Întoarcere executare. Decizia nr. 1081/2015. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 1081/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 1081/2015

Dosar nr._ -întoarcere executare-

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1081/2015

Ședința publică din data de 15 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: V. P.

Judecător: A. C. Tițoiu

Grefier: E. D. C.

Pe rol se află judecarea apelului privind pe apelanții pârâți P. M. și P. P. și pe intimata reclamantă S. C. ENERGETIC OLTENIA S.A. și intimații pârâți B.E.J. I. M., B.C.R. SUCURSALA C., P. R.-E., P. A. și P. B. T., având ca obiect întoarcere executare, împotriva sentinței civile numărul 1076/31.01.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .

La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că instanța a fost sesizată cu referat pentru discutarea excepției perimării apelului.

Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării apelului și reține cauza în pronunțare cu privire la această excepție.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

La data de 03.09.2013, reclamanta S. C. ENERGETIC OLTENIA S.A a formulat întoarcere la executare în contradictoriu cu pârâții B.E.J. I. M., B.C.R. SUCURSALA C., P. M., P. P., P. R.-E., P. A. și P. B. T., în dosarul de executare nr. 57/E/2012, constând în obligarea la plata sumei de 266.465 lei, din care 246.371, 328 lei obligație conform titlului și 20.093, 672 lei cheltuieli de executare, suma actualizată, la data plații, cu dobânda bancară, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, contestatorul a arătat că, conform extrasului de cont din data de 05.09.2012, pentru suma de 266.465 lei din care 246.371, 328 lei pentru perioada 08.06._06 și în continuare la plata sumei de 6843, 648 lei pe lună, începând cu data de 08.06.2006 și până la stingerea dreptului de servitute convențională, iar, în recurs, Curtea de Apel C., prin decizia nr. 1678/30.11.2011, a admis recursul și a modificat decizia în parte în sensul că a obligat pârâta la despăgubiri în sumă de 6843,648 lei lunar începând cu ianuarie 2007, iar, ulterior, încasării sumelor creditorii au investit cu formula executorie decizia Tribunalului D. nr. 175/2011, deși acesta fusese supusă recursului.

De asemenea, prin extrasul de cont din data de 05.08.2012, s-a luat din contul unității de către BCR suma de 266.465 lei și virată în contul B. I. M. conform formelor de executare silită în dosarul nr. 57/E/2012.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 4041 alin. 1 Cod.pr.civilă.

În dovedirea cererii, a solicitat proba cu înscrisuri.

La dosar a depus următoarele înscrisuri în copie: certificat de înregistrare . nr._/29.03.2013, certificat constatator, rezoluția nr. 5872/03.04.2013 emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D., Hotărârea nr. 20 emisă de S. C. Energetic Oltenia SA din data de 29.03.2013, încheierea nr. 10/04.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, decizia nr. 790/25.04.2013 pronunțată de către Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2012.

Deși legal citați, pârâții nu au depus întâmpinare în cauză.

Prin sentința civilă nr. 1076/31.01.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă cererea precizată formulată de către reclamanta S. C. ENERGETIC OLTENIA S.A în contradictoriu cu pârâții B.E.J. I. M., B.C.R.SUCURSALA C., P. M., P. P., P. R.-E., P. A. și P. B. T., s-a dispus întoarcerea executării silite realizate în dosarul de executare nr. 57/E/2012 al B. I. M. și obligați pârâții P. P., P. M., P. R. E., Petrescxu A. și P. B. T., în solidar, către reclamantă la plata sumei de 149.061 lei și au fost obligați pârâții P. P., P. M., P. R. E., Petrescxu A. și P. B. T., la plata sumei de 300 lei, către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru).

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin decizia civilă nr. 175/24.03.2011 a Tribunalului D., pronunțată în dosarul nr._, a fost obligată pârâta . SA către reclamanți la plata de despăgubiri civile în sumă de_, 328 lei RON pentru perioada 08.06._06 și, în continuare, la plata sumei de 6843, 648 lei RON pe lună începând cu data de 08.06.2006 și până la stingerea dreptului de servitute convențională asupra suprafeței totale de 536 mp teren situată în C., .. 2, județul D..

Prin decizia irevocabilă nr. 1678/30.11.2011, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., a fost modificată decizia, în parte, în sensul că a fost obligată pârâta la despăgubiri în sumă de 6843, 648 lei lunar, începând cu ianuarie 2007 și au fost menținute restul dispozițiilor deciziei civile.

