Pretenţii. Decizia nr. 1511/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1511/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 1511/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 1511/2015
Ședința publică de la 01 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. Tițoiu
Judecător A. B.
Grefier C. D. S.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta-pârâtă S. L. împotriva sentinței civile nr. 2481 pronunțată de Judecătoria C. la data de 24.02.2015 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ASOCIAȚIA DE P. NR.16 CRAIOVIȚA NOUĂ, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Presacar M. E., pentru apelanta-pârâtă, avocat M. L., pentru intimata-reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul a fost motivat, declarat în termen.
Avocat Presacar M. E., pentru apelanta-pârâtă, arată că nu mai are cereri de formulat.
Avocat M. L., pentru intimata-reclamantă, arată că nu mai are cereri de formulat.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat Presacar M. E., pentru apelanta-pârâtă, solicită admiterea apelului, modificarea în parte a hotărârii apelate în sensul exonerării apelantei-pârâte de la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligată întrucât pârâta și-a achitat debitul către reclamantă, pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosar a precizat că nu mai figurează cu debite restante și că în baza dovezii nr. 346/18.09.2014 eliberată în acest sens de Asociația de P. a și-a înstrăinat imobilul prin contract de vânzare-cumpărare. Dacă reclamanta a recunoscut prin intermediul dovezii nr. 346/18.09.2014 că pârâta nu mai figurează cu debite restante, iar cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data de 08.07.2014 se afla în procedura de regularizare și nu se stabilise termen de judecată, era de datoria reclamantei să formuleze cerere de renunțare la judecată având în vedere că-și recuperase creanța.
Avocat M. L., pentru intimata-reclamantă, solicită respingerea apelului ca nefundat, și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală. Arată că plata debitului restant, respectiv a debitului cote și penalizări s-a făcut după introducerea cererii de chemare în judecată; la primul termen de judecată nu a fost recunoscut expres debitul ceea ce ar fi exonerat-o pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată, pârâta a achitat debitul nu a acoperit cheltuielile de judecată ale reclamantei. Chiar și în cazul cererii rămase fără obiect prin îndeplinirea obligației de plată, după introducerea cererii pârâtul trebuie obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat Presacar M. E., pentru apelanta-pârâtă, arată că, la data la care a fost achitat debitul de către pârâtă reclamanta nu i-a adus la cunoștință că a formulat cerere de chemare în judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08.07.2014 (depusă la poștă la 07.07.2014), pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 16 CRAIOVIȚA NOUĂ a chemat în judecată pe pârâta S. L., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei totale de 6876,38 lei, din care suma de 3821,50 lei reprezintă cheltuieli de întreținere pentru perioada octombrie 2011- aprilie 2014, iar suma de 3054,88 lei reprezintă penalități de întârziere pentru aceeași perioadă.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul este proprietarul apartamentului nr. 15 situat în C., ., aparținând de ASOCIAȚIA DE P. NR. 16 CRAIOVIȚA NOUĂ si nu și-a achitat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere în cuantum de 6876,38 lei, din care suma de 3821,50 lei reprezintă cheltuieli de întreținere pentru perioada octombrie 2011- aprilie 2014, iar suma de 3054,88 lei reprezintă penalități de întârziere pentru aceeași perioadă.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 50 alin 2 din Legea nr. 230/2007.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: extrasul de cont cu cheltuieli întreținere pârâtă, listele de plata detaliat pe fiecare luna, tabel calcul penalități, proces verbal al consiliului director, facturi fiscale.
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 06.10.2014 pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea în totalitate a acțiunii formulate de reclamantă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. A arătat pârâta că încă de la momentul primirii cererii de chemare în judecată, nu mai figura cu debite restante constând în cheltuieli de întreținere neachitate și cu atât mai puțin penalități de întârziere, lucru dovedit prin dovezile de plată reprezentate de chitanțele aflate la dosarul cauzei
În dovedire solicitat proba cu înscrisuri.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 201 C., art. 453 coroborat cu art. 406 alin 3 C..
La data de 03.11.2014 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat să se constate că susținerile pârâtei sunt nefondate. Arată că cererea de chemare în judecată a fost depusă la data de 08.07.2014, prin urmare dovezile de plată a debitului conțin date ulterioare declanșării litigiului.
Prin încheierea de ședință din data de 13.01.2015 instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar solicitată de părți și proba cu interogatoriul pârâtei solicitată de reclamantă.
