Fond funciar. Decizia nr. 1577/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 1577/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 482/263/2013

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1577/2013

Ședința publică de la 02 Iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. N.

Judecător M. T.

Judecător G. R.

Grefier O.-D. M.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta reclamantă G. G. și de recurenta pârâtă T. M., împotriva sentinței civile nr. 844 din 11.04.2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. (fost B.) I. și intimatele C. locală de fond funciar Mătăsari, C. județeană de fond funciar Gorj.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta reclamantă G. G. și recurenta pârâtă T. M., lipsă fiind intimata pârâtă C. (fost B.) I. și intimatele C. L. de fond funciar Mătăsari, C. Județeană de fond funciar Gorj.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat o declarație recurentei reclamante, care este atașată la dosar, după care instanța a pus în discuție excepția nulității recursului, invocată de intimata pârâtă, motivat de faptul că cererea de recurs a fost semnată de o persoană care nu are calitatea de avocat – V. R..

Recurenta reclamantă G. G. arată că cererea de recurs a fost formulată de V. R., aceasta neavând cunoștință că nu are calitatea de avocat, având-o angajată în acest sens și la instanța de fond, însă precizează că își însușește recursul declarat, pe care înțelege să-l semneze.

Recurenta pârâtă T. M. arată că își însușește recursul formulat și îl semnează, precizând că aceasta a fost redactat de V. R. pentru ambele recurente, avocat ce a fost angajat de către reclamantă .

Instanța constatând că cererea de recurs poartă ștampila avocatei N. P. și o semnătură indescifrabilă, iar recurentele au precizat că cererea de recurs a fost formulată de avocat V. R., pe care au angajat-o și la fond, ia act că recurentele își însușesc cererea de recurs pe care o semnează și dispune întocmirea unei adrese către P. de pe lângă Judecătoria Motru, prin care sesizează acest fapt .

Constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Recurenta reclamantă G. G. a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și obligării intimatei pârâte să-i dea o parte din banii încasați de la minerit.

Recurenta pârâtă T. M. a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul obligării intimatei pârâte C. (fost B.) I. să dea reclamantei o parte din banii încasați de la minerit.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr._, reclamanta G. G. a chemat în judecată pârâtele C. (fost B.) I., T. M., C. L. de fond funciar Mătăsari și C. Județeană de Fond Funciar Gorj, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._ din 20.05.1994 precum și a actelor premergătoare emiterii acestuia și obligarea celor două comisii să emită un nou titlu de proprietate în care să fie menționată și reclamanta deoarece este fiica lui B. M. (autoarea lor de unde provine terenul).

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că terenul provine de la autoarea sa B. M., decedată la data de 26.05.1996, iar ca moștenitori au rămas, reclamanta în calitate de fiică și C. F. tot în calitate de fiică, actualmente decedată.

A mai arătat reclamanta că titlul de proprietate a fost emis numai pe numele lui C. F. fără să fie trecută și reclamanta, motiv pentru care solicită nulitatea acestuia și emiterea unui nou titlu în care să fie menționată și reclamanta.

În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile Legii nr. 18/1991.

Prin sentința civilă nr. 844 din 11.04.2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei G. G., invocată de pârâta C. I..

S-a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâta C. I..

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G. G., domiciliată în ., ., în contradictoriu cu pârâtele C. (Fostă B.) I. Și T. M., ambele cu domiciliul în com. Mătăsari, ., C. L. De Fond Funciar Mătăsari, cu sediul în . și C. Județeană de Fond Funciar Gorj.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul instanței reclamanta G. G. a chemat în judecată pârâtele C. (fost B.) I., T. M., C. L. de fond funciar Mătăsari și C. Județeană de Fond Funciar Gorj, pentru a se dispune nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._ din 20.05.1994 emis pe numele C. F., mama pârâtelor C. (fost B.) I., T. M., precum și a actelor premergătoare emiterii acestuia și obligarea celor două comisii să emită un nou titlu de proprietate în care să fie menționată și reclamanta deoarece este fiica lui B. M. (autoarea lor de unde provine terenul).

Că, pârâta C. I. a formulat întâmpinare prin care, pe cale de excepție, a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantei și a lipsei de interes în promovarea acțiunii, având în vedere faptul că titlul de proprietate a fost emis prin constituirea dreptului de proprietate în favoarea mamei sale C. F., terenurile neprovenind de la bunica B. M..

Cu privire la excepțiile lipsei calității procesual active a reclamantei și a lipsei de interes în promovarea acțiunii formulate de pârâta C. I., s-a reținut că sunt neîntemeiate, întrucât reclamanta solicită constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._ din 20.05.1994, precum și a actele premergătoare emiterii acestuia, considerând că terenul inclus în titlul de proprietate provine de la mama sa B. M., a cărei moștenitoare este alături de pârâtele C. I. și T. M..

Că, urmare a cererii nr. 1482/19.03.1991 formulată de B. C. M., în care este specificată ca moștenitoare și C. F., sora reclamantei, a fost emisă H.C.J. nr. 1/1991, iar conform adresei nr. 2770/04.04.2013, emisă de către C. L. Mătăsari, autoarea comună B. C M. și C. F. au fost validate separat prin H.C.J. nr. 1/1991 și corespunzător tabelului anexă nr. 4 la H.C.J. nr. 1/1991, numita C. F. a fost validată separat cu suprafața de 1024 m.p.

