Obligaţie de a face. Decizia nr. 577/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 577/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 15859/318/2012

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 577

Ședința publică de la 04 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. A. M.

Judecător M. B.

Judecător Nicolița Ș.

Grefier A. P.

Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă S. M. împotriva sentinței civile nr._/09.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, a lipsit recurenta reclamantă S. M., reprezentată de avocat P. C., prezent fiind intimatul pârât M. G..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.

Avocat P. C., pentru recurenta reclamantă S. M. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul dea fi admisă acțiunea așa cum a fost formulată.

Intimatul pârât M. G. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr._/09.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J., jud. Gorj în dosarul nr._ a fost respinsă cererea formulată conform art. 5802 C.pr.civ. de petenta S. M., domiciliată în comuna Bălești, ., în contradictoriu cu intimatul M. GH. G., domiciliat în Tg-J., . O., ., ..

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 6208/20.10.2009 s-a admis acțiunea în rectificare carte funciară formulată de reclamantă și s-a dispus rectificarea cărții funciare nr. 1440 a localității Bălești cu privire la numărul cadastral 1864 în sensul respectării deciziei civile nr. 2092/A/1998 pronunțată de Tribunalul Gorj, iar pârâtul a fost obligat să procedeze la refacerea documentației cadastrale care a stat la baza înscrierilor din cartea funciară nr. 1440 a localității Bălești cu privire la numărul cadastral 1864 așa încât să respecte dispozițiile deciziei civile nr.2092/A/1998 pronunțată de Tribunalul Gorj .

Prin sentința civilă 6289/9.04.2012, pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul_ a fost respinsă cererea formulată conform art.5803 C.pr.civ. de petenta S. M. în contradictoriu cu intimatul M. GH. G., iar prin decizia nr. 2271/2012 din data de 27 Iunie 2012, Tribunalul Gorj a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă S. M..

În considerentele deciziei menționate s-a reținut de către Tribunalul Gorj faptul că pârâtul a formulat la OCPI Gorj o cerere privind refacerea documentației cadastrale, dar aceasta a fost respinsă pe motiv că în CF nr.1440 a localității Bălești este notat litigiul referitor la acțiunea în revendicare formulată de reclamanta S. M. împotriva pârâtului M. Gh. G. și soluționată prin sentința civilă 1911/2009 a Judecătoriei Tg-J., astfel că este necesară actualizarea documentației și avizarea tehnică a acesteia conform Ordinului 634/2006.

Instanța a reținut că în prezenta cauză reclamanta a solicitat ca, în contradictoriu cu intimatul M. GH. G., să se dispună în temeiul art.5802 C.pr.civ autorizarea sa de îndeplinire a obligației stabilită în sarcina pârâtului prin sentința civilă nr. 6208/20.10.2009 pronunțată de judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .

Potrivit art. 5802 C.pr.civ., dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somației, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare, prin încheiere irevocabilă dată cu citarea părților să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane pe cheltuiala debitorului.

Instanța a avut în vedere faptul că prin decizia nr. 2271/2012 din data de 27 Iunie 2012, Tribunalul Gorj, a constatat că instanța de fond a reținut corect că petentul s-a conformat dispozitivului sentinței civile 6208/2009 în sensul că s-a adresat OCPI Gorj cu o cerere privind refacerea documentației cadastrale, iar susținerea recurentei în sensul că acesta a fost de rea credință nu poate fi primită, nefiind dovedită, precum și faptul că din probele de la dosar a rezultat că respingerea cererii pârâtului privind refacerea documentației nu s-a datorat vreunei fapte culpabile a acestuia și că rezolvarea acestei cereri implică pe de o parte solicitarea de către reclamantă a radierii litigiului notat în cartea funciară, pe de altă parte avizarea documentației de către persona autorizată, în speță Gegău N., conform ordinului 634/2006; prin urmare s-a apreciat că nu este vorba doar de o obligație personală a pârâtului, a cărei neîndeplinire să atragă incidența dispozițiilor art. 580 ind. 3 C.pr.civ.

Față de cele expuse, instanța a apreciat că autoritatea de lucru judecat cunoaște, două manifestări procesuale – respectiv, aceea de excepție procesuală și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit, prezumție care protejează ordinea și stabilitatea juridică, și care conduce la evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.