Prin sentința civilă nr.2481/24.02.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 14 1 MAI în contradictoriu cu pârâta S. L. având ca obiect pretenții, ca rămasă fără obiect.
A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu avocat.
A fost respinsă cererea pârâtei privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Pârâta S. L. este proprietara apartamentului nr.15 situat în C., .. 76B3,, județul D..
La data formulării acțiunii, pârâta nu și-a executat obligația de plată a cotelor ce îi reveneau din cheltuielile de întreținere, acumulând astfel, pentru lunile octombrie 2011- aprilie 2014, un debit către reclamanta Asociația de P. nr. 16 Craiovița Noua, în cuantum total de 6876,38 lei, din care suma de 3821,50 lei reprezintă cote de întreținere restante, iar suma de 3054,88 lei reprezintă penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.
Acest aspect rezultă din adiționarea sumelor înscrise cu titlu de cheltuieli de întreținere în listele depuse la dosar și extrasul de cont, cu evidențierea separată a penalităților de întârziere.
Potrivit art. 46 din L. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.”, iar conform art. 48 din același act normativ „Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.
Art. 49 din L. 230/2007 prevede în aliniatul 2 că „Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.” iar aliniatul 1 al art. 50 din același text legal prevede că „Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.”
Instanța a constatat că după introducerea acțiunii pârâta a achitat debitul restant, aspect ce rezultă din chitanțele nr._/26.08.2014 și nr._/01.09.2014, conform cărora pârâta a achitat suma de_ lei și suma de 6800,35 lei reprezentând întreținere și penalități pentru perioada octombrie 2008-iunie 2014, chitanța nr._/08.09.2014 făcând dovada achitării întreținerii pentru luna iulie 2014 ce nu face obiectul acțiunii.
În consecință, pârâta a achitat în timpul procesului toată suma ce a format obiectul acțiunii, astfel încât, întrucât pârâta și-a îndeplinit obligația după formularea acțiunii, instanța urmează să respingă acțiunea ca rămasă fără obiect.
Instanța nu a primit susținerea pârâtei conform căreia ar fi achitat cheltuielile de întreținere anterior introducerii acțiunii, având în vedere că acțiunea a fost depusă la oficiul poștal la 07.07.2014 și înregistrată pe rolul instanței la 08.07.2014, deci anterior plăților făcute de pârâtă la 26.08.2014 și 01.09.2014. Ceea ce interesează este data plății debitului raportat la data introducerii acțiunii, iar nu raportat la data primirii cererii de chemare în judecată de către pârâtă.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, având în vedere că la data formulării cererii de chemare în judecată pârâta nu își achitase cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere, fiind de drept în întârziere, plata făcută în timpul procesului nu înlătură obligația legală de a suporta cheltuielile de judecată făcute de reclamantă.
Față de dispozițiile art. 49 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari si art. 32 din HG 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 230/2007, potrivit cărora cotele de contribuție la cheltuielile asociației, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, se achita in termen de maxim 20 zile de la data afișării listei de plata, data care trebuie înscrisă in lista de plata respectiva, neplata cotelor de contribuție in acest termen atrăgând perceperea de penalități de întârziere, in sistemul stabilit de asociația de proprietari, raportat și la dispozițiile art. 1523 alin. 2 lit. c teza II N.C.civ., potrivit cărora debitorul se află de drept în întârziere în cazul când fiind vorba de o obligație cu executare succesivă, refuză ori neglijează să își execute obligația în mod repetat, instanța a constatat ca pârâta era de drept in întârziere, in ceea ce privește plata debitului la care se face referire in acțiunea introductiva, astfel încât recunoașterea pretențiilor reclamantei făcuta prin plată nu este de natură sa o exonereze de la plata cheltuielilor de judecata efectuate si dovedite de reclamanta.
Prin urmare, întrucât este în culpă procesuală, a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocat (fila 69- chitanța nr. 242/04.07.2014).
Constatând culpa pârâtei ce este de drept în întârziere pentru achitarea cheltuielilor de întreținere, raportat la dispozițiile art.453 N.C.p.c., instanța de fond a reținut că cererea pârâtei privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată pe care le-a efectuat în prezentul proces, este neîntemeiată. Nu se poate reține o culpă a reclamantei pentru demersul de a se adresa instanței, cât timp la data formulării acțiunii pârâta nu își achitase datoriile la întreținere și era de drept în întârziere pentru plata acestora.
Pentru aceste motive s-a respins cererea pârâtei privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S. L., solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul exonerării pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligată.
