Fond funciar. Decizia nr. 656/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 656/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 9358/318/2012

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 656/2013

Ședința publică de la 11 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE Nicolița Ș.

Judecător C. A. M.

Judecător M. B.

Grefier L. G. C. I.

Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de recurenta intimată C. L. Pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Tg.-J. și recurenta pârâtă C. Județeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, împotriva sentinței civile nr._/28.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta intimată C. L. Pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Tg.-J. și recurenta pârâtă C. Județeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a lipsit intimatul reclamant N. I. V., fiind reprezentat de avocat G. C. .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care în lipsa altor cereri, s-au constatat recursurile în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.

Avocat G. C. pentru intimatul reclamant a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate .

Cu privire la recursul declarat de recurenta C. locală de fond funciar Tg-J. a susținut că reclamantul a dovedit că este îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 2500 mp situat în punctul ,,L. Tîrgului” cu actul de vânzare-cumpărare din anul 1897 și cu registrul agricol, iar pentru terenul din punctul ,,Poloaga” dreptul de proprietate l-a dovedit cu inventarul de avere din anul 1919 și deși acesta nu apare înscris în registrul agricol al autoarei, prin rapoartele de expertiză depuse la dosar terenul a fost identificat .

Precizează că terenul din ,, Dealul Tîrgului „ nu face obiectul prezentei judecăți,

Cu privire la recursul declarat de recurenta C. Județeană Gorj, arată că acesta este nefondat, că vizează doar cheltuielile de judecată și că recurenta are culpă procesuală.

TRIBUNALUL

Asupra recursurilor de față.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._ petentul N. I. V. a chemat în judecată pe pârâtele C. L. pentru aplicarea legilor fondului funciar Tg. J. și C. Județeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și a solicitat să se dispună anularea parțială a H.C.J. nr. 5901/27 aprilie 2012 ( art.2), în sensul de a-i fi reconstituit dreptul de proprietate în natură pe vechiul amplasament, iar în subsidiar pe un amplasament similar aflat în rezerva Comisiei Locale de fond funciar Tg.-J., asupra următoarelor terenuri: suprafața de 2500 mp, situată în Tg.-J., pct.L. Târgului, județul Gorj, potrivit actului de vânzare cumpărare din 15 mai 1897 și registrului agricol, poziția nr. 1, învecinat cu: la N - moșt. Mitoi V.; la S- moșt. Fîcea D.; la E - drum de centură; la V - moșt. V. A. D. și suprafața de 2500 mp, situată în Tg.-J., pct. Poloaga, conform inventarului din 26 august 1919, poziția 27, învecinat cu: la N - Mitoi V.; la S - M. Lepăduța; la E - D. A.I., la V - V. A. P., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr._/28.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._, a fost admisă acțiunea formulată de petentul N. I. V., domiciliat în comuna Stănești, ., în contradictoriu cu intimatele C. L. pentru aplicarea legilor fondului funciar Tg. J. și C. Județeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

S-a anulat H.C.J. nr. 5901/27.04.2012, art.2, cu privire la petent și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile agricole în suprafață de 2500 mp, situat în punctul Poloaga și respectiv 2500 mp, situat în punctul L. Târgului, individualizate de expert P. V. prin raportul de expertiză, în natură sau pe un alt amplasament acceptat de petent.

Au fost obligate intimatele către petent la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. 5924/18.03.1991 reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru trei suprafețe de teren, situate în punctele: L. Târgului, Poloaga și Dealul Târgului.

Că, prin sentința civilă nr. 2779/15.04.2010 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._ s-a anulat H.C.J. nr. 5051/22.06.2008 cu privire la reclamant și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1 ha situată în Dealul Târgului, fiind respinsă ca prematur formulată plângerea privind terenurile din punct L. Târgului și Poloaga.

