Contestaţie la executare. Decizia nr. 2516/2013. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2516/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 8850/95/2013
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2516/2013
Ședința publică de la 13 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. B.
Judecător N. B.
Judecător A. E. S.
Grefier E. C.
Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire formulată de revizuentul B. B. F. împotriva deciziei civile nr. 2176 din 12.11.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/318/2010 în contradictoriu cu intimații Societatea C. E. Oltenia SA, S. L. Minerul Rovinari și R. C. și intimata terț poprit B. București.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat D. A. pentru revizuentul B. B. F. și pentru intimații S. L. Minerul Rovinari și R. C. și consilier juridic S. A. pentru intimata Societatea C. E. Oltenia SA, lipsă fiind intimata terț poprit B. București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, consilier juridic S. A. pentru intimata Societatea C. E. Oltenia SA a depus la dosar întâmpinare, ce a fost înaintată apărătorului revizuentului care nu a solicitat termen pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia.
Nemaifiind cereri de formulat s-a constatat cererea de revizuire în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.
Avocat D. A. pentru revizuentul B. B. F. și pentru intimații S. L. Minerul Rovinari și B. C., a solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei și respingerea recursului în totalitate. A precizat că au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 2 C.pr.civ. întrucât instanța de recurs a dat mai mult decât s-a cerut. A arătat că prin motivele de recurs s-au învederat două aspecte, respectiv că, raportat la excepția perimării nu se impune obligarea la cheltuieli de judecată și că nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată. A precizat că prin nici un motiv de recurs nu s-a criticat cuantumul cheltuielilor de judecată și nici nu s-au făcut apărări pe cuantumul acestora, mai precis nu există un asemenea motiv de recurs și oricum se aplică dispoziția art. 306 C.pr.civ. nefiind formulat în termen. A apreciat că instanța de recurs putea să cenzureze cheltuielile de judecată din recurs, nu putea însă să se pronunțe aspra cuantumului cheltuielilor de la instanța de fond. A arătat că nu solicită cheltuieli de judecată în revizuire.
Consilier juridic S. A. pentru intimata Societatea C. E. Oltenia SA a solicitat respingerea cererii de revizuire conform întâmpinării, menționând că dispozițiile art. 274 alin. 3 C.pr.civ. vizează dreptul judecătorului de a cenzura cheltuielile de judecată, iar în raport de art. 3041 C.pr.civ. poate analiza cauza sub toate aspectele.
TRIBUNALUL
Asupra revizuirii de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub numărul_/318/2010, contestatorul Societatea C. E. Oltenia SA a formulat contestație la executare împotriva executării silite a sentinței civile nr. 1685/12.03.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj, executare ce face obiectul dosarului de executare 801/E/2010 al Biroului Executorului Judecătoresc B. F., la solicitarea Sindicatului L. Minerul Rovinari, alături de membrul de sindicat R. C., solicitând să se dispună constatarea nulității urmăririi silite întrucât sentința ce face obiectul executării silite a fost dusă la îndeplinire de către societatea contestatoare, anularea procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc prin care stabilește cheltuieli de executare în procent de 50% din total sumei executate silit, în subsidiar, reducerea cheltuielilor de executare raportat la tarifele care trebuiau să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare conform art. 403 alin. 1 C.pr.civ.
Prin cererea completatoare și precizatoare depusă la dosarul cauzei contestatoarea a precizat că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind suspendarea executării, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Sindicatului Minerul EMC Rovinari de a formula cererea de executare silită în temeiul căreia a fost pornită executarea silită contestată, excepția de nulitate a raportului de expertiză întocmit de expert D. I. iar în situația admiterii contestației la executare, chiar și în parte, s-a solicitat restabilirea situației anterioare executării silite prin întoarcerea executării conform art. 4041 și 4042 Cod de procedură civilă.
În cauză intimatele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației la executare.
Prin sentința civilă nr. 6407 din 24.09.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/318/2010 a fost admisă excepția perimării.
