Pretenţii. Sentința nr. 6596/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 6596/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 709/2015

Dosar nr._/215/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 709/2015

Ședința publică de la 17 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. C. F.

Judecător L. A.

Grefier E. D. C.

Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta pârâtă S. A. împotriva sentinței civile nr. 6596/08.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._/215/2013 în contradictoriu cu intimata-reclamantă T. E., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta-pârâtă S. A., prin avocat G. I. și intimata-reclamantă T. E., prin avocat A. C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimata-reclamantă T. E. cu mențiunea personal la interogatoriu.

Apelanta-pârâtă S. A., prin avocat G. I., depune la dosarul cauzei o . înscrisuri pe care le comunică și apărătorului intimatei-reclamante. Solicită încuviințarea probei cu aceste înscrisuri.

Intimata-reclamantă T. E., prin avocat A. C., depune la dosarul cauzei înscrisuri cu privire la starea de sănătate a acesteia. Solicită încuviințarea probei cu aceste înscrisuri.

Instanța comunică înscrisurile depuse de intimata-reclamantă către apelanta-pârâtă.

Apelanta-pârâtă S. A., prin avocat G. I., având cuvântul, învederează că nu solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoștință de înscrisuri și nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri.

Intimata-reclamantă T. E., prin avocat A. C., având cuvântul, învederează că nu solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoștință de înscrisuri și nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri.

Instanța, după deliberare, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse în ședința publică de la acest termen de judecată, întrucât administrarea acestei probe nu duce la tergiversarea prezentei cauze.

Instanța procedează la administrarea probei cu interogatoriul intimatei-reclamante T. E., acesta fiind depus la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.

Apelanta-pârâtă S. A., prin avocat G. I., având cuvântul, solicită admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinței civile pronunțate de Judecătoria C. și pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Învederează că prin motivele de apel a invocat excepția nulității încheierii de ședință din 20.03.2014 dar înțelege să renunțe la acest motiv de apel. Pe cale de excepție înțelege să invoce excepția lipsei calității procesual pasive a acesteia având în vedere că așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată rezultă că suma de bani a fost împrumutată . și s-a făcut dovada că au fost folosiți în acest scop, motivul pentru care reclamanta nu a promovat o acțiune împotriva acestei societăți este dat de faptul că această societate în anul 2013 a intrat în dizolvare . De asemenea învederează că înțelege să invoce excepția necompetenței teritoriale a instanței, domiciliul acesteia fiind pe raza teritorială a altei instanțe. Tot pe cale de excepție înțelege să invoce excepția prescripției dreptului material la acțiune astfel că față de data acordării împrumutului, dreptul la acțiune este prescris. Cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, având în vedere că ar fi trebuit să existe un început de dovadă scrisă, de asemenea arată că nu a existat o probă care să facă dovada acordării acestui împrumut. La dosarul cauzei a fost depus un registru de casă semnat chiar de intimata din prezenta cauză, din care rezultă că la momentul la care se susține că s-a acordat acest împrumut, firma . avea sold în casierie. Pentru toate aceste motive solicită admiterea apelului și acordarea cheltuielilor de judecată.

Intimata-reclamantă T. E., prin avocat A. C., având cuvântul, solicită respingerea apelului, menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond. În ceea ce privește prima critică, solicită să se constate că aceasta este nefondată, deoarece aceasta a arătat că la data de 15.10.2010 i-a împrumutat pârâtei suma de 3000 eu cu obligația de a fi restituit în termen de 6 luni. În ceea ce privește excepția necompetenței teritoriale învederează că aceasta nu poate fi invocată direct în calea de atac a apelului. La pagina 42 pârâta își indică domiciliul ca fiind în C., . la prescripția dreptului material la acțiune, învederează că este clar data de la care începe să curgă prescripția, respectiv martie 2011. Este nefondată și critica privind excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, în mod corect instanța de fond a reținut imposibilitatea morală a preconstituirii unui înscris. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului dedus judecății, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6596/2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_/215/2013, a fost admisă acțiunea formulată reclamanta T. E. în contradictoriu cu pârâta S. A..

A fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de_ lei (echivalentul în lei a sumei de 3000 euro), reprezentând împrumut nerestituit, cu dobânda legală aplicată de la data introducerii acțiunii-16.10.2013 până la data plății efective.

