Uzucapiune. Sentința nr. 9640/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9640/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 220/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 220/2015
Ședința publică de la 18 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C. C.
Judecător I. G. Ș.
Judecător M. N.
Grefier F. C. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurentul-petent E. C. împotriva sentinței civile nr. 9640/03.07.2014, pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. C. PRIN PRIMAR, având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurentul-petent E. C. avocat M. C. în baza împuternicirii din data de 26.11.2014 emisă de Baroul M., lipsă fiind intimatul-pârât M. C. PRIN PRIMAR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care a învederat instanței următoarele:
- la termenul anterior, s-a încuviințat cererea de amânare formulată de recurentul-petent E. C. pentru a depune un document din care să rezulte modalitatea în care fiecare dintre frați înțelege să-și însușească calitatea de moștenitor la succesiunea mamei;
- s-a pus în vedere recurentului-petent să depună un certificat de rol fiscal pentru a se observa cine a plătit impozitul pentru imobilului în litigiu.
Avocat M. C., pentru recurentul-petent E. C., precizează că atât prin cabinet, cât și clientul au depus cereri la care nu au primit răspuns, emițându-se un certificat de atestare fiscală, pe care îl depune la dosar împreună cu demersurile întreprinse. Precizează că a făcut cercetări pentru a observa cum înțeleg frații să-și dezbată succesiunea, recurentul contactându-l pe fratele din Italia, sens în care depune la dosar certificat de căsătorie al părinților pentru a face dovadă că imobilul ce face obiectul cauzei este bun propriu al defunctului E. C.. Arată că la fila 8 din dosarul de fond fratele E. Gerogică a depus declarație expresă de renunțare la moștenirea tatălui, din înscrisul de la fila 10 reiese că unicul moștenitor acceptant al defunctului E. G. este recurentul E. C.. Consideră că nu se mai impune a face dovada cum se dezbate succesiunea după defuncta mamă în condițiile în care imobilul nu are cum să intre în comunitatea de bunuri a soților. Arată că a fost depusă declarație de acceptare expresă a succesiunii defunctei E. E. de către recurentul E. C.. Învederează că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat M. C., pentru recurentul-petent E. C., solicită admiterea recursului și rejudecând, sa dispuna admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, conform motivelor detaliate în scris. Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 01.02.2013 sub nr._, reclamantul E. C. a chemat în judecată pe pârâtul M. C. PRIN PRIMAR, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să constate dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului situat in intravilanul mun. C., ., in suprafața de 412 mp cu următoarele vecinătăți: la N – I. P., E – C. E., S – T. V., V – . al uzucapiunii de 30 ani (prescripție achizitiva) prin joncțiunea posesiilor, precum si dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției în suprafață de 42 mp. (casa de locuit – corp principal compus din 2 camere si o sală), ca efect al accesiunii imobiliare.
In motivarea cererii, reclamatul a arătat că este fiul defunctului E. G. (decedat cf. certificatului de deces la 16.11.2011) si al numitei E. E., având si un frate pe nume E. G., care alături de mama sa E. E. au înțeles să renunțe la succesiunea defunctului, dând in acest sens declarații notariale autentificate, pe care le anexează prezentei cereri.
Reclamantul a mai precizat ca in anul 1966, defunctul E. G. a cumpărat suprafața de teren de 412 mp individualizată mai sus, de la o persoana fizică (un domn văduv și destul de in vârstă) pe care nu l-a cunoscut insă din câte i-a povestit tatăl său, domicilia in București. Ulterior anului 1966, din motive pe care nu le cunoaște reclamantul, actele de vânzare-cumpărare nu s-au mai perfectat in forma autentica, dar familia a continuat sa folosească acel teren si ulterior sa construiască pe el o casă si să locuiască in ea.
Reclamantul a mai învederat că in anul 1970, pe terenul cumpărat s-a construit pe o suprafața de aproximativ de 100 mp si pe o fundație din beton, zidărie din paiantă, șarpantă din lemn si învelitoare din țiglă, un imobil compus din 2 camere, o sala - antreu si o anexa bucătărie plus magazie (aceasta din urma fiind insa distrusa de cutremurul din 1977), iar in prezent imobilul casa de locuit are 42 mp si este compus din cele 2 camere si o sală – antreu. Restul suprafeței de teren de 370 mp are in prezent destinația de teren arabil intravilan.
