Pretenţii. Decizia nr. 1389/2015. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1389/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 1389/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1389/2015
Ședința publică de la 17 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător A. C. Tițoiu
Grefier A. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil declarat de reclamantul S. C. JUDETEAN DE URGENTA C. împotriva sentinței civile nr. 4114/30.03.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât ȘULFĂ V. având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este declarat în termen, este motivat și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea formulată la data de 19.12.2014 înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de dosar_, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul ȘULFĂ V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligat la plata sumei de 913,28 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale.
În motivare, reclamantul a arătat că, în perioada 02.11._11, pârâtul ȘULFĂ V., a fost internat la Secția Chirurgie Toracică a Spitalului C. Județean de Urgență C., iar contravaloarea zilelor de spitalizare în cuantum de 913,28 lei nu a fost achitată nici până în prezent, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 si 999 Cod Civil, precum și condițiile prevăzute de art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A mai arătat reclamantul că, având în vedere dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul ce i-a fost cauzat, de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâta a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate și are obligația de a le restitui către Casa de Asigurări de Sănătate D..
A precizat că angajarea răspunderii civile a autorului faptei presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența prejudiciului cauzat Spitalului C. de Urgență C. reprezentat de contravaloarea zilelor de spitalizare; existența unor fapte ilicite prin încălcarea prevederilor art. 184 alin. 1 și 3 C.p., existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu (contravaloarea zilelor de spitalizare), precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în neglijența sau imprudența cu care a acționat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998, 999 Cod civil, art. 112 Cod procedură civilă și art. 313 din Legea nr. 95/2006.
S-a solicitat judecarea cauzei si in lipsă.
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru.
In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei decont de cheltuieli.
Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare.
A precizat că a fost victima unui accident, însă este asigurat la CAS D. și nu a fost înștiințat niciodată că ar avea de achitat vreo sumă către reclamantă și a invocat excepția prescripției dreptului reclamantului la acțiune.
A anexat adeverința nr. 106/23.01.2015, ordin de plată, certificat medico legal.
La termenul de judecată din data de 30.03.2015 pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, având în vedere că cheltuielile soluționate sunt aferente perioadei 02.11._11, în timp ce acțiunea a fost formulată în data de 19.12.2014.
Prin sentința civilă nr.4114/30.03.2015 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., în contradictoriu cu pârâtul Șulfă V., ca tardiv formulată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Excepția prescripției dreptului material la acțiune este o excepție de fond, peremptorie, ce va fi examinată în conformitate cu prevederile art.18 din Decretul nr.167/1958.
În speță, la data de 02.11.2011, pârâtul Șulfă V. a fost internat la S. C. Județean de Urgență C., Secția Chirurgie Toracică, în perioada 02.11._11.
Din decontul de cheltuieli atașat la dosarul cauzei, contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de internarea acestuia a fost în cuantum de 913,28 lei.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtului ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acestuia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a face dovada că acesta a fost victima unui accident și fără a formula plângere penală împotriva agresorului.
Ca atare, este vorba în speță despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, căreia i se aplică în ceea ce privește prescripția extinctivă dispozițiile art.3 alin.1 și art.8 alin.1 din Decretul nr.167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, instanța nu va reține susținerea reclamantului conform căreia suma pretinsă cu titlu de despăgubire este o creanță bugetară, conform dispozițiilor Codului fiscal, fiind un venit bugetar întrucât aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în sensul art.21 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Creanțele fiscale reprezintă dreptul patrimonial care, potrivit legii, rezultă din raportul de drept material fiscal constând în dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat precum și dreptul la perceperea majorărilor de întârziere denumite creanțe fiscale accesorii, în sensul art.21 din Codul de procedură fiscală.
Potrivit art.209 din Legea nr.95/2006 privind reforma în sănătate, fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este un fond special care se constituie din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, suportată de asigurați, de persoane fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat și alte surse. Gestionarea fondului se face prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate și prin casele de asigurări sociale de sănătate județene și a Mun.București.
Este de necontestat că, în considerarea dispozițiilor art.313 din Legea nr.95/2006 spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a repara prejudiciul cauzat de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Împrejurarea că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale și că acest fond este componentă a bugetului de stat nu e de natură a asimila cheltuielile de spitalizare unei creanțe bugetare pentru care termenul de prescripție este de 5 ani.
În acest sens, nu trebuie să se facă o confuzie între contribuția datorată fondului de asigurări și cheltuielile de spitalizare, ignorându-se și faptul că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe răspunderea civilă delictuală, prev. de art.998, 999 Cod civil.
