Fond funciar. Decizia nr. 797/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 797/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 11154/318/2011*

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 797

Ședința publică din data de 25 martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. A. M.

Judecător M. B.

Judecător Nicolița Ș.

Grefier L. G. C. I.

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurenta pârâtă P. M. împotriva încheierii din data de 10.01.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele reclamante S. Nicolița și N. V., intimatele C. L. Lelești pentru aplicarea Legii 18/1991 și C. Județeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta pârâtă P. M. asistată de avocat B. N., lipsă fiind intimatele reclamante S. Nicolița reprezentată de procurator S. E. și avocat D. A., N. V. reprezentată de avocat V. M., intimatele C. L. Leleșeti pentru aplicarea Legii 18/1991 și C. Județeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând recursul în stare de judecată s-a acordat cuvântul.

Avocat B. N. pentru recurenta pârâtă P. M. a solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii în sensul de a fi respinsă cererea de îndreptare eroare materială formulată de C. L. Lelești de Fond Funciar.

Avocat D. A. pentru intimata reclamantă S. Nicolița a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.281 C.pr.civ.

Avocat V. M. pentru intimata reclamantă N. V. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin încheierea din data de 10.01.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de petenta C. L. Lelești de Fond Funciar cu privire la îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul sentinței civile nr. 9997/2012.

A fost îndreptată eroarea materială strecurată în minuta sentinței civile nr. 9997/2012 și în cuprinsul acesteia, în sensul că în loc de „283 mp – tarlaua 4, . va trece corect „283 mp – tarlaua 142 – .>

Pentru a pronunța această încheiere prima instanță a reținut că prin acțiunea înregistrată sub nr._, precizată la fila 85, reclamantele S. Nicolița și N. V. au solicitat constatarea nulității absolute parțiale pentru suprafața de 283 mp situată în tarlaua 142 . Nord – rest proprietate, Est – rest proprietate, Sud – R. I., Vest – Moștenitori S..

Că observând cuprinsul procesului-verbal de punere în posesie depus la fila 6, s-a constatat că suprafața de 283 mp este situată în tarlaua 142 .> Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a concluzionat că suprafața de 283 mp este situată în tarlaua 4 . în anexa 1 la raportul de expertiză s-a menționat că aceeași suprafață de teren este amplasată în tarlaua 142 .>

Prin sentința civilă nr. 9997/2012 s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamante și s-a constatat nulitatea absolută a procesului-verbal de punere în posesie pentru suprafața de 283 mp situată în tarlaua 4 .>

Același amplasament este menționat și în cuprinsul minutei, ce reprezintă dispozitivul pe scurt al sentinței.

Prin cererea de față C. L. Lelești a arătat că amplasamentul suprafeței de 283 mp s-a stabilit în mod eronat, astfel că se impune îndreptarea erorii materiale.

Potrivit art. 281 C. pr. civ. ,,Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”.

În speță, instanța a constatat că petenta C. L. Lelești a făcut dovada erorii materiale strecurată în minuta sentinței și în cuprinsul acesteia din urmă, astfel că în temeiul art. 281 C.pr.civ. instanța va admite cererea și va dispune îndreptarea erorii materiale în sensul celor solicitate, urmând ca îndreptarea să se facă în ambele exemplare ala hotărâri.

Împotriva încheierii a formulat recurs recurenta pârâtă P. M. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând dispozițiile art.304 pct.6-9 C.pr.civ., art.261 pct.3 și 5 C.pr.civ.

A arătat că în mod greșit a fost admisă cererea de îndreptare eroare materială ,întrucât C. L. de Fond Funciar Lelești nu avea nici un interes în promovarea acestei cereri, astfel că se impunea respingerea acesteia, că dispozitivul sentinței civile nr.9997/2012 a Judecătoriei Tg-J. în ceea ce privește amplasamentul suprafeței de 283 mp este identic cu mențiunile din minuta aceleiași hotărâri, astfel că nu subzistă nici un motiv de îndreptare eroare materială de îndată ce dispozitivul sentinței menționate coincide cu mențiunile din minută și cu motivarea din considerentele hotărârii.

Tribunalul, analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei, apreciază ca neîntemeiat recursul.

C. L. de Fond Funciar Lelești a solicitat prin cererea formulată către Judecătoria Tg-J. să fie îndreptată eroarea materială strecurată în ședința civilă nr.9997/2012 a Judecătoriei Tg-J. în sensul de a fi menționat în mod corect amplasamentul suprafeței de 283 mp, respectiv „tarlaua 142, . de „tarlaua 4, . mod greșit s-a dispus.

Dispozițiile art.281 C.pr.civ. arată că erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

În speța de față rezultă din lucrările de la dosar că în mod eronat s-a trecut în cuprinsul sentinței civile nr.9997/2012 că suprafața de 283 mp este situată în tarlaua 4 în realitate aceasta situându-se în tarlaua 142, astfel că în mod corect prima instanță a admis cererea, dispunând îndreptarea erorii materiale în sensul celor anterior arătate.

Susținerea recurentei că nu avea interes să promoveze o astfel de cerere C. L. Telești de Fond Funciar nu poate fi reținută, întrucât aceasta a fost parte în litigiul soluționat prin sentința civilă nr.997/2012, sentință prin care a și fost obligată să întocmească documentația pentru emiterea titlului de proprietate reclamantelor și prin atribuțiile pe care i le conferă HG.890/2005 privitor la punerea în posesie și eliberarea actelor de reconstituire persoanelor îndreptățite, aceasta are interes în ceea ce privește emiterea corectă a unor astfel de acte.

Nu este fondată nici critica vizând neconcordanța dintre minuta sentinței civile nr.9997/2012 a Judecătoriei Tg-J. și dispozitivul acesteia prin admiterea cererii de îndreptare eroare materială, aceasta întrucât prin încheierea din 10.01.2013 ce face obiectul prezentului recurs s-a dispus și îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta sentinței, astfel că nu există neconcordanța susținută de recurentă.

Față de considerentele arătate și de dispozițiile art.312 C.pr.civ. se va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă P. M. împotriva încheierii din data de 10.01.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele reclamante S. Nicolița și N. V., intimatele C. L. Lelești pentru aplicarea Legii 18/1991 și C. Județeană Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 martie 2013 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

C. A. M.

Judecător,

M. B.

Judecător,

Nicolița Ș.

Grefier,

L. G. C. I.

Red.M.B.

Tehnored.L.M.

Jf. O.C.P.

ex.2/27 martie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 797/2013. Tribunalul GORJ