Uzucapiune. Decizia nr. 637/2015. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 637/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 637/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 637/2015

Ședința publică de la 03 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. F.

Judecător M. N.

Grefier C. C. S.

Pe rol judecarea apelului declarat de pârâtul M. C. PRIN PRIMAR în contradictoriu cu reclamanții G. I., G. L., pârâții P. E., M. I., P. E. O., P. F., N. P., împotriva sentinței civile nr. 8855 din 18 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect uzucapiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații reclamanți G. I., G. L. reprezentați de av. T. N. lipsind apelantul pârât și intimații pârâți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:

- este primul termen de judecată în apel;

- apelul este declarat și motivat în termen;

- au fost comunicate motivele de apel;

- s-a depus întâmpinare de către intimații reclamanți care s-a comunicat;

- nu s-a depus răspuns la întâmpinare.

Instanța, din oficiu, în temeiul art. 131 alin. 1 C.p.civ., verifică dacă este competentă general, material și teritorial să judece pricina și constată că este competentă cu soluționarea apelului, potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 2 C.p.civ.

Av. T. N. pentru intimații reclamanți invocă excepția netimbrării apelului și solicită anularea apelului ca netimbrat.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

La data de 11.07.2013, reclamanții G. I. și G. L. au chemat în judecată pe pârâții M. C. prin Primar, P. E., M. I., P. E. O., P. F. și N. P., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate dreptul de proprietate ca efect al uzucapiunii de lungă durată prin joncțiunea posesiilor asupra terenului intravilan în suprafață de 300 mp situat în C., . (fosta B. nr. F.N.) cu următoarele vecinătăți: la N-G. M., la E-Biserica Romanești, la S- B. C., la V- .> În motivarea cererii, reclamanții arată că au cumpărat, prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/02.09.1994, un teren loc de casă, fără construcții în suprafață de 400 mp situat în C., . și că au intrat în posesia terenului cu mult înainte de încheierea actului de vânzare-cumpărare, iar în anul 1996 au construit pe acest teren o casă, finalizată în 2011.

Se mai arată că, la întocmirea documentației cadastrale, în urma măsurătorilor efectuate a rezultat o suprafață mai mare de teren, respectiv 700 mp, cu 300 mp mai mult decât suprafața din acte.

Reclamanții consideră că și cu privire la diferența de teren în suprafață de 300 mp s-au comportat ca adevărați proprietari și au exercitat asupra acestuia o posesie continua, neîntreruptă, netulburată și publică.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 35 Ncpc și art. 1847, 1860, 1890 C.civ.

Prin sentința civilă nr. 8855/18.06.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, fost admisă acțiunea precizată de către reclamanți si s-a constatat dreptul de proprietate al reclamanților cu privire la terenul în suprafață de 301 mp situat în C. . care face parte din terenul în suprafață totala de 701 mp, din care pentru suprafața de 400 mp reclamanții au act de proprietate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/02.09.1994, de notariatul de Stat Județean D. reclamanții au cumpărat de la pârâții P. E., M. I., P. E. O., P. F. și N. P. un teren loc de casă, fără construcții în suprafață de 400 mp situat în C., ..

S-a mai reținut din declarațiile martorilor V. L., M. G. D., audiați în cauză la propunerea reclamanților, că reclamanții au cumpărat terenul în cauză, acesta fiind împrejmuit de la data cumpărării la fel ca și în prezent și că nu au fost tulburați în posesia imobilului de vreun vecin sau altă persoană.

Din raportul de expertiză întocmit în cauză, s-a reținut că suprafața de teren aferentă casei de locuit a reclamantei este de 701 mp, terenul fiind împrejmuit pe toate laturile.

Instanța a apreciat că uzucapiunea, invocată in cauza drept temei juridic al acțiunii, reprezintă un mod originar de dobândire a proprietății, prin care se constituie dreptul de proprietate in patrimoniul posesorului unui bun imobil, ca urmare a unui fapt juridic complex, constând în exercitarea posesiei asupra bunului imobil in temeiul si în condițiile prevăzute de lege .

Uzucapiunea sau prescripția achizitivă de scurtă durată (10-20 de ani) este un mod de dobândire a dreptului de proprietate sau a altui drept real (dezmembrământ al dreptului de proprietate, de ex. servituți) prin posedarea neîntreruptă și cu bună-credință a unui bun în temeiul unui just titlu.

Termenul este de 10 ani dacă adevăratul proprietar locuiește în circumpscripția tribunalului unde se află bunul imobil și de 20 de ani dacă locuiește în altă parte. De asemenea, termenul de 20 de ani se reduce când reclamantul face dovada că adevăratul proprietar a locuit o parte din timp în același județ (un an locuit în același județ echivalează cu doi ani locuiți în alt județ).

Prescripția achizitivă operează ca o sancțiune civilă pe care o suportă titularul dreptului de proprietate pentru pasivitatea sa, lăsând bunul în posesia altuia timp îndelungat. Acțiunea în uzucapiune este o acțiune reală și poate fi introdusă în instanță de către orice persoană care pretinde că a exercitat o posesiune utilă asupra unui imobil în perioada de timp stabilită de lege, chemând în judecată adevăratul proprietar al imobilului cu privire la care se invocă uzucapiunea.

