Pretenţii. Sentința nr. 778/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 778/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 2161/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2161/2015
Ședința publică de la 04 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător G. C. F.
Grefier E. D. C.
Pe rol, soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ împotriva sentinței civile nr. 778/16.03.2015, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. E. I. prin reprezentant legal M. N., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, în baza art.104 pct. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.
Instanța, având în vedere că se solicită judecarea cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare cu luarea în considerare a motivului de ordine publică al excepție prescripției dreptului material la acțiune.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
La data de 9.12.2014 reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâta M. E. I., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1260,68 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare, precum și la majorările de întârziere calculate de la externarea victimei din spital și până la plata efectivă a debitului.
A motivat că la data de 11.02.2011 pârâtul a fost internat în spital în secția Neurochirurgie în perioada 11.02._11 și până în prezent nu a achitat contravaloarea spitalizării, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prev.de art.998 și 999 C.civ., precum și condițiile prevăzute de art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A mai arătat că pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar contravaloarea zilelor de tratament nu a fost achitată, că sumele ocazionate de spital cu tratamentul acestuia nu sunt suportate din fondul asigurărilor sociale de sănătate și că în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
De asemenea, a susținut că pârâtul avea obligația să facă demersurile legale pentru a stabili vinovăția autorului accidentului / agresiunii, demers nedovedit anterior demarării acțiunii în instanță, așa încât se poate prezuma că pârâtul își recunoaște culpa, constând în omisiunea sau neglijența de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada că starea sănătății sale a fost afectată de o altă persoană care ar răspunde față de furnizorul de servicii medicale conform disp. art. 313 din legea nr. 95/2006.
In final,a susținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului și că potrivit art.17 din legea 146/1997 cu modificările și completările ulterioare ( OUG nr. 80/2013) acțiunea este scutită de plata taxei de timbru .
In drept,a invocat dispozițiile art. 998 și 999 C.civ.,art.112 C.pr.civ. și art.313 din Legea 95/ 2006 privind reforma în domeniul sănătății.
In temeiul art.242 alin. 2 c.pr.civ. reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
In dovedirea acțiunii a depus la dosar decontul de cheltuieli efectuate cu pârâtul în perioada spitalizării.
Prin sentința civilă nr.778/16.03.2015, pronunțată de Judecătoria Băilești, în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C. împotriva pârâtei M. E. I..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
O justă rezolvare a pricinii reclamă o interpretare sistematică a dispozițiilor legale, în acord cu rațiunea și finalitatea pentru care ele au fost adoptate de legiuitor.
Dispozițiile legale supuse unui astfel de interpretări sunt cele ale Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Astfel, potrivit art. 211 alin.1 din lege, "sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație".
Art. 213 din același act normativ reglementează categoriile de persoane care beneficiază de asigurare, fără plata contribuției (copiii minori, tinerii înscriși într-o formă de învățământ, beneficiarii Decretului-Lege nr.118/1990 etc), în considerarea situației speciale în care se găsesc aceștia.
Potrivit art. 218, alin.1 din lege, "asigurații beneficiază de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului și până la vindecare, în condițiile stabilite de prezenta lege".
Art. 220 din lege statuează că "persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgențelor medico-chirurgicale și al bolilor cu potențial endemo-epidemic și cele prevăzute în Programul național de imunizări, monitorizarea evoluției sarcinii și a lăuzei, servicii de planificare familială în condițiile art.223, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, stabilit prin contractul-cadru".
Art. 313, alin.1 dispune că "persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată".
Art. 313 alin.2, statuează că "furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin.1 realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective".
Din economia tuturor aceste texte de lege, rezultă că persoana care are calitatea de asigurat beneficiază de pachetul de servicii medicale prevăzut de lege, iar persoanele care nu au calitatea de asigurat nu beneficiază de acest pachet cu titlu gratuit, cu excepția situațiilor de urgență prevăzute de art. 220.
Cu alte cuvinte, pentru a beneficia de asistență medicală fără plată, orice subiect de drept supus jurisdicției statului român trebuie să aibă o asigurare medicală, iar în acest caz costurile asistenței medicale vor fi suportate de casele de asigurări de sănătate.
Cine nu are asigurare medicală trebuie să plătească serviciile medicale (cu excepția cazurilor prevăzute expres de art.213 și 220).
