Pretenţii. Sentința nr. 5477/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5477/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 26/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizie civilă Nr. 26/2015
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. Tițoiu
Judecător A. B.
Grefier C. D. S.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta-reclamantă S. C. Județean De Urgență C. împotriva Sentinței civile nr. 5477 din 11.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât S. D. Ș., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul a fost declarat în termen, motivat, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.11.2013, sub nr._, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul S. D. Ș., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 720,32 lei, reactualizată cu indicele de inflație până la data plății efective a debitului, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu acordarea serviciilor medicale.
În motivarea în fapt, reclamantul a arătat că pârâtul a fost internat în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C. în perioada 25.12-28.12.2009, contravaloarea zilelor de spitalizare fiind în cuantum de 720,32 lei, sumă care nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de art.998 și art.999 cod civil și ale art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A mai arătat că pârâtul avea obligația să efectueze demersurile legale pentru a stabili vinovăția autorului faptei ilicite, chiar și numai in scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior promovării acțiunii in instanța, astfel că se poate prezuma ca pârâtul își recunoaște culpa prevăzută de dispozițiile art.998-999 Cod civil, constatând in omisiunea sau neglijența de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada că starea sănătății sale a fost afectată de o altă persoană care ar răspunde față de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art.313 din Legea nr.95/2006.
Totodată a menționat reclamantul că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: fapta ilicită, constând în neformularea unei plângeri penale împotriva persoanei responsabile pentru a atrage incidența prevederilor art.313 din Legea nr.95/2006; prejudiciul cauzat unității care constată in contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtului cu ocazia internării; raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și de prejudiciul produs, in momentul săvârșirii faptei.
Reclamantul a mai arătat că debitul solicitat reprezintă o creanță bugetară, astfel că în cauză este aplicabil termenul de prescripție al dreptului la acțiune de 5 ani, termen care începe să curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.998, 999 Cod civil, art.112 C. proc. civ., art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Cererea a fost scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. 2 din OUG nr. 80/2013.
În dovedire, a fost depus la dosar decont de cheltuieli.
S-a solicitat de către reclamant judecarea cauzei și în lipsă.
Prin rezoluția din data de 08.01.2014, instanța, în baza art. 201 alin.1 NCPC, a dispus comunicarea cererii și a înscrisurilor către pârât, dar acesta nu a depus întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 11.04.2014, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Prin sentința civilă nr.5477/11.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de instanță din oficiu.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., în contradictoriu cu pârâtul S. D. Ș., ca prescrisă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 NCPC, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu, instanța reține că obiectul prezentei cauze îl constituie repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, respectiv recuperarea contravalorii cheltuielilor de spitalizare.
Prin urmare, pentru calcularea termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 8 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, astfel cum rezultă din prevederile art. 201 din Legea nr. 79/2011. Instanța reține că suma solicitată cu titlu de despăgubiri materiale nu reprezintă o creanță bugetară, astfel cum a susținut reclamantul, deoarece aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în accepțiunea dispozițiilor art. 21 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 131 Cod procedură fiscală privind termenul de prescripție extinctivă de 5 ani.
În cauză, având în vedere că reclamantul a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea din momentul în care a pârâtul a fost externat, respectiv la data de 28.12.2009, instanța reține că de la acel moment a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani. Or, prezenta acțiune a fost trimisă prin poștă la data de 22.11.2013, cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, acesta împlinindu-se la data de 28.12.2012.
Față de cele expuse, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu și a respins cererea de chemare în judecată ca prescrisă.
De asemenea, instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamantul S. C. Județean de Urgență C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune la care instanța face referire, se arată că, potrivit art.262 alin. 1. lit.a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu privire la utilizarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se prevede că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare și dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaționale cu prevederi domeniul sănătății la care România este parte, stabilite în contractul - cadru.
Totodată alin. 2 prevede faptul că, cheltuielile prevăzute la alin. 1 se suportă de la bugetul de stat. Astfel "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată" la care face referire art. 313 din Legea nr. (2006 face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art.21 din Codul de Procedura Fiscală.