A fost obligată pârâta către reclamantă la 1580 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 16.10.2013 reclamanta T. E. a chemat în judecat în judecată pe pârâta S. A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată la plata sumei de 3000 euro sau echivalentul în lei, reprezentând împrumutul acordat de reclamantă la data de 15.10.2010 și plata dobânzilor legale la această sumă (calculate de la data introducerii acțiunii) precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Motivând în fapt acțiunea, reclamanta arată că în perioada 1999 – 2012 a fost contabila societății comerciale al cărui acționar era pârâta S. A., respectiv ..

Din cauza faptului că societatea comercială al cărui acționar era și pârâta nu dispunea de resursele financiare pentru a-și achita furnizorii, fiind deci în imposibilitate de a-și continua activitatea, pârâta, a rugat-o la începutul lunii octombrie 2010 să-i împrumute suma de 3000 euro, obligându-se să-i restituie în termen de 6 luni.

Având în vedere că o cunoștea pe pârâtă de atâția ani, că între ele exista deja o legătură apropiată bazată pe încredere și, în plus, cunoscând în mod direct situația financiară dificilă a ., a acceptat să-i împrumute pârâtei suma de 3000 euro pe care îi ceruse.

Astfel, la data de 15.10.2010 i-a împrumutat pârâtei suma de 3000 euro, fără a întocmi vreun înscris cu aceasta, convinsă fiind că pârâta este o persoană de încredere și îi va restitui în termen de 6 luni suma împrumutată.

Nu a gândit nici un moment că pârâta care este și consilier juridic la Poșta Română, va refuza să-i restituie suma împrumutată, începând cu luna martie 2010, a rugat-o în nenumărate rânduri pe pârâtă să-i restituie suma datorată, însă aceasta îi răspundea de fiecare dată că nu are încă posibilitatea să-i restituie banii, promițându-i că va face un împrumut la CAR și-i va achita integral împrumutul.

Precizează că în nenumărate rânduri, s-a deplasat însoțită de cunoștințe comune atât la domiciliul pârâtei cât și la sectorul în care își desfășoară activitatea, încercând s-o determine pe pârâtă să-și achite suma împrumutată.

Pârâta nu a negat niciodată că are să-i restituie suma de 3000 euro, dar de fiecare dată, sub diferite pretexte amână momentul restituirii împrumutului.

Ulterior, respectiv începând din anul 2012, pârâta a refuzat să-i răspundă la telefon, toate demersurile făcute pentru a intra în contact cu aceasta fiind zadarnice.

Mai mult decât atât, o parte din actele societății din perioada 01.01.2012 – 30.06.2012 au rămas la reclamantă, pârâta renunțând și la aceste acte absolut necesare pentru depunerea bilanțului contabil, fiind evident că pârâta refuză efectiv să-i restituie împrumutul acordat.

Dovada celor de mai sus înțelege s-o facă cu proba cu interogatoriu pârâtei, înscrisuri și proba testimonială.

În drept, își întemeiază acțiunea pe disp. art. 1270 C.CIV., art. 2158 și urm. C.CIV. și art. 309 pct. (4) C.P.CIV.

La data de 26.11.2013 reclamanta a precizat acțiunea, în sensul că obiectul acțiunii îl reprezintă restituirea de către pârâtă a sumei de 13.500 lei (echivalentul în lei a sumei de 3000 euro) pe care i-a împrumutat la data de 15.10.2010.

Precizează că pârâta i-a solicitat suma de 3000 euro pentru a achita furnizorul .. deoarece S.C. SALAS ART S.R.L.(a cărui administrator era pârâta ) avea la 15 octombrie 2010 o datorie către furnizor în cuantum de 31.086,56 lei.

Susține că . era, la momentul respectiv, principalul furnizor al societății ., pârâta motivându-i că are urgentă nevoie de bani pentru a achita această datorie, în caz contrar, fiind în pericol de a numai putea desfășura activități comerciale până la momentul achitării furnizorilor.

A atașat în acest sens fișa furnizorului . pe anul 2010 (anexa 1), din care rezultă că timp de 4 luni pârâta nu a achitat datoria către acest furnizor.

