Rezoluţiune contract. Decizia nr. 967/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 967/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 967/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 967
Ședința publică din data 03.12.2015
Completul constituit din:
Președinte: D. G. N.
Judecător: L. B.
Grefier: B. V.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului civil promovat de către apelanta-reclamantă M. (M.) E. împotriva sentinței civile nr._/08.12.2014 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. A. și A. D., având ca obiect „rezoluțiune contract”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03.12.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
P. cererea înregistrată, sub nr._ /2013, pe rolul Judecătoriei G., reclamanta M. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâții A. A. și A. D., rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și habitație viageră autentificat sub nr. 3748/19.12.2005 de BNP M. V..
În fapt, a arătat că la data de 19.12.2005 a încheiat cu pârâții(fiica și soțul acesteia) contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere și habitație viageră autentificat sub nr. 3748/19.12.2005 de BNP M. V.. Contractul a avut ca obiect un apartament compus din 2 camere și dependințe, pentru un preț de_ lei, din care jumătate s-a plătit anterior vânzării iar restul s-a transformat în obligație de întreținere viageră pe care pârâții trebuiau să o acorde sub forma procurării de alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, medicamente, precum și plata contravalorii utilităților.
După încheierea contractului, pârâții nu au respectat convenția, fiind nevoită să se descurce singură din pensia ei și a soțului ei. Susține reclamanta că pârâții nu au locuit cu ea întrucât aceștia au plecat să lucreze în Italia. În ultimii doi ani a insistat ca pârâții să o ajute cu cheltuielile casei, precum și cu cele personale, deoarece face față cu mare greutate acestora, fiind bolnavă de diabet, însă pârâții s-au prevalat de lipsa banilor pe fondul crizei economice, considerând că beneficiază de ajutor din partea soțului, care este dator să îi asigure sprijinul material.
În drept, a invocat dispozițiile art. 1549, 1554 C.civ.
În susținerea cererii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, martori și interogatoriul pârâților.
Legal citată pârâta, A. D., a formulat întâmpinare prin care a precizat că este de acord cu acțiunea. Deoarece a recunoscut pretențiile reclamantei, la primul termen, a solicitat respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
În drept, a invocat art. 205-208 N.C.proc.civ.
Legal citat, pârâtul A. A., nu a formulat întâmpinare.
P. sentința civilă nr._/08.12.2014 pronunțată de Judecătoria G., cererea de rezoluțiune contract, a fost respinsă, ca nefondată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și habitație viageră, autentificat sub nr. 3748/19.12.2005 de BNP M. V., reclamanta a transferat pârâților dreptul de proprietate asupra imobilului situat în G., Micro 20, ., ., etaj 4, ., părțile au convenit un preț de_ lei, sumă din care vânzătoarea a primit_ lei anterior autentificării actului, iar restul de_ lei, s-a transformat în obligație de întreținere viageră în sarcina cumpărătorilor, sub formă de alimente, medicamente, îmbrăcăminte, încălțăminte, încălzit și iluminat, după starea și posibilitățile acestora precum și după nevoile vânzătoarei. Totodată, s-a convenit, amânarea exercitării dreptului de folosință, după decesul vânzătoarei, întrucât aceasta și-a rezervat dreptul de habitație viageră.
Față de mențiunile contractului de vânzare-cumpărare, instanța a concluzionat că în cauză, reclamanta solicită aplicarea disp. art. 1020-1021 V.C.civ.
Pentru ca rezoluțiunea să opereze, una din condițiile care trebuie îndeplinite este aceea a existenței unei neexecutări culpabile a obligației de întreținere din partea debitorului (pârâții din prezenta cauză). Neexecutarea nu trebuie să fie totală, ci poate să fie și parțială, însă, în acest caz, trebuie să fie semnificativă, adică să fie aptă să producă consecințe nefaste pentru creditor (reclamantă), de așa manieră încât dezechilibrul dintre contraprestații să fie semnificativ.
În materia contractului de întreținere, datorită caracterului complex al obligației de întreținere, care presupune prestații cu obiect diferit, incerte la momentul încheierii contractului sub aspectul naturii și duratei lor, și relațiilor apropiate dintre părți, care ajung deseori la înțelegeri verbale ulterioare prin care se modifică conținutul obligației de întreținere, rezoluțiunea contractului pentru neexecutarea obligației de întreținere nu se poate pronunța decât în situația în care există o încălcare gravă a obligației de întreținere, care face imposibilă executarea pe mai departe a contractului sau face ca echilibrul dintre contraprestații să fie puternic afectat.
