Pretenţii. Hotărâre din 23-03-2015, Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 552/2015
Dosar nr._ -pretenții-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 552/2015
Ședința publică din data de 23 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. P.
Judecător: D. G.
Grefier: E. D. C.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de către apelanta-reclamantă A. M., împotriva sentinței civile nr._/19.09.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns apelanta-reclamantă A. M., prin avocat P. D. și intimata-pârâtă, prin avocat P. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
- au sosit relațiile solicitate de la Judecătoria C., apelul fiind declarat și motivat în termen.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la apel.
Apelanta-reclamantă A. M., prin avocat P. D., având cuvântul, solicită admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare. Instanța de fond, în mod greșit, a respins acțiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că, la data de 18.09.2013, aceasta nu a depus la dosarul cauzei procesul-verbal întocmit conform dispozițiilor art. 2 din OUG nr. 90/2012. În procedura de regularizare aceasta a depus la dosarul cauzei dovada informării pârâtei cu privire la ședința de informare care a avut loc anterior introducerii cererii de chemare în judecată. Informarea de mediere putea să fie făcută de un avocat chiar dacă acesta nu avea calitatea de mediator.
Intimata-pârâtă B. V., prin avocat P. C., având cuvântul, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală. Învederează că, potrivit dispozițiilor art. 193 N.c.p.c., anterior promovării acțiunii este imperios necesar să fie îndeplinită procedura prealabilă a medierii.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
La data de 18.09.2013, prin cererea înregistrată sub nr._, reclamanta A. M. a chemat în judecată pe pârâta B. V., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei reactualizată în momentul plății efective, din care suma de 6500 lei, reprezintă despăgubiri materiale, iar diferența de 3500 lei reprezintă despăgubiri morale.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că imobilul în care locuiește este situat în imediata vecinătate a imobilului deținut de pârâtă, iar, în ziua de 10.08.2012, pârâta a lăsat nesupravegheat focul ce-l aprinsese pentru arderea unor resturi din curte, iar focul s-a extins și la imobilul proprietatea sa, astfel cum rezultă din procesul-verbal de intervenție emis de ISU în ziua de 10.08.2012.
Urmare a incendiului produs, imobilul de locuit a fost deteriorat, astfel că s-a impus a se efectua reparații, dar s-au deteriorat și bunurile ce se găseau în casa de locuit; a fost distrus acoperișul în totalitate, camerele inundate, instalația electrică, materiale textile (covoare, plapumă), mobilier de dormitor, pardoseala, tocăria, 1000 kg lemn, produse agricole, diferite articole de mobilier.
Reclamanta a enumerat reparațiile efectuate: acoperișul, 2 laterale nerealizate, urmând a se face rezidirea lui -1500 lei; podeaua din scândură-200 lei; polata-500 lei; reconsolidare, constând în rezidire, tencuit, zugrăvit la o cameră-600 lei; zugrăvit și retencuit tavanele la 3 camere-600 lei; instalația electrică-1500 lei; covoare, plapumă-200 lei; mobilier dormitor-500 lei; articole de mobilier-200 lei; produse agricole (ceapă, arbagic, semințe)-200 lei; veselă-100 lei.
Ulterior incendiului, reclamanta a convenit cu pârâta să-i repare imobilul de locuit și să-i achite contravaloarea lucrurilor distruse; deși s-au înțeles astfel, aceasta s-a apucat de reparația casei, la acoperiș, însă a folosit materiale de construcție proaste și muncitori necalificați, iar, ulterior, a și abandonat lucrarea de renovare a casei de locuit, motiv pentru care solicită obligarea pârâtei la plata sumei de bani menționată, având în vedere faptul că este răspunzătoare pentru fapta proprie, iar existența prejudiciului este certă, determinabilă și are în vedere înscrisurile emise de ISU, precum și ordonanța emisă de P. de pe lângă Judecătoria C., unde se specifică absolut culpa pârâtei.
Referitor la daunele morale, reclamanta a învederat că acestea sunt justificate, având în vedere suferința morală cauzată de fapta pârâtei, prin deteriorarea ireversibilă a casei de locuit, precum și stresul și emoțiile prin care a trecut, ca urmare a incendiului produs.
