Contestaţie la executare. Hotărâre din 26-11-2013, Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 16174/318/2010
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2320/2013
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. N.
Judecător M. T.
Judecător G. R.
Grefier L. P.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurenta contestatoare . SA, împotriva sentinței civile nr. 6870 din 08.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic S. A. pentru recurenta contestatoare . SA, lipsă fiind intimații B. B. F., B. G. membru al Sidicatului L. Minerul EMC Rovinari Pinoasa, S. L. Minerul EMC Rovinari Pinoasa și intimata terț poprit B. R. de Dezvoltare.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că prin fax, la data de 26.11.2013 intimatul B. B. F. a depus concluzii scrise.
Consilier juridic S. A. pentru recurenta contestatoare . SA depune la dosar împuternicirea de reprezentare juridică.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se constată recursul în stare de judecată și se acordă cuvântul:
Consilier juridic S. A. pentru recurenta contestatoare . SA solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar cenzurarea cheltuielilor de judecată, în cuantum de 248 lei, întrucât speța de față prezintă o complexitate redusă, depunând totodată concluzii scrise și practică judiciară constând în extrasul de pe portalul Tribunalului Gorj privind soluția pronunțată în dosarul nr._/318/2010.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J., sub numărul_, contestatoarea Societatea C. E. Oltenia SA a formulat contestație la executare împotriva executării silite a sentinței civile nr. 1622/11.03.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj, executare ce face obiectul dosarului de executare 2322/E/2010 al Biroului Executorului Judecătoresc B. F., la solicitarea Sindicatului L. Minerul Rovinari, alături de membrul de sindicat B. G., solicitând să se dispună constatarea nulității urmăririi silite întrucât sentința ce face obiectul executării silite a fost dusă la îndeplinire de către societatea contestatoare, anularea procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc prin care stabilește cheltuieli de executare în procent de 50% din total sumei executate silit, în subsidiar, reducerea cheltuielilor de executare raportat la tarifele care trebuiau să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare conform art. 403 alin. 1 C.pr.civ.
Prin cererea completatoare și precizatoare depusă la dosarul cauzei contestatoarea a precizat că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind suspendarea executării, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Sindicatului Minerul EMC Rovinari de a formula cererea de executare silită în temeiul căreia a fost pornită executarea silită contestată, excepția de nulitate a raportului de expertiză întocmit de expert D. I. iar în situația admiterii contestației la executare, chiar și în parte, s-a solicitat restabilirea situației anterioare executării silite prin întoarcerea executării conform art. 4041 și 4042 Cod de procedură civilă.
În cauză intimatele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației la executare.
Prin sentința civilă nr. 6870 din 08.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost admisă excepția perimării și s-a constatat perimată contestația la executare silită formulată de contestatoarea Societatea C. E. Oltenia SA, împotriva intimaților S. L. „Minerul” Rovinari Pinoasa, cu sediul în Rovinari, ., județul Gorj, B. G. citată la sediul S. L. Minerul Rovinari din Rovinari, ., județul Gorj, B. B. F., cu sediul în Tg-J., .. 38, județul Gorj și în contradictoriu cu terțul poprit B.R.D., cu sediul în București, .. 1-7, . și a fost obligată contestatoarea Societatea C. E. Oltenia SA să plătească intimatului B.E.J. B. F. suma de 248 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că pricina a fost suspendată la data de 30.11.2011 potrivit art. 183 C.pr.civ. iar prin ordonanța din 06.06.2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc B. F. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C.pen., disjungerea și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., față de numitele B. E. și D. L. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C.pen.
Prin rezoluția din 29.05.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitele B. E. și D. L. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C.pen. iar împotriva acestei rezoluți nu s-a formulat plângere conform art. 278 ind. 1 C.pr.pen.
Potrivit art. 248 C.pr.civ. „ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.pr.civ. perimarea se poate constata și din oficiu”
Constatând că de la data soluționrării cauzei penale prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 248 și următoarele C.pr.civ., a constatat perimată acțiunea.
