Pretenţii. Sentința nr. 439/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 439/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 1909/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 1909/2015
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător A. C. Tițoiu
Grefier C. D. S.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta-reclamantă S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. împotriva sentinței civile nr. 439 pronunțată la data de 29.06.2015 de Judecătoria Filiași în contradictoriu cu intimata-pârâtă T. G. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata-pârâtă, personal, lipsa fiind apelanta-reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul a fost declarat în termen, motivat, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimata-pârâtă, personal, arată că leziunile pe care le-a suferit și pentru care a avut nevoie de îngrijire medicală au survenit ca urmare a unui accident de circulație, a formulat plângere penală împotriva autorului însă nu a primit nici un rezultat însă nici nu a insistat. Arată că la data producerii accidentului era minoră, în prezent este majoră nu este încadrată în muncă și nu are nici un venit. Solicită respingerea apelului și menținerea soluției instanței de fond.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași la data de 06.05.2015 sub nr._, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. ,în contradictoriu cu pârâta T. G. M., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.181,63 lei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale acordate pârâtei, reactualizata cu indicele de inflatie pana la plata efectiva a debitului .
În motivarea în fapt, reclamantul a arătat că în data de 07.11.2012 pârâta T. G. M., a fost internata la Secția Neurochirurgie a Spitalului C. Județean de Urgență C., în perioada 07.11.2012 – 08.11.2012,iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 1.181,63 lei, sumă ce nu a fost achitată până la data introducerii acțiunii, fiind întrunite astfel condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzută de art. 1357 și art. 1358 Cod civil, precum și condițiile prevăzute de art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A arătat reclamantul că ,având în vedere dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, "" persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora "" ,iar spitalul în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauza furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni,iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia potrivit Normelor Metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și art. 313 din Legea nr. 95/2006, cheltuielile de spitalizare pentru agresiuni,accidente rutiere,accidente de muncă și boli profesionale nu se suportă din fondul asigurărilor sociale de sănătate, astfel încât spitalul trebuie să deconteze Casei de Asigurări de Sănătate cheltuielile de spitalizare ,de la persoanele vinovate.
De asemenea reclamantul a menționat că, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată,întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul Național de Asigurări de Sănătate și are obligația de a le restitui către CAS D..
În cauza de față, reclamantul a apreciat că printr-o simplă interpretare gramaticală a dispozițiilor art . 313 alin. 1 din actul normativ mai sus menționat, rezultă că cel obligat la recuperarea prejudiciului este persoana care pentru fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane,însă printr-o interpretare teleologică se ajunge la concluzia că în acele situații în care, din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie să fi produs o vătămare ,cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul. Cu alte cuvinte ,fapta ilicită a beneficiarului de servicii medicale constă tocmai în lipsa sa de urgență în stabilirea persoanei vinovate,iar în cazul în care ar accepta ideea că doar persoana vinovată de vătămarea sănătății altei persoane trebuie obligată la repararea prejudiciului ar presupune implicit responsabilitatea reparării efective,în condițiile în care ,în lipsa oricăror demersuri judiciare ale celui vătămat,se poate vorbi de vinovăția celui presupus a di produs această vătămare și având în vedere că pârâtul a fost victima unui accident de circulație ,iar reclamantul a efectuat cheltuieli și a asigurat asistenta medicală a pârâtului ,este evident că S. C. Judetean de Urgență C. a suferit o diminuare a patrimoniului ,fără ca pentru aceasta să existe o justă cauză,la baza diminuării patrimoniului stând atitudinea pârâtului care nu a făcut demersurile necesare pentru a identifica persoana culpabilă și nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care l-a accidentat.
Mai arată reclamantul că acest text de lege stabilește clar care sunt persoanele împotriva cărora furnizorii de servicii medicale se pot îndrepta în vederea recuperării cheltuielilor efectiv ocazionate de asistenta medicală acordată ,adică persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane – fără să prevadă și posibilitatea furnizorilor de servicii medicale de a se adresa în anumite condiții împotriva persoanelor vătămate ,Legea 95/2006 fiind o lege specială de la care nu se poate deroga, fiind cunoscută regula potrivit căreia pe cale de interpretare nu se pot crea excepții în drept.
