Supraveghere specializată. Sentința nr. 574/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 574/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 574/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 574/2015

Ședința publică de la 15 octombrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. M. M.

Grefier A. D.

Ministerul Public – P. de pe lângă Tribunalul D. a fost reprezentat de procuror C. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D. în contradictoriu cu intimata D. V., având ca obiect supraveghere specializată.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic T. G. C. pentru petentă, lipsind intimata D. V..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, în temeiul art. 131 C. raportat la art. 133 alin. 1 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă părților cuvântul cu privire la probe.

Consilier juridic G. C. T. pentru petentă solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public, procuror C. R., arată că este de acord cu proba cu înscrisuri propusă de petentă și că nu solicită administrarea altor probe.

Instanța, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 C. încuviințează pentru petentă proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind admisibilă, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, instanța, potrivit dispozițiilor art. 244 alin. 3 C. declară cercetarea procesului încheiată și cu acordul părților, în temeiul dispozițiilor art. 392 C. constată deschise dezbaterile, acordând cuvântul asupra fondului.

Consilier juridic T. G. C. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și instituirea măsurii supravegherii specializate în familie a minorului D. C..

Reprezentantul Ministerului Public, procuror C. R., solicită admiterea acțiunii.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei civile de față;

La data de 27.07.2015 petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună instituirea supravegherii specializate in familie pentru minorul D. C., născut la data de 12.02.2003, fiul lui D. V., domiciliată in municipiul C., .. 19, jud. D..

În motivarea acțiunii se arată că minorul D. C. născut la data de 12.02.2003 provine din relația de concubinaj a mamei D. V., avand paternitatea nerecunoscuta.

Cazul copilului a intrat în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului D. urmare a rezoluției nr. 3977/P/2012 primite din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria C., prin care se arată faptul ca in data de 19.03.2012, minorul D. C., împreună cu alți copii au pătruns prin escaladare în imobilul părții vătămate Tanasie G., din C. de unde a luat două pături, o pompă de făcut presiune, o bormașină și o geantă de voiaj.

Având în vedere ca pentru fapta comisa, minorul, potrivit art 99 CP, nu răspunde penal, față de acesta, P. de pe lângă Judecătoria C. a sesizat D. D., in vederea luării unei masuri de protecție specială cu privire la faptele comise, conform Legii 272/2004 republicata, cu modificările și completările ulterioare.

In urma verificărilor efectuate la domiciliul minorului s-a constatat faptul ca mama este cea care se ocupa de creșterea și îngrijirea acestuia, conform raportului de reevaluare nr._/21.07.2015.

Mama copilului a luat la cunoștință de fapta acestuia și a fost de acord cu instituirea măsurii de protecție, conform minutei nr. 9117/24.04.2015. Mama copilului a declarat ca se va prezenta cu minorul la Comisia pentru Protecția Copilului D. in vederea instituirii supravegherii specializate in familie, conform acordului nr. 9116/24.04.2015, dar la ședințele Comisiei aceștia nu s-au prezentat.

Minorul a abandonat cursurile școlare, mama argumentând ca nu l-a mai lăsat la școală, deoarece a creat abateri disciplinare și pentru a preveni acest lucru, a hotărât că e mai bine sa nu se mai ducă.

Aceasta a fost informată cu privire la importanța școlarizării minorului și a promis că poate din toamna acesta va relua cursurile școlare.

De asemenea, minorul a beneficiat de evaluare psihologică și a declarat că nu va mai recidiva în comiterea unei fapte antisociale, conform declarației nr. 9113/24.04.2015.

Starea de sănătate a minorului este buna conform aceluiași raport.

Relațiile intrafamiliale sunt bune, conform aceluiași raport de evaluare întocmit de responsabilul de caz.

Conform anchetei sociale nr. 9118/24.04.2015 d-na D. V. locuieste împreună cu fiul său și ceilalți frați ai săi, într-o casă abandonată pe . număr, compusă din șase camere nefinisate, imobilul fiind neterminat.

Veniturile familiei sunt compuse din alocația de stat a copiilor și din colectarea și comercializarea pet-urilor, a fierului vechi și a hainelor second-hand.

Menționează ca a făcut demersuri pentru punerea in aplicare a acestei masuri, deoarece familia și-a schimbat des domiciliul și nu a putut fi identificata pentru instituirea acestei masuri.

