Pretenţii. Decizia nr. 1637/2013. Tribunalul GORJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1637/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 5411/318/2012
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1637
Ședința publică din data de 03 septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. N.
Judecător M. T.
Judecător G. R.
Grefier L. P.
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurenta-pârâtă S. C. Complexul Energetic Oltenia SA prin Sucursala EMC Rovinari împotriva sentinței civile nr. 3162/15.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic M. M.-E. pentru recurenta pârâtă, intimații reclamanți O. G. și O. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând recursul în stare de judecată s-a acordat cuvântul.
Consilier juridic M. M. E. pentru recurenta pârâtă a expus motivele de recurs invocate și în scris și a pus concluzii de admitere a recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și obligarea intimaților reclamanți la cheltuieli de judecată.
Intimații reclamanți O. G. și O. C. au pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Târgu-J., reclamanții O. G. și O. C., au solicitat instanței ca, prin sentința civilă ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâta S.C Complexul Energetic Oltenia SA, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 6000 lei reprezentând contravaloarea uzufructului de pe terenul în suprafață de 0,35 ha, cu posibilitatea de a mări câtimea obiectului cererii în funcție de expertiza ce se va efectua în cauză, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe care le vor face cu această cauză.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt proprietarii terenului în suprafață de 0,35 ha situat în intravilanul orașului Rovinari în Tarlaua 47, Parcelele 12, 10 și 10/1 conform titlului de proprietate nr._/03.08.2007.
Că, la data de 22.05.2007 au fost puși în posesie pe această suprafață de teren conform procesului verbal de punere în posesie nr.286, terenul fiind dispus în două loturi: unul cu lățimea de 11,38 m și vecini: N-def. T. V. V.; S-def. V. Al. N.; E-Complexul Energetic Rovinari și V-S.C.P.C. Tg-J. iar altul cu lățimea de 10,6 m cu următorii vecini: N-def. V. Al. N.; S-def. G. A.; E-Complexul Energetic Rovinari și V-S.C.P.C. Tg-J..
Au susținut reclamanții că, încă de la eliberarea titlului de proprietate acest teren a fost ocupat de pârâtul S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A. iar în urma notificării formulate s-au prezentat la data de 07.12.2007 la sediul acestuia (Biroul Negocieri Terenuri) unde s-a încheiat procesul verbal în care se recunoaște că suprafața de 0,35 ha intră în perimetrul de licență al carierei Rovinari.
Ulterior, la data de 05.08.2008 au revenit reclamanții cu cererea înregistrată sub nr._ și au solicitat Complexului Energetic Rovinari să procedeze la eliberarea terenului în suprafață de 0,35 ha înscris în titlul de proprietate nr._ din 03.08.2007 întrucât pe acesta sunt amplasate obiective ale Complexului Energetic Rovinari și reclamanții se află în imposibilitatea de a-1 folosi.
Că, în lipsa unui răspuns din partea pârâtei, reclamanții au depus la data de 16.09.2011 cererea înregistrată sub nr._ prin care au solicitat începerea negocierilor în vederea transferului dreptului de proprietate către Complexul Energetic Rovinari având în vedere că erau în imposibilitatea de a folosi acest teren.
Prin adresa nr._/10.11.2011, pârâta le-a comunicat reclamanților că terenul din titlul lor de proprietate este amplasat în perimetrul de licență al carierei Rovinari și nu este ocupat de lucrări miniere executate pentru extragerea lignitului sau construcții administrative.
Pârâta a evitat să menționeze că pe terenul reclamanților sunt amplasate obiective ale Complexului Energetic Rovinari, respectiv: un canal de gardă (deversare reziduri și apă stații pompe miniere); rezidurile din beton ale unui imobil construcție; siloz depozitare și încărcare cărbune demolat; linii electrice aeriene de foarte mare putere ce alimentează cu energie electrică utilajele electrice din cariera Rovinari Est.
In aceste condiții, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei să le restituie fructele percepute în valoare de 6000 lei pe ultimii 3 ani (venitul pe care 1-a realizat de când posedă terenul), rezervându-și dreptul de a-și majora pretențiile.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art.566 Cod Civil.
In dovedirea acțiunii reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și expertiza de specialitate.
În cauză pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat să respingerea cererii formulată de reclamanții ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, pârâta a susținut că nu afectează terenul reclamanților, aceștia putându-1 folosi în deplină și liniștită posesie .
Că, procesul-verbal încheiat la data de 07.01.2007 la solicitarea reclamanților, cuprindea doar solicitările acestora de la societatea pârâtă, iar în urma discuțiilor purtate la sediul societății pârâtei din cuprinsul acestui act nu reiese că societatea pârâtă s-a angajat să le acorde despăgubiri pentru terenul din litigiu, și deci nu generează obligații din partea acesteia.
