Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 959/2015. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 959/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 1342/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1342/2015
Ședința publică de la 11 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător L. C. C.
Grefier E. D. C.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamant C. C. împotriva sentinței civile nr. 959/27.01.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. M., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-reclamant C. C., personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Instanța procedează la legitimarea apelantului-reclamant C. C., acesta fiind identificat cu CI, . nr._.
Apelantul-reclamant C. C. depune la dosarul cauzei adeverința nr. 1270/13.08.2015.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.
Apelantul-reclamant C. C., având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului dedus judecății, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 959/2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul C. C. în contradictoriu cu pârâtul P. M..
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 27.06.2014 sub nr._ reclamantul C. C. a chemat în judecată pe pârâtul P. M., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafață de 400 mp situat în extravilanul satului Frățila, ., tarlaua 32, . de folosință arabil și terenul în suprafață de 360 mp situat în extravilanul satului Frățila, ., tarlaua 32, . arabil, conform actului autentificat de B.N.P. B. și Asociații pentru suma de 500 lei, 300 lei plătindu-se în ziua autentificării antecontractului de vânzare-cumpărare iar restul sumei urmând a se plăti la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, în fapt, la data de 25.06.2013 s-a prezentat la B.N.P. B. și Asociații, în vedere încheierii "promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare", potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare părțile obligându-se să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică până la 26.08.2013.
Reclamantul a mai arătat că promitentul-vânzător nu și-a îndeplinit obligația de a face toate demersurile necesare obținerii documentației cadastrale și înscrierea în cartea funciară.
Totodată, reclamantul a arătat că este de acord să achite prețul vânzării, respectiv suma de 200 lei, către pârât, reprezentând restul sumei ce urma a se plăti la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1669 alin. 1 C.civ.
În susținerea acțiunii au fost depuse la dosar, în copii conform cu originalul, titlul de proprietate nr. 2745/11.12.2003, promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 2234/25.06.2013, schiță terenuri, plan cadastral.
La solicitarea instanței, reclamantul a depus la dosar certificat de atestare fiscală nr. 2083/01.08.2014, certificat de sarcini nr._/31.07.2014 eliberat de O.C.P.I. D., adresa nr._/31.07.2014 emisă de O.C.P.I. D..
În dovedirea acțiunii reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat și reținut următoarele:
La data de 25.06.2013 între reclamant și pârât a fost încheiată o convenție privind vânzarea a două suprafețe de teren, respectiv una în suprafață de 440 mp situată în extravilanul satului Frățila, ., tarlaua 32, . de folosință arabil și una în suprafață de 360 mp situată în extravilanul satului Frățila, ., tarlaua 32, . arabil, pentru suma de 500 lei.
Părțile au convenit ca din suma totală de 500 lei, să se achite la data întocmirii convenției doar suma de 300 lei, urmând ca suma de 200 lei să fie plătită la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Antecontractul de vânzare-cumpărare, neîndeplinind condiția „ad validitatem” a formei autentice, este nul ca vânzare-cumpărare, dar valorează antecontract de vânzare-cumpărare, în baza principiului conversiunii actelor juridice. În consecință, încheierea acestei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, a generat în sarcina ambelor părți contractante obligații de „a face”, respectiv de a perfecta în viitor contractul de vânzare-cumpărare in formă autentică.
Valabilitatea promisiunii de vânzare-cumpărare presupune, insa, îndeplinirea tuturor condițiilor de validitate ale contractului convenit si cuprinderea elementelor esențiale ale actului promis.
Promisiunea de vânzare-cumpărare nu urmărește sa producă efectele contractului promis, ci doar sa prefigureze conținutul acestuia si sa-i garanteze încheierea ulterioara, ca urmare a îndeplinirii obligațiilor reciproce de a face, asumate prin voința părților.
În cauza de față reclamantul nu a reușit să probeze plata integrală a prețului. Astfel din convenție reiese ca la data încheierii acesteia – 25.06.2013 – reclamantul a achitat numai o parte din preț, respectiv suma de 300 lei, urmând ca diferența 200 lei să fie plătită la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, nefiind făcută dovada plății restului de bani conveniți.
Totodată, părțile au convenit, în capitolul "penalități" alineatul (2) că "dacă promitentul vânzător refuză să-și execute obligația de a încheiat contractul de vânzare la termenul stabilit, promitentul cumpărător, în temeiul art. 1669 alin. 1 Cod civil, este îndreptățit să solicite instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare cumpărare, după achitarea restului de preț în cuantum de 200 (două sute) lei".
În consecință, instanța constatând că în cauza actul încheiat la data de 25.06.2013 între reclamant și pârât, nu îndeplinește una din condițiile prevăzute de art. 1.719 C.civ., respectiv plata prețului de către promitentul-cumpărător, a reținut că nu se poate suplini voința promitentului-vânzător prin pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act autentic de vânzare-cumpărare, respingând cererea având ca obiect constatarea valabilității promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare, încheiată la data de 25.06.2013, între reclamant și pârât, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul pronunțării unei hotărâri care să șină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul a arătat că hotărârea pronunțată este nemotivată, omisiunea instanței de a analiza și cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii atacate, motivele invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată prin raportare la probele administrate în cauză, dar și a celor care ar fi trebuit administrate prin îndeplinirea rolului activ al instanței de judecată, i-a cauzat o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin modificarea sentinței atacate, ca o garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.
