Pretenţii. Sentința nr. 22/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 22/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 425/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 425/2015

Ședința publică de la 03 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. L. Z.

Judecător A. B.

Grefier G. D.

Pe rol judecarea apelului formulat de pârâții Z. C. Ș., Z. M. N., Z. D., Z. A., Z. A. împotriva sentinței civile nr._/22.09.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta A. DE P. NR 12 BRAZDA, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul Z. M. N., lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care apelantul Z. M. N. depune la dosar chitanța privind plata taxei de timbru în cuantumul stabilit de instanță și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Avocat Z. M. N. solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii cererii ca rămasă fără obiect întrucât s-a achitat suma solicitată, cu cheltuieli de judecată constând în plata taxei de timbru.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin acțiunea formulată la data 29.05.2014 și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ /2013, reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR 12 BRAZDA a chemat în judecată pe pârâții Z. C. Ș., Z. M. N., Z. D., Z. A. și Z. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 2523,00 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere restante și neachitate aferente perioadei februarie– decembrie 2013 și penalități de întârziere în cuantum de 526,5 lei aferente aceleiași perioade

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că pârâții în calitate de proprietari ai apartamentului situat în C., . nr.13,. și membru al Asociației de Proprietari NR 12 BRAZDA, nu a mai achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament din luna februarie până în luna decembrie 2013, fapt care aduce prejudicii asociației și proprietarilor ce o compun, în sensul imposibilității efectuării plăților în totalitate către furnizori.

În drept, acțiunea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 46 și art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007.

În conformitate cu prevederile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 și art. 31 din Regulamentul Cadru al Legii nr. 114/1996 acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și timbru judiciar.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în baza art. 411 N. C.pr.civ.

În scop probator s-au depus la dosar de către reclamantă următoarele înscrisuri: listele de plată din lunile februarie – decembrie 2013, extras de cont pentru aceeași perioadă, modul de calcul al penalităților, hotărârea Adunării Generale din 27.12.2010.

Pârâții nu au formulat întâmpinare și nu au solicitat administrarea de probatorii în apărare.

Prin sentința civilă nr._/22.09.2014 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR 12 BRAZDA în contradictoriu cu pârâții Z. C. Ș., Z. M. N., Z. D., Z. A. și Z. A..

Au fost obligați pârâții in solidar la plata sumei de 2523 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada februarie 2013 –decembrie 2013 și la plata sumei de 526,5 lei reprezentând penalități de întârziere pentru aceeași perioada, către reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că pârâții, în calitate de proprietari ai apartamentului situat în C., . nr.13,., ., nu au achitat la termenul stabilit de reclamantă cheltuielile de întreținere aferente perioadei februarie – decembrie 2013 în cuantum de 2.523,00 lei și a penalităților de întârziere în cuantum de 526,5 lei.

În conformitate dispozițiile art. 46. din Legea 230/2007 - “toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietar”. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice așa cum prevede art. 49 alin. 2 din Legea 230/2007.

Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea 230/2007Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.

Așa cum rezultă din situația de fapt mai sus expusă, pârâții nu și-au îndeplinit obligația prevăzută de art. 46 din Legea 230/2007, neachitând în perioada februarie – decembrie 2013 cotele de contribuție ce îi reveneau la cheltuielile asociației de proprietari în cuantum de 2.523,00 lei.

Având în vedere că au trecut mai mult de 90 de zile de neplată a cotelor de contribuție, asociația de proprietari reclamantă este îndreptățită să acționeze în justiție pârâtul.

Cu referire la petitul subsidiar privind penalitățile de întârziere, potrivit dispozițiilor art. 49 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restante afișate pe listă de plata, penalizări care nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile de la termenul stabilit pentru plată, fără însă ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Astfel, întrucât pârâții nu au achitat cheltuielile de întreținere în termenul prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate, aceștia datorează și penalități de întârziere în cuantumul stabilit de reclamantă, respectiv suma de 526,5 lei.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la starea de fapt reținută, instanța a apreciat acțiunea întemeiată, urmând să o admită, cu consecința obligării pârâților în solidar la plata către reclamantă a sumei totale de 2.523,00 lei pentru perioada februarie – decembrie 2013 și a penalităților de întârziere în cuantum de 526,5 lei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Z. C. Ș., Z. M. N., Z. D., Z. A. și Z. A., arătând că, în fața instanței de fond au făcut dovada achitării întregii sume solicitate de reclamantă, atât plata întreținerii, cât și penalitățile, conform chitanței nr. 3606/02.07.2014, însă instanța a admis acțiunea reclamantei și a dispus obligarea lor la plata acestei sume.

Apelanții au depus la dosar în copie chitanța nr. 3606/02.07.2014 .

Examinând apelul prin prisma motivelor invocate de apelanți instanța constă următoarele:

Prin acțiunea introductivă, adresată instanței la data de 29.05.2014 reclamanta Asociația de Proprietari nr. 12 B. a solicita obligarea pârâților la plata sumei de 2523 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei februarie 2013- decembrie 2013, precum și la plata sumei de 526,5 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.

Cu chitanța nr. 3606/02.07.2014 pârâții au achitat suma de 3499,43 lei reprezentând întreținere pe perioada februarie 2013-ianuarie 2014 parțial, defalcată astfel: 2815 lei cheltuieli întreținere și 684,43 lei penalități.

Deși pârâții și-au achitat debitul după introducerea acțiunii, dar mai înainte de pronunțarea sentinței, nu au depus la dosar chitanța de plată a debitului, astfel ca instanța să poată lua act de acest lucru, însă au depus această chitanță în apel, astfel că instanța de apel va luat act că pârâții și-au achitat debitul și, pe cale de consecință, în temeiul art. 480 alin. 2 C.pr.civ. va fi admis apelul și va fi schimbată sentința în sensul că va fi respinsă acțiunea introductivă ca fiind rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de pârâții Z. C. Ș., Z. M. N., Z. D., Z. A. și Z. A., toți cu domiciliul în C., . nr.13, ., . împotriva sentinței civile nr._/22.09.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR 12 BRAZDA, C._, C. BANCAR RO67CECEDJ0134RON0157057, cu sediul în C., ., ., etaj 4 – Uscătorie, județul D..

Schimbă sentința apelată în sensul că:

Respinge cererea ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Martie 2015.

Președinte,

R. L. Z.

Judecător,

A. B.

Grefier,

G. D.

Red.jud.A.B.

Tehn.S.V./8 ex.

Jud.fond-V.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 22/2015. Tribunalul DOLJ