În consecință, în baza art. 274 C.pr.civ., instanța a obligat contestatorul să plătească intimatului B. B. F. suma de 248 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, deoarece sancțiunea perimării se răsfrânge și asupra obligației suportării cheltuielilor de judecată în sensul că acestea vor fi suportate de către contestator, parte care a formulat cererea și care ulterior s-a perimat ( a se vedea V. M. C., G. B., T. C. B., D. procesual civil, ed. V 2011, pag. 311-321).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea . SA, criticând-o în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată.
Susține recurenta că soluția primei instanțe este netemeinică și nelegală sub acest aspect, apreciind că în realitate se va ajunge la o dublă încasare a sumelor de bani, sume care au fost deja executate silit.
Arată că factura fiscală nu demonstrează primirea onorariului de avocat ce constituie cheltuielile de judecată acordate, ci doar convenția părților, obligația de plată în urma acceptării la plată a documentului fiscal. Or, factura nu a fost semnată și acceptată la plată.
Invocă hotărârea din 28 septembrie 2004 pronunțată în cauza S. și P. contra României de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că jurisprudența instanței europene a stabilit că trebuie demonstrate cheltuielile făcute.
Evocând prevederile art. 274 alin.1 C.p.civ. de la 1865, aplicabil în speță, recurenta afirmă că pentru a fi incident acest text legal este necesar să aibă loc o judecată asupra fondului, deoarece legea nu reglementează în cadrul perimării și cheltuieli de judecată. În alte cuvinte, arată recurentul că partea nu poate fi „căzută în pretenții” dacă nu s-a soluționat pe fond pricina.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 alin.1 pct. 9 C.p.civ. 1865.
În dovedirea motivelor de recurs, au fost depuse hotărârea din 28.09.2004 a CEDO, amintită mai sus, decizia nr. 703/2008 a Curții de Apel Bacău, decizia civilă nr. 1653/2012 a Tribunalului Gorj, cu titlu de practică judiciară.
Intimatul Biroul Executorului Judecătoresc B. F., a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Arată că motivele stricte de recurs sunt neacordarea cheltuielilor de judecată în situația intervenirii perimării, respectiv că ar fi fost deja achitate în faza executării silite. Precizează că nu s-a solicitat de către recurentă aplicarea art. 274 alin.3 C.p.civ. 1865, în sensul reducerii cuantumului acestora, astfel încât practica acestui complet este eronată, respectivul aspect fiind catalogat de intimat ca un nou motiv de recurs, asupra căruia nu se mai poate pronunța instanța de control judiciar. Invocă în acest sens art. 303 alin.1 și 306 alin.2 C.p.civ. 1865.
Mai susține intimatul că sunt justificate, rezonabile și necesare cheltuielile de judecată efectuate înaintea primei instanțe de judecată, cauza suportând anterior suspendării patru termene de judecată, iar prin contestația la executare s-au formulat critici inclusiv cu privire la actele emise de B. B. F..
Afirmă intimatul că depunerea copiilor actelor execuționale s-a făcut prin intermediul apărătorului ales întrucât aceasta a însemnat diminuarea cheltuielilor de transmitere prin intermediul Poștei Române, iar contestatoarea a atacat însuși actul de înființare a B., dar și falsificarea dovezilor de comunicare de către executorul judecătoresc.
În fine, susține intimatul că factura fiscală și chitanța depuse la dosarul primei instanțe dovedesc efectuarea cheltuielilor de judecată, iar cuantumul acestora este unul rezonabil, echivalent al celui mai mic onorariu din oficiu acordat de Ministrul Justiției. Invocă și faptul că prin hotărârile CEDO date în cauzele C. contra României și Johana Huber contra României s-a statuat că pentru acordarea cheltuielilor de judecată trebuie ca acestea să fie necesare, efectuate real și în limita unui cuantum rezonabil.
Solicită ca instanța de recurs să aplice normele dreptului comunitar, anume să respecte art. 6 alin.1 CEDO, considerând că o soluție de admitere a recursului ar conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, a art. 14 (discriminarea) și art. 1 alin.1 din Protocolul adițional la CEDO pentru protecția proprietății, art. 1 din Protocolul nr. 12 din CEDO.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115-119 C.p.civ. 1865.
Recurenta a depus concluzii scrise.
Recursul este fondat în sensul celor ce urmează.
