Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1455/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1455/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 1455/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1455/2015
Ședința publică de la data de 25 Septembrie 2015
Completul constituit din:
Președinte - D. O. - judecător
Judecător - V. F.
Grefier - L. E. C.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică din data de 18 septembrie 2015 și consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, privind judecarea apelului formulat de apelanta-reclamantă M. L.-A. împotriva sentinței civile nr. 989 din 28.01.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. C. PRIN PRIMAR, având ca obiect revendicare imobiliară și rectificare carte funciară.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 10.09.2014 sub nr._, reclamanta M. L. A. a chemat în judecată pe pârâta M. C., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să fie obligată pârâta să îi lase în deplina proprietate și liniștita posesie terenul în suprafața de 345 m.p. situat in . (fosta . Cartea funciara nr._ a localității C. si având număr cadastral_; rectificarea parțială a cărții funciare nr._ a localității C., număr cadastral_, în sensul radierii din aceasta a terenului in suprafața de 345 m.p situat in . (fosta . numele "Domeniul Public al Municipiului C." și înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei M. L. A.; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
In drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 563 și art. 907-908 Cod civil.
A evaluat obiectul dedus judecații la suma de 150.000 lei pentru care a achitat taxa de timbru în cuantum de 4.105 lei.
Motivele acțiunii sunt următoarele:
A. Dovada calității de proprietar a reclamantei asupra terenului revendicat
Reclamanta M. L.-A. a dobândit terenul în baza unui schimb încheiat cu antecesorul paratului si anume Statul Popular al Orașului Regional C. prin Comitetul sau Executiv.
In acest sens trebuie reținut faptul ca prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 515/172 din 2 iunie 1956 de notariatul de Stat- Biroul Orășenesc C. numita M. L. A. a cumpărat o suprafața de teren de 400 m.p. din C. . nr. 210.
În anul 1960, fiind necesara construirea unui scoli, terenul dobândit de către reclamanta in modalitatea prevăzuta anterior a fost preluat de către Sfatul Popular al Orașului C., si, in temeiul normelor in vigoare de la acea data a primit in proprietate la schimb terenul situat in C. . Tabaci nr 2 ). Actele care atesta schimbul sunt formate din: Decizia nr. 180 din 20 03 1961 a fostului Sfat Popular al Orașului Regional C. - Comitetul Executiv; Procesele verbale de evaluare a terenurilor emise de Sfatul Popular al Orașului C. - Secțiunea Gospodarii Comunale; Procesul verbal de predare-primire a terenului primit la schimb de reclamanta din C. . Tabaci nr 2) cu dimensiunile si vecinătățile din acesta, încheiat la data de 20 martie 1961
Toate aceste acte dovedesc un veritabil contract de schimb prin care reclamanta M. L. A. pierde proprietatea din C. . și primește in schimb proprietatea din . Tabaci nr 2) in suprafața de 345 m.p. plus o diferența 123,75 lei in numerar.
B. Inexistenta unui act de preluare de către parat in perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 a terenului din C. . din proprietatea reclamantei.
Ulterior convenției de schimb intervenita între părți, in modalitatea descrisa la punctul A si finalizata prin Procesul verbal de predare primire a terenului din C. . Tabaci nr 2 ), încheiat la data de 20 martie 1961. niciodată ( pana in anul 2002 ) nu a intervenit in niciun fel o preluare a terenului de către orașul sau municipiul C.
In acest sens, in condițiile in care dovada faptelor negative nu se poate face decât prin faptele pozitive contrare, sarcina probei revine paratului, acesta urmând a dovedi existenta unui act de preluare de către sine a terenului in litigiu.
Chiar și așa înțelege sa supună atenției instanței si dovezi in sensul inexistentei unui act de preluare cată vreme prin adresa nr._/28 09 2005 Primăria Municipiului C. atesta inexistenta unor acte privind preluarea.
Același aspect este confirmat si de către Regia Autonoma de Administrare a Domeniului Public si fondului Locativ C. prin adresa 9942/2005 cat si de Consiliul Județean D. prin adresa_/2005
Este indiscutabil ca parata nu a realizat niciodată un act de preluare in perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 a terenului din C. . Dimitrov.
C. Obligația de garanție pentru evictiune a Orașului C. si a succesorului - M. C.
Esențial este faptul ca, atâta vreme cat însuși orașul C. prin organele sale de conducere - Sfatul Popular - Comitetul Executiv, a avut calitatea de înstrăinător - dând la schimb suprafața de teren din C. . Tabaci), acesta avea obligația de garanție pentru evictiune reglementata de art.1337 din vechiul Cod Civil.
Dispozițiile art 1409 din vechiul cod civil reglementau in mod expres aplicabilitatea regulilor de la contractul de vânzare cumpărare si la contractul de schimb
„ Toate celelalte reguli prescrise pentru vânzare, se aplica si la contractul de schimb."
Ori art. 1337 din vechiul cod civil arata in mod expres ca vânzătorul ( copermutantul orașul C. in speța de fata ) avea obligația sa-l garanteze pe dobânditor ( in speța M. L. A. ) de evicțiunea totala sau parțiala a bunului vândut ( schimbat ).
Obligația de garanție pentru evicțiune privea atât faptele si acțiunile terților dar mai ales faptele personale definite ca fiind orice fapte sau acte anterioare sau ulterioare schimbului săvârșite de către copermutant sau de succesorii săi universali.
In cauza de fata Orașul C. avea obligația de garanție pentru evicțiunea rezultata din faptele si actele sale personale, obligație care s-a transmis si către continuatorul in drepturi al acestuia - M. C.
Este indiscutabil ca M. C. in calitate de garant nu poate întreprinde fapte personale prin care sa-si încalce propria obligație asumata - quem de evctione tenet actio, eundem agentum repellit exceptio
D. Evicțiune realizata de către copermutantul M. C. prin actul personal.
Paradoxal este faptul ca, deși abuzurile in materia proprietății s-au făcut in perioada 06 martie 1945- 22 decembrie 1989. care reprezintă de altfel si intervalul de referința al legilor reparatorii, paratul a făcut acte de evicțiune in perioada post-decembristă, mai exact in anul 2002.
Actul personal de evicțiune consta in includerea acestuia teren, (deși avea știința ca el fusese dat la schimb de el însuși in anul 1961 si ca deci nu se mai afla in patrimoniul sau ) in inventarul bunurilor aparținând domeniul public si privat al Municipiului C..
Acest inventar a fost confirmat prin Hotărârea de Guvern nr 965/2002 .
Actele de evicțiune prin activități persoanele se repeta in anul 2008 prin reactualizarea listei cu bunurile aparținând "domeniului public al Municipiului C." terenul proprietatea reclamantei regăsindu-se in anexa 2 poziția 137 din HG 141/2008.
Poziția de evingător de rea-credința a Municipiului C. este demonstrata si prin intabularea abuziva in cartea funciara nr._ a localității C. deșii acesta avea cunoștință de ieșirea terenului din patrimoniul sau încă din anul 1961.
