Pretenţii. Decizia nr. 235/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 235/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 235/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 235/2015
Ședința publică de la 25 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E. N.
Judecător R. L. Z.
Judecător G. C. F.
Grefier C. C. S.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții B. F., B. I., B. I. în contradictoriu cu pârâtul C. P., împotriva sentinței civile nr._ din 29 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții reclamanți reprezentați de av. T. P., intimatul pârât rep. de av. T. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească, închide dezbaterile și a acordat cuvântul pe recurs.
Av. T. P. pentru recurenții reclamanți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Av. T. A.- M. pentru intimatul pârât solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
La 21.01.2013, a fost înregistrată pe rolul instanței, sub nr._, acțiunea in pretenții formulată de reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâtul C. P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 5000 lei, reprezentând lucrările agricole efectuate pe terenul său în suprafață de 0,50 ha și recolta obținută pe acest teren în anul 2011.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că, potrivit contractului de arendă nr. 164/12.04.2008, numita V. I. i-a dat spre exploatare respectivul teren, respectiv pentru a-l lucra și culege recolta obținută.
Arată că, în anul 2011, fără nici un drept, pârâtul a intrat abuziv pe acest teren distrugând în totalitate cultura de ovăz, aducându-i astfel un prejudiciu de 5000 lei.
În susținere, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și martori.
În drept, cererea nu a fost motivată.
A anexat contractul de arendă nr. 164/12.04.2008.
La 25.02.2013, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece numele său este C. P. și nu C. P., persoana chemată de reclamant în judecată.
Pe fond, a arătat că nu datorează nicio sumă de bani reclamantului și nu i-a creat nici un prejudiciu. Mai mult, a susținut că terenul respectiv aparține numitei V. I., între reclamant și aceasta nu există nici un contract, iar în baza unei înțelegeri cu V. I., în anul 2011, aceasta i-a încredințat exploatarea terenului pe cheltuiala sa, iar din producția obținută sa îi dea acesteia o cantitate de 300 kg.
A mai arătat că, la momentul la care el a intrat în posesia acestui teren, nu era nicio cultură de ovăz, terenul nu era lucrat, era neîngrijit, acesta fiind și motivul pentru care V. I. i l-a încredințat lui. Susține că . nu s-a făcut abuziv, ci la solicitarea proprietarei.
La 27.02.2013, reclamantul a formulat precizare la acțiune, în sensul că înțelege sa cheme în judecată pe pârâtul C. P., domiciliat în .,județul D..
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu pârâtului, proba testimonială cu doi martori și expertiză.
În ședința publică de la 22.04.2013, la interpelarea instanței, pârâtul, prin apărător, a învederat că nu mai insistă în excepția invocată prin întâmpinare, fiind vorba de o simplă eroare materială.
Pârâtul, prin apărător, nu s-a opus probelor solicitate de reclamant, iar în apărare a solicitat și instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, interogatoriu reclamantului si doi martori.
În ședința publică de la 20.05.2013, instanța a luat act de precizarea depusă de reclamant la fila 13 dosar, în sensul că prenumele pârâtului este "P." și nu "P." cum din eroare a fost menționat în cererea de chemare în judecată.
În ședința publică de la 17.06.2013, instanța a procedat la administrarea probei cu interogatoriu luat de pârât reclamantului, răspunsurile acestuia fiind consemnate și depuse la dosarul cauzei.
În ședința publică de la 14.10.2013, instanța a procedat la administrarea probei testimoniale, declarația martorului V. I. fiind consemnată și depusă la dosarul cauzei .
În ședința publică de la 11.11.2013, apărătorul reclamantului a învederat instanței că reclamantul a decedat, iar în ședința publică din 25.11.2013 a depus la dosar certificatul de deces al reclamantului și acte de stare civilă pentru moștenitorii acestuia.
În ședința publică de la 20.01.2014, instanța a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor reclamantului B. I., B. F. și B. I..
În ședința publică de la 17.03.2014, instanța a procedat la administrarea probei testimoniale, declarația martorului N. A. C. fiind consemnată și depusă la dosarul cauzei.
Pentru efectuarea expertizei, instanța a desemnat un expert în cauză, în persoana doamnei expert B. E., raportul de expertiză, ale cărui concluzii nu au fost contestate de nici una dintre părți, fiind depus la 26.08.2014.