Condițiile de admisibilitate ale rezoluțiunii judiciare sunt următoarele: una din părți să nu-și fi executat obligația ce-i revine, iar neexecutarea să-i fie imputabilă acesteia. Astfel, atât neexecutarea obligației cât și culpa debitorului trebuie dovedite pentru a considera îndeplinite aceste condiții. În materia obligațiilor de rezultat (cum sunt obligațiile asumate prin contractul de întreținere) sarcina probei se împarte între creditor și debitor. Astfel, creditorul trebuie să facă dovada existenței obligației respective ( actul sau faptul juridic generator al acestei obligații), după care debitorul trebuie să dovedească, la rândul său, executarea acestei obligații.
Se tinde astfel la asigurarea securității statice a circuitului civil, deoarece întreținătorul nu poate fi lăsat la discreția creditorului, care îl poate amenința cu desființarea contractului în cazul neîndeplinirii în totalitate a solicitărilor sale.
În speță, reclamanta afirmă că cei doi pârâți sunt plecați de aproximativ 4 ani în Italia și nu au sprijinit-o financiar în această perioadă.
Din depozițiile martorilor G. I. și C. Mitrița, a rezultat că pârâtul este plecat în Italia de aproximativ 10 ani, pârâta urmându-l în urmă cu aproximativ 4 ani, iar contactul acestora cu reclamanta s-a redus semnificativ. Devine evidentă concluzia că, în lipsa altor dovezi care să ateste că pârâții acordă întreținere reclamantei, aceștia nu și-au mai executat obligația de întreținere de 4 ani.
Părțile au specificat în contract că întreținerea va fi acordată potrivit nevoilor vânzătoarei, însă aceasta nu a depus dovezi care să ateste că s-ar afla în nevoie. Într-adevăr, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că are hipertensiune arterială, însă acest diagnostic nu este unul care să presupună îngrijire permanentă din partea unei alte persoane, instanța constatând personal că reclamanta se poate deplasa cu ușurință. De asemenea, nu a depus dovezi din care să reiasă că s-ar confrunta cu dificultăți financiare sau materiale, iar din anul 2009, gospodărește cu soțul ei, astfel încât se poate prezuma că beneficiază și de sprijinul acestuia.
Martorii audiați în prezenta cauză nu au putut relata instanței în ce măsură reclamanta se confruntă cu lipsuri financiare și materiale și au relatat simple aprecieri deduse din relatărilor reclamantei, care nu au fost bazate pe constatări personale.
Pârâta a achiesat, la pretențiile reclamantei însă această atitudine nu a fost însușită și de către celălalt pârât.
Pentru aceste considerente, instanța a concluzionat că reclamanta nu a dovedit starea de nevoie materială sau fizică, motiv pentru care a respins cererea, ca nefondată.
Împotriva sentinței civile nr._/08.12.2014 pronunțată de Judecătoria G. a declarat apel reclamanta M. E..
P. motivele de apel, în esență, reclamanta a susținut că instanța de fond a interpretat greșit probele administrate în cauză și nu a reținut faptul că pârâții nu și-au onorat niciuna din obligațiile asumate contractual. Pârâții nu au locuit niciodată cu reclamanta, deoarece au plecat în Italia.
A solicitat să se constate că are 70 ani și deși are grave probleme de sănătate, pârâții nu contribuit financiar la achiziționarea medicamentelor de care are nevoie, fiind nevoită să se descurce din pensia sa și a soțului său.
A precizat că are o pensie de 796 lei, din care trebuie să plătească contravaloarea medicamentelor, să achite utilitățile aferente imobilului, să plătească rate la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, precum și să-și procure cele necesarului traiului zilnic.
A criticat concluzia instanței de fond, potrivit cu care beneficiază de ajutorul soțului, deoarece aceasta are 72 ani, are o pensie de 713 lei, este mult mai bolnav decât reclamanta și nu are o locuință proprie. Instanța nu a pus în discuția părților situația soțului său și nu a avut posibilitatea să administreze probe din care să rezulte faptul că sprijinul material pe care-l primește de la soț, este minim.
Pentru că nu aveau unde să locuiască, o altă fiică a sa a cumpărat o casă, unde reclamanta și soțul său locuiesc în calitate de tolerați.
Deși instanța a concluzionat că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale, iar acest fapt a fost recunoscut de către pârâta A. D., instanța a respins acțiunea.
În opinia sa, prin modul în care instanța a motivat soluția pronunțată, aceasta a depășit sfera atribuțiilor conferite de lege.
A criticat modalitatea de interpretare a depozițiilor martorilor audiați în cauză, deoarece aceștia au confirmat susținerea sa, potrivit cu care pârâții nu și-au îndeplinit niciuna din obligațiile contractuale.
În opinia sa, a dovedit că pârâții nu și-a îndeplinit în mod culpabil, obligația de întreținere asumată contractual, motiv pentru care a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate și pe fond admiterea acțiunii în rezoluțiune.