În esență, motivul de recurs invocat de recurentă este cel reglementat de art. 304 alin.1 pct. 9 C.p.civ.1865, și anume aplicarea greșită a legii sau încălcarea ei. Ca și argumente ale acestui caz de nelegalitate, s-au invocat neaplicarea art. 274 C.p.civ.1865 în situația în care s-a perimat cererea de chemare în judecată, respectiv că, în speță, cheltuielile de judecată au fost deja recuperate în cadrul executării silite, ceea ce ar însemna o nouă plată cu același titlu.
Instanța de control judiciar, dat fiind faptul că atunci când nu este reglementată și calea de atac a apelului se examinează cauza sub toate aspectele, în condițiile art. 3041 C.p.civ., va proceda în continuare la analizarea atât a motivului de nelegalitate invocat, dar și în raport de dispozițiile acestui din urmă text legal.
Potrivit art. 274 alin.1 C.p.civ., care reprezintă dreptul comun în materia cheltuielilor de judecată, „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul că doar o pricină judecată în fond poate genera cheltuieli de judecată. Cu alte cuvinte, nu doar când se respinge acțiunea reclamantului pârâtul poate obține la cererea sa cheltuieli de judecată. Este suficient pentru stabilirea culpei procesuale și atitudinea pasivă a părții care a generat un proces civil, dar l-a lăsat în nelucrare, partea adversă efectuând anumite cheltuieli. Este și cazul în speță. Contestatoarea a promovat contestația la executare, au fost acordate termene de judecată până la suspendarea procesului din vina inclusiv a acesteia, iar intimatul a angajat anumite cheltuieli neavând cum să anticipeze lipsa de diligență a contestatoarei în susținerea propriei acțiuni civile.
Această soluție, așa cum arată și intimatul în întâmpinare, este consacrată în practica judecătorească și doctrina juridică.
Relativ la susținerea recurentei că factura fiscală nu dovedește decât o convenție de plată a cocontractanților, inclusiv în cadrul convenției de asistență juridică, instanța de control judiciar reține că de principiu această afirmație este corectă, însă în speță aceasta este însoțită de chitanța emisă în probarea plății efective a onorariului de avocat, încât s-a dovedit că obligația asumată prin contract a fost îndeplinită.
În ceea ce privește jurisprudența CEDO și a Tribunalului Gorj invocate de recurent, se reține că în speța de față situația de fapt este diferită. Astfel, dacă în dosarul în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 1653/2012 partea depusese doar factura fiscală cu titlu de dovadă a onorariului convenit de cocontractanți, motiv pentru care s-a apreciat de instanța judecătorească în sensul lipsei dovezii plății efective, a executării obligației de plată a unui onorariu, în cauza de față partea a demonstrat că a făcut o astfel de plată prin emiterea unei chitanțe aferentă facturii analizate. Or, o astfel de stare de fapt concordă și cu cele reținute de Curtea Europeană în hotărâri precum cea dată în cauza S. și P. contra României.
Pe cale de consecință, instanța de fond a apreciat corect asupra aplicării dispozițiilor art. 274 alin.1 C.p.civ. 1865, însă instanța de control judiciar constată că era necesar a se aprecia cuantumul onorariului de avocat prin prisma criteriilor reglementate de alineatul al treilea al aceluiași text legal.
Potrivit art.274 alin.3 C.p.civ. 1865, „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților(…), ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
Instanța de recurs constată că într-un număr mare de dosare având același obiect, mandatarul avocat al intimaților a depus întâmpinare cu același conținut, respectiv cerere de constatare a perimării cererii de chemare în judecată identică în toate cauzele, ceea ce subliniază că munca avocatului, de creație intelectuală, nu a fost una care a presupus un efort ridicat care să justifice același cuantum al onorariului în fiecare dosar. Mai mult, observă instanța de recurs că mandatarul avocat nici nu a indicat distinct numele unuia dintre intimați, anume pe cel al salariatului unității contestatoare, rezumându-se a face trimitere la contestația la executare( act procesual întocmit de partea adversă) pentru a fi identificat, lucru ce subliniază faptul că munca de creație a avocatului părții a avut loc o singură dată, fiind doar multiplicate actele procesuale întocmite ce au fost depuse în mai multe cauze.
Totodată, efectiv munca avocatului ales a constat în reprezentarea înaintea instanței și depunerea copiilor conforme de pe actele din dosarele de executare silită.
