Pretenţii. Decizia nr. 529/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 529/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 529/2015
Dosar nr._ -pretenții-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 529/2015
Ședința publică din data de 16 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. O.
Judecător: D. G.
Judecător: V. P.
Grefier: L. E. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică din data de 02 septembrie 2015 și consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, privind judecarea recursului formulat de către pârâții recurenți De N. C. și B. A., împotriva sentinței civile nr. 6947 din data de 14.05._, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți P.-O. I.-R. și P.- O. V., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 02 septembrie 2015, pronunțarea amânându-se, în mod succesiv, pentru data de 09 septembrie 2015 și, respectiv acest termen de judecată, când instanța a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 27.09.2012, pe rolul Judecătoriei C., sub nr._, reclamanții P. O. I. R. și P. O. V. au solicitat împotriva pârâților De N. C. și B. A. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților să restituie prețul garsonierei actualizat, conform valorii de piața actuală și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului până la executarea obligației, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că, în fapt, în anul 2000, au împrumutat de la pârâți suma de 80.000.000 lei vechi pentru care i s-a cerut de către aceștia (drept garanție a împrumutului) să semneze două chitanțe de mână și anume chitanța din data de 05.05.2000 și 12.06.2000, în care se menționează că suma împrumutată ar reprezenta valoarea garsonierei situată în C., ..
Reclamanții au susținut că, după încheierea acestor chitanțe, pârâții au solicitat garanții suplimentare, astfel că, în data de 10 octombrie 2010, s-au încheiat, la notariat, două acte notariale și anume contractul de împrumut cu garanție imobiliară nr. 1746/10.10.2000 și promisiunea unilaterală de vânzare cumpărare nr. 1745/10.10.2000, însă, la momentul în care împrumutul contractat a ajuns la scadență, pentru a onora obligația de restituire a împrumutului au notificat pârâții să își ridice suma împrumutată, însă aceștia au refuzat, aspect care i-a determinat ca, la data de 16.02.2006, să consemneze la CEC pe numele pârâtei De N. A., actualmente B. A., suma de 4160 lei și pe numele pârâtului De N. C., suma de 4150 lei, cu titlu de restituire a împrumutului, sume pe care pârâții și le-au însușit prin ridicarea și folosirea acestora.
În cerere s-a învederat că reclamanții, după efectuarea operațiunilor menționate, au acționat in judecata pe pârâți pentru ca instanța sa valideze oferta reala de plata si sa dispună radierea ipotecii instituite prin contractul de garanție imobiliara autentificat sub nr. 1746/10.10.2000, contractat, care, insa, a fost calificat de către instanțele de judecata pe parcursul a sase ani de litigii drept un acord simulator si astfel contractul de împrumut este de fapt un antecontract de vânzare-cumpărare pentru care s-a pronunțat o hotărâre judecătoreasca care sa tina loc de act autentic de vânzare-cumpărare, fără insa ca pârâți sa le restituie sumele de bani ce au fost consemnate la CEC. S-a mai arătat că, ulterior acestui litigiu, au acționat în judecată pe pârâți pentru rezoluțiune antecontractului de vânzare-cumpărare, litigiu care a fost soluționat irevocabil prin respingerea acțiunii.
Prin urmare, reclamanții, având în vedere că pârâții au dobândit atât garsoniera, cit si prețul acesteia, au apreciat că sunt îndreptățiți sa ceară restituirea sumelor de bani consemnate pe numele paraților cu titlu de restituire a împrumutului și care au creat în patrimoniul acestora o îmbogățire fără just temei.
In drept, reclamanții au invocat principiului îmbogățirii fără justa cauză și au susținut că sunt întrunite cele trei condiții cumulative si anume: a) îmbogățirea a cauzat reclamanților o paguba astfel incit pârâții au câștigat un nou element patrimonial in mod direct, b) îmbogățirea este lipsita de cauza, c) reclamanții nu mai au la dispoziție nicio alta cale juridica pentru a cere restituținuea decât actio de in rem verso.
Pentru dovedirea acțiunii formulate reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri, martori, interogatoriul pârâților si expertiza in specialitatea evaluări imobile și au depus alăturat următoarele înscrisuri: dispoziție de achitare a taxei de timbru, împuternicire avocațială, declarații de consemnare.
Pârâții Bune A. și De N. C. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că, în privința naturii juridice și valabilității actelor încheiate de părțile litigante, cât și în privința modului de îndeplinire a obligațiilor contractuale și a sumelor achitate, Curtea de Apel C., prin decizia nr. 155/02.02.2011, a tranșat irevocabil litigiul, următoarele aspecte reținute în această hotărâre judecătorească intrând în puterea de lucru judecat, după cum urmează:
- Curtea de Apel a constatat ca fiind simulat contractul de împrumut autentificat sub nr. 1746/2000 încheiat de părți;
- a constatat că voința reală a părților a fost aceea de a încheia antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul-garsonieră situat în C., ., convenție materializată prin înscrisurile sub semnătură privată din data de 05.05.2000 și 12.06.2000 prin actul intitulat promisiune unilaterală de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1745/2000;
- a constatat că pârâții B. A., De N. C., în calitate de cumpărători ai acestui imobil în litigiu, au achitat vânzătoarei P. O. V. integral prețul vânzării de 80 de milioane de lei vechi, de la momentul încheierii convenției (anul 2000), îndeplinindu-se, astfel, în mod corespunzător, obligația contractuală;
- a constatat că cea care nu și-a îndeplinit obligația contractuală (aceea de a se transmite, în mod valabil, prin act autentic, dreptul de proprietate asupra garsonierei), a fost vânzătoarea P. O. V., împiedicând realizarea acestui lucru prin neacceptarea succesiunii mamei sale Marinas A. și susținând, cu rea credință, în fața instanței, că nu ar fi acceptat nici succesiunea tatălui său, M. P.,
- a constatat si faptul ca, in anul 2006, reclamanta P. O. V. a depus, cu rea-credința, la CEC, pe numele lor, suma de 8300 Ron, reprezentând restituirea unui așa-zis împrumut rezultat dintr-un act nevalabil (contractul de împrumut autentificat sub nr. 1746/2000, act simulat), cu scopul de a nu-si îndeplini obligația asumata prin convenția de vânzare cumpărare încheiata in anul 2000;
- a constatat ca vânzătoarea P. O. V. a acceptat tacit succesiunea tatălui sau M. P. (în calitate de unica fiica a acestuia) si, in aceste condiții, putea transmite in mod valabil dreptul de proprietate asupra garsonierei;
- a stabilit ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1073-1077 codul civil si, in consecința, a constatat valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiata de părți in anul 2000 cu privire la garsoniera in litigiu, pentru prețul de 80 milioane lei vechi, achitat integral de cumpărători, iar, in lumina principiului executării in natura a obligațiilor contractuale si a reparării pagubelor suferite, a pronunțat o hotărâre care sa tina loc de act autentic de vânzare cumpărare (care are efect constitutiv de drepturi, aceștia, B. A. si De N. C. devenind, astfel, in mod irevocabil, proprietarii acestui imobil).
Pârâții au invocat decizia civila nr. 155/2011,Curtea de Apel C. prin care au fost avute in vedere atât declarațiile martorilor audiați, cit si o . înscrisuri, respectiv: contractul de împrumut autentificat sub nr. 1746/2000, înscrisurile care confirma depunerea la CEC in anul 2006 a sumei de 8300 Ron pe numele lor de către reclamanta P. O. V., cele doua înscrisuri sub semnătura privata din data de 05.05.2000 si 12.06.2000 si actul intitulat "promisiune unilaterala de vânzare cumpărare" autentificat sub nr. 1745/2000 (in care vânzătoarea P. O. V. a recunoscut atât faptul ca intre parți s-a încheiat o vânzare-cumpărare in privința garsonierei in litigiu, dar si faptul ca a primit integral prețul vânzării de 80 milioane lei vechi si totodată a stipulat in act si o clauza penala in sensul ca se obliga sa restituie contravaloarea imobilului la valoarea de circulație pe piața imobiliara daca la un moment dat refuza sa-si îndeplinească obligația contractuala, aceea de a încheia act autentic de vânzare cumpărare la notar).
