Fond funciar. Decizia nr. 558/2013. Tribunalul GORJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 558/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 831/95/2013
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 558/2013
Ședința publică de la 01 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. S.
Judecător N. B.
Judecător V. B.
Grefier L. G. C. I.
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul A. I., împotriva deciziei civile nr. 3447/22.11.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul A. I., lipsă fiind intimații P. I. L., P. C., P. M., Bădârcă C., B. I. și C. E. și intimatele C. L. de aplicare a Legii 18/1991 Cătunele și C. Județeană de Fond Funciar Gorj.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Contestatorul A. I. a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei civile nr. 3447/22.11.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ și rejudecarea recursului formulat de acesta împotriva sentinței civile 1925 din 11.07.2012 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ .
TRIBUNALUL
Asupra contestației în anulare de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru la data de 30.05.2012, sub nr._, reclamantul A. I. a chemat în judecată pe pârâții B. J., P. I. L., P. C., P. M., C. L. de Fond Funciar Cătunele și C. Județeană de Fond Funciar Gorj, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună următoarele: constatarea nulității absolute parțiale a H.C.J. Gorj și a actelor premergătoare (adeverință de proprietate și proces-verbal de punere în posesie) precum și a titlurilor de proprietate emise pe numele pârâților și anume:
În privința titlului de proprietate nr._ din 01.09.1998 emis pe numele lui P. C. I. (actualmente decedat) a solicitat nulitatea parțială a acestui titlu pentru suprafața de 200 m.p. situată în Tarlaua 10, . Tarlaua 10, . pârâții au autorizație de construcție pe 10 ari și nu figurează la registrul agricol cu suprafața de 200 m.p. (cu lățimea de 4 m și lungimea de 50 m). La rolul agricol aceștia figurează cu 10 ari (adresa nr. 627 din 07.03.2005);
În privința titlului de proprietate nr._ din 01.09.1998 emis pe numele Bădârcă J. a solicitat să se constate nulitatea parțială absolută în privința suprafeței de teren de 388 m.p. cu lățimea de 4 m și lungimea de 92 m, situată în Tarlaua 10, . aceasta nu justifică proprietatea și a suprafeței de 316 m.p. cu lungimea de 158 m, cu următoarele vecinătăți: N – moștenitori C. G., S – moștenitori V. S., E – D.C. 113, V – G. C..
A solicitat totodată obligarea celor două comisii să-i emită reclamantului titlul de proprietate pentru terenurile menționate mai sus.
Prin sentința civilă nr. 1925 din 11.07.2012 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ a fost admisă excepția autorității de lucru judecat și respinsă cererea formulată de reclamantul A. I., domiciliat în com. Cătunele, ., în contradictoriu cu pârâții B. J., domiciliată în com. Cătunele, ., P. I. L., domiciliat în com. B., ., P. C., domiciliat în Motru, ., P. M., domiciliată în ., C. L. de Fond Funciar Cătunele, cu sediul în . și C. Județeană de Fond Funciar Gorj, cu sediul în Tg. J., jud. Gorj.
Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul reclamant A. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că în cauză nu este întrunită tripla identitate de elemente pentru existența autorității de lucru judecat întrucât părțile, obiectul și cauza sunt diferite, solicitând constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate demonstrând că este persoana îndreptățită la reconstituire potrivit Legii nr. 18/1991.
Totodată s-a susținut că a solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._ din 01.09.1998 emis pe numele lui P. C I. pentru suprafața de 200 m.p situată în tarlaua 10, . tarlaua 10, . pârâții sunt persoane neîndreptățite la reconstituire potrivit Legii nr. 18/91, iar în privința titlului de proprietate nr._ din 01 septembrie 1998 emis lui Bădârcă J. a solicitat constatarea nulității parțiale absolute în privința suprafeței de teren în suprafață de 388 m.p. cu lățimea de 5 m și lungimea de 92 m situată în tarlaua 10, . și în privința suprafeței de 316 m.p. cu lungimea de 158 m și lățimea de 2 m..