În drept, a invocat dispozițiile art. 1357 C.CIV., art. 29 lit. i OUG 80/2013.
În probațiune reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu acte, interogatoriu, expertiză, martori.
La data de 29.10.2013, reclamanta a depus la dosar dovada îndeplinirii procedurii prealabile, prin care a făcut dovada faptului că pârâta nu a dat curs invitației de informare la mediere.
Prin aceleași note, reclamanta a arătat, în ceea ce privește taxa de timbru la care a fost obligată, în cuantum de 605 lei, că a formulat cerere prin care a solicitat ca instanța să revină asupra cuantumului taxei de timbru la care a fost obligată, în principal, în temeiul art. 39 OUG 80/2013, deoarece apreciază că în mod greșit a fost obligată la plata acestei sume de bani; astfel, în temeiul art. 29 pct. 1 lit. i OUG 80/2013, sunt scutite de plata taxei de timbru, cauzele penale inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din acestea; cum, în situația de față, prin Ordonanța Parchetului nr._/2012, pârâta a fost sancționată administrativ pentru fapta de distrugere din culpă, pentru motivele expuse de procuror, prejudiciul rezultă dintr-o cauză penală, astfel că despăgubirile solicitate sunt scutite de taxă de timbru.
Urmare a celor expuse, a solicitat să se constate că este scutită de taxa de timbru.
Reclamanta a mai arătat că va depune dovezi referitoare la faptul că nu datorează taxă de timbru, după ce instanța se va pronunța asupra reexaminării privind taxa de timbru, pe care consideră că nu o datorează.
La data de 08.11.2013, reclamanta A. M. a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, cerere ce a fost admisă, în parte, taxa de timbru fiind redusă de la 605 lei la 302, 5 lei.
La data de 02.12.2013, reclamanta A. M. a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii din data de 29.11.2013, prin care a fost soluționată cererea de acordare a ajutorului public judiciar, iar, prin încheierea din data de 24.01.2014, s-a constatat că acțiunea reclamantei este scutită de plata taxei de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. 1 lit. i din OUG 80/2013.
La data de 25.04.2014, pârâta B. V. a formulat cerere reconvențională și întâmpinare la acțiune, în temeiul disp. art. 209, art. 205 Noul Cod de procedură civilă.
Pe cale reconvențională, pârâta B. V. a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 550 de lei, cu titlu de contravaloare a materialelor de construcții, materiale care constau în aproximativ 2 metri/cubi/lemn de brad - tip, scândură.
Pârâta a arătat că aceste blane care au fost cumpărate de ea au rămas după terminarea lucrării de refacere integrală a acoperișului și gardului despărțitor dintre imobilele noastre, în curtea reclamantei, care a refuzat fără temei să le înapoieze. A mai arătat pârâta că, în urmă cu aproape doi ani, a cumpărat peste 3 mc. de scândură din brad, pentru a reface acoperișul și gardul vecin cu reclamanta, care au fost distruse din culpa sa exclusivă. A fost reparat acoperișul și a fost înlocuit tot gardul, așa cum se poate observa din planșele foto depuse, iar, după terminarea acestor lucrări, reclamanta a refuzat restituirea materialelor - lemn de brad, cantitatea rămasă în curtea casei la reclamantă fiind de aproximativ 2 mc.
Pârâta a arătat că algoritmul de calcul este unul simplu, precizând că a plătit 950 de lei, pe tot materialul necesar lucrărilor, iar, la finele lucrării, a rămas ceva mai mult decât 1/2, din ce cumpărase, astfel că suma de bani pe care o solicită de la reclamantă cu acest titlu sau poate fi compensată, dacă instanța va aprecia că și ea, pârâta, la rându-i are de dat reclamantei.
Pârâta B. V. a solicitat încuviințarea probei cu acte, interogatoriul, 2 martori, C. D. și E. V. și planșe foto.
De asemenea, pârâta B. V. a ridicat si a pus în discuție următoarele EXCEPȚII:
A ridicat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, față de lipsa îndeplinirii procedurii prealabile. Lipsa informării privind avantajele medierii conf. disp. art. 193 alin. 1 și 2 din NCPC. Dovada comunicării îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa de reclamant contemporan la cererea de chemare în judecată. Nedepunerea unei astfel de dovezi se sancționează cu respingerea.