Din banii împrumutați, de către reclamantă, la data de 15.10.2010, pârâta a achitat către furnizor suma de 1100 lei .

În plus, din actele pe care le depune, rezultă că societatea administrată de pârâtă avea blocat contul BRD, dovadă că pârâta avea multe datorii (anexa 2).

În aceste condiții, pârâta a fost constrânsă să deschidă un alt cont la CEC C. chiar la data de 20.10.2010, făcând plata către furnizor în sumă de 1100 lei cu banii pe care îi împrumutase chiar de la reclamantă (anexa 3).

Atașează înscrisuri din care rezultă că pârâta a mai împrumutat sume de bani și altor persoane și își nota fiecare sumă împrumutată sau cheltuială precum și sumele care îi erau restituite (anexa 4) în care este menționat și împrumutul către pârâtă la data de 15.10.2010.

Dovada susținerilor o va face cu interogatoriul pârâtei, înscrisurile atașate și proba cu martorii J. G. și M. D..

A depus la dosar: fișă furnizor, anexele 1-4, taxa judiciară de timbru 780 lei.

La data de 17.03.2014 pârâta a formulat întâmpinare, solicitând instanței să constate încălcarea prevederilor Codului de procedură civilă cu privire la necomunicarea unei copii de pe cererea de chemare în judecată care aduce grave atingeri dreptului la apărare și principiului contradictorialității a dreptului la un proces echitabil, în termen optim și previzibil.

Invederează că în speța de față, mijloacele de probă sunt doar înscrisurile autentice sau înscrisurile sub semnătură privată, în consecință solicită comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexe pentru completarea întâmpinării, administrarea probelor reprezentate cu înscrisuri autentice sau înscrisuri private, probe admise de lege în speța de față.

Invocă încălcarea prevederilor Art. 194 C.P.CIV. cu privire la nearătarea motivelor de fapt și de drept pe care se bazează înscrisul numit „precizare”.

Invocă, pe cale de excepție, prescripția dreptului material la acțiune a reclamantei, precizând că aceasta a introdus acțiunea după împlinirea termenului general de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958, termen care atunci când este vorba de o obligație bănească este de 3 ani.

Astfel data la care se naște dreptul material pentru a cere executarea silită este de 15 octombrie 2010, iar acțiunea a fost dedusă judecății la data de 16.10.2013, după împlinirea termenului general de prescripție.

Invederează că nu există nici un fel de contract de împrumut sau un alt fel de contract încheiat între părți din care să rezulte că reclamanta a împrumutat pârâta cu suma de 13.500 lei echivalent în euro cu suma de 3000 euro.

În precizare, reclamanta face referire la documente comerciale contabile ale unei societăți care nu au legătură cu speța și la notițe personale, reclamanta a solicitat administrarea unor probe nelegale.

În drept, dovada contractului de împrumut se face în condițiile art. 1191 și urm. C.CIV. și presupune probațiunea atât a acordului de voință cât și a remiterii materiale a bunului împrumutat.

Susține că acțiunea formulată de reclamantă s-a întemeiat pe dispozițiile Codului civil, care reglementează contractul de împrumut, dar aceasta nu a putut prezenta un înscris doveditor al convenției încheiate cu pârâta din care să rezulte voința și consimțământul acesteia din urmă de a fi împrumutată.

Mai susține că, o condiție de formă, în plus este cerută de dispozițiile art. 1180 C.CIV., potrivit cu care înscrisurile sub semnătură privată care constau în obligația unilaterală a unei părți de a plăti altei părți o sumă de bani, trebuie să fie scrise în întregime de mâna debitorului, în cazul de față pârâtei sau în caz contrar să cuprindă înaintea semnăturii mențiunea "bun de plată, aprobat pentru suma de …." sau altă mențiune asemănătoare, urmată de indicarea în litere a sumei la plata căreia debitorul se obligă.

Precizează că dovada cu martori și prezumțiile sunt admisibile atunci când există un început de dovadă scrisă provenită de la pârâtă, potrivit art. 1197 C.CIV.

