Pretenţii. Hotărâre din 18-05-2015, Tribunalul DOLJ

Tribunalul DOLJ - Sentințe și decizii civile / 2015

Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 906/2015

Dosar nr._ -pretenții-

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 906/2015

Ședința publică din data de 18 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: V. P.

Judecător: D. G.

Grefier: E. D. C.

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de către apelanții-pârâți P. P. și F. I., împotriva sentinței civile nr._/06.11.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns apelanții-pârâți P. P. și F. I., prin avocat G. A., cu împuternicirea avocațială aflată la fila 10 din dosar, F. I., fiind prezent și personal și intimatul-reclamant T. C., prin avocat I. I. M., cu împuternicire avocațială aflată la fila 27 din dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:

- apelul este declarat și motivat în termen;

- s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru;

- au fost comunicate motivele de apel;

- s-a depus întâmpinare;

- a fost comunicată întâmpinarea;

- s-a depus răspuns la întâmpinare.

Avocat G. A., pentru apelanții-pârâți P. P. și F. I., având cuvântul, învederează că motivul pentru care a solicitat dosarul pe lista cauzelor care se amână este pentru a propune probatorii, motivat de faptul că acesta mai are de susținut dosare în fața Judecătoriei C..

Avocat I. I. M., pentru intimatul-reclamant T. C., învederează că este de acord.

Interpelat de instanță, avocat G. A., pentru apelanții-pârâți, având cuvântul, învederează că apelantul-pârât se numește F. I..

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul cu privire la propunerea de probe.

Apelanții-pârâți P. P. și F. I., prin avocat, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu interogatoriul pârâtului, proba cu doi martori și proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Intimatul-reclamant T. C., prin avocat I. I. M., având cuvântul, învederează că se opune încuviințării probei cu martori, întrucât, la instanța de fond apelanții-pârâți au fost decăzuți din proba cu martori. Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, în sensul de a-i solicita pârâtului să depună la dosarul cauzei certificat de rol fiscal cu privire la bunurile pe care le deține în proprietate, pentru ca instanța să aprecieze pe deplin cu privire la motivele de apel.

Apelanții-pârâți, prin avocat A. G., având cuvântul, învederează că apelul este o cale devolutivă de atac în care se pot încuviința și administra orice probe solicitate în cadrul apelului formulat în cauză.

Intimatul-reclamant T. C., prin avocat I. I. M., având cuvântul, învederează că premisa este eronată, având în vedere că, la fond, proba cu martori nu a fost solicitată.

Apelanții-pârâți, prin avocat A. G., având cuvântul, învederează că în ceea ce privește proba cu înscrisuri precizată de intimatul-reclamant solicită respingerea acesteia.

Interpelat de instanță, avocat A. G., pentru apelanții-pârâți, învederează că solicită încuviințarea probei cu interogatoriu și a probei testimoniale pentru a face dovada că F. I. nu a fost parte în raportul juridic dedus judecății.

Instanța, după deliberare, având în vedere probele deja administrate în cadrul instanței de fond și motivele de apel, respinge ca inutile probele solicitate de apelanții-pârâți, prin motivele de apel, respectiv proba cu interogatoriul pârâtului și proba cu doi martori, constatând că proba cu înscrisuri a fost deja administrată în fața instanței de fond.

Instanța respinge proba cu înscrisuri solicitată de reclamant prin întâmpinare ca inutilă soluționării cauzei, respectiv de a se depune certificat de impunere fiscală cu privire la bunurile pe care le dețin pârâții în proprietate.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la apel.

Avocat A. G., pentru apelanții-pârâți P. P. și F. I., având cuvântul, solicită admiterea apelului și schimbarea, în parte, a sentinței civile apelate în sensul ca numai P. P. să fie obligat la restituirea sumelor către reclamant și înlăturarea obligării, în solidar, în ceea ce îl privește pe F. I., acesta neavând calitate procesual pasivă în cauză. Din probele administrate în fața instanței de fond, respectiv din declarația reclamantului din dosarul penal, a rezultat că acesta a achiziționat de la un vecin o autoutilitară, înțelegerea făcând-o numai cu P. P. și nu cu F. I.; acesta din urmă a fost cel care i-a înmânat cheile mașinii, întrucât P. P. se afla în străinătate, astfel că F. I. nu a fost vânzător în convenția respectivă, banii obținuți fiind remiși fiului acestuia, P. P.. Solidaritatea între debitori nu se prezumă, aceasta trebuie dovedită, astfel că, în dosar, nu s-a demonstrat că cei doi s-ar fi obligat, în solidar. Solicită instanței să observe contradicțiile între ceea ce s-a susținut în faza de urmărire penală și ceea ce s-a susținut în fața instanței de fond. Unul din motivele pentru care se susține că ar trebui ca cei doi să fie obligați în solidar este faptul că P. P. nu are bunuri pe numele său. Solicită obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în ceea ce privește taxa judiciară de timbru din apel, onorariul de avocat urmând să fie solicitat pe cale separată.