Prin sentința civilă nr._/29.09.2014 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul B. M. și continuată de moștenitorii B. I., B. F. și B. I., în contradictoriu cu pârâtul C. P..
Au fost obligați reclamanții către pârât la plata sumei de 700 lei onorariu de avocat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea dedusă judecății, formulată de reclamantul B. M. și continuată de moștenitorii acestuia B. I., B. F. și B. I., s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 5000 lei, reprezentând prejudiciul cauzat de fapta acestuia prin efectuarea de lucrări agricole, pe suprafața de teren de 0,50 ha și recolta obținută pe acest teren în anul 2011, deținută în arendă de reclamant, în temeiul contractului încheiat cu proprietarul terenului, numita V. I..
Astfel, instanța apreciază că temeiul în baza căruia este solicitată suma de bani de către reclamant este răspunderea civilă delictuală, în motivarea cererii reclamantul făcând referire la acoperirea unui prejudiciu creat prin acțiunea abuzivă a pârâtului, care a distrus în totalitate cultura de ovăz.
În temeiul art. 103 din Legea nr. 71/2011, răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii (răspunderea civilă delictuală) este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârșirii faptei ilicite. Așadar, în cauză sunt incidente dispozițiile Codului civil din 1865, față de data la care se presupune a fi săvârșită fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, astfel cum se reține pe baza depoziției martorului V. I., care face referire la toamna 2010 - 2011, anterior intrării în vigoare a Codului Civil actual.
Conform art. 998 Cod Civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Astfel, pentru a stabili temeinicia pretențiilor reclamate în cauză, este necesar a se verifica îndeplinirea următoarelor cerințe, care dacă sunt îndeplinite conduc la stabilirea răspunderii civile delictuale a pârâtului, respectiv, să existe o faptă ilicită a pârâtului, această faptă ilicită să fi provocat un prejudiciu reclamantului, între fapta ilicită și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, iar fapta să fi fost comisă de către pârât cu vinovăție în sensul art. 999 C. Civ.
În conformitate cu art. 999 Cod Civil, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, precum și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Fapta ilicită reprezintă orice acțiune sau inacțiune care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparține unei persoane.
Cu privire la condiția unei fapte ilicite, se constată că pârâtul a efectuat lucrări agricole, în cursul anului 2011, pe terenul arătat de reclamant, însă în temeiul unei înțelegeri avute cu deținătorul acestuia, în speță, martorul V. I., care, potrivit declarației date în fața instanței, a confirmat, că în calitatea sa de proprietar, i-a permis pârâtului să lucreze terenul acesteia, iar în schimb să-i predea din recolta obținută, cantitatea de 300 Kg de produse.
Din aceeași depoziție mai rezultă că aceasta nu a recunoscut încheierea unui act juridic referitoare la teren, în speță, a contractului de arendă invocat de reclamant, în justificarea calității sale și a drepturilor ce derivă din aceasta, iar pârâtului nu i s-a adus la cunoștință în vreun fel situația juridică a terenului, acesta efectuând lucrări agricole în înțelegere cu singura persoană, care avea dreptul să facă acte de dispoziție sau de administrare a terenului.
Nici reclamantul și nici deținătorul terenului nu l-au notificat în vreun fel, cu privire la situația terenului, iar potrivit celorlalte probe administrate în cauză, la data la care acesta a început efectuarea lucrărilor agricole, terenul era nelucrat, fapt care i-a sporit pârâtului convingerea că numita V. I. i-a solicitat în cunoștință de cauză, să-l muncească pentru a obține produse din care să o îndestuleze și pe aceasta.
În verificările referitoare la un eventual prejudiciu, iar în caz afirmativ, dacă există o legătură de cauzalitate între fapta pârâtului și prejudiciul suferit de către reclamant, instanța reține că prejudiciul este rezultatul dăunător al unei fapte ilicite, constând în încălcarea drepturilor subiective, dar și intereselor legitime ale unei persoane, ori în raport de cele reținute, nu se poate aprecia asupra susținerilor reclamantului în acest sens.