Din textele legale invocate rezultă inadmisibilitatea altor mijloace de probă în afara înscrisurilor pentru dovada actelor juridice a căror valoare depășește 250 lei. Ori în lipsa dovezilor privind existența unui contract de împrumut, a faptului că reclamanta a dat suma de bani pretinsă cu acest titlu pârâtei, nu reprezintă relevanță, împrejurările menționate de reclamantă cu privire la activitatea firmei precizate de reclamantă sau la notițe personale.

Dispozițiile art. 129 alin. 1 C.P.CIV., prevăd că părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să-și probeze pretențiile, ori în cazul de față reclamanta cu anumite comentarii despre activitatea comercială a altei societăți care nu are legătură cu obiectul cauzei, nu și-a probat în condițiile cerute de lege pretențiile.

Atâta timp cât reclamanta nu a putut proba condițiile de fond și formă necesare valabilității convenției în condițiile disp. art. 1576 și art. 1270 C.CIV., acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată.

În consecință, solicită respingerea acțiunii ca nelegală și neîntemeiată.

În temeiul art. 223 C.P.CIV. și art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a C.P.CIV., solicită judecarea cauzei și în lipsă.

Prin încheierea de ședință din data de 20.03.2014 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în cererea de chemare în judecată, în sensul că în loc de martie 2010, se va trece corect martie 2011 și în temeiul art. 208 (2) C.P.CIV., întrucât pârâta nu a depus întâmpinarea în termenul legal de 25 zile, instanța a dispus decăderea pârâtei din dreptul de a formula întâmpinare.

La solicitarea reclamantei, instanța a dispus citarea pârâtei la interogatoriu, dar aceasta nu s-a prezentat și, în consecință, instanța va face aplicarea art. 358 C.P.CIV. și va socoti această împrejurare un început de dovadă în folosul reclamantei.

În sens probator, a fost încuviințată proba testimonială, fiind audiați martorii J. G. și M. D..

Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamata T. E. a chemat în judecată pe pârâta S. A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată la plata sumei de 3000 euro sau echivalentul în lei, reprezentând împrumutul acordat de reclamantă la data de 15.10.2010 și plata dobânzilor legale la această sumă (calculate de la data introducerii acțiunii) precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a făcut dovada că în perioada 1999 – 2012 a îndeplinit funcția de contabil al societății . al cărei acționar era pârâta S. A..

În speță, dovada împrumutului de 3000 euro la data de 15 octombrie 2010 a fost făcută cu declarațiile martorilor J. G. și M. D., care se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar reprezentate de anexele 1-4 din care rezultă că pârâta a solicitat reclamantei cu titlu de împrumut suma de 3000 euro, deoarece societatea . al cărei acționar era pârâta, avea nevoie urgentă de bani pentru a achita suma de 31.086,58 lei către furnizorul . dar și alte sume către alți furnizori, motivând, la momentul respectiv că are urgentă nevoie de bani pentru a-și achita furnizorii, în caz contrar, fiind în pericol de a nu mai putea desfășura activități comerciale.

Întrucât pârâta legal citată a refuzat să se prezinte la interogatoriu, instanța de fond a făcut aplicarea art. 358 C.P.CIV. și a socotit această împrejurare ca un început de dovadă scrisă ce va fi completat cu probele menționate mai sus.

Instanța de fond a avut în vedere excepția de la art. 1191 alin. 1 și 2 C.Civ. privind imposibilitatea preconstituirii probei scrise, respectiv imposibilitatea morală de a preconstitui un înscris, fapt ce rezultă din raporturile de încredere dintre părți, reclamanta fiind în perioada 1999 – 2012, contabil al . al cărui acționar era pârâta S. A. și aceasta din urmă prin natura serviciului pe care-l avea, lucrând la Poșta Română, prezenta încredere.

Dovada faptului material al predării sumei de 3000 euro, s-a făcut cu declarațiile martorilor J. G. și M. D. care o cunosc pe reclamantă, aceasta a ținut contabilitatea societății pârâtei și înțelegând situația societății care acumulase datorii mari către furnizori. Reclamanta a împrumutat această sumă pârâtei pentru a achita datoriile societății, ulterior reclamanta s-a plâns martorei M. D., în repetate rânduri că pârâta nu-i mai restituie banii, că o sună la telefon și nu-i mai răspunde, iar martora J. G. cunoaște că reclamanta venea la locul de muncă al pârâtei, Poșta Română și pierdea mult timp să o caute pe pârâtă, care se ascundea prin birouri.