E. Preferabilitatea titlului de proprietate al reclamantei in raport cu „ actul de proprietate „ al paratului
Așa cum s-a demonstrat la litera A din prezenta acțiune, reclamanta M. L. A. a devenit proprietara a terenului in litigiu din C. . Dimitrov in baza unei convenții de schimb intervenita cu orașul C. prin Sfatul Popular -Comitetul Executiv
Pârâtul M. C. va opune, probabil, ca si acte de proprietate, cele doua hotărâri de guvern si anume HG 965/2002 si HG 141/2008
Urmează insa, ca instanța să aprecieze caracterul lipsei de eficienta juridica a acestor acte normative, in mod parțial in privința poziției 137 din anexa 2, care privește terenul in litigiu din . Dimitrov.
E.1. Inexistenta vreunui act de preluare cu titlu valabil in perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989
Așa cum a demonstrat la litera B din prezenta acțiune paratul nu a preluat prin niciun act teren in litigiu in perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989.
Chiar daca ar fi existat prin absurd un astfel de act el trebuia sa îndeplinească condițiile reglementate de art 6 din Legea 213/1998.
Astfel, trebuie observat faptul ca Legea 213/1998 reglementează in art 6 situația apartenenței la domeniul public sau privat al statului sau a unităților administrativ teritoriale ( in speța M. C. ) a bunurilor „ dobândite de acestea .,
„(1) Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale si bunurile dobândite de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, daca au intrat in proprietatea statului in temeiul unui titlu valabil, cu respectarea
Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte si a legilor in vigoare
la data preluării lor de către stat.
(2)Bunurile preluate de stat tara un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea
consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora,
daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparație
(3) Instanțele judecătorești sunt competente sa stabilească valabilitatea titlului"
In primul rând ca art. 6 din lege reglementează situația bunurilor dobândite de stat in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 si nicidecum bunurile „dobândite„ ulterior anului 1989.
Chiar si așa alin. I de sub art. 6 din Legea 213/1998 arata ca bunurilor dobândite de stat in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 fac parte din domeniul public sau privat cu condiția preluării acestora in temeiul unui titlu valabil.
Lipsa unui titlu valabil înlătura bunul din sfera domeniului public sau privat al statului sau unităților administrativ teritoriale si deschide calea acțiunii in revendicare conform punctului 2 din art. 6 din Legea 213/1998.
E. 2. Inexistenta vreunui act de trecere in proprietatea Municipiului C. ulterior datei de 22 decembrie 1989.
M. C. nu are niciun act de trecere in proprietatea sa, in modalitățile reglementate de legislația postdecembrista, a terenului situat in C. . fosta ..
In concluzie, neexistând niciun fel de act de preluare nici in intervalul de referința 06 martie 1945- 22 decembrie 1989, dar nici ulterior acestei date, terenul din C. .. fosta . intrat niciodată in proprietatea Municipiului C.. motiv pentru care acesta nu ii putea inventaria in temeiul art. 21 din Lenea 213/1998
In plus cele doua acte normative enunțate si anume HG 965/2002 si HG 141/2008 nu au caracter constitutiv de drepturi si nu pot produce efecte de certificare a dreptului de proprietate decât însoțite de actul de preluare-trecere in proprietate a statului sau unității administrativ teritoriale.
Este evident astfel ca cele doua hotărâri de guvern nu au niciun efect pe tărâmul dreptului de proprietate si nu pot fi opuse titlului de proprietate aparținând reclamantei.
F. Admisibilitatea acțiunii in revendicare prin prisma Deciziei 33/2008 a înaltei Curti de Casație si Justiție a României, dar si a art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului
F.l Inaplicarea părții I din Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție a României in raport cu inaplicarea legilor speciale de reparație spetei de fata in determinarea intervalului de referința al acestora 06 martie 1945-22 decembrie 1989.
Un aspect de admisibilitate ce trebuie lămurit din start este acela al inaplicării părții I a Deciziei nr. 33/2008 a înaltei Curti de Casație si Justiție a României in cauza dedusa judecații.
In principiu decizia anterior enunțata, pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție a României in recursul in interesul legii privește interpretarea data unui concurs intre aplicarea legii speciale in raport cu legea generala.
In concret instanța suprema a rezolvat problema de drept a admisibilității acțiunilor in revendicare de drept comun in condițiile legii speciale a reparației Legii nr. 10/2001, in privința imobilelor preluate abuziv in perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989.
S-a statut de către Î.C.C.J. ca pentru imobilelor preluate abuziv in perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 ulterior apariției Legii nr. 10/2001 nu ar mai fi admisibile acțiunile in revendicare pe dreptul comun, regula ce suporta insa excepții in funcție de circumstanțierile date fiecărei cauze si de prevalarea de către reclamant a deținerii unui bun in sensul art 1 din Protocolul la Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
In cauza de față interpretarea data de Î.C.C.J. prin partea I a deciziei 33/2008 nu este aplicabila cată vreme aceasta privea aplicarea legii speciale - Legea nr. 10/2001 pentru imobilele preluate abuziv in perioada 06 manie 1945-22 decembrie 1989.
Învederează că, prin argumentele de la punctul B din prezenta acțiune a dovedit ca terenul in litigiu nu a făcut niciodată in perioada de referința 06 martie 1945-22 decembrie 1989, obiectul unui act de preluare, motiv pentru care acesta nu intra in sfera de aplicare a legilor reparatorii - L10/2001.
Dimpotrivă in aceasta perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 mai exact in anul 1961, bunul nu a fost., preluat,. ci transmis in proprietate reclamantei..prin schimb, conform considerațiilor si dovezilor menționate la litera A din prezenta acțiune .
Este astfel indiscutabil ca nefiind in ipoteza unei preluării de eatre stat sau de unitatea administrativ teritoriala a terenului in perioada de referința 06 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru care se aplica legea 10/2001 ,( ba dimpotrivă a unei predări prin transmiterea proprietății către reclamanta prin schimb ), aceasta legea nu reglementează situația juridica a terenului din C. . ( fosta .> Pe cale de consecința nici reglementările din partea I a Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție a României care priveau tocmai conflictul intre Legea 10/2001 si dreptul comun, nu sunt aplicabile in cauza dedusa judecații si nu pot reprezenta un impediment de admisibilitate.
Inexistenta bunului - teren din prezenta cauza in sfera celor reglementate de Legea reparației L 10/2001 si inexistenta unui conflict de aplicare a acesteia cu legea generala -dreptul comun determina aplicarea acesteia din urma respectiv a acțiunii in revendicare.
F.2 Aplicarea părții a II-a din Decizia nr 33/2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție a României in raport prevalarea de către reclamanta a unui „bun" in accepțiunea art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Aceeași Decizie nr 33/2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție a României, in partea a doua deschide calea acțiunilor in revendicare de drept comun in condițiile in care reclamantul ar opune in demersul sau judiciar un bun in accepțiunea art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
In cauza de fata reclamanta înțelege sa opună pârâtului un .,bun" inacceptiunea art. I din Protocolul I la Convenția Europeana a Drepturilor Omului respectiv dreptul de proprietate asupra terenului dobândit de la chiar paratul in cauza.