A fost constatată perimată contestația la executare silită formulată de contestatorul S Societatea C. E. Oltenia SA, împotriva intimaților S. L. „Minerul” Rovinari Pinoasa, cu sediul în Rovinari, ., județul Gorj, R. C. citat la sediul S. L. Minerul Rovinari din Rovinari, ., județul Gorj, B. B. F., cu sediul în Tg-J., .. 38, județul Gorj și în contradictoriu cu terțul poprit Banca Comercială Română, cu sediul în București, ., sector 3.
A fost obligată contestatoarea Societatea C. E. Oltenia SA să plătească intimatului B.E.J. B. F. suma de 248 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, cererea a fost suspendată la data de 30.11.2011 potrivit art. 183 C.pr.civ. iar prin ordonanța din 06.06.2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc B. F. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C.pen., disjungerea și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., față de numitele B. E. și D. L. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C.pen.
Prin rezoluția din 29.05.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitele B. E. și D. L. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C.pen. iar împotriva acestei rezoluți nu s-a formulat plângere conform art. 278 ind. 1 C.pr.pen.
Potrivit art. 248 C.pr.civ. „ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.pr.civ. perimarea se poate constata și din oficiu”
Constatând că de la data soluționrării cauzei penale prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 248 și următoarele C.pr.civ., a constatat perimată acțiunea de față.
În consecință, în baza art. 274 C.pr.civ., instanța a obligat contestatorul să plătească intimatului B. B. F. suma de 248 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, deoarece sancțiunea perimării se răsfrânge și asupra obligației suportării cheltuielilor de judecată în sensul că acestea vor fi suportate de către contestator, parte care a formulat cererea și care ulterior s-a perimat ( a se vedea V. M. C., G. B., T. C. B., D. procesual civil, ed. V 2011, pag. 311-321).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata . SA, criticând-o în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată.
A susținut recurenta că soluția primei instanțe este netemeinică și nelegală sub acest aspect, apreciind că în realitate se va ajunge la o dublă încasare a sumelor de bani, sume care au fost deja executate silit.
A arătat că factura fiscală nu demonstrează primirea onorariului de avocat ce constituie cheltuielile de judecată acordate, ci doar convenția părților, obligația de plată în urma acceptării la plată a documentului fiscal. Or, factura nu a fost semnată și acceptată laplată.
A invocat hotărârea din 28 septembrie 2004 pronunțată în cauza S. și P. contra României de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că jurisprudența instanței europene a stabilit că trebuie demonstrate cheltuielile făcute.
Evocând prevederile art. 274 alin.1 C.p.civ. de la 1865, aplicabil în speță, recurentul afirmă că pentru a fi incident acest text legal este necesar să aibă loc o judecată asupra fondului, deoarece legea nu reglementează în cadrul perimării și cheltuieli de judecată. În alte cuvinte, arată recurentul că partea nu poate fi „căzută în pretenții” dacă nu s-a soluționat pe fond pricina.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 alin.1 pct. 9 C.p.civ. 1865.
În dovedirea motivelor de recurs, au fost depuse hotărârea din 28.09.2004 a CEDO, amintită mai sus, decizia nr. 703/2008 a Curții de Apel Bacău, decizia civilă nr. 1653/2012 a Tribunalului Gorj, cu titlu de practică judiciară.
Intimații Biroul Executorului Judecătoresc B. F., Sndicatul L. „Minerul” EMC Rovinari Pinoasa și R. C. au depus întâmpinare prin mandatar avocat, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Au arătat că față de complexitatea cauzei, de faptul contestării de către recurent a însăși formei de organizare a profesiei executorului judecătoresc, între parte și avocat s-a încheiat un contract nou de asistență juridică, având ca obiect reprezentarea în fața instanței de judecată și depunerea copiilor conforme cu originalul de pe dosarele de executare.
