Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 146/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 146/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 146/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 146
Ședința publică de la 18 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. F.
Judecător M. M.
Grefier C. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului formulat de apelantul-pârât I. C., domiciliat în comuna Brăhășești, ., în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. I. S., domiciliat în comuna Brăhășești, ., împotriva sentinței civile nr. 622/28.03.2014 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „acțiune în răspundere delictuală”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.02.2015, când Instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la 18.02.2015.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria T. sub nr._ din 16.12.2013, reclamantul L. I. S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I. C., obligarea acestuia la plata sumei de 15.000 lei reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.
In motivare, reclamantul a arătat că pârâtul a formulat împotriva sa mai multe plângeri penale, pentru infracțiunile de dare de mită prev. de art.255 alin.1 c.p. și abuz în serviciu, prev. de art.246 alin.1 C.p., fapte ce au făcut obiectul dosarului nr.947/P/2012, dosar 159/P/2013 și dosar 488/P/2013. In toate aceste dosare s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul disp.art.10 lit.a, art.10 lit.d C.p.p. și art. 10 lit.f. In calitate de agent de poliție - ajutor șef de post la Postul de Poliție Brăhășești, în data de 23.08.2012, l-a sancționat contravențional pe pârâtul I. C. cu o amendă de 2000 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de disp.art.19 alin.1 lit.b din Legea nr.191/2010, reținându-se în sarcina sa faptul că a fost depistat în timp ce transporta material lemnos, fără a deține acte de proveniență . Procesul verbal de contravenție a fost contestat de pârât la Judecătoria T., însă a fost respinsă plângerea contravențională și totodată a fost respins și recursul formulat la Tribunalul G. de către acesta împotriva sentinței civile nr.2561/2012 pronunțate de Judecătoria T. . Faptele ilicite sunt explicite și demonstrate prin înscrisuri, acestea fiind săvârșite cu vinovăție certă, astfel că prejudiciul constă în afectarea imaginii sale publice, a prestigiului și reputației de care se bucură în societate, afectându-l pe plan profesional, fiind evidentă legătura de cauzalitate între faptele ilicite și prejudiciu.
In drept, și-a întemeiat cererea pe disp.art.998 – 999 C.civ.
A depus la dosar următoarele înscrisuri: procesul verbal nr.16/09.12.2013, Rezoluția nr.947/P/2012 din 15.04.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul G., Rezoluția nr.488/P/2013 din 11.09.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul G., rezoluția nr.159/P/2013 din 27.08.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria T..
In urma comunicării cererii către pârât, conform art.201 NCPC, acesta nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 622/2014 Judecătoria T. a admis in parte cererea având ca obiect „acțiune în răspundere delictuală”, promovată de reclamantul L. I. S., în contradictoriu cu pârâtul I. C..
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.000 lei reprezentând daune morale și suma de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în principal, că pârâtul și-a exercitat dreptul de a formula plângeri cu rea – credință, deturnându-l de la scopul în vederea căruia a fost recunoscut de lege.
În condițiile în care pârâtul a formulat succesiv mai multe plângeri împotriva reclamantului, aducându-i aceleași acuzații, deși cunoștea soluțiile date cu privire la plângerile sale anterioare, reaua – credință a acestuia este evidentă, cu atât mai mult cu cât de fiecare dată, afirmațiile sale s-au dovedit a fi lipsite de vreo bază factuală.
Chiar și în fața instanței, pârâtul a dat dovadă de aceeași rea - credință. Interpelat de instanță, pârâtul a arătat, în concluziile sale, că a formulat plângeri penale împotriva reclamantului pentru a se răzbuna, întrucât reclamantul, în calitate de agent constatator, i-a aplicat o amendă contravențională.
Cum prin acțiunea sa, pârâtul i-a cauzat reclamantului o stare de neliniște, neplăceri și incertitudini prin chemarea sa în fața organelor de anchetă, astfel că prejudiciul moral suferit de acesta se impunea fi reparat pe cale pecuniară .