Temeiul juridic al acțiunii pe care o are furnizorul de servicii medicale împotriva persoanei care a beneficiat de asistență medicală, fără a avea calitatea de asigurat, este reprezentat de principiul îmbogățirii fără justă cauză.
Dispozițiile art.313 din Lege dau posibilitatea furnizorului de servicii medicale de a se îndrepta împotriva autorului faptei ilicite, care a provocat daune sănătății altei persoane, însă numai atunci când s-a stabilit o formă de vinovăție în sarcina acestui autor.
În acest sens, textul spune că persoanele respective "răspund potrivit legii", și face trimitere la "procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată".
Paratul nu este autorul faptei ilicite si nu se încadrează in categoria persoanelor prevăzute de art.313 alin.1.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul apelant S. C. Județean de Urgență C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Având în vedere dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății ""persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi rate de către furnizorii se servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor furnizorii de servicii medicale se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de ari de sănătate si dobândesc calitatea procesuala a acestora " iar spitalul, in calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital tratamentul acordat acestuia potrivit Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru din condițiile acordării asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate 353 din Legea 95/2006, cheltuielile de spitalizare pentru agresiuni, accidente rutiere, accidente de muncă și boli profesionale nu se suportă din fondul asigurărilor sociale de sănătate, încât spitalul trebuie să deconteze Casei de Asigurări de Sănătate cheltuielile de spitalizare, de persoanele vinovate.
S., in calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective de asistenta medicala acordata, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat, acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate are obligația de a le restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D..
În cauza de față, a apreciat faptul ca, printr-o simplă interpretarea gramaticala a dispozițiilor art. 313 alin. 1 actul normativ mai sus menționat, a rezultat ca cel obligat la repararea prejudiciului este persoana; fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane, insa printr-o interpretare teleologica duce la concluzia ca in acele situații in care, din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a solicita persoana a cărei fapta proprie sa fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul. Cu alte cuvinte, fapta ilicita a beneficiarului de servicii medicale numai in lipsa sa de diligenta in stabilirea persoanei vinovate. In cazul in care a accepta ideea că persoana vinovata de vătămarea sănătății altei persoane trebuie obligata la repararea prejudiciului ar fi implicit în imposibilitatea reparării efective, in condițiile in care, in lipsa oricăror demersuri ale celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs aceasta vătămare, având în vedere faptul ca pârâtul/pârâta a fost victima unui accident de circulație/agresiune, iar unitatea a efectuat cheltuieli și a asigurat asistență medicală pârâtului, este evident că S. C. Județean de Urgență C. a suferit o diminuare a patrimoniului, fără ca pentru această existe o justă cauză. La baza diminuării patrimoniului a stat atitudinea pârâtului care nu a întreprins demersurile legale pentru a de identifica persoana culpabilă și nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care l-a accidentat.
Acest text de lege stabilește clar care sunt persoanele împotriva cărora furnizorii de servicii se pot îndrepta în vederea recuperării cheltuielilor efectiv ocazionate de asistența medicală - adică persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane - fără să prevadă și posibilitatea furnizorilor de servicii medicale de a se adresa în anumite condiții împotriva persoanelor vătămate, Legea 95/2006 fiind o lege specială de la care nu se poate deroga, fiind cunoscută regula căreia, pe cale de interpretare, nu pot fi create excepții în drept. Din dispozițiile legale menționate se poate concluziona faptul ca paratul avea obligația sa efectueze demersurile legale pentru a stabili vinovăția autorului accidentului/agresiunii, chiar si numai în vederea rezolvării obligațiilor ce rezulta din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior demarării acțiunii in instanța, astfel că se poate prezuma ca paratul își recunoaște culpa, constând in omisiunea sau neglijenta de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada ca starea sănătății sale afectata de o alta persoana care ar răspunde fata de furnizorul de servicii medicale, conform dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006.
De asemenea, practica judiciară a stabilit că și o persoană spitalizată poate avea calitate procesuală pasivă, atunci când nu depune minimum de diligente pentru a identifica autorul faptei ilicite, situația în care, din culpa beneficiarului îngrijirilor serviciilor medicale acordate, nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie să fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar acesta, în caz contrar, în situația în care instanțele naționale ar accepta ideea că doar persoana vinovată de vătămarea sănătății altei persoane trebuie obligată la repararea prejudiciului, ar presupune posibilitatea reparării efective și integrare a prejudiciului, în condițiile în care în lipsa oricăror demersuri judiciare a celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs această vătămare.