În aceste condiții, fără a interveni în convenția de asistență juridică, respectiv în executarea obligațiilor asumate reciproc, care convenție are la bază principiul autonomiei de voință a cocontractanților, instanța de judecată constată că partea căzută în pretenții nu poate fi obligată la întreaga sumă plătită de intimatul Biroul Executorului Judecătoresc B. F. cu titlu de onorariu avocat întrucât este prea mare în raport cu munca efectivă depusă de mandatarul avocat al părții potrivit celor mai sus arătate.
Nu poate fi reținută susținerea intimatului B. B. F. în sensul că un cuantum al cheltuielilor de judecată precum cel în speță este unul rezonabil, justificat inclusiv de faptul că este mai redus în comparație cu cheltuielile pe care le-ar fi efectuat dacă se apela la serviciile Poștei Române pentru depunerea copiilor actelor din dosarul execuțional, acest aspect neputând fi catalogat ca și criteriu de apreciere al unui onorariu de avocat, ce presupune o muncă de creație intelectuală de natură juridică.
Pe de altă parte, apărarea că prin aplicarea prevederilor art. 274 alin.3 C.p.civ.1865, evocate mai sus, s-ar ajunge la încălcarea dreptului la un proces echitabil, la încălcarea accesului la justiție, respectiv la discriminare, de asemenea, nu poate fi primită. Astfel, în procesul civil părțile sunt egale în fața legii, iar o hotărâre de respingere sau admitere poate aduce atingere intereselor unei părți, dat fiind raportul juridic de conflict dintre acestea care caracterizează un proces, cât timp judecătorul a spus corect dreptul obiectiv aplicabil. Or, deși de principiu afirmația că instanța de recurs nu se poate pronunța decât în limita cazurilor de nelegalitate invocate de recurent este adevărată, în speță este vorba despre un proces care nu presupune, în condițiile legii, și calea devolutivă a apelului, încât se înțelege rațiunea legiuitorului de a institui în recurs o posibilitate de a fi analizată cauza sub toate aspectele, conform prescripției art. 3041 C.p.civ. 1865. Mai mult, recurentua a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C.p.civ. integral, deci și a alin.3, coroborat cu art. 304 alin.1 pct.9 C.p.civ. 1865. În aceste condiții, instanța de recurs analizează modul de aplicare a legii( în fapt, a art. 274 C.p.civ.) în mod exhaustiv, dispoziția alineatului al treilea al normei menționate subsumându-se cercetării motivului de nelegalitate. Neargumentarea recurentei a cazului de recurs și prin prisma acestui alineat nu contravine principiului nedepășirii limitelor învestirii. Așa cum s-a arătat, potrivit art. 3041 C.p.civ.1865, aplicabil în cauză, instanța de control judiciar examinează cauza sub toate aspectele. În fine, aplicarea art. 274 alin.3 C.p.civ. menționat nu presupune cererea părții, verificarea cuantumului unui onorariu fiind prerogativa instanței de judecată. Este și sensul jurisprudenței CEDO invocată chiar de către intimat. Instanța europeană însăși statuează că trebuie stabilit cuantumul cheltuielilor de judecată prin prisma necesității, efectivității și rezonabilității acestora.
Pe cale de consecință, făcând aplicarea art. 274 alin.3 C.p.civ. 1865, instanța de control judiciar, raportat la motivul de recurs invocat, dar și la art. 3041 C.p.civ., în temeiul art. 312 alin.1 C.p.civ.1865 va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va obliga contestatoarea la plata sumei de 150 lei cheltuieli de judecată în loc de 248 lei către intimatul B. B. F..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta contestatoare . SA, împotriva sentinței civile nr. 6870 din 08.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .
Modifică sentința în parte în sensul că, în baza art. 274 alin. 3 C.pr.civ. 1865, obligă contestatoarea la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul B. B. F., în loc de 248 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Noiembrie 2013, la Tribunalul Gorj.
Președinte, V. N. | Judecător, M. T. | Judecător, G. R. |
Grefier, L. P. |
Red. MT/Tehnored. PL
Jud. fond L. B.
2ex/28 Noiembrie 2013
| ← Anulare act. Decizia nr. 399/2013. Tribunalul GORJ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 577/2013. Tribunalul GORJ → |
|---|
