Pretenţii. Hotărâre din 27-02-2015, Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 395/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 395/2015
Ședința publică de la data de 27 Februarie 2015
Completul constituit din:
președinte - D. O. - judecător
Judecător - A. B.
Grefier - L. E. C.
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. împotriva sentinței civile nr. 224 din 04.02.2014, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că instanța a fost sesizată cu referat din partea serviciului arhivă prin care solicită a se pronunța asupra perimării, dosarul fiind suspendat în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 N.C.P.C, la data de 06.06.2014, după care:
Instanța, din oficiu, în temeiul art. 237 alin. 2 pct. 1 coroborat cu art. 248 alin.1 N.C.P.C., invocă excepția perimării cererii de apel și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față
Prin cererea înregistrată la data de 31.10.2013, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul C. M., cu domiciliul în ., D., solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligat la plata sumei de 1018,64 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu acordarea serviciilor medicale.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 11.05.2009 pârâtul a fost internat la secția Chirurgie toracică, iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost de 1018,64 lei, ce nu a fost achitată până în prezent, fiind astfel întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzută de dispozițiile art. 998 și 999 C.civil și dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A mai arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 ”pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuală a acestora”, iar spitalul, in calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată .
A precizat că sumele ocazionate de unitățile sanitare cu servicii medicale acordate pacienților victime ale agresiunilor sau accidentelor rutiere, trebuie recuperate de furnizorii de servicii medicale, în speța de față S. C. Județean de Urgență C. și restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D., de la persoanele care datorează debitul.
A mai arătat că pârâtul avea obligația să efectueze demersurile legale pentru a stabili vinovăția autorului agresiunii, chiar și numai in scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior promovării acțiunii in instanța, astfel că se poate prezuma ca pârâtul își recunoaște culpa prevăzută de dispozițiile art. 1357 și 1358 C.civil, constatând in omisiunea sau neglijența de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada că starea sănătății sale a fost afectată de o altă persoană care ar răspunde față de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006.
Totodată a specificat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: fapta ilicită care constă în neformularea unei plângeri penale împotriva agresorului pentru a atrage incidența prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006; prejudiciul cauzat unității care constată in contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtului cu ocazia internării; raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și de prejudiciul produs, in momentul săvârșirii faptei.
De asemenea, a menționat că suma pretinsă cu titlu de despăgubire reprezintă o creanță bugetară.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998, 999 C. civil, art. 112 C. proc. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 30 din OUG nr. 80/2013.
La dosarul cauzei, reclamantul a depus, în scop probator, decontul de cheltuieli și listarea de medicație.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și, deși legal citat, acesta nu s-a prezentat în instanță, pentru a formula întâmpinări.
Prin sentința civilă nr. 224/04.02.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de S. C. Județean de Urgență C., în contradictoriu cu pârâtul C. M..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Din motivarea în fapt și în drept pe care reclamantul a dat-o cererii sale, instanța a constatat că pretențiile pe care acesta le solicită de la pârât se întemeiază pe dispozițiile art. 998 și urm. Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală și ale art. 313 din Legea 95/2006.
Față de probele administrate, precum și de temeiurile de fapt și de drept ale cererii, instanța a apreciat că acțiunea formulată este neîntemeiată și a respins pentru următoarele considerente:
Din însăși motivarea acțiunii, a rezultat cu certitudine faptul că pârâtul este persoana care a beneficiat de asistență medicală și nu persoana care a adus daune sănătății alteia, iar în consecință, aplicarea dispozițiilor art. 313 alin.1 nu este posibilă în cauza de față.
Astfel, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006: ”(1) Persoanele care, prin faptele lor, aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată. Furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective.”
Instanța a concluzionat astfel că, pentru situația persoanelor cărora le este prejudiciată sănătatea prin faptele vătămătoare ale terților, pentru recuperarea cheltuielilor de spitalizare, art. 313 a reglementat o acțiune directă a furnizorului de servicii împotriva terțului ca sancțiune pentru comportamentul ilicit cauzator de prejudicii, acțiunea îndreptată împotriva terțului fiind o acțiune în daune de drept comun, ce transpune principiul răspunderii delictuale reglementat de art. 998-999 Cod civil.
Este adevărat că reclamantul nu-și întemeiază acțiunea doar pe dispozițiile sus citate, ci și pe răspunderea civilă delictuală, considerând că pârâtul din cauza de față ar fi săvârșit o faptă culpabilă, reprezentată de neformularea unei plângeri prealabile împotriva persoanei care se face vinovată de leziunile pentru care pârâtul a primit îngrijiri medicale.
Răspunderea civilă delictuală poate fi angajată doar atunci când reclamantul probează existența elementelor esențiale ale acestei instituții, respectiv faptă ilicită, culpă, prejudiciu și legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu .
Argumentația reclamantului potrivit căruia fapta ilicită, săvârșită cu vinovăție de pârât ar consta în aceea că acesta nu a introdus plângere penală împotriva persoanei care s-ar face vinovată de leziunile suferite de pârât, nu poate fi reținută de instanță, atâta timp cat legislația in vigoare permite, în cazul anumitor fapte expres prevăzute de lege ca partea vătămată să depună sau să nu depună plângere, sau chiar dacă a depus-o să poată să și-o retragă sau să se împace cu persoana împotriva căreia a formulat plângere.
Cu alte cuvinte, o asemenea conduită este permisă în mod expres de lege, iar ceea ce este permis de lege nu poate să fie ilicit.