În concluzie, învederează că este cert ca nu suntem in sfera de aplicare a legilor speciale reparatorii, ci in cea a dreptului comun in care proprietarul își apară dreptul sau prin acțiunea in revendicare îndreptată împotriva uzurpatorului care nu este nimeni altcineva decât însuși înstreinatorul care avea obligația de garanție pentru evictiune.
In lumina acestor considerente solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulata.
Dovada susținerilor sale o face cu acte, interogatoriul paratului, expertiza specialitatea topografiei ce va avea ca obiective identificarea terenului in litigiu.
Anexat cererii de chemare în judecată a depus înscrisuri doveditoare.
La data de 17.10.2014, pârâtul M. C. prin primar a depus întâmpinare, prin care a arătat că acțiunea formulată de reclamantă este inadmisibilă și neîntemeiată și solicită respingerea acesteia pentru următoarele motive:
Pe cale de excepție a invocat:
I. Excepția netimbrării cererii de chemare în judecata, raportat la dispozițiile Legii nr. OUG 80 2013 privind taxele judiciare de timbru care prevăd obligativitatea timbrării cererii la valoarea solicitată, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada timbrării.
Având în vedere ca reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de plată a taxei judiciare de timbru, sancțiunea ce se impune este anularea cererii ca netimbrată.
II.Exceptia puterii de lucru judecat, învederând că prin sentința civila nr. 1622 /2009 pronunțata de Judecătoria C.. la data de 03.02.2009, în dosarul nr._/215/2007, rămasa irevocabila prin Decizia nr. 288/2010, pronunțata de Tribunalul D., secția civila, la data de 18.02.2010, în același dosar, a fost respinsa plângerea formulata de reclamanta M. L. prin care a solicitat instanței în contradictoriu cu Comisia de aplicare a legilor fondului funciar a municipiului C. si Comisia Județeană D. de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, anularea Hotărârii Comisiei Județene nr. 1302/20.04.2007.
Instanța retine în considerentele hotărârii instanței de fond si în recurs ca imobilul situat în C., ., fosta . de la restituirea în natura, întrucât aparține domeniului public al municipiului C., identificat în anexa nr. 2, poziția nr. 137 din HG nr. 141/2008 pentru modificarea si completarea HG 965/2002 privind atestarea domeniului public al Județului D., precum si al Municipiilor, orașelor si comunelor din Județul D. referitor la inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului C., fiind invocate prevederile art. 36 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, art. 34 din Legea 1/2000 coroborate cu dispozițiile art. 136 din Constituția României.
Mai mult, reclamanta a formulat si calea de atac extraordinara a contestației în anulare, împotriva Decizia nr. 288/18.02.2010 pronunțata de Tribunalul D., în dosarul nr._/215/2007, invocând dispozițiile art. 318 vechiul Cod procedura civila, care a fost soluționata prin Decizia civila nr. 1932 pronunțata la data de 08.11.2010. rămasa irevocabila, în dosarul nr._ .
Or, si de aceasta data instanța constata ca nici aceste critici nu pot duce la reformarea hotărârii atacate pentru același considerent, ca terenul nu poate face obiectul restituirii în natura deoarece afectatiunea actuala a acestuia constituie un impediment la restituire „ imobilul aparținând domeniului public al municipiului C., fiind teren aferent Pieței 1 Mai, aspect care nu poate fi ignorat în aplicarea oricărei legi reparatorii.
Este evident ca nu se poate retroceda terenul având destinația de piața publica agroalimentara întrucât s-ar rupe justul echilibru între interesul particular si interesul general al colectivității si ansamblul general ale societății, ori, finalitatea aplicării legilor speciale, precum și a oricărui act normativ este condiționata de respectarea acestui principiu prin asigurarea unor concordanțe dintre acestea, prin acordarea măsurilor reparatorii pe care le reglementează legea.
În conformitate cu prevederile art. 432 din Noul Cod de procedura civila, excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs.
Potrivit art. 430 din Noul Cod de procedura civila, hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de Ia pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul precum și considerentele pe care acesta se sprijină.
Analizând acest text de lege se constata:
- principiu de interes general potrivit căruia ceea ce s-a hotărât printr-un act de jurisdicție, bine sau rău, se consideră că exprimă adevărul și judecata nu mai poate fi reluată.
- pune capăt, irevocabil, oricărui litigiu în care părțile au uzat de toate căile de atac
deschise și puse la dispoziția lor de către lege.
- este diriguitor, deopotrivă, pentru părțile litigante și judecătorii care au decis prin
hotărârea lor, în mod definitiv, asupra unui litigiu.
- din punct de vedere procesual, autoritatea de lucru judecat îndeplinește două
funcții: una de excepție și alta de prezumție.
- are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată: non bis in idem.
- Totodată, aceasta are la bază regula că o constatare (nu neapărat în sens de soluție
privind raporturile litigioase dintre părți) tăcută printr-o hotărâre definitivă nu trebuie să fie
contrazisă de o altă hotărâre: res iudicata pro veritate habetur.
Lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, într-un alt proces.
Potrivit jurisprudenței CEDO, obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitiv, deoarece art. 6.1 din CEDO nu face nicio diferențiere intre cauzele prin care s-a admis acțiunea si cele prin care s-a respins acțiunea, hotărârea trebuind sa fie respectata si aplicata indiferent de rezultatul procesului (cauza pilot Service c. României).
In concluzie, CEDO a stabilit deja ca instanțele sunt obligate sa tina cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea in discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art.6 din CEDO (CAUZA Amuraritei c. României).
F. de cele expuse, consideram întemeiata aceasta excepție si prin urmare solicită admiterea acesteia.
III Excepția prescripției dreptului de a obține obligarea la garanție pentru evicțiune.
Raportat la succesiunea faptelor, devine evidenta concluzia ca reclamanta M. L., în ipoteza in care ar fi fost evinsa prin contractul de schimb dreptul material la acțiune contra evicțiunii s-a prescris, fiind supus termenului general de prescripție de 3 ani, or actul de schimb datează din anul 1961.
Potrivit art. 6 din Codul civil apreciază că, în speță, prescripția este supusă dispozițiilor care le-au institui, respectiv Decretului 167/1958. .
Este indiscutabil că excepția menționată este una de ordine publică, ea vizând încălcarea unor norme cu caracter imperativ, cuprinse în art. 3 Și art. 7 din Decretul nr.167/1958.
IV. .Excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei:
Acțiunea în revendicare reprezintă cel mai energic mijloc de apărare a dreptului de proprietate, având ca finalitate unirea dintre nuda proprietate a reclamantului și posesia asupra bunului care este deținut de către pârât. Ea apare ca posibilitatea juridică ce-i permite titularului să-și apere dreptul său real asupra bunului și să pretindă restituirea lui de la cel care-l stăpânește fără temei.
Altfel spus aceasta este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, de la care se pretinde restituirea bunului.
Temeiul de drept invocat de reclamanta este art. 563 (1) din Noul Cod civil care precizează „Proprietarul unui bun are dreptul de a-1 revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.