În opinia pârâtei, situația terenului în suprafață de 0,35 ha, se poate stabili doar prin efectuarea în cauză a unei expertize topografice, pârâta formulând obiective pentru expertiza - să se identifice terenul în suprafață totală de 0,35ha. cuprins în Titlul de proprietate nr._/03.08.2007 și Procesul-verbal de punere în posesie nr.286/22.05.2007, compus din cele trei suprafețe, în funcție de categoria de folosință, de amplasament, vecinătăți, schiță și planuri cadastrale, menționându-se dacă este înscris în Cartea funciară la O.C.P.I. Târgu-J.;
- să se menționeze dacă terenul de 0,35ha. este afectat sau nu de lucrări miniere, sau dacă este ocupat total sau parțial de un canal gardă, reziduuri din beton ale unor clădiri demolate, de linii electrice aeriene, etc, și să fie descrise amănunțit, menționându-se suprafața ocupată din fiecare și cine este proprietarul lor (cine le deține), și dacă acestea îi împiedică pe reclamanți să îl cultive .
În funcție de concluziile expertizei topografice, pârâta a solicitat efectuarea unei expertiză agricole pentru a se calcula contravaloarea lipsei de folosință, care să aibă următoarele obiective:-să se calculeze lipsa de folosință pe ultimii 3ani de pe terenul intravilan de 1.784mp. situat în Tarlaua 47, . de categoria de folosință „alte terenuri" din titlu, și raportată la prețurile existente în zona unde este situat terenul;
- să se calculeze lipsa de folosință pe ultimii 3ani de pe terenul intravilan de 413 mp. situat în Tarlaua 47, . de categoria de folosință „curți construcții" din titlu, raportată la prețurile existente în zona unde este situat terenul;
- să se calculeze lipsa de folosință pe ultimii 3ani de pe terenul de 1.303mp. situat în Tarlaua 47, . funcție de categoria de folosință „alte terenuri" din titlu, raportată la prețurile existente în zona unde este situat terenul.
Au precizat reclamanții prin răspunsul la întâmpinare că susținerea pârâtei S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A. că nu afectează terenul reclamanților și că nu le-a cauzat nici-un prejudiciu este nereală fiind contrazisă de planșele foto pe care le-au anexat la dosar.
Că pârâta nu cunoaște situația terenului, întrucât prin procesul verbal încheiat cu aceasta în data de 07.12.2007 este menționat că terenul se află în perimetrul de licență și este ocupat, iar . greu accesibilă, perimetrul de licență aflându-se sub paza unei societăți specializate înarmate.
Au mai susținut reclamanții că sunt proprietarii unei suprafețe de teren de 0,35 ha conform titlului de proprietate nr._/30.08.2007 și de la data eliberării acestuia sunt în imposibilitatea folosirii terenului întrucât pe acesta se află amplasate obiective ale pârâtei: canal de gardă platformă de beton a unui depozit de echipamente, calea de rulare a macaralei portal aferentă depozitului, drumurile de acces către sediul exploatării miniere Rovinari Est liniile electrice aeriene care alimentează cu energie electrică utilajele de mare putere folosite de exploatarea cărbunelui din carieră respectiv excavatoare cu rotor, benzi transportoare și mașini de haldat.
Reclamanții au precizat că dovada lipsei de folosință înțeleg să o facă cu expertiza agricolă apreciind că un expert agricol poate răspunde atât la obiectivele de identificare a terenului cât și la cele privind ocupațiunea acestuia și calculul lipsei de folosință.
Raportul de expertiză topografică a fost depus pentru termenul de judecată din data de 27.08.2012 iar față de concluziile acestuia pârâta a formulat obiecțiuni pe care instanța le-a calificat drept obiective și le-a încuviințat respectiv:- să se menționeze care este suprafața efectiv ocupată cu lucrările sau obiectivele societății pârâte din totalul terenului de 3500mp., arătându-se pe fiecare din cele două loturi (unul de 1784mp. și al doilea de 1716mp.);
să se menționeze dacă pe vreunul dintre cele două loturi se află amplasați stâlpi de beton având linii electrice (pe întregul teren de 3500mp.).
De asemenea, instanța a propus un nou obiectiv la expertiza topografică în aceeași ședință de judecată respectiv: să se stabilească contravaloarea lipsei de folosință pe ultimii trei ani de pe terenurile care se regăsesc în titlul de proprietate nr._/03.08.2007 astfel cum au fost identificate și în raportul de expertiză tehnică topografică.
Expertul topograf a înaintat răspunsul la data de 15.10.2012, răspuns față de care părțile nu au formulat obiecțiuni.
