Contestaţie la executare. Sentința nr. 874/2015. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 874/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 871/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 871/2015
Ședința publică de la 15 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător G. C. F.
Grefier E. D. C.
Pe rol judecarea apelului formulat de contestatorul M. D. împotriva sentinței civile nr. 874/28.01.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații C. I., C. TUDORIȚA, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
- instanța a fost sesizată cu referat pentru discutarea excepției perimării.
Instanța, în baza art.104 pct. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.
Instanța, din oficiu invocă excepția perimării și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului dedus judecății, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 874/2014 pronunțat de Judecătoria C. în dosarul_ a fost anulată cererea de suspendare a executarii silite ca netimbrata.
A fost respinsă ca neintemeiata contestatia la executare formulata de contestatorul M. D. in contradictoriu cu intimatele C. I. si C. T..
A fost respinsă cererea de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecata ca neintemeiata.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul, solicitând admiterea contestației la executare și anularea formelor de executare.
În ședința publică din data de 19.09.2014, întrucât niciun adintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Tribunalul a suspendat judecata pricinii, în temeiul disp. Art. 411 alin. 1 pct 2 Cpciv.
In conf cu art. 248 alin. 1 Cpciv care consacra regula primordialitatii solutionarii exceptiilor, instanta, avand in caracterul si efectele pe care le produce se va pronunta cu prioritate asupra exceptiei perimării cererii de apel, reținând următoarele:
În conformitate cu art. 416 C.p.c. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina păți timp de 6 luni.
Perimarea este o instituție juridică cu o natură mixtă reprezentând atât o prezumție simplă de desistare a părții de la judecată, cât și o sancțiune constând în stingerea procesului în faza în care se află, ca urmare a lipsei de stăruință a părții în judecată din vina sa timp de un an în materie civilă.
Pentru a interveni perimarea unei acțiuni este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții.
În primul rând perimarea presupune existența pe rolul instanței de judecată a unei cererii de chemare în judecată/căi de atac, iar procesul declanșat să fie lăsat în nelucrare din vina părții un anumit interval de timp.
Lăsarea procesului în nelucrare presupune nerespectarea principiului continuității în îndeplinirea actelor de procedură, care se aplică în cazul oricărei persoane fizice sau juridice ce apelează la con cursul forței coercitive a statului.
Termenul de perimare de 6 luni începe să curgă de la data îndeplinirii ultimului act de procedură, moment din care din vina părții reclamante acesta nu a mai fost urmat de îndeplinirea altor acte de procedură care în mod firesc îi succed.
În prezenta cauza, instanța constată că la data de 19.09.2014 a intervenit suspendarea judecății, în temeiul disp. Art. 411 Cpciv, dată de la care procesul a fost lăsat în nelucrare.
Termenul de 6 luni instituit de norma legală anterior menționată s-a împlinit la data de 19.03.2014.
Excepția de perimare este o excepție de procedură absolută și peremptorie.
Perimarea atrage stingerea procesului în faza în care se află împreună cu toate actele de procedură îndeplinite în cauză.
Pentru aceste considerente, va admite excepția invocată șik, în temeiul disp. art. 480 alin. 1 teza finală Cpciv, va contata perimat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimat apelul formulat de contestatorul M. D. domiciliat în C., . 5 Parîngului, nr. 11 împotriva sentinței civile nr. 874/28.01.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații C. I., C. TUDORIȚA cu do,iciliul în C., . .
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Mai 2015
Președinte, L. A. | Judecător, G. C. F. | |
Grefier, E. D. C. |
Red LA/5 ex/18.05.2015
E.C. 18 Mai 2015
J fond C G B.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 335/2015. Tribunalul DOLJ | Fond funciar. Sentința nr. 10/2015. Tribunalul DOLJ → |
---|