Contestaţie la executare. Sentința nr. 982/2015. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 982/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 873/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 873/2015
Ședința publică de la 15 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător G. C. F.
Grefier E. D. C.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul –contestator I. C. împotriva sentinței civile nr. 982/28.01.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA DE L. NR. 7 - 1 MAI, intimat B. Z. I. C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns I. C., prin avocat Ș. C., care depune împuternicire avocațială la dosarul cauzei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
- apelul este declarat și motivat în termen,
- au fost comunicate motivele de apel
- apelantul-contestator a fost scutit de plata taxei judiciare de timbru
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul pe probe.
Apelantul-contestator I. C., prin avocat C. Ș., având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei. De asemenea solicită efectuarea unei adrese către intimata Asociația de L. nr.7 – 1 Mai, pentru a comunica dacă și în ce măsură s-au mai efectuat plăți de către acesta în contul sumei dispuse în titlul executoriu.
Instanța, după deliberare, în raport de obiectul cauzei precum și de faptul că o astfel de cerere era la îndemâna apelantului-contestator, în sensul că puteau fi depuse la dosarul cauzei chitanțele de plată a debitului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel și pe motivul de ordine publică – excepția lipsei calității procesual pasive a B. Z. I. C..
Apelantul-contestator I. C., prin avocat C. Ș., având cuvântul, învederează că în ceea ce privește motivul de ordine publică, B. Z. I. C. a fost chemat în judecată pentru opozabilitate. În ceea ce privește apelul solicită admiterea și admiterea contestației la executare. Suma înscrisă în titlul executoriu este eronat stabilită, de altfel au fost efectuate plăți în cuantum de 7000 lei. Cu cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului dedus judecății, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 982/2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_ a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul I. Costelîn contradictoriu cu intimații Asociația de L. nr. 7 – 1 Mai și B. Z. I. C.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 17.12.2013 a fost înregistrată pe rolul instanței contestația la executare formulată de contestatorul I. C., în contradictoriu cu intimații Asociația de L. nr. 7 – 1 Mai și B. Z. I. C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: în temeiul art. 711 alin. 2 NCPC lămurirea înțelesului întinderii și aplicării titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/09.11.2012 a Judecătoriei C., stat în dosarul nr. 811/E/2013 al B. Z. I. C., iar în temeiul art. 711 alin. 1 NCPC a formulat contestație la executare și împotriva somației emisă de B. Z. I. C..
În fapt, s-a arătat că suma înscrisă în titlul executoriu nu este corect stabilită pentru perioada cuprinsă iunie 2009 – iulie 2012, deoarece pentru această perioadă reclamantul a făcut periodic plăți pentru cheltuielile de întreținere, acestea nefiindu-i luate în considerare, atât la momentul promovării acțiunii în pretenții cât și pe parcursul judecății, instanța nefăcând nici un fel de mențiuni în acest sens.
Mai mult, reclamantul nu a avut cunoștință de existența cauzei pe rolul instanței decât aproape de pronunțarea hotărârii, nu a fost prezent la nici unul din termenele de judecată, fiind foarte bolnav și în imposibilitatea de a se deplasa.
La data de 01.10.2012, fiul său, I. C., a semnat un angajament de plată la asociația de locatari, în care se specifică că debitul este de_,36 lei, din care s-a achitat pentru el suma de 3000 lei, rămânând a se achita debitul de 8720,36 lei.
Ulterior încheierii acestui angajament de plată s-au mai făcut plăți de 3000 lei (prin chitanța nr. 363/04.04.2013), respectiv de 1000 lei (prin chitanța nr. 4078/12.11.2012).
Consideră că oricum debitul specificat atât în cuprinsul acțiunii în pretenții cât și în angajamentul de plată semnat de fiul său nu este în cuantumul real și corect, fiind mult mai mic.
În scop probator a solicitat proba cu înscrisuri.
Anexat cererii de chemare în judecată a depus actele emise în dosarul de executare nr. 811/E/2013 al B. Z. I. C..
Prin încheierea de ședință din data de 24 martie 2014 pronunțată în dosarul nr._/215/2013 al Judecătoriei C. s-a disjuns capătul de cerere având ca obiect lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu, reprezentat de sentința civilă nr._/09.11.2012, de contestația împotriva actelor de executare emise de B. Z. I. C., formându-se dosarul nr._ ce constituie prezenta cauză.
Intimații nu au formulat întâmpinare în cauză.
În scop probator, instanța a încuviințat contestatorului proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-a dispus și emiterea unor adrese către Asociația de L. nr. 7 – 1 Mai și B. Z. I. C., pentru a se comunica dacă s-a mai achitat din debitul ce face obiectul executării, și dacă da, ce sumă și la ce dată.