Conform art. 1584 C.CIV., principala obligație a împrumutatului este de a restitui, la scadență, lucruri de același gen, în aceeași cantitate și de aceeași calitate indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor din momentul încheierii contractului și acela al plății, iar conform art. 1578 C.CIV. obligația ce rezultă dintr-un împrumut de bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract.

Față de considerentele menționate, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada că a predat pârâtei suma de 13.500 lei (echivalentul în lei a sumei de 3000 euro) cu titlu de împrumut și a făcut dovada că pârâta nu și-a respectat obligația prevăzută de art. 1584 C.CIV., aceea de a restitui suma împrumutată la termenul de plată stabilit și, în consecință, văzând și dispozițiile art. 1576 și 1584 C.CIV., apreciind acțiunea ca fiind întemeiată a admis-o așa cum a fost formulată.

În temeiul art. 453 C.P.CIV., a obligat pârâta către reclamantă la 1580 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii din data de 20.03.2014 a declarat apel pârâta, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a arătat că prin încheierea de ședință din data de 20.03.2014 în mod eronat instanța a luat act de îndreptarea erorilor strecurate în cererea de chemare în judecată, aflându-ne în prezența unei modificări a cererii făcută peste termenul legal prevăzut de art. 204 Ncpciv.

Pe cale de excepție, apelanta a înțeles să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive dat fiind faptul că din afirmațiile reclamantei rezultă că împrumutul a fost acordat . sau cel mult pârâtei în calitate de administrator al acestei companii. Nici un moment reclamanta nu a afirmat că banii au fost împrumutați în interesul personal al pârâtei, ci acesteia în calitate de administrator al firmei în scopul de a achita debitele firmei.

Apelanta a invocat necompetența teritorială a Judecătoriei C. întrucât din anul 2012 nu mai locuiește în C., reședința sa legală fiind în Slatina.

Tot pe cașe de excepție, apelanta a invocat prescripția dreptului material la acțiune și inadmisibilitatea cererii pornind de la împrejurarea că potrivita art. 1169 Cciv, reclamanta avea obligația de a face dovada susținerilor sale, respectiv dovada unui raport juridic de împrumut.

Potrivit art. 1191 Cciv, dovada actelor juridice a căror valoare depășește suma de 250 lei nu se poate face decât act autentic sau sub semnătură privată, dovada cu martori fiind admisibilă doar dacă împrumutatul consimte la aceasta sau dacă dovedește că la momentul încheierii contractului a existat o imposibilitate, fie și morală, de a preconstitui un înscris.

Tot astfel, dovada cu martori este admisibilă atunci când există un început de dovadă scrisă provenind de la împrumutat sau reprezentantul lui și care face verosimil faptul pretins.

Or, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, nu exista un început de dovadă scrisă în sensul legii civile în așa fel încât aceasta să fie completată cu proba testimonială.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 358 Ncpciv raporta la interogatoriul care urma să-i fie administrat, apelanta a arătat că nu s-a prezentat la interogatoriu în mod nejustificat, ci din motive obiective care au împiedicat-o să părăsească locuința.

Pe fondul cauzei, apelanta a arătat că nu a împrumutat suma de bani solicitată de reclamantă și nu cunoaște cele două persoane audiate ca martor.

În drept au fost invocate disp. art. 466 și urm. Art. 480 alin. 1-3 și art. 447 Cpciv.

Atașat cererii de apel, apelanta a depus la dosar copii ale actelor de stare civilă în dovedirea domiciliului său și acte medicale în dovedirea situației medicale a fiului său (f 7-14).

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

Apelanta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Tribunalul a administrat proba cu înscrisuri la dosar fiind atașate copii ale contractului de prestări servicii încheiat între societatea administrată de apelantă și intimată (f 47), procura autentificată sub nr. 491/2012 la BNPA I. Vergica (f 49)și pe cea cu interogatoriul reclamantei, răspunsurile acesteia fiind consemnate și atașate la dosar (f 45-46).

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel, Tribunalul constată că apelul este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

A. Analizând motivul de nelegalitate a încheierii de ședință din data de 20.03.2014, Tribunalul îl apreciază a fi neîntemeiat.

