Fond funciar. Decizia nr. 1263/2013. Tribunalul GORJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1263/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 2426/267/2011*
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1263/2013
Ședința publică de la 20 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător Nicolița Ș.
Judecător C. A. M.
Grefier L. G. C. I.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta pârâtă C. L. de aplicare a Legii 18/1991 Novaci, împotriva sentinței civile nr. 214/06.02.2013 pronunțată de judecătoria Novaci în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit recurenta, au lipsit intimatele C. Județeană Gorj de Fond Funciar și Direcția Silvică Gorj, a răspuns intimatul reclamant P. I. asistat de avocat R. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care în lipsa altor cereri s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.
Avocat R. M. pentru intimatul reclamant P. I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât se impune eliberarea titlului de proprietate, intimatul reclamant fiind validat și există posibilitatea stabilirii întinderii suprafeței, precizând că hotărârea de validare nu a fost desființată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Novaci sub nr._, petiționarul P. I., a chemat în judecată pe pârâtele C. locală de fond funciar Novaci, jud.Gorj, C. Județeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și Direcția Silvică Gorj, și a solicitat să fie obligată C. locală de fond funciar Novaci la întocmirea documentației și înaintarea acesteia Comisiei Județene Gorj pentru eliberarea titlului de proprietate al petiționarului pentru o suprafață de 4 ha. teren cu vegetație forestieră în pct. „Ț.” de pe raza satului Hirișești, jud. Gorj.
Prin Sentința civilă nr.442, din data de 21 martie 2012, Judecătoria Novaci jud.Gorj a admis acțiunea petiționarului I. P., obligând pârâta C. locală de fond funciar Novaci, jud Gorj să înainteze documentația, în vederea eliberării titlului de proprietate, de către C. județeană Gorj de fond funciar.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs C. locală de fond funciar Novaci, jud.Gorj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr.2537 din data de 11 septembrie 2012, Tribunalul Gorj, secția civilă a admis recursul declarat, cauza fiind trimisă în rejudecare aceleiași instanțe, pentru a fi administrate probatorii cu acte, și eventual o expertiză de specialitate, în vederea determinării filiației petiționarului, față de autorul G. P., menționat în hotărârea de validare și suprafața de teren cu care acesta a fost validat.
Prin sentința civilă nr.214/06.02.2013 pronunțată de judecătoria Novaci în dosarul nr._ s-a admis acțiunea civilă formulată de petiționarul P. I., domiciliat în orașul Novaci, ., în contradictoriu cu intimatele C. locală de fond funciar Novaci, jud.Gorj, C. Județeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Tg-J., .-5, jud.Gorj, și detentoarea R. SA, Direcția Silvică Gorj, cu sediul în Tg-J., jud.Gorj, și în consecință:
A fost obligată intimata C. locală de fond funciar Novaci, jud.Gorj să înainteze documentația în vederea eliberării Titlului de proprietate reclamantului P. I., conform HCJ Gorj, nr.3102/2002.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că, după casare, s-a formulat cerere de abținere de către președintele de complet, la data de 18 octombrie 2012(f.3), cerere respinsă, prin Încheierea din Camera de consiliu, din aceeași dată(f.5).
Că în dovedirea acțiunii, petiționarul a depus la dosar de la Arhivele statului,în xerocopie, Registrul stării civile pentru morți (f.18) și un contract (f.19) și din actele depuse la dosar, rezultă că terenul cu vegetație forestieră în suprafață de 4 ha., a fost validat prin HCJ nr.3102/2002, și Anexa nr.4244 din data de 15 decembrie 2000, nespecificându-se suprafața validată, însă din anul 2000 și până în prezent, această Hotărâre nu a fost contestată.
Că, din actele depuse rezultă că terenul cu vegetație forestieră a aparținut familiei G., iar din schema genealogică depusă la dosar, rezultă că autorul C. G., este tatăl lui I. G., care prin căsătorie a devenit P. I., aceasta fiind mama tatălui petiționarului, respectiv P. I..
Că, în raport de actele noi depuse la dosar, susținerile petiționarului P. I., și înscrisurile prezentate de intimata C. locală de fond funciar, s-a constatat că în cauză se pune problema dreptului de proprietate al petiționarului, în calitate de moștenitor legal al autorului C. G..
