Supraveghere specializată. Sentința nr. 77/2015. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 77/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 77/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 77/2015
Ședința publică de la 12 februarie 2015
Completul constitut din:
PREȘEDINTE A. M. M.
Grefier A. D.
Ministerul Public – P. de pe lângă Tribunalul D. a fost reprezentat de procuror C. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D. în contradictoriu cu intimații L. S. și L. C. având ca obiect încetare supraveghere specializată.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic T. G. C. lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Consilier juridic G. C. T. depune la dosarul cauzei delegație de reprezentare.
Instanța în temeiul art. 131 C. raportat la art. 133 alin. 1 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă părților cuvântul cu privire la probe.
Consilier juridic G. C. T. pentru petentă solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public, procuror C. R. arată că este de acord cu proba cu înscrisuri propusă de petentă și că nu solicită administrarea altor probe.
Instanța în temeiul art. 258 raportat la art. 255 C. încuviințează pentru petentă proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind admisibilă, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, instanța, potrivit dispozițiilor art. 244 alin. 3 C. declară cercetarea procesului încheiată și cu acordul părților, în temeiul dispozițiilor art. 392 C. constată deschise dezbaterile, acordând cuvântul asupra fondului.
Consilier juridic T. G. C. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Reprezentantul Ministerului Public, procuror C. R. solicită admiterea acțiunii.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, Tribunalul constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună instituirea măsurii supravegherii specializate în familie pentru minorul L. M. I. născut la data de 28.10.2002 în C., județul D., fiul lui L. C. CNP_ al numitei L. S. CNP:_ domiciliați legal în comuna Mârșani, . județul D..
În motivarea acțiunii, petenta arată că minorul L. M. I. născut la data de 28.10.2002 provine din relația de concubinaj a părinților săi având paternitatea recunoscută, relație legalizată ulterior. Din această relație au rezultat alți cinci copii cu vârste cuprinse între 1 respectiv 11 ani.
Situația copilului a intrat în atenția D. D. urmare a sesizării primite din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria C. nr._/P/2013 prin care se arăta faptul că minorul a fost cercetat pentru infracțiunea de furt. În fapt, s-a reținut că în ziua de 01.11.2013, minorul a sustras mai multe bunuri aparținând lui L. E..
Având în vedere că pentru fapta comisă, minorul, potrivit art 99 CP, nu răspundea penal, față de acesta P. de pe lângă Judecătoria C. a sesizat D. D., în vederea luării unei măsuri de protecție specială cu privire la faptele comise, conform Legii 272/2004.
În urma verificărilor efectuate de către responsabilul de caz la domiciliul părinților s-a constatat faptul că minorul se află în familie, părinții acestuia implicându-se atât financiar cât și emoțional în creșterea și îngrijirea copilului. În prezent tatăl copilului este plecat la muncă în străinătate, copilul fiind în grija mamei.
Conform raportului de reevaluare nr. 278/12.01.2015, copilul a recunoscut fapta și regretă, aceasta fiind singulară. Copilul nu a mai avut alte abateri disciplinare și nu este cunoscut în societate ca având un comportament antisocial.
Potrivit adresei nr 80/17.10.2014 copilul frecventează cursurile școlare la Școala Generală Mârșani, fiind elev în clasa a VI a. Copilul este caracterizat ca fiind un elev cu rezultate slabe la disciplinele școlare, dar are un comportament adecvat normelor școlare. Este sociabil și manifestă respect față de cadrele didactice.
Din adeverința medicală emisă de către medicul de familie reiese că minorul nu are probleme de sănătate.
Potrivit anchetei sociale locuința familiei este alcătuită din trei camere, bucătărie, mobilate modest.
Tatăl copiilor merge periodic la muncă în afara țării în vederea îmbunătățirii situației economice a familiei. Familia beneficiază de ajutor social din partea Primăriei Mârșani în cuantum de 227 ron pe lună.
De asemenea toți copiii familiei beneficiază de alocația de stat, suma totală fiind de 410 ron pe lună.
Părinții copilului au luat la cunoștință de faptele copilului, și au declarat că sunt de acord cu instituirea supravegherii specializate în familie, conform raportului de informare din_/10.10.2014, dar nu s-au prezentat la nici o ședință a Comisiei pentru Protecția Copilului D., în vederea stabilirii unei măsuri de protecție pentru copilul în cauză.
Relațiile intrafamiliale sunt bune conform aceluiași raport de evaluare întocmit de responsabilul de caz.
Veniturile familiei sunt compuse din banii obținuți de părinți la muncile ocazionale, venitul minim garantat, din munca prestată în afara țării precum și din alocațiile de stat ale celor 6 copii.
Familia copilului, este cunoscută în comunitate ca fiind o familie liniștită, fără să creeze probleme organelor locale, conform raportului de evaluare psiho-socială a copilului.