Așadar, având în vedere că reclamantul a cunoscut paguba și pe cel care se face vinovat de ea chiar din momentul în care pârâtul a fost externat, respectiv de la data de 04.11.2011, instanța reține că de la acest moment a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
Întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit în speță vreo cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu s-a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă, instanța constată că acest termen s-a împlinit la data de 04.11.2014, potrivit art.101 alin.3 și 4 Cod procedură civilă.
Cum acțiunea a fost introdusă la data de 19.12.2014, instanța constată că la acel moment era prescris dreptul reclamantului la acțiune, motiv pentru care va admite excepția dreptului material la acțiune și va respinge acțiunea ca tardiv introdusă.
Împotriva acestei sentințe civile nr.1918/14.02.2014 a declarat apel reclamantul S. C. Județean de Urgență C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune la care instanța face referire, se arată că, potrivit art.262 alin. 1. lit.a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu privire la utilizarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se prevede că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare și dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaționale cu prevederi domeniul sănătății la care România este parte, stabilite în contractul - cadru.
Totodată alin. 2 prevede faptul că, cheltuielile prevăzute la alin. 1 se suportă de la bugetul de stat. Astfel "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată" la care face referire art. 313 din Legea nr. (2006 face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art.21 din Codul de Procedura Fiscală.
Obligațiile fiscale sunt definite de art.22 al Codului de procedura Fiscală: obligația de a plăti la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plata accesorii.
Apelantul arată că potrivit dispozițiilor art.131 Cod procedură fiscală, termenul general de prescripție privind o creanță bugetară este de 5 ani, iar potrivit alin.l termenul începe sa curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, întrucât debitul menționat în cererea de chemare în judecată este o creanță bugetară. Potrivit Codului fiscal creanța bugetară constă în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora.
Apelantul a menționat că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât apelantul, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.
Potrivit principiului simetriei, cheltuielile efective fiind suportate din bugetul de stat, în momentul recuperării se reîntorc tot la bugetul de stat, aceasta fiind singura sursă de finanțare a acestor cheltuieli, atât spitalul clinic județean de urgență cât și casele de asigurări de sănătate fiind doar pârghiile prin care sunt asigurate atât sursa finanțării asistenței medicale cât și acordarea efectivă a acestei asistențe, acțiunea fiind promovată în termenul legal.
De asemenea, s-a menționat faptul că debitul solicitat constituie venit public iar potrivit art.30 (2) din OUG 80/2013 în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, în categoria veniturile publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial bugetul de stat.
Având în vedere considerentele expuse anterior, a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare și pe cale de consecință obligarea pârâtei la plata sumei de 913,28 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, cheltuieli ocazionate de acordarea serviciilor medicale în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 -298 Cod Procedură Civilă, art. 262, 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, art.21 și următoarele Cod Procedura Fiscală, art. 89 și următoarele C.Pr. fiscală.
Deși legal citat intimatul pârât nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, Tribunalul rețin următoarele:
Prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente la starea de fapt dedusă judecății.
Astfel, disp. art. 131 Cpfisc invocate de recurentul reclamant prevăd că dreptul de a cerere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui
În prezenta cauza reclamantul nu a solicitat executarea silită a vreunei creanțe fiscale, ci a investit instanța cu o acțiune având ca obiect stabilirea existenței în sarcina pârâtului a unei creanțe constând în contravaloarea prejudiciului cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuieli ocazionate de asistența medicală acordată.
Dreptul de a cerere stabilirea existenței acestei creanțe exercitat de recurentul reclamant în prezenta cauză nu cade sub incidența disp. art. 131 alin. 1 Cpfisc invocate care reglementează, astfel cum am arătat, exclusiv termenul în care se prescrie dreptul de a cerere executarea silită a creanțelor fiscale.
În privința dreptului dedus judecății, incidente sunt disp. Decretului 167/1958 astfel cum temeinic a apreciat prima instanță.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 480 Ncpciv va păstra sentința contestată urmând a respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefundat apelul formulat de apelantul-reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în C., ., jud. D., cod fiscal_, împotriva sentinței civile nr. 4114/30.03.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât ȘULFĂ V., CNP_, cu domiciliul în com Dobrești, ., jud. D..
Anulează sentința civilă apelată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Septembrie 2015.
Președinte, A. B. | Judecător, A. C. Tițoiu | |
Grefier, A. B. |
Red. jud. A.B/Tehn S.V. /Ex.4
Jud fond L. C.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1480/2015. Tribunalul DOLJ | Obligaţie de a face. Sentința nr. 11/2015. Tribunalul DOLJ → |
---|