J. titlu, în cadrul uzucapiunii de scurtă durată, este orice act translativ de proprietate (vânzare, schimb, donație etc.) care provine de la o persoană diferită față de adevăratul proprietar, cu condiția ca titlul să nu fie nul absolut. Un titlu anulabil poate constitui just titlu conform legii. Reclamantul va face dovada justului titlu după regulile dreptului comun.

Buna-credință este convingerea reclamantului care invocă uzucapiunea că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege pentru a-i putea transmite proprietatea. Este suficient ca buna-credință să fi existat în momentul transmiterii imobilului și se prezumă întotdeauna, sarcina probei relei-credințe a reclamantului revenind pârâtului.

Potrivit art 1846-1847 C.Civ. pentru a opera dobândirea proprietății prin uzucapiune se cer îndeplinite anumite condiții: posesia să fie continuă-posesorul să o exercite în mod regulat, fără intermitențe anormale; posesia să fie neîntreruptă;posesia să fie netulburată, să nu fie fondată sau conservată prin acte de violență, în contra sau din partea adversarului; posesia trebuie să fie publică-să nu fie exercitată în ascuns de adversarul său, încât acesta să nu fie în stare de a putea să o cunoască; posesia trebuie să fie exercitată sub nume de proprietar.

Pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani posesorul trebuie să fi exercitat o posesie utilă( adică neafectată de vreun viciu) asupra imobilului în discuție și care să respecte toate condițiile impuse de art 1847 C.Civ iar posesia să se fi exercitat pe o perioadă de minim 30 de ani, indiferent dacă posesorul a fost de bună credință sau de rea credință.

În afara condițiilor generale (posesia utilă și exercitarea acesteia, neîntrerupt, pe o perioadă de 10 până la 20 de ani), uzucapiunea de scurtă durată implică îndeplinirea următoarelor condiții speciale: posesia să se întemeieze pe un just titlu și pe buna-credință a posesorului.

Pentru a opera uzucapiunea de scurtă durată trebuie îndeplinite suplimentar două condiții speciale: . se fi realizat în temeiul unui just titlu și, respectiv, cu bună-credință din partea posesorului.

Efectul principal al uzucapiunii este acela că posesorul devine titular al dreptului de proprietate sau, după caz, al altui drept real asupra bunului posedat în tot timpul cerut de lege. Acest efect se produce retroactiv, în sensul că posesorul va fi considerat proprietar din prima zi a posesiei sale și nu de la momentul împlinirii termenului.

În speță, instanța a constatat că sunt îndeplinite aceste condiții legale reclamanții exercitând o posesie utilă de peste 10 de ani asupra terenului în cauză pentru care au achitat taxe și impozite corespunzătoare, astfel încât, în baza art 111 C.Pr. Civ. a admis acțiunea precizată și a constatat dreptul de proprietate al reclamanților cu privire la terenul în suprafață de 301 mp situat în C. . care face parte din terenul în suprafață totala de 701 mp, din care pentru suprafața de 400 mp reclamanții au act de proprietate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul M. C. prin Primar, însă fără a-l timbra.

Potrivit art. 470 alin 2 din C.proc.civ., la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxelor de timbru.

Potrivit art. 470 alin 3 din C.proc.civ. lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.

Tribunalul constată că în speță, deși apelantului i-a fost comunicată legal, obligația achitării unei taxe de timbru în cuantum de 800 lei, titulara căii de atac nu și-a îndeplinit această obligație, nici în faza de regularizare, și nici până la primul termen de judecată și nici nu au formulat vreo cerere de reexaminare sau acordare a facilităților privind plata taxei.

Potrivit art. 470 alin(3) NCPC, cerința depunerii taxei de timbru aferente cererii de apel este prevăzută sub sancțiunea nulității, iar lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.

Cum până la primul termen de judecată la care apelantul a fost legal citat, nu a fost depusă dovada achitării taxei de timbru în cuantumul stabilit de instanță pentru calea de atac, în cauza devine aplicabilă dispoziția legală imperativă, referitoare la sancțiunea nulității apelului.

Pe cale de consecință, având în vedere prevederile mai sus menționate, Tribunalul va admite excepția netimbrării și va anula apelul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării apelului.

Anulează apelul declarat de pârâtul M. C. PRIN PRIMAR, cu sediul în C., . nr.7, județul D., în contradictoriu cu reclamanții G. I., G. L., ambii cu domiciliul în C., ., județul D., pârâții P. E., cu domiciliul în C., .. 63, județul D., M. I., cu domiciliul în C., cart. Craiovița Nouă, ., ., P. E. O., cu domiciliul în C., ., .,județul D., P. F., cu domiciliul în C., ., județul D., N. P., cu domiciliul în C., .. 63, județul D., împotriva sentinței civile nr. 8855 din 18 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Aprilie 2015.

Președinte,

V. F.

Judecător,

M. N.

Grefier,

C. C. S.

Red.jud.V.F.

Tehn.F.M și VF

10 ex./ 27 04 2015

Jud.fond.M.D.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Decizia nr. 637/2015. Tribunalul DOLJ