Deoarece părinții și copilul nu s-au prezentat la ședințele C. D., pentru stabilirea acordului cu privire la măsura supravegherii specializate în familia sa, măsura de supraveghere specializată, urmează a fi dispusă de către instanța judecătorească conform art 84 alin 2. din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
In drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile Legii 272/2004, republicată, privind protecția si promovarea drepturilor copilului.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri, în xerocopie: raport reevaluare, plan individualizat de protecție, Cn copil, CI tată, Ci mamă, certificate căsătorie, adresa comisie, adresa școală, ancheta socială, adresa poliție, adresa evidența populației, acord părinți, raport de informare familie, sesizare P. de pe lângă Judecătoria C., extras din registrul de naștere.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prezenta cerere a petentei este întemeiată pentru următoarele considerente:
Protecția specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestațiilor și serviciilor destinate îngrijirii și dezvoltării copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinților săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat in grija acestora, în conformitate cu prevederile art. 54 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Măsurile de protecție specială a copilului sunt: plasamentul, plasamentul în regim de urgență și supravegherea specializată, potrivit art. 59 lit. a-c din Legea nr. 272/2004.
Supravegherea specializată, ca măsură de protecție specială, se dispune față de copilul care a săvârșit o faptă penală și care nu răspunde penal, în conformitate cu art. 71 alin.1 din Legea nr. 272/2004. În cazul în care există acordul părinților sau al reprezentantului legal, măsura se dispune de către comisia pentru protecția copilului, iar în lipsa acestui acord, de către instanța judecătorească.
Se dispune, astfel, față de minor, una dintre măsurile prevăzute de art. 59 lit. a și c, respectiv plasament sau supraveghere specializată prin menținerea copilului în familia sa, cu respectarea anumitor obligații, în condițiile art. 85 din lege.
La alegerea uneia sau alteia dintre măsurile mai sus prezentate se au în vedere criteriile prevăzute de art. 84 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, respectiv: condițiile care au favorizat săvârșirea faptei; gradul de pericol social al faptei; mediul în care a crescut și a trăit copilul; riscul săvârșirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute de legea penală; orice alte elemente de natură a caracteriza situația copilului.
În speță, minorul minorul L. M. I. născut la data de 28.10.2002 provine din relația de concubinaj a părinților săi având paternitatea recunoscută, din această relație rezultând alți cinci copii cu vârste cuprinse între 1 respectiv 11 ani.
Întrucât minorul a săvârșit o faptă penală, iar la data săvârșirii acesteia nu răspundea penal, s-a solicitat de către P. de pe lângă Judecătoria C. instituirea supravegherii specializate în familie pentru minor.
Conform raportului de reevaluare nr. 278/12.01.2015, copilul a recunoscut ;i regretat fapta, aceasta fiind singulară, nu a mai avut alte abateri disciplinare și nu este cunoscut în societate ca având un comportament antisocial.
Minorul frecventează cursurile școlare la Școala Generală Mârșani, fiind elev în clasa a VI a și are un comportament adecvat normelor școlare. Este sociabil și manifestă respect față de cadrele didactice.
Având în vedere că din ancheta socială efectuată de D. D. reiese faptul că, minorul locuiește efectiv împreună cu familia și nu figurează cu alte fapte cu caracter antisocial, aceasta putând exercita o supraveghere mai eficientă asupra minorului, instanța consideră că măsura supravegherii specializate poate fi instituită în familie.
Se are în vedere de către tribunal împrejurarea că măsurile prevăzute de art. 59 din Legea nr. 272/2004 se iau pentru protecția specială a copilului, pentru a se preveni săvârșirea de către aceasta a altor fapte prevăzute de legea penală, iar nu în considerarea rezonanței sociale negative a faptei.
În atare situație, constatând astfel că această cerere a petentei este întemeiată, instanța urmează a o admite, și a institui măsura supravegherii specializate în familie a copilului L. M. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D., cu sediul în C., .. 22, jud. D., Cod fiscal (C.U.I.)_, cont RO 61TREZ__ deschis la Trezoreria C., în contradictoriu cu intimații L. S. și L. C., ambii cu domiciliul în comuna Mârșani, ..7, județul D., având ca obiect instituire supraveghere specializată.
Dispune instituirea supravegherii specializate în familie a minorului L. M. I., CNP_, născut la data de 28.10.2002 în C., județul D., fiul lui L. C. CNP_ și al lui L. S. CNP_.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 12 februarie 2015.
Președinte, A. M. M. | ||
Grefier, A. D. |
Red.jud.A.M.M.
Tehn.F.M./6 ex.
16.02.2015
← Conflict de competenţă. Sentința nr. 161/2015. Tribunalul DOLJ | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
---|