Chiar dacă acest aspect nu a fost făcut/urmat în procedura de regularizare conf. disp. art. 200 din Noul Cod de procedură civilă, obligația legală îi revine pârâtului prin întâmpinare și până la primul termen de judecată, privitor la invocarea excepției din art. 193 Noul Cod de procedură civilă; în consecință pârâta a solicitat instanței să aprecieze că se impune ca cererea de chemare în judecată să fie anulată în condițiile date art. 200 NCPC, precum și în ipoteza în care reclamantul a nesocotit ca atare și alte cerințe intrinseci stipulate în disp. art. 194-197 NCPC. O altă lipsă fiind, neindicarea CNP-ului, la redactarea cererii de chemare în judecată sau lipsa semnăturii după copiile xerox. Adevărat, poartă mențiune "conf. cu originalul", dar cine își asumă răspunderea copiilor? - semnatarul. Or, nu este aici un semnatar al acestor copii, a se vedea disp. art. 150 din NCPC
Pârâta a învederat că înțelege să conteste suma de 10.000 lei, sumă invocată de reclamantă și defalcată în 3500 lei ce ar reprezenta - "daune morale", respectiv suma 6500 lei "daune materiale" ca nefiind oneste și reale.
De asemenea pârâta a contestat și bunurile enumerate precum și valorile aberante, fără suport legal, atribuite acestora ca și fiind subiective, precizând că nu există un criteriu obiectiv de apreciere, ca fiind admisibil/pertinent, ci valorile atribuite astfel bunurilor sunt aleatorii, mai mult ca probabil, după nevoia reclamantei de o îmbogățire rapidă.
În ceea ce privește strict sistemul probator, pârâta a solicitat decăderea reclamantei din dreptul de a mai propune alte probe, cum ar fi, "planșa foto" conf. art. 194, lit. e și art. 250, raportat art. 341 NCPC.
De asemenea, pârâta a solicitat decăderea reclamantei din dreptul de a mai propune proba cu martori, precum și decăderea reclamantei sub aspectul cererii "cheltuielilor de judecată", față de lipsa din cererea de chemare în judecată a acestei solicitări, astfel că pârâtul nu mai poate fi obligat la îndeplinirea unei solicitării din partea reclamantului în condițiile în care acesta solicitare nu a fost făcută contemporan cu depunerea acțiunii.
În temeiul art. 453, raportat la art. 452 Noul Cod de procedură civilă, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de expert și onorariu de avocat, în funcție de acte, de la momentul pronunțării.
Prin întâmpinare, pârâta B. V. a solicitat, într-o teză principală, respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă întrucât nu au fost respectate indicațiile din art. 1386 alin. 1 NCPC. care învederează ca "prima modalitate de reparare a prejudiciului se face în natură".
Cu toate că acest lucru a fost posibil, reclamanta inițial a acceptat, apoi a refuzat nejustificat.
Pârâta a învederat că a acoperit prin reparațiile demarate la imobilul din curtea acesteia, lucrări de restabilire a situației anterioare în proporție de aproximativ 80%, însă reclamanta a sistat lucrările, interzicând continuarea lor motivând fără temei, că lucrările nu ar fi de o calitate superioară, sau că meseriașii aduși și plătiți de ea, în curtea reclamantei, se mișcă prea încet, sau că nu mai sunt la fel de ""buni ca la început".
Pârâta a arătat că au fost aduse la lucrările din curtea reclamantei două echipe cu meseriași, doar să-i fie pe plac, dar, ca de fiecare dată, când aceștia se apropiau să termine lucrarea începută, aceasta le reproșa acel "ceva" și îi gonea, invocând diverse motive.
Pârâta a precizat că a aflat de la oamenii veniți la lucru că reclamanta le-a solicitat, în repetate rânduri, să-i fie efectuate și alte lucrări, ce nu țineau ca "parte" din prejudiciu - urmare a incendiului.