Expertul agricol a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței, în data de 31.10.2012 raportul de expertiză, părțile formulând obiecțiuni la raport, care au fost încuviințate de instanță respectiv: să se precizeze dacă diferența de teren de 1117 mp mai poate fi redată circuitului civil; să se precizeze care este valoarea producției agricole pe ultimii trei ani pentru suprafața de teren de 1117 mp, teren stabilit de expertul topografic că este ocupat de pârâtă;
S-a mai reținut că, după depunerea raportului de expertiză de către expertul agricol, reclamanții și-au precizat cererea de chemare în judecată sub aspectul câtimii obiectului, achitând diferența taxei de timbru de la 6.000 lei la 22.179 lei, conform chitanței de la fila nr. 140.
Prin sentința civilă nr.3162/3162/15.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea civilă în pretenții ulterior precizată, promovată de reclamanții O. G. cu domiciliul în Tg-J., . ., . și O. C. cu domiciliul în ., județul Gorj, în contradictoriu cu pârâta S.C Complexul Energetic Oltenia SA, cu sediul în Rovinari, ., județul Gorj .
A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 2.091 lei reprezentând contravaloare lipsei de folosință a terenului în suprafață de 3087 mp situat în Rovinari, jud. Gorj, aferentă perioadei 2009-2011.
A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 20.088 lei reprezentând contravaloare lipsei de folosință a terenului în suprafață de 413 mp, cu destinația curți construcții situat în Rovinari, jud. Gorj, aferentă perioadei 2009-2011.
A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 2.357,74 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamanții dețin în indiviziune un teren în suprafață de 0,35 ha, pe raza localității Rovinari, teren pentru care li s-a eliberat TP nr._/03.08.2007, compus din suprafața de 1784 mp, individualizată după cum urmează: la N- M. T., V.V. ; la S- M. T., Al. N.; la E- Complex Energetic Rovinari, la V- SCPP Tg-J.; suprafața de 1303 mp individualizată după cum urmează: la N- M. T., Al. N.; la S- M. G. A.; la E- Complex Energetic Rovinari, la V- rest propr. și suprafața de 413 mp având destinația curți construcții individualizată după cum urmează: la N- M. T., V.V. ; la S- M. G. A. ; la E- rest propr., la V- SCPP Tg-J..
Conform expertizei topo întocmită de expert M. M. A. terenurile proprietatea reclamanților sunt afectate de lucrări miniere astfel: de la E la V sunt afectate de drumul principal spre sediul Carierei Poiana, de un drum secundar folosit de utilaje, un canal, o platformă de beton și un canal de gardă. În plus, terenurile sunt traversate și de linii electrice pe stâlpi de beton, cu privire la care pârâta a menționat că nu îi aparțin.
Ulterior, în suplimentul la raportul depus, expertul a detaliat cât se ocupă de către pârâtă din fiecare suprafață, stabilind că din terenul de 1784 mp, pârâta ocupă 433 mp iar din terenul în suprafață de 1716 mp sunt ocupați efectiv 684 mp, de drum, canale și platforma betonată, în total 1117 mp .
În urma expertizei agricole efectuate în cauză de expert Didelea T., filele 92 și urm. s-a reținut că, pentru perioada 2009-2011, c/val-ea lipsei de folosință a celor două parcele, ce însumează suprafața de 3500 mp este de 2.371,8 lei.
Urmare a obiecțiunilor formulate de reclamanți, având în vedere că nu tot terenul are destinația de teren agricol, suprafața de 413 mp având categoria de folosință curți construcții, expertul a refăcut raportul de expertiză, stabilind că, pentru suprafața de 3087 mp teren compusă din suprafața de 1784 mp și 1303 mp, ce poate fi exploatată ca și teren agricol, c/val-ea producției posibil de realizat, pentru perioada 2009-2011, este de 2091 lei.
Referitor la suprafața de 413 mp ce face parte din terenul de 3500 mp din TP, expertul a luat în calcul chiria percepută pentru un astfel de teren, reținând un prejudiciu de 20.088 lei .
Susținerea expertului în sensul că, acestei valori i se aplică impozitul pe venit de 16%, respectiv 3214 lei, profitul fiind de fapt de 16.874 lei, nu a putut fi reținută de instanță, în condițiile în care, reclamanții nu au încasat suma de 20.088 lei astfel încât să plătească impozitul aferent.
Instanța nu a putut reține nici susținerea pârâtei în sensul de a se avea în vedere doar suprafața de 1117 mp efectiv ocupată de aceasta, dat fiind faptul că, la fila 124 din raport, expertul agricol Didelea T. menționează că diferența de teren nu poate fi utilizată .
În plus, conform Legii nr. 37/1995 a mediului, Legii nr. 85/2003 a minelor și legii fondului funciar, terenurile scoase din circuitul agricol productiv prin activității industriale trebuie amenajate și fertilizate prin grija celui care produs degradarea terenului și scoaterea lui din circuitul productiv.