Prin încheierea nr. 10 /04.04.2013 a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._, a fost lămurit înțelesul și întinderea dispozitivului deciziei civile nr. 1678/30.11.2011 a Curții de Apel C. în dosar nr._, în sensul că paragraful 3, ,,Menține restul dispozițiilor deciziei civile ,, se referă la: admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, admiterea în parte a acțiunii, constatarea încetării servituții legale cu titlu gratuit, la obligarea reclamanților la plata diferenței taxei judiciare de timbru și respectiv, obligarea pârâtei la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată".

La data de 18.06.2012, creditorii au formulat cerere de executare silită, invocând ca titlu executoriu decizia civilă nr. 175/2011 a Tribunalului D., formându-se dosarul de executare nr. 57/E/2012 al B. I. M.. La data de 05.09.2012, debitoarea a realizat plata sumei de 266.465 lei conform extrasului de cont. Însă, prin decizia irevocabilă nr. 790/25.04.2013 a Tribunalului D., pronunțată în dosarul nr._/215/2012, a fost modificată sentința civilă nr._/12.10.2012 a Judecătoriei C., în sensul că a fost admisă contestația la executare și au fost anulate actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 57/E/2012 al B. I. M..

În timpul judecății prezentei cauze, din suma totală de_ lei, a fost restituită reclamantei suma de_ lei, astfel: la data de 16.12.2013 s-a plătit suma de_ lei, iar, la data de 17.12.2013, s-a plătit suma de_ lei. A rezultat un rest de restituit în sumă de_ lei, față de care reclamanta a precizat, în scris, restituirea acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 404 indice 1 C., în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare.

Potrivit art. 404 indice 2 alin. 3 C., dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și alin. 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii.

În cauză, instanța a reținut că au fost anulate actele de executare silită realizate în dosarul de executare nr. 57/E/2012 al B. I. M., prin decizie irevocabilă, astfel că este îndreptățită reclamanta la restituirea sumei achitate în acest dosar de executare silită.

Din aceste considerente, instanța a admis cererea precizată și a dispus întoarcerea executării în sensul că au fost obligați pârâții P. P., P. M., P. R. E., P. A. și P. B. T., în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 149.061 lei, cu aplicarea art. 274 C..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții apelanți P. M. și P. P., criticând-o pentru netemeinicie.

Prin încheierea de ședință din data de 05.05.2014, instanța a dispus suspendarea judecății, în temeiul dispozițiilor art. 1551 C.pr.civ., având în vedere că pârâții nu au depus 5 exemplare ale motivelor de recurs.

Cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an și a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru constatarea perimării.

Potrivit art. 248 C.pr.civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, mai mult de un an „.

În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare (05.05.2014), cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an, din culpa părții interesate (în speță apelanții pârâți) care nu a cerut, în cursul acestui an, repunerea cauzei pe rol, aceasta fiind repusă pe rol la acest termen de judecată, cu referat înaintat de C. Arhivă, în vederea constatării perimării.

Având în vedere aceste aspecte, în temeiul disp. art. 248 și 252 C.p.c., tribunalul va admite excepția perimării apelului invocată, din oficiu, de către instanță și va constata perimat apelul declarat de către apelanții pârâți P. M. și P. P., împotriva sentinței civile nr. 1076/31.06.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă S. C. ENERGETIC OLTENIA S.A. și intimații pârâți B.E.J. I. M., B.C.R. SUCURSALA C., P. R.-E., P. A. și P. B. T..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite excepția perimării apelului invocată, din oficiu, de către instanță.

Constată perimat apelul declarat de către apelanții pârâți P. M. și P. P., ambii domiciliați în municipiul C., ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 1076/31.06.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă S. C. ENERGETIC OLTENIA S.A., cu sediul în municipiul Târgu-J., ., nr. 5, jud. Gorj și intimații pârâți B.E.J. I. M., cu sediul în municipiul C., .. NOU 54-A-C, jud. D., B.C.R. SUCURSALA C., cu sediul în municipiul C., ., jud. D., P. R.-E., domiciliată în municipiul C., ., .. 1, ., P. A. și P. B. T., ambii domiciliați în municipiul C., ., jud. D..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 15.06.2015.

Președinte,

V. P.

Judecător,

A. C. Tițoiu

Grefier,

E. D. C.

Red. jud. V.P./Tehn. F.M. 10 ex./24.06.2015

Jud. fond: A. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Decizia nr. 1081/2015. Tribunalul DOLJ