Avocat I. I. M., pentru intimatul-reclamant, având cuvântul, învederează că rolul justiției este de a repara răul social. Învederează că, în speța de față, este vorba de un prejudiciu produs ca urmare a unei infracțiuni. Solicită respingerea apelului și acordarea cheltuielilor de judecată în apel.

Instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., sub nr._ /17.03.2014, reclamantul T. C. a chemat în judecată pe pârâtul P. P. și F. I. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, pârâții să fie obligați la plata sumei de 5000 euro, echivalentul în lei la data plății efective, ce reprezintă prețul autoutilitarei transport marfă F. Ducato, precum și a sumei de 839, 55 lei, reprezentând cheltuielile aferente formalităților tehnice RAR.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în luna martie 2010, a cumpărat, prin convenție verbală, de la cei doi pârâți, autoutilitara transport marfă F. Ducato, culoarea alb, înmatriculată în Bulgaria cu nr. EB-4908-AH cu suma de 5000 euro, bani pe care i-a achitat integral la acea dată. Autoturismul, până la acea dată, era condus de către pârâtul P. P., cu procură specială, însă a fost predată de tatăl acestuia, respectiv pârâtul F. I., ambii încasând prețul vânzării autoutilitarei.

Reclamantul a arătat că, ulterior convenției verbale, la data de 08.04.2010, cetățeanul bulgar Nikolov C. Gheorghiev, pe numele căruia figura înmatriculată mașina, a încheiat o procură prin care îl împuternicea pe reclamant să conducă autoturismul în țară și străinătate.

În vederea înmatriculării autoutilitarei, reclamantul s-a adresat RAR din C., iar, în urma expertizării mașinii, s-a depistat că aceasta fusese reclamată ca fiind furată din Italia din data de 07.02.2010, numărul de înmatriculare al mașinii aparținea unui autoturism marca BMW, iar certificatul de înmatriculare bulgăresc și cartea de identitatea a mașinii erau false.

Ulterior, la data de 13.09.2012, mașina a fost indisponibilizată temporar de organele de poliție, iar, împotriva celor doi pârâți, a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Reclamantul a arătat că a solicitat pârâților să-i restituie suma de 5000 euro prin notificarea nr. 11/N/2012 emisă de B. C. F., însă aceștia nu s-au conformat nici până în prezent.

Ulterior, reclamantul a formulat plângere penală împotriva celor doi pârâți, plângere ce a fost conexată la dosarul penal nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., în care cei doi pârâți sunt cercetați pentru furtul autoutilitarei din Italia. În cadrul dosarului de cercetare penală fapta de fals a fost recunoscută de P. P. care a încercat să ia vina asupra sa pentru a-și proteja tatăl, celălalt pârât.

Reclamantul a precizat că ambii pârâți se fac vinovați de prejudiciul produs întrucât aceștia întrucât știau ca actele autoutilitarei sunt falsificate de pârâtul F. I..

Prejudiciul solicitat se compune din suma de 5000 euro plătită pârâților pentru autoutilitară, suma de 114, 55 lei plătită la RAR pentru verificarea preliminară a mașinii în data de 23.11.2010 și suma de 725, 10 lei plătită la RAR la data de 13.09.2011. Suma este supusă repetițiunii deoarece contraprestația părților co-contractante s-a dovedit a fi una nevalidă, reclamantul fiind evins în dreptul de proprietate din culpa pârâților.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1039, art. 1073-1077, art. 1341, art. 1345-1346 cod civil și art. 293, art. 297 și art. 298 Cod proc civilă.

În scop probatoriu, reclamantul a depus, în copie, următoarele înscrisuri: certificatul de înmatriculare al autoutilitarei, proces-verbal de indisponibilizare temporară din data de 13.09.2011, factura . RAR nr._/23.11.2010, factura fiscală . RAR nr._/13.09.2011, notificare nr. 11/N/2012 a B. C. F., plângerea penală, ordonanța din data de 20.05.2010 emisă în dosarul nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., încheierea nr. 195/25.09.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, plângerea formulată de reprezentantul firmei Axus Italiana SRL, chitanța nr. 299/11.03.2014, chitanța nr._/12.03.2014 privind taxa de timbru.

În procedura regularizării, în temeiul art. 201 Cod proc civilă, pârâiților le-a fost comunicată cererea de chemare în judecată și înscrisurile anexate acesteia, cu mențiunea de a formula întâmpinare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Instanța, la solicitarea reclamantului, a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâților și proba testimonială cu audierea martorilor D. M. și T. V., ale căror declarații au fost atașate la dosarul cauzei.