Din analiza acestui text de lege, pentru admisibilitatea unei cereri în revendicare este
necesar ca reclamantul să facă dovada îndeplinirii cumulative a două condiții: dreptul de
proprietate asupra bunului revendicat si ocupațiunea exercitată de către pârât. Învederează instanței de judecata ca, în speța, acțiunea in revendicare întemeiata pe dispozițiile dreptului comun, respectiv prevederile art. 563 Noul Cod civil nu poate fi admisa atunci când persoanele îndreptățite au avut la îndemâna procedura administrativa obligatorie, prevăzuta de legile speciale . respectiv dispozițiile Legii nr. 247/2005; Legea nr. 10/2001,Legea nr. 165/2013. atât in situațiile in care aceasta procedura a fost finalizata, prin emiterea deciziei sau dispoziției motivata, cat si in situația in care aceasta procedura nu a fost încheiata.
În cele ce succed, prezintă cronologia faptelor:
1 Inadmisibilitatea acțiunii trebuie analizata si din punct de vedere al reglementarii aduse prin legile de reparație evocate. Reclamanta a formulat cerere în temeiul Legii nr. 247/2005, fiind înregistrata la Primăria Municipiului C. sub nr._/08.09.2005 solicitând reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafața de 400 mp, situat în ., fosta . de Comisia de aplicare a Legii nr. 247/2005, cu propunerea de respingere a cererii.
Împotriva soluției adoptate de Comisia de aplicare a Legii nr. 247/2005 din cadrul Primăriei Municipiului C., reclamanta a formulat contestație care a fost soluționata de Comisia Județeană de aplicare a a Legii nr. 247/2005 conform Hotărârii nr. 1302/20.04.2007 care prevede la art. 1 „ Se admite contestația formulata de M. L. întrucât se vor acorda despăgubiri"
Soluția adoptata de Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 247/2005 conform Hotărârii nr. 1302/2007 privind acordarea de despăgubiri a fost contestata, în temeiul art. 12 alin.6 din Legea nr. 1/2000, la instanța de judecata în termen de 30 zile de la comunicare, prin plângerea formulata de petenta M. L., formând obiectul dosarului nr._/215/2007.
Cauza a fost soluționata definitiv si irevocabil prin sentința civila nr. 1622/03.02.2009 pronunțata de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2007 rămasa irevocabila prin Decizia nr. 288/18.02.2010 pronunțata de Tribunalul D., secția civila, în același dosar prin respingerea recursului formulat de petenta M. L. si pe cale de consecința cererea reclamantei este inadmisibila..
2. Mai mult, reclamanta a formulat si calea de atac extraordinara a contestației în anulare, împotriva Decizia nr. 288/18.02.2010 pronunțata de Tribunalul D., în dosarul nr._/215/2007, invocând dispozițiile art. 318 vechiul Cod procedura civila, care a fost soluționata prin Decizia civila nr. 1932 pronunțata la data de 08.11.2010, rămasa irevocabila, în dosarul nr._ .
Și de aceasta data instanța constata ca nici aceste critici nu pot duce la reformarea hotărârii atacate pentru același considerent, ca terenul nu poate face obiectul restituirii în natura în cazul în care afectațiunea actuala a acestuia constituie un impediment la restituire, întrucât imobilul aparține domeniului public al municipiului C., fiind teren aferent Pieței 1 Mai, identificat în anexa nr 2, poziția nr. 137 din HG nr. 141/2008 pentru modificarea si completarea HG 965/2002 privind atestarea domeniului public al Județului D., precum si al Municipiilor, orașelor si comunelor din Județul D. referitor la inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului C..
Retrocedarea terenului având destinația de piața publica agroalimentara
contravine în mod clar intereselor generale ale societății, ori, finalitatea aplicării
legilor speciale, precum și a oricărui act normativ, nu poate consta în ruperea justului
echilibru dintre interesele individuale ale proprietarilor deposedați abuziv și
intereselor generale ale societății, ci în asigurarea unor concordanțe dintre acestea,
prin acordarea măsurilor reparatorii pe care le reglementează legea.
3. Inadmisibilitatea acțiunii trebuie analizata din perspectiva reguli unanimității ce guvernează acțiunea în revendicare. Odată cu . Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, s-a continuat procedura administrativ -jurisdictională de soluționare a cererilor formulate în temeiul legilor speciale de reparație respectiv, Legea nr. 10/2001; Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 1/2000; Legea nr. 169/1997, Legea nr. 247/2005, aflate în curs de soluționare la entitățile investite .
Face precizarea ca actul normativ menționat prevede si respectarea principiului „menținerii justului echilibru între interesul particular al foștilor proprietari și interesul general al societății." conform art. 2., pct.d din Legea nr. 165/2013, principiu pe care instanța nu poate sa-l încalce la pronunțarea hotărârii.
În înțelesul acestei legi, conform art. 3, pct.3, prin persoana îndreptățită se înțelege persoana căreia i-a fost recunoscut dreptul la restituire în natură sau, după caz, la măsuri reparatorii., prin emiterea unei decizii definitive care confirmă dreptul la despăgubiri, dar nu stabilește cuantumul acestora; neplata despăgubirilor stabilite printr-o decizie definitivă.
Astfel, legiuitorul a rezervat dreptul de a analiza eventuale cereri viitoare similare, în funcție de rezultatele obținute în cadrul aplicării noii legislații din materia restituirii proprietăților.
În speța,, în prezent autoritatea locala este investita cu cererea reclamantei si urmează a fi soluționata în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 165/2013 prin emiterea unei dispoziții după procedura instituita prin Legea nr. 10/2001.
Potrivit HG nr. 250/2007 privind normale de aplicare a Legii nr. 10/2001 „sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) și ale art. 23 din lege. în cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat (de exemplu, decizia administrativă nu este găsită, iar imobilul respectiv se regăsește în patrimoniul statului), soluționarea notificării se va face în funcție și de acest element - faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă.
D. fiind că singura modalitate de reparație patrimoniala cu privire la bunurile preluate abuziv, este reglementata de Legea nr. 10/2001 iar în cauza se face dovada demersurilor procedurale instituite de legile de reparație, caz în care legiuitorul sancționează cu inadmisibilitatea acțiunii în revendicare în raport de legea speciala.
Noua legislație adoptată în materia restituirii proprietăților oferă posibilitatea de soluționare adecvată si unitara a cererilor de reparație.
Prin urmare, acțiunea reclamantei este inadmisibilă dat fiind faptul ca cererea reclamantei urmează a fi soluționata de autoritatea locala prin procedura administrativ jurisdicțională.
Se poate constata deci, ca prin Legile speciale de reparație au fost reglementate nu numai procedurile administrative de retrocedare, dar si modalitățile de a ataca in justiție masurile dispuse in cadrul acestei proceduri.
Jurisprudența a statuat ca accesul la justiție presupune in mod necesar insa ca, după parcurgerea procedurilor administrative, partea interesata sa aibă posibilitatea sa se adreseze unei instanțe judecătorești, in lipsa unei asemenea posibilități, dreptul de acces la instanța ar fi atins in substanța sa. In măsura in care aceste exigente sunt respectate, dreptul de acces la justiție nu este afectat.
