Pretenţii. Hotărâre din 31-03-2015, Tribunalul DOLJ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 607/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 607/2015

Ședința publică de la 31 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. L. Z.

Judecător A. B.

Grefier G. D.

Pe rol, judecarea apelului formulat de pârâții V. G., P. MIȘCAREA POPULARĂ împotriva sentinței civile nr. 1736/11.02.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta C. (G.) A., având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat M. V. pt. intimata reclamantă, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind apelanții.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul a fost declarat în termen legal, nemotivat, nu se solicită judecarea cauzei în lipsă, nu s-a depus dovada achitării taxei de timbru de către apelanți.

Instanța, cu prioritate, pune în discuție excepția netimbrării apelului.

Avocat M. V. pt. intimata reclamantă solicită anularea apelului ca netimbrat, în cazul în care se va depune taxa de timbru, solicită decăderea apelanților din dreptul de a mai depune motive de apel, iar pe fond, respingerea apelului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii apelate, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată la data de 29.12.2014 sub nr._, reclamanta C.( G.) A. a chemat în judecată pârâții V. G. și P. Mișcarea Populară, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea imediată a acestora din imobilul situat în C., .. 8 jud. D., obligarea pârâților la plata sumei de_ lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru intervalul 01.08._14 și la plata sumei de 3500 lei reprezentând contravaloarea utilităților consumate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a precizat că la data de 16 septembrie 2013 între aceasta si pârâtul V. G. a intervenit contractul de locațiune înregistrat la Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București sub nr._/25.09.2013 cu privire la imobilul situat în C., .. 8 jud. D., iar pârâtul V. G. și-a îndeplinit obligația de plată a chiriei până în luna iunie 2014.

Ca urmare a faptului că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată a chiriei reclamanta a reziliat contractul de locațiune intervenit între părți în condițiile stipulate la Capitolul IV, rezilierea fiind adusă la cunoștință pârâtului V. G. prin declarația din data de 01.08.2014, comunicată prin executor judecătoresc la data de 08.08.2014.

Se mai arată că prin notificarea înregistrată sub nr. 32/N/2014 pârâtul V. G. a fost somat să părăsească imobilul situat în C., .. 8 jud. D. în termen de 30 zile de la data primirii notificării, iar prin notificarea înregistrată sub nr. 33/N/2014 a fost somat pârâtul P. Mișcarea Populară să părăsească imobilul situat în C., .. 8 jud. D. în termen de 5 zile de la data primirii notificării, însă pârâții ci rea credință nu s-au conformat solicitărilor.

Reclamanta a mai precizat că întinderea cuantumului lipsei de folosință s-a determinat prin raportare la valoarea chiriei stabilite prin contractul încheiat între părți, iar în privința contravalorii utilităților, acestea au fost determinate de restanțele înregistrate la Gdf Suez si Cez Vânzare SA.

În drept, reclamanții și-au întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 1033 și urm. C., 1270, 1271,1796 Cod Civil.

La dosarul cauzei, reclamanta a depus în scop probator, următoarele înscrisuri: contractul de locațiune înregistrat sub nr._/25.09.2013, extras de carte funciară cu privire la imobilul situat în C., .. 8 jud. D., declarația din data de 01.08.2014, notificările înregistrate sun nr. 32/N/2014, 33/N/2014, proces verbal încheiat la data de 21.10.2014.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 255 coroborat cu dispozițiile 258 Cod de procedură civilă instanța a încuviințat proba cu înscrisuri apreciind că această probă este admisibilă putând duce la soluționarea cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1736/11.02.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, a fost admisă cererea formulată de reclamanta C. (G.) A., în contradictoriu cu pârâții V. G. și P. Mișcarea Populară, având ca obiect evacuare.

S-a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în C., .. 8, jud. D..

Au fost anulate ca netimbrate capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 19.170 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 01.08._14, respectiv obligarea pârâților la plata sumei de 3500 lei reprezentând contravaloare utilități.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin contractul de donație autentificat sub nr. 70/08.02.2013 de BNP M. O. A.(filele 17,18), reclamanta C.( G.) A., în calitate de donatară, a dobândit de la numitul C. Modest imobilul situat în C., .. 8 jud. D..

La data de 06 septembrie 2013 între reclamanta C.( G.) A. în calitate de proprietar și pârâtul V. G. în calitate de locatar a fost încheiat contractul de locațiune(filele 11-15 ) prin care s-a transmis pârâtului V. G. dreptul de folosință asupra imobilului situat în C., .. 8 jud. D., pentru perioada 16.09.2013 până la data de 31.12.2017.

La data de 19.09.2014, reclamanta C.( G.) A. i-a notificat pe pârâții V. G. și P. Mișcarea Populară prin intermediul executorului judecătoresc I. D. T., solicitând acestora să elibereze imobilul situat în C., .. 8, jud. D. ca urmare a denunțării unilaterale a contractului de locațiune înregistrat sub nr._/25.09.2013.

Astfel, instanța reține că contractul de locațiune înregistrat sub nr._/25.09.2013 încheiat intre părți a încetat ca urmare a denunțării unilaterale de către locatorul C.( G.) A. prin notificarea comunicată pârâtului la data de 08.08.2014 prin intermediul executorului judecătoresc conform prevederilor art. 1825 cod civil și prevederilor art. VII din contract, iar pârâții continuă să folosească imobilul situat C., .. 8 jud. D., așa cum rezultă din procesul verbal întocmit la data de 21.10.2014 de către executorul judecătoresc Terpovici B.( fila 30).