Față de dispozițiile legale menționate, se poate concluziona faptul că, pârâtul avea obligația să efectueze demersurile legale,,pentru a stabili vinovăția autorului agresiunii,chiar și numai în scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior demarării acestei acțiuni în instanță,se poate prezuma că pârâtul își recunoaște culpa constând în omisiunea sau neglijența de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada că starea sănătății sale a fost afectată de o altă persoană care ar răspunde față de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006.
S-a mai arătat că angajarea răspunderii delictuale a autorului faptei, presupune întrunirea a patru condiții cumulative – existența faptei ilicite, existenta unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs și vinovăția făptuitorului.
S-a susținut că fapta ilicită, în cazul acesta, constă în neformularea unei plângeri penale împotriva agresorului accidentului pentru a atrage incidenta prevederilor art. 313 din Legea nr.95/2006.
Prejudiciul cauzat unității reclamante constă în contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtului cu ocazia internării acestuia în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C.. Acest prejudiciu are un caracter cert și determinat, cuantumul rezultând din decontul de cheltuieli atașat prezentei, el nefiind reparat până în prezent și reprezintă paguba efectiv cauzată instituției noastre care a acordat îngrijirile medicale și în al cărui patrimoniu s-a produs un efect negativ ca urmare a nerecuperării cheltuielilor ocazionate de tratamentul medical acordat pârâtului.
Raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs ca legătură de la cauză la efect rezultă din materialitatea acestora.
A susținut reclamantul că este îndeplinită și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și prejudiciul produs, în momentul săvârșirii faptei, în cazul răspunderii civile delictuale răspunderea autorului faptei fiind antrenată chiar în cazul celei mai ușoare forme a culpei,culpa levissima.
Totodată reclamantul a menționat că, debitul solicitat reprezintă, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006,, prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată"" și face parte din categoria ,,altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat "" definit de art. 21 din Codul de Procedură Fiscală cu privire atât la conținutul cât și la cuantumul creanțelor fiscale, iar în același timp, obligațiile fiscale sunt definite de art. 22 C.Pr. Fiscală ca fiind ,,,obligația de a plăti la termenele legale, impozitele ,taxele,contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat:
- obligația de a plăti majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plată accesorii.
S-a mai arătat că termenul de prescripție al dreptului la acțiune este de 5 ani și potrivit alin. 1 termenul începe să curgă de la 1 ianuarie al anului următor celui în care a luat naștere acest drept conform dispozițiilor art. 131 C.pr. fiscală, întrucât debitul menționat în cererea de chemare în judecată este o creanță bugetară și potrivit Codului Fiscal, creanța bugetară constă în impozite, taxe, contribuții ,amenzi și alte venituri bugetare ,precum și accesoriile acestora.
Reclamantul menționează că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare,întrucât ,în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și a le returna Case de Asigurări de Sănătate,iar prezenta acțiune este supusă prevederilor Codului de Procedură Fiscală și nu Decretului 167/1958 și întrucât cheltuielile de spitalizare nu au fost achitate la externarea pacientului din spital, solicită acordarea majorărilor de întârziere prevăzute de lege în temeiul art. 120 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1357 și 1358 C.Civil, 112 C.pr. civilă și art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, arătând totodată că, potrivit art. 30 din OUG nr.80/2013, sunt scutiți de obligația achitării taxei de timbru,S. C. Județean de Urgență C. ,fiind instituție publică ,iar suma solicitată constituind venit public.
Reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă ,precum și administrarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar decontul de cheltuieli al pârâtului.
Prin rezoluția din 06 mai 2015, s-a dispus comunicarea unui exemplar al cererii de chemare în judecată și înscrisurilor anexate acesteia, pârâtei, cu mențiunea că are obligația de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea prevăzută de art. 208 din Codul de procedură civilă, respectiv decăderea din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții în afara celor de ordine publică.
Întrucât parata nu a formulat întâmpinare, prin rezoluția din 09 iunie 2015 a fost stabilit primul termen de judecată la data de 29 iunie 2015 și s-a dispus citarea părților.
Instanta a încuviințat si administrat in cauza proba cu înscrisuri solicitata de către reclamant, iar din oficiu, proba cu interogatoriu luat paratei la termenul de judecata din 29 iunie 2015.