In caz contrar, s-ar ajunge la situația in care dispozițiile acestor acte normative ar fi golite de conținut, astfel încât sa nu-si producă efectele juridice, or nu aceasta este rațiunea pentru care a fost adoptata o atare lege speciala de reparație.
În speța reclamanta a parcurs întocmai procedura prevăzuta de actele normative în materia retrocedărilor, soluția adoptata de Comisia județeană prin Hotărârea nr. 1302/20.04.2007, a fost supusa controlului judecătoresc la toate gradele de jurisdicție, confirmându-se legalitatea si temeinicia acesteia, astfel încât un nou proces pe calea dreptului comun prevăzut de dispozițiile art. 563 (1) din Noul Cod civil este inadmisibil.
Persoanele care au utilizat procedura legii speciale de reparație nu mai pot exercita, ulterior, acțiuni in revendicare având in vedere regula "electa una via non datur recursus ad alteram" si principiul securității raporturilor juridice consacrat in jurisprudența CEDO (cauza Brumărescu contra României - 1997 s.a).
Instituindu-se in anumite materii reglementari speciale, acestea sunt prioritare fata de norma de drept comun și constituie excepția de la regula generala.
In susținerea celor menționate, in speța se impune aplicabilitatea legilor speciale incidente in cauza care conțin prevederi speciale, derogatorii de la normele de drept comun, prevederi care sunt de stricta interpretate si aplicare.
Caracterul prioritar al normei speciale decurge din insăși finalitatea adoptării ei, dovedind voința legiuitorului de a deroga de la legea de drept comun.
Față de cele expuse si în baza probelor administrate, cererea de chemare în judecata a reclamantei este inadmisibila.
V . Pe fondul cauzei
1. Învederează instanței ca în ceea ce privește calitatea de proprietara a reclamantei asupra terenului revendicat acest aspect este necontestat, recunoscându-se cu putere de lucru judecat prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 1302/20.04.2007 care a stabilit calitatea de persoana îndreptățită, dreptul si întinderea acestuia.
Soluția adoptata de Comisia Județeană prin HCJ nr. 1302/20.04.2007 privind acordarea de despăgubiri pentru terenul în litigiu, a fost supusa controlului judecătoresc la toate gradele de jurisdicție, confirmându-se legalitatea si temeinicia acesteia .
Invocarea acestui aspect nu poate conduce la admiterea unei acțiuni în revendicare.
2. Critica privind temeiul juridic al acțiuni pe dispozițiile art. 563 si art. 907-908 din Cod civil o fundamentam pe următoarele aspecte:
Cum singura modalitate de reparație patrimoniala cu privire la bunurile preluate în mod abuziv este reglementată de legile speciale -Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005 si Legea nr. 165/2013, cum în cauza se face dovada demersurilor procedurale instituite de legile sus evocate, cum legiuitorul sancționează cu inadmisibilitatea acțiunea în revendicare în raport de legile speciale, cum masurile reparatorii prin echivalent se stabilesc numai în sensul si înțelesul legilor, apreciem ca clarificarea cadrului procesual si obiectul acțiunii este cel reglementat de aceste legi.
Închiderea căii acțiunii în revendicare, nu echivalează cu închiderea accesului în justiție pentru persoana interesata. Împrejurarea ca o persoana se adresează instanței, pentru a obține restituirea bunului in natura, după ce în prealabil a solicitat restituirea aceluiași bun în procedura legii speciale, reprezintă o analiza a contestației ce poarta asupra unui drept civil si nu constituie o încălcare a dreptului garantat de art. 21 din Constituție si de art. 6, paragraful 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale .
În concluzie, persoanele care au utilizat procedura legii speciale de reparație nu mai pot exercita, ulterior, acțiuni in revendicare având in vedere regula "electa una via non datur recursus ad alteram" si principiul securității raporturilor juridice consacrat in jurisprudenta CEDO ( cauza Brumarescu contra României - 1997 s.a).
Instituindu-se in anumite materii reglementari speciale, acestea sunt prioritare fata de norma de drept comun și constituie excepția de la regula generala.
Caracterul prioritar al normei speciale decurge din însăși finalitatea adoptării ei, dovedind voința legiuitorului de a deroga de la legea de drept comun.
În ipoteza în care instanța respinge excepțiile invocate si procedează la compararea titlurilor, de reținut este faptul ca prevederile art. 563 Noul Cod civil sunt valabile doar pentru terenurile proprietate privata.
Aflându-ne in situația unei proprietăți publice, nu operează aceleași principii, titlul paratului fiind mai bine caracterizat, bucurându-se de imprescriptibilitate, insezabilitate, inalienabilitate.
Terenul nu poate face obiectul restituirii în natura în cazul în care afectatiunea actuala a acestuia constituie un impediment la restituire, întrucât imobilul aparține domeniului public al municipiului C., fiind teren aferent Pieței 1 Mai. identificat în anexa nr 2, poziția nr. 137 din HG nr. 141/2008 pentru modificarea si completarea H.G. nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al Județului D., precum si al Municipiilor, orașelor si comunelor din Județul D. referitor la inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului C., fiind înscris în cartea funciara nr._ a localității C., având nr. cadastral_.
Retrocedarea terenului având destinația de piața publica agroalimentara contravine în mod clar intereselor generale ale societății, ori, finalitatea aplicării legilor speciale, precum și a oricărui act normativ, nu poate consta în ruperea justului echilibru dintre interesele individuale ale proprietarilor deposedați abuziv și intereselor generale ale societății, ci în asigurarea unor concordanțe dintre acestea, prin acordarea măsurilor reparatorii pe care le reglementează legea.
Prin urmare, atâta timp cât există un act normativ valabil, cu putere de lege, care atestă dreptul de proprietate al autorității locale asupra terenului, apreciem că acesta are prioritate date fiind dispozițiile art. 645 Cod civil.
Hotărârea de Guvern nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al bunurilor ce aparțin unității administrativ - teritoriale nu a fost contestată cu privire la poziția din anexă, nici pe cale de acțiune și nici pe excepție de nelegalitate, astfel că ea este în circuitul civil și produce efecte juridice, bucurându-se de principiul legalității.
De asemenea, învederează instanței ca HG nr. 965/2002, reprezintă actul final privind proprietatea publică, și că are ca fundament hotărârile de consiliu adoptate de fiecare autoritate locală cu privire la componența întinderea, identificarea și inventarierea bunurilor ce aparțin domeniului public de interes local.
In conformitate cu art. 135 alin. 3 coroborat cu art. 5 din Constituția României
conform cărora „proprietatea publică aparține statului și unităților administrativ-teritoriale"
iar „bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile", astfel
încât aceste bunuri nu pot fi înstrăinate, nu se poate constitui un drept de proprietate asup
lor.
