Contestaţie la executare. Sentința nr. 2023/2015. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 2023/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 2143/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2143/2015
Ședința publică de la 04 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. F.
Judecător M. N.
Grefier L. I. B.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de apelantul-contestator ., în contradictoriu cu intimatul ., împotriva sentinței civile nr. 2023/30.06.2015 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-contestator prin reprezentant convențional avocat G. C., care depune împuternicirea avocațială nr._/03.12.2015, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității apelului, apelul fiind declarat la data de 15.09.2015 împotriva sentinței civile comunicate la data de 17.08.2015 și acordă cuvântul părților asupra excepției invocate.
Avocat G. C. pentru apelantul-contestator solicită respingerea excepției invocate.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea inregistarta pe rolul Judecatoriei Bailești la data de 29.05.2015, sub nr_, contestatoarea . a chemat în judecată pe intimata . formulând contestație la executare împotriva titlului executoriu 1169/13 05 2015, a somației din aceiași data și a tuturor actelor de executare.
În motivarea contestației a arătat că prin titlul executoriu nr. 1169 din 13.05.2015 s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de_ lei reprezentând: 8494 lei impozit pentru terenul extravilan aferent anului 2012,_ lei majorări/ penalități de întârziere calculate până la data de 13.05.2015, 2234 lei impozit pentru terenul extravilan aferent anului 2013, 1522 lei majorări/ penalități de întârziere calculate până la data de 13.05.2015, 2234 lei impozit pentru terenul extravilan aferent anului 2014, 707 lei majorări / penalități de întârziere calculate până la data de 13.05.2015, 2234 lei impozit pentru terenul extravilan aferent anului 2015 și 48 lei majorări/ penalități de întârziere calculate până la data de 13.05.2015, însă actele de executare silită au fost întocmite cu încălcarea dispozițiilor legale în materie.
A mai arătat că în vederea nașterii obligației de plată intimata ar fi trebuit inițial să emită o decizie de impunere care să cuprindă sumele de plată sus menționate, pe care ea să fi avut posibilitatea să o conteste conform prevederilor codului fiscal, iar în situația în care nu și-ar fi îndeplinit obligația de plată în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere intimata ar fi putut proceda la executarea silită, însă intimata nu a emis nicio decizie de impunere, astfel că executarea silită este abuzivă, neavând la bază niciun document justificativ.
Contestatoarea a susținut că potrivit dispozițiilor art. 85 și urm. Cod procedură fiscală coroborate cu dispozițiile art. 82 Cod procedură fiscală, singura modalitate prin care puteau fi stabilite impozitele datorate era prin emiterea unei decizii de impunere, însă intimata nu și-a îndeplinit această obligație prevăzută expres de legiuitor și că în ceea ce privește majorările și penalitățile de întârziere menționate în titlul executoriu, acestea urmează a fi calculate de la momentul la care contribuabilul a luat la cunoștință de obligația de plată principală și nu și-a îndeplinit această obligație în termen legal.
În final, a susținut că potrivit art. 119 și 120 Cod procedură fiscală, majorările de întârziere se calculează începând cu data următoare zilei scadenței, ori în condițiile în care scadența este determinată de data comunicării efective a deciziei de impunere, iar intimata nu i-a comunicat nicio decizie de impunere privitoare la intervalul de timp cuprins între 2012-2015, sumele pretinse cu titlu de accesorii nu au nicio bază juridică, fiind impuse în mod nelegal.
În drept a invocat dispozițiile art. 711 –art. 719 C.p.c.
La data de 24.06.2015 Primăria Comunei R. a formulat întâmpinare prin care a arătat că . a cumpărat teren extravilan pe raza comunei R., însă nu a depus declarația de impunere privind impozitul pe teren pentru persoane juridice, care potrivit codului fiscal se depune la începutul fiecărui an fiscal, iar în această situație organul fiscal avea dreptul să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, conform art. 83 alin. 4 din Codul de procedură fiscală, astfel că pentru anul 2013 s-a emis decizia de impunere pentru stabilirea impozitului pentru terenul extravilan datorat în temeiul Legii 571/2003, decizie care a fost comunicată prin poștă la sediul social al contestatoarei.
A mai arătat că . a refuzat în mod sistematic să-și achite obligațiile fiscale față de Primăria R. refuzând primirea înștiințărilor și somațiilor de plată, astfel că a fost nevoită să procedeze la executarea silită.