Pârâții au mai arătat că, după rămânerea irevocabila a deciziei civile nr. 155/2011 a Curții de Apel C., in dosarul nr._/63/2009, reclamanta P. O. V. a promovat pe rolul instanței o alta acțiune civila, prin care a solicitat rezoluțiune acestui contract de vânzare cumpărare, încheiat de părți in anul 2000, pentru neplata prețului vânzării de 80 milioane lei vechi al garsonierei si repunerea părților în situația anterioara, acțiune care a format obiectul dosarului civil nr._ al Judecătoriei C. în care aceasta a invocat exact aceleași aspecte ca si in prezenta cauza, însă acesta acțiune a fost respinsa prin sentința civila nr._/25.11.2011 a Judecătoriei C., soluția fiind menținută si de Tribunalul D..
În întâmpinare s-a menționat că, prin aceasta din urmă acțiune, reclamanta P. O. V. a invocat ca pârâții B. A. si De N. C. și-ar fi însușit atât proprietatea imobilului, cit si prețul acesteia, invocând răspundere contractuala pentru prejudiciul produs prin neexecutarea contractului, întemeiat pe art. 1350 C Civ. și rezoluțiune contractului pentru neplata prețului vânzării garsonierei de 80 milioane lei si repunerea părților in situația anterioara.
Acțiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentința civila nr._/25.11.2011 a Judecătoriei C., pronunțata in dosarul nr. 8999/2011, prin care s-au reținut următoarele:" (...) Atâta timp cit s-a reținut irevocabil ca intre părți a intervenit un antecontract de vânzare cumpărare materializat printr-un înscris intitulat "promisiune unilaterala de vânzare cumpărare" autentificat sub nr. 1745/10.10.2000, pronunțându-se prin decizia civila nr. 223/30.04.2010 a Tribunalului D. o hotărâre care sa tina loc de act autentic de vânzare cumpărare având ca obiect garsoniera in litigiu, pentru prețul de 8000 lei, decizie menținută sub acest aspect de Curtea de Apel C. prin decizia 155/02.02.2011, acțiunea reclamantei având ca obiect rezoluțiunea vânzării intervenite intre parți pentru neplata prețului apare ca nefondata (...)"
Aceeași instanța a reținut "(...) ca prin hotărârile judecătorești anterior menționate nu s-ar fi admis cererea pârâților de constatare a valabilității antecontractului de vânzare cumpărare si de pronunțare a unei hotărâri care sa tina loc de act autentic de vânzare cumpărare, atâta timp, cit in speța nu ar fi fost incidente dispozițiile art. 1073, 1075 si 1077 codul civil care consacra principiul executării in natura a obligațiilor (inclusiv a celor de a face) si in temeiul cărora e admisibila pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act autentic de vânzare cumpărare, sub rezerva îndeplinirii cumulative a doua condiții si anume încheierea unui antecontract de vânzare cumpărare cu respectarea condițiilor generale de valabilitate a actelor juridice prevăzute de art. 948 codul civil si existenta in patrimonial promitentului vânzător a bunului a cărui vânzare a fost promisa. Așadar, una din condițiile esențiale pentru pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act autentic de vânzare cumpărare, este plata prețului.
Or, prin decizia civila nr. 223/30.04.2010, Tribunalul D. a reținut (reținere menționata si in decizia nr. 155/02.02.2011 a Curții de Apel C.) că, prin decizia civila nr. 1361/17.11.2009, Curtea de Apel C. a reținut ca pârâții au achitat integral reclamantei prețul vânzării de 8000 lei la data de 12.06.2000.
Pe cale de consecința, susținerile reclamantei in sensul ca pârâții nu au achitat prețul, apar ca nefondate, acest aspect fiind reținut cu putere de lucru judecat prin hotărârile judecătorești anterioare, astfel ca sunt lipsite de relevanta juridica susținerile reclamantei in sensul ca a consemnat in anul 2006 la CEC pe numele pârâților sumele de bani reprezentând restituirea împrumutului acordat de pârâți, atâta timp cit la momentul pronunțării hotărârilor judecătorești anterior menționate aceste aspecte au fost deja analizate, constatându-se simulat contractul de împrumut intervenit intre parți, aspect ce a intrat in puterea de lucru judecat… ) ".
Pârâții au învederat ca o instanța anterioara, prin decizia civila nr. 155/2011 a Curții de Apel C., pronunțata in dosarul nr._/63/2009, a analizat deja irevocabil aspectele legate de natura juridica si valabilitatea actelor încheiate in anul 2000 de părți, cit si aspectele legate de plata prețului garsonierei si depunerea la CEC in anul 2006 a sumei de 8300 lei, constatând valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare ca urmare a achitării integrale a prețului vânzării si a pronunțat o hotărâre care sa tina loc de act autentic de vânzare cumpărare, iar o alta instanța, prin decizia civila nr._/2011 a Judecătoriei C., rămasa irevocabila prin respingerea recursului declarat de P. O. V., a constatat ca nu se impune rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare încheiat in anul 2000 pentru neplata prețului vânzării întrucât pârâții și-au îndeplinit obligația contractuala, achitând integral prețul in anul 2000.
Pârâții au apreciat ca fiind lipsit de relevanta juridica faptul depunerii la CEC a unor sume de bani in anul 2006 de reclamanta pe numele său în baza unui act de împrumut simulat, întrucât aceste aspecte au intrat in puterea de lucru judecat, motiv pentru care instanța actuala nu le va mai putea analiza.
Pârâții au apreciat că, în ipoteza admiterii prezentei acțiuni, așa cum au solicitat reclamanții, ar fi nescutit principiul puterii de lucru judecat care operează in prezenta cauza in privința aspectelor legate de natura juridica si valabilitatea actelor încheiate de parți in anul 2000, a modului de îndeplinire a obligațiilor contractuale si a aspectului legat de plata integrala a prețului vânzării garsonierei situata in C., .. P 3, . se probează prin hotărârile judecătorești irevocabile amintite mai sus si presupune ca o cerere nu poate fi judecata definitiv decât o singura data (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea pronunțata se prezuma absolut ca exprima adevărul si nu poate fi contrazisa printr-o alta hotărâre ulterioara.
În opinia pârâților, acesta este motivul pentru care nu pot fi încuviințate in prezenta cauza proba cu martori si proba cu expertiza tehnică solicitate de reclamanți in acțiunea introductiva, soluția putând fi adoptata de actuala instanța pe baza acestor hotărâri judecătorești irevocabile amintite mai sus, pe care pârâții le-au depus la dosar in copie xerox.
In plus, aceștia au considerat ca acțiunea promovata de reclamanții P. O. V. si P. O. I. R. îmbracă forma abuzului de drept, aceștia căutând pe orice cale sa ignore si sa nu respecte hotărâri judecătorești irevocabile, încercând sa obțină o hotărâre judecătoreasca contradictorie, pentru a mai incasa încă o data prețul vânzării garsonierei situata in C. .. P 3, . care au înstrăinat-o pârâților. Promovarea prezentei acțiuni încalcă dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 31/1954 (care consacră regula conform căruia dreptul subiectiv civil trebuie exercitat numai potrivit scopului lui economic și social și trebuie exercitat cu bună credință și numai în limitele sale materiale și juridice), dar și dispozițiile art. 970 alin. 1 din Codul civil), conform cărora convențiile trebuie executate cu bună credință, iar ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, ci la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dau obligației după natura sa). Aceste dispoziții legale își găsesc eficacitatea juridică și prin adagiul quo suo jure utitur, nemini laedit (cine își exercită dreptul sau nu vătămă pe altcineva).