Nu există nicio dispoziție legală care să antreneze răspunderea persoanei ce nu depune plângere, cu referire la eventualele cheltuieli de spitalizare, așa cum este, de exemplu, în cazul cheltuielilor judiciare. În această ultimă situație legea prevede expres că în cazul retragerii plângerii formulate sau a împăcării părților, la plata cheltuielilor judiciare contribuie și partea vătămată.
Așadar, cât privește refuzul beneficiarului (fie că este asigurat sau nu) de a pune la dispoziție date și informații despre persoana indicată de art. 313, s-a reținut că nu există statuată prin lege o obligație în acest sens, spre deosebire de obligația impusă asiguratului în sfera asigurărilor, altele decât asigurările de persoane, indicate de art. 22 din Legea nr. 136/1995.
Un text care să statueze răspunderea beneficiarului serviciilor de spitalizare prestate în condițiile art. 313 în măsura în care împiedică valorificarea acțiunii în regres nu are o reglementare expresă în Legea nr. 95/2206 – legislație specială și nici vreun alt corespondent în legislația de drept comun.
Mai mult, în cazul vătămărilor sănătății care nu sunt cauzate prin fapta unui terț distingem:
În situația persoanelor neasigurate beneficiare ale asistenței medicale în regim de urgență s-a constatat că există temei legal în baza căruia o astfel de persoană poate pretinde îngrijiri medicale(art. 220 din lege și art. 66 alineat 2 din HG nr. 262/2010), aceste cheltuieli sunt stipulate cu caracter gratuit în persoana beneficiarului și prin urmare nesusceptibile de recuperare de la beneficiar, gratuitatea ce echivalează cu o diminuare a patrimoniului fără o prestație corelativă fiind practic o măsură de protecție asumată de stat în virtutea obiectivului major al protejării sănătății populației.
Pentru cheltuielile ce exced stării de urgență sunt aplicabile regulile răspunderii civile contractuale, cu regimul probator privitor la dovada existenței contractului de prestări servicii.
În situația persoanelor asigurate, cheltuielile aferente serviciilor prestate în regim de urgență sau după încetarea acesteia sunt prevăzute în pachetul de bază conform art. 218 din legea nr. 95/2006, deci cuprinse în contractul de asigurare, în consecință nesusceptibile de recuperare de la beneficiarul serviciului medical, căci scopul asigurării și al plății lunare a cotizațiilor aferente îl constituie tocmai protejarea asiguraților împotriva costurilor spitalizării.
În cazul vătămărilor cauzate sănătății prin faptele terților, pe tărâmul art. 313, indiferent după cum serviciile medicale sunt prestate în regim de urgență sau după încetarea stării de urgență în persoana unui pacient asigurat, costul lor se decontează de casele de asigurări (deci nu se suportă de beneficiar) și se recuperează de la persoana care a produs vătămarea ce a necesitat îngrijiri medicale și implicit a generat cheltuieli de spitalizare, asigurarea fiind operantă ca mijloc de protecție împotriva costurilor spitalizării.
Cât privește situația pacientului neasigurat, costul cheltuielilor generate de îngrijirile de urgență, decontat de casele de asigurări conform art. 66 din HG nr.262/2010, se recuperează exclusiv de la terțul care adus o vătămare sănătății altei persoane, gratuitatea stipulată de lege operând în favoarea și în protejarea beneficiarului față de costurile spitalizării, iar pentru cheltuielile de spitalizare generate de internarea după încetarea stării de urgență se aplică regulile răspunderii civile contractuale, acțiunea fiind îndreptată împotriva pacientului – beneficiar.
Nimic nu se opune însă ca furnizorul să opteze între o acțiune în răspundere contractuală împotriva pacientului neasigurat pentru îngrijirile care nu intră în sfera gratuității sau o acțiune în răspundere delictuală împotriva terțului vinovat pentru recuperarea acelorași cheltuieli.
Față de cele expuse, instanța constatând că cererea introdusă de reclamant este neîntemeiată, a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul.
Prin încheierea de ședință de la 06.06.2014, instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 C.p.civ., constatând lipsa nejustificată a părților.
Potrivit art. 416 alin. 1 C.proc.civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".
Cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni și a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru constatarea perimării .
În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare (06.06.2014), cauza rămânând în nelucrare mai mult de 6 luni, din culpa părții interesate (în speță apelantul petent) care nu a cerut, în cursul acestui termen, repunerea cauzei pe rol, aceasta fiind repusă pe rol la acest termen de judecată, cu referat înaintat de C. Arhivă, în vederea constatării perimării.
Având în vedere aceste aspecte, în temeiul disp. art. 248 alin. 1, art. 479 alin. 1, art. 480 alin. 1 teza finală raportat la art. 420 alin. 1 N.C.P.C., tribunalul va admite excepția perimării apelului invocată, din oficiu, de către instanță și va constata perimat apelul declarat de către reclamantul S. C. Județean de Urgență C. împotriva sentinței civile nr. 224 din 04.02.2014, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția perimării, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea de apel formulat de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în mun. C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 224 din 04.02.2014, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. M., domiciliat în ., județul D., CNP -_.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 27 Februarie 2015, la sediul Tribunalului D..
Președinte, D. O. | Judecător, A. B. | |
Grefier, L. E. C. |
Red.jud.D.O.
Tehhn.F.M./4 ex.
Data redactării: 30.03.2015
Jud.fond.A.M.G.
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1716/2015. Tribunalul DOLJ | Expropriere. Sentința nr. 100/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
