Uzucapiune. Sentința nr. 543/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 543/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 543/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 543/2015

Ședința publică de la 01 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B.

Grefier C. D. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantele F. F., F. R. și pe pârât R. R. E., având ca obiect uzucapiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta F. F., personal și asistată de avocat D. C. care este și reprezentanta celeilalte reclamante, avocat P. I., pentru pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată.

Instanța pune în discuție competența materială a Tribunalului D..

Avocat D. C., pentru reclamante, arată că în ceea ce privește stabilirea competenței se au în vedere două criterii: obiectul litigiului și valoarea obiectului litigiului. Obiectul litigiului îl constituie un imobil situat pe ., C., . la limita dintre zona A și zona B iar valoarea imobilului este sub 2 miliarde lei.

De asemenea, arată că în conformitate cu certificatul de atestare fiscală nr._ din 29.07.2014 emis de Primăria Municipiului C. și anexat la dosarul nr._/215/2014 al Judecătoriei C., impozitul aferent imobilului situat in . este de 0,8597 lei/mp, valoarea imobilului este mai mică de 200 000 lei deși imobilul figurează în zona A potrivit înscrisului de la fila 43 din dosarul de fond. Pentru suprafața de 315 mp rezultă o valoare mai mică de 200 000 lei.

Avocat D. C., pentru reclamante, solicită admiterea excepției, declinarea competenței în favoarea Judecătoriei C., constatarea conflictului negativ de competență și înaintarea dosarului la Curtea de Apel C. pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Avocat P. I., pentru pârât, lasă la aprecierea instanței.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 05.09.2014 sub nr._/215/2014, reclamantele F. F. și F. R. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta R. R. E. ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se constate dreptul de proprietate al reclamantelor asupra terenului cu suprafața de 300 mp, situat în C. ., jud. D. ca efect al uzucapiunii de 30 ani si asupra construcției, realizată de către reclamante ce are destinația de casa de locuit edificată pe o parte din acest teren, fără autorizație de construcție, ca efect al accesiunii imobiliare.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamantele au arătat că la data de 04.06.1980, reclamanta F. F. și numitul F. P. au cumpărat conform actului de vânzare transcris în registrul de transcripțiuni al notariatului Jud. D. sub nr.1651/4 iulie 1980 terenul cu suprafața de 315 mp și construcția aflată pe aceasta suprafața ridicată în anul 1936.

Ulterior, pe aceasta suprafața de teren au ridicat un imobil cu destinația de casă de locuit, fără autorizație de construcție.

La data de 04.04.2014 F. P. a decedat, reclamantele fiind moștenitoare legale, în calitate de soție supraviețuitoare și fiica.

Decesul a fost înregistrat sub nr.926/06.04.2014 așa cum a rezultat din certificatul de deces.

Aceasta suprafața de teren nu a suferit nici o modificare în ceea ce privește hotarele si vecinatatile, fiind îngradita pe toate laturile, de peste 30 ani. Dimensiunile terenului pe toate cele 4 laturi au ramas neschimbate, astfel ca latura nordica are 35,04 m.l., latura sudica -31,15 m.l., latura estica 25 m.l. si latura vestica 13,80 m.l. Desi în actul de vanzare cumparare este trecuta suprafața de 315 mp, in realitate suprafața este de 616 mp, iar solicitarea de constatare a dreptului de proprietate privește diferența de teren de 300 mp, suprafața pe care o stăpânesc din momentul încheierii actului de vanzare.

Reclamantele arată că posesia acestora a fost contiunua, neîntrerupta, publica si sub nume de proprietar.

In conformitate cu prevederile art.1890 cod civil pentru ca dreptul de proprietate sau alt drept real principal sa poata fi dobândit prin uzucapiunea de 30 ani este necesara indeplinirea a doua condiții: posesia sa fie utila, adica o posesie propriu-zisa si neviciata, iar aceasta posesie sa fie exercitata neîntrerupt timp de 30 ani, indiferent daca posesorul este de buna credința sau rea credința.

De asemenea, conform art.490 c.civ. proprietarul poate face asupra pamantului toate plantațiile și clădirile ce gaseste de cuviința, iar conform art.492 c.civ. orice constructie, plantatie sau lucru făcut in pamant sau asupra pamantului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pamant si sunt ale lui, până la proba contara.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.1890 și art.490 cod civil.

În dovedirea cererii, reclamantele au depus în copie următoarele înscrisuri: certificat de nomenclatură stradală nr.81/12.01.2011, certificat de atestare fiscală nr._/29.07.2014, certificat nr._/06.08.2014, emis de OCPI D., certificat nr._/06.08.2014, emis de OCPI D., plan de amplasament, contract de vânzare cumpărare aut. sub nr.4483/04.07.1980, acte de stare civilă, adresa nr._/19.01.1995, emisă de Primăria Municipiului C., extras ordin nr.69/1994, decizia nr.34/24.01.1981.