Referitor la temeiul răspunderii invocate de către reclamanți, pârâții au apreciat că, in cauză, nu sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justa cauza, motiv pentru care acțiunea ar trebui respinsa. În motivarea acestor susțineri pârâții au arătat că, în doctrina, s-a statuat punctul de vedere potrivit căruia îmbogățirea fără justa cauza ca fapt juridic ilicit izvor de obligații distinct de celelalte izvoare de obligații, operează numai atunci când rezulta din executarea unei obligații valabile, aceasta condiție fiind reglementata in prezent si prin dispozițiile art. 1346 litera a din Noul Cod Civil, iar, în speța, se observa ca reclamanta P. O. V. a depus la CEC pe numele pârâților in anul 2006, o suma de bani ce rezulta dintr-un act juridic nevalabil (contractul de împrumut autentificat sub nr. 1746/2000 fiind un act simulat, conform deciziei irevocabile nr. 155/2011 a Curții de Apel C., pronunțata in dosarul nr._/63/2009), astfel, este cunoscut faptul ca sancțiunea simulației fata de parți consta in aceea ca sunt înlăturate toate efectele actului mincinos, aparent, rămânând sa-si producă efectele juridice doar actul valabil (in speța contractul de vânzare cumpărare), de aceea, câtă vreme contractul de împrumut autentificat sub nr. 1746/2000 este un act simulat, conform unei hotărâri judecătorești irevocabile, acesta nu mai produce nici un efect, motiv pentru care instanța nu va mai putea analiza in prezenta cauza aspectele legate de așa-zisa restituire a sumei cu titlu de împrumut stipulata în acest contract nevalabil încheiat adică modul in care P. O. V. si-a îndeplinit sau nu obligația contractuala) întrucât o astfel de analiza ar fi lipsita de orice fundament juridic.
De asemenea, pârâții au apreciat ca acțiunea promovata de reclamanții P. O. V. si P. O. I. R. este inadmisibila, pentru următoarele argumente: acțiunea civila întemeiata pe principiul îmbogățirii fără justa cauza a fost calificata în doctrina, cât și în practica judecătoreasca, drept o acțiune in restituire (actio de in rem verso), acțiune care are insa un caracter subsidiar, înțelegându-se prin aceasta faptul ca reclamantul nu trebuie sa aibă la îndemână o acțiune in realizare de drepturi (în acest sens s-a pronunțat I. P. F. si A. I. F. in lucrarea "D. civil-Teoria generala a obligațiilor"", editura Universul Juridic, B.. 2007, pag. 137 si, de asemenea, Tribunalul Suprem, dec. civ. nr. 102/1968 in B.R.D. nr. 5/1968, pag. 171).
Noul cod civil, prin dispozițiile art. 1348, a reglementat si el in mod expres caracterul subsidiar al acțiunii in restituire întemeiata pe principiul îmbogățirii fără justa cauza, astfel, în opinia pârâților, este inadmisibila acțiunea in restituire daca reclamantul a avut la îndemâna o acțiune in răspundere contractuala pentru prejudicial produs prin neexecutarea contractului (acțiune in realizarea dreptului).
In speța, se observa clar faptul ca reclamanta P. O. V., in calitate de vânzătoare a imobilului-garsoniera, a avut la îndemâna o acțiune in realizare de drepturi pe care a si exercitat-o anterior, insa aceasta i-a fost respinsa de instanța, in mod irevocabil (este vorba de acțiunea in rezoluțiune vânzării pentru neplata prețului de 80 milioanei lei vechi al garsonierei, care a format obiectul dosarului nr._, in care Judecătoria C., prin sentința civila nr._/2011, a respins ca neîntemeiata aceasta acțiune, soluția fiind menținută de Tribunalul D., prin respingerea recursului), fapt pentru care nu mai poate fi exercitata si aceasta acțiune cu caracter subsidiari actio de in rem verso).
Pentru aceste motive, au solicitat să se admită excepția inadmisibilității acțiunii si, in consecința, sa respingă prezenta cerere de chemare in judecata formulata de reclamanții P. O. V. si P. O. I. R..
Totodată, pârâții au invocat, în apărare, excepția prescripției dreptului la acțiunea in restituire a sumei de 8300 lei, formulate de reclamanți întrucât, conform dispozițiile art. 21 din Decretul 167/1958, aceasta este o acțiune personala a vânzătorului si, prin urmare, prescriptibila in termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. 1, termen care a început sa curgă in conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. 1 si art. 8 din același act normativ, de la data când s-a născut dreptul la acțiune, adică anul 2006), deoarece la momentul la care reclamanta P. O. V. a depus la CEC aceasta suma de bani cu titlu de restituire a împrumutului, cunoștea clar faptul ca încheiase in realitate o convenție de vânzare cumpărare a garsonierei si nu un act de împrumut, acest fapt reieșind din actul autentificat sub nr. 1745/2000 intitulat "promisiune unilaterala de vânzare cumpărare", in care aceasta a recunoscut vânzarea, a recunoscut ca suma de 80 mil. lei vechi a primit-o integral cu titlu de preț si s-a obligat expres printr-o clauza penala ca in situația in care se răzgândește si nu mai este de acord cu încheierea actului de vânzare cumpărare in forma autentica la notar, sa restituie contravaloarea garsonierei la prețul actual de circulație pe piața imobiliara de la momentul respectiv, iar acest înscris autentic nu a fost niciodată declarat nevalabil prin vreo hotărâre judecătoreasca irevocabila).
În concluzie, vânzătoarea putea promova aceasta acțiune in restituire cel târziu in anul 2009, cu respectarea termenului general de prescripție de 3 ani stabilit de lege in privința acțiunilor personale, nu la aproximativ 6 ani de la data depunerii la CEC a așa-zisului împrumut reactualizat cu indicele de inflație pe un an, motiv pentru care au solicitat admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune si, in consecința, respingerea prezentei acțiuni.
Prin întâmpinare, pârâții au înțeles să invoce și excepție lipsei interesului reclamantul P. O. I. R. in prezenta cauza,și lipsa calității procesuale active, cu motivarea că, prin decizia civila nr. 155/02.02.2011, pronunțata in dosarul nr._/63/2009, Curtea de Apel C. a stabilit, in mod irevocabil, faptul ca garsoniera situata in C. .. 12, aparține, în exclusivitate, proprietarei reclamante P. O. V., in calitate de unic moștenitor al defunctului Marinas P., aceasta fiind singura care are calitatea de vânzător in actele juridice civile încheiate in anul 2000 cu pârâți, motiv pentru care, nefiind parte in antecontractul de vânzare cumpărare, curtea a admis excepția lipsei calității procesul active a acestuia in acțiunea in constatare, reținând, astfel, valabilitatea convenției si pronunțând o hotărâre care sa tina loc de act autentic de vânzare cumpărare a imobilului numai in contradictoriu cu reclamanta vânzătoare P. O. V..
In consecința, pârâții au solicitat să se admită excepția lipsei de interes, cât si excepția lipsei calității procesual active a reclamantului P. O. I. R., având în vedere că, neavând calitatea de vânzător in actul de înstrăinare al garsonierei,,nu are nici calitatea de parte in raportul juridic dedus judecații in prezenta cauza, dumnealui nefiind îndreptățit la obținerea unei parți din suma pretinsa in acțiune.
In drept, pârâții au invocat dispozițiile art. 115 si urm. Codul de procedura civila.
În apărare, au fost depuse următoarele înscrisuri, în fotocopie: decizia civila nr. 155/2011 a Curții de Apel C. si decizia civila nr. 223/2010 a Tribunalului D., pronunțate in dosarul nr._/63/2009 si sentința civila nr. 8999/2011, irevocabile.
La data de 06.02.2013 (fila 53 din dosar), reclamanții au depus un răspuns la întâmpinare prin care au precizat că fundamentul juridic al acțiunii promovate se întemeiază pe instituția plății nedatorate, ca urmare a constatării caracterului simulat al contractului de împrumut autentificat sub nr. 1746/2000, iar suma consemnată pe numele pârâților, în temeiul acestui contract simulat, trebuie restituită, in caz contrar aceștia ar beneficia atât de efectele simulației, cât și de efectele contractului de împrumut, aspecte care nu au făcut obiectul unei hotărâri judecătorești pentru a putea fi invocată puterea de lucru judecat.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, reclamanții au solicitat respingerea acesteia, cu motivarea că termenul de prescripție începe să curgă de la data de 02.02.2011, data la care a rămas irevocabilă decizia nr. 155/02.02.2011, pronunțată de Curtea de Apel C., învederând că dreptul la acțiune nu a putut lua naștere anterior acestei date.