S-a avut în vedere că potrivit art.l, din Primul protocol adițional la CEDO, nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât în cazurile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, se apreciază că acțiunea este întemeiată, astfel încât, în baza art. 64, din Legea 18/l991, s-a admis acțiunea, cu motivarea că o respingere a acțiunii ar conduce la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția drepturilor foștilor proprietari și cerințele interesului general al societății, în condițiile în care petiționarul P. I. a făcut dovada, atât de beneficiar al legii de reconstituire, dar și a împrejurării că, autorii săi au deținut anterior naționalizării teren cu vegetație forestieră.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. L. de Fond Funciar Novaci criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurenta a expus starea de fapt și a criticat sentința susținând că reclamantul nu a dovedit că este moștenitorul autorului G. P., întrucât din actele depuse la dosarul cauzei de fond, respectiv registrul stării civile pentru morți și un contract nu rezultă filiația sa față de autorul G. P. și nici suprafața cu care acesta a fost validat.
Se mai invocă faptul că greșit instanța a admis acțiunea, reținând că reclamantul și-a dovedit filiația față de autorul G. C., întrucât filiația trebuia dovedită față de autorul G. P. așa cum s-a dispus și prin îndrumările deciziei de casare a instanței de control judiciar.
O altă critică se referă la întinderea suprafeței pentru care s-a dispus reconstituirea, întrucât nu s-a dovedit că autorul G. P. ar fi deținut teren cu vegetație forestieră în suprafață de 4 ha.
Recurenta apreciază că intimatul nu și-a dovedit filiația față de autorul G. P. și nici întinderea dreptului de proprietate a terenului din punctul „Ț.”.
Tribunalul, analizând recursul declarat constată că acesta este fondat, urmând a fi admis în temeiul art.312 alin. 1 C.pr.civ. raportat la art.304 pct.8 și 9 C.pr.civ., modificată sentința instanței de fond în sensul respingerii acțiunii, pentru următoarele considerente:
Hotărârea recurată este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea legii și actele depuse la dosarul cauzei au fost interpretate greșit.
Instanța a reținut că din actele cauzei a rezultat că terenul a aparținut familiei G. și că în speță se pune problema reconstituirii dreptului de proprietate al petiționarului în calitate de moștenitor legal al autorului G. C..
Reținerile instanței de fond sunt greșite și nu conduceau la admiterea acțiunii.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâților să întocmească și să înainteze documentația în vederea eliberării titlului de proprietate pentru suprafața de 4 ha teren cu vegetație forestieră situată în punctul „Ț.” cu motivarea că prin HCJ nr.3102/07.03.2003 a fost validat cu această suprafață în calitate de moștenitor al autorului G. C..
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar la filele 16, 17 și 18 nu rezultă susținerile reclamantului, întrucât prin HCJ 3102/2002 apare validat G. P. alături de alte persoane pentru o suprafață de 25,73 ha, fără a se preciza suprafața fiecăruia.
Din mențiunile înscrise pe anexă rezultă că terenul ar fi reprezentat proprietatea obștii Cînepești, iar din întâmpinarea recurentei reiese că această obște nu a fost constituită.
Intimatul reclamant nu și-a dovedit filiația față de autorul G. P., nefiind depus nici un act de filiație în acest sens, iar autorul G. C., invocat prin cererea de chemare în judecată nu a fost validat prin HCJ 3102/2002.
De asemenea reținerile instanței în sensul că petentul și-a dovedit acțiunea cu registrul stării civile pentru morți depus la fila 18 a cauzei și cu contractul depus la fila 19 sunt de asemenea eronate, întrucât din acestea nu rezultă filiația petentului față de autorul G. P. și nici dovada proprietății terenului solicitat, contractul fiind un contract de arendare.
Față de cele reținute, motivele de recurs sunt fondate, nerezultând din probele administrate faptul că reclamantul ar fi moștenitorul autorului G. P. și nici întinderea suprafeței solicitate, astfel că recursul declarat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă C. L. de aplicare a Legii 18/1991 Novaci, împotriva sentinței civile nr. 214/06.02.2013 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ .
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 mai 2013 la Tribunalul Gorj.
Președinte, M. B. | Judecător, Nicolița Ș. | Judecător, C. A. M. |
Grefier, L. G. C. I. |
Red.N.Ș.
Tehnored.L.M.
Jf.S.P.Țămbălaru
Ex.3/21 mai 2013
← Validare poprire. Decizia nr. 487/2013. Tribunalul GORJ | Fond funciar. Decizia nr. 2529/2013. Tribunalul GORJ → |
---|