Pretenţii. Sentința nr. 552/2015. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 552/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 1030/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1030/2015
Ședința publică de la 09 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător R. L. Z.
Grefier G. D.
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. împotriva sentinței civile nr. 552/18.02.2015 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul D. D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul a fost declarat în termen legal, se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată la data de 22.12.2014, reclamantul S. C. Județean de Urgentă C. a chemat în judecată pârâtul D. D., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 373,84 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu acordarea serviciilor medicale.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 12.07.2011, pârâtul a fost internat la secția Chirurgie BMF, iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost de 373,84 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind astfel întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzută de dispozițiile art. 998 și 999 C. civil și dispozițiile art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A mai arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 ”pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuală a acestora”, iar spitalul, in calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată.
A precizat că sumele ocazionate de unitățile sanitare cu servicii medicale acordate pacienților victime ale agresiunilor sau accidentelor rutiere, trebuie recuperate de furnizorii de servicii medicale, în speța de față S. C. Județean de Urgență C. și restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D., de la persoanele care datorează debitul.
A mai arătat că pârâtul avea obligația să efectueze demersurile legale pentru a stabili vinovăția autorului agresiunii, chiar și numai in scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior promovării acțiunii in instanța, astfel că se poate prezuma ca pârâtul își recunoaște culpa prevăzută de dispozițiile art. 998 și 999 C. civil, constatând in omisiunea sau neglijența de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada că starea sănătății sale a fost afectată de o altă persoană care ar răspunde față de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006.
Totodată a specificat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: fapta ilicită care constă in neformularea unei plângeri penale împotriva agresorului pentru a atrage incidența prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006; prejudiciul cauzat unității care constată in contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtului cu ocazia internării; raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și de prejudiciul produs, in momentul săvârșirii faptei.
De asemenea, a menționat că suma pretinsă cu titlu de despăgubire reprezintă o creanță bugetară, fiindu-i aplicabil termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de Codul Fiscal.
A solicitat acordarea de majorări de întârziere prevăzute de lege, în temeiul art. 120 din OG 92/2013.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 și 999 C. civil și art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997.
La dosarul cauzei, reclamantul a depus în scop probator decontul de cheltuieli.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și, deși legal citat, acesta nu s-a prezentat în instanță.
Prin sentința civilă nr. 552/18.02.2015, pronunțată de Judecătoria Băilețti, în dosarul nr._, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu de către instanță.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgența în contradictoriu cu pârâtul D. D., ca prescrisă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 cod civil din 1864, referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtului D. D. ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acestuia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a formula plângere penală împotriva agresorului.
Ca atare, este vorba în speță despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, căreia i se aplică în ceea ce privește prescripția extinctivă dispozițiile art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Trebuie precizat că prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justitie, nr 1/2014, . interesul legii, s-a stabilit ca, in interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011 (cum este cazul in speta), împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
Așadar, sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, instanța nu a reținut susținerea reclamantului conform căreia suma pretinsă cu titlu de despăgubire este o creanță bugetară, conform dispozițiilor Codului fiscal, nefiind un venit bugetar întrucât aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în sensul art. 21 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Instanța a reținut că, potrivit disp. art. 21 din OG nr. 92/2003, creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.
Prin urmare, raportul juridic de drept fiscal cuprinde totalitatea drepturilor și obligațiilor ce revin părților în aplicarea prevederilor legislației fiscale.
Conținutul acestui raport este dat de relațiile financiare care se formează în procesul de instituire și percepere a impozitelor, taxelor și a altor contribuții datorate bugetului general consolidat al statului. Natura acestui raport este una obligațională, în conținutul său intrând: dreptul de creanță ce aparține subiectului activ, care este creditorul și corelativul acestuia, adică latura pasivă a raportului, reprezentând obligația fiscală ce aparține subiectului pasiv, care este debitorul.
Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul și unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de subiecte active cărora le revine dreptul de a controla, a calcula, a încasa și a urmări încasarea obligațiilor fiscale și contribuabilul, ca subiect pasiv ce are în principal îndatorirea de a plăti la termen obligațiile fiscale ce-i incumbă.
Statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale teritoriale care, la rândul lor, sunt reprezentate de autoritățile administrației publice locale, precum și de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuțiilor delegate de către autoritățile respective, iar calitate de contribuabil are orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat al statului.
Astfel, în speța de față, nu s-a reținut că, între reclamant și pârât a preexistat un raport de drept material fiscal care să-i confere acestuia dreptul de a solicita achitarea contravalorii zilelor de spitalizare de către pârât în baza unui astfel de raport, în contextul în care alin. 2 al art. 21 din OG nr. 92/2003 enumără drepturile de natură fiscală ce decurg din astfel de raporturi, iar art. 22 din același act normativ definește obligațiile fiscale, iar cea din speța de față nu se circumscrie acestora.
Mai mult, reclamantul nu are calitate de subiect activ al raportului juridic fiscal în sensul celor definite de Codul de procedură fiscală, aspect pentru care nu se poate reține nici calitatea de subiect pasiv al unui astfel de raport în sarcina pârâtului.
Prin urmare, în speță nu sunt incidente disp. art. 131 din OG nr. 92/2003 privind termenul general de prescripție de 5 ani privind o creanță bugetară.
Așadar, având în vedere că reclamantul a cunoscut paguba și pe cel care se face vinovat de ea chiar din momentul în care pârâtul a fost externat, respectiv de la data de 12.07.2011, instanța reține că de la acest moment a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
Întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit în speță vreo cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu s-a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă, instanța constată că acest termen s-a împlinit la data de 12.07.2014, potrivit art. 181, alin. 1, pct. 3 din Noul Cod de procedură civilă.
Cum acțiunea a fost introdusă la data de 22.12.2014, instanța a constatat că la acel moment era prescris dreptul reclamantului la acțiune, motiv pentru care a admis excepția prescripției, invocată din oficiu și a respins acțiunea ca prescrisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. C. Județean de Urgență C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune la care instanța face referire, se arată că, potrivit art. 262 alin. 1. lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu privire la utilizarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se prevede că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare și dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaționale cu prevederi domeniul sănătății la care România este parte, stabilite în contractul - cadru.
Totodată alin. 2 prevede faptul că, cheltuielile prevăzute la alin. 1 se suportă de la bugetul de stat. Astfel "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată" la care face referire art. 313 din Legea nr. (2006 face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art. 21 din Codul de Procedura Fiscală.
Obligațiile fiscale sunt definite de art. 22 al Codului de procedura Fiscală: obligația de a plăti la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plata accesorii.
Apelantul arată că potrivit dispozițiilor art. 131 Cod procedură fiscală, termenul general de prescripție privind o creanță bugetară este de 5 ani, iar potrivit alin. l termenul începe sa curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, întrucât debitul menționat în cererea de chemare în judecată este o creanță bugetară. Potrivit Codului fiscal creanța bugetară constă în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora.
Apelantul a menționat că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât apelantul, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.
Potrivit principiului simetriei, cheltuielile efective fiind suportate din bugetul de stat, în momentul recuperării se reîntorc tot la bugetul de stat, aceasta fiind singura sursă de finanțare a acestor cheltuieli, atât spitalul clinic județean de urgență cât și casele de asigurări de sănătate fiind doar pârghiile prin care sunt asigurate atât sursa finanțării asistenței medicale cât și acordarea efectivă a acestei asistențe, acțiunea fiind promovată în termenul legal.
De asemenea, s-a menționat faptul că debitul solicitat constituie venit public iar potrivit art.30 (2) din OUG 80/2013 în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, în categoria veniturile publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial bugetul de stat.
Având în vedere considerentele expuse anterior, a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare și pe cale de consecință obligarea pârâtei la plata sumei de 373,86 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, cheltuieli ocazionate de acordarea serviciilor medicale în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 -298 Cod Procedură Civilă, art. 262, 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, art.21 și următoarele Cod Procedura Fiscală, art. 89 și următoarele C.Pr. fiscală.