Că, prin sentința civilă nr. 338/30.01.2011 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._/318/2010 a fost admisă acțiunea formulată de reclamant și obligată C. L. de fond funciar a Mun. Tg.-J. să soluționeze cererea de reconstituire nr. 5294/1991, în sensul de a face propuneri de validare sau invalidare a dreptului de proprietate și să le înainteze Comisiei Județene de fond funciar cu privire la terenul în suprafață de 2500 mp, situat în punctul L. Târgului și terenul în suprafață de 2500 mp, situat în punct Poloaga, sub sancțiunea obligării Primarului Mun.Tg.-J. la 100 lei daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere.

S-a reținut că, C. L. Tg.-J. a înaintat Comisiei Județene adresa nr._/21.03.2012, prin care a propus invalidarea cu privire la cele două suprafețe de teren, motivat de faptul că solicitantul nu face dovada cu acte că este persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul din L. Târgului și Poloaga și că în registrul agricol din perioada 1959 – 1963 este înscris punctul L. Târgului cu suprafața de 2500 mp, pentru care, prin sentința civilă nr. 2779/2010, Judecătoria Tg.-J. a obligat comisia locală să reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 1 ha teren în punct Dealul Târgului pe numele N. I. V..

S-a mai reținut că prin art. 2 al H.C.J. 5901/27.04.2012, împotriva căreia petentul a înțeles să formuleze prezenta plângere, a fost respinsă contestația și invalidat dreptul de proprietate al acestuia pentru suprafața de 5000 mp teren agricol și că hotărârea Comisiei Județene a fost comunicată petentului la data de 14.05.2012, plângerea fiind depusă la instanță la data de 05.06.2012, deci în termenul legal de 30 de zile.

Că, terenurile în litigiu au fost identificate în baza raportului de expertiză, astfel: suprafața de 2500 mp situată în punct L. Târgului ( Anexa 1), având vecinătățile: N – Mitoi V.; S – moșt. Fîcea D.; E – drum de centură; V – moșt. V. A. D. și suprafața de 2500 mp, situată în punct Poloaga ( Anexa nr. 2), având vecinătățile: N – Mitoi V.; S – M. L.; E – moștenitori I. A. D. ; V – moștenitori V.A. P..

Că, expertul nu a putut preciza dacă suprafețele astfel individualizate au fost reconstituite altor persoane, a arătat însă cu privire la terenul din punct L. Târgului că acesta se află cuprins în actul de vânzare cumpărare din anul 1897, precum și în registrul agricol din perioada 1959 – 1962 al autorilor petentului, la punctul nr. 1 și că terenurile individualizate nu se identifică cu terenul în suprafață de 1 ha situat în punct Dealul Târgului.

Că, menționează expertul că pentru terenul din punct Dealul Târgului, pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentului prin sentința civilă nr. 2779/15.04.2010 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._ au fost identificate amplasamentele conform actului de vânzare – cumpărare din 07.05.1925 și respectiv, 20.09.1924.

S-a mai reținut că instanța a solicitat comisiei locale să precizeze dacă terenul identificat prin raportul de expertiză ( respectiv terenul situat în punct Poloaga și L. Târgului) este liber și prin adresa nr._/26.11.2011 Primăria Mun. Tg.-J. a arătat că terenul identificat prin raportul de expertiză judiciară din punctul Dealul Târgului nu este liber, acesta fiind reconstituit altor persoane conform titlurilor de proprietate anexate și referitor la terenul de 0,25 ha din punct L. Târgului si 0,25 ha din punct Poloaga, a menționat că s-a emis HCJ nr. 5901/27.04.2012 de invalidare pentru motivele înscrise în anexa la hotărâre.

S-a avut în vedere solicitarea petentului de reconstituire a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament sau pe un alt amplasament aflat în rezerva comisiei locale și față de concluziile raportului de expertiză, instanța a constatat că petentul este îndreptățit la reconstituire cu privire la terenurile în litigiu și, în consecință, în baza art. 53 din Legea nr. 18/1991, a admis plângerea și a anulat H.C.J. nr. 5901/27.04.2012, art.2, cu privire la petent, dispunând reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile agricole în suprafață de 2500 mp, situat în punctul Poloaga și respectiv 2500 mp, situat în punctul L. Târgului, individualizate de expert P. V. prin raportul de expertiză, în natură sau pe un alt amplasament acceptat de petent.