La data de 25.09.2014, pârâții au formulat note scrise, pe care instanța le-a calificat ca fiind întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 25.09.2014, instanța, în temeiul art. 208 alin. 2 Cod proc civilă, a decăzut pârâtul F. I. din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică și a acordat termen pentru ca pârâtul P. I. să depună înscrisuri doveditoare care să susțină cererea de repunere în termen pentru formularea întâmpinării.

Prin sentința civilă nr._/06.11.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă cererea formulată de reclamantul T. C., în contradictoriu cu pârâții P. P. și F. I., având ca obiect pretenții, au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 23.340 lei, echivalentul a sumei de 5000 euro, reprezentând despăgubiri materiale, au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 839, 55 lei, reprezentând cheltuieli aferente formalităților de verificare RAR și au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 2072 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 5000 euro, echivalentul în lei la cursul BNR la data plății efective, sumă ce reprezintă prețul achitat către pârâți și a sumei de 839, 55 lei, reprezentând cheltuielile efectuate cu formalitățile la RAR C..

În fapt, în luna martie 2010, reclamantul a cumpărat de la pârâți, fără îndeplinirea vreunei formalități, autoutilitara transport marfă F. Ducato, culoare albă, nr. de înmatriculare ZFA_23, înmatriculată în Bulgaria cu nr. EB-4908-AH, la prețul de 5000 euro, bani ce au fost achitați integral pârâtului F. I..

Ulterior, prin procura specială întocmită la data de 08.04.2010. proprietarul autoutilitarei, respectiv numitul Nikolov C. F. l-a împuternicit pe reclamant să înmatriculeze autoturismul, să-l reprezinte în fața tuturor organelor statului și să primească despăgubiri din asigurări.

În urma demersurilor efectuate de către reclamant pentru înmatricularea autoutilitarei la RAR C., s-a constatat că aceasta figura ca fiind furată din Italia încă din data de 07.02.2010, iar, în data de 13.09.2011, a fost indisponibilizată temporar de către organele de poliție, conform procesului-verbal încheiat la aceea dată.

Ulterior, prin ordonanța din data de 20.05.2010 emisă în dosarul nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., s-a dispus clasarea cauzei privind săvârșirea de către P. P. și F. I. a infracțiunilor de înșelăciune, tăinuire și punere în circulație a unui autoturism neînmatriculat, iar, prin încheierea nr. 195/25.09.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, ordonanța mai sus menționată a fost desființată, cauza fiind trimisă la parchet în vederea începerii urmăririi penale și a completării acesteia.

Din plângerea formulată de reprezentantul firmei Axus Italiana SRL, la organele de poliție italienești (fila 96), a rezultat că autoutilitara a fost închiriată la data de 21.01.2010, de către numitul M. S., urmând ca aceasta să fie utilizată de pârâtul F. I..

Starea de fapt reținută de către instanță a rezultat din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor, răspunsurile la interogatoriul luat pârâților, precum și înscrisurilor depuse la dosar.

În drept, potrivit art. 1337 C.civ. vânzătorul este de drept obligat a răspunde către cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut (...), adică de pierderea totala sau parțială a proprietății bunului. Cumpărătorul evins are dreptul de a cere de la vânzător restituirea prețului si daune interese (art. 1341 C.civ.), iar, daca bunul vândut se afla la epoca evicțiunii de o valoare mai mare, vânzătorul este dator sa plătească cumpărătorului si excedentele valorii in timpul evicțiunii (art. 1344 C.civ.). Pentru a se putea reține obligația de garanție pentru evicțiune totala, trebuie să existe o tulburare de drept, cauza evicțiunii trebuie să fie anterioară vânzării și să nu fi fost cunoscută de cumpărător.

În speță, instanța a considerat că dobândirea de către reclamant a calității de proprietar prin cumpărarea autoutilitarei marca Ford Ducato cu nr. de înmatriculare EB-4908-AH de la pârâții, falși proprietari, are valoare de evicțiune, deoarece, la data vânzării efective, respectiv, în luna martie 2010, aceștia nu erau proprietarii bunului mobil supus vânzării, iar reclamantul nu a cunoscut acest aspect întrucât certificatul de înmatriculare și cartea de identitate ale autovehiculului erau false. Ca urmare, a rezultat că, in sarcina pârâților vânzători, s-a născut obligația de garanție pentru evicțiune, in condițiile art. 1337 Cod civil și obligația de restituire a prețului primit.

Pentru aceste considerente, instanța a admis cererea formulată de reclamantul T. C. și a obligat pârâții P. P. și F. I., în solidar, la plata către reclamant a sumei de 23.340 lei, echivalentul sumei de 5000 euro, reprezentând prețul achitat pentru vânzarea autovehiculului în cauză, precum și a sumei de 839, 55 lei, reprezentând cheltuieli aferente formalităților de verificare RAR C., conform facturii . RAR nr._/23.11.2010 și facturii . RAR nr._/13.09.2011.

Sub aspectul cheltuielilor de judecata, potrivit art. 453 Cod Procedura Civila, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecata, aceasta obligație avându-si sorgintea in culpa procesuala, dovedita prin aceea ca a pierdut procesul.