Referitor la excepția puterii de lucru judecat, reclamanții au apreciat că nu este îndeplinită condiția triplei identități, prevăzută de art. 166 din C.proc. civ., având în vedere că prezenta acțiune se bazează pe un alt temei și cauză față de cea promovată în anul 2006.
Cu privire la excepția lipsei de interes și lipsei calității procesuale pasive a reclamantului P. O. I. R., reclamanții au apreciat că raportul juridic se întemeiază pe raporturile derivate din contractul de împrumut nr. 1756/2000, în care ambii reclamanți figurează în calitate de împrumutați.
La termenul din data de 27.03.2013, reclamanții au depus o cerere întitulată "precizare la cererea de chemare în judecată", prin care au modificat obiectul acțiunii prin completarea acestuia cu noi petite, precum: restituirea sumei de 8300 lei actualizată, împreună cu dobânda aferentă, calculată de la data consemnării la CEC a sumei și până la executarea efectivă a obligației de restituire, precum și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului situat în C., Calea București, .. 12, jud. D., până la executarea obligației, iar ca temei au fost invocate dispozițiile art. 1092 Cod civil.
În motivarea acestor noi capete de cerere, reclamanții au reiterat situația de fapt cuprinsă în cererea inițial formulată.
Față de acțiunea reclamanților, astfel cum aceasta a fost modificată, pârâții au depus o întâmpinare (fila 67 din dosar), prin care au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, al cărui termen s-a împlinit în anul 2009, având în vedere că prezenta acțiune personală patrimonială este supusă termenului general de prescripție de 3 ani, care a început să curgă de la momentul depunerii sumelor la CEC de către reclamanți care cunoșteau faptul că nu aveau față de pârâți nici o datorie. Pârâții au invocat situația de fapt constată cu putere de lucru judecat prin decizia civila nr. 155/2011 a Curții de Apel C. si decizia civila nr. 223/2010 a Tribunalului D., pronunțate in dosarul nr._/63/2009 și au învederat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei plăți nedatorate, prevăzute de art. 1092 C. civ., întrucât, în conformitate cu opinia conturată în doctrină, nu există o obligație de restituire a accipiensului, atunci când solvensul a plătit de bună voie o sumă de bani, deși știa că nu o datorează, având în vedere că repetițiunea nu este admisă în privința obligațiilor naturale care au fost executare de bună voie, iar, potrivit art. 993 C.civ., este esențial ca plata (remiterea sumei de bani de către solvens) să fi fost făcută din eroare, astfel, per a contrario, dacă solvensul plătește, deși cunoaște că nu este debitor (cum este și cazul de față), o asemenea plată ar putea fi considerată liberalitate sau cel mult gestiune de afaceri.
La data de 08.05.2013, pârâtul De N. C. a depus note prin care a învederat că nu a ridicat de la CEC și nu și-a însușit suma de 4150 lei, reprezentând restituirea împrumutului ce forma obiectul contractului de împrumut autentificat sub nr. 1746/2000, suma depusă pe numele acestuia.
În ședință din data de 05.06.2013, reclamanții au depus răspuns la întâmpinarea formulată de pârâți față de cererea modificată, prin care au arătat că, în ceea ce privește excepția prescripției, termenul începe să curgă de la data de 02.02.2011 și nu din anul 2006, respectiv din momentul constatării contractului de împrumut ca fiind simulat. Cu privire la fondul cauzei, reclamanții au arătat că susținerile pârâților sunt neadevărate și au învederat că pârâta B. A. a ridicat sumele care au fost consemnate pe numele acesteia, apreciind că nu există nici un argument care să justifice păstrarea de către pârâți atât a garsonierei, cât și a prețului acesteia (împrumut ce în realitate este echivalent cu prețul unei garsoniere din acea perioadă), având în vedere existența unei promisiuni de vânzare-cumpărare constatate de către instanță și nu a unei donații și ținând cont de faptul că această constatare s-a făcut ulterior consemnării de către reclamanți a sumelor prevăzute în contractul de împrumut (desființat ulterior consemnării), fiind firesc ca restituire să se facă ca o consecință a acestei calificări stabilite de către instanță și în temeiul căreia s-a dispus radierea ipotecii.
La termenul din data de 03.07.2013, pârâții au declarat că renunță la excepția inadmisibilității și lipsei de interes invocate prin întâmpinare, iar, în ședința din data de 22.01.2014, reclamanții au precizat că solicită obligarea pârâților la plata dobânzii legale penalizatoare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți, proba cu interogatoriul părților (filele 89-92), precum și proba cu expertiza tehnico-judiciară specialitatea contabilitate, raportul de expertiză fiind întocmit de către expertul B. I. (filele 124-128).
În temeiul rolului activ, reglementat de art. 129 alin. (5) C.proc. civ., instanța a dispus, din oficiu, emiterea unei adresa către instituția bancară CEC Bank, în vederea comunicării situația sumelor de bani consemnate pe numele pârâtului De N. C., conform recipisei nr. 47/_/02 din data de 15.02.2006, în sensul dacă aceste sume au fost ridicate de către beneficiarul depunerii, informațiile solicitate fiind depuse prin adresa aflată la fila 99 din dosar.
La termenul de judecată din data de 23.04.2014, instanța a supus dezbaterii excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâți, prin întâmpăinare.
Prin sentința civilă nr. 6947 din data de 14.05._, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții P. O. I. R. și P. O. V., împotriva pârâților De N. C. și B. A. și a fost obligat fiecare pârât în parte la plată către reclamanți a sumei de 6 059 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 din Cod de procedură civilă, excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1092 cod civil (din 1864), solicitând restituirea sumelor de bani consemnate la CEC pe numele pârâților ca nefiind datorate.
Ca atare, este vorba în speță despre o acțiune patrimonială în "repetițiune", căreia i se aplică în ceea ce privește prescripția extinctivă dispozițiile art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă din momentul când solvensul a cunoscut sau trebuia să cunoască împrejurarea că plata a fost nedatorată.
Sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, având în vedere că, deși reclamanții au plătit sumele în temeiul unui contract declarat ca fiind simulat ulterior efectuării plății, efectele acestui contract aparent sunt înlăturate doar ca urmare a admiterii acțiunii în simulație, instanța nu poate reține susținerea pârâților conform cărora dreptul la acțiunea în restituire s-a născut la momentul consemnării sumelor pretinse cu titlu de "repetițiune" la CEC cu motivarea că reclamanții au cunoscut faptul că nu au calitate de debitori, iar datoria bănească (împrumutul) este inexistentă.
Prin urmare, având în vedere că, în cauza, de față, contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 1746/10.10.2000 la BNP D. F., invocat de către reclamanți ca fiind temeiul plății, s-a constatat ca fiind simulat prin Decizia, irevocabilă, nr. 1361 din 17.11.2009, pronunțată de Curtea de Apel C., de la acest moment a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani și care s-a împlinit la data de 17.11.2012.
Cum prezenta acțiunea a fost depusă la data de 27.09.2012, așa cum rezultă din rezoluția de primire, instanța a constatat că, la acel moment, dreptul reclamanților la acțiune nu a fost prescris, motiv pentru care a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâți.
Referitor la fondul litigiului, analizând materialul probator administrat în cauză în prisma dispozițiilor legale aplicabile, instanța a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În conformitate cu susținerile reclamanților din cuprinsul cererii de chemare în judecată, în anul 2000, între aceștia și pârâți au fost încheiate mai multe acte juridice materializate în 2 înscrisuri sub semnătură privată, ambele întitulate "chitanță", precum și 2 contracte care au îmbrăcat forma autentică, respectiv contractul de împrumut cu garanție imobiliară nr. 1746/10.10.2000 și promisiunea unilaterală de vânzare-cumpărare nr. 1745/10.10.2000.
Cu privire la sumele a căror restituire se solicită, instanța a reținut că reclamanții au consemnat, la CEC Bank-Sucursala C., suma totală de 8300 lei, câte 4 150 lei, pe numele fiecărui pârât, iar pârâta B. A. a ridicat această sumă la data de 23.02.2006, astfel cum rezultă din declarațiile de consemnare din 16.02.2006 (fila 6), coroborat cu recipise CEC (file 81) și adresa nr. DJ_/11.11.2013 emisă de CEC Bank-Sucursala C. (fila 99).
