Revendicare imobiliară. Decizia nr. 431/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 431/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 1539/318/2011*

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 431/2013

Ședința publică de la 19 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. T.

Judecător G. R.

Judecător V. N.

Grefier E. L. B.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenții reclamanți D. F. și D. I., împotriva încheierii din 23.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant D. I. și intimații pârâți E. S. și P. D., lipsă fiind recurenta reclamantă D. F., reprezentată de procurator D. I. și intimații pârâți E. S. și P. V. V..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,

Recurentul reclamant D. I. a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea încheierii în sensul admiterii cererii de îndreptare eroare materială.

Intimații pârâți E. S. și P. D. au solicitat respingerea recursului ca nefondat .

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față.

Prin cererea adresată Judecătoriei Târgu-J. în dosarul nr._, petenții D. F. și D. I. au solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimații E. S., E. S., P. D. și P. V. V., să se dispună îndreptarea erorii materială strecurată în sentința civilă nr. 2991 din 15.02.2012, pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, în sensul menționării dimensiunilor corecte ale terenului ce urmează a fi grănițuire regăsit între punctele A și B din raportul de expertiză întocmit în cauză.

În motivarea cererii, petenții au arătat că prin sentința amintită a fost admisă acțiunea formulată împotriva intimaților din cauza de față, au fost obligați aceștia să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafețele de teren specificate în raportul de expertiză, au fost obligați să-și ridice construcțiile ridicate pe această suprafață și s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților între punctele A și B din raportul de expertiză, însă din greșeală linia de hotar nu corespunde cu planul cadastral întocmit cu ocazia perfectării contractului de vânzare cumpărare dat fiind faptul că delimitarea proprietăților a fost făcută în momentul întocmirii cadastrului în sistem STEREO, iar expertiza a fost întocmită cu aparatură cadastrală de ultimă oră ceea ce face imposibilă punerea în executare a sentinței intrată în puterea lucrului judecat.

A anexat la cerere schița parcelelor întocmite de inginer G. M., procesul verbal încheiat la data de 06.11.2012 de inginer B. N. L., plan de amplasament și delimitate a imobilului întocmit de inginer I. D. și procesul verbal încheiat la data de 24.11.2009 între petenți și .>

Prin încheierea din 23.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._, a fost respinsă cererea formulată de petenții D. F. și D. I., ambii cu domiciliul în Rovinari, ., ., . în contradictoriu cu intimații i E. S., E. S., P. D. și P. V. V., toți cu domiciliul în Rovinari, cartier Vârț, județul Gorj.

Pentru a pronunța această încheiere prima instanță a reținut că prin sentința nr.2991/2012 (irevocabilă) a fost soluționată cauza înregistrată sub nr._ în sensul admiterii acțiunii, fiind stabilită linia de hotar dintre proprietăților părților așa cum a fost identificată prin raportul de expertiză efectuat în cauză de domnul expert V. N. și obligați pe pârâți să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 233 mp, așa cum a fost identificată în raportul de expertiză, respectiv: o suprafață de 47 mp, notată cu S1, ocupată de P. D. cu următoarele dimensiuni și vecinătăți: N- P. D. pe 33,45 m; S- teren reclamanți pe 33,43 m, E- teren reclamanți în litigiu pe 2,79 m, V- HC 62 pe 0,02 m.; o suprafață de 49 mp, notată cu S2, ocupată de E. S., cu următoarele dimensiuni și vecinătăți: N- E. S.- pe 14,99 m, S- teren reclamanți – pe 15 m, E – teren reclamanți în litigiu – pe 3,69 m, V- teren reclamanți în litigiu – pe 2,79 m; o suprafață de 137 mp, notată cu S3, ocupată de E. S., cu următoarele dimensiuni și vecinătăți: N- E. S.- pe 30,10 m, S- teren reclamanți – pe 30,29 m, E- DE 66 – pe 5,50 m, V- teren reclamanți în litigiu – pe 3,69 m.

În considerentele sentinței nr.2991/2012, s-a reținut că ținând cont de amplasamentul pe care ar trebuie să-l dețină fiecare parte, amplasamente verificate față de repere fixe ( CFR și DN 66) și stabilite prin documentațiile cadastrale, expertul a stabilit linia de hotar între proprietățile părților, ca fiind linia dreaptă ce unește punctele A și B din schița anexă la raportul de expertiză, punctul A fiind la 0,02 m de colțul actual al gardului din partea de Vest și 5,50 m de colțul actual al gardului reclamantului din partea de Est.

Că, după rămânerea irevocabilă a sentinței menționate, la solicitarea reclamantului D. I., PFA ing. B. N. L. a întocmit procesul verbal anexat la prezenta cerere, în care se precizează că la data de 06.11.2012 a procedat la trasarea în teren a punctelor ce delimitează imobilul cu numărul cadastral_ și marcarea în teren cu picheți de fier.