Instanța apreciind că, suma de 10.000 lei solicitată de reclamant cu titlu de despăgubiri morale este suficientă pentru a acoperi, măcar în parte, prejudiciul moral încercat de acesta, l-a obligat pe pârât la plata cheltuielilor de judecată, fiind în culpă procesuală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul care a învederat că se consideră nevinovat și se impune a nu fi obligat la plata sumei de 2000 lei, întrucât intimatul l-a amendat deși nu a semnat procesul-verbal de contravenție întocmit de acesta și fără martori.
Apelantul a susținut că intimatul îl hărțuiește, că face abuz de funcția de șef de post pe care o are, că se impune a fi ajutat pentru a-și achita amenzile aplicate, iar intimatul pedepsit și dat afară din poliție.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
A susținut intimatul că cererea de apel nu indică hotărârea instanței de fond împotriva căreia a exercitat calea de atac, nu cuprinde motivele de fapt și de drept și probele solicitate, astfel că se impune respingerea apelului.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței apelate constată că apelul este nefondat și va fi respins ca atare, pentru considerentele care vor fi expuse.
Dispozițiile art. 470 C.pr.civ., impun condițiile de formă ale cererii de apel, aliniatul 1 lit. b, c și d al textului indicat prevăzând expres obligativitatea indicării motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul respectiv probele invocate în susținerea acestuia sub sancțiunea decăderii (alin.3).
Cum apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, iar cerințele impuse de art. 470 C.pr.civ. nu au fost respectate, conform art. 476 al. 2 C.pr.civ., Tribunalul se va pronunța numai pe baza celor invocate la prima instanță.
Instanța de fond a reținut corect situația de fapt, respectiv că prin rezoluțiile nr.947/P/11.09.2013 și nr.159/P/2013 din 27.08.2013 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul G. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de reclamantul din cauza de față, L. I. S., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 255 alin.1 și art.246 alin.1 C.p. anterior.
Cercetarea penală împotriva reclamantului a avut loc ca urmare a plângerilor formulate de către pârâtul din cauza de față I. C..
Dreptul de petiționare este garantat de Constituția României, alături de celelalte drepturi fundamentale, însă exercitarea acestuia este supusă unor limitări impuse de următoarele dispoziții legale:
- art.57 din Constituția României prevede că „ Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună - credință, fără să încalce drepturile și libertățile altora„.
- art.12 NCPC prevede că „Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a încălca drepturile procesuale ale altei părți . Partea care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale și morale cauzate.
Coroborând dispozițiile legale invocate cu prevederile art. 998 Cod civil, instanța de fond a reținut corect că apelantul-pârât și-a exercitat abuziv dreptul de a formula plângeri împotriva reclamantului, cu rea credință, în scopul de a-l defăima, în modalitatea deschisă apreciind că se răzbună pe acesta întrucât l-a amendat.
Poziția apelantului-pârât nu s-a schimbat nici ulterior pronunțării instanței de fond – prin motivele de apel formulate acesta solicitând din nou ca instanța să ia măsuri de sancționare a reclamantului-intimat – în fața instanței de apel nu au fost propuse spre a fi administrate alte probe, astfel că hotărârea primei instanțe nu se impune a fi reformată.
Pentru considerentele expuse apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 622/2014 pronunțată de Judecătoria G. va fi respins ca nefondat în temeiul disp.art. 480 C.pr.civ.
Având în vedere disp.art. 453 (1) C.pr.civ. apelantul va fi obligat către intimat la plata cheltuielilor de judecată al căror cuantum va fi redus la suma de 1000 lei – în temeiul disp.art. 451 (2) C.pr.civ. – pentru a avea un caracter rezonabil față de valoarea și complexitatea cauzei soluționată la primul termen de judecată fixat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul-pârât I. C., domiciliat în comuna Brăhășești, ., în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. I. S., domiciliat în comuna Brăhășești, ., împotriva sentinței civile nr. 622/28.03.2014 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, ca nefondat.
Obligă pe apelant către intimat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.02.2015.
Președinte, A. F. | Judecător, M. M. | |
Grefier, C. B. |
Red.AF/tehn.CB
Ex. 4/08.04.2015
Fond – N.B.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 126/2015. Tribunalul GALAŢI | Uzucapiune. Decizia nr. 102/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