Instanța a reținut că dreptul de proprietate consacrat de art.563 Cod civil, conferă titularului său trei atribute: dreptul de a folosi bunul ceea ce presupune exercitarea de către titularul dreptului de proprietate a unei stăpâniri efective asupra bunului în materialitatea sa, direct și nemijlocit, prin putere proprie și în interesul său propriu; dreptul de a culege fructele bunului, ceea ce înseamnă dreptul proprietarului de a-și pune în valoare bunul prin exploatarea acestuia; dreptul de a dispune de bun, ceea ce presupune prerogativa proprietarului de a hotărî cu privire la soarta bunului.
Potrivit art. 1357 cod civil orice faptă care cauzează un prejudiciu obligă pe acela din a cărei greșeală s-a ocazionat la reparare, responsabilitatea putând fi angajată nu numai pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa dar și pentru acela cauzat prin neglijență sau imprudență.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
În cauza de față, cele patru condiții cerute imperativ de textul de lege menționat, sunt îndeplinite fiind probate potrivit stării de fapt mai sus expuse.
Din probatoriul administrat în prezenta cauză, a rezultat existența unui prejudiciu, constând în efectul negativ suferit de reclamantă ca urmare a faptei pârâtei, respectiv imposibilitatea folosirii terenului potrivit categoriei sale de folosință, prejudiciu care nu a fost reparat încă.
Cu privire la întinderea prejudiciului instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor 1385 alin. 1 Cod civil, prejudiciul se repară integral dacă prin lege nu se prevede altfel.
Față de probatoriul administrat instanța a apreciat că se poate reține în sarcina pârâtei o faptă ilicită în sensul dispozițiilor art. 1357 Cod civil, terenul neputând fi folosit conform destinației sale.
De asemenea, în mod evident există un raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu în sensul că activitatea minieră desfășurată de pârâte a provocat prejudiciul menționat mai sus, care constă în imposibilitatea reclamanților de a folosi potrivit destinației terenul care le aparține.
Împotriva sentinței a declarat recurs recurenta pârâtă S. Complexul Energetic Oltenia SA-U.M.C.Rovinari criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
A invocat în motivele de recurs că instanța de fond a preluat fără nici un temei legal o chirie în cuantum de 16,21 lei/mp stabilită de expert pentru terenul intravilan, deși pentru terenuri nu se încheie contracte de închiriere, ci se încheie contracte de concesiune sau de arendare, din înscrisurile de la dosar rezultând că recurenta nu ocupă nici o clădire a reclamanților ci doar terenul în suprafață de 413 mp. Că expertul a calculat o chirie de 16,23 mp exagerat de mare, recurenta plătind suma de 3 lei/mp cu titlu de redevență Primăriei Rovinari.
A mai susținut că satul Poiana nu mai există, nemaiexistând nici o locuință și ca atare terenul a devenit extravilan, astfel că solicită ca pentru terenul în suprafață de 413 mp curți construcții să nu se calculeze chiria datorată.
Reanalizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Raportul de expertiză întocmit de expert Didelea T. a fost refăcut și potrivit concluziilor acestui raport prețul chiriei pentru suprafața de 413 mp pe anii 2009, 2010 și 2011 este de_ lei.
Este fără relevanță susținerea recurentei că în fostul . află terenul de 413 mp nu mai există nici o locuință de vreme ce categoria acestui teren rezultată din acte, respectiv titlul de proprietate este cea de curți construcții, aceeași categorie de folosință de curți construcții reținând-o și expertul Didelea T. cu prilejul calculării prejudiciului.
Chiar prin motivele de recurs recurenta recunoaște că unitatea ocupă terenul în suprafață de 413 mp, astfel că în mod corect instanța de fond a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art.1357 C.civ., reținând că terenul nu poate fi folosit conform destinației sale.
Nu s-au produs dovezi despre existența vreunui contract de arendare încheiat între părți pentru a fi aplicabile dispozițiile Legii nr.16/1994, legea arendării pentru calcularea uzufructului, așa cum susține recurenta neargumentat.
Față de aceste considerente, constatând că sentința este legală, instanța stabilind starea de fapt ca fiind cea rezultată din acte și raportul de expertiză și a aplicat corect legea, respectiv dispozițiile art.1357 C.civ., în temeiul art.312 C.pr.civ., tribunalul urmează a respinge ca nefundat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă S. C. Complexul Energetic Oltenia SA prin Sucursala EMC Rovinari împotriva sentinței civile nr. 3162/15.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 03.09.2013 la Tribunalul Gorj.
Președinte, V. N. | Judecător, M. T. | Judecător, G. R. |
Grefier, L. P. |
Red.M.T.
Tehnored.L.M.
Jf.A.M.R.
Ex.2/04 Septembrie 2013
← Fond funciar. Decizia nr. 1160/2013. Tribunalul GORJ | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1842/2013. Tribunalul GORJ → |
---|