De asemenea, reclamantul a mai susținut că din anul 1966 de când a fost cumpărat imobilul teren si respectiv din anul 1970 când a fost construit imobilul casa de locuit, a locuit in mod continuu, neîntrerupt, netulburat, neviciat, public, fiind recunoscut ca un adevărat proprietar al casei situate C., ., fiind astfel aplicabile disp. art. 1860 cod civil respectiv joncțiunea posesiilor, motiv pentru care a promovat prezenta acțiune.
Reclamantul a mai menționat ca in prezent la Direcția de Taxe si Impozite a Primăriei C., acesta este cel care achita taxele si impozitele imobilului, iar de-a lungul timpului a adus o . îmbunătățiri de conservare si îngrijire a imobilului, care nu au făcut niciodată obiectul vreunui litigiu, nefiind revendicat de către un alt proprietar.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 1890 si urm. cu referire la disp. art. 1860, 645, 1837, 1846-1847, 489 si urm. Cod Civil din 1864.
In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei memoriu tehnic privind imobilul in litigiu, certificat de atestare fiscala nr._/10.03.2008 eliberat de Primăria C. – Direcția de Impozite si Taxe, declarații de renunțare la succesiunea autorului E. G., acte de stare civilă.
Pârâtul M. C. prin Primar, legal citat, nu a formulat întâmpinare in cauză.
Prin sentința civilă nr.9640/03.07.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ , a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul E. C., în contradictoriu cu pârâtul M. C. PRIN PRIMAR,
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost precizată, reclamantul E. C. a solicitat instanței constatarea dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune asupra terenului intravilan în suprafață de 412 mp., situat în mun. C., ., județul D., precum si dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției în suprafață de 42 mp. (casa de locuit – corp principal compus din 2 camere si o sală), ca efect al accesiunii imobiliare.
În raportul de expertiză specialitatea topografie, întocmit de expert S. A., depus la dosar (filele 143-148) expertul a concluzionat că, după cercetările și măsurătorile efectuate la fața locului, terenul în litigiu are suprafața de 416 mp. și este situat în mun. C., ..
S-a arătat de asemenea că, terenul în litigiu nu figurează în domeniul public sau privat al municipiului C., este împrejmuit pe toate laturile, este în posesia reclamantului E. C. și are următoarele vecinătăți: la N – I. P., la E – C. G. și C. L., la S – T. V. și la V – . că pe suprafața de 416 mp. în litigiu sunt edificate o casă de locuit, o anexă gospodărească și o fundație.
Deși reclamantul E. C. a susținut că terenul în litigiu a fost achiziționat de tatăl său E. G. de la un proprietar persoană fizică, instanța a reținut că nu au fost depuse niciun fel de înscrisuri în acest sens, și, mai mult, partea nici măcar nu a putut să-l identifice corespunzător pe așa-zisul vânzător.
Reține instanța de asemenea că, în data de 10.03.2008, terenul a fost pentru prima dată declarat la rolul fiscal al numitului E. G. (tatăl reclamantului), în suprafață de 413 mp., din care 42 mp. ocupați de construcții iar 371 mp. liberi, potrivit certificatului de atestare fiscală nr._/10.03.2008, f. 6.
Fiind audiat, martorul V. D. a declarat că se învecinează cu imobilul stăpânit de familia reclamantului, această suprafață de teren fiind stăpânită inițial de E. G. care era tatăl reclamantului, iar după decesul acestuia de reclamant. A mai arătat același martor că terenul a fost stăpânit începând cu anul 1969/1970, fiind împrejmuit inițial de către E. G. cu gard de scândură, ce a fost înlocuit recent de către reclamant cu unul din beton și metal. Același martor a mai arătat că terenul nu a suferit în timp modificări ale liniei de hotar iar ulterior, pe această suprafață, a fost edificată și o construcție-casă de locuit; de-a lungul timpului nu au existat litigii cu privire la dreptul de proprietate, membrii familiei reclamantului fiind cei cunoscuți ca și proprietari.
Instanța a reținut că uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietății și în același timp o sancțiune pentru proprietarul imobilului care nu a manifestat diligență un timp îndelungat, lăsând posibilitatea altor persoane să intre în posesia bunului. Așadar, prin efectul uzucapiunii, cel care a exercitat o posesie utilă asupra terenului pentru perioada de timp prevăzută de lege, dobândește dreptul de proprietate asupra imobilului, corelativ stingându-se dreptul fostului proprietar.
Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, așa cum este reglementat prin art. 1890 C.civ. (din 1864), e necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată și să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună-credință sau de rea-credință.