Prin sentința civilă nr.439/29.06.2015 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă acțiunea civilă având ca obiect " pretenții " formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., împotriva pârâtei T. G. M..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Pârâta T. G. M. a fost victima unui accident de circulație, conform susținerilor reclamantului, fiind internata la secția Neurochirurgie a Spitalului C. Județean C., în perioada 07.11._12, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, cuantumul cheltuielilor efectuate pentru tratarea acesteia fiind de 1.181,63 lei.
Instanța a constatat că în calitate de furnizor de servicii medicale, spitalul are dreptul legal de a se subroga în drepturile C.A.S. D., dobândind calitatea procesuală a acesteia, pentru recuperarea cheltuielilor efectuate cu îngrijirile medicale, astfel cum prevede art. 313 alin.1 din Legea nr. 95/2006.
Potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată”
Se observă că o condiție esențială pentru a putea fi declanșată acțiunea de recuperare a sumelor cheltuite, este ca acțiunea să fie îndreptată împotriva persoanei vinovate de vătămarea sănătății, iar o altă condiție este ca persoana împotriva căreia este îndreptată acțiunea să fi vătămat sănătatea altei persoane.
Potrivit art. 1357 Cod civil, „(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.” iar potrivit art 1358 cod civil „Pentru aprecierea vinovăției se va ține seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, precum și, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi..”
Reclamantul și-a întemeiat prezenta acțiune pe dispozițiile art 1357 și următoarele din Codul civil, considerând în mod neîntemeiat că atitudinea pârâtei de a solicita acordarea de servicii medicale, fără a face dovada că a fost victima unei agresiuni și a indica autorul agresiunii, constituie o faptă ilicită.
Noțiunea de faptă ilicită desemnează conduita umană – comisivă sau omisivă – păgubitoare prin care se aduce atingere drepturilor subiective ori intereselor ocrotite de lege.
Pentru a fi antrenată răspunderea unei persoane în baza art 1357 Cod civil, răspunderea civilă delictuală, este necesar ca persoana respectivă să săvârșească o faptă ilicită.
Fapta ilicită are ca trăsături caracteristice: caracterul obiectiv, în sensul că este o manifestare umană exteriorizată, comisivă sau omisivă; este mijlocul de obiectivare a unui element psihic – voința omului de a alege o anumită conduită; este un act reprobabil din punct de vedere subiectiv și social, constituind o încălcare a normelor juridice sau a celor de conviețuire socială
Solicitarea acordării asistenței medicale de către pârâtă, nu constituie o faptă ilicită, acesta solicitând asistență medicală în urma unui accident/agresiuni pe care a suferit-o, asistență la care avea dreptul legal, fără a încălca în acest mod vreo normă de conduită.
Chiar și în ipoteza în care pârâta ar fi cunoscut identitatea persoanei care a provocat accidentarea sa și nu a comunicat reclamantului identitatea acestei persoane, fapta sa nu constituie o faptă ilicită în sensul art 1357 Cod civil.
Pe de alta parte, legea nu prevede obligația victimei de a identifica persoana agresorului, iar o astfel de omisiune nu poate fi considerata o culpa a acesteia, care sa conducă la antrenarea răspunderii sale juridice în temeiul art 1357-1358 din codul civil.
Nu poate fi primită prin urmare susținerea reclamantului că prin neanunțarea identității persoanei care a produs ./ accidentul pârâta ar fi săvârșit o faptă ilicită și ar fi produs un prejudiciu în patrimoniul reclamantului, atâta timp cât nu avea această obligație și fapta sa nu a adus o pagubă în patrimoniul acesteia.
A rezultat astfel că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a pârâtei, acesteia neputându-i fi imputată săvârșirea unei fapte ilicite.
Cheltuielile efectuate pentru tratarea pârâtei au fost urmarea faptei unei terțe persoane, cauza prejudiciului suferit de reclamant fiind fapta acestei terțe persoane și nu cea a pârâtei.
În cazul cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată victimelor, legiuitorul a înțeles să sancționeze pe autorii acestora. În acest sens, prin dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată și completată, s-a prevăzut responsabilitate persoanelor care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane și nu a persoanei accidentate sau agresate.