În motivare a arătat că pârâta și-a recunoscut pretențiile prin întâmpinarea depusă la data de 06.10.2014, precizând că nu mai figurează cu debite restante și că în baza dovezii nr.346 eliberată în acest sens, la data de 18.09.2014 de către reclamanta Asociația de P. nr.16 Craiovița-Nouă a și înstrăinat imobilul prin contract de vânzare-cumpărare la data de 22.09.2014. Ori dacă reclamanta a recunoscut prin intermediul dovezii nr.346/18.09.2014 că pârâta nu mai figurează cu debite restante, iar cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data de 08.07.2014 se afla în procedură de regularizare și nu se stabilise termen de judecată, consideră că era de datoria reclamantei să formuleze cerere renunțare la judecată având în vedere că își recuperase creanța de la pârâtă.
Faptul că reclamanta nu a formulat cerere de renunțare la judecată și a continuat procesul doar pentru solicitarea unor cheltuieli de judecată care constau în onorariu avocat, rezultă că a dat dovadă de rea credință întrucât: cererea de chemare în judecată este una standard pe care reclamanta o folosește în toate cazurile când are de recuperat creanțe de la locatarii-membri ai asociației schimbând doar datele de identificare și cuantumul pretențiilor, caz în care nu se justifică efortul depus de avocat; de asemenea la ultimul termen de judecată nici măcar nu s-a prezentat avocatul care a redactat cererea si s-a prezentat consilier juridic P. V. de unde rezultă ci nu se justifică cheltuielile suplimentare efectuate de reclamantă cu onorariul plătit avocatului având în vedere că aceasta avea si jurist propriu pe care îl plătea tocmai pentru a-i reprezenta interesele în instanță. Ori în condițiile în care nu se justifică efortul depus de avocat, apreciază că instanța de fond în mod eronat a obligat pârâta la plata sumei de 500 de lei constând în onorariu avocat.
Potrivit art. 435 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Reglementarea anterioară, respectiv art. 274 alin. 1 C. proc. civ., prevedea că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere (se subînțelege, la cea a părții câștigătoare), să plătească cheltuielile de judecată (bineînțeles, în favoarea câștigătorului). în afară de cele două precizări (de altfel, destul de evidente și în textul anterior), singura diferență dintre cele două reglementări se regăsește în sintagma prin care este desemnată ipoteza care atrage incidența regulii, „cădere în pretenții" (vechi), respectiv „pierderea procesului"" (nou). în strânsă legătura cu evenimentul declanșator, tradițional, doctrinar și jurisprudențial se folosește noțiunea de culpă procesuală în care s-ar afla cel obligat la cheltuieli. Această expresie neinspirată este întrebuințată chiar și acum, într-un mod difuz și nefericit, fără o explicitare suficientă în sensul unei vinovății de fond, în ansamblul chestiunii litigioase, nu în cel al vinovăției de ordin procedural. Ca atare, este larg răspândită practica acordării de cheltuieli de judecată reclamantului căruia acțiunea i se respinge pentru motive care nu antamează fondul. De exemplu împrejurare care în plan procesual atrage respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect sau ca devenită lipsită de interes.
La acest moment însă, existând o repliere terminologică legislativă (pe care o consider, de fapt, doar o clarificare, după cum a precizat în precedent), în sensul că se acordă cheltuielile ia litigiul deschis, existent, doar pentru ipoteza pierderii procesului, este necesară mai multa rigoare logică în jurisprudență. Textul se referă exclusiv la ipoteza pierderii procesului, care presupune, cu necesitate, o soluție de admitere a acțiunii, nu una de respingere, indiferent de motiv.
Cu alte cuvinte, pe temeiul art. 453 alin. 1 NCPC nu se pot acorda cheltuieli reclamantului în situația respingerii acțiunii pentru că acesta nu a pierdut procesul, unică ipoteză avută în vedere de legiuitorul în circumscrierea câmpului de aplicare a textului. Nu există nicăieri consacrată legislativ noțiunea de culpă procesuală, iar întrebuințarea acesteia în legătură cu art. 453 alin. 1 NCPC semnifică adăugare la lege.
Refuzul acordării cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 alin. 1 NCPC nu lasă partea interesată fără remediu procesual, existând posibilitatea, unanim admisă, a unei acțiuni distincte, în răspundere civilă delictuală. Nu este admisibilă judecarea acestui eventual litigiu în mod sumar de către instanța procesului nepierdut, care doar ar specula asupra rezultatului procesului subsecvent, cu care nu este învestită și în care părțile nu și-au formulat încă cererile si apărările.