Astfel, Tribunalul reține că cererea modificatoare (adițională în reglementarea art. 30 Cpciv) este aceea prin care reclamantul urmărește să schimbe elemente importante ale cererii de chemare în judecată precum părțile, obiectul cererii sau temeiul juridic al acesteia. Disp. art. 204 Cpciv, instituie dreptul reclamantului de a-și modifica cererea, sub sancțiunea decăderii, până la primul termen la care acesta este legal citat.

În speță, Tribunalul constată că, în ședința publică din data de 20.03.2014, reclamanta a solicitat instanței să ia act de împrejurarea că în cuprinsul cererii introductive s-au strecurat erori materiale în prezentarea situației de fapt, respectiv data stabilită de părți pentru restituirea împrumutului a fost greșit consemnată.

Deși într-o exprimare deficitară, instanța de fond a luat act de precizarea reclamantei.

Critica apelantei potrivit căreia reclamanta și-a modificat în acest mod cererea de chemare în judecată, cu nerespectarea termenului imperativ instituit de disp. art. 204 alin.1 Cpciv, nu poate fi primită.

Astfel, rectificarea unor elemente ale stării de fapt nu poate fi asimilată unei modificări a obiectului sau cauzei juridice a acțiunii spre a fi calificată o veritabilă cerere adițională.

De asemenea, critica privind intenția reclamantei de a înlătura efectele prescripției invocate de pârâtă în cuprinsul întâmpinării formulate apare a fi neîntemeiată.

Astfel, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a indicat data de 15.10.2010 drept moment al încheierii contractului de împrumut și un termen de 6 luni, la expirarea căruia părțile au convenit restituirea.

Ca atare, indicarea lunii martie a anului 2010 (dată anterioară încheierii acordului de voință) drept moment al scadenței reprezintă o veritabilă eroare de redactare a cărei rectificare nu este de natură a modifica cererea introductivă.

B.1. Neîntemeiat apare a fi și motivul de reformare vizând lipsa calității procesuale pasive a pârâtei.

Astfel, starea de fapt prezentată de reclamantă și susținută de mijloacele de probă administrate în cauză indică calitatea pârâtei de împrumutat. Scopul încheierii contractului și modalitatea ulterioară de utilizare a banilor împrumutați nu sunt de natură a legitima pasiv, în prezenta cauză, o altă persoană.

2. n ceea ce privește competența teritorială de soluționare a pricinii, Tribunalul reține că întradevăr, disp. art. 107 Cpciv instituie regula generală potrivit căreia competența de drept comun din punct de vedere teritorial pentru judecata în primă instanță aparține instanței în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul. Din interpretarea per a contrario a disp. art. 129 alin. final Cpciv, rezultă că norma este una de ordine privată.

Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar în această etapă procesuală rezultă că la momentul investirii instanței de fond cu cererea introductivă, pârâta domicilia în Municipiul Slatina, astfel încât competența de drept comun în soluționarea pricinii aparținea Judecătoriei Slatina.

Însă, disp. art. 130 alin. 3 Cpciv arată că în cazul încălcării normelor de competență teritorială, în afară de cea exclusivă, excepția de necompetență de ordine privată poate fi invocată numai de către pârât și numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanței.

În speță, Tribunalul constată că, în ședința publică din data de 20.03.2014 instanța de fond a făcut aplicarea disp. art. 208 alin. 2 Cpciv, constatând decăderea pârâtei din dreptul de a mai propune probe și a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, așadar inclusiv excepția de necompetență de ordine privată, astfel încât aceasta nu poate invoca pentru prima dată în apel necompetența instanței de fond în soluționarea pricinii.

3. Neîntemeiată apare a fi și critica vizând prescripția dreptului material la acțiune.

Astfel, întrucât dreptul împrumutărorului la restituirea împrumutului este afectat de un termen, aplicabile sunt dispozițiile art. 7 alin. 3 Decretul 167/1958 potrivit cărora prescripția începe să curgă de la data împlinirii termenului.

Ca atare, momentul la care a început să curgă prescripția este luna martie 2011, dată raportat la care termenul de 3 ani instituit de disp. art. 3 Decretul 167/1958 nu se împlinise la momentul investirii instanței cu cererea de chemare în judecată.

