Contestaţie la executare. Decizia nr. 526/2015. Tribunalul GALAŢI

Decizia nr. 526/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 526/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECȚIA I CIVILĂ

Decizia civilă nr. 526

Ședința publică din data de 26.06.2015

Completul constituit din:

Președinte – N. D. B.

Judecător – R. N.

Grefier - M. R.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea apelului formulat de apelantul – contestator DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedura la ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE V. din FOCȘANI, ., Cod poștal_, J. V. în contradictoriu cu intimații V. I. - FOCȘANI, .. 4, ._, J. V. și B. E. JUDECĂTORESC RAPAN C. cu sediul in G., ., nr. 6, ._, J. G. împotriva sentinței civile nr. 9892/08.10.2014 pronunțată de Judecătoria G., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19.06.2015 ce au fost consemnate în încheierea de ședință din 19.06.2015 ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 26.06.2015 pentru când a decis următoarele:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._ la data de 07.05.2014 contestatoarea DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., în contradictoriu cu intimații V. I. și B. R. C., a formulat contestație la executare prin intermediul căreia a solicitat anularea încheierii nr. 1321/18.03.2014, pronunțată de Judecătoria G. și a actelor de executare silită, respectiv somația nr. 59/3/28.04.2014, încheierea nr. 59/1/28.04.2014, încheierea nr._, emise în dosarul de executare nr. 59/RC/2014 al B. R. C..

În motivarea cererii sale, contestatoarea a arătat că, prin adresa nr. 59/3/28.04.2014, B. R. C. a solicitat instituției restituirea sumei de 4765,62 lei. Contestatoarea a precizat că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. XV din OUG nr. 8/2014, privind eșalonarea plății sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești, având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

A precizat că, până la . OUG nr. 8//2014, organul fiscal a restituit în mod voluntar sumele stabilite prin hotărâri judecătorești, în termen de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire, conform OG nr. 92/2003, însă, acest lucru nu mai este posibil întrucât, prin actul normativ a fost instituită o procedură specială în acest sens.

A considerat că începerea executării silite este nelegală întrucât termenul de 5 ani prevăzut de actul arătat este imperativ, pe parcursul acesteia operând o suspendare de drept a executării.

De asemenea, a contestat cuantumul sumelor stabilite de executorul judecătoresc cu titlu de dobândă legală și cheltuieli de executare.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 C.proc.civ..

În probațiunea, contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri.

La cerere, au fost anexate în copie, înscrisuri: somația nr. 59/3/28.04.2014, încheierea nr. 59/1/28.04.2014, încheierea nr. 59/2/28.04/2014, încheierea nr. 1321/18.03.2014 a Judecătoriei G., Sentința civilă nr. 3709/2013 a Tribunalului V..

Legal citat, intimatul B. R. C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a executorului judecătoresc, iar pe fond a solicitat respingerea contestației la executare, arătând că nu sunt aplicabile în cauză prevederile OUG nr. 8/2014, având în vedere faptul că procedura de executare silită a fost demarată înainte de . actului normativ.

A fost atașat, în copie, dosarul de executare nr. 59/RC/2014 (f. 31-68).

În ședința publică din data de 30.09.2014, instanța a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a executorului judecătoresc, pe care a admis-o, dispunând scoaterea din cauză a B. R. C..

În aceeași ședință, instanța a încuviințat pentru contestatoare proba cu înscrisuri, pe care a și administrat-o, rămânând în pronunțare asupra fondului cauzei.

Prin sentința civilă nr. 9892/08.10.2014 pronunțată de Judecătoria G. a fost admisă în parte contestația la executare formulată de contestatoarea DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. în contradictoriu cu intimatul V. I. și a fost anulată somația nr. 59/3/28.04.2014, încheierea nr. 59/1/28.04.2014 privind actualizarea creanței cu dobânda legală și încheierea nr._ privind stabilirea cheltuielilor de executare, emise în dosarul de executare nr. 59/RC/2014 al B. R. C..

A fost respins capătul de cerere privitor la anularea încheierii nr. 1321/18.03.2014, pronunțată de Judecătoria G., ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin sentința civila nr. 3709/06.06.2013 a Tribunalului V., a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul V. I., formulată în contradictoriu cu pârâta DGFP V., aceasta din urmă fiind obligată la plata către reclamant a sumei de 2697 lei, reprezentând taxă poluare, împreună cu dobânda legală până la data restituirii sumei. Hotărârea a rămas irevocabilă, prin respingerea recursului (f. 67).