Dimpotrivă, prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006 sunt clare și neechivoce în sensul că legiuitorul a înțeles să sancționeze persoanele care, cu intenție sau din culpă, au adus atingere integrității corporale și sănătății altor persoane, stabilind în sarcina acestora obligația de a achita contravaloarea serviciilor medicale efectuate în astfel de situații și de a repara în felul acesta prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
Nu are relevanță eventuala pasivitate a pârâtei în ceea ce privește atragerea răspunderii civile a autorului accidentului câtă vreme obligația acestuia din urmă de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale este reglementată în mod expres în lege: „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată”.
În nici un caz aceste dispoziții nu ar putea fi interpretate în sensul că victimele unor astfel de fapte, ar trebui să suporte cheltuielile efectuate de spital în vederea recuperării lor, atâta timp cât aceste fapte sunt imputabile unor terțe persoane
Mai mult, pârâta avea dreptul să beneficieze de tratament gratuit în cazul tratamentului de urgență necesitat ca urmare a unei agresiuni sau accident, potrivit art. 81 alin 1 vătămarea în cazul producerii unui accident fiind o urgență, iar potrivit art. 210 alin lit. e) din Legea 95/2006, care definește pachetul minimal de servicii, persoanele neasigurate beneficiază de tratament gratuit în cazul unei urgențe medicale.
Reclamantul invocă și faptul că în urma tratamentului asigurat pârâtei a suferit o diminuare a patrimoniului fără să indice în mod expres ca temei juridic îmbogățirea fără justă cauză a pârâtei, neindicând nici faptul că patrimoniul acesteia s-a mărit pe seama patrimoniului reclamantului, astfel încât instanța nu va analiza acest aspect.
Având în vedere aceste considerente instanța a constatat că pârâta nu poate fi obligata la plata acestor sume de bani, astfel ca instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul apelant S. C. Județean de Urgență C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Având în vedere dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniu! sănătății ""persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi rate de către furnizorii se servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor furnizorii de servicii medicale se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de ari de sănătate si dobândesc calitatea procesuala a acestora " iar spitalul, in calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta ala acordata, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital tratamentul acordat acestuia potrivit Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru din condițiile acordării asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate 353 din Legea 95/2006, cheltuielile de spitalizare pentru agresiuni, accidente rutiere, accidente de muncă și boli profesionale nu se suportă din fondul asigurărilor sociale de sănătate, încât spitalul trebuie să deconteze Casei de Asigurări de Sănătate cheltuielile de spitalizare, de persoanele vinovate.
S., in calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective de asistenta medicala acordata, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat, acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate are obligația de a le restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D..
În cauza de față, a apreciat faptul ca, printr-o simplă interpretarea gramaticala a dispozițiilor art. 313 alin. 1 actul normativ mai sus menționat, a rezultat ca cel obligat la repararea prejudiciului este persoana; fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane, insa printr-o interpretare teleologica duce la concluzia ca in acele situații in care, din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a solicita persoana a cărei fapta proprie sa fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul. Cu alte cuvinte, fapta ilicita a beneficiarului de servicii medicale numai in lipsa sa de diligenta in stabilirea persoanei vinovate. In cazul in care a accepta ideea că persoana vinovata de vătămarea sănătății altei persoane trebuie obligata la repararea prejudiciului ar fii implicit în imposibilitatea reparării efective, in condițiile in care, in lipsa oricăror demersuri ale celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs aceasta vătămare, având în vedere faptul ca pârâtul/pârâta a fost victima unui accident de circulație/agresiune, iar unitatea a efectuat cheltuieli și a asigurat asistență medicală pârâtului, este evident că S. C. Județean de Urgență C. a suferit o diminuare a patrimoniului, fără ca pentru această existe o justă cauză. La baza diminuării patrimoniului a stat atitudinea pârâtului care nu a întreprins demersurile legale pentru a de identifica persoana culpabilă și nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care l-a accidentat.
