executarii silite: .
La data de 09.08.2013 contestatorul a depus la dosarul cauzei cerere prin care arată că renunță la judecarea capătului de cerere privind suspendarea executării silite.
Potrivit art.246 c.pr.civ., contestatorul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă .
Având în vedere aceste dispoziții și susținerea contestatorului din cererea depusă la dosarul cauzei, instanța a constatat renunțarea acestuia la judecarea capătului de cerere privind suspendarea executarii silite.
Pe fondul cauzei:
La cererea intimatului F. N., s-a început executarea silită, în dosarul nr. 199/EB/2008, al Executorului Judecătoresc I. C., emitându-se somatia din 13.06.2012 pe numele contestatorului, în temeiul titlului executoriu constând în Decizia nr. 2245/04.11.2008, pronunțată de Curtea de Apel C., definitivă și irevocabilă, prin care s-a dispus achitarea de către contestator a diferențelor salariale cuvenite intimatului în calitate de funcționar public, cu indexările și majorările survenite începând cu 01.06.2005, până la încetarea raporturilor de muncă .
Instanța a constatat că în speță sunt aplicabile dispozițiile O.U.G nr. 71/17.06.2009, care în art. 1 alin 1 dispun în sensul că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar devenite executorii până la 31.12.2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: - în anul 2012, se plătește 5% din valoarea titlului executoriu, -în anul 2013, se plătește 10% din valoarea titlului executoriu, - în anul 2014, se plătește 25% din valoarea titlului executoriu, - în anul 2015, se plătește 25% din valoarea titlului iar în anul 2016, se plătește 35% din valoarea titlului executoriu .
În alin 2 al aceluiași articol se prevede că, în cursul termenului prevăzut la alin 1, orice procedură de executare silită se suspendă de drept .
Astfel, instanța a constatat suspendată de drept executarea silită din dosarul nr. 199/EB/2008, al Executorului Judecătoresc I. C., și pe cale de consecință, va admite
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul F. N..
Prin încheierea de ședință de la 25 septembrie 2013 instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.1 pct.2 C.pr.civ., constatând lipsa nejustificată a părților.
Cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an și a fost repusă pe rol din oficiu pentru constatarea perimării.
Potrivit art.248 C.pr.civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, mai mult de un an „.
În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an, din culpa părții.
Culpa părții s-a apreciat prin prisma faptului că în tot acest timp, nu a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
Pentru aceste considerente, se va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția perimării.
Constată perimată judecata recursului declarat de intimatul F. N. în contradictoriu cu contestatorii P. M.. BĂILEȘTI, INSTITUȚIA P. MUNICIPIULUI BĂILESTI, împotriva sentinței civile nr. 1329 din 17 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr._,
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2015
Președinte, G. C. F. | Judecător, M. E. N. | Judecător, R. L. Z. |
Grefier, C. C. S. |
Red.jud.R.L.Z.
Tehn.F.M./2 ex.
Jud.fond.M.I.
← Fond funciar. Sentința nr. 2177/2015. Tribunalul DOLJ | Fond funciar. Decizia nr. 194/2015. Tribunalul DOLJ → |
---|