În susținerea motivelor de apel, a solicitat administrarea probei cu acte.
Intimații, citați la domiciliile indicate de apelantă, nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului constată că apelul este nefondat pentru următoarele motive:
Instanța a reținut corect că în cauză se aplică dispozițiile V.C.civ.
Așa cum a reținut și instanța de fond, contractul autentificat sub nr.3748/19.12.2005, încheiat între reclamantă și pârâți, este un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și habitație viageră. Un asemenea contract fiind sinalagmatic, oneros și aleatoriu, disp. art. 1020 V.C.civ. potrivit cu care condiția rezolutorie este subînțeleasă în cazul în care una din părți nu-și îndeplinește obligațiile, sunt aplicabile.
Ca atare, potrivit art. 1021 V.C.civ., partea în privința căreia obligația nu s-a executat are alegerea de a cere executarea contractului sau desființarea acestuia.
În cauză, creditorul obligației de întreținere, a optat pentru rezoluțiunea contractului .
Se mai reține că între vânzătoarea M. fostă M. E. și pârâți există relații de rudenie și afinitate (pârâta este fiica vânzătoarei, iar pârâtul este ginerele acesteia). Pârâta A. D., la fond, a fost de acord cu admiterea acțiunii. Pârâții, sunt în proces de divorț, avocatul reclamantei, fiind în același timp avocatul pârâtei A. D., în procesul ce are ca obiect desfacerea căsătoriei pârâților.
În cazul contractelor prin care părțile au convenit și asupra obligației de întreținere, dreptul de întreținere este un drept personal, iar noțiunea de întreținere trebuie luată în sensul cel mai larg, ea incluzând o . prestații ca: procurarea și prepararea hranei, cumpărarea de îmbrăcăminte, încălțăminte, medicamente și îngrijiri medicale, efectuarea curățeniei, plata utilităților, etc.
În concret, executarea acestei obligații este convenită de părți, prin clauzele contractuale și în virtutea relațiilor dintre părțile contractante.
Potrivit clauzelor contractuale menționate în contractul autentificat sub nr. 3748/19.12.2005, vânzătoarea și-a rezervat un drept de habitație pe imobil, iar pârâții s-au obligat să le presteze întreținere după starea și posibilitățile lor, precum și după nevoile întreținutei, în condițiile unui trai decent.
Se observă că părțile au circumstanțiat obligația de întreținere, după starea și nevoile creditoarei dar și după posibilitățile debitorilor.
În referire la susținerea reclamantei, potrivit cu care pârâții nu au locuit niciodată cu ea, instanța de apel reține că această apărare, este reală, dar nu determină rezoluțiunea contractului, deoarece prin contract, reclamanta și-a rezervat un drept de habitație viageră. Ca urmare, față de obligațiile asumate contractual, pârâții nici nu aveau dreptul să locuiască cu vânzătoarea.
Din depoziția martorei C. Mitrița, a rezultat că pârâtul este plecat în Italia de peste 10 ani. Față de data la care s-a încheiat contractul, rezultă că reclamanta avea cunoștință la momentul la care s-a încheiat actul că ginerele său este plecat în Italia și nu se mai poate prevala de această situație de fapt pentru a obține rezoluțiunea contractului.
Din depoziția aceleiași martore, dar și din precizările oferite cu ocazia dezbaterilor din apel, rezultă că pârâta a plecat și ea în Italia în urmă cu câțiva ani, că are un copil bolnav și stă în Italia, aproximativ 4 luni pe an. În consecință, se poate concluziona, că pârâta este la rândul său în nevoie, în raport de starea de sănătate a copilului său, iar aceasta poate constitui un motiv obiectiv pentru care nu-și îndeplinește obligația de întreținere asumată față de vânzătoare.
În referire la starea de nevoie în care se află reclamanta, se reține că prin contract, pârâții s-au obligat să-i asigure un trai normal,firesc, comparativ cu cel avut anterior încheierii contractului, dar nu a dovedit că actualul mod de viață este inferior celui pe care l-a avut la momentul la care a încheiat contractul(este căsătorită, deci este prezumată că beneficiază de o minimă întreținere, împreună au o pensie lunară de peste 1400 lei, sumă rezonabilă pentru asigurarea unui trai normal și decent, astfel cum pretinde de la pârâți).
Reclamanta a dovedit cu acte medicale, că ea și soțul său au diverse afecțiuni, pentru care au nevoie de un tratament medicamentos, dar această apărare trebuie circumstanțiată și de faptul că este de notorietate că pentru unele medicamente beneficiată de gratuitate sau de compensări.
Părțile și-au asumat o obligație de întreținere după starea și nevoile creditorului dar și al debitorului, iar în cauză reclamanta nu a dovedit că se află într-o stare de nevoie(fizică, medicală și materială) pe care pârâții să fi refuzat să o remedieze.