Acest text de lege stabilește clar care sunt persoanele împotriva cărora furnizorii de servicii se pot îndrepta în vederea recuperării cheltuielilor efectiv ocazionate de asistența medicală - adică persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane - fără să prevadă și posibilitatea furnizorilor de servicii medicale de a se adresa în anumite condiții împotriva persoanelor vătămate, Legea 95/2006 fiind o lege specială de la care nu se poate deroga, fiind cunoscută regula căreia, pe cale de interpretare, nu pot fi create excepții în drept. Din dispozițiile legale menționate se poate concluziona faptul ca paratul avea obligația sa efectueze demersurile legale pentru a stabili vinovăția autorului accidentului/agresiunii, chiar si numai în vederea rezolvării obligațiilor ce rezulta din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior demarării acțiunii in instanța, astfel că se poate prezuma ca paratul își recunoaște culpa, constând in omisiunea sau neglijenta de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada ca starea sănătății sale afectata de o alta persoana care ar răspunde fata de furnizorul de servicii medicale, conform dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006.
De asemenea, practica judiciară a stabilit că și o persoană spitalizată poate avea calitate procesuală pasivă, atunci când nu depune minimum de diligente pentru a identifica autorul faptei ilicite, situația în care, din culpa beneficiarului îngrijirilor serviciilor medicale acordate, nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie să fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar acesta, în caz contrar, în situația în care instanțele naționale ar accepta ideea că doar persoana vinovată de vătămarea sănătății altei persoane trebuie obligată la repararea prejudiciului, ar presupune posibilitatea reparării efective și integrare a prejudiciului, în condițiile în care în lipsa oricăror demersuri judiciare a celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs această vătămare.
Ținând cont de dispozițiile art. 313, din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga în drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea a acestora" iar „spitalul, in calitatea de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuieli efective ocazionate de medicala acordata, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt din Fondul național de asigurări de sănătate".
A menționat faptul că sumele ocazionate de unitățile sanitare cu serviciile medicale acordate victimelor accidentelor de circulație/agresiunilor trebuie recuperate de furnizorii de servicii, în speță de fata S. C. Județean de Urgenta și restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D., de la persoanele care datorează debitul.
Reclamantul apelant a arătat că nu deține date sau documente privind persoanele care au produs fapta decât, acesta are în evidență persoanelor spitalizate.
Apelantul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 -298 Cod Procedura Civilă, art. 262, 313 din Legea nr. 95/2006, art. 21 și următoarele Cod Procedura Fiscala, art. 89 si următoarele C.Pr. Fiscala.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate potrivit motivelor formulate și în conformitate cu dis pozițiile art. 479 alin 1 C pr civilă, instanța constată apelul nefondat, pentru următoarele considerente.
În conformitate cu dispozițiile art. 313 din Legea nr.95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
De asemenea, în același act normativ se prevede posibilitatea subrogării furnizorului de servicii medicale în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate, spitalul dobândind calitatea procesuală a acestora în procesele aflate pe rolul instanțelor judecătorești .
Urmează a se constata însă, că textul de mai sus se aplică doar în cazul proceselor pe rolul instanțelor de judecată ce privesc persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, nu și în cazul de speță, când cererea de cheltuieli este îndreptată împotriva victimei însăși.
În situația în care persoana spitalizată a fost victima unei agresiuni, în raport de prevederile art. 313 alin. 1 din Legea 95/2006 și art. 1 pct. 34 din OUG 72/2006 nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală față de victima agresiunii, indiferent dacă aceasta este sau nu asigurată, ci numai față de autorul faptei datorită căreia a fost necesară spitalizarea.
Prevederile indicate anterior sunt în conformitate și cu practica europeană prin care se acordă protecție victimelor faptelor ilicite, iar unitatea spitalicească nu poate pretinde victimei să identifice autorul faptei.
Faptul că, victima nu a făcut demersuri pentru identificarea autorului agresiunii nu îi poate fi imputat acestuia ca „o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu”, așa cum susține apelanta, fapta ilicită fiind a autorului agresiunii, nu a victimei.
În aceste condiții se apreciază că apelul este nefondat, motiv pentru care în condițiile art. 480 alin. 1 N. C.pr.civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în municipiul C., ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 439 pronunțată la data de 29.06.2015 de Judecătoria Filiași în contradictoriu cu intimata-pârâtă T. G. M., domiciliata în comuna Bradesti, ., .. 53, jud. D., CNP_, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2015.
Președinte, A. B. | Judecător, A. C. Tițoiu | |
Grefier, C. D. S. |
Red.jud.A.B.
Tehn.S.V.4/ex.
Jud.fond-S.M.O.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1913/2015. Tribunalul DOLJ | Conflict de competenţă. Sentința nr. 667/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