O soluție de neacordare a cheltuielilor de judecată, susțin în continuare intimații, ar conduce la încălcarea art. 6 pct. 1 din CEDO și a art. 1 alin.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană. Astfel, instanța nu poate încălca dreptul de proprietate al părții asupra cheltuielilor de judecată, iar convenția de asistență juridică s-a stabilit între părți cu respectarea art. 132 din Statutul profesiei de avocați.
A apreciat că onorariul convenit cu partea ale cărei interese judiciare le reprezintă nu este unul exagerat, chiar dacă a sfătuit-o să nu repună cauza pe rol pentru a interveni sancțiunea perimării, iar dispoziția art. 274 alin.3 C.p.civ. 1865 este una de prevenire a abuzului de drept, ceea ce nu se verifică în speță.
Relativ la neaplicarea art. 274 C.p.civ. 1865, a mai susținut că întreaga practică judiciară și doctrina juridică sunt în sensul că și în situația intervenirii perimării se acordă cheltuieli de judecată. Pe de altă parte, se arată că onorariul de avocat s-a stabilit cu partea anterior intervenirii sancțiunii amintite, în anul 2010.
Intimații exemplifică soluții de admitere a cheltuielilor de judecată indicând practica unor curți de apel și tribunale din țară, evocând încă odată jurisprudența CEDO.
O altă apărare este aceea că factura fiscală este însoțită de chitanța emisă pentru primirea efectivă a onorariului.
De asemenea, față de practica invocată de recurent raportat la decizia civilă nr. 1635/2012 a Tribunalului Gorj, intimații susțin că această soluție a fost pronunțată în 1% din dosarele pe rolul instanței, dar speța de față este diferită față de cea din hotărârea indicată întrucât anterior s-a avut în vedere lipsa unei chitanțe de achitare a onorariului, pe când în prezenta cauză este depusă chitanța doveditoare.
În fine, s-a menționat un număr de dosare pe rolul aceleiași instanțe în care soluția a fost de acordare a cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115-119 C.p.civ. 1865.
Prin decizia civilă nr. 2176 din 12.11.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/318/2010 a fost admis recursul declarat de recurenta contestatoare . SA, împotriva sentinței civile nr. 6407 din 24.09.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/318/2010.
A fost modificată sentința în parte în sensul că în baza art. 274 alin.3 C.pr.civ. 1865, a fost obligată contestatoarea la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul B. B. F., în loc de 248 lei.
Pentru a pronunța această decizie s-a reținut că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 274 alin.1 C.p.civ., care reprezintă dreptul comun în materia cheltuielilor de judecată, „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Nu poate fi primită susținerea recurentului în sensul că doar o pricină judecată în fond poate genera cheltuieli de judecată. Cu alte cuvinte, nu doar când se respinge acțiunea reclamantului pârâtul poate obține la cererea sa cheltuieli de judecată. Este suficient pentru stabilirea culpei procesuale și atitudinea pasivă a părții care a generat un proces civil, dar l-a lăsat în nelucrare, partea adversă efectuând anumite cheltuieli. Este și cazul în speță. Contestatorul a promovat contestația la executare, au fost acordate termene de judecată până la suspendarea procesului din vina inclusiv a acestuia, iar intimatul a angajat anumite cheltuieli neavând cum să anticipeze lipsa de diligență a contestatorului în susținerea propriei acțiuni civile.
Această soluție, așa cum arată și intimații în întâmpinare, este consacrată în practica judecătorească și doctrina juridică.
Relativ la susținerea recurentului că factura fiscală nu dovedește decât o convenție de plată a cocontractanților, inclusiv în cadrul convenției de asistență juridică, instanța de control judiciar reține că de principiu această afirmație este corectă, însă în speță aceasta este însoțită de chitanța emisă în probarea plății efective a onorariului de avocat, încât s-a dovedit că obligația asumată prin contract a fost îndeplinită.