4. Contrar susținerilor apelantei, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a disp. art. 1191-1198 Cciv de la 1864, încuviințând, pentru reclamantă, proba testimonială în dovedirea existenței și conținutului acordului de voință al părților.

Astfel, de la regulile restrictive instituite de disp. art.1191 alin. 1 și 2 Cciv, există o . excepții comune în sensul că, în anumite situații, proba cu martori devine admisibilă, indiferent de valoarea obiectului juridic.

Tribunalul apreciază că relațiile de colaborare existente între părți la momentul încheierii acordului de voință, recunoscute ca atare chiar de apelantă, se circumscriu unui caz de imposibilitate morală de a preconstitui un înscris, asimilat disp. art. 1198 pct 1-3 Cciv.

Ca atare, în mod temeinic a încuviințat prima instanță pentru reclamantă administrarea probei testimoniale.

Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 358 Cpciv, apreciind neprezentarea pârâtei la interogatoriu a fi un început de dovadă scrisă.

Astfel, situația medicală a fiului acesteia, deși gravă, nu o împiedică pe aceasta să lipsească, astfel cum recunoaște în cuprinsul motivelor de apel, pentru anumite intervale de timp de la domiciliu, în condițiile în care asigură supravegherea minorului de către o altă persoană.

Prezența acesteia în fața instanței de judecată, deși presupunea deplasarea într-o altă localitatea, nu necesita o durată de timp excesivă. De altfel, în fața instanței de apel, apelanta pârâtă s-a prezentat personal fără a invoca vreun impediment.

În ceea ce privește îndeplinirea procedurii de citare, Tribunalul constată că aceasta s-a realizat în mod legal, la adresa indicată chiar de pârâtă în cuprinsul întâmpinării formulate la cererea introductivă.

C. Tribunalul apreciază că prima instanță, în urma unei analize riguroase a mijloacelor de probă administrate în cauză, a stabilit în mod complet starea de fapt, aplicând corect dispozițiile legale relevante.

Astfel, Tribunalul reține că reclamanta in calitate de împrumutator si parată in calitate de împrumutat s-a realizat acordul de vointa având ca obiect suma de 3000 euro.

Acest fapt rezulta din coroborarea atitudinii procesuale a paratei care a lipsit la administrarea interogatoriului încuviintat reclamantei cu declarațiile martorilor audiați nemijlocit.

Principala obligatie a imprumutatului la care a dat nastere acordul de vointa al partilor este cea de restituire la scadenta conf art. 1584 Cciv.

Efectul oricarei obligatii este dreptul pe care aceasta il confera creditorului de a pretinde si de a obtine de la debitor indeplinirea exacta a prestatiei la care el este obligat.

Instanța constata ca desi, in conf cu art. art. 10 alin.1 Cpciv dovada executarii obligației de restituire devine paratei, aceasta nu a facut nicio probă in acest sens.

Constatand neindeplinirea de catre pârată a obligatiei de restituire a sumei de 3000 euro (echivalent în lei la data plății) in temeiul art. 1584 corob cu art. 1073 Cciv în mod temeinic instanta de fond a obligat-o pe acestia la plata sumei împrumutate.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 480 Cpciv, va păstra în tot sentința apelată, urmând a respinge apelul.

În temeiul disp. Art. 453 Cpciv, va obliga apelanta pârâtă la plata către intimata reclamantă a sumei de 400 cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului avocațial avansat (conform chitanței 138/10.03.2015 emisă de Cabinet avocat A. E. C.).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge apelul formulat de apelanta pârâtă S. A., domiciliată în C., ., .. 1, . împotriva sentinței civile nr. 6596/08.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._/215/2013 în contradictoriu cu intimata-reclamantă T. E.., domiciliată în C., ., jud. D..

Obligă pe apelanta la plata către intimată a sumei de 400 lei, cheltuieli de judecată. Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Aprilie 2015

Președinte,

G. C. F.

Judecător,

L. A.

Grefier,

E. D. C.

Red LA/4 ex/23.06.2015

E.C. 28 Aprilie 2015

J fond F D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6596/2015. Tribunalul DOLJ