La data primirii dosarului, prin rezoluți administrativă din data de 25.09.2014, instanța a stabilit în sarcina reclamantelor obligația de a completa taxa judiciară de timbru cu suma de 7436,14 lei.

Reclamantele au formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a atxei judiciare din timbru, iar prin încheierea de ședință din data de 31.10.2014, instanța a admis în parte cererea de reexaminare, a stabilit taxa de timbru pentru capătul de cerere având ca obiect uzucapiune ca fiind în cuantum de 5125 lei, a stabilit taxa de timbru pentru capătul de cerere având ca obiect accesiune ca fiind în cuantum de 2063,03 lei și a constatat că din taxa de timbru astfel stabilită reclamantele au achitat suma de 300 lei.

Reclamantele au formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 6888,03 lei, iar prin încheierea de ședință din data de 12.01.2015, instanța a admis cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru formulată de către reclamante și a dispus scutirea acestora de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 6888,03 lei.

La data de 03.03.2015, pârâta R. R.-E. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, iar pe fond respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că la data de 04.06.1980 împreună cu mama sa I. M., care a decedat la data de 21.01. 2005, în calitate de vanzatoare au vândut cumpărătorilor F. F. si F. P. conform contractului de vanzare-cumparare transcris în Registru de Transcriptiuni al Notariatului Județului D. sub numărul 1651/4 iulie 1980, terenul cu suprafața de 315 mp din totalul de 615 mp si constructii aferente pe aceasta suprafața ridicate in anul 1936, casa de locuit si magazie. Dupa perfectarea actului de vanzare-cumparare din data de 04.06.1980 Consiliul Popular al municipiului C. prin decizia nr. 34 din data de 04.07.1980 se trece in proprietatea statului ( Primaria C.) terenul in suprafața de 300 mp din cei 615 mp situate in C., ., proprietatea lui I. M., mama sa si a pârâtei R. R. E., cu urmatoarele vecinatati: N- 35,04 ml C. M., Sud-31,15 ml U. I., la Est- 25 ml Fierescu I. si Vest 13,80 ml . C., jud D..

Pârâta arată că după anul 1990 împreună cu mama sa, I. M. au făcut mai multe demersuri pentru reconstituirea dreptului de proprietate in baza legilor fondului funciar întrucât terenul in suprafața de 300 mp era clasificat ca teren arabil, cereri la care nu au primit niciun răspuns.

Pârâta arată că nu este proprietarul terenului situat in C., ., jud. D. din anul 1980, motiv pentru care solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.

A susținut, în continuare, că pentru a produce efecte pe care legea le prevede este necesar ca posesia sa fie utila, adică neviciată, conform art. 1847 Cod Civil.

Cât privește celelalte calități menționate în art.1847 se arata ca lipsa lor constituie tot atâtea vicii ale posesiei care o împiedica sa producă efectele prevăzute de lege. Arată că reclamanții nu au solicitat pentru diferența de 300 mp să plătească impozit către Primăria C..

Întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205-208 Cod.

Atașat întâmpinării a depus în copie: acte de stare civilă, decizia nr.34/24.01.1981, cererea nr._/19.10 1999, cererea nr._ din 19.10.1999, contract de vânzare-cumpărare.

La termenul de judecată din 25.05.2015, verificând, din oficiu, competența, potrivit dispozițiilor art. 131 N.C.p.c., instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C..

Prin sentința civilă nr.6953/25.05.2015 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată din oficiu de către instanță.

S-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantele F. F. și F. R., și pe pârâta R. R. E., în favoarea Tribunalului D., Secția I civilă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art.248, alin.1 C.p.c. " Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

Făcând aplicarea acestor dispoziții și având în vedere că excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. este o excepție de procedură absolută, instanța se va pronunța cu prioritate asupra acesteia, urmând să o admită din considerentele următoare.

Pentru determinarea competenței materiale a instanțelor judecătorești, legiuitorul folosește mai multe criterii referitoare la obiectul, natura sau valoarea cauzelor.

Criteriul obiectiv și determinant pentru stabilirea competenței materiale a instanțelor este dat de natura litigiului la care se adaugă și criteriul valoric, acesta din urmă operând exclusiv în cazul cererilor evaluabile in bani.

Astfel, art. 94 N.C.p.c. enumeră litigiile pe care judecătoria este competentă material să le soluționeze în primă instanță, conform criteriilor sus menționate, iar art.95, alin.1 N.C.p.c. prevede că tribunalul este competent, in primă instanță, cu "toate cererile" care nu sunt date prin lege in competența altor instanțe.