Ținând cont de dispozițiile art. 313, din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga în drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea a acestora" iar „spitalul, in calitatea de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuieli efective ocazionate de medicala acordata, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt din Fondul național de asigurări de sănătate".
A menționat faptul că sumele ocazionate de unitățile sanitare cu serviciile medicale acordate victimelor accidentelor de circulație/agresiunilor trebuie recuperate de furnizorii de servicii, in speța de fata S. C. Județean de Urgenta și restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D., de la persoanele care datorează debitul.
Reclamantul apelant a arătat că nu deține date sau documente privind persoanele care au produs fapta decât, acesta are în evidență persoanelor spitalizate.
Apelantul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 -298 Cod Procedura Civila, art. 262, 313 din Legea nr. 95/2006, art. 21 și următoarele Cod Procedura Fiscala, art. 89 si următoarele C.Pr. Fiscala.
Apelul este scutit de plata taxei de timbru conform disp. art. 30 alin. 1 din OUG nr. 80/2013.
Intimata pârâtă, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare în cauză.
Părțile nu au solicitat încuviințarea și administrarea de noi probe, conform disp. art. 478 alin. 2 N.c.p.c.
Analizând cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu, Tribunalul reține următoarele:
Astfel, potrivit disp art. 1 alin 1 coroborat cu art. 3 si art. 7 alin 1 Decretul 167/1958 dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, daca nu a fost exercitat in termen de 3 ani, termen care începe sa curgă la data când se naște acest drept.
Potrivit art. 1 alin. 2 D.167/1958, o data cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge si dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
In speța reclamantul a solicitat cheltuieli de spitalizare de la pârâta M. E. I. care a fost internată in spital in perioada 11.02.-14.02.2011.
Dreptul apelantului reclamant de a solicita intimatei parate achitarea debitului a luat naștere la data când obligația de plata a devenit scadenta, respectiv 14.02.2011 astfel încât termenul de prescripție s-a împlinit la data de 14.02.2014.
Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze a fost depusă la oficiul poștal la data de 05.12.2014, după expirarea termenului de 3 ani prev de art. 3 Decretul 167/1997.
Tribunalul nu poate reține argumentul reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată potrivit căruia termenul de prescripție al dreptului la acțiune este de 5 ani.
Prevederile art. 131 C.p.fisc. invocate de reclamant prevăd că dreptul de a cerere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui
În prezenta cauza reclamantul nu a solicitat executarea silită a vreunei creanțe fiscale, ci a investit instanța cu o acțiune având ca obiect stabilirea existenței în sarcina pârâtului a unei creanțe constând în contravaloarea prejudiciului cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuieli ocazionate de asistența medicală acordată.
Dreptul de a cere stabilirea existenței acestei creanțe exercitat de recurentul reclamant în prezenta cauză nu cade sub incidența disp. art. 131 alin. 1 C.p.fisc. invocate care reglementează, astfel cum am arătat, exclusiv termenul în care se prescrie dreptul de a cerere executarea silită a creanțelor fiscale.
În privința dreptului dedus judecății, incidente sunt disp. Decretului 167/1958 pentru argumentele anterior expuse.
Ca atare, Tribunalul apreciază că soluția de respingere a cererii introductive pronunțată de instanța de fond este justă, dar pentru considerentele anterior menționate.
Pentru aceste motive, în temeiul disp. art. 480 C.p.civ., Tribunalul va respinge apelul, urmând a păstra sentința apelată.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul formulat de către apelantul-reclamant S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în municipiul C., ., județul D., cont RO 19TREZ2915005XXX000154, deschis la Trezoreria C., cod fiscal_, împotriva sentinței civile 778/2015 pronuntata de Judecatoria B. in dosarul_ in contradictoriu cu intimata pârâta M. E. I., CNP_, domiciliată în mun. B., . C. ,nr.84, județul D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Decembrie 2015.
Președinte, L. A. | Judecător, G. C. F. | |
Grefier, E. D. C. |
Red.jud.G.C.F.
Tehnored.F.M./4 ex.
Jud.fond.P.C.
| ← Autorizarea executării obligaţiei de a face. Art. 580 ind.2... | Obligaţie de a face. Hotărâre din 04-12-2015, Tribunalul DOLJ → |
|---|