Astfel, având în vedere soluția de admitere a acțiunii introductive, precum și dispozițiile art. 453 Cod proc civilă, instanța a admis cererea reclamantului și a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 2072 lei, reprezentând cheltuieli de judecata, sumă compusă din 800 lei c/val onorariu avocat, conform chitanței nr. 299/11.03.2014 și taxă de timbru în cuantum de 1272 lei, conform chitanței nr._/12.03.2014

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții apelanți P. P. și F. I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Motivele invocate de către reclamant în cererea de chemare în judecată nu corespund adevărului, aspect care a rezultat si din probatoriul administrat in cauza, respectiv din depozițiile martorilor audiați chiar la propunerea reclamantului, acesta fiind de rea credință, încercând să inducă instanța în eroare cu privire la anumite aspecte.

In primul rând, reclamantul a arătat faptul că „prin convenție verbală în luna martie 2010 am cumpărat de la cei doi pârâți o autoutilitară ... pentru suma de 5.000 euro".

Reclamantul a încercat să inducă instanța în eroare că a cumpărat autoturismul de la pârâți, întrucât discuția verbală s-a purta numai cu pârâtul P. P., tatăl său F. I., neavând decât rolul de a-i înmâna cheile mașinii și actele si a-i încasa banii.

Rolul pârâtului F. I. s-a rezumat numai la îndrumările date de el, însă înțelegerea a avut-o cu pârâtul P. P., iar banii au fost încasați și predați efectiv de acesta și nicidecum tatălui său, el nefiind practic parte în înțelegerea intitulată de reclamant.

Este fără putere de tăgadă că, față de F. I., acțiunea este neîntemeiată, întrucât nu a fost parte la nici o convenție, iar cererea de chemare in judecata ar fi trebuit sa fie admisă numai în parte, respectiv numai fata de apelantul P. P. si respinsă față de pârâtul F. I., deoarece obligația nu este una solidara.

Pentru a demonstra reaua credință a reclamantului și încercarea de a induce instanța în eroare, au depus, in fata instanței de fond, la dosarul cauzei, declarația acestuia xeroxată din dosarul penal în care chiar el a arătat faptul că „în anul 2010, luna aprilie am achiziționat o autoutilitară ... de la un vecin pe nume F. P. din .".

În contextul declarației sale despre care s-a făcut vorbire anterior, există o gravă contradicție între ce a susținut în cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar și declarația dată, însă aspectele mai sus expuse dovedesc, fără putere de tăgadă, faptul că înțelegerea a avut-o cu subsemnatul P. P. și nu cu tatăl său.

Pe de altă parte, reclamantul a precizat în cererea de chemare în judecată „falsul a fost opera lui P. P., fost F., cu ajutorul unui intermediar din Filiași. P. P. se face vinovat de înșelăciune în convenție, iar tatăl său, F. I. se face vinovat de complicitate alături de fiul său" (fila 2 din acțiune).

„În cadrul dosarului de cercetare penală fapta de fals a fost recunoscută de P. P. care a încercat să ia vina asupra sa pentru a-și proteja tatăl" (fila 3 din acțiune).

Aceste relatări ale reclamantului inserate în cererea de chemare în judecată au fost făcute în scopul de a induce instanța în eroare întrucât este adevărat că reclamantul a formulat împotriva lor plângere penală, însă organele abilitate prin soluțiile pronunțate în cauză, pe care le-au depus la dosarul cauzei, au dispus clasarea cauzei, reținând faptul că, din probatoriul administrat, nu s-a putut stabili că pârâtul P. P. a săvârșit faptele penale pentru care i se făcuse plângere, iar tatăl său nici atât.

Așadar, reclamantul a prezentat o situație nereală în prezenta cauză, întrucât în declarația pe care a dat-o la poliție nu a recunoscut niciodată că ar fi întocmit vreun fals și nu a luat nimic asupra sa pentru a-și proteja tatăl (a se vedea actele din dosarul penal atașate la dosarul instanței de fond).

Pârâtul P. P. a fost de bună credință în momentul în care a convenit vânzarea autoutilitarei către reclamant, necunoscând situația juridică a acesteia, iar dacă, prin absurd, s-ar impune restituirea prețului, această restituire ar trebui să fie făcută de pârâtul P. P. și nu de către pârâtul F. I..

Dacă, inițial, în dosarul penal, reclamantul a arătat că s-a înțeles verbal cu subsemnatul pentru vânzarea autoutilitarei, deci pe cale de consecință convenția a fost încheiată cu acesta, ulterior, în dosarul civil s-a răzgândit, solicitând obligarea pârâților, în solidar.