A anexat decizia de impunere pe anul 2013, confirmarea de primire din 8.01.2013, titlul executoriu nr. 2 din 19.09.2013, somația din 19.09.2013, înștiințarea de plată din 20.09.2013, titlul executoriu nr. 1 din 20.12.2012, somația emisă de Consiliul Local R., înștiințarea de plată din 2.10.2014, confirmarea de primire din 8.10.2014, înștiințarea de plată din 28.01.2015, confirmarea de primire din 9.03.2015, titlul executoriu nr. 1169 din 13.05.2015, somația din 13.05.2015, confirmarea de primire din 15.05.2015.
Prin sentința civilă nr.2023/30.06.2015, pronunțată de Judecătoria Băilești, în dosarul nr._, a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea . împotriva intimatei ..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că debitoareacontestatoare a cumpărat teren extravilan pe raza comunei R. pentru care avea obligația să depună declarație fiscală.
Conform art. 83 alin. 4 din OG 92/2003 republicată, nedepunerea declarației fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, iar potrivit art. 85 alin. 1 din același act normativ "Impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel: a) prin declarație fiscală în condițiile art. 82 alin. 2 și art. 86 alin. 4, b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri."
Procedând la verificarea respectării dispozițiilor legale menționate, instanța a reținut că în lipsa declarației fiscale, organul fiscal a emis o decizie de impunere privind stabilirea impozitului pe anul 2013 pentru terenul extravilan deținut de contestatoare, ce a fost comunicată la data de 8.01.2013, nefiind contestată.
În speță, contrar susținerilor contestatoarei, în lipsa declarației fiscale s-a procedat la emiterea deciziei de impunere în care s-a stabilit și individualizat creanța și în baza căreia s-au emis titlul executoriu nr. 2 din 19.09.2013 și somație de plată, ce nu au fost contestate.
Întrucât contestatoarea nu și-a achitat datoriile bugetare, ulterior au fost emise titlul executoriu nr. 1169 din 13.05.2015 și somație, la suma datorată calculându-se și penalități de întârziere.
Pentru motivele menționate, instanța a reținut că executarea silită a fost declanșată împotriva contestatoarei în temeiul unui titlu executoriu legal și în consecință, având în vedere dispozițiile art. 172 alin. 1 din OG 92/2003, a respins contestația la executare ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea . C..
Cererea de apel este tardiv formulată.
Instanța de apel constată ca sentința civila apelata a fost comunicată contestatoarei la data de 17 august 2015, așa cum atestă procesul-verbal de înmânare aflată din dosarul primei instanțe,la fila 50, iar cererea de apel a fost depusa de apelanta la data de 14.09.2015, așa cum rezulta din mențiunea existenta pe plicul de la fila 9 dosar apel.
Potrivit art. 651 alin. 4 din noul C.p.civ., republicat, in toate cazurile instanța de executare se pronunța prin încheiere executorie care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Chiar daca prima instanță, ca instanță de executare, a pronunțat o sentința civila si u o incheiere cum o obliga textul susmenționat, aceasta sentința face parte din categoria hotărârilor ce sunt supuse apelului în termenul special de 10 zile prevăzut de dispozițiile legale menționate anterior, deoarece, potrivit alin. 3 al articolului 651 C., instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite (…).
Termenul de declarare a apelului se calculează pe zile libere conform art. 181 alin. 1 pct. 2 din noul Cod de procedură civilă, neintrând în calcul nici prima și nici ultima zi, astfel că acesta s-a împlinit la data de 28 august 2015.
Instanța de apel are în vedere și dispozițiile art. 457 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, deci nu are relevanță faptul că prima instanță a menționat în mod greșit în dispozitivul sentinței termenul de apel ca fiind de 30 de zile de la comunicare, în loc de cel legal, special, de 10 zile.
D. urmare, fiind depășit termenul legal de declarare a apelului, în baza art. 246 alin. 1, art. 247 alin. 1 și art. 248 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă tribunalul va admite excepția tardivității invocată din oficiu, iar, în temeiul art. 480 alin. 1 combinat cu art. 185 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, va constata nulitatea cererii de apel depuse peste termen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității apelului.
Constată nul apelul declarat de contestatoarea ., CUI_, înregistrată la Oficiul Rwegistrului Comerțului sub nr. J_ cu sediul în C., .. 20, județul D. împotriva sentinței civile nr.2023/30.06.2015,pronunțată de Judecătoria Băilești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul . cu sediul în R., ., județul D., C._,
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Decembrie 2015.
Președinte, V. F. | Judecător, M. N. | |
Grefier, L. I. B. |
Red.jud.V.F.
Tehnored.F.M și VF./4 ex./10 12 2015
Jud.fond.V.P.
← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Pretenţii. Sentința nr. 4989/2015. Tribunalul DOLJ → |
---|