În drept, apelul este întemeiat pe dispozițiile art. 466 și art. 488 alin. 1 pct. 6 din Codul de Procedură Civilă.
Analizând cererea de apel prin prisma susținerilor părților a actelor si lucrărilor dosarului si a dispozițiilor art.476-477 NCPC Tribunalul reține următoarele:
Critica apelantei vizează în esență inexistența obligației de plată a cheltuielilor de judecată față de reclamantă, învederând că a achitat debitul încă din procedura regularizării cererii, astfel că la primul termen de judecată reclamanta nu mai avea nicio creanță împotriva sa și ar fi trebuit să renunțe la judecata acțiunii, putându-se reține culpa procesuală numai în situația admiterii acțiunii nu și a respingerii acesteia.
Față de cele mai sus expuse se constată că potrivit art.453 alin.1 din Codul de procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată, la cerere.
Potrivit art.454 NCPC regulile de acordare a cheltuielilor de judecată nu-și găsesc aplicarea atunci când pârâtul a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, pretențiile reclamantului, cu excepția cazului în care, prealabil a fost pus în întârziere sau se afla de drept în întârziere.
În speță se constată că reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtei, privind contravaloarea cheltuielilor de întreținere și penalităților aferente perioadei octombrie 2011-aprilie 2014, cerere care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 08.07.2014, primind număr de dosar_ .
La data de 02.09.2014, instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâtă, fiind fixat termen de judecată după parcurgerea procedurii prealabile la data de 13.01.2015.
Din înscrisurile depuse la dosar se mai reține de instanța de apel că pârâta apelantă a înțeles să achite debitul eșalonat începând cu data de 26.08.2014 și data de 01.09.2015- date situate anterior comunicării cererii de chemare în judecată, până la plata integrală a debitului la data de 08.09.2014-ulterior comunicării cererii de chemare în judecată.
Astfel toate aceste plăți sunt ulterioare înregistrării cererii de chemare în judecată, or, deși cererea de chemare în judecată se afla în procedura regularizării, reglementată de dispozițiile art.200-201 NCPC, în lumina dispozițiilor art.192 NCPC potrivit cu care procesul începe prin înregistrarea cererii la instanță în condițiile legii, se apreciază că debitul a fost achitat după începerea procesului, neputându-se reține faptul că atât timp cât nu s-a comunicat cererea și fixat termenul nu ne aflăm într-un proces pendinte.
Nu se pot reține nici dispozițiile art.454 NCPC, privind exonerarea pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată având în vedere că textul de lege este incident în situația în care aceasta nu a fost pusă în întârziere anterior declanșării procesului sau atunci când nu este de drept în întârziere.
Or, potrivit dispozițiilor art.49 alin (2) din legea 230/2007 termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
Din regulamentul de aplicare a legii 230/2007 se mai reține că aceste cote de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegate.
Din noul cod civil dispozițiile art.1523 rezultă că debitorul este de drept în întârziere cazul când fiind vorba de o obligație cu executare succesivă debitorul refuză sau neglijează să își execute obligația în mod repetat, aspect care se poate reține și în sarcina apelantei reclamante care a neglijat îndeplinirea obligație de plată a cheltuielilor de întreținere pe o perioadă de aproximativ 3 ani, aspect reținut în mod corect și de instanța de fond.
Față de cele mai sus expuse se apreciază că pârâta este de drept în întârziere odată ce nu și-a îndeplinit obligațiile în perioada scadentă neintrând sub incidența dispozițiilor art.453 NCPC.
Pe de altă parte faptul că instanța a reținut că acțiunea a rămas fără obiect, pronunțând respingerea acțiunii, nu înseamnă că pretențiile reclamantei au fost neîntemeiate și că aceasta este partea care a căzut în pretenții, ci că pârâta a achiesat la pretențiile reclamantei, prin achitarea debitului datorat.
Astfel că și prin prisma acestor considerente, se apreciază că pârâta se află în culpă procesuală, prin atitudinea sa în proces determinând aceste cheltuieli, motiv pentru care trebuie obligata la plata cheltuielilor de judecată.
Nu se poate reține susținerea pârâtei apelante în sensul că reclamanta intimată trebuia să renunțe la judecata acțiunii odată ce debitul a fost achitat, având în vedere că renunțarea la judecată este un drept de dispoziție lăsat la latitudinea părții și nu o obligație impusă de legiuitor.