În ceea ce privește temeiul efectuării plății a cărei restituire se solicită, reclamanții au invocat contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 1746/10.10.2000 de BNP D. F. încheiat cu pârâții, având ca obiect suma de 80 000 000 lei (rol), cu termen de scadență la 06.10.2005, precum și înscrisurile denumite "chitanțe" din data de 05.05.2000 și 12.06.2000 în care se menționează că suma împrumutată reprezintă valoarea garsonierei situată în C., .. P3, ..
Referitor la caracterul actelor încheiate între părțile din litigiu, instanța a reținut că acest aspect a fost tranșat, în mod irevocabil, cu putere de lucru judecat, prin decizia civilă nr. 1361 din 17.11.2009, pronunțată de Curtea de Apel C., prin care s-a stabilit că, între părți, a intervenit o simulație în sensul ca este simulat contractul de împrumut nr. 1746/10.10.2000, în realitate între părți fiind încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, având ca obiect garsoniera situată în C., .. P 3, . actul întitulat "promisiune unilaterală de vânzare-cumpărare" autentificat sub nr. 1475/10.10.2000 prin care reclamanta (P. O. Vcitoria), alături de soțul său (P. O. I. R.), a confirmat faptul achitării de către pârâți a sumei de 74 de milioane de lei vechi.
De asemenea, instanța a reținut că, în conformitate cu Decizia civilă nr. 1027, pronunțată la data de 15.05.2012, de către Tribunalul D. (prin care s-a respins irevocabil acțiunea în rezoluțiune a vânzării imobilului garsonieră ca urmare a neplății prețului promovată de reclamanți) în ceea ce privește consemnarea sumei de 8 300 lei la CEC Bank-Sucursala C., reclamanta a încercat să restituie suma de bani respectivă cu titlu de pretins împrumut, urmărind astfel paralizarea acțiunii în declararea simulație contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 1746/10.10.2000.
Din cuprinsul hotărârii în discuție, a rezultat, totodată, că instanța de recurs a reținut că reclamanta P. O. V., în ideea de a crea aparența îndeplinirii obligației de restituire a împrumutului, care s-a dovedit a fi simulat, a consemnat această sumă, demers făcut exclusiv pro cauza și care nu poate avea o altă semnificație juridică.
Aceste împrejurări constatate prin hotărârile judecătorești menționate au forța probantă a unei prezumții de lucru judecat în cauza de față, ca efect pozitiv al lucrului judecat în vederea evitării pronunțării a unor hotărâri contradictorii cu privire la aceleași chestiuni de fapt și de drept.
În prisma situației de fapt de mai sus, instanța a examinat dacă sunt întrunite condițiile plății nedatorate.
Dispozițiile art. 992-997 C. civ. reglementează instituția plații nedatorată, ca fapt juridic licit care constă în executarea de către o persoană ( solvens), din eroare, a unei prestații față de o altă persoană (accipiens), prestație la care nu era îndatorat și fără intenția de a face o plată pentru altul.
Din faptul juridic licit al plății nedatorate, rezultă obligația debitorului (accipiens) de a restitui creditorului (solvens) prestația pe care a primit-o fără drept, la nevoie prin intermediul unei acțiuni în justiție.
Însă, pentru a se naște raportul juridic în temeiul căruia accipiensul va fi obligat la restituirea către solvens a ceea ce a primit este necesară întrunirea mai multor condiții.
În primul rând, prestația pe care solvensul a executat-o trebuie să fi avut semnificația operației juridice a unei plăți, să fi fost făcută, așadar, cu titlu de plată, indiferent de obiectul ei: o sumă de bani sau a un bun individual ori determinat generic.
În al doilea rând, datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe în realitate, din punct de vedere juridic, ceea ce presupune ca între solvens și accipiens să nu existe un raport juridic de obligații a cărui stingere se urmărește prin plata efectuată.
În legătură cu această condiție, se impun câteva precizări care au preocupat literatura de specialitate, în ceea ce privește posibilitatea ca plata unei datorii existente să dea naștere unei obligații de restituire în ipoteza în care plata nu a fost făcută creditorului ci altei persoane, sau în situația efectuării plății în temeiul unui contract nul sau rezolvit. Astfel, în doctrină s-a conturat opinia, că cel care plătește în temeiul unui contract nul sau rezolvit are drept la restituire, întrucât nulitatea, cât și rezoluțiunea, are efect retroactiv, deci obligația apare ca și când nu a existat niciodată, iar părțile urmează să fie repuse în situația anterioară.
O ultimă condiție a plății nedatorate se referă la împrejurarea ca plata să fie făcută din eroare, in sensul că cel care face plata nu a cunoscut lipsa oricărui raport obligațional. Există totuși unele situații excepționale, în care pentru a se naște raportul obligațional de restituire, nu se cere condiția erorii solvensului.
O atare situația în care nu se cere condiția erorii solvensului este și aceea a restituirii plății efectuate în temeiul unei obligații lovite de nulitate absolută.
În cauza supusă soluționării, instanța a reținut că, în ceea ce privește prima condiție, reclamanții au efectuat o plată prin consemnarea la CEC Bank-Sucursala C. a sumei totale de 8300 lei, câte 4 150 lei pe numele fiecărui pârât, reprezentând "rambursare valoare reactualizată a împrumutului cu garanție imobiliar, conform contractului nr. 1746/10.10.2000", astfel cum rezultă din cuprinsul declarațiilor de consemnare aflate la fila 6 din dosar.
Referitor la condiția inexistenței datoriei, instanța a reținut că, deși temeiul plății respective, a fost contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 1746/10.10.2000 încheiat între reclamanți, în calitate de împrumutați, și pârâți, în calitate de împrumutători, acest act juridic nu poate produce efectele unui contract de împrumut, în condițiile în care, prin decizia civilă nr. 1361 din 17.11.2009, pronunțată de Curtea de Apel C., s-a constatat că acesta are un caracter simulat.
Astfel, cu privire la primele două condiții, instanța a reținut că acestea sunt îndeplinite, iar, referitor la condiția efectuării plății din eroare, s-a constatat că, în cauza de față, nu se cere condiția erorii solvensului, fiind vorba de situația în care, deși reclamanții au plătit știind că obligația de plată este inexistentă, ei au dreptul să pretindă restituirea, întrucât între părți (precum și față de terțe persoane) efectele actului aparent, respectiv a contractului de împrumut, sunt înlăturate doar prin admiterea acțiunii în simulație prin hotărârea menționată mai sus.
Dispozițiile art. 1092 Cod civil instituie principiul potrivit căruia" orice plată presupune o datorie ", iar "ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii".
Așadar, plata ca o operație juridică, presupune existența unei obligații care trebuie stinsă. Dacă o asemenea obligație nu există și eventual s-a făcut o plată, ea este lipsită de cauză și în această situație, ea trebuie restituită.
Cu alte cuvinte, plata efectuata de câtre o persoana pentru o datorie inexistenta sau de care nu era ținuta sa răspundă, are ca urmare obligația beneficiarului de a restitui ceea ce a primit, în mod necuvenit.
Prin urmare, instanța a reținut că, prin efectuarea plății nedatorate, între reclamanți, pe de o parte, și pârâți, pe de altă parte, s-a născut un raport juridic în temeiul căruia, primii, în calitate de solvens, au devenit creditorii obligației de restituire a ceea ce ei au plătit, iar pârâții, în calitate de accipiens, sunt debitorii aceleiași obligații.
Această obligație de restituire există în sarcina accipiens, respectiv în sarcina pârâților, indiferent dacă aceștia sunt de bună sau rea-credință, care interesează doar pentru determinarea întinderii obligației de restituire. În acest sens, instanța a reținut că buna credință a accipiens este prezumată, iar, potrivit codului civil, el va fi obligat să restituie numai in limitele îmbogățirii sale, pe când accipiensul de rea-credință, va fi obligat să restituie atât lucrul primit, cât și fructele percepute (art. 994).
Însă, în toate cazurile, dacă plata a constat într-o sumă de bani sau într-o cantitate de bunuri determinate prin caractere generice, accipiensul va trebui să restituie aceeași sumă sau aceeași cantitate de bunuri, de aceeași calitate.