De asemenea, art. 5 alin. 1 din legea nr. 18/1991 a fondului funciar, modificată completată, precizează că „aparțin domeniului public terenurile care, prin natura lor, sunt de uz sau de interes public*", iar în alin. 2 al aceluiași art. se arată că terenurile care fac parte din domeniul public sunt scoase din circuitul civil, iar dreptul de proprietate asupra lor este imprescriptibil.
Mai mult decât atât, art. 120 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 - republicată privind administrația publică locală prevede că, „aparțin domeniului public de interes local, bunurile care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau interes public și nu sunt declarate prin lege de uz sau de interes național".
Așadar, art. 4 alin (2) statuează că „amplasarea si realizarea componentelor sistemelor de utilități publice, respectiv dezvoltarea celor existente, impun ocuparea definitiva a unor terenuri sau dezafectarea unor clădiri, altele decât cele aparținând domeniului public ori privat al unităților administrativ-teritoriale, acestea vor fi trecute in proprietatea publica a unităților administrativ-teritoriale prin procedurile prevăzute de lege.
Având în vedere principiul acțiunii în revendicare, care presupune compararea titlurilor se poate observa, fără putere de tăgadă, ca titlul nostru este mai bine caracterizat.
O acțiune in revendicare a imobilelor pe care le vizează Legile speciale de reparație invocate, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun este inadmisibila, atât in situația in care nu s-a declanșat procedura administrativa, prealabila si obligatorie prevăzuta de legea speciala, cat si in situația in care aceasta procedura nu este finalizata la data sesizării instanței.
3.Critici cu privire la obligația de garanție pentru evictiune a Orașului C. si a succesorului M. C. în raport de dispozițiile art. 1337 si art. 1409 din vechiul Cod civil privitoare la contractul de vânzare-cumpărare, respectiv la contractul de schimb.
Dispozițiile privitoare la contractul de vânzare-cumpărare, respectiv la contractul de schimb nu își au aplicabilitate în speța, întrucât suntem în situația unei preluări abuzive, iar prin parcurgerea procedurii administrativ-jurisdicționala s-a stabilit calitatea de persoana îndreptățită, dreptul si întinderea acestuia materializate prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 1302/20.04.2007 care a fost supusa controlului judecătoresc la toate gradele de jurisdicție, confirmându-se legalitatea si temeinicia acesteia
Potrivit prevederilor art. l, pct. e din HG nr. 250/2007 privind normale de aplicare a Legii nr. 10/2001 „sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) și ale art. 23 din lege. In cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat (de exemplu, decizia administrativă nu este găsită, iar imobilul respectiv se regăsește în patrimoniul statului ), soluționarea notificării se va face în funcție și de acest element -faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă.
Așa cum a arătat imobilul aparține domeniului public al municipiului C. fiind înscris în Cartea Funciara nr._ a localității C.., având nr. Cadastral_.
Legiuitorul a instituit ca aceste bunuri nu pot fi înstrăinate, nu se poate constitui un
drept de proprietate asupra lor, fiind bunuri proprietate publică ce sunt inalienabile,
imprescriptibile și insesizabile conform prevederilor HG nr. 141/2008 pentru modificarea si
completarea HG 965/2002 privind atestarea domeniului public al Județului D., precum si
al Municipiilor; art. 135 alin. 3 coroborat cu art. 5 din Constituția României, art. 5 alin. 1
din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, modificată și completată; art. 4 alin 2 si art. 120,
alin. 1 din Legea nr. 215/2001 - republicată privind administrația publică locală, art. 641/
Cod civil, ce dau caracterul acțiunii în realizarea dreptului.
In cazul în care s-ar admite acțiunea reclamantei întemeiata pe dreptul comun, după ce prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 1302/20.04.2007 s-au acordat despăgubiri, ca măsura reparatorie prin echivalent în baza Legii nr. 247/2005, s-ar realiza în fapt o dublă reparație.
Prin sintagma echivalent se înțelege modalitatea de reparare a prejudiciului material provocat foștilor proprietari ca urmare a măsurilor abuzive din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constând în despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, atunci când repararea în natură nu mai este posibilă.
F. de cele expuse și în baza probelor ce vor li administrate în cauză solicită admiterea excepțiilor invocate cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii iar în cazul în care se va trece peste excepții, pe fondul cauzei solicită respingerea în totalitate a acțiunii ca neîntemeiată.
În dovedirea celor menționate înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, interogatoriu, expertiză tehnică de specialitate, și orice mijloc de probă pe care instanța îl va aprecia ca fiind util, concludent și pertinent în soluționarea pricinii.
In drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art 205 C.p.civ., Legea nr. 247/2005, Legea nr. 10/200, Legea nr. 165/2013 .
Anexat întâmpinării a depus înscrisuri doveditoare.
Prin sentința civilă nr.989/28.01.2015 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta M. L. A., în contradictoriu cu pârâta M. C. prin Primar, pentru excepția puterii de lucru judecat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1622/2009 a Judecătoriei C. Județul D., pronunțată în dosarul nr._/215/2007, irevocabilă prin decizia nr. 288/2010 a Tribunalului D., instanța a reținut în considerentele sentinței că imobilul situat în C., ., fosta . de la restituirea în natură, întrucât aparține domeniului public al Municipiului C., identificat în anexa nr. 2, poziția nr. 137 din HG nr. 141/2008 pentru modificarea și completarea HG 965/2002 privind atestarea domeniului public al Județului D., precum și al Municipiilor, orașelor și comunelor din Județul D., referitor la inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului C. .
În prezenta speță, reclamanții, în contradictoriu cu pârâta M. C., solicită să fie obligată pârâta să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 345 mp situat în . (fosta . cartea funciară nr._ a localității C. și având număr cadastral_.
Față de susținerile reclamanților din cererea de chemare în judecată, instanța reține că prin decizia civilă nr. 288/2010 a Tribunalului D., irevocabilă, și sentința civilă nr. 1622/2009 a Judecătoriei C., s-a reținut că imobilul în speță este exceptat de la restituirea în natură. Așadar, există putere de lucru judecat în privința revendicării imobilului situat în C., . ( fosta .> Potrivit art. 430 alin. 1 N.C.P.C., hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată, iar potrivit alin. 2, autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
Din aceste considerente instanța a respins acțiunea, așa cum a fost formulată, pentru excepția autorității de lucru judecat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta M. L.-A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Arată că soluția Judecătoriei C. se întemeiază pe hotărâri judecătorești anulate-decizia civila 288/2010 a Tribunalului D.
Admițând excepția puterii de lucru judecat, instanța de fond „retine că prin decizia civila nr. 288/2010 a Tribunalului D., irevocabila s-a reținut ca imobilul in speța este exceptat de la restituirea in natura „.
Este inadmisibil ca o instanță de judecată să dea o hotărâre sprijinindu-se pe o decizie civila retractată și anume cea cu nr 288/2010 a Tribunalului D..
Eroare este de neiertat si intra in contradicție flagranta cu dispozițiile art. 500 NCPC care arata in mod expres ca o hotărâre judecătoreasca casata ( retractata ) nu are nicio putere.