S-a reținut că prin cererea de față, petenții solicită îndreptarea erorii materială strecurată în sentința civilă nr. 2991 din 15.02.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ în sensul menționării dimensiunilor corecte ale terenului ce urmează a fi grănițuire regăsit între punctele A și B din raportul de expertiză întocmit în cauză, însă nu în raport de măsurătorile efectuate în cauză de expert V. N., ci în raport de măsurători ulterioare rămânerii irevocabile a sentinței, însă prin această modificare se tinde la o modificare a soluției date pe fondul cauzei.

Că, prin cererea de față nu sunt indicate dimensiunile greșite și cele apreciate de petenți ca fiind corecte, iar din cuprinsul procesului verbal anexat la prezenta cerere (întocmit de D. I., PFA ing. B. N. L.) nu rezultă care sunt neconcordanțele între dimensiunile indicate în sentința nr. 2991/2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ și cele considerate de petenții ca fiind corecte, fiind însă cert că se solicită modificarea suprafeței de teren dintre punctele A și B din raportul de expertiză întocmit în cauză de ing. V. N., deci tocmai suprafața pe care trebuie să o cedeze pârâții.

Împotriva încheierii reclamanții D. F. și D. I. au declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate .

Au susținut că în mod greșit cererea de îndreptare eroare materială formulată în cauză a fost respinsă, deoarece prin aceasta s-a solicitat identificarea corectă a amplasamentului punctelor A și B, având în vedere eroarea strecurată în raportul de expertiză și preluată în considerentele sentinței și ulterior în dispozitivul acesteia .

Că, prin această cerere nu au înțeles să solicite modificarea dimensiunilor punctelor A și B, ci lămurirea sentinței în sensul identificării fără echivoc a punctelor A și B, în raport de care se va efectua grănițuirea terenurilor.

Arată că în lipsa acestor corecții sentința pronunțată nu poate fi pusă în executare, aceasta fiind practic lipsită de finalitate .

Verificând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile aduse sentinței, tribunalul constată că recursul declarat în cauză este nefondat și în baza art. 312 alin. 1 c.pr.civ. se va respinge ca atare, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

În raport cu dispozițiile art. 294 alin. 1 c.pr.civ., în calea de atac nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

În cauza dedusă judecății, prin cererea înregistrată la data de 21.11.2012, petenții D. F. și D. I. au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța în contradictoriu cu intimații E. S., E. S., P. D. și P. V. V. să se dispună îndreptarea erorii materiale strecurată în sentința civilă nr. 2991 din 15.02.2012, pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, în sensul menționării dimensiunilor corecte ale terenului ce urmează a fi grănițuire regăsit între punctele A și B din raportul de expertiză întocmit în cauză.

Prin recursul declarat, petenții solicită atât îndreptarea erorii materiale sau omisiunii cu privire la identificarea corectă a punctelor A și B de către expertul V. N. cuprinsă în considerentele sentinței pronunțate, cât și lămurirea dispozitivului sentinței cu privire la capătul de cerere având ca obiect grănițuirea în sensul identificării exacte a dimensiunilor punctelor A și B, în funcție de care s-a stabilit linia de hotar.

Întrucât prin cererea dedusă judecății, respectiv recurenții din cauza de față nu au solicitat decât îndreptarea erorii materiale cuprinsă în dispozitivul sentinței, nu și lămurirea dispozitivului acesteia, această din urmă cerere reprezintă o cerere nouă, ce nu poate fi8 formulată în calea de atac a recursului, având în vedere dispoziția legală amintită.

În ceea ce privește critica adusă sentinței referitoare la greșita respingere a cererii de îndreptare eroare materială se constată că este nefondată, întrucât prin aceasta se solicită menționarea dimensiunilor corecte ale terenului ce urmează a fi grănițuit regăsit între punctele A și B din raportul de expertiză întocmit în cauză, însă nu în raport de măsurătorile efectuate în cauză de expertul V. N., ci în raport de măsurătorile ulterioare rămânerii irevocabile a sentinței. Prin această modificare se tinde la o modificare a soluției dată pe fondul cauzei, modificare ce nu poate fi realizată pe această cale.

De altfel, prin cererea de îndreptare eroare materială se invocă o eroare de judecată, care poate fi îndreptată numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți D. F. și D. I., împotriva încheierii din 23.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Februarie 2013 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

M. T.

Judecător,

G. R.

Judecător,

V. N.

Grefier,

E. L. B.

red.VN

j.f.S. G.

ex. 2

SL . 25 Februarie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 431/2013. Tribunalul GORJ