Cu privire la apărările pârâtului De N. C. referitoare la lipsa obligației de restituire, întrucât sumele consemnate pe numele său nu au fost ridicate, instanța nu le poate reține având în vedere că sumele care fac obiectul "repetițiunii" au fost și sunt la dispoziția acestuia.
Cu toate acestea, instanța a reținut că sumele care au făcut obiectul plății (consemnării la CEC-Bank în martie 2006) până la acest moment (2014) au fost depreciate datorită inflației și instabilității monetare.
În atare situație, practica judiciară și doctrina sunt unanime în a admite reevaluarea judiciară a creanțelor depreciate prin inflație.
În aceste condiții, la întinderea obligației de restituire izvorâte din plata nedatorată, instanța a avut în vedere sumele depuse pe numele fiecăruia dintre pârâți în forma reactualizată în raport de indicele de inflație, astfel cum acestea au fost stabilite prin raportul de expertiză tehnico-judiciară specialitatea contabilitate, întocmit de către expertul B. I. la obiectivul nr. 1.
De asemenea, instanța a reținut că această indexare a sumelor ce urmează a fi restituite nu contravine principiului menționat anterior, constând în restituirea aceleași sume dacă plata nedatorată a constat într-o sumă de bani, având în vedere că această sumă este susceptibilă de reevaluare judiciară în situația deprecierii prin inflație.
Referitor, însă, la dobânzile penalizatoare pretinse de către reclamanți, instanța a constatat că obligațiile pecuniare din prezenta cauză nu sunt supuse daunelor moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare în raport de izvorul acestora.
În concluzie, față de argumentele de mai sus, instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată, având ca obiect acțiunea în restituire și a obligat fiecare pârât în parte la plată către reclamanți a sumei de 6 059 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții recurenți De N. C. și B. A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurenții au arătat că hotărârea instanței de fond a fost data cu aplicarea greșita a legii, fiind aplicabile, in cauza, dispozițiile art. 304 pct. 9 C..
În mod nelegal și netemeinic, prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, motiv pentru care au solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii excepției și, în consecință, respingerea acțiunii precizate.
In raport de dispozițiile art. 3 alin. (1), art. 7 alin. (1) si art. 8 din Decretul nr. 167/1958, acțiunea in restituirea plătii nedatorate este o acțiune personala care se prescrie in termenul general de prescripție de 3 ani, termen care a început sa curgă de la momentul februarie 2006, întrucât, la acea dată intimații reclamanți au consemnat la CEC, pe numele recurenților parați, suma de 8300 lei, reprezentând restituirea împrumutului ce a făcut obiectul contractului de împrumut cu garanție imobiliara autentificat nr. 1746/2000 și cunoșteau clar faptul ca nu au calitatea de debitori si nu au de restituit o datorie (împrumut de bani).
Prin consemnarea la CEC Bank a sumei de 8300 lei, reclamanții nu au urmărit sa achite o datorie pe care credeau că o au față de pârâți, ci au urmărit, cu rea-credință, să paralizeze acțiunea în simulația contractului cu garanție imobiliara autentificat sub nr. 1746/2000 si sa împiedice instanța să pronunțe o hotărâre care sa tina loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul garsoniera situat in C., .. P 3, ..
În raport de dispozițiile art. 992 - 997 Codul Civil vechi, au apreciat că instanța de fond a stabilit, în mod greșit, faptul că, in speță, sunt întrunite condițiile plății nedatorate.
Paratul De N. C. a fost obligat, în mod nelegal și netemeinic, de prima instanță sa achite reclamanților suma de 6059 lei, întrucât prestația pe care reclamanții P. O. V. și P. O. I. R. au executat-o fata de acesta, nu are semnificația operației juridice a unei plați.
Pârâții au arătat că reclamanții au consemnat la CEC pe numele pârâtului De N. C., suma de 4150 lei, fără să-l înștiințeze si fără acordul prealabil al acestuia.
In realitate, reclamanții nu au avut nici un moment intenția de a face o plată, ci au urmărit prin consemnarea sumei de 8300 lei la dispoziția pârâților, doar sa paralizeze acțiunea in simulația contractului de împrumut antemenționat si sa împiedice instanța să constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiata de părți in anul 2000 și să pronunțe o hotărâre care sa tina loc de act de vânzare-cumpărare pentru imobilul garsoniera situat in C., .. P 3, .> Recurenții au arătat că pârâtul De N. C. nu a acceptat plata, caz in care nu s-a născut nici un raport juridic obligațional, în temeiul căruia instanța de fond sa-l poată obliga sa restituie reclamanților aceasta suma de bani actualizata cu indicele de devalorizare.
In adresa existenta la fila 99 (dosar de fond), CEC Bank a confirmat faptul că recipisa nr._, privind suma de 4150 lei, consemnata de reclamanți pe numele paratului De N. C., este activa si in prezent.
In speța de față, reclamanții au efectuat plata doar in privința paratei B. A. care a ridicat și și-a însușit suma de 4150 lei, consemnată pe numele său, conform adresei CEC Bank existenta la fila 99 dosar.
Câtă vreme reclamanții au ales sa apeleze la o instituție bancara pentru a restitui suma de bani, plata se considera efectuata doar in momentul in care beneficiarul a ridicat efectiv suma de bani consemnata pe numele său, semnând de primire.
Au apreciat deci că raționamentul juridic al primei instanțe este greșit, întrucât prestația reclamanților, constând în simpla consemnare la CEC Bank a sumei de 4150 lei, pe numele lui De N. C., nu are semnificația juridica a unei plați, câtă vreme acesta din urmă nu a ridicat și nu și-a însușit niciodată aceasta suma de bani, refuzând plata.
Reclamanții au posibilitatea sa solicite la CEC Bank restituirea sumei de 4150 lei pe au consemnat-o pe numele lui De N. C., iar, in caz de refuz, pot formula o acțiuni în justiție prin care sa solicite instanței de judecată obligarea acestei instituții bancare sa restituie suma, întrucât pârâtul nu a acceptat plata, iar recipisa_ este activă și în prezent.
Conform dispozițiilor art. 992- 994 Codul Civil vechi, accipiensul de buna credința este obligat sa restituie in limitele îmbogățirii sale. In speța de fata, paratul De N. C. nu a realizat nici o îmbogățire, întrucât nu a ridicat si nu a beneficiat niciodată de suma de 4150 lei, consemnata de reclamanți pe numele său.
Cu toate acestea, prin sentința civila nr. 6947/14.05.2014, pronunțata de instanța de fond l-a obligat practic pe parat sa accepte o plata nedatorata, deși nu-și dorește acest lucru si apoi se restituie reclamanților aceasta suma de bani, actualizata si cu indicele de inflație pe perioada februarie 2006-ianuarie 2014.
Au apreciat ca aceasta soluție este inechitabilă în condițiile in care instanța a reținut, la fila 13 a hotărârii, faptul ca reclamanții au știut, la momentul depunerii sumei, ca obligația lor plata este inexistentă.
Pârâții au arătat că prima instanță, în mod greșit, a apreciat că reclamanții au dreptul să pretindă restituirea sumei de 8300 lei pe care au consemnat-o la CEC Bank pe numele pârâților, chiar dacă nu s-au aflat în eroare la momentul depunerii sumei, ci au plătit, știind ca obligația de plata este inexistentă.
Pârâții au arătat că, nefiind întrunită condiția erorii solvensului, nu pot fi obligați sa restituie reclamanților sumele consemnate pe numele lor, actualizate cu indicele de devalorizare.
In drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 299, art. 304 pct. (9) si alin. (1 ) - (3) Codul de Procedura Civila vechi.
Recursul a fost legal timbrat cu taxă de timbru și timbru judiciar, conform chitanțelor depuse la dosar la filele 13 și 19 din dosar.
Intimații-reclamanți P. O. I. R. si P. O. V. au formulat întâmpinare, prin care au solicitatrespingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și netemeinică a sentinței recurate.