Plecând pe acest fond de neînțelegere datorită exclusiv pretențiilor necuvenite ale reclamantei și după acoperirea prejudiciului de aproximativ 80%, recunoscut și de aceasta încă din faza de urmărire penală, s-a ajuns la acționarea sa în judecată.
A precizat pârâta că nu a avut cunoștință de acest lucru în prealabil, reclamanta exprimându-și anterior intenția cu privire la vreo sumă de bani sau continuarea/finalizarea micilor lucrări de reparație.
În teză secundară, dacă se va trece peste apărările din teza principală, urmare a administrării întregului mijloc probator existent la dosarul cauzei, pârâta a solicitat admiterea parțială a cererii de chemare în judecată, în sensul respingerii totale a pretențiilor pe daunele morale și, parțial, pe daune materiale, iar, în funcție de raportul de expertiză și probele conexe strict pe cererea de daune materiale, să se aibă în vedere că mare parte din prejudiciu a fost acoperit prin reparațiile deja efectuate în perioada: 2012-1013.
Referitor la cele două cereri pe daune ce constituie în total suma de 10.000 lei, a arătat pârâta că, în privința daunelor morale, solicită respingerea lor în totalitate ca nefiind dovedite, având în vedere că reclamanta, nu face vorbire, nu descrie în acțiune traumele sau posibilele suferințe psihice și nu au fost solicitate probe pe acest aspect.
Sub aspectul daunelor materiale, pârâta a solicitat ca, la acordarea acestora, să se aibă în vedere numai criteriul mijlocului probator legal dispus și efectuat în cauză, urmare a unei raport expertiză de specialitate.
Pârâta a învederat că, în luna august 2012, datorită vântului care bătea, a fost dus focul din curtea casei sale până la gardul vecin și de aici la acoperișul imobilului reclamantei, iar, în scurt timp, au sosit la fața locului și pompierii. Urmare a intervenției acestora, a fost întocmit un proces-verbal cu bunurile alterate din 10.08.2012, iar ei i-a fost întocmit dosarul penal nr._ /P/2012, de către P. de pe Lângă Judecătoria C..
La data de 30.04 2013, a fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă, iar, în timpul scurs de la data incidentului până la data când a fost dispusă ordonanța-scoaterea sa de sub urmărire penală, a acoperit mare parte din prejudiciul produs, aspect confirmat în declarația dată de partea vătămată A. M., în faza de urmărire penală.
Una din condițiile esențiale, ca partea care pretinde un prejudiciu să-l poată obțină, necesită ca prejudiciul trebuie să fie cert și încă nereparat, ori cum în speță prejudiciul a fost în mare parte reparat, nemaiputându-se continua lucrările de reparație doar din culpa exclusivă a reclamantei.
Pârâta a arătat că reclamantei nu i-a fost limitată posibilitatea de a desfășura activități cotidiene, nu i-au fost provocate suferințe fizice, psihice, iar cele morale nu pot fi trecute la capitolul însemnate.
A mai arătat pârâta că se impune menținerea unei proporționalități între suferințele provocate, care, deși nu pot fi cuantificate, trebuie cel puțin estimate corect și real și nu altfel.
Ca probe, pârâta a solicitat ca instanța să emită o adresă la P. Local de pe lângă Judecătoria C., pentru a fi înaintat dosarul penal nr._/P/2012, precum și încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei, planșe foto, proba testimonială cu doi martori, cercetare la fața locului și o expertiză tehnică de specialitate-expert, evaluator construcții, indicând în scris obiectivele expertizei.
La data de 29.05.2014, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reconvenționale ca fiind neîntemeiată și nelegală, pentru următoarele motive:
În ceea ce privește materialele de construcții-scândură aprox. 2 mc lemn, menționate de pârâtă, a arătat că, anterior promovării acțiunii, astfel cum a arătat în acțiunea principală, a convenit cu pârâta, de comun acord să-i repare imobilul distrus însă aceasta nu a finalizat lucrarea și a abandonat lucrarea începută; lemnul de care se face vorbire a fost folosit pentru reparația casei și așa neterminată, astfel că nu are ce materiale de construcție să-i înapoieze atâta timp cât aceasta mai are să-i refacă reparațiile și construcțiile precizate în acțiunea formulată.