Deoarece mama și copilul nu s-au prezentat la ședințele C. D., pentru stabilirea acordului cu privire la măsura supravegherii specializate in familia sa, măsura de supraveghere specializata, urmează a fi dispusă de către instanța judecătoreasca, conform art. 61 alin 2, lit. B, din Legea 272/2004 republicata privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

In drept, își întemeiază actiunea pe dispozițiile Legii 272/2004, republicată, privind protecția si promovarea drepturilor copilului.

Au fost anexate următoarele înscrisuri: Raport de evaluare a copilului in context socio-familial, plan individualizat de protecție, ancheta socială, raport de informare, adrese, certificat naștere copil, CI mama, rezoluția nr. 3977/P/2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prezenta cerere a petentei este întemeiată pentru următoarele considerente:

Minorul D. C., născut la data de 12.02.2003, provine dintr-o relație de concubinaj a mamei sale, D. V., având paternitatea nerecunoscută.

Întrucât la data de 19.03.2012 minorul D. C. împreună cu alți copii au sustras 2 pături, o pompă de făcut presiune, o bormașină și o geantă de voiaj, săvârșind infracțiunea prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 208 alin. 1-209 alin.l, lit.g din Codul Penal și având în vedere că pentru fapta comisă copilul nu răspunde penal, s-a solicitat luarea unei măsuri de protecție prevăzută de Legea 272/2004.

Protecția specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestațiilor și serviciilor destinate îngrijirii și dezvoltării copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinților săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat in grija acestora, în conformitate cu prevederile art. 54 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Măsurile de protecție specială a copilului sunt: plasamentul, plasamentul în regim de urgență și supravegherea specializată, potrivit art. 59 lit. a-c din Legea nr. 272/2004.

Supravegherea specializată, ca măsură de protecție specială, se dispune față de copilul care a săvârșit o faptă penală și care nu răspunde penal, în conformitate cu art. 71 alin.1 din Legea nr. 272/2004. În cazul în care există acordul părinților sau al reprezentantului legal, măsura se dispune de către comisia pentru protecția copilului, iar în lipsa acestui acord, de către instanța judecătorească.

Se dispune, astfel, față de minor, una dintre măsurile prevăzute de art. 59 lit. a și c, respectiv plasament sau supraveghere specializată prin menținerea copilului în familia sa, cu respectarea anumitor obligații, în condițiile art. 85 din lege.

La alegerea uneia sau alteia dintre măsurile mai sus prezentate se au în vedere criteriile prevăzute de art. 84 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, respectiv: condițiile care au favorizat săvârșirea faptei; gradul de pericol social al faptei; mediul în care a crescut și a trăit copilul; riscul săvârșirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute de legea penală; orice alte elemente de natură a caracteriza situația copilului.

Copilul D. C. locuiește împreună cu mama sa și ceilalți trei frați ai săi.

Mama copilului, numita D. V., a fost de acord cu instituirea măsurii supravegherii specializate în familia sa, iar potrivit anchetei sociale efectuata la domiciliul mamei, reiese faptul că, minorul locuiește efectiv împreună cu mama sa și nu figurează cu alte fapte cu caracter antisocial, aceasta putând exercita o supraveghere mai eficientă asupra minorului

Având în vedere că la data săvârșirii faptei, minorul nu răspundea penal, instanța constată că sunt întrunite condițiile prev. de art. 59 și 71 din Legea 272/2004, în care se arată că măsura supravegherii specializate se dispune față de copilul care a săvârșit o faptă penală și care nu răspunde penal și întrucât mama a fost de acord cu instituirea măsurii de protecție, se apreciaza că măsura supravegherii specializate poate fi instituită în familie.

În atare situație, constatând astfel că această cerere a petentei este întemeiată, instanța urmează a o admite și a institui măsura supravegherii specializate în familia mamei a copilului D. C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D.,cu sediul în C., .. 22, jud. D., în contradictoriu cu intimata D. V., domiciliată în C., ..19, județul D., având ca obiect instituire supraveghere specializată.

Dispune instituirea supravegherii specializate în familie a minorului D. C., CNP_, născut la data de 12.02.2003, fiul lui D. V..

Cu apel în 10 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 15 octombrie 2015.

Președinte,

A. M. M.

Grefier,

A. D.

Redactat AMM

Tehnoredactat AD

22 octombrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Supraveghere specializată. Sentința nr. 574/2015. Tribunalul DOLJ