S-a precizat în motivele de recurs că obligarea celor două Comisii de aplicarea legii nr. 18/91 să emită titlu de proprietate pentru mai multe suprafețe de teren nu au format obiectul altei judecății între părți, astfel că nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat, iar instanța de fond nu a verificat legalitatea și temeinicia eliberării actelor premergătoare și a titlurilor a căror nulitate o solicită și nu a cercetat fondul cauzei ceea ce echivalează cu nesoluționarea cauzei.
În susținerea motivelor de recurs s–a depus la dosarul cauzei xerocopie după raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. 1476/2004 al Judecătoriei Motru, după sentința civilă nr. 1208 din 09 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Motru, după adresa nr._ din 10.03.2004, după sentința civilă nr. 308 din 26.11.1952 pronunțată de Tribunalul M. Teritorial București în deplasare la C., xerocopie după planul de amplasament, după certificatul de moștenitor nr. 14 din 22.02.2002, după contractul de donație din 1943, după titlul de proprietate nr._ din 01.09.98, după procesul verbal din 20.07.1998, după întâmpinarea din 07.05.2004 din dosarul nr. 1476/2004, după titlul de proprietate nr._ din 01.09.1998, după procesul verbal din 17.06.1998, după adresa nr. 627 din 07.03.2005 și după autorizația de construire nr. 17 și după tabelul parcelar din tarlaua 10.
Prin decizia civilă nr.3447/22.11.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant A. I., împotriva sentinței civile nr. 1925 din 11.07.2012 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ .
A fost obligat recurentul la plata către intimații pârâți a 1.000 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei decizii, instanța de recurs a reținut că prin cererea formulată reclamantul a solicitat ca prin sentința civilă ce se va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute parțiale a H.C.J. Gorj și a actelor premergătoare (adeverință de proprietate și proces-verbal de punere în posesie) precum și a titlurilor de proprietate emise pe numele pârâților, respectiv în privința titlului de proprietate nr._ din 01.09.1998 emis pe numele lui P. C. I. (actualmente decedat) a solicitat nulitatea parțială a acestui titlu pentru suprafața de 200 m.p. situată în Tarlaua 10, . Tarlaua 10, . pârâții au autorizație de construcție pe 10 ari și nu figurează la registrul agricol cu suprafața de 200 m.p. (cu lățimea de 4 m și lungimea de 50 m). La rolul agricol aceștia figurează cu 10 ari (adresa nr. 627 din 07.03.2005).
Totodată în privința titlului de proprietate nr._ din 01.09.1998 emis pe numele Bădârcă J. a solicitat să se constate nulitatea parțială absolută în privința suprafeței de teren de 388 m.p. cu lățimea de 4 m și lungimea de 92 m, situată în Tarlaua 10, . aceasta nu justifică proprietatea și a suprafeței de 316 m.p. cu lungimea de 158 m, cu următoarele vecinătăți: N – moștenitori C. G., S – moștenitori V. S., E – D.C. 113, V – G. C..
S-a reținut că prin sentința civilă nr. 1249 din 30.04.2007 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ a fost respinsă ca nefondată cererea prin care reclamantul solicita așa cum s-a menționat, constatarea nulității absolute parțiale a acelorași titluri de proprietate nr._ emis la 01.09.1998 și nr._ emis la 01.09.1998, pentru aceleași suprafețe de teren cuprinse în Tarlaua 10, . Tarlaua 10, . Tarlaua 10, . de asemenea de faptul că a moștenit terenul de la mama sa A. D. și de la bunicul său V. I..
Că, prin decizia civilă nr. 2487/09.10.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ (fila 64 din dosar) a fost respins recursul formulat de reclamantul A. I. împotriva acestei sentințe, reținându-se în considerente că deși în litigiul soluționat prin decizia nr. 521A din 04.04.2003 A. I. a solicitat anularea parțială a acelorași titluri de proprietate nr._ emis la 01.09.1998 și nr. titlului de proprietate nr._ emis la 01.09.1998 și a HCJ, iar în cauza nr. 2044/2006 a solicitat nulitatea absolută parțială a acelorași titluri de proprietate precum și a HCJ,, în considerentele acesteia s-a stabilit definitiv că nu există vreunul din motivele de nulitate absolută prev. de art. 3 din Legea nr. 167/1997 întrucât nici A. I., nici A. D. nu sunt îndreptățiți la reconstituire pentru terenul din punctul „În Țarină”.