Intimatul legal timbrat, nu a depus intimpinare si nu s-a prezentat la judecata cauzei.
Deliberând asupra apelului, Tribunalul reține următoarele:
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar în conformitate cu dispozițiile art. 3 din același act normativ, termenul de prescripție este de 3 ani.
De asemenea, conform art. 8 alin. 1 ale cărui dispoziții sunt aplicabile cauzei de față, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt, în mod corect prima instanță a constatat că apelantul-reclamant a cunoscut paguba cu ocazia evaluării cuantumului cheltuielilor efectuate cu serviciile medicale acordate pârâtului Dincușină D., evaluare concretizată în decontul de cheltuieli (24.11._09).
În raport de aceste constatări, în virtutea obligației impuse de art. 18 din Decretul nr.167/1958 de a cerceta din oficiu dacă dreptul la acțiune este prescris, este de necontestat că acțiunea promovată de reclamant în ceea ce privește creanța de 1760,03 lei este formulată la data de 26.11.2013, după trecerea unui interval de 4 ani de la momentul nașterii dreptului la acțiune al reclamantului, cu depășirea termenului general de prescripție de 3 ani.
Tribunalul nu poate reține susținerile apelantului în sensul că speță termenul de prescripție ar fi de 5 ani în considerarea caracterului fiscal al creanței.
O creanță fiscală își are ca izvor un titlu de creanță emis de organele competente, iar colectarea creanțelor fiscale – procedură care se face doar în baza unui titlu de creanță care stabilește și individualizează creanța fiscală – se realizează direct prin executare silită, în cazul în care debitorul nu-și execută de bunăvoie obligația fiscală, fără intervenția instanței de judecată, ceea ce nu este cazul în speță.
În cazul creanțelor fiscale, obligația concretă de plată se naște dintr-un act numit generic – titlu de creanță – ori în speță, obligația de plată s-a născut urmare a prestării unor servicii medicale, relațiile dintre părțile litigante neavând sub nici un aspect caracter fiscal. S. nu este un organ fiscal, nu emite titluri de creanță și nici nu are în competența sa acțiuni în executare silită. În situația în care s-ar admite că suma pretinsă cu titlu de cheltuieli de spitalizare ar fi o creanță fiscală, ar fi trebuit în mod obligatoriu, în sensul art. 110 alin.2 C.proc.fiscală, or în situația de față nu există un astfel de act administrativ-fiscal.
Chiar apelanta – reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 Cod Civil, făcând trimitere la decontul justificativ al cheltuielilor de spitalizare, ceea ce nu poate fi asimilat unui titlu de creanță, așa cum este definit de codul fiscal.
Intimatul-pârât, beneficiar al serviciilor medicale nu se află într-un raport de drept fiscal cu S. iar suma solicitată cu titlu de cheltuieli de spitalizare nu poate fi considerat impozit sau taxă, ci rezultă din asistența medicală acordată, în considerarea calității Spitalului de furnizor de servicii medicale, în acest sens art.92 alin.1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății statuând că acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului".
Prin urmare, creanța pretinsă de apelantul-reclamant nu are natură fiscală, fiindu-i astfel aplicabile regulile de drept comun privind prescripția extinctivă.
Având în vedere considerentele mai sus menționate, Tribunalul în baza art. 480 NCPC, va respinge ca nefondat apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., C. RO19TREZ2915005XXX000154, Cod Fiscal_, cu sediul în C., ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 552/18.02.2015 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul D. D., domiciliat în com. Galicea M., ., CNP_.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iunie 2015.
Președinte, A. B. | Judecător, R. L. Z. | |
Grefier, G. D. |
Red.jud.R.L.Z.
Tehn.F.M./4 ex.
Jud.fond.M. Ș.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 172/2015. Tribunalul DOLJ | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1153/2015. Tribunalul DOLJ → |
---|