Apelanta a susținut că instanța nu a pus în discuția părților situația soțului său și nu a avut posibilitatea să administreze probe din care să rezulte faptul că sprijinul material pe care-l primește de la soț, este minim. În referire la acest motiv de apel, se reține că instanța a dat eficiență unui principiu și unei prezumții(aceia a sprijinului material și moral reciproc care există între soți) motiv pentru care nu era nevoie să asigure nicio contradictorialitate în referire la aplicarea și interpretarea acestui principiu.
În referire la susținerea că nu are unde să locuiască, iar o altă fiică a sa a cumpărat o casă, unde reclamanta și soțul său locuiesc în calitate de tolerați, se constată că actul invocat, este încheiat la data de 09.05.2003, anterior contractului a cărui rezoluțiune se solicită prin prezenta cerere. Pe de altă parte, reclamanta nu a dovedit că pârâții exercită acte de opoziție față de dreptul de habitație convenit contractual. În consecință, reclamanta locuiește în alt imobil decât cel vândut pârâților, în baza propriei opțiuni, iar aceasta nu poate constitui un motiv rezonabil de rezoluțiune a contractului.
A mai susținut apelanta că deși instanța a concluzionat că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale, iar acest fapt a fost recunoscut de către pârâta A. D., a respins acțiunea.
Nici acest motiv de apel nu este întemeiat, pentru următoarele motive:
Recunoașterea pârâtei A. D., trebuie circumstanțiată, deoarece este rudă cu reclamanta, este în proces de divorț cu pârâtul A. A. și are un interes potențial pentru a scoate acest imobil de la masa de partajat.
Neexecutarea obligațiilor contractuale, nu atrage automat rezoluțiunea contractului, deoarece părțile au circumstanțiat executarea obligațiilor după starea și nevoile creditorului și a debitorilor. Totodată, în sensul art. 1020-1021 V.C.civ., pentru a se dispune rezoluțiunea, neexecutarea obligațiilor contractuale, trebuie să fie imputabilă. În speță, nu s-a dovedit starea de nevoie a reclamantei, dar nici neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale ( față de faptul că pârâții sunt în relații tensionate de peste 2 ani, este evident că în raport de caracterul personal al întreținerii, pârâtul A. A., a fost în imposibilitate obiectivă și personală de a-și îndeplini obligațiile).
În opinia reclamantei, prin modul în care instanța a motivat soluția pronunțată, aceasta a depășit sfera atribuțiilor conferite de lege.
Nici acest motiv nu poate atrage reformarea sentinței apelate, deoarece instanța a expus raționamentul logico-juridic care a stat la baza soluției pronunțate, iar sentința astfel cum este motivată, îndeplinește condițiile prevăzute de art. 425 C.proc.civ.
În referire la modalitatea de interpretare a depozițiilor martorilor audiați în cauză, în mod corect, instanța a reținut că aceștia aveau cunoștință de relațiile dintre părți de la reclamantă și nu în mod direct. De altfel, această interpretare nu a prejudiciat-o pe reclamantă, deoarece instanța a concluzionat că pârâții nu și-au îndeplinit niciuna din obligațiile contractuale, dar nu a dispus rezoluțiunea deoarece a reținut că neexecutarea nu este culpabilă.
Concluzionând, reclamanta nu a dovedit existența unei culpe exclusive și imputabile din partea pârâților în neexecutarea obligației de întreținere, pentru a se dispune aplicarea sancțiunii rezoluțiunii. Totodată, reclamanta nu a dovedit că neexecutarea obligației de întreținere este semnificativă, aptă să producă consecințe nefaste pentru creditor și de așa manieră încât dezechilibrul dintre contraprestații să fie semnificativ.
Pentru considerentele mai sus expuse, se constată că sentința apelată nu este supusă reformării, motiv pentru care potrivit art.480 alin.1 C.proc.civ. va menține sentința apelată cu consecința respingerii apelului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul promovat de către apelanta-reclamantă M. (M.) E., cu domiciliul procesual ales la CIA M. M., situat în G., ., ., . civile nr._/08.12.2014 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. A. și A. D., ambii cu domiciliul în G., ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.12.2015.
pentru Președinte, Judecător, Grefier,
D. G. N. L. B. V. B.
Aflat în C.O.,semnează conf.art. 426 alin. 4 C.p.c.,
Președintele instanței, A. P.
Red. Jud. LB/24.12.2015
Tehnored. B.V./ 24.12.2015/6ex
Comunicat 4ex..
Jud. Fond: A. T.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 529/2015. Tribunalul GALAŢI | Grăniţuire. Decizia nr. 946/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