În acest sens, art. 1846 alin. 1 C.civ. (din 1864) prevede că orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii, iar conform art. 1847 C.civ., pentru a se putea prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Astfel, instanța a reținut că, atât timp cât reclamantul nu deține un just titlu, cum este cazul în speță, singura modalitate prin care acesta poate dobândi dreptul de proprietate este uzucapiunea prevăzută de disp. art. 1890 C.civil, respectiv prin exercitarea unei posesii utile timp de treizeci de ani.
Prin coroborarea susținerilor părții din cererea introductivă formulată, astfel cum aceasta a fost precizată, cu înscrisurile depuse la dosar, cu concluziile expertizei tehnice specialitatea topografie, precum și cu cele ale expertizei construcții civile și cu depoziția martorului audiat V. D., instanța reține că familia reclamantului a posedat începând cu anul 1970 o suprafață de 416 mp., amplasată pe teritoriul administrativ al mun. C., ..
Pentru dobândirea însă a dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, așa cum este reglementat prin art. 1890 C.civ., e necesar, astfel cum s-a arătat anterior să fie îndeplinite cumulativ două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată, respectiv potrivit art. 1847 C.civ. să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar și să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună-credință sau de rea-credință.
Prin prisma aceluiași probatoriu administrat, instanța a constatat că, în cauză, posesia exercitată de către reclamantul E. C. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1847 Cod civ., în sensul că, anterior anului 2011 când autorul său E. G. a decedat, reclamantul nu a exercitat posesia sub nume de proprietar, iar anterior anului 2008 posesia exercitată de familia reclamantului nu a avut caracter public în contradictoriu cu pârâtul M. C. prin Primar.
Astfel, în ceea ce privește posesia exercitată de reclamantul E. C. anterior anului 2011, instanța a avut în vedere că acesta a recunoscut dintotdeauna calitatea de proprietari ai imobilului în litigiu părinților săi, E. G. și E. E.. Prin urmare, până la decesul autorului E. G., survenit la data de 16.11.2011, însuși reclamantul recunoaște expres că actele de folosință au fost exercitate de reclamant și de familia restrânsă a acestuia (soție și copii) cu îngăduința celor doi autori, considerente pentru care nu se poate reține că acestea pot caracteriza o posesie utilă sub nume de proprietar, în condițiile în care aceștia erau conștienți că proprietatea acestei suprafețe de teren nu le aparținea, stăpânirea terenului fiind lipsită de animus sibi habendi, deci de elementul intențional psihologic al posesiei.
Stăpânirea imobilului „cu îngăduința proprietarului” oricât de mult ar dura în timp, nu este de natură să ducă la dobândirea dreptului prin uzucapiune, deoarece precaritatea este mai mult decât un viciu al posesiei, iar în realitate nu se exercita o posesie utila în sensul dispozițiilor art. 1853 alin. 2 C.civ. .
Este adevărat că reclamantul este prezumat ca fiind în prezent singurul moștenitor legal acceptant al autorului E. G., potrivit certificatului de calitate de moștenitor autentificat sub nr. 52/17.04.2013, însă, în același timp, trebuie subliniat că la data decesului autorului său, respectiv 16.11.2011, termenul de 30 de ani al prescripției era deja împlinit, astfel că, sub rezerva întrunirii și a celorlalte condiții, efectele uzucapiunii s-au născut în patrimoniul comun al soților E. G. și E., nemaiputând fi invocată în atare situație instituția joncțiunii posesiilor.
În plus, în ceea ce privește posesia exercitată de familia extinsă a reclamantului anterior anului 2008, instanța va avea în vedere faptul că aceasta nu a fost exercitată în mod public față de persoana în contradictoriu cu care reclamantul solicită constatarea dreptului de proprietate, respectiv M. C..
Astfel, așa cum a rezultat din cuprinsul certificatului de atestare fiscală nr._/10.03.2008, terenul a fost înregistrat pentru prima dată în evidențele fiscale abia în anul 2008, dată de la care au fost achitate și taxele și impozitele aferente.
Prin urmare, nefiind făcută nici dovada caracterului public al posesiei exercitate în perioada 1970-2008 de vreme ce nu a fost probată plata taxelor și impozitelor datorate bugetului local pentru perioada de timp anterior menționată și care plată, în raport cu pârâtul chemat în judecată, M. C., ar fi reprezentat singura dovadă clară a exercitării posesiei de către reclamant, sub nume de proprietar, în raporturile juridice cu pretinsul titular al acestui drept, instanța reține că, așa cum s-a arătat deja, o posesie clandestină nu poate constitui temei legitim pentru dobândirea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii.