Înțelegerea, după cum însăși reclamantul a indicat în cererea de chemare în judecată, a fost încheiată cu subsemnatul P. P., fiind vorba despre o convenție de vânzare, convenție sinalagmatică în care părțile urmăresc contraprestații reciproce, respectiv vânzătorul - în speță, pârâtul P. P. - plata prețului, iar cumpărătorul - în speță, reclamantul, ca urmare a plății prețului, dobândirea în proprietate a bunului.

Astfel, instanța, în motivarea sentinței civile apelate retine, în mod

eronat, faptul ca, din probatoriul administrat in cauza, respectiv proba cu

martori, înscrisuri si interogatoriu, a rezultata faptul ca "In fapt, in luna

martie 2010, reclamantul a cumpărat de la parați fără îndeplinirea vreunei

formalități autoutilitara".

Din proba cu interogatoriu și proba testimonială, respectiv martorii audiați la propunerea reclamantului, a rezultat faptul ca înțelegerea, in vederea vânzării autoturismului, a fost făcută numai cu F. I., neavând nici un rol la această înțelegere, deoarece nu avea nici un drept cu privire la mașina, rolul sau fiind doar acela de a primi banii pe care, ulterior, i-a dat lui P. P. si a înmânat cheile mașinii.

Pe de alta parte, instanța de fond nu a motivat in nici un fel soluția cu privire la reținerea in cauza a solidarității între debitori, numai se limitează la a-i obliga, in solidar, iar această soluție de obligare, în solidar, este una nelegala deoarece între pârâți nu a existat un astfel de raport juridic.

Pârâții au arătat că, între ei, nu exista nici una dintre situațiile privind solidaritate pasiva, în sensul ca reclamantul nu a făcut dovada ca ar fi stipulat expres solidaritatea intre apelanți si nici nu este prevăzuta de lege, deoarece nu este vorba despre o obligație contractata in exercițiul activității unei întreprinderi.

Apelanții au solicitat admiterea apelului și schimbarea, in parte, a sentinței civile apelate in sensul ca numai pârâtul P. P. sa fie obligat către reclamantul intimat la restituirea sumelor de bani solicitate de acesta, iar, față de apelantul F. I., să se dispună respingerea acțiunii.

In drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466-482 NCPC.

Apelul a fost legal timbrat cu taxă de timbru, conform chitanței depuse la fila 18 din cadrul prezentului dosar.

Intimatul reclamant T. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile apelate (filele 23-25 din dosar).

În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că, la instanța de fond, în conformitate cu prevederile art. 208 alin. 2 NCPCv., prin nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege, a operat sancțiunea decăderii pârâților din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Intervenirea sancțiunii decăderii a fost constatată de instanță, prin încheierea de ședință din data de 25.09.2014, în privința pârâtului F. I., și în practicaua sentinței nr._/06.11.2014 pentru pârâtul P. P. care, deci, nu a respectat nici prevederile art. 254 alin. 1 NCPCv, referitoare la propunerea probelor.

La data de 14.04.2015, apelanții au depus, la dosar, răspuns la întâmpinare (filele 36-38 din cadrul dosarului).

Potrivit consemnărilor din practicaua prezentei decizii, tribunalul a respins probatoriile solicitate de către părți, pentru considerentele expuse în cadrul acesteia.

Analizând sentința civilă apelată, prin prisma motivelor de apel, dar și în raport de disp. art. 477-479 N.c.p.c., tribunalul constată că apelul formulat este fondat pentru următoarele considerente:

Tribunalul apreciază că reclamantul, în temeiul art. 112 C.p.c., odată cu formularea cererii de chemare în judecată, are datoria de a-și justifica atât propria calitate procesuală, cât și calitatea procesuală pasivă a pârâților chemați în judecată, prin aceasta înțelegând identitatea dintre persoana pârâtului și cel care este ținut a respecta dreptul dedus judecății.

În speța de față, în raport de obiectul acțiunii și temeiurile de drept invocate de către reclamant în susținerea acesteia, tribunalul constată că doar pârâtul P. P. are calitate procesual pasivă în cauză, nu și pârâtul F. I..

Astfel, în luna martie 2010, reclamantul a cumpărat de la pârâtul P. P., prin intermediul tatălui acestuia, numitul F. I., fără îndeplinirea vreunei formalități, autoutilitara transport marfă F. Ducato, culoare albă, cu nr. de înmatriculare ZFA_23, înmatriculată în Bulgaria, cu nr. EB-4908-AH, la prețul de 5000 euro, banii fiind achitați integral pârâtului F. I., la acea dată, în contextul în care pârâtul P. P. era plecat din țară.

Ulterior, prin procura specială întocmită la data de 08.04.2010. proprietarul autoutilitarei, respectiv numitul Nikolov G. Gheorghiev l-a împuternicit pe reclamant să înmatriculeze autoturismul, să-l reprezinte în fața tuturor organelor statului și să primească despăgubiri prin asigurări (fila 19 din cadrul dosarului de fond).