Așadar, deși necontestat este că pârâtul a efectuat lucrări agricole pe terenul în litigiu, nu se poate reține în sarcina acestuia vreo legătură de cauzalitate între activitatea desfășurată și un eventual prejudiciu produs reclamantului, care nici aparent nu justifică nici o calitate în temeiul căreia să solicite pârâtului respectarea atributelor dreptului de proprietate, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a produs nici o probă cu privire la o eventuală notificare a pârâtului referitoare la calitatea de arendaș și la drepturile acestuia ce decurg din această calitate.
Potrivit principiului general, sarcina probei referitoare la existența elementelor răspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului deoarece ea este cea care reclamă (art. 1169 Cod Civ.), iar în cauză, nu s-a făcut dovada acestora, din probele administrate rezultând că pârâtul a realizat lucrările agricole și a recoltat produsele, în temeiul acordului dat de titularul dreptului de proprietate, fapt care-l exonerează pe acesta de a da socoteală despre faptele sale în legătură cu terenul, oricărei alte persoane.
Materialul probator administrat în cauză conduce la concluzia că pârâtul a cultivat suprafața de teren cu acordul deținătorului terenului, astfel că, a acționat cu convingerea că activitățile întreprinse cu privire la respectivul teren au acordul proprietarului acestuia, astfel, exercitând un drept de folosință a terenului încredințat de titularul dreptului de proprietate, astfel încât pârâtul a apreciat că demersurile sale privind cultivarea terenului respectă dispozițiile legale. Ca atare, în sarcina pârâtului nu poate fi reținută o activitate ilicită cauzatoare de prejudicii. Prin urmare, acesta nu a acționat cu vinovăție, ca și condiție necesară pentru a se putea reține în sarcina sa existența unei răspunderi civile delictuale și nici nu se poate reține caracterul ilicit al faptei cauzatoare de prejudicii ce poate fi reparate pe calea acțiunii întemeiate pe răspunderea civilă delictuală.
În atare situație, pretențiile afirmate nu sunt întemeiate, astfel încât, instanța, a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Conform art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții, care practic pierde procesul sau împotriva căruia se dă o hotărâre de condamnare, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, la fundamentul aceste obligații aflându-se culpa procesuală a părții și o formă specifică de răspundere delictuală.
Fiind în culpă procesuală, reclamanții B. I., B. F. si B. I., în calitate de moștenitori ai reclamantului decedat B. M., au fost obligați în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, la plata cheltuielilor de judecată, constând în contravaloarea onorariului de avocat, către pârâtul C. P., conform dovezilor anexate în acest sens.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții B. F., B. I. și B. I., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost precizată.
Raportat la faptul că autorul recurenților avea un contract de arendă valabil și în derulare la data la care pârâtul a intrat abuziv pe terenul reclamanților și a distrus cultura de ovăz existentă la acel moment pe teren, recurentii sustin ca in mod gresit instanta de fond nu a dat relevanta acestor aspecte constatate prin înscrisuri ce atestă faptul că între B. M. și V. I. se încheiase un contract de arendă în anul 2008 și că potrivit raportului de expertiză agricolă efectuat în cauză prejudiciul suferit a fost unul însemnat întrucât întreaga cultură era compromisă.
Astfel, fapta pârâtului este una culpabilă cauzatoare de prejudicii ce se circumscrie dispoziților art.999-1000 C.civv., iar instanța în mod nelegal a considerat că acordul cu proprietarul terenului V. I. prevalează față de un înscris, respectiv un contract de arendă perfect valabil.
De asemenea, instanța a reținut faptul că martora V. I. nu recunoaște încheierea contractului de arendă, aceasta recunoscând faptul că a avut înțelegere cu privire la teren atât cu reclamantul cât și cu pârâtul. Prin urmare, subliniază faptul că tot aceasta recunoaște faptul că la momentul înțelegerii cu pârâtul ea personal nu l-a anunțat și pe reclamant cu privire la faptul că acesta urmează să se ocupe de terenul respectiv.
Din declaratia celui de-al doilea martor rezulta ca terenul era lucrat, iar cultura de ovaz trebuia recoltata, nicidecum paratul nu putea ajunge la concluzia ca terenul era nelucrat si datorita acestui aspect i s-a intarit convingerea ca nu era lucrat de nicio persoana.
Consideră că aprecierea depozițiilor celor doi martori s-a realizat în mod eronat și superficial și că nu se face referire la depoziția martorului N. A. C..