Referitor la procedura de mediere, a solicitat să fie respinsă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, deoarece informarea de mediere a fost făcută, dar pârâta nu a dat curs invitației la mediere, iar prezenta excepție este nelegală.
Nu se poate anula cererea de chemare în judecată la solicitarea pârâtei, atâta timp cât s-a conformat solicitărilor exprese ale instanței de judecată, de asemenea, a făcut mențiunea expresă că înscrisurile depuse sunt conforme cu originalul, conform art. 150 Noul Cod de procedură civilă.
Reclamanta a arătat că înțelege că pârâta nu este de acord cu suma totală de 10.000 lei, dar și așa acest cuantum este nesemnificativ față de prejudiciul moral și material suferit, mai ales că aceasta nu mai locuiește în casa de locuit, ci într-o anexă gospodărească fără curent electric.
A învederat că pârâta este într-o eroare totală privind probele și nu poate opera decăderea sa din proba cu înscrisuri, martori sau faptul că nu a menționat solicitarea privind cheltuielile de judecată.
În ceea ce privește probele, acestea au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată, conform disp. art. 254 Noul Cod de procedură civilă.
Nu sunt adevărate susținerile pârâtei privind nemulțumirile reclamantei față de calitatea îndoielnică a meseriașilor sau ale materialelor de construcție, dar aceasta a angajat persoane necalificate care să-i efectueze lucrările, acoperișul nu a mai fost făcut în configurația inițială, deoarece trebuiau folosite mai multe materiale de construcție, care erau mai scumpe, a început reparațiile cu materiale de construcție foarte proaste, pentru ca ulterior să nu mai execute nici o lucrare.
Nu interesează dacă s-a constituit parte civilă în procesul penal, acum se judecă contravaloarea reparației imobilului de locuit și daunele morale ce puteau fi solicitate și în penal, dacă nu se dispunea achitarea acesteia.
A solicitat să se aibă în vedere faptul că sunt îndeplinite condițiile privind răspunderea pentru fapta proprie, culpa, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre acestea, precum și nerepararea prejudiciului.
Concluzionând, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii, respingerea cererii reconvenționale și a excepțiilor, cu cheltuieli de judecată.
La data de 18.09.2014, pârâta a înțeles să motiveze excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, precizând că a avut în vedere dispozițiile art. 193 alin. 1 și alin. 2 N.C.P.CIV.
A arătat că dovada comunicării îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa de reclamant contemporan la cererea de chemare în judecată, iar nedepunerea unei astfel de dovezi se sancționează cu cele mai sus învederate, fiind o excepție peremptorie care tinde la stingerea procesului.
Pârâta a învederat că nu există dovada faptului că a primit și refuzat o asemenea înștiințare de "informare la mediere", solicitând să se observe că era chemată la mediere chiar de avocatul reclamantei, ceea ce nu poate fi îngăduit, în opinia sa mediatorul fiind imparțial și echidistant și nu avocatul uneia dintre părți.
Cu privire la lipsa procesului-verbal, pârâta a solicitat, în raport de L. 192/2006 actualizată și completată prin L. 214/2013 și OUG 80/2013, ca numita C. C. să facă dovada că a fost autorizată ca mediator, îndeplinind condițiile imperative în ceea ce privește calitatea de persoană calificată ca mediator, opinând că C. C. nu are calitatea de mediator.
Pârâta a învederat că reclamanta nu a dat curs, refuzând concilierea și prezentarea la BNP C., la invitația făcută, dovadă fiind actele depuse în acest sens la dosar.
Chiar dacă acest aspect nu a fost făcut sau urmat în procedura de regularizare, conform disp. art. 200 Noul Cod de procedură civilă, obligația legală îi revine numai pârâtului, numai prin întâmpinare și numai până la primul termen de judecată.
Pârâta a solicitat cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat.
Prin sentința civilă nr._/19.09.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. M., în contradictoriu cu pârâta B. V. și a fost obligată reclamanta către pârâtă la plata sumei de 400 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut că: în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată generată de neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii a medierii, în raport de dispozițiile art. III din OUG nr. 4/2013 și art. 2 din OUG nr. 90/2012, instanța a constatat și reținut următoarele: ședința de informare obligatorie privind avantajele medierii a fost introdusă prin legea nr. 115/2012 și apoi a devenit o condiție obligatorie și prealabilă de admisibilitate a acțiunii, începând cu data de 01.08.2013.