De asemenea, având în vedere soluția pronunțată asupra cererii privind constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 416 mp. situat în mun. C., ., jud. D., instanța a constatat că este neîntemeiat și capătul de cerere având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor existente pe teren, întrucât potrivit dispozițiilor art. 488 și 489 C.civ. (din 1864) invocate de reclamant, numai proprietarul terenului devine prin accesiune și proprietarul construcțiilor edificate pe teren.
În concluzie, instanța a respins ca neîntemeiată cererea în privința tuturor petitelor formulate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul E. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prima critica a recursului vizeaza retinerea instantei de fond in sensul ca nu au fost depuse inscrisuri la dosar referitoare la achizitionarea terenului de catre E. G., recurentul aratand ca daca ar fi existat acte de proprietate, actiunea de fata nu ar mai fi avut sens.
De asemenea, a aratat ca daca detinea chiar un act sub semnatura privata referitor la imobil, ar fi promovat un alt tip de actiune in justitie, cu un alt temei.
Sustine ca sunt intrunite conditiile uzucapiunii, in 48 de ani de cand tatal sau a cumparat imobilul, acesta nefiind revendicat de nimeni.
In al doilea rand, critica rationamentul instantei de fond si sub aspectul declararii imobilului la rolul fiscal, recurentul aratand ca depunerea la dosar a unui certificat din anul 2008 a fost aleatoare, fara a avea semnificatia ca abia in anul acela a avut loc inregistrarea imobilului in scopul platii taxelor si impozitelor.
A invederat instantei de recurs, faptul ca inscrisul de la fila nr. 5 a dosarului, intitulat "memoriu tehnic", este relevant sub aspectul caracterului public al posesiei exercitate asupra imobilului.
Recurentul sustine ca sunt indeplinite conditiile jonctiunii posesiilor pe care a invocat-o in sprijinul actiunii, exercitarea posesiei sub nume de proprietar de catre el anterior decesului tatalui sau, fiind dovedita prin faptul locuirii in imobila inca de la nastere, apoi prin faptul construirii pe teren a unui gard, consolidarii casei, edificarii unei constructii noi, conservarii proprietatii in perioada in care parintii sai locuiau la . nu a fost echivoca.
O alta critica in recurs, se refera la solutia in raport de jonctiunea posesiilor, apreciind ca nu ii poate fi imputata pasivitatea tatalui sau de a nu-si fi lamurit in timpul vietii problema proprietatii. Sustine ca tatal sau in timpul vietii si el personal, au exercitat o posesie utila asupra terenului si casei timp de 30 de ani, posesia fiind continuata si in prezent de catre el, sub aceleasi caracteristici.
Referitor la îndeplinirea condiției exercitării posesiei în contradictoriu cu pârâta M. C. prin Primar (caracter public) a familiei reclamantului, a arătat că aceasta a fost făcută în mod public de tatăl reclamantului E. G. începând din anul 1976 conform înscrisului de la p.5. intitulat memoriu tehnic, din care reiese faptul că „la cererea beneficiarului E. G. domiciliat în C., ., înregistrată la nr.1258/76 s-a întocmit documentația pentru secția financiară" (rolul nominal unic al defunctului meu tată E. G. ce reiese din certificatele fiscale depuse are nr._), și continuată în prezent de către recurent în același mod public.
Reclamantul arată că a dovedit faptul că în prezent la Direcția taxe și impozite a Primăriei C., după decesul tatălui E. C. (16.11.2011), el este cel care achită taxele și impozitele aferente imobilului.
Chiar instanța reține aspectul că „terenul în litigiu nu figurează în domeniul public sau privat al municipiului C., este împrejmuit pe toate laturile, este în posesia reclamantului E. C...." și inclusiv pârâta M. C. prin Primar a fost prezentă prin reprezentant inspector G. M. la ambele expertize și nu a avut nici o obiecțiune în procesele verbale încheiate de către experți și nici la rapoartele de expertiză. Nici măcar în fața instanței de judecată, pârâta M. C. prin Primar nu a avut o poziție de respingere a acțiunii reclamantului. totuși instanța de fond îmi respinge acțiunea ca neîntemeiată. Menționeaază că asupra acestui imobil casă + teren nu au existat niciodată nici un litigiu sau vreo revendicare a vreunui alt proprietar pentru simplul fapt că din anul 1966 a aparținut familiei reclamantului, a fost și este cunoscut de toți vecinii dar și de către pârâta M. C. prin Primar ca fiind dintotdeauna adevărații proprietari.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 Vechi C.proc.civilă raportat la disp.art.304 Vechi C.proc.civilă.