Examinand sentinta civila atacata, prin prisma motivelor de recurs si a dispoz. art. 304 indice 1 C.pr.civ., tribunalul constata ca sunt intemeiate criticile formulate de recurentii reclamanti in privinta solutionarii pe fond a cauzei, prin prisma modului de interpretare a probelor administrate in cauza si aplicarii dispozitiilor legale privind raspunderea civila delictuala.
Astfel, se constata ca instanta de fond a respins actiunea, retinand ca în sarcina pârâtului nu poate fi reținută o activitate ilicită cauzatoare de prejudicii, desi este cert ca paratul a efectuat lucrari agricole pe terenul in litigiu, intrucat din probele administrate in cauza rezulta pe de o parte ca pârâtul a efectuat lucrări agricole, în cursul anului 2011, pe terenul arătat de reclamant, însă în temeiul unei înțelegeri avute cu proprietarul acestuia, în speță martora V. I.,din declaratia careia rezulta că aceasta nu a recunoscut încheierea unui act juridic referitoare la teren, în speță, a contractului de arendă invocat de reclamant, iar pârâtului nu i s-a adus la cunoștință în vreun fel situația juridică a terenului, iar potrivit celorlalte probe administrate în cauză, la data la care acesta a început efectuarea lucrărilor agricole, terenul era nelucrat, fapt care i-a sporit pârâtului convingerea că numita V. I. i-a solicitat în cunoștință de cauză, să-l muncească pentru a obține produse din care să o îndestuleze și pe aceasta, instanta de fond concluzionand astfel ca pârâtul a apreciat că demersurile sale privind cultivarea terenului respectă dispozițiile legale.
Tribunalul constata ca sunt gresite asemenea retineri ale instantei de fond, in conditiile in care instanta de fond nu a tinut seama si nu a dat eficienta juridica contractului de arendare depus de reclamant la dosar, in raport de dispoz. Legii 16/1994 cu mdificarile si completarile ulterioare, inscris care are forma scrisa si este inregistrat la Consiliul local Podari la nr. 164/12.04.2008. Sub acest aspect, tribunalul constata ca potrivit art. 6 din Legea 16/1994 sunt valabile si opozabile contractele de arendare incheiate in scris, indiferent daca inscrisul este autentic sau doar sub semnatura privata, si inregistrate la consiliul local in a carei raza teritoriala se afla bunurile arendate. Rezulta ca forma scrisa si inregistrarea la consiliul local sunt prevazute cumulativ atat pentru valabilitatea contractului cat si pentru opozabilitatea lui fata de terti, astfel incat este eronata retinerea instantei de fond in sensul ca fapta paratului de a lucra terenul in litigiu nu poate fi apreciata ca fiind ilicita, in conditiile in care nici reclamantul și nici deținătorul terenului nu l-au notificat în vreun fel cu privire la situația terenului (arendat). In speta, in conditiile in care contractul de arendare depus in copie de reclamant la dosar exista si este incheiat in forma prevazuta de lege, fiind si inregistrat la consiliul local, acesta este opozabil paratului in raport de dispoz. art. 6 din Legea 16/1994 mentionate mai sus, nefiind necesara notificarea la care face referire instanta de fond. In plus, din declaratia martorei V. I. – propusa de parat – fila 32 din dosarul de fond - rezulta ca paratul stia situatia terenului in litigiu, in sensul ca anterior anului 2011 fusese lucrat de reclamantul B. M. – decedat in timpul procesului -, martora aratand expres ca atunci cand a permis paratului sa foloseasca terenul, tocmai paratul i-a spus ca l-a anuntat pe reclamant in sensul ca din anul 2011 terenul va fi lucrat de parat cu acordul proprietarei terenului, iar martorul N. A. C. a aratat instantei ca in localitate se stia ca terenul in litigiu apartinea lui B. M., in sensul ca acesta il folosea si il recolta.
F. de efectele contractului de arendare analizate mai sus si declaratiile martorilor audiati in cauza, tribunalul constata ca in speta s-a facut dovada unei fapte ilicite a paratului, in sensul ca acesta a intrat pe terenul insamantat cu ovaz de reclamantul B. M. si l-a arat, distrugand recolta de ovaz, desi stia situatia terenului, in sensul ca acesta era arendat in favoarea reclamantului B. M..