Obligațiile fiscale sunt definite de art.22 al Codului de procedura Fiscală: obligația de a plăti la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plata accesorii.
Apelantul arată că potrivit dispozițiilor art.131 Cod procedură fiscală, termenul general de prescripție privind o creanță bugetară este de 5 ani, iar potrivit alin.l termenul începe sa curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, întrucât debitul menționat în cererea de chemare în judecată este o creanță bugetară. Potrivit Codului fiscal creanța bugetară constă în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora.
Apelantul a menționat că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât apelantul, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.
Potrivit principiului simetriei, cheltuielile efective fiind suportate din bugetul de stat, în momentul recuperării se reîntorc tot la bugetul de stat, aceasta fiind singura sursă de finanțare a acestor cheltuieli, atât spitalul clinic județean de urgență cât și casele de asigurări de sănătate fiind doar pârghiile prin care sunt asigurate atât sursa finanțării asistenței medicale cât și acordarea efectivă a acestei asistențe, acțiunea fiind promovată în termenul legal.
De asemenea, s-a menționat faptul că debitul solicitat constituie venit public iar potrivit art.30 (2) din OUG 80/2013 în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, în categoria veniturile publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial bugetul de stat.
Având în vedere considerentele expuse anterior, a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare și pe cale de consecință obligarea pârâtei la plata sumei de 720,32 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, cheltuieli ocazionate de acordarea serviciilor medicale în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 -298 Cod Procedură Civilă, art. 262, 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, art.21 și următoarele Cod Procedura Fiscală, art. 89 și următoarele C.Pr. fiscală.
Analizând apelul prin prisma susținerilor părții și a dispozițiilor art.476-477 NCPC tribunalul reține următoarele:
Creanțele fiscale reprezintă dreptul patrimonial care, potrivit legii, rezultă din raportul de drept material fiscal constând în dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat precum și dreptul la perceperea majorărilor de întârziere denumite creanțe fiscale accesorii, în sensul art.21 din Codul de procedură fiscală.
Potrivit art.209 din Legea nr.95/2006 privind reforma în sănătate, fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este un fond special care se constituie din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, suportată de asigurați, de persoane fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat și alte surse. Gestionarea fondului se face prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate și prin casele de asigurări sociale de sănătate județene și a Mun.București.
În considerarea dispozițiilor art.313 din Legea nr.95/2006 spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a repara prejudiciul cauzat de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Împrejurarea că veniturile din acest fond se utilizează pentru plata serviciilor medicale și că acesta este componentă a bugetului de stat nu este însă de natură a asimila cheltuielile de spitalizare unei creanțe bugetare pentru care termenul de prescripție este de 5 ani. Nu trebuie să se facă o confuzie între contribuția datorată fondului de asigurări și cheltuielile de spitalizare, ignorându-se și faptul că apelantul-reclamant și-a întemeiat acțiunea pe răspunderea civilă delictuală, prevăzută de art. 998, 999 Cod civil.
Având în vedere considerentele mai sus menționate, Tribunalul reține că nu pot fi primite susținerile apelantului-reclamant în sensul că instanța de fond ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății, astfel încât în baza art. 480 NCPC, va respinge ca nefondat apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă S. C. Județean De Urgență C., cont RO19TREZ2915005XXX000154, deschis la Trezoreria C., cod fiscal,_, cu sediul în C., ., județul D., împotriva Sentinței civile nr. 5477 din 11.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimul-pârât S. D. Ș., CNP_, cu domiciliul în comuna D., ., județul D., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Ianuarie 2015.
Președinte, A. C. Tițoiu | Judecător, A. B. | |
Grefier, C. D. S. |
Red.jud.A.B.
Tehn.S.V./4 ex.
Jud.fond-A.C.
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 23-01-2015, Tribunalul... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 31/2015.... → |
|---|
