Pretenţii. Decizia nr. 1637/2015. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1637/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 1637/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 1637/2015
Ședința publică de la 15 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător A. C. Tițoiu
Grefier C. D. S.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de apelanta reclamantă Asociația de P. nr. 1 Henri C., în contradictoriu cu intimatul B. D., împotriva sentinței civile nr. 9036/23.06.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 08.09.2015 s-a depus la dosar referat cu sesizare de perimare de către compartimentul arhivă.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției perimării.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea formulată la data 04.04.2014, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 1 HENRI COANDA a chemat în judecată pe pârâtul B. D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 3.800,98 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada martie 2011 – ianuarie 2014 și penalități de întârziere pentru aceeași perioadă.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul în calitate de proprietar al apartamentului situat în C., ..3, ., jud. D. și membru al asociației de proprietari nu a mai achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament din luna martie 2011, fapt care aduce prejudicii asociației și proprietarilor ce o compun, în sensul imposibilității efectuării plăților în totalitate către furnizori.
Reclamanta mai arată că penalitățile de întârziere au fost facturate de Regia de Termoficare C..
În drept, acțiunea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 art.12 pct.B lit.c din HG 1588/2007 privind Normele de Aplicare ale Legii 230/2007.
În scop probator s-au depus la dosar de către reclamantă următoarele înscrisuri: listele de plată aferente perioadei martie 2011 – ianuarie 2014, extras de cont pentru aceeași perioadă, facturi pentru utilități.
Pârâtului i-a fost comunicata cererea de chemare in judecată insotita de inscrisuri dar dovada de comunicare s-a restituit cu mențiunea destinatar decedat.
Față de această împrejurare instanța din oficiu a emis adresă la Primăria Municipiului C., pentru a comunica dacă paratul B. D. este decedat iar prin adresa nr. 1209/21.05.2014, s-a comunicat de către Primăria Municipiului C., că pârâtul Brazu D., figurează decedat, data decesului fiind 11 noiembrie 2013.
Prin sentința civilă nr._ pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă excepția de fond absolută și peremptorie a lipsei capacitații de folosința a pârâtului.
A fost respinsă cererea de chemare in judecată formulată de reclamanta Asociația De P. nr 1 Henri C., împotriva pârâtului B. D., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.
Analizând actele și lucrările dosarului in raport de excepția de fond absolută și peremptorie privind lipsa capacitații de folosință a pârâtului B. D. ,invocată din oficiu de instanța, se retine că potrivit art. 35 c.civil ,, capacitatea de folosința începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia" și in conformitate cu dispozițiile art. 245 c.pr.civ potrivit cărora" Excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.
Făcând aplicare a dispozițiilor legale anterior menționare raportat la faptul că la dosarul cauzei a fost înaintată de catre Primăria Municipiului C., adresa nr. 1209/21.05.2014, din care a rezultat că pârâtul B. D. este decedat de la data de 11 noiembrie 2013, astfel s-a constatat că a încetat capacitatea de folosința a pârâtului odată cu decesul acestuia.
In cauză nefiind incidente dispozițiile art. 412 alin. pct1 c.pr.civ, întrucât partea nu a decedat pe parcursul judecății, pentru ca judecata să fie continuata de moștenitorii acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Asociația de P. nr. 1 Henri C., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Prin încheierea de ședință din data de 04.11.2014, instanța a dispus suspendarea cauzei, în baza art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ.
Potrivit art. 416 alin. 1 C.proc.civ. "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".
Cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni și a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru constatarea perimării .
În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare (04.11.2014), cauza rămânând în nelucrare mai mult de 6 luni, din culpa părții interesate (în speță apelantul petent) care nu a cerut, în cursul acestui termen, repunerea cauzei pe rol, aceasta fiind repusă pe rol la acest termen de judecată, cu referat înaintat de C. Arhivă, în vederea constatării perimării.
Având în vedere aceste aspecte, în temeiul disp. 480 alin. 1 teza finală raportat la art. 420 alin. 1 N.c.p.c., tribunalul va admite excepția perimării apelului invocată, din oficiu, de către instanță și va constata perimat apelul declarat de către apelantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția de perimare.
Constată perimat apelul declarat de apelanta reclamantă Asociația de P. nr. 1 Henri C., cu sediul în C., . UCECOM, camera 13, județul D., CUI_, în contradictoriu cu intimatul B. D., cu domiciliul în C., ..3, ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 9036/23.06.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2015.
Președinte, A. B. | Judecător, A. C. Tițoiu | |
Grefier, C. D. S. |
Red.jud.A.B./Tehn.S.V./4 ex.
Jud.fond-V.V.
← Partaj judiciar. Hotărâre din 14-10-2015, Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1632/2015. Tribunalul DOLJ → |
---|