Astfel, din interpretarea coroborată a celor două texte de lege (art. 94 și art. 95 N.C.p.c.), rezultă concluzia că judecătoria este instanță de excepție pentru judecata in primă instanță deoarece soluționează numai litigiile date in mod expres în competența sa, conform a două criterii: obiectul litigiului, in cazul cererilor prevăzute la art. 94 pct.1 lit. a-i N.C.p.c. și, respectiv, valoarea obiectului litigiului, in cazul cererilor la care se referă art.94 pct. 1 lit. j N.C.p.c..

De asemenea, judecătoria judecă potrivit pct.4 al art. 94 N.C.p.c. orice alte cereri date în competența sa prin legi speciale, tribunalul devenind astfel instanța de drept comun în soluționarea cauzelor în primă instanță.

De asemenea, potrivit art.98, alin.1 N.c.p.civ. competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere.

Cererea formulată în prezenta cauză are ca obiect pronunțarea unei hotărâri prin care se constate dobândirea dreptului de proprietate ca urmare a efectului uzucapiunii de 30 de ani asupra terenului în suprafață de 300 mp, situat în C., ., jud.D. și constarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcției realizate de reclamante fără autorizație de construcție, ce are destinația de casă de locuit, edificată pe o parte din teren, ca efect al accesiunii, obiect care se încadrează la criteriul valorii obiectului, prevăzut de art.94, alin.1, lit.j N.c.p.civ., deoarece acesta este evaluabil în bani.

În ceea ce privește valoarea capătului principal de cerere având ca obiect dobândirea dreptului de proprietate ca urmare a efectului uzucapiunii de 30 de ani asupra terenului în suprafață de 300 mp, situat în C., ., jud.D., instanța arată că aceasta este de 201.000 lei, valoare calculată conform art.31, alin.3 din OUG 80/2013, conform grilelor notariale aferente anului 2014, respectiv 670 lei/mp(zona A).

Cum, potrivit dispozițiile art.94, alin.1, lit.j N.C.p.c, judecătoriile judecă în primă instanță cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei, iar, valoarea obiectului capătului principal de cerere este excedentară acestui plafon valoric și nefiind stabilită printr-o lege specială competența de judecată în favoarea judecătoriei, instanța constată că cererea dedusă judecății în prezenta cauză este de competența tribunalului.

Prin urmare, având în vedere caracterul absolut al competenței materiale astfel cum s-a menționat anterior și față de dispozițiile art.129, alin.2, pct.2 Noul Cod procedură civilă, instanța apreciază ca fiind întemeiată excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., în soluționarea prezentei cauze, urmând să o admită.

În consecință, în temeiul art.132, alin.1 și 3 Noul Cod procedură civilă, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului D., Secția I civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. – Secția I Civilă sub nr._ .

La primul termen de judecată Tribunalul, din oficiu, procedând la verificarea propriei competențe în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 C.pr.civ. a invocat excepția necompetenței materiale cu judecarea prezentei cauze, excepție pe care a apreciat-o ca întemeiată pentru următoarele considerente:

Capătul principal de cerere are ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate de către reclamanți asupra terenului de 300 mp situat în C., ., jud. D., ca urmare a efectului uzucapiunii de 30 de ani.

Potrivit art. 104 alin. 1 C.pr.civ. în cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor se determină în funcție de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislației fiscale.

Din certificatul de atestare fiscală nr._/29.07.2014 eliberat de Primăria C. (fila 92 dosar nr._/215/2014 al Judecătoriei C.) rezultă că valoarea de impozitare a terenului în litigiu, situat în C., . este de 0,8597 lei/mp, rezultând o valoare de impozitare pentru suprafața de 300 mp de 257,91 lei.

Având în vedere că potrivit art. 94 alin. 1 lit. k) C.pr.civ. judecătoriile judecă în primă instanță orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, Tribunalul constată că nu este competent din punct de vedere material, competența revenindu-i Judecătoriei C..

Potrivit art. 133 alin.1 pct. 2 NCPC există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

În aceste condiții, Tribunalul urmează să constate existența conflictului negativ de competență, astfel încât, pe cale de consecință, potrivit art. 134 NCPC, va suspenda judecata prezentei cauze până la soluționarea conflictului de competență și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin.1 NCPC, va înainta dosarul la Curtea de Apel C. pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția necompetentei materiale a Tribunalului D.-Secția I Civilă.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantele F. F., CNP_ și F. R., CNP_, ambele cu domiciliul procesual ales în C., ., ., . la Cabinet Av. D. C. și pe pârâta R. R. E., cu domiciliul în C., cartier Valea Roșie, ., ., în favoarea Judecătoriei C..

Constată ivit conflictul negativ de competență.

Suspendă din oficiu judecarea cauzei și înaintează dosarul Curții de Apel C. în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2015.

Președinte,

A. B.

Grefier,

C. D. S.

Red.jud.A.B.

Tehn.S.V./5 ex.

Jud.fond.L.T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 543/2015. Tribunalul DOLJ