Instanța a reținut că dreptul de proprietate privată este acel drept subiectiv ce aparține persoanelor fizice, persoanelor juridice, statului sau unităților administrativ-teritoriale asupra oricărui bun, cu excepția celor aflate exclusiv în proprietate publică, bunuri asupra cărora titularul exercită posesia, folosința și dispoziția, în putere proprie și interes propriu, însă în limitele determinate de lege.

Art. 555 Cod civ. determină conținutul juridic al dreptului de proprietate prin enumerarea atributelor acestuia: dreptul de a folosi bunul (jus utendi), dreptul de a-i culege fructele (jus fruendi) și dreptul de a dispune de bun (jus abutendi).

În cauza de față, instanța a constatat că proprietara imobilului în litigiu - reclamanta C.( G.) A., este privată de dreptul ei de folosință, ca atribut al dreptului de proprietate, respectiv exercitarea de către aceasta a stăpânirii efective asupra bunului în materialitatea sa, direct și nemijlocit, prin putere proprie și interes propriu.

De asemenea, instanța a reținut că în materia acțiunii în evacuare, nu se pune în discuție însuși dreptul de proprietate asupra imobilului, ci doar folosința acestuia, folosință încălcată de către pârâți, urmare a ocupării fără titlu a imobilului, acțiunea în evacuare reprezentând un instrument juridic aflat la îndemâna proprietarului sau posesorului unui imobil, pentru apărarea folosinței bunului, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate.

Potrivit dispozițiilor art. 1038 din Cod de proc.civ. atunci când proprietarul unui imobil dorește să îl evacueze pe ocupantul acestuia, după ce dreptul de a ocupa imobilul a încetat, proprietarul va notifica în scris ocupantul, punându-i în vedere să elibereze imobilul pe care îl ocupă fără niciun drept, în termen de 5 zile de la comunicarea notificării", iar conform dispozițiilor art. 1040 Cpr civ, " Dacă locatarul sau ocupantul notificat in condițiile prezentului titlu refuză să evacueze imobilul ori dacă locatarul a renunțat la dreptul său de a fi notificat și a pierdut, din orice motive, dreptul de a folosi imobilul, locatorul sau proprietarul va solicitat instanței să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu"

Ca atare, având în vedere pârâții nu dețin la acest moment un titlu valabil care să le confere un drept de folosință asupra imobilului în litigiu pe care să-l opună reclamantei precum și faptul că reclamanta în calitate de proprietară are dreptul la dobândirea folosinței bunului, ca atribut al dreptului de proprietate, instanța va admite acțiunea și va dispune evacuarea pârâților din imobilul situat în C., .. 8, jud. D..

În ceea ce privește capetele de cererea având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 19.170 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 01.08._14, respectiv obligarea pârâților la plata sumei de 3500 lei reprezentând contravaloare utilități instanța având în vedere că prin încheierea de ședință din data de 26.01.2015 a admis excepția netimbrării cu privire la acestea întrucât reclamanta nu a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 1063,5 lei, respectiv 250 lei a anulat ca netimbrate capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 19.170 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 01.08._14, respectiv obligarea pârâților la plata sumei de 3500 lei reprezentând contravaloare utilități.

Sub aspectul cheltuielilor de judecată, potrivit dispozițiilor art. 453 Cod proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligata, la cerere, sa plătească cheltuielile de judecata, aceasta obligație avându-si sorgintea în culpa procesuala, dovedita prin aceea ca ea a pierdut procesul.

Fiind in culpa procesuala, pârâții vor fi obligați la plata către reclamanta C.( G.) A., în baza art. 453 C.pr.civ., a sumei de 100 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru conform chitanței_-339-0017( fila 9).

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții V. G. și P. Mișcarea Populară, însă fără a-l timbra corespunzător.

Potrivit art. 470 alin 2 din C.proc.civ., la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxelor de timbru.

Potrivit art. 470 alin 3 din C.proc.civ. lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.

Tribunalul constată că în speță, deși apelanții i-a fost comunicată legal, obligația achitării unei taxe de timbru în cuantum de 50 lei, titularii căii de atac nu și-au îndeplinit această obligație, nici în faza de regularizare, și nici până la primul termen de judecată și nici nu au formulat vreo cerere de reexaminare sau acordare a facilităților privind plata taxei.

Potrivit art. 470 alin(3) NCPC, cerința depunerii taxei de timbru aferente cererii de apel este prevăzută sub sancțiunea nulității, iar lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.

Cum până la primul termen de judecată la care apelanții au fost legal citați, nu a fost depusă dovada achitării taxei de timbru în cuantumul stabilit de instanță pentru calea de atac, în cauza devine aplicabilă dispoziția legală imperativă, referitoare la sancțiunea nulității apelului.

Pe cale de consecință, având în vedere prevederile mai sus menționate, Tribunalul va admite excepția netimbrării și va anula apelul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează apelul formulat de pârâții V. G., CNP_, cu domiciliul procesual ales în C., ..54 A, județul D. și P. MIȘCAREA POPULARĂ, cu sediul în C., ..8, județul D., împotriva sentinței civile nr. 1736/11.02.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta C. (G.) A.,CNP_, domiciliată în București, .. 16D, sector 1, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 31 Martie 2015.

Președinte,

R. L. Z.

Judecător,

A. B.

Grefier,

G. D.

Red.jud.R.L.Z.

Tehn.F.M./5 ex.

Jud.fond.C.F.D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 31-03-2015, Tribunalul DOLJ