Cu privire la critica recurenților referitoare la respingerea, în mod nelegal șl netemeinic, de către instanța de fond a excepției prescripției dreptului material
la acțiune, au învederat instanței de recurs că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a prevederilor legale în sensul că acțiunea intimaților-reclamanți a fost exercitată, în termenul general de prescripție de 3 ani, termen care a început să curgă de la data de 17.11.2009, când a rămas irevocabilă decizia nr. 1361 pronunțată de către Curtea de Apel C..
Prin urmare, critica recurenților este neîntemeiată, astfel încât nu pot fi invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.p.c.
În ceea privește critica recurenților referitoare la aprecierea acestora că, în raport de prevederile art. 992-997 din codul civil, instanța de fond a stabilit, în mod greșit, că, în speță, sunt întrunite condițiile plății nedatorate, au susținut că instanța de fond a reținut, în mod corect, că, în speța de față, sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate.
Recurenții au afirmat faptul că intimații-reclamanți au posibilitatea să solicite instituției CEC BANK obligarea acesteia să restituie sumele de bani. Această susținere este nu numai serioasă, dar sumele de bani au fost consemnate pe numele și la dispoziția recurenților, astfel încât nu există nici un raport juridic între intimați și instituția bancară, instituție care are rolul doar de mijlocitor al unor operațiuni și nu de beneficiar al acestora.
Instanța de fond, în mod corect, a stabilit că, potrivit prevederilor art. 1092 din codul civil ,,orice plată presupune o datorie, iar ,,ceea s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii,,.
Instanța de fond, în mod corect, a reținut că, prin efectuarea plății nedatorate, s-a născut un raport juridic în temeiul căruia intimații-reclamanți în calitate de solvens sunt creditorii obligației de restituire a ceea ce ei au plătit, iar recurenții-pârâți, în calitate de accipiens, sunt debitorii aceleiași obligații pentru sumele de bani pe care le-au primit.
Părțile au depus la dosar concluzii scrise.
Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs, dar și în raport de disp. art. 3041 N.c.p.c., tribunalul constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 27.09.2012, pe rolul Judecătoriei C., sub nr._, reclamanții P. O. I. R. și P. O. V. au solicitat, împotriva pârâților De N. C. și B. A., ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților să restituie prețul garsonierei actualizat, conform valorii de piața actuală și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului până la executarea obligației, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 6947 din data de 14.05._, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții P. O. I. R. și P. O. V., împotriva pârâților De N. C. și B. A. și a fost obligat fiecare pârât în parte la plată către reclamanți a sumei de 6 059 lei.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, într-adevăr, în raport de dispozițiile art. 3 alin. (1), art. 7 alin. (1) si art. 8 din Decretul nr. 167/1958, acțiunea în restituirea plătii nedatorate este o acțiune personala care se prescrie în termenul general de prescripție de 3 ani, însă termenul nu a început sa curgă de la data de 15.02.2006, dată la care intimații reclamanți au consemnat la CEC, pe numele recurenților parați, suma de 8300 lei, reprezentând rambursare valoarea reactualizată a împrumutului convenție imobiliară contract de împrumut cu garanție imobiliara autentificat nr. 1746/2000, ci, de la data când contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 1746/10.10.2000 la BNP D. F., invocat de către reclamanți ca fiind temeiul plății, s-a constatat ca fiind simulat, prin decizia nr. 1261 din data de 17.11.2009, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, decizie irevocabilă, de acea dată stabilindu-se că acel contract nu a fost valabil încheiat.
Astfel, termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit la data de 17.11.2012, cum, în mod corect, a reținut și prima instanță.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul constată că îndeplinirea condițiilor cu privire la plata nedatorată trebuie raportate la momentul efectuării acestei plăți și nu ulterior.
Astfel, cu privire la pârâta recurentă B. A., tribunalul constată că, în însăși motivele de recurs de față, recurenții, inclusiv pârâta recurentă, au apreciat că reclamanții au efectuat plata doar în privința pârâtei B. A. care a ridicat și și-a însușit suma de 4150 lei, consemnată pe numele său, conform adresei CEC Bank existenta la fila 99 dosar.
Faptul că, după efectuarea plății de către reclamanți, în temeiul contractului de împrumut cu garanție imobiliara autentificat nr. 1746/2000, acest contract a fost declarat ca fiind simulat, prin decizia nr. 1261 din data de 17.11.2009, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, nu are relevanță în aprecierea îndeplinirii condițiilor instituției juridice a plății nedatorate la momentul efectuării acesteia, respectiv la data de 15.02.2006.
Până la declararea ca simulat a contractului de împrumut cu garanție imobiliara autentificat nr. 1746/2000, prin decizia anterior menționată, nu se poate reține că acest contract nu ar fi avut aparența de valabilitate și nu ar fi fost legal încheiat.
Cu privire la faptul că acțiunea în simulație nu este echivalentă cu cea în declararea nulității absolute, tribunalul constată că, într-adevăr, nu se poate considera ca fiind echivalente cele două acțiuni, dar efectele acestora sunt similare, iar, în contextul speței de față, având în vedere considerentele deciziei nr. 1261 din data de 17.11.2009, pronunțată de către Curtea de Apel C., în dosarul nr._ , prin care s-a stabilit că, între părți, a intervenit o simulație în sensul ca este simulat contractul de împrumut nr. 1746/10.10.2000, în realitate, între părți, fiind încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, având ca obiect garsoniera situată în C., .. P 3, . actul întitulat "promisiune unilaterală de vânzare-cumpărare" autentificat sub nr. 1475/10.10.2000 prin care reclamanta (P. O. V.), alături de soțul său (P. O. I. R.), a confirmat faptul achitării de către pârâți a sumei de 74 de milioane de lei vechi, nu se poate reține decât faptul că, în realitate, contractul de împrumut cu garanție imobiliara autentificat nr. 1746/2000 nu a existat, între părți nefiind încheiat, în realitate, un astfel de contract, prin care reclamanții să fi împrumutat o sumă de bani de la pârâți, cu intenția de a o restitui acestora la o dată ulterioară.
În acest context, în mod corect, a apreciat prima instanță că, referitor la condiția inexistenței datoriei, temeiul plății respective a fost contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 1746/10.10.2000, încheiat între reclamanți, în calitate de împrumutați, și pârâți, în calitate de împrumutători, acest act juridic care, însă, nu poate produce efectele unui contract de împrumut, în condițiile în care, prin decizia civilă nr. 1261 din data de 17.11.2009, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, s-a constatat că acesta are un caracter simulat.
Prin urmare, în cauză, nu era necesară îndeplinirea condiției erorii solvensului, având în vedere că, în temeiul contractului de împrumut nr. 1746/10.10.2000, obligația de plată nu a avut nici un efect, atât în raport de terți, dar nici între părți, reținându-se, în mod irevocabil, în considerentele deciziei anterior menționate, că reclamanta P. O. V., în ideea de a crea aparența îndeplinirii obligației de restituire a împrumutului, care s-a dovedit a fi simulat, a consemnat această sumă, demers făcut exclusiv pro cauza și care nu poate avea o altă semnificație juridică.
În acest context, în raport de pârâta B. A., în mod corect, a reținut prima instanță că sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate, iar, referitor la condiția efectuării plății din eroare, s-a constatat că, în cauza de față, nu se cere condiția erorii solvensului, fiind vorba de situația în care, deși reclamanții au plătit știind că obligația de plată este inexistentă, ei au dreptul să pretindă restituirea, întrucât între părți (precum și față de terțe persoane), efectele actului aparent, respectiv a contractului de împrumut, au fost înlăturate în urma admiterii acțiunii în simulație prin decizia anterior menționată, motivele de recurs care o privesc pe aceasta fiind, astfel, neîntemeiate.
Instanța de control judiciar nu va analiza modul de actualizare a sumei ce urmează să fie restituită de către pârâta B. A., întrucât, în cadrul recursului de față, pârâta nu a formulat astfel de critici, susținând acest motiv de recurs doar cu ocazia concluziilor orale cu privire la recurs, prin intermediul apărătorului său, instanța limitându-se, în acest caz, la criticile din cadrul recursului referitoare la soluția pronunțată de către prima instanță cu privire la această pârâtă, în raport de disp. art. 303 alin. 1 C.p.c. și art. 316 alin. 1 C.p.c. rap. la art. 292 alin. 1 C.p.c.