Aceiași opinie a fost împărtășită și de către Curtea Constituțională în Decizia I din 1995, care a constatat faptul că este unanim recunoscut, în practică și doctrină, că puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta.

În aceste condiții instanța a apreciat că potrivit art.1200 pct. 4 cu referire la art.1202 alin.(2) C.civ., nu se poate introduce o nouă acțiune în care să se pretindă rezolvarea unor chestiuni care au fost analizate de către Tribunalul Gorj, prin decizia nr. 2271/2012 din data de 27 Iunie 2012, decizie prin care problema culpei intimatului în îndeplinirea obligațiilor impuse prin sentința civilă nr. 6208/20.10.2001 pronunțată de judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost tranșată irevocabil, fiind interzisă readucerea în fața instanței a chestiunii litigioase deja rezolvate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

A arătat că în mod greșit a fost respinsă acțiunea, întrucât în cauză nu există autoritate de lucru judecat, cererea care formează obiectul prezentului litigiu are un alt temei juridic decât cel avut în litigiu în care a fost pronunțată de către tribunal decizia invocată de către prima instanță în cuprinsul sentinței recurate.

A mai arătat recurenta că instanța a interpretat greșit documentele pe care OCPI le-a depus la dosar, întrucât principalul motiv al respingerii documentației pe care pârâtul a depus-o la OCPI a fost faptul că acesta nu a depus o documentație rectificativă în sensul respectării limitelor stabilite prin decizia nr.2092/1998, ci o documentație având ca obiect dezmembrarea în mai multe parcele a suprafeței înscrise inițial. Că, astfel pârâtul este de rea- credință prin dezmembrarea suprafeței respective în două parcele.

Recursul este neîntemeiat.

Reclamanta S. M. l-a acționat în judecată pe pârâtul M. Gh. G. pentru ca în temeiul dispozițiilor art.5802 Cpr.civ. să se dispună autorizarea sa la îndeplinirea obligației stabilită în sarcina pârâtului prin sentința civilă nr.6208/2009 a Judecătoriei Tg-J., aceasta întrucât prin sentința arătată pârâtul a fost obligat la rectificarea cărții funciare nr.1440 a localității Bălești cu privire la numărul cadastral 1864, în sensul respectării deciziei civile nr.2092/A/1998 a Tribunalului Gorj, pârâtul fiind obligat să procedeze la refacerea documentației cadastrale care a stat la baza înscrierilor din cartea funciară nr.1440, astfel încât să respecte dispozițiile deciziei anterior menționate.

Reține tribunalul că într-un litigiu anterior finalizat prin decizia irevocabilă nr. 2271/2012 a Tribunalului Gorj, s-a reținut că intimatul pârât M. Gh. G. s-a conformat dispozitivului sentinței civile nr. 6208/2009 în sensul că s-a adresat OCPI Gorj cu o cerere privind refacerea documentației cadastrale, și susținerea recurentei în sensul că acesta a fost de rea credință, nu a fost dovedită, apreciind tribunalul prin aceeași decizie că respingerea cererii privind refacerea documentației nu este datorată vreunei fapte culpabile a pârâtului, întrucât rezolvarea acestei cereri nu implică doar o obligație personală a pârâtului, ci și solicitarea de către recurenta reclamantă a radierii litigiului notat în carte funciară, precum și avizarea documentației de către persoana autorizată în conformitate cu Ordinul nr. 634/2006.

Puterea de lucru judecat are la bază regula potrivit căreia o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Ori, devreme ce s-a reținut prin decizia Tribunalului Gorj anterior arătată că intimatul pârât s-a conformat sentinței civile nr. 6208/2009 acesta nefiind de rea credință și neavând nicio culpă cu privire la refacerea documentației cadastrale, în mod corect instanța de fond a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art.1200 pct.4 cod civil cu referire la art.1202 alin.2 Cod Civil, recurenta reclamantă neputând în prezenta cauză să solicite rezolvarea unor chestiuni care au fost anterior soluționate irevocabil.

D. consecință și văzând și dispozițiile art.312 Cpr.civ., urmează ca recursul declarat de reclamantă să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă S. M. împotriva sentinței civile nr._/09.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Martie 2013, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

C. A. M.

Judecător,

M. B.

Judecător,

Nicolița Ș.

Grefier,

A. P.

Red. Jud. M.B./tehn.E.C

Jud fond A.D. T.

06 Martie 2013/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 577/2013. Tribunalul GORJ