În baza disp. art. 274 C.pr.civ. coroborate cu art. 52 al. 2 și 3 din L. 18/1991, au fost obligate în solidar intimatele C. L. de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Târgu J. și C. Județeană Gorj la plata către petent a sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu apărător și onorariu expert, reținând că atât C. L. de Fond Funciar Târgu-J. cât și C. Județeană Gorj se află în culpă procesuală, prima intimată pentru că a realizat propunere de invalidare, iar cea de-a doua intimată, respectiv C. Județeană Gorj nu și-a îndeplinit atribuțiile stabilite de art. 6 din HG 890/2005 în sensul că nu a verificat legalitatea propunerilor realizate de Comisie L. de Fond Funciar Târgu-J..

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenta intimată C. L. Pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Tg.-J. și recurenta pârâtă C. Județeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Recurenta C. L. Pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Tg.-J. a criticat sentința invocând faptul că a fost obligată la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafețele de teren de câte 2500 mp situate în punctul Poloaga și L. Tîrgului, deși petentul nu și-a dovedit dreptul de proprietate cu acte, că pentru terenul din L. Târgului petentului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1ha situată în Dealul Tîrgului, în baza sentinței civile nr. 2779/2010 pronunțată în dosar_ ,deși nu s-a dovedit proprietatea, că în registrul agricol aferent anilor 1959-1963 apare înscrisă doar suprafața situată în punctul L. Tîrgului de 2500 mp pe numele autoarei,dar pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de un hectar în punctul Dealul Tîrgului, că reclamantul nu a solicitat prin cererile de reconstituire decât suprafața de un hectar pe raza municipiului Tg-J. .

Recurenta C. județeană Gorj de fond funciar a criticat sentința cu privire la cheltuielile de judecată și a susținut că a fost obligată greșit în solidar la plata acestora, întrucât nu are culpă procesuală în raport de atribuțiile ce îi revin potrivit HG nr.890/2005, cât și pentru faptul că nu are cont deschis și nici alte sume de bani.

Tribunalul analizând recursurile declarate, constată următoarele ;

Recursul declarat de recurenta C. L. pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Tg.-J. este fondat, în temeiul art. 312 alin. 1 c.pr.civ. urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor reține ;

Este fondată critica privind greșita reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren de 2500 mp, situată în punctul ,, Poloaga”.

Greșit instanța de fond a apreciat că petentul și-a dovedit dreptul de proprietate pentru terenul situat în punctul ,,Poloaga”, întrucât acesta a fost individualizat prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

Petentul a invocat prin cererea introductivă că terenul din punctul ,, Poloaga” este dovedit cu inventarul averii din anul 1919, însă actul invocat deși nereținut de instanță nu îi dovedește proprietatea, întrucât consfințește o stare de fapt la nivelul anului 1919 și acesta nu apare înscris în registrul agricol al autoarei N. I M., astfel că la momentul preluării terenurilor de către fostele CAP-uri proprietatea nu este dovedită că ar fi aparținut acesteia.

Pentru aceste considerente, recursul va fi admis, va fi modificată sentința în sensul că plângerea petentului va fi respinsă cu privire la terenul situat în punctul Poloaga.

Vor fi menținute dispozițiile sentinței cu privire la terenul situat în punctul L. Târgului, întrucât restul motivelor de recurs invocate de recurenta C. L. Tg-J. nu sunt fondate.

Terenul situat în punctul ,, L. Tîrgului” în suprafață de 2500 mp a fost identificat de expert în baza actului de vânzare cumpărare din 1897 și apare înscris în registrul agricol al autoarei N. I M. în perioada anilor 1959-1963, fapt ce dovedește continuitatea dreptului de proprietate în patrimoniul acesteia până la data cooperativizării.

Recurenta susține greșit că pentru terenul din L. Tîrgului i s-a reconstituit petentului în punctul ,,Dealul Tîrgului” suprafața de un hectar în baza sentinței civile nr. 2779/2010 pronunțată în dosar_ .