Cu privire la faptul că pârâtul De N. C. a fost obligat, în mod nelegal și netemeinic, de prima instanță să achite reclamanților suma de 6059 lei, tribunalul constată că această critică, în cadrul recursului de față, este întemeiată.
Astfel, dispozițiile art. 992-997 C.civ. reglementează instituția plații nedatorată, ca fapt juridic licit care constă în executarea de către o persoană (solvens), din eroare, a unei prestații față de o altă persoană (accipiens), prestație la care nu era îndatorat și fără intenția de a face o plată pentru altul.
Din faptul juridic licit al plății nedatorate, rezultă obligația debitorului (accipiens) de a restitui creditorului (solvens) prestația pe care a primit-o fără drept, la nevoie prin intermediul unei acțiuni în justiție.
Dispozițiile art. 1092 Cod civil instituie principiul potrivit căruia" orice plată presupune o datorie ", iar "ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii".
Cu alte cuvinte, plata efectuată de câtre o persoana pentru o datorie inexistenta sau de care nu era ținuta sa răspundă, are ca urmare obligația beneficiarului de a restitui ceea ce a primit, în mod necuvenit.
Astfel, apărările pârâtului De N. C. referitoare la lipsa obligației de restituire, întrucât sumele consemnate pe numele său nu au fost ridicate, trebuiau reținute de către instanța de fond ca fiind întemeiate, chiar dacă sumele care fac obiectul "repetițiunii" au fost și sunt la dispoziția acestuia.
Faptul că sumele consemnate la CEC Bank cu titlu de plată de către reclamanți pe numele pârâtului De N. Crstian sunt la dispoziția acestuia, acesta neridicând vreodată suma în discuție, nu are semnificația efectuării, în fapt, a unei plăți nedatorate de către reclamanți, în sensul dispozițiilor legale anterior menționate.
Astfel, pârâtul recurent De N. C. nu a acceptat plata, caz în care nu s-a născut nici un raport juridic obligațional între acesta și reclamanți, în temeiul căruia instanța de fond să-l poată obliga sa restituie reclamanților această sumă de bani actualizata cu indicele de devalorizare.
În acest sens, în adresa existentă la fila 99 din cadrul dosarului de fond, CEC Bank a confirmat faptul că recipisa nr._, privind suma de 4150 lei, consemnata de reclamanți pe numele pârâtului De N. C., este activă și în prezent, plata putându-se considera efectuată doar în momentul în care beneficiarul a ridicat efectiv suma de bani consemnata pe numele său, semnând de primire.
În acest context, prestația reclamanților constând în simpla consemnare la CEC Bank a sumei de 4150 lei, pe numele lui De N. C., nu are semnificația juridica a unei plați, câtă vreme acesta din urmă nu a ridicat si nu și-a însușit niciodată această sumă de bani, refuzând plata.
Tribunalul nu poate reține apărarea reclamanților intimați expusă în cadrul întâmpinării formulate în prezenta cale de atac, conform căreia reclamanții nu au posibilitatea să solicite CEC Bank restituirea sumei de 4150 lei, pe care au consemnat-o pe numele lui De N. C., în contextul în care nu există vreo dispoziție legală care să interzică instituției bancare în discuție restituirea sumei de bani consemnate de către o persoană la dispoziția alteia, în speță, reclamanții neputându-se prevala de instituția juridică a ofertei reale urmată de consemnațiune, reglementată de disp. art. 586-590 din codul de procedură civilă de la 1865.
De astfel, cu privire la această ultimă instituție juridică, în considerentele deciziei civile nr. 223 din data de 30.04.2010, pronunțată de către Tribunalul D., în dosarul nr._/63/2009, irevocabilă prin decizia civilă nr. 155 din data de 02.02.2011, pronunțată de către Curtea de Apel C., în dosarul nr._/63/2009, s-a respins capătul de cerere al acțiunii principale privind validarea ofertei reale de plată, cu motivarea că, în raport de natura reală a contractului încheiat de părți, astfel cum a fost constatată în urma declarării simulației, nu se poate valida plata invocată de către reclamanți, întrucât nu reprezintă împrumut nerestituit, așa cum au susținut, în mod nereal, aceștia.
Astfel, conform dispozițiilor art. 992- 994 Codul Civil vechi, accipiensul de buna credința este obligat sa restituie in limitele îmbogățirii sale, ori, în speța de față, pârâtul De N. C. nu a realizat nici o îmbogățire, întrucât nu a ridicat și nu a beneficiat niciodată de suma de 4150 lei, consemnată de reclamanți pe numele său.
Pronunțând soluția de fond, prin admiterea acțiunii reclamanților și în raport de pârâtul De N. C., prima instanță l-a obligat, practic, pe pârât să accepte o plata nedatorată, deși nu și-a dorit acest lucru si apoi să restituie reclamanților această sumă de bani, care a mai fost și actualizată cu indicele de inflație pentru perioada februarie 2006-ianuarie 2014.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. A., împotriva sentinței civile nr. 6947 din data de 14.05._, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți P.-O. I.-R. și P.- O. V., ca nefondat și va admite recursul formulat de recurentul-pârât De N. C., împotriva sentinței civile nr. 6947 din data de 14.05._, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți P.-O. I.-R. și P.- O. V..
În acest sens, tribunalul va modifica, în parte, sentința civilă recurată, în sensul că va respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului De N. C. la plata sumei de 6.059 lei, ca neîntemeiat și va menține restul dispozițiilor sentinței civile recurate.
Cu privire la cheltuielile de judecată efectuate la fondul cauzei, având în vedere soluția ce se va pronunța asupra acțiunii de față în raport de pârâtul De N. C., în temeiul disp. art. 274 alin. 1 C.p.c., tribunalul va obliga, în solidar, pe reclamanți către pârâtul De N. C. la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată efectuate la fond, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, conform chitanței nr. 72 din data de 22.10.2012, depusă la fila 149 din cadrul dosarului de fond.
În temeiul disp. art. 274 alin. 1 C.p.c., având în vedere soluția ce se va pronunța asupra recursurilor de față, tribunalul va obliga, în solidar, pe intimații-reclamanți către recurentul-pârât De N. C., la plata sumei de 741 lei, cheltuieli de judecată efectuate în recurs, reprezentând contravaloare onorariu de avocat, în cuantum de 500 lei, conform chitanței nr. 186 din data de 22.10.2014, depusă la fila 23 din cadrul prezentului dosar, taxă judiciară de timbru, în cuantum de 238 lei și timbru judiciar aferent de 3 lei, depuse la fila 13 din cadrul prezentului dosar și va respinge, ca neîntemeiate, cererile formulate de către recurenta-pârâtă B. A. și de către intimații-reclamanți, privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. A., împotriva sentinței civile nr. 6947 din data de 14.05._, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți P.-O. I.-R. și P.- O. V., ca nefondat.
Admite recursul formulat de recurentul-pârât De N. C., împotriva sentinței civile nr. 6947 din data de 14.05._, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți P.-O. I.-R. și P.- O. V..
Modifică, în parte, sentința civilă recurată, în sensul că:
Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului De N. C. la plata sumei de 6.059 lei, ca neîntemeiat.
Obligă, în solidar, pe reclamanți către pârâtul De N. C. la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată efectuate la fond (c/val. onorariu de avocat).
Menține restul dispozițiilor sentinței civile recurate.
Obligă, în solidar, pe intimații-reclamanți către recurentul-pârât De N. C. la plata sumei de 741 lei, cheltuieli de judecată efectuate în recurs (c/val. onorariu de avocat-500 lei, taxă judiciară de timbru-238 lei și timbru judiciar aferent-3 lei).
Respinge, ca neîntemeiate, cererile formulate de către recurenta-pârâtă B. A. și de către intimații-reclamanți privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 16 Septembrie 2015.
Președinte, D. O. | Judecător, D. G. | Judecător, V. P. |
Grefier, L. E. C. |
Red. jud. V.P./Tehn. F.M. 2 ex./16.10.2015
Jud. fond: R. S.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1381/2015. Tribunalul DOLJ | Anulare act. Sentința nr. 253/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