În ceea ce privește jurisprudența CEDO și a Tribunalului Gorj invocate de recurent, se reține că în speța de față situația de fapt este diferită. Astfel, dacă în decizia civilă nr. 1653/2012 partea depusese doar factura fiscală cu titlu de dovadă a onorariului convenit de cocontractanți, motiv pentru care s-a apreciat de instanța judecătorească în sensul lipsei dovezii plății efective, a executării obligației de plată a unui onorariu, în cauza de față partea a demonstrat că a făcut o astfel de plată prin emiterea unei chitanțe liberatorii aferentă facturii analizate. Or, o astfel de stare de fapt concordă și cu cele reținute de Curtea Europeană în hotărâri precum cea dată în cauza S. și P. contra României.
Pe cale de consecință, instanța de fond a apreciat corect asupra aplicării dispozițiilor art. 274 alin.1 C.p.civ. 1865, însă instanța de control judiciar constată că era necesar a se aprecia cuantumul onorariului de avocat prin prisma criteriilor reglementate de alineatul al treilea al aceluiași text legal.
Potrivit art.274 alin.3 C.p.civ. 1865, „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților(…), ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
Instanța de recurs constată că într-un număr mare de dosare având același obiect, situație învederată chiar de intimați în întâmpinare, mandatarul avocat al intimaților a depus întâmpinare cu același conținut, respectiv cerere de constatare a perimării cererii de chemare în judecată identică în toate cauzele, ceea ce subliniază că munca avocatului, de creație intelectuală, nu a fost una care a presupus un efort ridicat care să justifice același cuantum al onorariului în fiecare dosar. Modul de lucru se verifică inclusiv în calea de atac, unde întâmpinarea depusă de aceiași intimați prin același mandatar convențional are conținut identic în dosarele pe rolul aceleiași instanțe de judecată. Mai mult, observă instanța de recurs că mandatarul nici nu a indicat distinct numele unuia dintre intimați, anume pe cel al salariatului unității contestatoare, rezumându-se a face trimitere la contestația la executare pentru a fi identificat, lucru ce subliniază faptul că munca de creație a avocatului părții a avut loc o singură dată, fiind doar multiplicate actele procesuale întocmite în mai multe cauze.
Totodată, reține instanța din chiar întâmpinarea depusă în recurs rezultă precizarea intimaților că munca avocatului ales a constat în reprezentare înaintea instanței și depunerea copiilor conforme de actele din dosarele de executare silită.
În aceste condiții, fără a interveni în convenția de asistență juridică, respectiv în executarea obligațiilor asumate reciproc, care convenție are la bază principiul autonomiei de voință a cocontractanților, instanța de judecată constată că partea căzută în pretenții nu poate fi obligată la întreaga sumă plătită de intimatul Biroul Executorului Judecătoresc B. F. cu titlu de onorariu avocat întrucât este prea mare în raport cu munca efectiv depusă de mandatarul avocat al părții potrivit cu cele mai sus arătate.
Pe cale de consecință, făcând aplicarea art. 274 alin.3 C.p.civ. 1865, instanța de control judiciar, raportat la motivul de recurs invocat, dar și la art. 3041 C.p.civ., în temeiul art. 312 alin.1 C.p.civ. va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va obliga contestatoarea la plata sumei de 150 lei cheltuieli de judecată în loc de 248 lei către intimatul B. B. F..
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuentul B. B. F..
În drept cererea de revizuire a fost motivată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C.pr.civ. în sensul că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și în concret s-a invocat că prin motivele de recurs depuse în termenul legal la dosarul clauzei nu s-a solicitat reducerea cheltuielilor de judecată și nu s-a criticat cuantumul acordat de instanța de fond, criticându-se că acele cheltuieli nu trebuiau să fie acordate în raport de art. 274 C.pr.civ.
S-a arătat că orice motiv nou de recurs invocat în plus de recurentă față de cele invocate prin cerere de recurs încalcă prevederile art. 303 alin. 3 C.pr.civ., instanța nefiind ținută a le reexamina potrivit art. 306 C.pr.civ iar un nou motiv de recurs prin care s-ar fi solicitat reducerea cuantumul cheltuielilor pronunțate la fond nu s-ar încadra în motivele de ordine publică.