Astfel, începând de la data de 01.08.2013, cei care vor să înceapă un proces sunt obligați să participe la ședința de informare, împreună cu partea potrivnică, în caz contrar cererea lor de chemare în judecată fiind respinsă.
Scopul informării este acela de a aduce la cunoștința părților avantajele, efectele, regulile și limitele medierii, adaptat la situația lor concretă, astfel încât părțile să aleagă în cunoștință de cauză dacă apelează la mediere sau justiție pentru soluționarea conflictului lor.
Conform prevederilor legale, până la data de 01 august 2013, cei care refuzau să se prezinte la ședința de informare cu privire la avantajele medierii, puteau fi sancționați doar cu amenzi, potrivit dispozițiilor art. 187 alin. 1 pct. 1 lit. f din NCPC, în valoare de la 100 lei la 1000 lei.
Sancțiunea inadmisibilității se aplică numai proceselor începute după data de 01.08.2013, iar prezenta cerere de chemare în judecată s-a înregistrat la data de 18.09.2013.
Reclamantul este obligat să participe la ședința de informare, în vreme ce pârâtul este invitat, de către reclamant, să o facă, însă pentru el, nu există decât sancțiunea amenzii, dacă într-un proces, deja în desfășurare, judecătorul i-a recomandat să participe la o ședință de informare, conform art. 193 din NCPC, pârâtul a acceptat și apoi nu s-a prezentat la informare.
Potrivit dispozițiilor art. 2 din OUG 90/2012, dovada participării la ședința de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Dacă una dintre părți refuză în scris participarea la ședința de informare, nu răspunde invitației prevăzute la art. 43 alin. 1, ori nu se prezintă la data fixată pentru ședința de informare, se întocmește un proces verbal, care se depune la dosarul instanței.
Instanța a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanșarea procesului până la termenul dat de instanță în acest scop, pentru litigiile în materie prevăzute de art. 60 ind. 1(1) lit. a-f.
Potrivit dispozițiilor art. 60 ind. 1 din Legea nr. 214/2013, pentru aprobarea OUG nr. 4/2013, în litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluționare a conflictelor, părțile și/sau partea interesată, după caz, sunt ținute să facă dovada că au participat la ședința de informare cu privire la avantajele medierii, în următoarele materii: în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei .
De la data de 01.08.2013, procedura medierii prealabile a părților și procedura de informare a acestora a devenit un criteriu preliminar și obligatoriu promovării unei cereri patrimoniale, în sensul dispozițiilor art. 60 alin. 1 din Legea nr. 214/2013, criteriu față de care se poate aprecia cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată.
Instanța a reținut că, la data de 18.09.2013, data înregistrării cererii de chemare în judecată, reclamanta nu a depus la dosar procesul verbal întocmit potrivit dispozițiilor art. 2 din OUG nr. 90/2012.
Ori, cererea de chemare în judecată cu care a fost investită instanța are ca obiect, pretenții, în sumă de 10 000 lei și, din analiza înscrisurilor atașate cererii de chemare în judecată, rezultă că cererea de chemare în judecată a fost depusă înainte de realizarea procedurii de informare cu privire la avantajele medierii, contrar dispozițiilor legale menționate anterior, precum și dispozițiilor art. 193 NCPC, sens în care cererea de chemare în judecată apare ca fiind inadmisibilă.
Așadar, atâta vreme cât nu s-a depus la dosar acest proces verbal ce trebuie întocmit potrivit dispozițiilor art. 2 din OUG nr. 90/2012, instanța a reținut că, în speță, reclamanta nu a efectuat procedura de chemare la informare cu privire la avantajele medierii, obligatorie și prealabilă promovării cererii de chemare în judecată.
În ceea ce privește decizia Curții Constituționale nr. 266/2014, instanța a reținut că, potrivit art. 147 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României și de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor; ori, în speță, cererea de chemare în judecată s-a înregistrat la data de 18.09.2013, așadar anterior publicării acestei decizii.