Analizand recursul prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor legale incidente, Tribunalul apreciaza ca acesta este nefondat.
Actiunea cu care a fost investita instanta, a avut ca obiectiv recunoasterea in patrimoniul recurentului reclamant a dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 412 mp din . ca efect al uzucapiunii de 30 de ani realizata inclusiv prin jonctiunea posesiilor, precum si a dreptului de proprietate asupra constructiei in suprafata de 42 mp, ca efect al accesiunii imobiliare.
Probele administrate in cauza, releva urmatoarea stare de fapt:
E. G. (decedat la data de 16.11.2011) si E. E. (decedata la data 01.09.2014), s-au casatorit la data de 03.01.1962, asa cum rezulta din cerificatul de casatorie depus la fila nr. 89 a dosarului de recurs.
Din memoriul tehnic de la fila nr. 5 a dosarului de fond la care face referire si recurentul, memoriu intocmit in anul 1976 odata cu documentatia necesara pentru sectia financiara la cererea beneficiarului E. G., rezulta ca imobilul constructie edificat pe terenul in suprafata totala de 405 mp (mentiune in act) din C., . (fost 53), a fost realizat in anul 1970.
In ceea ce priveste achizitionarea terenului, recurentul a mentionat ca nu poseda niciun inscris, dar ca acest fapt a avut loc in anul 1966.
Plasarea in timp a cumpararii terenului din cauza, prezinta importanta sub aspectul determinarii momentului de la care incepe sa curga termenul de 30 de ani de posesie, necesar pentru dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Desi singurul martor audiat in cauza in sedinta publica din 26.06.2014 (fila nr. 155 dosar fond) si care are calitatea de vecin, a sustinut ca tatal reclamantului a intrat in posesia terenului in anii 1969-1970, din cauza neconsemnarii in vreun document a datei si avand in vedere perioada lunga scursa pana in prezent, apreciem ca este acceptabil ca afirmatiile celor audiati sa nu fie de cea mai mare acuratete; in aceste imprejurari, vom da eficienta datei inscrise in cererea de chemare in judecata care ii este mai favorabila reclamantului si vom retine ca tatal sau, a cumparat terenul in suprafata de 412 mp din . (in prezent 63), in anul 1966.
Prin urmare, la data respectiva orice drept relativ la teren, a devenit componenta a patrimoniului comun al sotilor E. G. si E. (casatoriti in anul 1962), fiind incidente prevederile art. 30 din C. familiei adoptat prin Legea nr. 4/1953, conform carora "Art. 30 - Bunurile dobîndite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobîndirii lor, bunuri comune ale soților.
Orice convenție contrară este nulă.
Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită."
Sunt importante cateva consideratii de natura teoretica legat de institutia uzucapiunii de lunga durata, pentru a se evidentia mai usor neajunsurile situatiei concrete din cauza, care conduc la respingerea actiunii.
Astfel, dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, presupune doua conditii esentiale si cumulative: posesia utila si neviciata si durata de 30 de ani a exercitiului acesteia.
Jonctiunea posesiilor reprezinta operatiunea juridica prin care se adauga la termenul posesiei actuale a posesorului timpul cat lucrul a fost posedat de autorul sau, adica de posesorul anterior, dar numai in situatia in care exista o posesie utila atat in cazul posesorului actual, cat si in cazul autorului sau, nu exista o intrerupere naturala sau civila intre posesia autorului si cea actuala, iar posesorul actual este un succesor in drepturi cu titlu universal sau cu titlu particular al autorului.
Posesia este utila atunci cand, asa cum stabilea art. 1847 din C.civ din anul 1864 aplicabil in cauza, este continua, netulburata, publica si sub nume de proprietar. La aceste calitati ale posesiei, practica Inaltei Curti de Casatie si Justitie a consacrat necesitatea adaugarii conditiei neechivocului, care s-ar traduce prin imperativul de a nu exista indoiala in privinta titlului sub care sunt savarsite actele de folosinta.