In cauza de fata decizia civila 288/2010 a Tribunalului D.- argumentul esențial pe care se întemeiază instanța de fond in considerentele sale a fost anulata admițându-se contestația in anulare prin decizia civila nr 1559 din 27 09 2010 de către Tribunalul D. si dispunându-se rejudecarea recursului.
Este evident ca decizia nr 288/2010 fiind anulata nu își poate produce niciun fel de efecte juridice, singura care are această putere fiind decizia civila pronunțata in rejudecarea recursului cu nr.1932/2010.
Reclamanta arată că există contradictorialitate între excepția soluționată și temeiul de drept procesual folosit de prima instanță.
Reclamanta precizează că există contradictorialitate între argumentele de fapt reținute de instanța de judecata și instituția de drept aplicabila acestora.
Distincția intre puterea de lucru judecat si autoritatea de lucru judecat este clară, folosirea unor instituții de drept procesual greșite afectând legalitatea soluției pronunțate.
Reclamanta arată că nu există putere de lucru judecat.
In lămurirea acestei probleme de drept trebuie reținute următoarele chestiuni prealabile.
Dosarul_/215/2007 la care face trimitere instanța de fond ca fiind cel care conține hotărârile folosite in admiterea excepției, a avut ca obiect o plângere de fond funciar, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 18/1991, modificată si completată.
In acel dosar reclamanta a solicitat sa ii fie reconstituit dreptul de proprietate in natura pentru suprafața de teren de 345 m.p. din C. ..
Judecătoria C. a respins acțiunea pe considerentul ca terenul nu poate fi reconstituit in natura, prin procedura speciala a legii fondului funciar in condițiile in care acesta nu se încadra in categoria terenurilor libere reglementate de art 36 alin 5 din Legea 18/1991.
Limitele investirii acestor instanțe a fost decât aplicarea legilor fondului funciar respectiv daca si in ce măsura suprafața de teren in discuție intra . terenuri libere ce pot face obiectul legii 18/1991.
D. asupra caracterului liber al terenului si respectiv doar asupra posibilității reconstituirii acestuia in procedura legii fondului funciar s-au pronunțat instanțele judecătorești.
Faptul ca Judecătoria C. prin sentința civila nr 1622/2009 a statuat că terenul nu intră in categoria celor ce pot fi reconstituite printr-o procedura speciala de fond funciar nu înseamnă ca ele au tranșat dreptul de proprietate al reclamantei.
De altfel este de principiu acceptat ca nu toate terenurile au intrat sub imperiul legii 18/1991, existând și alte legi cu caracter reparatoriu special – ex. Legea nr. 10/2001, dar si acțiunile de drept comun la instanțele de judecata care priveau terenuri ce nu puteau fi reconstituite în temeiul legii funciare.
Trimiterea la H.G. nr. 965/2002 completata prin H.G. nr. 141/2008 a fost doar în scopul excluderii acestui teren din cele ce puteau fi reconstituite prin legea fondului funciar atâta vreme cat ele figurau . domeniului public a municipiului C.
Reclamanta menționează că niciodată instanțele de judecată nu au fost investite si nu au analizat legalitatea încadrării terenului în litigiu într- o hotărâre de guvern in lipsa oricărei preluării valabile de către stat.
Acțiunea de fata supune atenției instanței de judecata tocmai acest aspect esențial netranșat vreodată de un alt complet.
Se solicita de reclamanta sa se facă de către instanțele de judecată o comparare a celor doua titluri de proprietate al părților si anume: Decizia nr. 160 din 20 03 1961 a fostului Sfat Popular al orașului C., procesele-verbale de evaluare a terenurilor emise de Sfatul Popular al orașului C. - Secțiunea Gospodării Comunale Procesul verbal de predare primire a terenului primit la schimb de reclamanta din C. . Tabaci nr 2 ) cu dimensiunile si vecinătățile din acesta, încheiat la data de 20 martie 1961 acte ce dovedesc un veritabil contract de schimb prin care reclamanta M. L. A. pierde proprietatea din C. . si primește in schimb proprietatea din . Tabaci nr 2) in suprafața de 345 m.p. si o diferența 123,75 lei in numerar; HG 965/2002 completata prin HG 141/2008 ce evidențiază o presupusa
apartenența a terenului in litigiu in domeniu public al municipiului C.,
încheiata cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art 6 din Legea nr. 213/1998
De altfel chiar Tribunalul D. in decizia nr 1932 din 08 noiembrie 2010 arată în mod expres ca obiectul dosarului nr_ îl reprezintă un fond funciar si nu o revendicare clasică, fapt ce impune imposibilitatea analizării actului de proprietate al municipiului C. :„ Recurenta a mai susținut ca terenul in litigiu a fost preluat fără titlu valabil, ca la dosar nu exista nici o dovada din care sa rezulte ca suprafața de 400 m.p. din C. . ar aparține domeniului public al statului si ca sunt incidente dispozițiile art 6 alin 2 din legea 213/1998, conform cărora imobilele preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari, chiar daca aparțin domeniului public.
Tribunalul constată că nici aceste critici nu pot duce la reformarea sentinței atacate, deoarece prezenta cauza nu are ca obiect o acțiune in revendicare imobiliara pe dreptul comun, ci o plângere formulata împotriva Comisiei Județene in condițiile art 35 din Legea nr 18/1991, așa fiind nu sunt aplicabile regulile potrivit cărora proprietarul deposedat de un imobil urmărește recâștigarea posesiei de la posesorul neproprietar, ci regulile specifice legislației reparatorii.
Este indiscutabil faptul, rezultând din chiar considerentele anterior citate ca niciodată Tribunalul D. nu a analizat dreptul de proprietate al reclamantei in virtutea regulilor de drept comun, pentru simplul considerent ca nu fusese investita cu o asemenea cauza.
Aceasta reprezintă si motivația pentru care Tribunalul D. nu a cenzurat legalitatea deținerii terenului de către municipiul C. din prisma dispozițiilor art 6 din Legea nr. 213/1998.
Prezenta cauza reprezintă primul demers in care reclamanta supune analizei instanței de judecata dreptul sau de proprietate ce nu s-a pierdut niciodată solicitând posesia de la neproprietar:
Sub nici o motivație soluționarea unei cereri de reconstituire a terenului, întemeiată pe o lese speciala de fond funciar, ca si respingerea acesteia de către instanțele de judecata cu motivarea ca terenul nu intra în categoria celor reglementate de aceasta lege, nu reprezintă o putere de lucru judecat în analiza unui drept de proprietate ce nu s-a pierdut niciodată și a cărui posesie se cere de la neproprietar.
Din prisma acestor considerente soluția instanței de fond este una nelegală, lipsită de consistenta juridica si limitata la o analiza superficiala a unei excepții inexistente in cauza.
In realitate, procedând astfel instanța de judecata refuza sa analizeze dreptul de proprietate să îl compare cu cel al pârâtei și să dea eficiență celui care este mai bine caracterizat.
Se încalcă in mod inadmisibil dreptul la un proces echitabil si liberul acces la justiție sub pretextul unei excepții neaplicabile în cauza și a unei judecați ce nu a surprins si analizat niciodată dreptul de proprietate al reclamantei și preferabilitatea acestuia față de cel al pârâtului.