Din aceste considerente, instanța a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta apelantă A. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, s-a arătat că prima instanță nu a adus în discuție în motivare faptul că, odată cu cererea de regularizare, reclamanta a depus la dosarul cauzei dovada informării pârâtei cu privire la ședința de informare ce a avut loc anterior promovării prezentei acțiuni, depunând la dosarul cauzei dovada înștiințării pârâtei, dar aceasta nu a venit la ședința de informare, astfel că, la data de 17.09.2013, deci anterior promovării prezentei acțiuni, s-a întocmit procesul-verbal privind informarea de mediere; ulterior, a doua zi a promovat prezenta acțiune; în atare situație nu există nicio vătămare a pârâtei privind informarea de mediere, deoarece această procedură s-a întocmit depunându-se la dosar procesul-verbal întocmit.
Reclamanta a arătat că pârâta nu a criticat lipsa de informare de mediere, ci faptul că avocatul care a efectuat această procedură nu era mediator.
Reclamanta a menționat că este într-o gravă eroare, dar și în contradicție, deoarece chiar instanța reține faptul că, în temeiul art. 2, instanța a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare de mediere anterior introducerii cererii de chemare în judecată sau după declanșarea procesului până la termenul dat de instanță în acest scop, pentru litigiile în materie prevăzute de art. 60 alin. 1 lit. a-f.
Reclamanta a precizat că, potrivit art. 2, chiar instanța în situația în care după declanșarea procesului ar fi constatat lipsa ședinței de informare, ar fi putut stabili un termen care să se realizeze această procedură.
Reclamanta a arătat că prima instanță nu a reținut și nu a motivat deloc prezența la dosarul cauzei a procesului-verbal nr. 1/17.09.2013 întocmit de av. C. C. care a realizat această procedură, precum și faptul că pârâta avea depus la dosarul cauzei o cerere reconvențională care a rămas nesoluționată, nici măcar disjunsă. Nu a motivat și nu a reținut nici un aspect privind realizarea informării și depunerea înscrisurilor la dosarul cauzei, motivând contradictoriu soluția pronunțată.
Apelul este scutit de taxă de timbru conform disp. art. 29 alin. 1 lit. i din OUG nr. 80/2013.
Pârâta intimată, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare în cauză, dar a depus la dosar note de ședință (filele 23-24).
Analizând sentința civilă apelată, prin prisma motivelor de apel, dar și în raport de disp. art. 477-479 N.c.p.c., tribunalul constată că apelul formulat este fondat pentru următoarele considerentele:
La data de 18.09.2013, prin cererea înregistrată sub nr._, reclamanta A. M. a chemat în judecată pe pârâta B. V., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei reactualizată în momentul plății efective, din care suma de 6500 lei, reprezintă despăgubiri materiale, iar diferența de 3500 lei reprezintă despăgubiri morale.
Prin sentința civilă nr._/19.09.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. M., în contradictoriu cu pârâta B. V. și a fost obligată reclamanta către pârâtă la plata sumei de 400 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Tribunalul constată că prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată, ca urmare a faptului că reclamanta nu a făcut dovada că a recurs la convocarea pârâtei în vederea participării la ședința de informare asupra avantajelor medierii, anterior promovării acțiunii în justiție.
Sancțiunea instituita în caz de nerespectare a obligației de a participa la ședința de informare privind avantajele medierii, obligație prevăzuta de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, este reglementata în cuprinsul art. 2 alin. (12) din aceeași lege potrivit căruia "Instanța va respinge cererea de chemare in judecata ca inadmisibila în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare in judecata, sau după declanșarea procesului pana la termenul dat de instanța în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 601 alin. (1) lit. a)-f)."
Însă, prin Decizia nr. 266/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 464/25.06.2014, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile art. 2 alin. (1) si (12) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator.