La data de 11.11.2014, B. Z. I. C. a comunicat instanței că până în prezent debitorul nu a achitat nicio sumă care să fie înregistrată în evidențele biroului, în schimb la dosarul execuțional, avocatul debitorului a depus un set de chitanțe, precum și un angajament de plată pe numele debitorului, pe care le-a anexat la adresa înaintată.
În ceea ce privește adresa emisă către Asociația de L. nr. 7 – 1 Mai, aceasta nu a răspuns relațiilor solicitate.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a constatat și reținut că la data de 29.05.2013 creditoarea Asociația de L. nr.7 – 1 Mai, C., a formulat cerere de executare silită la B. Z. I. C. în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/09.11.2012 a Judecătoriei C., definitivă și irevocabilă.
Prin încheierea din data de 11.06.2013 a B. Z. I. C. s-a dispus admiterea cererii creditorului și formarea dosarului de executare nr. 811/E/2013.
Prin încheierea nr. 9107/05.07.2013 a Judecătoriei C. s-a încuviințat executarea silită a dispozițiilor din titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/09.11.2012 a Judecătoriei C. .
Instanța de fond a reținut că prin prezenta contestație la executare, reclamantul solicită, potrivit art. 711 alin.2 NCPC, lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/2012 a Judecătoriei C., Județul D., cu motivarea că suma reținută în titlul executoriu ca debit înregistrat nu este corect și legal stabilită.
Potrivit titlului executoriu, sentința civilă irevocabilă nr._/2012 a Judecătoriei C. Județul D., contestatorul a fost obligat către intimată la plata sumei de_,86 lei, reprezentând, suma de 11.665,15 lei contravaloare cheltuieli de întreținere neachitate pe perioada iunie 2009- aprilie 2012 și suma de 3.679,71 lei penalități de întârziere .
Instanța de fond a reținut că B. Z. I. C. a realizat procedura de executare silită conform dispozițiilor legale prevăzute de art. 782 și urm . NCPC ; susținerile contestatorului puteau fi invocate doar în calea de atac (recurs) împotriva sentinței civile nr._/09.11.2012, și nicidecum pe calea contestației la executare. Dispozitivul sentinței civile este clar și concis în privința sumelor datorate de pârâtul contestator.
Potrivit art. 712 alin.1 NCPC, dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.
Instanța de fond a reținut că potrivit art. 712 alin.1 NCPC, aceste susțineri ale contestatorului sunt nerelevante în cauză, întrucât conform titlului executoriu în cauză, sentință civilă definitivă și irevocabilă, nu mai pot fi invocate pe calea contestației la executare.
Din aceste considerente, instanța de fond a respins contestația la executare ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul, solicitând admiterea acestuia, anularea hotărârii atacate și evocând fondul admiterea contestației prin care solicită lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/2012 a Judecătoriei C..
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul a arătat că dacă s-ar menține în integralitatea sa titlul executoriu cu debitul înscris ca atare, în condițiile în care s-au făcut plăți substanțiale în contul perioadei deduse judecății în acel dosar, ne-am afla în situația în care intimata ar încasa sume nedatorate, care nu pot fi considerate ca fiind exigibile și determinate printr-un titlu executoriu, aspect ce constituie o îmbogățire fără justă cauză a acesteia.
Din analiza înscrisurilor existente la dosar rezultă că debitul real este mai mic decât cel înscris în titlul executoriu, fiind necesară cenzurarea întinderii și aplicării acestuia.
În drept au fost invocate disp. art. 480 pct 3 Cpciv.
Intimata nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat încuviințarea de noi mijloace de probă în etapa apelului.
Analizând cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu, Tribunalul reține următoarele:
Intrucat reclamantul este acela care declanseaza procedura judiciara, lui ii revine obligatia de a justifica atat calitatea sa procesuala cat si calitatea procesuala a paratului.
Prin indicarea pretentiei sale, precum si a imprejurarilor de fapt si de drept pe care se bazeaza aceasta pretentie, reclamantul justifica indreptatirea pe care o are de a introduce cererea impotriva unui anumit parat.
Pentru ca instanta este interesata in pronuntarea unei solutii legale si temeinice, este datoare sa verifice atat calitatea procesuala activa ca si calitatea procesuala pasiva. In privinta reclamantului trebuie sa constate ca este titularul dreptului in raportul juridic dedus judecatii ori se poate prevala de interesul ce poate fi realizat pe cale justitiei.
In privinta paratului trebuie verificat, pornind de la acelasi raport juridic suspus cercetarii instantei, daca el este obligat in acel raport.