Creditorul V. I. s-a adresat, la data de 28.02.2014, către B.E.J. R. C., solicitând punerea în executare a sentinței nr. 3709/06.06.2013 a Tribunalului V., în acest sens formându-se dosarul de executare nr. 59/RC/2014 (f. 37).

Prin încheierea nr. 1321/18.03.2014, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, instanța a încuviințat executarea silită a debitoarei DGFP pentru obligațiile ce decurg din titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3709/06.06.2013 a Tribunalului V., la cererea creditorului V. I. (f. 42).

Ca urmare, B.E.J. R. C. a emis la data de 28.04.2014 somația nr. 59/3 (f. 46), precum și încheierea nr. 59/1 privind actualizarea creanței cu dobânda legală (f. 43) și încheierea nr. 59/2 de stabilire a cheltuielilor de executare (f. 45), somând contestatoarea, ca în termen de o zi de la primirea acesteia, să achite intimatei suma de 3503,31 lei, din care 2697 lei reprezentând taxa de poluare, 767,26 lei reprezentând dobânda legală si 39,05 lei cheltuieli de judecată, precum și suma de 434 lei onorariul executorului judecătoresc și 828,31 lei cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite.

A reținut prima instanță că potrivit art.. 711 alin. 1 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

A.. 3 al aceluiași articol prevede că, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.

De asemenea, potrivit art. XV din OUG nr. 8/2014, (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

(2) Cererile de restituire ale contribuabililor prevăzuți la alin. (1) se soluționează, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar plata tranșelor anuale se efectuează conform graficului stabilit de Administrația Fondului pentru Mediu.

(3) Termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data împlinirii termenului prevăzut la alin. (2).

(4) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

(5) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..

(6) Procedura de efectuare a plății titlurilor executorii va fi stabilită prin ordin comun al ministrului mediului și schimbărilor climatice și al ministrului finanțelor publice, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).

(7) Plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și pentru care nu a fost demarată procedura de executare silită se efectuează cu respectarea prevederilor alin. (1) - (6)."

În ceea ce privește aplicabilitatea actului normativ arătat la situația de față, instanța a constatat că executarea silită a titlului executoriu reprezentat de 3709/06.06.2013 a Tribunalului V. a fost demarată la data de 28.02.2014, prin înregistrarea cererii creditorului V. I. și deschiderea dosarului execuțional.

De asemenea, la aceeași dată a intrat în vigoare OUG nr. 8/2014, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 151/28.02.2014.

Astfel, având în vedere și prevederile art. 115 alin. 5 din Constituția României, potrivit cărora ”Ordonanța de urgență intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României”, instanța a apreciat că aceasta se aplică, din data de 28.02.2014, inclusiv procedurilor de executare silită demarate chiar în ziua respectivă, neputându-se considera că, la data intrării în vigoare a ordonanței în discuție, fusese deja demarată procedura de executare silită, în sensul alin. 7 al art. VX din OUG nr. 8/2014.

Prin urmare, prima instanță a apreciat că executorul judecătoresc trebuia să dea eficiență prevederilor art. XV din OUG nr. 8/2014, alin. 4, în sensul suspendării procedurii de executare silită, procedura de efectuare a plăților titlurilor executorii urmând a fi efectuată potrivit Ordinului_ emis de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Ministerul Finanțelor Publice.

Cu privire la capătul de cerere privind anularea încheierii nr. 1321/18.03.2014, pronunțată de Judecătoria G., instanța a reținut că, la momentul pronunțării încheierii în discuție nu era incident niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 665 alin. 5 C.proc.civ., care să justifice respingerea cererii de încuviințare a executării silite, prin urmare instanța a considerat că a fost emisă în mod legal.

Având în vedere că actele contestate, respectiv somația nr. 59/3/28.04.2014, încheierea nr. 59/1/28.04.2014 privind actualizarea creanței cu dobânda legală și încheierea nr._ privind stabilirea cheltuielilor de executare, emise în dosarul de executare nr. 59/RC/2014 al B. R. C., au fost emise cu încălcarea dispozițiilor legale mai-sus enunțate, fiind lovite de nulitate absolută, instanța a admis în parte contestația la executare și a dispus anularea acestora.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Direcția G. regională a Finanțelor Publice G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice V., solicitând modificarea hotărârii primei instanțe în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea încheierii nr. 1321/18.03.2014 pronunțată de judecătoria G..