În consecință se apreciază că pârâta se află în culpă procesuală nefiind întemeiată această critică.
O a doua critică vizează cuantumul prea mare al onorariului de avocat, raportat la munca depusă de acesta, față de care se rețin următoarele:
În lumina dispozițiilor art.451 alin.2 NCod proc. civilă, instanța poate reduce din oficiu onorariul părții care a câștigat procesul și care trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor, de complexitatea cauzei, de munca efectiv depusă de către avocat.
În sensul celor arătate este și jurisprudența CEDO care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi respectate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Art.451 alin.2 NCPC este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului.
Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/07 iunie 1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, cu modificările si completările ulterioare, si art. 127 alin. (1) din Hotărârea nr. 64/03 decembrie 2011 privind adoptarea Statutului profesiei de avocat, cu modificările si completările ulterioare, pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu si la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său, iar la alineatele (2) si (3) ale art. 127 din statut se prevede că onorariile vor fi stabilite în raport cu dificultatea, amploarea sau durata cazului, stabilirea onorariilor avocatului depinzând de fiecare dintre următoarele elemente: timpul si volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau a activității cerute de client; natura, noutatea si dificultatea cazului; importanta intereselor în cauză; conlucrarea cu experți sau alți specialiști, impusă de natura, obiectul, complexitatea si dificultatea cazului; avantajele si rezultatele obținute pentru profitul clientului ca urmare a muncii depuse de avocat; situația financiară a clientului si constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante.
În acest sens instanța pentru aprecierea activității desfășurate de avocat va ține cont și de art.40 teza I legea 51/1996 care prevede că avocatul este dator să studieze temeinic cauzele, care i-au fost încredințate, angajate sau din oficiu, să se prezinte la fiecare termen de judecată, conform mandatului încredințat să manifeste conștiinciozitate și probitate profesională să pledeze cu demnitate față de judecători, ori părțile din proces, să depună concluzii scrise sau note de ședință ori de câte ori natura sau dificultatea ședinței de judecată cere aceasta, sau instanța de judecată.
Față de modul de redactare a dispozițiilor legale mai sus evocate se constată că și în lumina noului cod de procedura civilă legiuitorul a prevăzut posibilitatea instanței de a reduce motivat partea din cheltuieli de judecată reprezentate de onorariul de avocat, contrar susținerilor reclamantei intimate.
În raport de criteriile mai sus menționare instanța de apel constată că acțiunea a fost redactată prin mandatar convențional avocat, precum și răspunsul la întâmpinare.
Observând mandatul avocatului dovedit prin împuternicire se mai reține că acesta a fost angajat pentru redactarea acțiunii și susținerea acesteia, însă pe de o parte se constată că la termenul la care au avut loc dezbaterile interesele reclamantei au fost susținute de consilier juridic P. V. și nu de mandatarul avocat angajat, iar la primul termen de judecată, reclamanta nu a fost reprezentată nici de avocatul ales, si nici de consilier, fiind lipsă și la acest termen.
Luând în considerare și activitatea de consiliere anterioară introducerii litigiului, volumul activității prestate, durata redusă a litigiului, complexitatea redusă raportată la obiectului acțiunii și faptul că litigiul nu se bucură de elemente de noutate, fără a lua în considerare etapa procesuală a apelului, față de care nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanța de apel apreciază că onorariul de avocat de 500 lei nu este proporțional cu munca prestată de avocat, situație în care va face aplicarea dispozițiilor art.541 alin.2 NCPC urmând sa dispună reducerea onorariului de avocat de la suma de 500 lei, la suma de 250 lei și obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de pârâta S. L., CNP_ domiciliata în C., ., nr. 27, jud. D. și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în C., .. 2, ., . împotriva sentinței civile nr.248/24.02.2015 în contradictoriu cu ASOCIAȚIA DE P. nr.16 Craiovița Nouă, cu sediul în C., .. 85B, ., județul D..
Schimbă în parte sentința în sensul că admite în parte cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Dispune reducerea onorariului de avocat de la suma de 500 lei, la suma de 250 lei și obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi data de 01.10.2015.
Președinte, A. C. Tițoiu | Judecător, A. B. | |
Grefier, C. D. S. |
Red.jud.A.C.Tițoiu
Tehnored.F.M./4 ex/13.11.2015.
Jud.C.M.B.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4/2015. Tribunalul DOLJ | Fond funciar. Decizia nr. 1510/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