In ceea ce priveste existenta prejudiciului incercat de reclamant, tribunalul constata ca in speta reclamantul a facut dovada acestuia, in conditiile in care din declaratia martorului N. A. G. rezulta ca acesta personal a constatat ca in momentul in care paratul a intrat cu tractorul sa are terenul in litigiu, acesta se afla insamantat cu ovaz, care era aproape de a fi recoltat, martorul personal discutand cu paratul si spunandu-i ca putea sa recolteze deja ovazul, acelasi martor relatand ca in localitate se stia ca terenul apartinea lui B. M., acesta fiind cel care il insamantase in aceeasi primavara.
Astfel, Tribunalul constata că reclamantul B. M. a făcut dovada cu inscrisurile depuse la dosar si declaratiile martorilor audiati in fata insantei de fond că pârâtul a savarsit cu vinovatie o fapta ilicita – in sensul ca a arat terenul ce fusese insamantat cu ovaz de catre reclamant, care era aproape de a fi recoltat, distrugand recolta de ovaz, reclamantul fiind indreptatit sa obtina contravaloarea lucrarilor efectuate de reclamant si a recoltei distruse de parat, ce au fost stabilite la suma de 1468,60 lei in raportul de expertiza efectuat in dosar ( fila 104 din dosarul de fond), valori fata de care partile nu au formulat obiectiuni in termenul legal.
Pentru considerentele expuse si avand in vedere textele de lege mentionate si dispoz. art. 312 C.pr.civ., tribunalul urmeaza sa admita recursul formulat de reclamanții B. F., B. I. și B. I. si sa modifice sentința civilă atacată, în sensul că admite în parte acțiunea precizată si obligă pârâtul către reclamant la plata sumei de 1468,60 lei reprezentând c/val lucrărilor agricole efectuate în anul 2010 pe terenul în suprafață de 0,50 lei și c /val recoltei de pe acest teren în anul 2011.
In baza art. 274 C.pr.civ., fata de solutia pronuntata asupra recursului si fondului actiunii deduse judecatii, va obliga pârâtul către reclamant la plata sumei de 1331,44 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în dosarul de fond ( taxa de timbru in valoare de 128,44 lei si timbru judiciar de 3 lei aferente pretentiilor admise de 1468,60 lei, onorariu expertiza in valoare de 700 lei si onorariu aparator in valoare de 500 lei, onorariu redus din valoarea totala achitata aparatorului ales al reclamantilor, potrivit chitantei depuse la dosar, data fiind valoarea pricinii deduse judecatii si cuantumul pretentiilor acordate de instanta, solutia data actiunii stand la baza aprecierii culpei procesuale si masurii in care paratul trebuie sa plateasca cheltuielile dovedite de reclamant) și la 564,37 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs (reprezentand taxa de timbru in valoare de 64,22 lei si timbru judiciar de 0,15 lei aferente sumei acordate de 1468,66 lei, si onorariu aparator in valoare de 500 lei, onorariu redus din valoarea totala achitata aparatorului ales al reclamantilor, potrivit chitantei depuse la dosar, data fiind valoarea pricinii deduse judecatii si cuantumul pretentiilor acordate de instanta, solutia data actiunii stand la baza aprecierii culpei procesuale si masurii in care paratul trebuie sa plateasca cheltuielile dovedite de reclamant).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții B. F., B. I. și B. I. în contradictoriu cu pârâtul C. P., împotriva sentinței civile nr._ din 29 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Modifică sentința civilă atacată, în sensul că admite în parte acțiunea precizată .
Obligă pârâtul către reclamant la plata sumei de 1468,6 lei reprezentând c/val lucrărilor agricole efectuate în anul 2010 pe terenul în suprafață de 0,50 lei și c/val recoltei de pe acest teren în anul 2011.
Obligă pârâtul către reclamant la plata sumei de 1331,44 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în dosarul de fond, și la 564,37 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Martie 2015.
Președinte, M. E. N. | Judecător, R. L. Z. | Judecător, G. C. F. |
Grefier, C. C. S. |
Red.jud.M.E.N.
Tehn.S.V./3 ex.
18.05.2015
Jud.fond-R.M.D.
| ← Fond funciar. Sentința nr. 17/2015. Tribunalul DOLJ | Legea 112/1995. Sentința nr. 43/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