În motivarea apelului formulat a arătat că apreciază hotărârea pronunțată ca netemeinică și nelegală, apreciind totodată că încheierea de încuviințare a executării silite nr. 1321/2014 a judecătoriei G. este neîntemeiată întrucât nu sunt întrunite condițiile de exigibilitate conform art. 664 al. 5 pct. 4 din C., arătând că potrivit art. 662 al. și 4 din C. executarea silită nu se poate realiza decât dacă este o creanță certă, lichidă și exigibilă iar creanța este exigibilă doar dacă obligatia debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

A arătat că potrivit OUG 8/2014 a fost stabilită o procedură specială de restituire a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei de poluare, plata acestor sume realizându-se potrivit art. XV din actul normativ menționat, pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora și orice procedură de executare silită se suspendă de drept. A apreciat că din perspectiva acestor dispoziții legale încheierea de încuviințare a executării silite este neîntemeiată.

În drept au fost invocate disp. art. 466 C..

A solicitat judecata și în lipsă.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de apel reține următoarele:

Titlul executoriu pus în executare împotriva apelantei este reprezentat de sentința civilă nr. 3709/06.06.2013 pronunțată de tribunalul V., prin care a fost obligată pârâta DGFP V. să restituie reclamantului V. I. suma de 2.697 lei reprezentând taxa de poluare, cu dobândă legală până la restituirea sumei.

Cererea de executare silită a fost formulată la data de 28.02.2014 (f. 31 dos._ al judecătoriei G.).

Întra-adevăr OUG 8/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 151 din 28 februarie 2014 prevede o procedură de eșalonare a plăților sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pe o durată de 5 ani, dispunându-se de asemenea că în acest termen orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

Această dispoziție legală nu are semnificația faptului că încuviințarea executării silite prin încheierea nr. 1321/2014 a judecătoriei G. este neîntemeiată.

Creanța ce rezultă din dispozițiile titlului executoriu este o creanță certă, lichidă și exigibilă, în condițiile legii speciale, eșalonarea plății prin act normativ neavând semnificația pierderii exigibilității creanței. Creanța rezultând din hotărârea judecătorească a devenit executorie de la data rămânerii irevocabile a sentinței menționate. De altfel chiar mențiunea privind suspendarea executării silite implică existența unei executări începute și deci încuviințate.

În sensul disp. art. 665 cod proc. civilă, varianta în vigoare la data încuviințării executării silite, instanța putea respinge cererea de încuviințare a executării silite doar în anumite cazuri, limitativ prevăzute de lege, respectiv atunci când:

1. cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;

2. hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu;

3. înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege;

4. creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;

5. debitorul se bucură de imunitate de executare;

6. titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;

7. există alte impedimente prevăzute de lege.

Apelanta a invocat faptul că suma rezultând din hotărârea judecătorească nu este exigibilă pentru că prin act normativ s-a dispus eșalonarea plăților. Așa cum s-a precizat mai sus eșalonarea plăților titlului executoriu nu reprezintă pierderea caracterului exigibil al creanței, situația premisă avută în vedere de actul normativ menționat având ca punct de plecare tocmai creanțele exigibile, art. XV din OUG 8/2014 referindu-se in alin. 1 la sumele prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015.

Având în vedere aceste considerente, văzând și disp. art. 480 C., urmează să fie respins ca nefondat apelul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE,

Respinge apelul declarat de contestatoarea D.G.R.F.P. G. respectiv DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedura la ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE V. din FOCȘANI, ., Cod postal_, J. V. în contradictoriu cu intimații V. I. - FOCȘANI, .. 4, ._, J. V. și B. E. JUDECĂTORESC RAPAN C. - G., ., nr. 6, ._, J. G. împotriva sentinței civile nr. 9892/08.10.2014 pronunțată de Judecătoria G., având ca obiect contestație la executare, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțata în ședința publica, astăzi, 26.06.2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

N. D. B. R. N. M. R.

Red. jud.B. N.D/28.08.2015

Dact. grefier R. M./31.08.2015/5 ex.

Comunicat parți……………………….

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 526/2015. Tribunalul GALAŢI