În urma demersurilor efectuate de către reclamant pentru înmatricularea autoutilitarei la RAR C., s-a constatat că aceasta figura ca fiind furată din Italia, încă din data de 07.02.2010, iar, în data de 13.09.2011, a fost indisponibilizată temporar de către organele de poliție, conform procesului-verbal încheiat la aceea dată (fila 21 din cadrul dosarului de fond).

Ulterior, prin ordonanța din data de 20.05.2010, emisă în dosarul nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., s-a dispus clasarea cauzei privind săvârșirea de către P. P. și F. I. a infracțiunilor de înșelăciune, tăinuire și punere în circulație a unui autoturism neînmatriculat, iar, prin încheierea nr. 195/25.09.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, ordonanța mai sus menționată a fost desființată, cauza fiind trimisă la parchet în vederea începerii urmăririi penale și a completării acesteia (filele 55 și 94-95 din cadrul dosarului de fond).

Din plângerea formulată de reprezentantul firmei Axus Italiana SRL, la organele de poliție italienești, depusă la fila 96 din cadrul dosarului de fond și care a făcut obiectul dosarului penal nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. (filele 99-100 din cadrul dosarului de fond), a rezultat că autoutilitara a fost închiriată la data de 21.01.2010, de către numitul M. S., urmând ca aceasta să fie utilizată de pârâtul F. M., născut în România, la data de 10.10.1984, domiciliat tot acolo (acesta din urmă fiind, conform susținerilor reclamantului intimat, din cadrul întâmpinării depuse în prezenta cale de atac, fratele pârâtului P. P. și fiul pârâtului F. I.-fila 23 verso din dosar).

Starea de fapt reținută de către instanța de control judiciar a rezultat din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor, răspunsurile la interogatoriul luat pârâților, precum și înscrisurilor depuse la dosar.

Astfel, potrivit declarației date de către reclamantul intimat în cadrul dosarului penal nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., depusă la fila 60 din cadrul dosarului de fond, acesta a precizat că, în anul 2010, luna aprilie, a achiziționat o autoutilitară marca F. DUCATO, culoare alb, cu nr. de identificare ZFA_23, înmatriculată în Bulgaria, cu nr. EB-4908-AH, de la un vecin pe nume F. P., din ..

Acesta a mai declarat că, după ce a achiziționat autoutilitara, fără a întocmi vreun document cu acesta, întrucât era plecat în Italia, a dat suma de 5000 euro tatălui acestuia care se numește F. I..

În cadrul aceleiași declarații, reclamantul a arătat că, în baza datelor de identificare furnizate de către acesta, lucrătorii de poliție l-au identificat pe cel care i-a vândut mașina, ocazie cu care a aflat că acesta și-a schimbat numele din F. în P., născut la 27.01.1983, domiciliat în ., jud. Gorj (fila 60 verso din cadrul dosarului de fond).

Aceleași aspecte au fost invocate de către reclamant și în cadrul plângerii penale înregistrate sub nr._/P/29.11.2012 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria C., în care a precizat că, prin convenție verbală, în luna martie 2010, a cumpărat de la numitul P. P., fost F., o autoutilitară transport marfă F. Ducato, înmatriculată în Bulgaria, cu suma de 5000 euro, în echivalent în lei, bani pe care i-a achitat integral, iar mașina i-a fost predată efectiv de către F. I. care a încasat efectiv banii și i-a înmânat și cheile mașinii (filele 61-62 din cadrul dosarului de fond).

Din declarațiile martorilor audiați în cauză, propuși doar de către reclamant, respectiv D. M. și T. V. (filele 175-176 din cadrul dosarului de fond), rezultă, de asemenea, că reclamantul a cumpărat autoturismul în discuție de la numitul P. P. și nu de la F. I., tatăl acestuia din urmă.

Astfel, martora D. M. a declarat că, în luna martie 2010, s-a prezentat pârâtul P. P. la reclamant și i-a propus să îi vândă o mașină, respectiv autoutilitara F. Ducato, cu numere bulgărești, acesta plătind suma de aproximativ 200 milioane lei vechi, echivalentul a 500 euro, cu titlu de contravaloare mașină, pârâtului F. I., după care, acesta din urmă a predat efectiv reclamantului autoutilitara, împreună cu cheile acesteia și, probabil, documentele aferente.

Aceeași martoră a arătat că reclamantul a purtat mai multe discuții telefonice cu pârâtul P. P. și că acesta din urmă a fost cel care s-a înțeles cu reclamantul referitor la vânzarea mașinii și la prețul vânzării, banii fiind dați tatălui acestuia, F. I., deoarece așa s-au înțeles părțile, respectiv reclamantul și pârâtul P. P., ultimul fiind plecat în Italia, în acel moment.

Cu privire la aspectul încasării banilor din vânzare de către pârâtul F. I., martora a arătat că acesta a respectat indicațiile celuilalt pârât, numitul P. P., respectiv a predat mașina, cheile și a încasat banii, pârâtul F. I. încasând banii pentru fiul său, pârâtul P. P..