În drept, apelul este întemeiat pe dispozițiile art. 480 alin. 3 N.C.P.C.
Solicită admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și, rejudecând procesul, să se evoce fondul cauzei.
Apelul este fondat, pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Prima instanță a pronunțat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, reținând incidența excepției autorității de lucru judecat, deși, în dispozitivul sentinței, a folosit în mod greșit termenul de "putere de lucru judecat", care nu mai este consacrat în actualul Cod de procedură civilă. Acest act normativ reglementează "Autoritatea de lucru judecat" în dispozițiile art. 430-432, cuprinse în Cartea a II-a – "Procedura contencioasă", Titlul I – "Procedura în fața primei instanțe", Capitolul IV – "Hotărârile judecătorești", Secțiunea I - "Efectele hotărârii judecătorești".
Așadar, prima instanță și-a însușit excepția autorității de lucru judecat, invocată de către pârât prin întâmpinare, acesta fiind un mijloc de apărare reglementat expres de dispozițiile art. 432 N.C.P.C. și care presupune tripla identitate de obiect, cauză și părți, prevăzută de art. 431 N.C.P.C.
Pentru a se aprecia astfel, s-a observat că între părți a mai existat un litigiu ce a făcut obiectul dosarului nr._/215/2007, soluționat prin sentința civilă nr. 1662/03.02.2009 a Judecătoriei C.. Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1932/08.11.2010 a Tribunalului D., prin care a fost respins recursul, și nu prin decizia nr. 288/18.02.2010, cum în mod greșit a reținut prima instanță, deoarece aceasta din urmă a fost retractată/anulată prin decizia nr. 1559/27.09.2010, prin care Tribunalul D. a admis contestația în anulare formulată de M. L.-A..
Cererea de chemare în judecată din celălalt litigiu a avut ca obiect plângere formulată împotriva Hotărârii nr. 1302/20.04.2007, emisă de Comisia Județeană D. pentru aplicarea Legii nr. 247/2005, temeiul legal constituindu-l dispozițiile art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 rep., iar cererea dedusă judecății în prezenta cauză are ca obiect revendicarea pe calea dreptului comun a suprafeței de 345 m.p. teren, situată în mun. C., ., județul D., precum și rectificarea parțială a cărții funciare nr._ a loc. C., cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 563 și art. 907-908 din noul Cod civil.
Deși, din expunerea considerentelor, se înțelege că prima instanță a avut în vedere, în realitate, prezumția de lucru judecat referitoare la chestiunea exceptării de la restituirea în natură a terenului revendicat, a aplicat greșit dispozițiile legale procedurale care reglementează acest efect important al unei hotărâri judecătorești – autoritatea de lucru judecat, pronunțând o hotărâre vădit nelegală, deoarece în cauză nu există tripla identitate de elemente, pentru a se putea reține excepția autorității de lucru judecat.
Teoretizând, autoritatea de lucru judecat (în prezent, reglementată în mod explicit ca efect esențial al unei hotărâri judecătorești) cunoaște, ca și în vechea reglementare (Codul de procedură civilă de la 1864), două manifestări procesuale: 1. una de excepție procesuală, de fond, absolută și dirimantă, care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată, când aceasta este între aceleași părți, are același obiect și se întemeiază pe aceeași cauză (consacrarea legislativă o reprezintă actualmente dispozițiile art. 432 din noul C.p.civ., iar anterior dispozițiile art. 1201 Cod civil și art. 166 C.p.civ); 2. cealaltă manifestare procesuală recunoscută o constituie prezumția legală (cu caracter absolut și irefragabil, în relația dintre aceleași părți litigante), așadar un mijloc de probă care are menirea de a demonstra modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit, adică o chestiune litigioasă care a fost tranșată definitiv (sau în mod irevocabil, potrivit terminologiei din vechea lege de procedură) într-un litigiu anterior nu mai poate fi repusă în discuție în procesul ulterior care are legătură cu aceasta, deci, nu mai există posibilitatea de a mai fi contrazisă, fiind vorba despre ceea ce se numește efectul pozitiv al lucrului judecat. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției este menită să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești (prezumția legală a lucrului judecat a primit consacrare legislativă prin dispozițiile art. 328 coroborat cu art. 430 alin. 1 și 2 din noul Cod de procedură civilă, iar anterior prin dispozițiile art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. 2 din vechiul Cod civil).
În cauză, nu sunt îndeplinite așadar condițiile legale prevăzute de art. 431 alin. 1 N.C.P.C. pentru a opera excepția autorității de lucru judecat, nefiind întrunită tripla identitate, în sensul că pretenția concretă dedusă judecății în fiecare dintre cele două demersuri judiciare este diferită, deoarece cererea din dosarul nr._/215/2007 a avut ca obiect "plângere împotriva hotărârii comisiei județene", pe când cererea din cauza de față are ca obiect "revendicare imobiliară pe calea dreptului comun și rectificare carte funciară".
În consecință, văzând că instanța ierarhic inferioară a pronunțat o hotărâre nelegală, reținând, în mod greșit, excepția autorității de lucru judecat, pe care a confundat-o cu prezumția legală absolută a lucrului judecat, tribunalul va admite apelul în baza art. 480 alin. 3 teza I N.C.P.C., va anula hotărârea atacată și va reține cauza spre rejudecare, văzând că niciuna dintre părți nu a solicitat în mod expres, prin cererea de apel sau prin întâmpinare, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de primă jurisdicție.
Potrivit art. 229 alin. 2 pct. 5 N.C.P.C., se va dispune citarea părților, stabilindu-se termen pentru rejudecarea cererii la data de 30.10.2015, urmând ca acestea să fie conceptate cu calitățile de "reclamant" și "pârât", iar reclamanta M. L.-A. va fi citată cu mențiunea de a achita o diferență taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei pentru petitul având ca obiect rectificare carte funciară, sub sancțiunea dării în debit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă M. L.-A., CNP -_, cu domiciliul în mun. C., .. A2, ., jud. D., prin reprezentant convențional, Cabinet de Avocat V. M., cu sediul în mun. C., .. 65, jud. D., împotriva sentinței civile nr. 989 din 28.01.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. C., reprezentat legal prin primar, cu sediul în mun. C., ., nr. 7, jud. D., cod fiscal_, cont bancar RO 07TREZ__, deschis la Trezoreria mun. C..
Anulează sentința civilă apelată și reține cauza spre rejudecare.
Se citează părțile, reclamanta M. L.-A. cu mențiunea de a achita o diferență taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei pentru petitul având ca obiect rectificare carte funciară, sub sancțiunea dării în debit.
Stabilește termen pentru rejudecarea cererii la data de 30.10.2015.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.09.2015, la sediul Tribunalului D. - Secția I Civilă.
Președinte, D. O. | Judecător, V. F. | |
Grefier, L. E. C. |
Red. jud. D. O.
Tehnored. F.M./4 ex.
Data redactării: 29.09.2015
Jud. fond. A. G.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1454/2015. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Sentința nr. 5463/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