A subliniat revizuentul că nici scris și nici oral recurenta nu a criticat cuantumul cheltuielilor acordate de către instanța de fond.
A mai arătat revizuentul că instanța de recurs în mod greșit a admis recursul reducând cuantumul cheltuielilor de judecată, cu toate că nimeni nu i-a cerut acest lucru și un asemenea motiv nu a fost pus în discuția părților.
Tribunalul, având în vedere temeiul juridic al cererii de revizuire, apreciază că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 2 C.pr.civ. pentru revizuirea deciziei.
Potrivit art. 322 pct.2 C.pr.civ. revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, poate fi cerută și în situația în care instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Așa cum a reținut tribunalul, prin decizia supusă revizuirii critica adusă sentinței instanței de fond a vizat acordarea cheltuielilor de judecată.
Cheltuielile de judecată sunt reglementate în dispozițiile art. 274 C.pr.civ., ce cuprinde trei alineate, alineatul 1 vizând acordarea cheltuielilor de judecată la cerere și faptul că cel care va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată este cel care cade în pretenții.
Alineatele 2 și 3 stipulează ce anume cheltuieli de judecată pot sau nu pot fi micșorate sau majorate la aprecierea judecătorului și în ce condiții se poate dispune mărirea sau micșorarea anumitor cheltuieli de judecată.
Astfel, art.274 alin. 3 C.pr.civ prevede că „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariul avocaților prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constat motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
Așadar, luate în ansamblu, dispozițiile art. 274 C.pr.civ. instituie prin alin. 1 condiția ca acordarea cheltuielilor de judecată să se realizeze la cererea persoanei interesate, iar prin alin. 3 dă dreptul judecătorului de a mării sau micșora onorariile avocaților, în funcție de complexitatea muncii acestora.
Atâta vreme cât instanța de recurs a fost învestită cu critica referitoare la cheltuielile de judecată nu se poate susține că prin reducerea onorariului de avocat avansat la instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra a ceeace s-a cerut sau că a acordat mai mult decât s-a cerut, aplicarea dispozițiilor art. 274 alin 3 C.pr.civ. fiind realizată în contextul criticării de către recurenta contestatoare . SA a dispoziției sentinței instanței de fond referitoare la cheltuielile de judecată.
Raționamentul instanței de recurs se raportează evident la dreptul pe care judecătorul îl are de a cenzura cheltuielile de judecată indiferent dacă s-a solicitat sau nu din partea părții interesate reducerea onorariului de avocat.
Ca atare, rațiunea instanței de control judiciar este aceea că nu prezintă relevanță că nu s-a invocat, chiar cu depășirea termenului prevăzut de art. 303 alin. 3 C.pr.civ. pentru depunerea motivelor de recurs, reducerea cheltuielilor de judecată, câtă vreme judecătorul are această posibilitate conferită de lege și o reducere a cheltuielilor de judecată se poate încadra în motivul de recurs prin care se invocă nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, deci, se solicită neacordarea acestora.
Considerând astfel că, prin reducerea cheltuielilor de judecată instanța de recurs s-a circumscris criticii aduse sentinței de către recurenta contestatoare și astfel nu se poate reține incidența art. 322 pct. 2 C.pr.civ., cererea de revizuire va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul B. B. F. împotriva deciziei civile nr. 2176 din 12.11.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/318/2010 în contradictoriu cu intimații Societatea C. E. Oltenia SA, S. L. Minerul Rovinari și R. C. și intimata terț poprit B. București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.12.2013, la Tribunalul Gorj.
Președinte, V. B. | Judecător, N. B. | Judecător, A. E. S. |
Grefier, E. C. |
Red V.B.
17 Decembrie 2013
Thn. . ex
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 6779/2013. Tribunalul GORJ | Contestaţie la executare. Hotărâre din 11-12-2013, Tribunalul... → |
|---|