Martorul T. V. a precizat că reclamantul a achiziționat mașina de la pârâtul P. P., iar banii care au reprezentat contravaloarea acesteia au fost achitați de către reclamant pârâtului F. I., la domiciliul acestuia, din . P. P. se afla în Italia în acel moment.

Prin urmare, din ansamblul probelor administrate în cauză, a rezultat că doar pârâtul P. P. a avut calitatea de vânzător al autoutilitarei, nu și pârâtul F. I., acesta din urmă fiind doar cel care a predat bunul și a încasat prețul vânzării, în numele fiului său, pârâtul P. P., pe baza înțelegerii dintre vânzător și cumpărător, întrucât adevăratul vânzător era plecat în Italia în momentul vânzării autoutilitarei în discuție, iar aceasta se afla în România.

Situația de fapt expusă cu privire la calitatea de vânzător al autoutilitarei doar în persoana pârâtului P. P. a fost, astfel, percepută de către martorii audiați în cauză chiar la propunerea reclamantului, dar a rezultat și din declarația dată de către acesta din urmă în cadrul dosarului penal instrumentat de către P. de pe lângă Judecătoria C., la plângerea penală formulată de către de reprezentantul firmei Axus Italiana SRL, fiind descrisă, în același mod, chiar de către reclamant în cadrul plângerii penale formulate împotriva celor doi pârâți din cauza de față.

Cu privire la aspectele declarate de către martorii audiați în cauză referitoare la faptul că pârâtul F. I. nu a prezentat nici un înscris sau vreo procură în baza căreia să poată încasa suma de bani reprezentând prețul vânzării autoutilitarei în numele pârâtului vânzător P. P., tribunalul constată că acestea nu au relevanță în economia speței de față, în contextul în care, temeiul de drept al acțiunii cu care reclamantul a învestit instanța de fond, este reprezentat de disp. art. 1337, art. 1341 și art. 1345-1346 C.civil de la 1864, iar aceste text de lege se referă la garanția pentru evicțiune în cazul vânzării.

Astfel, potrivit art. 1337 C.civ., vânzătorul este de drept obligat a răspunde către cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut (...), adică de pierderea totala sau parțială a proprietății bunului. Cumpărătorul evins are dreptul de a cere de la vânzător restituirea prețului si daune interese (art. 1341 C.civ.), iar, daca bunul vândut se afla la epoca evicțiunii de o valoare mai mare, vânzătorul este dator sa plătească cumpărătorului si excedentele valorii in timpul evicțiunii (art. 1344 C.civ.).

Prin urmare, cum în speța de față, nu se poate reține decât calitatea de vânzător al autoutilitarei în discuție în persoana pârâtului P. P., nu și a pârâtului F. I. care a avut doar rolul de a încasa prețul vânzării și a preda mașina către cumpărător, în contextul lipsei din țară a adevăratului vânzător și conform propriei înțelegeri dintre reclamantul cumpărător și pârâtul vânzător P. P., conform declarațiilor martorilor audiați în cauză, acțiunea formulată de către reclamant și întemeiată pe disp. art. 1337 C.civil nu poate fi considerată ca fiind întemeiată decât în raport de pârâtul P. P. ca fiind cel care datorează cumpărătorului restituirea prețului vânzării, în calitate de vânzător, nu și în raport de pârâtul F. I..

Astfel, sub acest aspect, pârâtul F. I. nu are calitate procesual pasivă în cauză, neavând calitate de vânzător, ci de simplu mandatar al fiului său, pârâtul P. P., în vederea încasării prețului vânzării și predării bunului vândut, acesta din urmă putându-se doar întoarce împotriva celui dintâi, în temeiul mandatului verbal conferit (având în vedere și relația tată-fiu dintre aceștia), aspect care a rezultat din declarațiile martorilor audiați în cauză, în cazul nepredării sumei de bani reprezentând prețul vânzării de către mandatar către mandant.

Având în vedere lipsa calității procesual pasive în cauză a pârâtului F. I., nu se pune nici problema existenței solidarității între cei doi pârâți, reclamantul, oricum, neinvocând nici un temei de drept, în cadrul acțiunii sale, care să reglementeze un astfel de caz de solidaritate pasivă între cei doi pârâți.

Susținerea reclamantului intimat din cadrul întâmpinării depuse în calea de atac de față, conform căreia răspunderea civilă a pârâtului F. I. a fost angajată în solidar cu a fiului său, numitul P. P., întrucât respectivul pârât a realizat predarea materială (tradițiunea) bunului, fără a avea vreo procură expresă din partea fiului său, fiind așadar implicat în convenție, nu poate fi considerată întemeiată în contextul în care nici măcar temeiul de drept al acțiunii formulate de către reclamant nu a fost cel al răspunderii civile delictuale, ci doar cel al garanției contra evicțiunii în cazul vânzării.