S-a motivat că în mod corect a reținut instanța că în urma judecării fondului cauzei a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant pentru același teren situat în punctul „ Țarină” împotriva acelorași părți cu deosebirea că în prezenta cauză reclamantul a chemat în judecată pe moștenitorii pârâtului P. I. – decedat și deci legalitatea și temeinicia titlurilor de proprietate în litigiu, a HCJ și a actelor premergătoare a fost analizată în mod irevocabil.
Autoritatea de lucru judecat are la bază regula potrivit căreia o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de altă hotărâre.
Deci principiul lucrului judecat împiedică, deci nu numai o nouă judecată a unui proces terminat având același obiect, aceiași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărârii judecătorești în sensul că drepturile recunoscute unei părți sau constatările făcute printr-o hotărâre judecătorească definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre judecătorească dată într-un alt proces.
S-a reținut că s-a apreciat în mod corect de instanța de fond că în condițiile în care există deja hotărâre irevocabilă între părți privitor la actele constate fiind opozabile reclamantului disputându-se legalitatea și temeinicia acelorași acte nu se mai impunea analizarea fondului cauzei fiind autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul A. I., solicitând admiterea contestației, anularea deciziei tribunalului și rejudecarea recursului, întemeindu-și contestația pe dispozițiile art. 317 și 318 c.pr.civ.
În motivarea contestației a arătat că în mod greșit i-a fost respins ca nefondat recursul formulat împotriva sentinței civile 1925/2012, că instanța de fond a efectuat o cercetare judecătorească eronată, neidentificându-se corect terenul, fiind schimbate vecinătățile.
A susținut de asemenea că nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate, iar C. L. Cătunele de aplicare a Legii 18/1991 a dat terenurile proprietatea sa altor persoane .
De asemenea, contestatorul a precizat că procedura instituită de Legea 18/1991 este aplicată greșit, deși i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul din certificatul de moștenitor, din terenul din Tarlaua 10 i s-a luat din lățime .
În drept și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 317 și 318 c.pr.civ.
A depus la dosar certificatul de moștenitor nr. 650, sentința nr. 308/1952, sentința civilă 1062/2004, decizia civilă nr.3447/22.11.2012, copia titlului de prorpietate nr._, autorizația de construire nr.17/1997, procesul verbal din 17.07.1998, procesul verbal din 20-07.1998, titlul de proprietate nr._/1998, hotărârea 76/1992, tabelul nomial cu persoanele ale căror contestații au fost respinse de C. Județeană Gorj de fond funciar, adresa nr._/2004, raportul de experiză tehnică judiciată întocmit în dosarul 1476/2004.
Analizând contestația în anulare formulată, tribunalul reține că aceasta nu este întemeiată.
Prin contestația în anulare de față, contestatorul A. I. a solicitat anularea deciziei civile nr. 3447/22.11.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ și rejudecarea recursului formulat de acesta împotriva sentinței civile 1925 din 11.07.2012 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ .
Potrivit dispozițiilor art. 317 c.pr.civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, sau când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică, contestația în anulare putând fi primită și în cazul în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins, pentru că avea nevoie de verificări de fapt, sau dacă recursul a fost respins, fără ca el să fi fost judecat în fond.
Contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac, este admisibilă numai în cazurile limitativ enumerate de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond, sau a unor motive care au fost soluționate de instanță.
De asemenea, potrivit art. 318 c.pr.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța respingând recursul, sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli grave de fapt, în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Cum aspectele invocate de contestator nu cad sub incidența dispozițiilor art. 317-318 c.pr.civ., tribunalul va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. I., împotriva deciziei civile nr.3447/22.11.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. I., împotriva deciziei civile nr.3447/22.11.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 01 martie 2013 la Tribunalul Gorj.
Președinte, A. E. S. | Judecător, N. B. | Judecător, V. B. |
Grefier, L. G. C. I. |
red. VB
ex. 2
SL 07 Martie 2013
← Pretenţii. Decizia nr. 1443/2013. Tribunalul GORJ | Acţiune în constatare. Hotărâre din 19-03-2013, Tribunalul GORJ → |
---|