Instanța de judecată nu și-a îndeplinit rolul activ, în sensul că nu i-a pus în vedere să prezinte un înscris esențial în soluționarea cauzei și nici nu a procedat la audierea pârâtului care ar fi putut confirma plata diferenței de preț.
În ceea ce privește fondul cauzei, având în vedere că instanța de judecată nu a procedat la administrarea întregului material probator care ar fi putut duce la dezlegarea pricinii este mai mult decât evident faptul că soluția pronunțată este una eronată care nu a avut în vedere situația de fapt exactă, existentă la data deliberării și pronunțării hotărârii.
Instanța de fond a interpretat și aplicat greșit legea, la data pronunțării hotărârii erau îndeplinite toate condițiile prev de art. 1179 Cciv, inclusiv plata integrală a prețului.
În drept au fost invocate disp. art. 466-482 cciv.
Atașat cererii de apel, în dovedirea motivelor invocate, apelantul a depus la dosarul cauzei un duplicat al declarației autentificate sub nr. 405/24.02.2015 la BIN R. C. M. (f 11).
Intimatul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Tribunalul a administrat proba cu înscrisuri, la dosar fiind atașată adresa nr. 1270/13.08.2015 emisă de Consiliul Local Bulzești.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel, Tribunalul constată următoarele:
Analizând critica referitoare la nemotivarea sentinței apelate, Tribunalul reține că disp. Art. 425 lit. b Cpciv nu impun ca judecătorul să răspundă separat diferitelor argumente ale părților fiind destul ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit, condiției îndeplinită în speță.
În acest context, instanța de apel apreciază că argumentația primei instanțe, deși nu amplă, cuprinde argumentele care au format convingerea instanței și corespunde exigențelor de coerență și concizie.
Neîntemeiată apare a fi și critica vizând lipsa de rol activ a instanței de fond care nu a pus în vedere reclamantului să prezinte înscrisul din care să rezulte achitarea diferenței de preț.
Dispozițiile art. 254 alin.6 Cpciv exclud ca motiv în căile de atac, omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe necesare soluționării cauzei.
Norma legală anterior menționată vine să întărească principiul potrivit căruia, pe tărâm probator, rolul activ al instanței este unul subsidiar, „subordonat” rolului principal care revine părților.
Asta înseamnă că în calea de atac, partea nu-și poate invoca propria culpă în ceea ce privește propunerea și administrarea probelor în condițiile legii, în etapa procesuală anterioară în care s-a pronunțat hotărârea pe care a atacat-o.
Caracterul facultativ al exercitării rolului activ al judecătorului, sub aspectul ordonării din oficiu a administrării unor probe asigură o mai mare responsabilizare a părților care ar trebui să conducă inevitabil la o mai bună calitate a actului de justiție.
În fața instanței de apel, însă, apelantul a făcut dovada achitării integrale a prețului către promitentul cumpărător, condițiile art. 1719 Cciv fiind astfel îndeplinite.
Pe de altă parte, Tribunalul constată că disp. art. 5 legea 17/2014 impun instanței investite cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor prev de art. 3,4,9 din actul normativ menționat, precum și înscrierea imobilului ce face obiectul antecontractului la rolul fiscal și în cartea funciară.
În executarea acestei obligații, analizând înscrisurile administrate în cauză atât în fața instanței de fond, cât și în etapa apelului, Tribunalul constată că antecontractul încheiat de părți respectă condițiile de formă și de fond prescrise de lege, a fost respectat dreptul de preemțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român prin ADS (conform adresei nr. 1270/13.08.2015 emisă de Consiliul Local Bulzești), dar imobilul nu este înscris în cartea funciară (conform adresei nr._/31.07.2014 emisă de OCPI D.-f 24 dosar de fond).
Ca atare, nefiind îndeplinită această condiție legală, impusă de disp. art. 5 Legea 17/2014, Tribunalul apreciază că soluția de respingere a cererii introductive pronunțată de instanța de fond este justă, dar pentru considerentele anterior menționate.
Pentru aceste motive, în temeiul disp. Art. 480 Cpciv, Tribunalul va respinge apelul, urmând a păstra sentința apelată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul formulat de apelantul C. C., cu domiciliul în ., jud. D. împotriva sentinței civile nr. 959/2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_ în contradictoriu cu intimatul P. M. cu domiciliul în București, .. 7, .. A, ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Septembrie 2015
Președinte, L. A. | Judecător, L. C. C. | |
Grefier, E. D. C. |
Red LA/4 ex/16.10.2015
E.C. 21 Septembrie 2015
J fond SM B.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1324/2015. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Decizia nr. 527/2015. Tribunalul DOLJ → |
---|