De altfel, nici reclamantul nu a susținut că pârâtul F. I. ar avea calitatea de vânzător, alături de fiul său, în cadrul convenției verbale cu privire la vânzarea autoutilitarei, precizând, conform celor anterior menționate, doar că acesta a fost implicat în convenție, dar neargumentând în ce fel.

Tribunalul mai reține și faptul că, în dosarul de față, nu este supusă judecății o cauză penală, neputându-se face aprecieri cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de către cei doi pârâți, aceste aspecte fiind obiect doar al celor două plângeri penale în cadrul dosarelor nr._/P/2011 și nr._/P/2012 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria C..

Instanța de control judiciar mai constată că, în cadrul întâmpinării depuse la filele 23-25 din cadrul dosarului de față, reclamantul intimat a încercat să justifice calitatea procesuală pasivă a pârâtului intimat F. I., întemeindu-și argumentația pe temeiurile răspunderii civile delictuale, deși, în cadrul acțiunii cu care a învestit instanța de fond, nu a indicat un astfel de temei de drept și nici motivarea sentinței civile apelate în cauză nu se întemeiază pe acesta, ori, în raport de disp. art. 478 alin. 3 N.c.p.c., potrivit căruia, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi, acest aspect este inadmisibil în prezenta cale de atac.

Faptul că pârâtul P. P. nu figurează cu nici un bun în patrimoniul său, ci doar pârâtul F. I. figurează cu bunurile familiei la rol fiscal, așa cum a precizat reclamantul intimat în cadrul întâmpinării formulate în calea de atac de față, nu reprezintă un argument pentru menținerea soluției primei instanțe sub aspectul solidarității pârâților, problema solvabilității unui pârât neavând legătură cu temeiul de drept și starea de fapt reținute de către instanța de control judiciar în speța de față, ci reprezentând un aspect care ține doar de executarea silită.

Cu privire la neagravarea situației în propria cale de atac, tribunalul reține că, potrivit disp. art. 481 N.c.p.c., apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege, ori, prin expunerea de motive din cadrul căii de atac de față, apelantul pârât P. P. a consimțit la agravarea situației în propria cale de atac.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp. art. 480 alin. 2 teza a-III-a N.c.p.c., tribunalul va admite apelul declarat de pârâții apelanți P. P. și F. I., împotriva sentinței civile nr._/06.11.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. C. și va schimba, în parte, sentința apelată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului F. I. și, în consecință, va respinge acțiunea formulată împotriva acestui pârât, menținând soluția de admitere a acțiunii formulate împotriva pârâtului P. P..

Având în vedere soluția ce se va pronunța asupra apelului de față, în temeiul disp. art. 453 alin. 1 N.c.p.c., tribunalul va obliga pârâtul P. P. la plata către reclamant a sumei de 2072 lei, cheltuieli de judecată efectuate în cadrul dosarului de fond, reprezentând contravaloare onorariu de avocat în sumă de 800 lei, conform chitanței nr. 299/11.03.2014, depusă la fila 7 din cadrul dosarului de fond și taxă de timbru în cuantum de 1272 lei, conform chitanței nr._/12.03.2014, depusă la fila 9 din cadrul dosarului de fond.

De asemenea, având în vedere soluția ce se va pronunța asupra apelului de față, în raport de admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului F. I., tribunalul va obliga intimatul-reclamant la plata sumei de 657 lei, către apelantul pârât F. I., reprezentând cheltuieli de judecată în apel, respectiv contravaloare taxă de timbru, conform chitanței depuse la fila 18 din cadrul prezentului dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul declarat de pârâții apelanți P. P., CNP_ și F. I., CNP_, ambii domiciliați în ., împotriva sentinței civile nr._/06.11.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. C., CNP_, domiciliat în municipiul C., ., .. 1, ..

Schimbă, în parte, sentința apelată în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului F. I. și, în consecință, respinge acțiunea formulată împotriva acestui pârât.

Menține soluția de admitere a acțiunii formulate împotriva pârâtului P. P..

Obligă pârâtul P. P. la plata către reclamant a sumei de 2072 lei, cheltuieli de judecată (fond).

Obligă intimatul-reclamant la plata sumei de 657 lei către apelantul pârât F. I., reprezentând cheltuieli de judecată în apel (taxă de timbru).

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 18 Mai 2015.

Președinte,

V. P.

Judecător,

D. G.

Grefier,

E. D. C.

Red. jud. V.P./Tehn. F.M. 5 ex./16.07.2015

Jud. fond: E. Z.

← Contestaţie la executare. Sentința nr. 982/2015. Tribunalul DOLJ		Rezoluţiune contract. Decizia nr. 526/2015. Tribunalul DOLJ →

Pretenţii. Hotărâre din 18-05-2015, Tribunalul DOLJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 18-05-2015, Tribunalul DOLJ