Executarea silită este procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge-cu ajutorul organelor competente- pe debitorul său, care nu-și execută de bună voie obligațiile ce decurg din acest titlu, de a le aduce la îndeplinire în mod silit.
În faza executării silite sunt creditorul urmăritor și debitorul urmărit.
Executorul judecătoresc este un organ de executare definit a fi un organ învestit cu autoritatea de stat pentru a putea impune debitorului urmărit sau unor terțe persoane, care dețin bunurile acestuia, obligația de a executa dispozițiile din titlul executoriu). El se înfățișează astfel, în primul rând, ca un auxiliar sau mai exact în condițiile actuale, ca un partener important al justiției în aducerea la îndeplinirea a celor dispuse prin hotărârile executorii ale instanțelor judecătorești.
Contestația la executare reprezintă un mijloc procedural special creat pentru procedura de executare silită, o „plângere” specifică acestei proceduri, prin care se obține anularea sau îndepărtarea unor acte de executare ori uneori chiar și anihilarea efectului executoriu al titlului executoriu.
Cu privire la subiectele contestației la executare, instanța reține că ea poate fi exercitată, în primul rând, de părțile direct interesate în procedura de executare-debitorul urmărit și creditorul urmăritor, iar în cazul executării prin poprire și de către terțul poprit, devenit parte în procedura de executare.
În cazul contestației la executare propriu-zisă, legea legitimează activ, în anumite condiții, persoane străine de raportul juridic dintre părți, respectiv terții vătămați printr-o măsură gresită sau ilegală de executare.
Legitimarea procesuală pasivă într-o contestație la executare aparține unor persoane străine de raportul juridic stabilit prin titlul executoriu, respectiv organului de executare, exclusiv in situația prev de art. 711 alin. 1 teza a II a Cpciv atunci când se contestă refuzul acestuia de a îndeplini un act de executare.
În speță, instanța de control judiciar reține că nu a fost invocat de către contestator refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act de executare, ci s-a solicitat lămurirea întinderii titlului executoriu, astfel încât nu se poate reține legitimarea procesuală pasivă a B. Z. I. C..
Ca atare, Tribunalul apreciază că soluția de respingere a contestației formulată în contradictoriu cu B. Z. I. C. pronunțată de instanța de fond este justă, dar pentru considerentele anterior menționate.
Examinând motivele de apel formulate de apelantul contestator, Tribunalul constată că acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 711 alin. 2 Cpciv permit lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu exclusiv în situația în care nu s-a utilizat procedura prev de art. 443.
Lămurirea titlului executoriu presupune explicitarea dispozitivului, dând măsurilor dispuse de instanță un înțeles clar și fără echivoc, în situația în care sunt posibile mai multe interpretări ale aceleiași dispoziții.
Pe această cale nu poate fi modificat dispozitivul ci, astfel cum am arătat anterior, se clarifică doar măsurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se dorește. Această procedură a fost pusă la dispoziția părții interesate atunci când, din culpa instanței, dispozitivul hotărârii puse în executare nu este suficient de clar, generând dificultăți la executare.
În speță, Tribunalul, în acord cu prima instanță, constată că dispozitivul sentinței civile nr._/2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_/215/2012 este clar, lipsit de echivoc, contestatorul fiind obligat la achitarea unei sume de bani al cărei cuantum este absolut determinat.
Deși contestatorul invocă temeiul de drept al unei contestații la titlu, în realitate acesta urmărește modificarea titlului executoriu în sensul micșorării cuantumului debitului.
În mod temeinic a apreciat judecătorul fondului că motivele invocate vizând efectuarea unor plăți anterior pronunțării titlului executoriu se circumscriu unor motive de reformare a soluției, iar nu de contestație la titlu.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 480 Cpciv, va păstra în tot sentința apelată, urmând a respinge apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul formulat de apelantul –contestator I. C. cu domiciliul procedural ales în C., .. 28, jud. D., la cabinet Avocat Ș. C., împotriva sentinței civile nr. 982/28.01.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA DE L. NR. 7 - 1 MAI, cu sediul în C., cart. 1 Mai, .. C 2, ., uscătorie, jud. D. și intimat B. Z. I. C.,. cu sediul în C., .. 31, jud. D.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Mai 2015
Președinte, L. A. | Judecător, G. C. F. | |
Grefier, E. D. C. |
Red LA/5 ex/18.05.2015
E.C. 18 Mai 2015
J fond A G.
← Fond funciar. Decizia nr. 884/2015. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Hotărâre din 18-05-2015, Tribunalul DOLJ → |
---|