Din considerentele sentinței invocate, rezultă că suprafața de teren de un hectar reconstituită în ,,Dealul Tîrgului” nu se identifică cu suprafața din punctul L. Târgului și nu a fost reconstituită pentru aceasta din urmă, ci ca un drept separat, dobândit prin contractele de vânzare-cumpărare din anii 1924 și 1925 .

Din aceeași sentință rezultă că pentru suprafețele de teren situate în punctele ,,Poloaga” și ,,L. Tîrgului”, instanța a constatat că cererea petentului nu a fost soluționată și plângerea a fost respinsă ca prematur formulată.

Ca urmare a acestei rețineri, prin sentința civilă 338/2011 a Judecătoriei Tg-J. pronunțată în dosar_/318/2010 s-a admis acțiunea reclamantului și a fost obligată recurenta să soluționeze cererea de reconstituire nr. 5294/1991 pentru aceste terenuri, fapt ce dovedește că suprafața de teren reconstituită anterior de un hectar situată în ,,Dealul Tîrgului” se referă la un drept de proprietate distinct și nu la suprafețele de teren situate în ,,L. Tîrgului” sau ,,Poloaga”.

Nu este fondată nici critica prin care recurenta susține că reclamantul nu a solicitat decât suprafața de un hectar pe raza Municipiului Tg-J. .

Prin cererea de reconstituire înregistrată sub nr.5294/18.03.1991, reclamantul a solicitat în mod expres reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2500 mp situată în punctul L. Tîrgului, pentru suprafața de 2500 mp situată în punctul ,, Poloaga”, cât și pentru o altă suprafață de 2500 mp situată în punctul „Dealul Tîrgului” –Curături.

La data de 4.04.1991 prin cererea înregistrată sub nr. 8339 același reclamant a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru o jumătate de pogon pe raza Municipiului Tg-J. în punctul numit Gușoaica.

Rezultă din cele două cereri că petentul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,25 ha pe raza Municipiului Tg-J. .

Ca urmare a modificării sentinței și a respingerii plângerii pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul situat în punctul Poloaga, va fi modificată și dispoziția referitoare la plata cheltuielilor de judecată, urmând ca acest capăt de cerere să fie admis proporțional cu admiterea plângerii, potrivit dispozițiilor art. 276 c.pr.civ.

Recursul declarat de recurenta C. Județeană Gorj de fond funciar nu este fondat și va fi respins, în temeiul art. 312 alin. 1 c.pr.civ.

Recurenta are culpă procesuală, întrucât a căzut în pretențiuni ca urmare a anulării HCJ 5901/27.04.2012 cu privire la petent, fiind aplicabile dispozițiile art. 274 c.pr.civ., raportat la art. 52 din Legea 18/1991.

Nu are relevanță juridică faptul că recurenta nu are cont deschis și nici sume de bani disponibile, atâta timp cât dispozițiile art. 52 din Legea 18/1991 îi conferă calitate procesuală pasivă în limita competenței prevăzută de lege.

Cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată în recurs formulată de intimatul reclamant va fi respinsă, întrucât acesta a căzut în pretențiuni în faza procesuală a recursului, ca urmare a admiterii recursului declarat de recurenta C. L. Tg-J. pentru aplicarea Legii 18/1991.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta C. Județeană Gorj de fond funciar, împotriva sentinței civile nr._/28.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._ .

Admite recursul Comisiei Locale Tg-J. pentru aplicarea Legii 18/1991 declarat împotriva aceleiași sentințe.

Modifică sentința în sensul că admite în parte acțiunea, respinge plângerea cu privire la terenul situat în punctul " Poloaga" și obligă pârâtele la 750 lei cheltuieli de judecată, în loc de 1500 lei.

Menține dispozițiile sentinței cu privire la terenul situat în punctul ,,L. Tîrgului”.

Respinge cererea pentru cheltuielile de judecată în recurs a intimatului petent.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11 Martie 2013 la Tribunalul Gorj .

Președinte,

Nicolița Ș.

Judecător,

C. A. M.

Judecător,

M. B.

Grefier,

L. G. C. I.

Red.NȘ

j.f. S. E M

ex.3

SL 13 Martie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 656/2013. Tribunalul GORJ