S-a reținut că titlul de proprietate a fost emis în conformitate cu H.C.J. nr. 1/1991 exact pentru suprafața validată separat pe numele C. F. respectiv 1024 m.p.

Că, reclamanta care nu a făcut nici o cerere la C. Locala pentru a obține terenul înscris în titlul de proprietate ataca și nu a formulat plângere împotriva H.C.J. nr. 1/1991, conform art. 53 alin. 2 din Legea 18/1991.

Împotriva sentinței au declarat recurs recurenta reclamantă G. G. și recurenta pârâtă T. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Au susținut că în mod greșit acțiunea formulată în cauză a fost respinsă, deoarece reclamanta este fiica lui B. M., de la care provine terenul în litigiu.

Că, titlul de proprietate trebuia emis pe numele celor două fiice ale lui B. Maeia și anume G. G. și C. F., urmând ca moștenitorii să procedeze la partajarea bunurilor ( în acest sens există pe rolul Judecătoriei Motru dosarul de partaj nr._ suspendat până la soluționarea irevocabilă a acestei cauze).

Arată că în mod nelegal a fost emis titlul de proprietate prin constituire pe numele ginerelui lui B. M., atâta vreme cât terenul din litigiu provine de la B. M. și a fost validată cu acesta prin HCJ 1/1991.

Verificând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile aduse sentinței, tribunalul constată că recursul declarat în cauză este întemeiat și în baza art. 312 alin. 5 c.pr.civ. se va admite și se va casa sentința cu trimitere pentru rejudecare la aceeași instanță, cu următoarea motivare;

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta G. G. a chemat în judecată pârâtele C. (fost B.) I., T. M., C. L. de fond funciar Mătăsari și C. Județeană de Fond Funciar Gorj, pentru a se dispune nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._ din 20.05.1994 precum și actele premergătoare emiterii acestuia și obligarea celor două comisii să emită un nou titlu de proprietate în care să fie menționată și reclamanta, deoarece este fiica lui B. M. (autoarea lor, de unde provine terenul).

Din adresa nr. 1622/25.02.2013 emisă de Primăria Mătăsari rezultă că defuncta B. C M. a fost expropriată prin Decretul nr. 3/1986 pentru lucrări miniere poziția nr. 13 din tabelul anexă la decret. Că, pentru strămutarea gospodăriilor ce urmau să fie afectate de utilități miniere s-a întocmit un proces verbal de schimb cu nr. 1363/3.09.1976 și s-au emis parcelări aprobate prin deciziile nr. 168/1975 și 446/1976, B. C M. primind teren pentru reconstrucția gospodăriei, din care este revendicată suprafața de 550 mp.

Prin cererea înregistrată sub nr. 1482/1991 formulată de B. C M. aceasta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3,30 ha teren, menționând în această cerere că în afara de aceasta mai este moștenitoare C. F. .

Prin HCJ 1/1991 a fost validată B. C M. cu suprafața de 0,71 ha și C. F. cu suprafața de 1024 mp, potrivit tabelelor anexă 2 A și Anexa 4.

Prin sentința civilă nr. 490/2013 pronunțată de Judecătoria Motru a fost obligată C. locală să emită adeverințe de proprietate pe numele tuturor moștenitorilor autoarei B. M. decedată la 26 mai 1996 și să întocmească documentația necesară eliberării titlului de proprietate pe numele tuturor moștenitorilor B. M. și să o înainteze Comisiei Județene Gorj, însă prin sentința recurată nu a verificat dacă titlul de proprietate și actele premergătoare a căror nulitate se solicită au fost emise în conformitate cu această sentință.

Întrucât B. C M. este autoarea reclamantei și a pârâtelor ,respectiv mama reclamantei și a numitei C. F. ( mama pârâtelor), prima instanță nu a administrat probatorii în cursul cercetării judecătorești ,pentru a determina dacă terenul în litigiu pentru care se solicită constatarea nulității absolute sa titlului de proprietate și a actelor premergătoare provine de la autoarea comună B. C M., căreia i-a fost validat dreptul de proprietate prin HCJ 1/1991.

Pentru considerentele amintite se va admite recursul, se va casa sentința și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării vor fi legal citate părțile din proces și în contradictoriu cu acestea vor fi administrate probatorii în sensul celor mai sus menționate.

Vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării și celelalte motive de recurs invocate de recurente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta reclamantă G. G. și de recurenta pârâtă T. M. împotriva sentinței civile nr. 844 din 11.04.2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. (fostă B.) I. și intimatele C. locală de fond funciar Mătăsari, C. județeană de fond funciar Gorj.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 02 Iulie 2013 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

V. N.

Judecător,

M. T.

Judecător,

G. R.

Grefier,

O.-D. M.

red. VN

j.f.O. P D

ex. 3

SL . 08 Iulie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1577/2013. Tribunalul GORJ