În considerentele deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, deși art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 se refera la obligația părților de a participa la ședința de informare privind avantajele medierii, alin. (12) al aceluiași articol prevede sancțiunea inadmisibilității cererii de chemare in judecata numai pentru situația in care reclamantul nu si-a îndeplinit aceasta obligație. Ca atare, paratul nu este obligat sa participe la o astfel de ședința, singura condiție pe care reclamantul trebuie sa o îndeplinească este sa se adreseze unui mediator care sa îl notifice pe parat, in condițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, adresându-i o invitație scrisa, ce poate fi transmisa prin orice mijloc ce asigura confirmarea primirii textului. Dovada participării la ședința de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Daca una dintre părți refuza in scris participarea la ședința de informare, nu răspunde invitației prevăzute la art. 43 alin. (1) ori nu se prezintă la data fixata pentru ședința de informare, se întocmește un proces-verbal, care se depune la dosarul instanței.
In acest context, Curtea a reținut că, așa cum rezulta din coroborarea art. 2 alin. (1) cu alin. (12) din Legea nr. 192/2006, pentru a se adresa instanței cu o cerere de chemare in judecata, pentru litigiile in materiile prevăzute de art. 60 ind. 1 alin. (1) lit. a)-f) din legea precizată, legiuitorul a instituit în sarcina justițiabilului o obligație noua si anume aceea de a se adresa, în prealabil, unui mediator, pentru ca acesta sa îl informeze despre avantajele medierii. In aceste condiții, Curtea a constatat că introducerea obligativității informării asupra medierii este in contradicție cu art. 21 din Legea fundamentala.
În privința efectelor deciziilor Curții Constituționale, sediul materiei îl constituie dispozițiile art. 147 din Constituție. Din cadrul acestui text constituțional numai alineatul 4 are o aplicabilitate generală, în sensul că acesta își găsește aplicarea în raport de toate deciziile Curții pronunțate în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Constituție și Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Potrivit acestui alineat „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.
Art. 147 alin. (1) din Constituție stabilește, în privința legilor și ordonanțelor în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, că acestea „își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”. Această prevedere constituțională este reluată, la nivel legal, prin art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, iar art. 147 alin. (4) din Constituție, raportat la alin. (1) din același articol, prin art. 31 alin. (1) din aceeași lege.
În speță, tribunalul reține că Decizia Curții Constituționale nr. 266/2014 își găsește aplicarea, atât timp cât raportul juridic dedus judecății nu a fost finalizat prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, nefiind, astfel, în discuție, retroactivitatea legii civile, urmând ca instanța de control judiciar să aplice, nemijlocit, decizia obligatorie a Curții Constituționale.
Efectele deciziei de admitere a unei excepții de neconstituționalitate pentru viitor privesc doar faptul că acestea nu se pot aplica, în mod retroactiv, unor cauze soluționate deja definitiv sau irevocabil, însă decizia are putere obligatorie, în mod cert, după publicarea ei în Monitorul Oficial, fiind aplicabilă, astfel, cauzelor deduse judecății după această dată, dar și în cazul litigiilor pendinte în fața instanțelor de judecată, la momentul publicării deciziei, fiind, astfel, de imediată aplicare, atâta vreme cât acestea nu s-au finalizat printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau irevocabilă, aspect care a fost interpretat, în mod incorect, de către prima instanță.
Ca atare, se constată că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în judecata fondului, respectiv a respins acțiunea reclamantei ca fiind inadmisibilă, iar, textul de lege care prevedea această sancțiune, a fost declarat neconstituțional, astfel că, în speță, sunt aplicabile disp. art. 480 alin. 3 teza a-II-a NCPC.
Pentru toate aceste motive, în temeiul disp. art. 480 alin. 2 teza I N.c.p.c., tribunalul va admite apelul declarat de reclamanta apelantă A. M., în contradictoriu cu pârâta B. V., va anula sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta apelantă A. M., domiciliată în ., .. 5, județul D., în contradictoriu cu pârâta B. V., domiciliată în ., .. 7, județul D..
Anulează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 23 Martie 2015.
Președinte, V. P. | Judecător, D. G. | |
Grefier, E. D. C. |
Red. jud. V.P./Tehn. F.M. 4 ex./23.04.2015
Jud. fond: A. G.
| ← Uzucapiune. Sentința nr. 14/2015. Tribunalul DOLJ | Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 754/2015.... → |
|---|