Or, in privinta imobilelor, viciul echivocului poate proveni din starea de indiviziune sau devalmasie, respectiv ori de cate ori actele de folosinta sunt exercitate de mai multe persoane asupra unuia si aceluiasi bun.
In asemenea imprejurari, cel care invoca posesia exercitata exclusiv si sub nume de proprietar, trebuie sa si faca dovada corespunzatoare.
In cauza de fata, reclamantul a demonstrat ca mama sa E. E. si fratele sau E. G. au renuntat la succesiunea tatalui (astfel ca el este singurul mostenitor al acestuia culegand cota de 1/1 din masa succesorala), dar nu a demonstrat ca tatal E. G. a stapanit terenul situat pe . exclusiv si sub nume de proprietar, respectiv ca a exercitat o posesie apta sa conduca la prescriptia achizitiva.
Faptul renuntarii sotiei supravietuitoare la mostenirea defunctului nu poate avea conotatia curatirii retroactive a posesiei precare exercitate de E. G., dupa cum nici din nealaturarea ei demersului judiciar al reclamantului nu se poate trage o asemenea concluzie.
Dimpotriva, dupa normele legale aplicabile si dupa probele administrate in cauza, actele de folosinta asupra terenului au fost exercitate si de catre E. E. inca de la inceput, asa incat orice drept in legatura cu respectivul teren ii apartine si acesteia.
Recurentul a invocat ca de fapt, el a fost cel care a exercitat posesia asupra terenului impreuna cu tatal, iar in conditiile in care este singurul mostenitor al acestuia, apelul la jonctiunea posesiilor nu ar trebui sa ridice probleme.
Lucrurile nu sunt asa de facile precum apreciaza recurentul, pentru ca posesia niciunuia dintre ei nu este apta a conduce la dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune; posesia autorului a fost echivoca in considerarea calitatii sale de persoana casatorita atat la data debutului actelor de folosinta cat si pe parcurs, iar in ceea ce il priveste pe recurent, conceptul de "posesie" isi gaseste cu greu locul in succesiunea de acte si fapte juridice care intereseaza cauza.
Astfel, imprejurarea ca a locuit in imobil de la nastere, ca la maturitate a conservat bunurile (casa construita de catre parinti), ca a edificat la randul sau o constructie pe acelasi teren, ori ca a locuit singur diferite perioade de timp, nu inseamna altceva, decat ca in copilarie a beneficiat de intretinerea parintilor si apoi a contribuit la protejarea patrimoniului acestora, devenind astfel creditorul lor pentru investitiile facute. Toate aceste acte nu pot fi asimilate posesiei exercitate sub nume de proprietar, in conditiile in care aceleasi acte au efectuat concomitent si autorii sai.
Nu impartasim opinia instantei de fond in sensul ca posesia a fost afectata de viciul clandestinitatii, criticile recurentului fiind pertinente in sensul ca memoriul tehnic din anul 1976 face pe deplin dovada contrara, iar neperceperea impozitului de catre administratia locala o perioada de timp nu semnifica decat lipsa de diligenta din partea acesteia, iar nu caracterul nepublic al posesiei.
De asemenea, nu impartasim nici ideea conform careia plata taxelor ar fi reprezentat singura dovada a exercitarii posesiei sub nume de proprietar, deoarece aceasta conditie se poate deduce si din alte imprejurari, cum ar fi, de exemplu, faptul construirii unei locuinte statornice pe teren.
In concluzie, instanta retine ca, sub rezervele aratate in prezenta, solutia primei instante in ceea ce priveste dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului este legala si temeinica.
Nedovedind calitatea de proprietar al terenului, nu poate dovedi nici calitatea de proprietar al constructiei in temeiul accesiunii imobiliare, art. 492 C.civ. de la 1864 stabilind fara echivoc faptul ca "Orice constructie, plantatie sau lucru facut in pamant sau asupra pamantului, sunt prezumate a fi facute de proprietarul acelui pamant cu cheltuiala sa si ca sunt ale lui, pana ce se dovedeste din contra".
Pentru considerentele expuse, instanta urmeaza sa respinga ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-petent E. C. împotriva sentinței civile nr. 9640/03.07.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. C. PRIN PRIMAR, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.03.2015.
Președinte, L. C. C. | Judecător, I. G. Ș. | Judecător, M. N. |
Grefier, F. C. C. |
Red.jud.L.C.C.
Tehn.F.M./2 ex.22.04.2015
Jud.fond.C.M.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2295/2015. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Sentința nr. 4297/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
